Despre oină Miercuri, dec. 4 2019 

Oina, considerată „sport național” românesc, a apărut în Evul Mediu, în vremea domniei lui Vlaicu Vodă , în 1364, o altă atestare, după Dicționar enciclopedic (1993-2009), înregistrându-se în 1763. Jocul, apărut, probabil, în lumea păstorească, este reglementat în 1899 – când s-a publicat Regulamentul de joc, în Monitorul Oficial. În perioada în care a fost ministru, Spiru Haret decide introducerea oinei în școli (1897-1899). În anul 1932, ia ființă Federația Română de Oină, care a fost reactivată după 1950, iar jocul mai era practicat în școlile din țară și în partea finală a perioadei comuniste.

După 1989, jocul multisecular este în vizibil declin…. Ciudat mod de a ne manifesta „mândria” și „atașamentul” față de sportul național românesc, considerat de unii, dacă nu ca „strămoș” al baseball-ului american, oricum, foarte apropiat ca reguli de acesta! După unele opinii, niște emigranți români din Ardeal ar fi ajuns prin anii 1850-1860 în Statele Unite și, ar fi pus bazele unui sport, înrudit cu oina, preluat, din 1857 de localnicii americani, sub numele de baseball – aserțiune pe care o privim, totuși, cu circumspecție.

Despre practicarea acestui joc pare a vorbi și oiconimul Oinacul, localizat în sudul țării, în actualul județ Giurgiu. Localitatea este atestată prima dată în 1843, așa cum menționează N. Stoicescu, în Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România. I. Țara Românească, vol. 2, București, 1970, p. 460). Toponimul este un derivat, cu sufixul -ac, întâlnit și în termeni precum malac, mârzac, porumbac, dar și în toponime ca Albac.

Ce treabă are patronimul Adrian cu Sfântul Andrei? Duminică, dec. 1 2019 

Aflu că, ieri, pe net, de Ziua Sfântului Andrei, destulă lume a felicitat și pe purtătorii numelor Adrian, Adriana, cu variante și derivate, deși, între cele două nume nu este absolut nici o legătură, nici ca origine, nici ca semnificație!

Astfel, Andrei, este de origine greacă, fiind un derivat din cuvântul andros = bărbat. La rândul său, Adrian, este de origine latină, evoluat din Hadrianus = de la (Marea) Adriatică. Iar, pentru cei ce vor să-i sărbătorească pe purtătorii ultimului nume, o pot face, la 26 august! După N. A. Constantinescu (1963), în Synaxarul din 1697, Adrian era celebrat la 17 aprilie și 26 august, în vreme ce forma derivată, Andrian – fără legătură cu Andrei, ci influențată de fonetismul greco-bizantin, cu nd în loc de d – era marcată la 3 februarie! Deci, nici o legătură cu data de 30 Noiembrie și cu atât mai puțin cu Sfântul Apostol Andrei.

Pentru mai multe detalii, a se vedea N. A. Constantinescu, Dicționar onomastic românesc, Editura Academiei, București, 1963, p. 4 (pentru Adrian), respectiv, 11-12 (pentru Andrei).

1 Decembrie 1918 – 101 ani! Duminică, dec. 1 2019 

În urmă cu 101 ani, la 18 Noiembrie/1 Decembrie, în prezența a peste 100 de mii de români, adunați din toate colțurile Ardealului, Banatului, Sătmarului, Maramureșului și „părților ungurene” (ulterior, Crișana), cei 1228 de delegați ai acestor ținuturi, au hotărât, la Alba-Iulia, Unirea acestor români și a ținuturilor locuite de ei cu România.

Se desăvârșea, în acest moment, un vechi vis al românilor, de a trăi într-o singură Țară. În aceeași zi, Familia Regală – Regina Maria și Regele Ferdinand – reveneau la București, după 2 ani de ocupație a Capitalei de către armatele Puterilor Centrale, din refugiul de la Iași – „Capitala Rezistenței Românești” (1916-1918).

La mulți, frumoși și fericiți ani, românilor din Țară și de oriunde, cetățenilor români de alte etnii, de pe cuprinsul Marii Românii!

Unirea Bucovinei cu România Joi, nov. 28 2019 

Acum 101 ani, la 15/28 Noiembrie, în Sala Sinodală a Palatului Metropolitan din Cernăuți, Congresul General al Bucovinei a votat Unirea acestei foste provincii habsburgice/austro-ungare, cu Țara.

La Bucovina

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nalte,
Apele lucinde-n dalbe diamante.

Peste câmpii-n zori.
Ale sorţii mele plângeri şi surîse;
Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise
Tainic şi uşor,
Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,

Inima mi-o fură şi cu dulci cuvinte
Îmi şoptesc de dor.
Numai lângă sânu-ţi geniile rele,
Care îmi descântă firul vieţii mele,
Parcă dormita;

Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,
Să-mi visez o soarte mândră de-al meu nume
Şi de steaua mea.
Când pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene

Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blând răsunătoare,
Cânt-a nopţii dulce, mistică cântare,
Cânt din Valhala.
Atunci ca şi silful, ce n-adoarme-n pace,

Inima îmi bate, bate, şi nu tace,
Tremură uşor,
În fantazii mândre, ea îşi face cale,
Peste munţi cu codri, peste deal şi vale
Mână a ei dor.

Mână doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipeşte, genele-mi sunt pline,
Inima mi-e grea;
Astfel, totdeuna când gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
Bucovina mea!

(Mihai Eminescu)

Sursa: https://motivepentrucondei.wordpress.com/2015/11/27/poezii-pentru-bucovina/

100 de ani de la semnarea Tratatului de la Neuilly Miercuri, nov. 27 2019 

Azi se împlinește un secol de la semnarea, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, a Tratatului de la Neuilly (cu Bulgaria). Acesta venea după actele similare, semnate cu Germania, la Versailles, la 28 iunie 1919 și cu Austria, la Saint-Germain. la 10 septembrie 1919.

Importanța acestor tratate pentru România era că, pe lângă anularea consecințelor nefaste ale „păcii” de la Buftea-București, din primăvara lui 1918, atât Austria, cât și Bulgaria, recunoșteau noile frontiere ale României, cu Bucovina și Cadrilaterul în componența teritoriului național românesc.

Antroponime derivate de la numele Sfintei Ecaterina Luni, nov. 25 2019 

Astăzi, în calendarul creștin-ortodox este prăznuită Sfânta Muceniță Ecaterina. Prilej, pentru noi, de a spune câteva cuvinte despre antroponimele derivate de la numele acesteia.

Numele apare, la noi, din Evul Mediu, în forme ca Ecatarina, Catarina, Catirina/Catrina, Icaterina și altele. De la aceste forme, feminine, s-a format și una masculină, Catrinu, de la care au derivat Catrinescu, Catrinoiu, Muntele Catrinului – supranume folosit de aromâni pentru Muntele Olimpului, sau Codrii Catrinului, derivate de la numele așezării păstorești Ecaterina, situată la poalele acestuia. Dacă tot am amintit de toponime derivate, să menționăm că asemenea nume de locuri există și la românii nord-dunăreni: Catrinari, în Bucovina.

Ca forme antroponimice derivate mai amintim: Trina, Trinea, Trincă, Trincea, Trincu, Trincoi, Trâncă, Rina, Cătrin, Cătrina, Cătrânău, Catrea, Cătrea, Cătreanu, Cătrior. Acestea au și derivate toponimice, cum sunt Trinu sau Cătriorești.

Sub influență străină (germană, rusă, maghiară) s-a ajuns la forme precum Cati, Cata, Catea, Cătița, Căta (notată și la românii din Banatul sârbesc), Catu, Cătescu, Cătilă, Cătina (formă prezentă și la aromâni), Catina, Catinca, Tinca, Cătincea, Catoiu, Cătuiu, Cătuț, Cătuța, Cătoca și altele. De la acestea au derivat și toponime cum sunt: Căteasca, Cătulești, Cătina, Tinca, Cătuțul.

De la forma cu l, derivat din r – prezentă atât în română, cât și în albaneză, spaniolă, italiană și maghiară – Cătălina, au rezultat: Catalin, Catalina (formă atestată și la aromâni), Cătălina, Catelina, Cătălin, Cătălina, Cătălinoiu.

Mesaj pentru învingătorii de azi! Duminică, nov. 24 2019 

Pentru tovarășii din aripioara gălbăjită a uslamului și pentru Marele Blatist: NU VĂ SEMEȚIȚI! N-ați învins voi, a fost un „referendum” al „plăcuțelor muedeze” contra ciumei roșii! Va fi câștigat Baronul Muthausen, dar românii și România – NU!

Respect și felicitări celor aproape 1 milion de „ăștia” din Diaspora care au votat!

Curiozități (?) ale campaniei prezidențiale Vineri, nov. 22 2019 

A trecut primul tur al scrutinului prezidențial și, peste câteva zile, după ce se va încheia și al doilea (pentru care, în Diaspora, votul a început de azi!), vom ști cine va fi noul (sau vechiul) „locatar” de la Palatul Cotroceni, pentru următorii 5 ani.

Ceea ce pare cel puțin… curios (dacă nu mai mult) este neconcordanța uriașă dintre numărul de semnături pentru candidații ce au ajuns puțin peste 1% din voturile valabil exprimate sau nici nu au atins acest (modest) prag… Cel mai bine clasat dintre acești candidați, dl. Cumpănașu, a strâns, după cum scrie aici, 238633 semnături, dar doar puțin peste jumătate dintre semnatari l-au votat (141316 voturi, adică 1,53%). Următorul, în „clasamentul” voturilor este dl. Cataramă, cu 48662 votanți (0,53%), dar cu 230988 semnături (pentru care, când o parte i-au fost invalidate, a făcut contestație!). Dl. Stanoevici a strâns, la rându-i, 214520 semnături, dar de votat l-au votat numai 39192 alegători (0,43%). Alt candidat, extrem de „vocal”, dl. Ivan a adunat 237894 semnături, însă, cu voturile a fost mai greu – numai 32787 votanți (0,36%). Dl. Peia – candidatul „dat dispărut” la un moment dat, a avut 202096 semnături și 30884 alegători care l-au votat (0,34%): poate au „dispărut”, între timp și o parte dintre (potențialii) votanți!… 🙂 Cam tot pe-acolo s-a „învârtit”, ca număr de voturi și dl. Popescu (30850, adică 0,33%), deși, de semnat, au semnat 206062 cetățeni… Și, în fine, dl. Banu încheie acest „clasament”, cu 27769 voturi (0,3%), în urma acumulării a 222770 semnături!…

Exceptându-l pe dl. Cumpănașu, toți ceilalți (ultimi) 6 candidați au adunat, la un loc, 210144 voturi (2,3% din totalul voturilor valabil exprimate), adică au făcut, împreună, suma de voturi aproximativ egală cu numărul de semnături depuse de fiecare la Biroul Electoral Central. O fi mare numărul minim de semnături necesare (200000), recunosc, dar, dacă asta e legea, hai să o respectăm, măcar până va fi modificată!… Însă, cum se cheamă un candidat care nu reușește să fie votat, nici măcar de numărul de susținători care (se presupune) au semnat pentru candidatura lui?

Întrebări pentru doamna ministru: Duminică, nov. 17 2019 

1. Nu ar trebui ca, la baza Educației în România, de la nivelul primar, până la cel (post-)universitar, să stea bunul-simț, buna-cuviință, buna-credință, verticalitatea, caracterul, conștiința, respectul reciproc, onestitatea, responsabilitatea??? Nu întreb doar așa, fiindcă sunt „ahtiat” după reguli, ci, pentru că, fără aceste reguli, transmise, secole la rând, de strămoșii noștri, din generație în generație, cineva, încă nenăscut, le va da tuturor în cap, fiindcă „așa vrea mușchiul lui” și singura „regulă” e „regula celui mai tare” (urmând ca și lui, peste alte decenii, să-i dea altcineva în cap, după aceeași „regulă”)!

2. Ați declarat că vor dispărea discipline: ce înseamnă asta? Că se vor „tăia”, de pildă, otova, Istoria și/sau Geografia? Sau Latina (mutată, aiurea, de la a VIII-a, unde se corela cu Istoria românilor, inclusiv cu procesul de romanizare a traco-dacilor), la a VII-a? Personal, ca o paranteză, mi se pare rușinos să ne lăudăm că suntem „urmașii Romei”, singurul popor neolatin de la „porțile Orientului”, dar, să lăsăm ca, la nivel de facultăți de profil, limba latină să ajungă pe cale de dispariție!… Mai vrem să avem cetățeni care să-și cunoască strămoșii și – pentru că „istoria se repetă!” – să știe de ce să se ferească, în viitor, fiindcă vor constata, pe propria piele, că anumite evenimente s-au mai produs și în trecut? Sau mai avem nevoie de oameni capabili să se orienteze în spațiu – la propriu, în primul rând! -, care să-și cunoască țara, continentul, planeta, sau doar de oameni cărora li se transmit puține informații, li se cer și mai puține și, după școală, nu le mai rămâne (aproape) nimic, dar care, așa (ne)informați, sunt mai ușor de manipulat, de controlat? Păi, ca o concluzie la acest paragraf (întrebător), dacă, altădată, „definiția” culturii generale era „ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce-ai învățat la școală”, pentru adulții României de mâine, despre ce „cultură generală” mai vorbim???

3. Prin unirea Cercetării cu Educația, aveți în subordine și acest sector, unde există o problemă mare (cel puțin): de peste 10 ani, anumite categorii de cercetători sunt complet discriminate, deoarece, fie depășesc vârsta, numărul de ani de la susținerea tezei de doctorat/obținerea titlului de doctor, etc. Acest lucru se numește DISCRIMINARE și nu cred că doar „tinerii cercetători”, „tinerii doctoranzi” sau „tinerii doctori”, ori „tinerele echipe” au dreptul să acceadă fondurile Ministerului destinate cercetării! Mă gândesc ca, ținând cont de această discriminare, să intervin în instanță, pentru eliminarea ei! Ce aveți de gând să faceți, în acest sens, pentru ca acest tratament discriminatoriu să înceteze?

4. Pentru avansare, în învățământul universitar, s-au stabilit acum câțiva ani niște criterii, care, prin schimbarea ministrului, sau din alte motive, s-au modificat, apoi s-a schimbat modificarea, pe urmă s-a modificat schimbarea modificată și tot așa! Când se vor stabili niște criterii clare, care să aibă la bază și consultarea cadrelor didactice aflate în situația de a putea avansa și, după ce se stabilește, mai întâi, o perioadă de tranziție, ca toată lumea să-și „pună la punct” criteriile proprii (vestitul „dosar”), să se fixeze un set de criterii, care să rămână „bătute în cuie”,măcar 10-15 ani?

Ca să nu fiu „suspectat” de „interese personale”, țin să precizez că nu sunt dintre aceia care „muncesc pentru salariu/avansări/etc”, ci vreau să fiu lăsat să-mi fac treaba (ceea ce fac, deja, de peste două decenii, din conștiință și cu responsabilitate), încă cei (cel puțin) 15 ani până la pensie! „Sistemului” educațional/de învățământ îi lipsesc credibilitatea, predictibilitatea, transparența! Plus elementele pe care le-am amintit mai sus, la început!…

Întrebările au apărut deja, în două comentarii la o știre legată de un interviu pe care doamna ministru al Educației, Monica Anisie, îl va acorda mâine platformei HotNews.

Despre antroponimele derivate de la numele Sfinților Apostoli Filip și Matei Duminică, nov. 17 2019 

În săptămâna care se încheie au fost prăznuiți Sfântul Apostol Filip (joi) și Sfântul Apostol și Evanghelist Matei (sâmbătă). Pentru noi, însemnătatea acestor sfinți este cu atât mai mare, cu cât primul a propovăduit Sfânta Evanghelie în Dobrogea, alături de Sfântul Andrei, iar al doilea a scris cea mai veche dintre Evangheliile Noului Testament (datată undeva în anii 50-60 ai erei creștine).

Primele atestări creștine ale numelui Filip în spațiul carpato-balcanic sunt foarte vechi. Imediat după atestarea sfântului (ajuns episcop, la Tomis, deci, în Dobrogea de azi, în primul secol al erei creștine), apare o mențiune în Creta, în secolul al II-lea, urmată de o alta – în veacul următor, în sud-estul Traciei (azi, în Turcia europeană). Pentru secolele IV-VI atestările devin mai frecvente: una în sud-estul Bulgariei, alta în Cipru, alături de mențiuni în Dalmația croată, sudul Turciei actuale (3 atestări succesive), alta – pe litoralul egeic al Asiei Mici și o alta – în nordul Greciei.

Pentru veacurile VII-X se cunosc atestări în Albania, Macedonia de Nord, sud-estul Bulgariei, Peloponez, insulele egeene, Achaia și în mai multe zone din Asia Mică (azi, în componența Turciei). În secolele următoare – XI-XV – sunt mențiuni din Asia Mică, Creta, Peloponez, Muntenegru, Bosnia-Herțegovina și Ucraina. În spațiul românesc, în Evul Mediu (secolele XI-XV) patronimul era atestat frecvent, situându-se pe locul 58.

În prezent, variate și derivate de la numele sfântului se localizează în Cipru (Filippou/Philippou, locul 24), Serbia (Filipović, locul 27), Croația (Filipović, locul 28), Macedonia de Nord (Filipovska/Filipovski, locul 38), Bulgaria (Filipov/Filipova, locul 50), Bosnia-Herțegovina (Filipović, locul 59), Muntenegru (Filipović, locul 67), Ungaria (Fulop, locul 72), Grecia (Filippou, locul 76), România (Filip, locul 81), Ucraina (Pilipenko, locul 84).

De la antroponimul Filip au rezultat și toponime, cel mai vechi fiind Philippopolis – „orașul lui Filip”, așezare din Tracia denumită după Filip, regele Macedoniei (și tatăl lui Alexandru Macedon). Varianta traco-dacă era Pulpudava, evoluată spre Pulpudeva, din care, după venirea slavilor, s-a ajuns la forma actuală, Plovdiv, al doilea oraș ca mărime din Bulgaria de azi. La noi, menționăm: Pilipăuți – în Bucovina, Filipeni – în Basarabia, Filipești (trei așezări cu acest nume), Filipeni, Filipea – în Moldova, Filipești, Filipeștii de Pădure, Filipeștii de Târg – în Muntenia, Filpea, Filpișul Mare, Filpișul Mic – în Ardeal.

În ceea ce privește mențiunile legate de antroponimul Matei, prima sa atestare în spațiul analizat se leagă de un episcop rezident în Albania, la începutul secolului al VI-lea. Următoarele înregistrări sunt de după anul 1000, din secolele XI-XV, când patronimul apare în Turcia, Grecia, Albania, Macedonia de Nord, Bosnia-Herțegovina, Croația, Ungaria, Polonia, Ucraina. De asemenea, există mențiuni și din secolele XVI-XVIII, în Turcia, Grecia, România.

Astăzi, formele derivate sau variante ale numelui Matei sunt atestate, frecvent în Ungaria (Mate, locul 62), Croația (Matijevic, locul 63), Polonia (Maciejewski, locul 84), Bosnia-Herțegovina (Matić, locul 96), Bielorusia (Matveeva, locul 100), Cipru (Matheou, locul 102), Ucraina (Matvienko, locul 102). Dacă în Evul Mediu Matei se găsea pe poziția 57 în spațiul românesc, în prezent nu se mai află între cele mai frecvente 150 de antroponime românești.

De la patronimul Matei a derivat și o serie de toponime: Valea lui Matei, Mateiești, Mateieni, Poiana lui Matei – în Moldova, Mateuți – în Basarabia, Matei (două oiconime), Mateiaș – în Ardeal, Schitul Matei, Mateești – în Muntenia, Mateești – în Oltenia, Padina Matei – în Banat

Pagina următoare »