Distribuția mișcărilor de protest în spațiul românesc (1830-2017) – partea a II-a (1919-2017)

Perioada interbelică-postbelică debutează cu sub-perioada interbelică, ce acoperă întregul teritoriu al României Mari, rezultate după actele de Unire cu țara ale Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei din 1918. Deși se constată o oarecare scădere a numărului mișcărilor de protest (doar 25), unele dintre ele sunt printre cele mai însemnate: este vorba de revolta de la Tatarbunar – inițiată cu sprijin bolșevic (1924), greva minerilor din Valea Jiului (1929), a petroliștilor prahoveni sau a ceferiștilor de la Atelierele Grivița din Capitală (1933). Din nou se poate remarca o distribuție cât de cât compactă a protestelor: Muntenia, cu ramificații spre sudul Moldovei și spre Dobrogea, sau Banatul cu vestul Olteniei și sud-vestul Ardealului (figura 4).

Figura 4

 

Sub-perioada totalitară comunistă cunoaște o multiplicare fără precedent a numărului mișcărilor de protest (am consemnat 233), dar, în cadrul acestora se constată diferențe la nivelul celor două intervale. Astfel înainte de 1965, se remarcă mai ales răscoale țărănești, împotriva colectivizării (în Crișana, Maramureș, nordul și sudul Moldovei, sudul Transilvaniei și al Munteniei), numeroase, dar cu un număr mic de participanți (figura 5), iar după acest an – greve și revolte ale muncitorilor și studenților: greva minerilor din Valea Jiului (1977), cea a minerilor din Motru (1981), revolta studenților ieșeni (februarie 1987) sau cea a muncitorilor brașoveni (noiembrie 1987), culminând cu manifestațiile din Decembrie 1989, din mai multe orașe (Iași, Timișoara, București, Cluj, Brașov, Sibiu, etc.) ce au dus la căderea regimului comunist.

Figura 5

 

Dinamica mișcărilor protestatare în sub-perioada post-decembristă a cunoscut o adevărată explozie. Astfel, pentru cei 28 de ani trecuți de la căderea regimului comunist am consemnat peste 8000 de mișcări de protest. Chiar și dacă ne referim doar la Republica Moldova, cele peste 250 de manifestări protestatare sunt superioare ca număr tuturor mișcărilor de acest tip din România comunistă, în condițiile în care, perioada analizată acoperă cam jumătate din perioada postbelică totalitară. Dintre mișcările de acest tip, se remarcă protestele din Piața Universității (București) din 1990, grevele studențești (începând cu cele din anii 1993, 1995, 1998, și altele), cele ale cadrelor didactice, ale personalului sanitar, ale angajaților din diferite societăți comerciale (începute din anii ’90), iar după aderarea României la Uniunea Europeană – protestele antiguvernamentale din anii 2011-2012, cele împotriva utilizării cianurilor în minerit la Roșia Montană sau contra exploatării gazelor de șist la Pungești (2013), cele legate de moartea polițistului Bogdan Gigină și de incendiul din Clubul „Colectiv” (2015), totul culminând cu numeroasele manifestări pro-Justiție și anti-corupție care au scos în stradă sute de mii de protestatari în zeci de localități, pe parcursul anului 2017. Au existat și protestatari solitari, precum cei de la Câmpeni (2013) sau Odobești (2017).

Pe acest fond, cu valori peste media națională se remarcă în special regiunile de la vest de Carpați, dar și Moldova, cu prelungiri spre sudul țării, înspre nordul Dobrogei, al Munteniei și Olteniei. Cu valori chiar mai mari de 5 ale coeficientului de distribuție spațială se evidențiază nordul și estul Moldovei și sudul Transilvaniei. În acest context, Republica Moldova are, în ansamblu, valori subunitare, dar și aici, la est de Prut, Chișinăul iese detașat în prim-plan (figura 6). Dintre mișcările protestatare din al doilea stat românesc menționăm protestele contra modificărilor din programa școlară urmărite de guvernarea comunistă în timpul președintelui Voronin, protestele de după alegerile din aprilie 2009 („revoluția twitter” de la Chișinău) sau cele împotriva modificării legislației electorale (2017).

Figura 6

 

Ținând seama de mobilizarea civică deosebită din anul 2017, dovedită nu doar de numărul mare de proteste – peste 2000 doar în acest an, reprezentând un sfert din toate manifestările de acest tip din deceniile post-decembriste, am realizat o hartă care se referă doar la distribuția spațială a protestelor din acest an. Astfel, pe un fond în care se remarcă, din nou, mai ales regiunile și județele din jumătatea nordică a țării, cele mai mari valori ale coeficientului de distribuție spațială se regăsesc în jumătatea de nord a Moldovei, în vestul și sudul Ardealului. Din nou, Republica Moldova se remarcă prin valori subunitare, lucru de așteptat, deoarece impactul manifestărilor protestatare est-prutene a fost mult mai modest (figura 7).

Figura 7

 

Concluzii

            Distribuția crono-spațială a protestelor în spațiul românesc relevă mai multe particularități: Este vorba, în primul rând, de creșterea, treptată, a numărului mișcărilor de protest, dublată, mai ales după 2010, și de o creștere a numărului celor implicați direct în acestea. Pe de altă parte, remarcăm propensiunea pentru proteste în (aproape) toate intervalele (perioade, sub-perioade) analizate (Moldova, vestul Olteniei, Prahova, Capitala) sau de când respectivele regiuni sunt parte a României (după 1918 – sudul Bucovinei, Maramureș, Ardeal, Banat). În cadrul acestor regiuni, ies în evidență cu valori superioare mediei, pe fiecare interval în care respectivele unități administrative au fost în componența României, județele su-bucovinene, cele din estul și sudul Moldovei, cea mai mare parte a Ardealului, județele din Maramureș și Banat, precum și Mehedinți, Prahova,  la care se adaugă Bucureștii.

 

P.S. Anul 2018 a început cu proteste chiar din primele zile: pe 1 ianuarie – un nou protest în Piața Victoriei din Capitală, iar din 3 ianuarie – o acțiune de protest a medicilor de familie din toată țara…

 

 

Bibliografie

Colescu L. (1914), Dicționarul statistic al României, vol. I-II, București

Donat I., Pătroiu I., Ciobotea D. (2000), Catagrafia obștească a Țării Românești din 1831, Editura Helios, Craiova

Frunzescu D. (1872), Dicționar topografic și statistic al României, Tipografia Statului, București

Istrati C. (2009), Catagrafia fiscală a Moldovei din anul 1831, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași

Lahovari G. I., Brătianu C. I., Tocilescu Gr. G. (1898-1902), Marele Dicționar Geografic al României, Stab. Grafic J. V. SOCECŬ, București

*** (2003), Istoria Românilor, vol. VII-VIII, Editura Academiei, București;

*** (2006) – Raport final, Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, București;

*** (1931-2014), Recensămintele populației României din anii 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011, Institutul Central de Statistică/Direcția Centrală de Statistică/Institutul Național de Statistică, București

https://www.agerpres.ro/, 17 martie 2008-31 decembrie 2017

https://www.digi24.ro/, 28 martie 2015-31 decembrie 2017

https://www.europafm.ro/, 15 martie 2012-31 decembrie 2017

https://www.europalibera.org/, 20 septembrie-31 decembrie 2017

http://www.hotnews.ro/, 28 martie 2004-31 decembrie 2017

http://www.hotnews.md/, 15 aprilie 2014-31 decembrie 2017

https://www.ziaruldeiasi.ro/, 23 februarie 2011-31 decembrie 2017