Azi sunt de amintit două momente din istoria noastră, legate de această zi. Mai întâi, vom aminti ziua de 23 august 1939, când s-a semnat bine-cunoscutul „acord” germano-sovietic, cuprinzând și un „protocol adițional secret”, cunoscut sub numele de „Pactul Ribbentropp-Molotov”. Acesta prevedea, nici mai mult, nici mai puțin decât împărțirea Europei Centrale și Estice, de la Marea Baltică la Marea Neagră, în „sfere de influență” între cele două dictaturi, aparent opuse ideologic, dar… toată lumea știe că „extremele (și extremiștii!) se atrag!”… Ca urmare, după circa o săptămână, la 1 septembrie 1939, Germania a atacat Polonia, fapt ce a dus la începutul celei de-a doua conflagrații mondiale. Punerea în aplicare a „pactului” a dus la dispariția Poloniei (estul țării a fost ocupat, în a doua parte a lunii septembrie de sovietici), la anexarea, tot de către Moscova a Kareliei finlandeze (în urma „războiului de iarnă” din noiembrie 1939-martie 1940), a statelor baltice (în vara anului 1940) și la ocuparea, de la România, după 28 iunie 1940, a Basarabiei, Bucovinei și a ținutului Herței.
Consecința aplicării „pactului”, prin ultimatumul sovietic din iunie 1940 a fost prăbușirea granițelor României Mari, făurite în 1918: la 30 august, prin „acordul” de la Viena (un adevărat diktat, impus României de Hitler și Mussolini), nordul Transilvaniei era acordat Ungariei horthyste, iar la 7 septembrie, prin Tratatul de la Craiova (impus nouă tot de Hitler!), era retrocedat Bulgariei sudul Dobrogei (Cadrilaterul).
Ca urmare, noua conducere a României, prin Ion Antonescu, a urmărit refacerea granițelor țării, motiv pentru care, la 22 iunie 1941, Armata română a trecut Prutul, pentru a elibera ținuturile românești anexate de sovietici cu un an mai devreme. Acest lucru a însemnat o alianță nedorită cu Germania fascistă… Cum, din 1943 devenise limpede că nemții vor pierde războiul, România s-a reorientat spre tabăra Națiunilor Unite, în vara anului 1944.
Astfel s-a produs actul de la 23 august 1944, prin care Regele Mihai, comandantul suprem al oștirii, l-a arestat pe Ion Antonescu și a întors armele contra naziștilor. Ar fi trebuit să fie momentul revenirii României, dacă nu la granițele sale interbelice, măcar la democrația existentă până în 1938… Din păcate, și cu concursul aliaților occidentali – Statele Unite (încă din 1941, după Nicolae Baciu – „Agonia României”) și Regatul Unit (din 1944-45 – a se vedea înțelegerile asupra procentelor din Europa de Est, dintre Churchill și Stalin) – România a ajuns în zona de ocupație sovietică, Moscova dezarmând armata română din țară (începutul anului 1945) și impunând țării, Regelui, un guvern (pro-)comunist (condus de Petru Groza), la 6 martie 1945.
Au urmat „alegerile” falsificate din noiembrie 1946, desființarea partidelor politice tradiționale (PNȚ, PNL, PSDR), abdicarea forțată a Regelui și proclamarea „republici” – la 30 decembrie 1947, fără referendum (care s-a desfășurat, de pildă, în Italia și Bulgaria) și adoptarea, în 1948 a primei „constituții” comuniste…
Căderea regimului comunist în Decembrie 1989 nu a însemnat și revenirea la democrația autentică, deoarece, „emanații” comunistoizi, conduși de bolșevicul Iliescu au pus mâna pe putere, creând FSN, devenit FDSN (1992), PDSR (1996) și PSD (2001)… Nu mai vorbim despre desprinderea, din FSN a PD, devenit PDL (2007), din care, o parte a fuzionat cu PNL (2014), iar alta a devenit PMP, sau despre multele „coaliții” între cele două „aripi” ale FSN (PDSR/PSD și PD/PDL) cu PNȚ-CD, PNL, UDMR sau chiar cu partide extremiste ca PUNR sau PRM… Fapt ce a făcut ca, după 1989, să se afle la putere, singuri sau în „coaliții”, urmașii din eșaloanele doi și trei ale PCR…
În ce privește consecințele „pactului Ribbentropp-Molotov”, după ce, în perioada „războiului rece”, sovieticii au negat existența lui, la 25 decembrie 1989, Congresul Deputaților Poporului din U.R.S.S. l-a condamnat, ca „nul și neavenit”, dar a… uitat să anuleze și consecințele sale teritoriale!… Polonia a fost (re)compensată, încă din 1945, când a primit, în vest, teritorii (foste) germane. Finlanda a cerut, după 1989, retrocedarea Kareliei de către Rusia, statele baltice și-au redobândit Independența (în 1991), la fel cum au devenit independente Ucraina și R. Moldova (care includ teritoriile românești anexate de sovietici în iunie 1940). România nu a formulat NICIODATĂ vreo cerere de retrocedare a teritoriilor ocupate de Moscova – încă o dovadă a continuității comunist(oid)e la conducerea țării, DUPĂ 1989!
Și toate au pornit, de la 23 august (unele din 1939, altele – din 1944)…
ACTUALIZARE: Azi a avut loc o reacție contra „pactului Ribbentropp-Molotov”, dar nu în România, ci la Chișinău!
Leave a Response »
Poianetu' lui Iocan 