Această postare este prilejuită, pe de-o parte, de faptul că, în urmă cu câteva zile, am urmărit un film legat de mișcarea sufragetelor din Regatul Unit, pentru recunoașterea dreptului la vot pentru femei, intitulat Sufragette (la finalul filmului este trecută în revistă o listă cu mai multe țări unde a fost acordat acest drept, începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, unde România nu apare). Pe de altă parte, acest material are o oarecare legătură și cu situația actuală: ieri s-a desfășurat primul tur al primului scrutin prezidențial din mileniul al treilea, în care președintele Republicii Moldova este ales prin vot direct, de către cetățeni și nu indirect (de către legislativul de la Chișinău). Unul dintre candidații rămași în turul al II-lea, Maia Sandu, ea însăși femeie, a remarcat că mai mult de jumătate dintre alegătorii prezenți la vot sunt femei. De asemenea, dintre cei 9 candidați înscriși la primul tur, 5 aparțin „sexului frumos”. Mai facem precizarea că textul de mai jos a fost publicat, în anul 2013, în cuprinsul cursului de Geografie electorală, la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Anii 1917-1918 au fost caracterizaţi de o puternică efervescenţă revoluţionară, manifestată mai ales în Europa, fapt ce a dus la prăbuşirea imperiilor multinaţionale (Imperiul ţarist – 1917), Imperiul austro-ungar, Imperiul german – 1918, Imperiul otoman – 1920). Astfel, ţinuturile româneşti aflate sub stăpânire străină s-au putut desprinde de imperiile sub dominaţia cărora se aflau şi să decidă Unirea cu Ţara, în anul 1918. Atât în Basarabia, cât şi în Bucovina şi la vest de Carpaţi, adunările care au decis Unirea au fost desemnate pe cale electivă, în Basarabia şi Bucovina fiind aleşi şi reprezentanţi ai minorităţilor, în Transilvania şi Banat – delegaţi ai mai multor formaţiuni politice (ca şi în Basarabia), Ardealul având în comun cu regiunea pruto-nistreană şi desemnarea în legislativul regional a unor femei deputat. Mai mult, electoratul ardelean şi bănăţean a inclus şi femeile printre alegători. Astfel, primele femei intrate în legislativ au fost Elena Alistar-Romanescu, deputat ales în Sfatul Țării de la Chișinău, în toamna anului 1917, din partea Blocului Moldovenesc, pentru județul Cetatea Albă. Un an mai târziu, pe 1 Decembrie, a fost ales, la Sibiu, Marele Sfat Național Român din Transilvania (un legislativ regional care a funcționat până în aprilie 1920). În acest organ legislativ transilvan, a fost aleasă și dr. Elena Lemenyi-Rozvan, din partea social-democraților ardeleni, ca deputat de Sibiu.

Deși a fost cerut cu insistență în Parlamentul României Mari, dreptul de vot pentru femei nu a fost legiferat, pentru Adunarea Deputaților și Senat, femeile primind drept de vot abia în 1938 (folosit, însă, doar de o parte dintre ele, la ultimele alegeri legislative interbelice, din vara anului 1939, însă într-un context politic dominat de dictatura regală), dar, din 1929, femeile cu știință de carte au avut drept de vot la alegerile locale (drept exercitat începând cu scrutinul din 1930).  Generalizarea dreptului la vot pentru toate femeile din România s-a realizat tot într-un context totalitar – de această dată – de extremă-stânga, s-a realizat după a doua conflagrație mondială, începând cu scrutinul legislativ din noiembrie 1946. Unul dintre puţinele câştiguri ale acestor alegeri a fost reprezentat de generalizarea votului universal pentru toţi alegătorii de peste 21 de ani (inclusiv pentru femei). În cursul perioadei totalitare, vârsta de la care s-a acordat dreptul la vot a coborât la 20 de ani (1948) şi apoi la 18 ani (1952), acest prag fiind menţinut şi după prăbuşirea regimului comunist.