Alegeri cruciale în Republica Moldova Sâmbătă, Noi 29 2014 

Mâine se va desfășura un nou scrutin parlamentar la est de Prut (al optulea de la proclamarea independenței). Alegerile din duminica Sfântului Andrei sunt extrem de importante, deoarece ele pot/vor stabili cursul Republicii Moldova: spre est (întoarcerea sub dominația imperială, fie ea și cosmetizată, a Moscovei), sau spre vest (către civilizația și prosperitatea occidentală, Uniunea Europeană și toate valorile pe care lumea vestică le promovează). Îmi exprim speranța că alegătorii basarabeni vor alege înțelept. Locul lor este, dintotdeauna, în lumea civilizată, de unde au (mai) fost smulși de două ori, prin rapturi mârșave: în mai 1812, când, mințind întreaga Europă, Rusia țaristă a ocupat și a transformat în provincie țaristă partea dintre Nistru și Prut a Principatului autonom al Moldovei și, respectiv, în 1940, când Rusia sovietică a lui Stalin a răpit României, aplicând mârșavele prevederi ale odiosului pact Molotov-Ribbentropp, Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herței.

Anunțuri

După 40 de ani… Joi, Noi 20 2014 

În urma votului popular din 16 noiembrie, România va ieși de sub „zodia” președinților care au numele cu tradiționalul sufix -escu. Astfel, în martie 1974, intempestiv, Ceaușescu a forțat modificarea Constituției RSR, pentru crearea funcției de președinte al statului. Acesta a fost ales, a doua zi, ca președinte al RSR, de către Marea Adunare Națională, fiind apoi reales, de același for, în 1975, 1980 și 1985. După schimbarea de regim din 1989, la primele alegeri prezidențiale post-decembriste, Ion Iliescu (FSN) a câștigat, detașat, primul său mandat de președinte, în mai 1990, fiind reales în octombrie 1992. În noiembrie 1996, candidatul CDR, Emil Constantinescu a devenit președinte. I-a urmat, din nou, în decembrie 2000, Ion Iliescu. În 2004 și 2009, câștigătorul a fost Traian Băsescu, ales prima dată în calitate de candidat al Alianței DA PNL-PD, iar a doua oară – ca reprezentant al PDL. Astfel, odată cu învestirea, în decembrie 2014, a lui Klaus Iohannis, România marchează o triplă premieră: alegerea ca președinte a unui cetățean care nici nu are numele cu sufixul -escu, care este și membru al unei minorități naționale (fiind cetățean român de etnie germană) și, după 87 de ani, vom avea un german în cea mai înaltă funcție în stat. Primii doi au fost Carol I (conducător al țării, ca principe, în perioada 1866-1881, apoi – ca rege, între anii 1881 și 1914) și Ferdinand (1914-1927). Deoarece următorii regi ai României – Carol al II-lea (1930-1940) și Mihai I (1927-1930 – sub regență și 1940-1947) s-au născut în țară, nu-i putem considera ca fiind nici străini, nici „nemți”…

Autohtonia aromânilor în Balcani Miercuri, Noi 19 2014 

Prezența de multă vreme în Peninsula Balcanică a românilor este, încă, subiect de controverse. Dacă unii – adversari ai continuității românilor la nord de Dunăre (în special unguri) afirmă că românii au apărut ca popor neolatin în Balcani, alții – printre care și grecii – susțin contrariul, încă de pe vremea Imperiului bizantin, acreditând ideea că aromânii ar fi urmașii unor daci (romanizați) emigrați în sudul Balcanilor, prin secolele X-XI, din zona Dunării (mai exact din zona confluenței Savei și Dravei cu fluviul). În sprijinul autohtoniei tracilor romanizați, deveniți români balcanici (macedo-români/aromâni/armâni) venim, însă cu câteva argumente de ordin fonetic, așa cum este rotacizarea lui „l” intervocalic, fenomen general în dialectele limbii române, petrecut înainte de anul 1000.

Astfel, din cuvintele latinești solis, salem, caelum, gelum au rezultat – inclusiv în dialectul aromân – soare/soari, sare/sari, cer/țer, ger/dzeru. Aceste particularități se regăsesc și în toponimia locală, în zone unde aromânii locuiesc și astăzi. Astfel, am notat un golf numit Cavura – la vărsarea Vardarului în Marea Egee, la vest de Salonic (inclus în golful mai mare cu același nume). Termenul pare să fi evoluat din latinescul cavula, care a dat în română termenul gaură. O formă asemănătoare, dar la plural, Găvuri, a fost notată de Ion Conea, în perioada interbelică, în Munții Retezat. Această formă, cavură, pare a fi singularul acestui Găvuri (despre confuzia între și g nu are rost să discutăm acum). Toponimul aromân menționat, întâlnit pe o hartă topografică sovietică, atestă o realitate fizico-geografică evidentă.

Un alt toponim care atestă același rotacism este numele dat de aromâni țării vecine la nord cu Grecia – Vârgaria – toponim foarte vechi, această denumire fiind dată Bulgariei, probabil chiar din vremea primului țarat bulgar (existent în Balcani în secolele VII-XI și extins inclusiv în zone din nordul Greciei de azi, locuite de aromâni), perioadă în care rotacizarea lui „l” era activă în limba strămoșilor noștri. Aici ar trebui să facem o paranteză și să (ne) întrebăm în ce măsură spațiul nord-dunărean va fi aparținut acestui țarat, de vreme ce, în dialectul daco-român este prezentă doar forma pentru numele modern al Bulgariei. Absența, inclusiv din toponimia nord-dunăreană a unei forme similare cu cea a aromânilor este un indiciu contra unei asemenea idei (ori, dacă țaratul balcanic va fi avut vreo autoritate la nord de Dunăre, ea va fi fost doar nominală, nelăsând asemenea urme în daco-română).

Printre numele de acest fel amintim și pe Sărună – numele derivat din cel roman – Salona (astăzi Thessaloniki – Salonic). Aromânii par să fie singurii care au păstrat numele derivat din forma de origine latină, aceasta fiind încă o confirmare a faptului că ei sunt urmașii tracilor romanizați din Peninsula Balcanică.

Pe de altă parte, numele unei ramuri a aromânilor, fărșeroți și, poate și al satului Frașari (localizat în sudul Albaniei), pare să fie derivat de la cel al localității Pharsalus, unde, în anul 48 î.Hr., armata lui Iulius Caesar l-a învins pe Pompei. În ambele cazuri s-a petrecut același fenomen de rotacizare. Totuși, în acest caz, ne exprimăm cu rezerve, ideea fiind respinsă de Theodor Capidan (în lucrarea Macedo-românii).

Croncarii bizantini par să aibă, totuși, dreptate, fie și parțial. O parte a românilor balcanici a venit dinspre nord, așa cum afirmă Anna Comnena, care spune că strămoșii acestora erau daci. Dintre cei veniți mai târziu – dinspre vestul Balcanilor sau din Panonia (probabil, alungați de Arpad, la începutul secolului al X-lea), vorbitori de română rotacizantă – sunt, probabil, cei care au dat numele unui vârf – Dzardara – probabil derivat de la numele tribului balcanic al vechilor dardani (atestați în antichitate în vechea Macedonie). Numele pare să ateste faptul că acești dardani au migrat peste strâmtoarea Dardanele în Asia Mică, de unde s-au întors cu un pom fructifer, înrudit cu piersicul, numit de români zarzăr, de la numele tribului care l-a adus în sud-estul Europei. Această formă, probabil, inițial *Dzardzăra, are un fonetism intermediar între daco-roman (prezent și în cuvinte latinești precum dicere, dies, decem, turdus, numele zeiței Diana) și cele românești literare actuale zicere, zi, zece, (s)turz, zână pronunțate, încă, popular, regional ca dzâcere/dzâcu, dzâ(uă), dzăce/dzațe sau folosite în nume ca Sturdza, ori în termenul dzânâ. Aceste forme cu dz se regăsesc astăzi la aromâni, dar și la maramureșeni, moldoveni și basarabeni.

În concluzie, chiar și cu rezerve, într-un caz, afirmăm faptul că, o bună parte a aromânilor sunt autohtoni în Balcani, fiind urmașii tracilor romanizați din regiune. Nucleul lor a fost consolidat prin migrarea mai târzie (probabil, din secolele X-XI), din zona dunăreană a unei părți a românilor rotacizanți.

Adevărata lecție de patriotism! Respect, Diaspora! Marți, Noi 18 2014 

O altfel de politică! A fi „altfel” nu înseamnă să fii „contra”! Luni, Noi 17 2014 

Succesul de aseară nu este al lui Iohannis… Sau, dacă este, are doar o parte din merite. O altă parte (mare!) trebuie trecută în dreptul alegătorilor care au înțeles că votul este o „armă” și au folosit-o inteligent, atât un segment considerabil al alegătorilor ce au votat în țară, cât și – mai ales – al celor din Diaspora. Chiar dacă Iohannis are cele mai bune intenții și pare animat de bun-simț, fără un „instrument” politic de „presiune” democratică al cetățenilor, având în vedere pârghiile politice constituționale limitate ale Președintelui, aproape orice inițiativă este sortită eșecului. Guvernul pare să fi „înțeles” doar ce îi convine și nimeni nu-și asumă răspunderea, nu atât pentru eșec, cât mai ales pentru batjocura la care au fost supuși  cetățenii români de peste hotare, care au venit la urne ca să-și exercite un drept constituțional. Parlamentul colcăie de „dinozauri”: corupți, infractori, incompetenți (pe lângă faptul că legea „struțo-cămilească” ce i-a trimis acolo, în 2012, l-a făcut și extrem de hiper-dimensionat). Actualele formațiuni politice parlamentare – în care, poate, există și oameni integri (dar ei sunt excepția, iar acum ar trebui să mă gândesc serios, minute bune, să mi-i amintesc…) – nu-mi inspiră nici o încredere… La fel – și cele extra-parlamentare! De aceea este nevoie de „coagularea” energiilor cetățenilor într-o formațiune care să susțină oameni competenți, pregătiți, care să promoveze meritocrația, nu clientelismul, respectarea legii, a moralității și a principiilor și regulilor și nu indivizi pentru care singura „regulă” este „să nu respecte nici o regulă”. Este nevoie de oameni pregătiți pe fiecare domeniu, care să reformeze, din temelii, legislația, spre a încuraja dezvoltarea economică, prosperitatea, integrarea reală în marea familie a democrațiilor lumii. Aceste noi elite au sarcina de a schimba poporul, de a schimba mentalități retrograde, înrădăcinate de secole în fibra acestui neam!

Oarecum în aceeași ordine de idei, am mai susținut – și cu alte prilejuri – că a fi „altfel” nu înseamnă să fii contra. Deși cred că mă voi repeta, voi veni cu un exemplu cât se poate de… geografic. Astfel, pe o stradă, ușor în pantă, cetățeanul A merge la deal, iar cetățeanul B – la vale, adică în direcție contrară lui A. În schimb, cetățeanul C se decide să traverseze strada, perpendicular pe direcția de mers atât a lui A, cât și a lui B. El are o altă direcție, fără a fi nici contra lui A, nici a lui B. Tocmai de aceea, le reamintesc tuturor celor ce-i împart, arbitrar, „la grămadă” pe oameni în „buni” și „răi” sau în „albi” și „negri” că au o mentalitate totalitară, de tipul „cine nu-i cu noi, este împotriva noastră” și n-au ieșit din paradigma regimului comunist!

Așadar, să se înțeleagă, clar: a fi ALTFEL, nu înseamnă să fii CONTRA!

Cred, cu toată convingerea, în vorbele lui Ion Rațiu: „Voi lupta ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!”. Este, cred, una dintre cele mai bune definiții ale democrației!

Și, deoarece cred că ieri s-a declanșat o Schimbare, în încheierea acestor idei, o melodie cât se poate de sugestivă:

Cetățeni versus „turmă” Luni, Noi 17 2014 

Până la urmă, cu mobilizarea generală, atât a cetățenilor din țară, cât și a celor din Diaspora, „ciuma roșie” a „înfrânt”… Datele parțiale publicate de Biroul Electoral Central, ca și numărătorile paralele ale ACL și PSD, îl dau câștigător pe Klaus Werner Iohannis. Putem spune că a învins România bunului-simț, împotriva mitocăniei abjecte, a minciunii sfruntate, a mârlăniei și bădărăniei grosolane, a neam-prostiei. A învins (sper) România cuvântului rar și apăsat, a acelora care când spun că „urmează să facă” un lucru, deja s-au și apucat de el, contra ticăloșiei celor care una gândesc, alta spun și cu totul altceva (nu) fac! A învins, în cele din urmă, dar nu la urmă, spiritul Cetățenilor – care știu că au și responsabilități, dar și drepturi, în fața „turmei” – care, pentru că a fost/este spălată, pre-spălată și prea-spălată pe creier de cei care o fură continuu, de 25 de ani, își lasă viitorul pe mâna hoților ce-o mint și-o fură, pentru o sacoșă, găleată electorală sau mai știu eu ce pomană! A câștigat România sacrificiului diasporenilor – care au arătat că patriotismul nu se trâmbițează în gura mare în piața publică, ci se trăiește, în fața declarațiilor patriotarde de bodegă sau de mahala și în fața demagogiei găunoase. A învins România on-line-ului și a comunicării în timp real a ceea ce este real, în fața manipulărilor și a omisiunilor grosolane ale tembeliziunilor „de casă” ale hoților. Și, până la urmă, mitomanul plagiator a avut dreptate. El a fost „președintele care unește” pe toți ceilalți împotriva sa, prin minciună, nesimțire, tupeu, hoție, miștocăreală ieftină și dispreț și a reușit să-i facă pe milioanele de cetățeni care au votat ieri (și chiar pe miile de români din Diaspora care, din cauza lui, n-au reușit să o facă!) să poată simți/gândi/spune „Mândri că suntem români!”

Să ne bucurăm, așadar! Gaudeamus igitur!… Și apoi, la muncă, fiindcă această țară și acest popor au nevoie de Schimbare! Din temelii!

Cum poate crește prezența la vot la turul al doilea al scrutinului prezidențial? Duminică, Noi 16 2014 

Deja sunt publicate rezultatele referitoare la prezența la vot până la ora 10. Participarea la urne a înregistrat valori mai mari și decât în primul tur, dar chiar față de al doilea tur al prezidențialelor din 2009. Să enumerăm care ar putea fi cauzele acestei mobilizări masive, încă de la orele dimineții:

– mobilizarea, încă de aseară, a românilor din diaspora;

– o prezență ridicată la vot a românilor de peste Prut;

– participarea la vot a locuitorilor din unele centre urbane;

La acestea se pot adăuga, deoarece eu n-am nici o încredere în „ciuma roșie” pesedistă:

– votul asistaților sociali și al țiganilor (mai ales în județele roșii din sud)

– „turismul electoral”, prezent și la primul tur din 2 noiembrie, dar și la alte scrutinuri (2009, 2012, inclusiv referendumul inutil din vara acelui an).

Cum românii din Diaspora nu vor putea vota toți (din păcate, cozile de acolo sunt un indiciu 😦  ) și, poate, nici cei din Basarabia, pentru a contracara manevrele hoților, speranța rămâne doar în mobilizarea orașelor, inclusiv prin prezența la vot a celor care nu au votat în primul tur…

Acesta este adevăratul patriotism! Sâmbătă, Noi 15 2014 

Cinste lor!

Urmăriți și dați mai departe! Sâmbătă, Noi 15 2014 

O comparație (dacă mai era nevoie)… Și un imn vechi… spre aducere-aminte! Vineri, Noi 14 2014 

Mai sunt două zile până la turul secund al scrutinului prezidențial din România. Dacă dezbaterile – mai mult zbateri, mai mereu cu „copiuțele” în față, din partea unuia dintre candidați – au „lămurit” mai mult sau mai puțin, poate că această comparație, ilustrată de două fișiere video, (ne) va (mai) lămuri… Așadar, în ordinea… era să scriu „numerelor de pe tricou” (că tot este și meci astăzi!), deci, în ordinea de pe buletinul de vot, iată cum (nu) știu candidații la președinție, Imnul național, „Deșteaptă-te, române!”

Victor Ponta:

versus Klaus Iohannis:

Ar mai fi de adăugat că primul, așa-(auto)numitul „președinte care unește”, mai degrabă mitoman, hoț, mincinos și plagiator, auto-intitulat mare „creștin ortodox” (dar, mai degrabă, cretin orto-hoț), se pregătește să ne transforme în gubernie rusească, după „modelul” Viktor Ianukovici sau Viktor Orban. Celălalt, cetățean român de etnie germană ne aduce aminte că, în urmă cu un secol (și mai bine), doi „nemți” au contribuit la ridicarea României moderne: Carol I (regele cu cea mai lungă domnie, în vremea căruia țara și-a câștigat Independența, pe câmpul de luptă) și Ferdinand cel Loial (în timpul căruia s-a făurit Unirea cea Mare din 1918).

… Iar spre aducere-aminte, să se știe că actualul prim-sinistru este urmașul celui care a fost „copilul” politic al bolșevicului Ion Iliescu (pușcăriașul Adrian Năstase, coordonator al plagiaturii lui Ponta) și „nepotul” politic al celui care, în 1990, a devenit președinte „pentru liniștea noastră”, ca să poată fura toți neo-comuniștii și profitorii „loviluției” din decembrie 1989 (de care, încă, n-am scăpat). Așadar, spre (re)ascultare și aducere-aminte, „Imnul golanilor”:

P.S. Pentru contrast, o declarație a lui Klaus Iohannis: „Decât să fiu mârlan, mai bine pierd!

ALEGEȚI!

Pagina următoare »