Să (mai și) râdem: la înmormântare… Duminică, iun. 20 2021 

Să (mai și) râdem: la doctor… Sâmbătă, iun. 19 2021 

Să (mai și) râdem: Ion, Măria și copilul… Vineri, iun. 18 2021 

Să (mai și) râdem: îmbunătățirea vederii… Joi, iun. 17 2021 

Să (mai și) râdem: diabetul și prostia… Miercuri, iun. 16 2021 

Mai am un singur dor (Mihai Eminescu) Marți, iun. 15 2021 

Mai am un singur dor:
În liniştea serii
Să mă lăsaţi să mor
La marginea mării;

Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.

Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.

Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Doar toamna glas să dea
Frunzişului veşted.

Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntruna,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.

Pătrunză talanga
Al serii rece vânt,
Deasupră-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga.

Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.

Luceferi, ce răsar
Din umbră de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O să-mi zâmbească iar.

Va geme de patemi
Al mării aspru cânt…
Ci eu voi fi pământ
În singurătate-mi.

Sursa: https://www.versuri.ro/versuri/mihai-eminescu-mai-am-un-singur-dor-_s517.html#

Despre etnonimul „român” Luni, iun. 14 2021 

După creștinarea prin romanizare a strămoșilor noștri, aceștia, abandonând, treptat, vechile lor nume etnice și de trib, și-au spus „romani”. După regulile evoluției fonetice a latinei spre română, a nazalizat, urmat de n, a devenit â. Astfel, romanus a dat român. Evoluția viitoarelor dialecte ale limbii române a dus la schimbarea acestei forme în rumân/rămăn – la daco-români, arumân/rămăn – la aromâni, în rumon – la megleno-români și în rumăr – la istro-români. Reprezentanții ultimelor două dialecte amintite, mai puțin numeroși, au pierdut, în ultimele două-trei secole, aceste forme, înlocuite de cea slavă, vlah, cu pluralul vlași. 

Despre onomastica traco-dacă din spațiul carpato-balcanic și nu numai… Duminică, iun. 13 2021 

În excelenta lucrare ONOMASTICON THRACICUM, Dan Dana se ocupă, în partea introductivă, și de repartiția spațială a ocurențelor pan-trace în spațiul carpato-balcanic. Pentru partea sa septentrională, situată mai ales la nord de Dunăre – dar cuprinzând și areale de la sud de fluviu – este amintit un teritoriu cu onomastică daco-moesiană, diferită – cel puțin până acum – de restul onomasticii trace. Problema principală, în precizarea mai exactă a caracteristicilor onomasticii daco-moesiene, este sărăcia (sau chiar absența!) materialului epigrafic din arealul dacic nord-dunărean, nu doar din regiunile rămase în afara provinciei romane Dacia, ci chiar din interiorul acesteia (de pildă, în părțile estică și sudică ale Ardealului).

Probabil, dacă s-ar realiza o campanie amplă în acest sens, având ca rezultat descoperiri epigrafice semnificative, s-ar acoperi mulțumitor golul actual, poate chiar cu adăugarea unor trăsături ale onomasticii daco-moesiene ce ar apropia-o mai mult de restul materialului onomastic tracic.

Oricum ar fi, trebuie să precizez că, chiar și cu riscul de a nu fi de acord cu Dan Dana, continuu să cred în unitatea traco-dacică a strămoșilor noștri, pe ambele maluri ale Dunării. În fond, putem să ne înțelegem că nu ne-am înțeles și să rămânem în relații cordiale 🙂 … Ideea unității traco-dace – și nu a unor „limbi” separate: daco-moesică, tracă, bitinică! – este întărită atât de afirmațiile mai multor autori greci (Herodot, Acornion) și romani (Dio Cassius), contemporani cu neamul tracic (din secolul al V-lea î. Hr., până în veacul al III-lea d. Hr.), cât și de prezența, la nord-est de arealul locuit de tracii vorbitori ai dialectului daco-moesian, a altor traci (propriu-ziși!), menționați și de Dan Dana (în sudul Ucrainei de azi, până în Crimeea) și amintiți și anterior, de alți savanți, în frunte cu cercetătorul clujean I. I. Russu… Ce „logică” (geografică, în primul rând!) ar avea ideea unor daci diferiți de tracii balcanici, dar vecini (fără a fi înrudiți cu ei) și cu alți traci (la est de Nistru), rude cu cei balcanici (fără a fi vecini cu ei), dar nu și cu dacii cu care se învecinau???

Chestiunea unității etno-lingvistice (pan-)trace se leagă, strâns, de cea a unității etno-lingvistice românești! Fără a intra în „tabăra” naționaliștilor de sorginte național-comunistă, am mai mare încredere în spusele unor autori – greci și/sau romani – contemporani cu tracii, care includ în marele neam tracic ȘI pe geto-daci, decât în afirmațiile unor oameni care au trăit cu multe secole mai târziu, mulți contemporani cu mine, care NU i-au cunoscut și NU i-au auzit vorbind pe traco-daci!… Am impresia că, în destule cazuri, „fragmentarea” tracilor în mai multe „neamuri”, „popoare”, derivate dintr-un neam „proto-tracic” comun, servește anumite interese oculte, la care, din naivitate, necunoaștere sau ignoranță, se raliază și specialiști de bună-credință! În mod similar, „fragmentarea” neamului românesc, prin separarea de vorbitorii dialectului daco-român (localizați, în principal, în România și R. Moldova, precum și în arealele imediat învecinate acestor state) a celor aparținând dialectelor românești balcanice – aromân/macedo-român/macedo-armân, megleno-român, istro-român – servește tot unor interese, cel puțin suspecte… Dealtfel, chiar și pentru vorbitorii idiomului românesc din țară (al dialectului daco-român) au existat – în ultimul veac – și mai există și azi (din păcate) „experți” interesați în „inventarea” unor idiomuri noi: „limba moldovenească”, cu alfabet chirilic (promovată, agresiv, din perioada interbelică, stalinistă sovietică), în „vigoare”, și în prezent, în așa-zisa „Republică Moldovenească Nistreană”, dar și o „limbă vlăhească”, „inventată” de Serbia, pentru românii timoceni (scrisă cu alfabet chirilic, bazat pe cel al limbii sârbe).

De fapt, în Balcani, statele din proximitatea României – Serbia, Bulgaria, R. Macedonia de Nord, Grecia -, au acreditat (și continuă să pledeze pe) existența unei „noi etnii”, diferite de românii nord-dunăreni, a vlahilor. Se uită, însă, că, în tot Evul Mediu, până în secolul al XIX-lea, chiar, și românii din actualul spațiu românesc – reprezentat, în acea vreme, de principatele Transilvania, Țara Românească, Moldova – apar, frecvent, în documente, hărți, înregistrări statistico-fiscale, însemnări ale unor călători străini, etc – sub numele de vlahi, valahi, volohi, olachi și altele (începând cu sursele bizantino-grecești, slave balcanice, maghiare, polone, rusești, otomane, etc.)… Să se citească, în acest sens, excelenta lucrare a lui Adolf Armbruster – Romanitatea românilor – istoria unei idei, ori valoroasa operă a istoricului Gheorghe BrătianuPoporul român – o enigmă sau un miracol istoric. Și, deși inclusiv românii timoceni (vorbitori ai dialectului daco-român al românei, care continuă să se încăpățâneze să se auto-denumească rumâni) sunt trecuți la categoria vlahi, părintele Boian Alexandrovici din Malainița (ctitorul primei biserici ROMÂNEȘTI din Timoc!) relatează că, participând, ca vlah la o adunare de vlahi, la Skopje, a fost dat afară din sală de ceilalți vlahi, pe motiv că e… român! Închei acest paragraf cu următoarea invitație, în acest caz, pentru toți susținătorii „neromânității” românilor balcanici (și în special, a aromânilor, unii dintre aceștia, prezenți, din păcate, chiar și printre… aromâni!): să demonstreze, fără a apela la graiurile dialectului daco-român al limbii române, că urarea Ghini viniși! din dialectul aromân al aceleiași limbi n-are legătură, deloc, cu limba română!

Lucrurile nu sunt 100% „limpezi”, nici pe departe, însă, din punctul meu de vedere un lucru e clar, cu toate semnele de întrebare care persistă (și, mă tem, vor persista întotdeauna, pentru că adevărul omenesc e relativ, sigurul adevăr absolut fiind la Dumnezeu!): a existat un neam tracic, traco-dacic, mai exact, reprezentat de vorbitorii a (cel puțin) trei dialecte – bitinic, tracic (propriu-zis) și geto-dacic – care, după cucerirea romană – și, mai ales, după oficializarea creștinismului! – s-a creștinat, învățând Tatăl Nostru, Crezul și multa noțiuni ale religiei creștine în limba latină (începând din primul secol al erei creștine, și, mai cu seamă, după anul 313 d. Hr.). Acest neam, devenit unul vorbitor al „dialectului” traco-daco-roman al limbii latine (în secolele IV-VI) a evoluat, mai ales după dispariția Imperiului roman de apus (476 d. Hr.) și, în special, după grecizarea administrației Imperiului roman de răsărit (580 d. Hr.) și pierderea de către acesta a frontierei dunărene (602 d. Hr.), spre un popor nou, atestat pe ambele maluri ale Dunării, vorbitor al unei limbi romanice, poporul român și limba română (începând cu secolul al VIII-lea, sau, mai degrabă, al IX-lea). Și acest popor romanic s-a diferențiat, de la început în dialecte, ajunse, după o îndelungată evoluție, la cele actuale: daco-român, aromân/macedo-român, megleno-român și istro-român! Recomand, călduros, spre lectură, în acest sens, mai multe istorii ale limbii române, scrise, succesiv, în ultimul (mai bine de un) secol de Ovid Densușianu, Sextil Pușcariu, Alexandru Rosetti, Gheorghe Ivănescu.

O discuție interesantă, utilă, cu Dorin Dobrincu… Sâmbătă, iun. 12 2021 

… despre autostrăzile (aproape) inexistente în Moldova, despre subdezvoltarea „inoculată” în estul țării de București și despre faptul că Moldova n-a fost și nici nu este „săracă”, „subdezvoltată”, cum cred unii (inclusiv dintre locuitorii de la est de Carpați): https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/video-dorin-dobrincu-in-studioul-a-ziarului-de-iasia-urmariti-dezbaterea-despre-autostrazi-si-influenta-politica–288798.html

Fără să fi vorbit cu Dorin Dobrincu despre asta – ne-am întâlnit de câteva ori, dar am stat de vorbă, mai pe îndelete, o singură dată! – constat că și dumnealui, ca și alți specialiști, cu expertiză științifică în domeniu, scot în evidență nivelul ridicat de trai din Moldova, cel puțin egal cu al sudului țării (înainte de Unirea Principatelor) și chiar peste acesta! Aș adăuga, din datele pe care le am (confirmate și de alți specialiști, de mai de demult, sau din zilele noastre!), că, la 1918, Bucovina și ținuturile de dincolo de Carpați erau, cel mult, la același nivel cu Vechiul Regat, dacă nu cumva, chiar sub acesta!… Rezumând, adevărații câștigători ai Unirii au fost, în ultimul secol, ardelenii, bănățenii și, mai ales, bucureștenii, iar marii perdanți – moldovenii!

Întrebarea e nu „ce face România pentru ca Moldova ROMÂNEASCĂ să revină la un nivel de trai decent, comparabil cu cel avut, față de restul țării, în trecut, ci ce facem NOI, MOLDOVENII, ca să-i convingem pe ceilalți că avem dreptate și să ne ajute să revenim unde ne este locul, în cadrul României, nu fără ea, sau în afara ei?

Foaie verde de troscot/Iarăși vom avea boicot!… Vineri, iun. 11 2021 

În această seară va începe un alt turneu final fotbalistic… Ar fi trebuit să fie unul sărbătoresc – se împlinesc 6 decenii de la prima ediție (sau, mă rog, s-au împlinit anul trecut, dar, pe motiv de pandemie, s-a amânat celebrarea…) – însă nu este și, eu, exact ca acum 4 ani, voi boicota competiția. Să mă explic…

În anul 1992, Iugoslavia se calificase la turneul final din acel an al Campionatului European… În urma faptului că Serbia (principala „componentă” statală rămasă în staul slav balcanic amintit) era în conflict cu fostele componente ale federației – în special cu Croația, dar și cu Bosnia-Herțegovina – UEFA a decis excluderea Iugoslaviei de la Turneul Final și chemarea, în locul ei, a Danemarcei… Danezii, chemați aproape „de pe plajă” au și câștigat, atunci, competiția! 🙂

În 2014, Rusia a început să practice „turismul cu tancul la vecini”, anexând Crimeea și ducând, prin sprijinul acordat separatiștilor cu tentă rus(ofon)ă, la apariția a două „republici populare” în estul Ucrainei. Aceeași UEFA n-a găsit cu cale să schimbe locul de desfășurare a Turneului Final de atunci (deși a avut 4 ani la dispoziție), competiția în cauză desfășurându-se, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, în aceeași țară agresoare!… Am boicotat turneul respectiv, desfășurat în vara lui 2018!

Acum, aceeași Rusie agresoare participă (și) la acest Turneu Final! Așa că – voi boicota și această competiție! Despre ce fel de „joc corect”, de ce fair play poate fi vorba în sport, când permiți, ca for fotbalistic continental, participarea „naționalei” unui stat agresor? Cu „căței” ca Iugoslavia iei o măsură (excludere și înlocuire cu altă echipă!), dar cu „câini”, ca Rusia – NU? Bine că ții cont, cu ipocrizie politicoasă! – tot de „plângerile” acelorași agresori, și ceri tot Ucrainei – tot un „cățel”! – să-și schimbe tricourile, numai pentru că pe ele apărea, așa cum este și oficial – și așa cum a recunoscut și Rusia (un „câine”!), din 1994, prin semnarea Memorandumului de la Budapesta! – Crimeea între granițele ucrainene!… Știm asta, după spusele, de acum vreo două secole, ale lui Grigore Alexandrescu (Câineie și cățelul): Noi vrem egalitate, dar nu pentru căței!…

Dar, la ce să ne mai așteptăm, pe planul sportivității, dacă înșiși mai-marii fotbalului internațional sunt putred de corupți? Sportul, în general și fotbalul, în special, reprezintă o „oglindă” a societății umane p(r)ost-moderne!…

Pagina următoare »