5/17 Ianuarie 1859 – începutul Unirii Principatelor Vineri, ian. 17 2020 

La data de 5/17 Ianuarie 1859, Adunarea Electivă a Moldovei, a decis, la Iași, alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza, ca domnitor al principatului de la est de Carpați. Același lucru aveau să-l facă, câteva zile mai târziu, și membrii Adunării Elective a Țării Românești.

Doina (Mihai Eminescu) Joi, ian. 16 2020 

De la Nistru pân’ la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân’ la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân’ în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul – frate cu românul –
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă –
Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!
Ştefane, Măria ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară –
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!

Sursa: https://www.versuri.ro/versuri/mihai-eminescu-doina-_az82.html

Despre (unele) versuri ale lui Mihai Eminescu (și nu numai) Miercuri, ian. 15 2020 

Fiind astăzi a 170-a aniversare a nașterii Luceafărului poeziei românești, începem cu o poezie, Fiind băiet păduri cutreieram, (pre)luată de aici:

Fiind băiet păduri cutreieram

                        Şi mă culcam ades lângă izvor,

                        Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam

                        S-aud cum apa sună-ncetişor:

                        Un freamăt lin trecea din ram în ram

                        Şi un miros venea adormitor.

                        Astfel ades eu nopţi întregi am mas,

                        Blând îngânat de-al valurilor glas.

                        Răsare luna,-mi bate drept în faţă:

                        Un rai din basme văd printre pleoape,

                        Pe câmpi un val de arginţie ceaţă,

                        Sclipiri pe cer, văpaie preste ape,

                        Un bucium cântă tainic cu dulceaţă,

                        Sunând din ce în ce tot mai aproape…

                        Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,

                        Părea c-aud venind în cete cerbii.

                        Alături teiul vechi mi se deshcide:

                        Din el ieşi o tânără crăiasă,

                        Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,

                        Cu fruntea ei într-o maramă deasă,

                        Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;

                        Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,

                        Călcând pe vârful micului picior,

                        Veni alături, mă privi cu dor.

                        Şi ah, era atâta de frumoasă,

                        Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta

                        Un înger blând cu faţa radioasă,

                        Venind din cer se poate arăta;

                        Iar păru-i blond şi moale ca mătasa

                        Grumazul alb şi umerii-i vădea.

                        Prin hainele de tort subţire, fin,

                        Se vede trupul ei cel alb deplin.

Din poezia de mai sus, chiar din titlu/primul vers – Fiind băiet păduri cutreieram – se observă faptul că micul Eminescu (sau Eminovici, cum îl chema, încă, în vremea copilăriei) era pasionat de aplicații geografice în orizontul local… Și, dacă n-ar fi devenit poetul nepereche, ar fi fost un foarte bun geograf, cu înclinații spre hidrologie, așa cum o arată versurile „S-aud cum apa sună-ncetişor:” și „Blând îngânat de-al valurilor glas.”… 🙂

Acum, lăsând șuguiala la o parte, ceva serios tot putem spune și, într-un fel, această „reconversie” a unei alte mari personalități (literare) românești, i se datorează lui Eminescu. Acesta, spre a avea și el din ce-și lua o pâine, a-și găsi o odaie pe care s-o și plătească, a ajuns, cu sprijinul lui Titu Maiorescu, revizor școlar (un fel de inspector) pentru județele Vaslui și Iași. Venind, la Iași, în asistență la învățătorul Ion Creangă, i-a plăcut foarte mult harul cu care mai vârstnicul său „asistat” le povestea copiiilor: i-a propus să vină la Junimea (care se întrunea la Casa Pogor de azi), să citească din poveștile lui și celor de acolo… După câteva ezitări, Creangă a acceptat și… așa a ajuns scriitor!… Și bun prieten cu bădia Mihai, care, atunci când mai revenea în dulșele târg al Ieșilor, făcea alte „aplicații de teren”, cu povestitorul Creangă, laolaltă, pe la Bolta Rece sau Trei Sarmale, de cu seară, până-n zori…

Și, ca să încheiem tot „geografic”, învățătorul în care Mihai Eminescu a văzut un viitor povestitor, are o realizare cu care, noi, ieșenii, ar trebui să ne mândrim: dascălul Ion Creangă este autorul primei ediții a Geografiei județului Iași, reeditată după 1989!…

Despre numele satelor Viștea din Țara Oltului Marți, ian. 14 2020 

Ne referim la localitățile Viștea de Jos și Viștea de Sus, situate în partea centrală a Țării Oltului. Ambele, după Dicționarul istoric al localităților din Transilvania, volumul al doilea, publicat de Coriolan Suciu în anul 1968, apar în documente în anul 1511. Satele sunt, însă, mult mai vechi, așa cum o dovedește faptul că biserica veche (cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”) din Viștea de Jos a fost ridicată la sfârșitul secolului al XV-lea, înainte de 1478, de boierul Costea.

În lucrarea de licență – Reflectarea realităților geografice în toponimia Țării Făgărașului –, susținută în vara anului 1996, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, opinam că numele Viștea pare a fi de origine slavă veche. În Dicționar onomastic românesc (1963), p. 24, N. A. Constantinescu menționează patronimul oltean Veștea, ca derivat din numele – slav – al sărbătorii Bunei Vestiri – Blagoveștenie. Există posibilitatea ca toponimul Viștea să fi evoluat din aceeași formă, Veștea. În limba română mai întâlnim modificări ale lui e în i, așa cum este cazul cuvintelor de origine latină mens/mentis și dens/dentis, devenite, în română, minte și dinte. În plus, în satul Viștea de Sus, se află o altă biserică al cărei hram este „Buna Vestire” – ceea ce constituie, credem noi, încă un argument în plus în favoarea unei asemenea evoluții.

Despre temele traco-dace cu sens de „așezare” (cvasi-)urbană Duminică, ian. 12 2020 

Mergând pe urmele lui Sorin Olteanu (2010), care a delimitat mai multe arii dialectale ale limbii traco-dace, pornind de la formanții toponimici preponderenți în diferitele regiuni locuite de neamul tracic, opinăm că se poate realiza o hartă cu distribuția spațială a acestor arii dialectale. Harta ar urma să fie realizată la nivelul NUTS2/regional, ale spațiului carpato-balcanic (mergând, strict convențional, după decupajul regional actual), prin metoda clasificării ierarhice ascendente.

Cum datele onomastice (oiconimele) există, ar urma introducerea lor într-o bază de date, pe regiuni, însumarea numărului de toponime conținând fiecare formanți toponimici – dava, -para, -bria, -dina, -diza – eventual și alte oiconime, specific traco-dace. Apoi, se vor calcula valorile procentuale ale fiecărui formant, la nivel regional și per total, la nivelul întregului spațiu carpato-balcanic. Cu aceste valori procentuale se va realiza harta.

Eventual, pe o altă hartă, se pot evidenția și influențele alogene – deja, destul de diversificate, chiar și la nivelul, destul de modest, al informațiilor documentare/epigrafice și chiar dacă vorbim despre epoca antică. Ar fi vorba de influențe celtice, venite dinspre partea central-vestică a Europei, pe cel puțin trei direcții – cea a Nistrului (Carrodunum, aproape de Hotin), cea dunăreană (Singidunum/Belgrad, Noviodunum/Isaccea) și cea balcano-asiatică (Serdica/Sofia, provincia Galatia din Asia Mică). Apoi, este vorba de influențe grecești (atestate prin puzderia de polisuri de pe litoralul pontic, dar și de așezările din sudul Peninsulei Balcanice) și, mai rar, chiar macedonene (tot în această zonă a Balcanilor). Aceste elemente ar întări ideea că, pe fondul preponderenței etnice traco-dace, în spațiul carpato-balcanic, asistăm, înspre partea finală a antichității, chiar înainte de pătrunderea romanilor, la o diversitate etno-lingvistică, cu influențe celtice, grecești, macedonene, ilire, scitice, etc.

Poianetu' lui Iocan – bilanț (2008-2019) Vineri, ian. 3 2020 

A mai trecut un an și peste acest blog și, deși, în finalul analizei de acum exact un an, ziceam că următoarea va veni „peste încă un deceniu”, sunt câteva elemente care au dus la întocmirea acestui bilanț, acum.

Ar fi cel puțin 3 aceste elemente. Numărul de postări a depășit 1000, cea cu acest număr fiind publicată în 15 octombrie. Al doilea se referă la faptul că, la capitolul „vizualizări”, a fost depășit „pragul” de 100 de mii (în 16 noiembrie). În fine, tot legat de vizualizări, aria lor geografică a atins 100 de entități politico-geografice (state independente, teritorii autonome și/sau cu statut special).

Bilanțul general, pe întregul interval de 11 ani și (aproape) jumătate, este evidențiat în tabelul de mai jos:

Așa cum se observă, vizualizările nu au mai atins valoarea din 2018, cu totalul lor de 9305, înscriindu-se, totuși, între primii 5 ani ca însemnătate, după 2010, 2018, 2012 și 2009. Acest lucru este vizibil și în graficul de mai jos.

Totalul acesta de vizualizări a fost dat de cei peste 5500 de vizitatori. Din acest punct de vedere (așa cum se poate vedea și din reprezentarea de mai jos), anul ce abia ne-a părăsit nu este decât unul „de pluton” (este depășit de 2010, 2012, 2018, 2009 și se află doar cu puțin peste 2011 și 2017).

Totuși, ca număr de articole publicate, cu cele 397 în total, anul 2019 se instalează, de departe, pe locul al doilea în top, după precedentul (2018). Pe a treia poziție se află anul 2009, cu doar 89 de postări. De asemenea, este primul an în care a apărut, zilnic, câte o postare, un record absolut. De fapt, din 15 iulie 2018, a apărut câte un articol, în fiecare zi!

Un alt record este constituit de numărul de aprecieri ale vizitatorilor blogului, care a ajuns la 725! Aproape trei sferturi din cele 1083 s-au produs în anul 2019, care depășește clar anul precedent (și el, cu un record, la acea vreme – 244 de aprecieri!), de aproape 3 ori.

Pe de altă parte, însă, în ceea ce privește comentariile, au fost 152, cu puțin peste jumătate di cele din anul 2018, valoarea respectivă plasând anul abia încheiat pe poziția a patra, după anul precedent, dar și după 2009 și (jumătate din) 2008. Ultimele două capitole menționate – aprecierile și comentariile – se apropie de „cota” 1000, în total (erau, la finele lui 2019, 989, respectiv 975).

Trecând la „aspectele” de natură geografică, inventarierea pe entități politico-geografică a vizualizărilor, ne permite să venim cu reprezentări cartografice, legate de acest lucru. Astfel, pe întreaga perioadă analizată – după cum se remarcă în harta de mai jos – în existența sa de (peste) 11 ani, Poianetu’ lui Iocan a avut vizualizări mai ales din România și R. Moldova. Urmează, la oarece distanță, Statele Unite și un grup de țări – Italia, Germania, Regatul Unit, Franța, Spania și Canada – care, împreună cu primele trei menționate, însumează peste 98% din toate vizualizările celor mai bine de 11 ani.

Dacă analizăm același interval, nu prin metoda clasificării ierarhice ascendente, ci prin cea a coeficienților de distribuție spațială (reprezentarea cartografică de mai jos), se observă că, pe lângă țările menționate mai sus, alte state cu valori supraunitare ale coeficienților (care semnifică prezență peste medie) sunt Ungaria, Grecia, Irlanda, Belgia, Danemarca, Finlanda, Australia sau Noua Zeelandă.

Vom încheia aceste considerații cu datele furnizate de ze list. Conform acestora, Poianetu’ lui Iocan s-a situat, anul acesta, între poziția 12931 – cu care a început anul (1 ianuarie) și 11911 (consemnată în 13 august 2019). Media anului – locul 12315 înseamnă un „salt” de peste 600 de locuri față de anul 2018 (cu o medie situată la 12940), fiind cea mai bună poziție medie consemnată de acest blog. De fapt, de peste un an și 6 luni – adică, după 5 iunie 2018! – nu s-a mai coborât nici măcar pe locul 13000!

Dacă anul trecut ziceam că peste alt deceniu voi mai reveni cu o asemenea analiză, acum nu mai spun nimic, dar sper ca asemenea bilanțuri să poată fi publicate cât mai des, măcar o dată pe an!

Împăratul Anului – Sfântul Vasile Miercuri, ian. 1 2020 

Adresăm un călduros LA MULȚI ANI!, cu sănătate, pace sufletească și bucurii, tuturor purtătorilor numelui Sfântului Vasile cel Mare, Împăratul Anului. Și, deoarece suntem la început de Nou An, 2020, urăm, tuturor, sănătate, bucurii, împliniri, alături de și împreună cu cei dragi. LA MULȚI ANI!

Mențiuni onomastice legate de orașul Nașterii Domnului – Betleem/Viflaim Marți, dec. 31 2019 

Pe lângă numeroasele colinde românești care amintesc de Betleem – în care apare, preponderent, varianta, de influență greco-slavă, Viflaim, sau, mai rar, Viclaim, Vicleem – întâlnim câteva mențiuni toponimice cu trimitere la această așezare unde, acum mai bine de două milenii, s-a născut Pruncul Iisus.

În spațiul românesc este vorba de toponimul Beclean, cu trei atestări, în trecut. Una a dispărut, între timp, prin încorporarea fostului sat, Beclean, în componența municipiului Odorheiul Secuiesc. Au mai rămas orașul Beclean, pe Someșul Mare și satul Beclean, lângă Făgăraș. Toate aceste oiconime derivă din forma maghiară Bethlen, evoluată din Bethleem. Varianta maghiară menționată – Bethlen – este utilizată și ca atroponim.

La celălalt capăt al Europei, în Peninsula Iberică, numele Bethlehem a dat reverberații, tot în toponimie. De exemplu, în Spania, o arteră din capitala Cataloniei, Barcelona, se numește Calle de Belén. Aceste reverberații onomastice iberice, au trecut și peste Oceanul Atlantic, în America Latină, unde, în Brazilia, unul dintre marile orașe ale acestei țări poartă numele Belém. De asemenea, pe lângă bine-cunoscut oraș natal din Iudeea al lui Iisus Christos – numit, oficial, Beit Lahm și neoficial, Bayt Lahm – este consemnată, în statul nord-american Pennsylvania, o așezare urbană cu numele Bethlehem.

Pentru „iubitorii republicii” Luni, dec. 30 2019 

Le reamintim ipocriților iubitori de „regim republican” că, astăzi, se împlinesc 72 de ani de la abdicarea forțată a Regelui Mihai și proclamarea „republicii populare române”! Întâmplător (sau nu!), fix pe 30 decembrie, dar în 1922, apărea Uniunea Sovietică, așa că, dacă nu e o coincidență (ceea ce nu cred!), tovarășii proclamatori ai „republicii” au acționat, din nou (și atunci!), teleghidați de la Răsărit!… N-a fost nici prima dată și, din păcate (până azi!), nici ultima!…

Această „republică” – proclamată în absența unei consultări populare referendare – a devenit „socialistă” în 1965 și, după 1989, a pierdut nu doar epitetul – de „populară”/„socialistă” ci și termenul „republică”, deoarece „iubiții” noștri „conducători”, cu ceva mai multe clase decât trenul, se rușinează, totuși, să includă în titulatura oficială a „statului”, sintagma „REPUBLICA România”, sau „REPUBLICA Română”, acesta fiind denumit, oficial, doar „România”!… În plus, azi, tovarășii „republicani” ar trebui să iasă la „iarbă verde”, sau, măcar, la „defilare”, în constea „republicii” lor, mult-iubite!

Ca să aibă pe ce versuri/muzică să-și exprime „atașamentul”, „dragostea”, „fidelitatea” față de „republica” România, găsesc, aici, o serie de piese, „la subiect”:

22 Decembrie 1989: „Ole, ole, ole, ole! Ceaușescu nu mai e!” Duminică, dec. 22 2019 

După o încercare curmată în fașă, la Iași – 14 Decembrie 1989, și debutul de la Timișoara, din 16-20 Decembrie, revolta populară contra regimului comunist a cuprins, în 21 Decembrie, Capitala și multe alte orașe, pentru ca, la orele prânzului, în 22 Decembrie, dictatorul să fugă cu un elicopter. România scăpa de cele mai bine de patru decenii de dictatură comunistă, intrând în „zodia tranziției”, din care nu a ieșit, încă!

Recunoștință veșnică eroilor Revoluției, celor care, plecând de acasă cu multă teamă, dar și cu mai multă speranță, au strigat „Vom muri și vom fi liberi!”… Dumnezeu să-i odihnească!…

Pagina următoare »