Felician Fărcașu – Dragu-mi-i în vârf de munte Miercuri, sept. 30 2020 

Centenar 2020 and Muzică , Paganel 19:17

 

Despre prezența la vot la alegerile locale românești Marți, sept. 29 2020 

Centenar 2020 and Geografie electorală and Geografie politică and Opinii , , , Paganel 14:04

După recentul scrutin de duminică, au existat opinii care punctează procentul modest de alegători care s-au prezentat la vot. Astfel, conform datelor centralizate la închiderea urnelor, prezența la vot s-a situat la 46,02%. Dacă se compară, însă, aceste date cu cele de la alte scrutine locale, vom vedea că această valoare este extrem de apropiată de cea din anii trecuți. De pildă, în 2016, ponderea alegătorilor prezenți la vot a fost de 48,44%, iar în 2008 – 49,29%. În ultimul deceniu, doar în 2012 s-a consemnat o valoare de peste 50%, mai exact – 56,26%. Ținând cont de contextul epidemiologic actual, valoarea consemnată duminică nu se deosebește aproape deloc de ponderile din ani în care nu se gândea nimeni la vreo pandemie…

Dacă se ia în calcul valoarea minimă pe țară – socotind Capitala echivalentul unui județ (foarte mare), ceea ce nu e departe de adevăr, deoarece în București se concentrează, practic, un pic peste echivalentul sumei populației celor mai mari județe, din punct de vedere demografic: Iași și Prahova – cel mai important centru urban al României ține, de două decenii, să „păstreze” ultimul loc din acest punct de vedere. Și alaltăieri a fost la fel – ponderea celor care au votat s-a situat la 36,93% – dar Capitala are „recorduri” de absenteism chiar mai mari decât acesta: doar 33,31% în 2016 și chiar 31,38% – în 2008. În plus, valori extrem de apropiate s-au înregistrat în Capitală de mai bine de un secol: 39,56% – în 1905, 40% – în 1926 și chiar 38,47% – în 1936!… Deci, se pare că, din acest punct de vedere – ponderi ale afluenței la urne sub 40% – Capitala are o „tradiție” îndelungată!… Inclusiv de a deține valoarea minimă pe țară, consemnată aici și în perioada interbelică, la toate scrutinele locale: în 1926, 1930 și 1936…

 

„Devoalarea” parțială a altor alegeri locale antebelice Luni, sept. 28 2020 

Centenar 2020 and Geografie electorală and Geografie politică and Opinii , , , Paganel 12:26

De azi am revenit la „duplexul” BCU-Dacoromanica! Timp de aproape o lună și jumătate, cât Biblioteca Centrală Universitară ieșeană a fost închisă, am lucrat doar pe baza colecției Monitorului Oficial de pe site-ul Bibliotecii Naționale a României. Cum nici aceasta nu este completă – lipsește, de pildă, integral, anul 1907 – am „sărit”, în aceste zile, de la anii din secolul al XIX-lea încă „neacoperiți”, la acest an…

Cum inventarierea colecției din anul 1907 durează (azi n-am terminat decât aproape jumătate de an de „parcurs”), informațiile de care dispunem sunt doar parțiale: astfel, știm deja că, în iunie, au fost convocate alegeri locale, ale căror rezultate au fost publicate, succesiv, spre finalul lunii menționate și în luna iulie… Urmează să aflăm, în continuare, la ce comune (urbane) și județe se referă aceste date…

Planul este următorul: ne puteam mulțumi și cu cele câteva scrutine județene (3 – 1864, 1884, 1905) și locale (2 – 1905, 1911) pentru care dispunem de date, deja inventariate. Cum, deja, am găsit informații ȘI pentru anul 1914 și, azi, pentru 1907, cum ar fi să găsim, dacă nu pentru toate aceste scrutine, măcar pentru cele mai multe dintre ele? Am avea peste 150 de ani cu date (aproape) complete, despre alegerile locale din România, începând din 1864 (când s-au desfășurat atât primele alegeri județene, cât și primul scrutin în comunele rurale; în cele urbane aveau loc alegeri, încă din 1831, din vremea Regulamentului Organic) și până… ieri (când au avut loc ultimele alegeri locale din România)!

 

Despre smerenie și modestie în cercetarea științifică… Duminică, sept. 27 2020 

Opinii Paganel 9:31

Între (mai) multele activități în derulare, am revenit, printre… „picături” la verificarea bazei de date cu demnitarii din mai bine de 3200 de ani în spațiul românesc (sau, în vremile mai vechi, până pe la anul 1000 și chiar după – în spațiul carpato-balcanic). Dintr-o listă de câteva mii de demnitari – în jur de aproape 10 mii, după o estimare aproximativă – am constatat câteva erori: vreo 5-6… Nu e mult, dar e suficient ca asta să ducă, pentru fiecare asemenea corectură ȘI la corectarea fișierelor cu votul pe formațiuni politice sau cu ponderea mandatelor pe partide și/sau orientări politice… Am scris „fișierelor”, deoarece se lucrează „la dublu”: un fișier cu „arhiva” extinsă de date, în format .xlsx și al doilea, cu datele definitive – în valori absolute și/sau procente, în format .xls, care poate fi „văzut” de programul Philcarto, când realizez hărțile…

„Visul de aur” ar fi ca erorile să fie ZERO, dar, omenește, aceasta nu se poate, dintr-o mulțime de cauze, între care aș enumera: accesul limitat (sau nul) la date exacte, la momentul realizării primei baze de date (informația pe Internet, acum 12-13 ani era la un nivel mult mai mic decât azi); caracterul trunchiat (incomplet) al informației deja inventariate la acel moment (de pildă, într-un caz de eroare, introducerea, acum mai bine de un deceniu, doar a datelor cu deputații aproape că nu oferea nici un indiciu despre respectiva eroare: abia datele de la Senat au „făcut lumină” în acest sens!); nivelul de concentrare al specialistului la momentul realizării bazei de date inițiale (dacă atunci omul era obosit sau neatent, fie și o clipă, apărea greșeala…) și altele…

Așa că, întotdeauna, este necesar un nivel de (auto)apreciere personală moderat, decent, chiar spre nul, chiar dacă ponderea erorilor e de sub 1 la mie! Nu că aș fi considerat vreodată altceva, în ceea ce mă privește, dar, tot „uitându-mă în jur”, observ, la alții, multă infatuare, o îngâmfare, o atitudine după care, unora, „nu le mai ajungi nici cu prăjina la nas!”…

Puțină decență, modestie și chiar smerenie nu le-ar strica nici lor!…

P.S. Puținele greșeli s-au referit la vreo doi-trei prelați din partea finală a antichității la care localitatea/episcopia pe care o reprezentau aveau numele puțin diferit (așa că numărul lor a scăzut, eliminând „dublura”), un caz de episcop catolic, în Transilvania medievală, a cărui păstorire apărea, separat, nu doar pe două intervale, ci pe două rânduri diferite (s-au alăturat intervalele și al doilea rând a fost șters) și vreo 4-5 parlamentari din perioada antebelică, a căror apartenență politică a fost trecută eronat. Am operat modificările în cauză, inclusiv, mai ales, în fișierele cu ponderile voturilor și mandatelor… Unul dintre cazuri a fost migălos tare: greșisem apartenența politică la vreo 5 scrutine, între 1876 și 1891, așa că am avut ceva de lucru…

 

Reprezentarea politică a minorităților în sudul Basarabiei (1856-1878) Sâmbătă, sept. 26 2020 

Centenar 2020 and Geografie electorală and Geografie politică and Opinii , , , Paganel 13:01

Ne referim, în cele ce urmează, la teritoriul atribuit Moldovei, în 1856, de Conferința de Pace de la Paris, format din vechile județe Cahul, Bolgrad și Ismail. Împreună cu partea principatului moldav de la vest de Prut, în 1859, prin Unirea cu Țara Românească, acest teritoriu a intrat în noul stat, numit, din vremea lui Cuza, Principatele Române Unite, sau, mai simplu, România. În urma Conferinței de la Berlin (1878), România a fost obligată să cedeze Rusiei acest ținut, primind, în „compensație” Dobrogea Veche (județele Constanța și Tulcea).

Primii reprezentanți ai minorităților au fost aleși în zona menționată, încă din iulie 1857, cu prilejul alegerilor (fraudate de caimacamul Vogoride), pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei (scrutin invalidat și repetat în septembrie, același an). Astfel, la ambele scrutine din 1857, a fost ales, ca deputat de Cahul, Timofti Socolov (probabil, rus). Atât în septembrie 1857, cât și în toamna anului următor (la alegerile pentru Adunarea Electivă, care l-a ales pe Cuza ca domn, în ianuarie 1859), a fost desemnat, ca deputat de Ismail, Dimitrie Vasiliev Romov (bănuim noi, rus). În județul Cahul, D. Velciu (probabil, bulgar) a fost ales deputat, prima dată – în iulie 1857, apoi – în 1858.

Imediat după Unirea Principatelor, Cuza a dizolvat, în 1860, ambele Adunări – de la Iași și București. La noile alegeri, a fost desemnat, ca deputat de Ismail, germanul Ludovic Steege (originar chiar din Germania, stabilit definitiv în Moldova). Din 1862, cele două adunări au fost contopite, într-una singură, la București, dar, cum neînțelegerile între domnitor și Adunare au continuat, principele a dizolvat legislativul, convocând noi alegeri, după plebiscitul, aprobat, ce consfințea noul Statut Dezvoltător al Convenției de la Paris, în 1864. Între deputații din sudul Basarabiei aleși cu acest prilej, se numărau Pantelimon Cordali (probabil, grec), la Ismail, Ioan Titorov (rus) și Neculai Cazancli (găgăuz?) – la Bolgrad.

Probabil tot un etnic rus era și G. Cneazovici, ales deputat de Ismail, la ambele alegeri pentru Adunarea Deputaților de după abdicarea forțată a lui Cuza (Constituanta din aprilie 1866 și Adunarea din noiembrie 1866). La scrutinul din 1869, în județul Bolgrad a fost votat tot un rus, T. Storozoff, iar în 1871 – N. Horozov (ales, cu câțiva ani înainte, în 1864, senator, în același județ). La alegerile din 1875 a fost votat, la Cahul, A. Caravasile (probabil, găgăuz), care mai fusese deputat și în Adunarea Electivă a Moldovei din 1858-1860, iar la ultimul scrutin pentru Adunarea Deputaților la care au votat și alegătorii basarabeni (1876), în legislativ au intrat, ca deputați, M. Radianof (rus) – la Bolgrad și N. Caraianoglu (găgăuz) – la Ismail.

Nu dispunem de date complete, deocamdată, legate de alegerile locale (comunale și/sau județene), dar, chiar și în aceste condiții, putem spune că minoritățile au avut acces, pe scară largă, la reprezentarea în aceste structuri politice, în funcții de consilieri județeni, consilieri locali, primari și/sau ajutori de primari. Astfel, ilustrativ este cazul lui Nicolae Horozov, care, în octombrie 1864, la primele alegeri pentru consiliile județene, a devenit consilier, în județul Bolgrad, fiind desemnat, ulterior, de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, senator în Corpul Ponderator, înființat de domnitor în același an, iar în 1871 a fost ales și deputat.

De fapt, la scrutinul județean din 1864, din cei 9 consilieri (6 membri+3 supleanți), județul Bolgrad a avut 5 (4 membri și 1 supleant) din rândurile minorităților: Nicolae Parusof, Nicolae Horozov, Lazar Dimov (probabil, bulgar), Ioan Camburov (toți membri), plus Dimache Ciobanov (supleant). Ultimul menționat, s-ar putea să fie român, cu numele rusificat (din Ciobanu), așa cum s-a întâmplat și cu deputatul ismailean Alexandru Tulceanu – ales, succesiv în Adunare, în noiembrie 1866, 1869, 1870 și 1871 – care, la scrutinul din toamna anului 1858, apare scris Tulceanov…

Rămânând tot la alegerile județene, să notăm că, printre consilierii județeni aleși în județul Cahul, în 1864, se numărau Nicolae Cernov (rus) și Dobre Colea (probabil, bulgar), iar în 1866 – George Boiangioglu (probabil, găgăuz).

Aceeași situație se întâlnește și la alegerile pentru consiliile comunale și pentru primari. Astfel, în Consiliul Comunal al Ismailului, desemnat la primele asemenea alegeri (1864), din cei 13 consilieri, 7 aparțineau minorităților: Emilian Posneacovski, Dimitrie Nicoalef, Petre Soroco Litof, Gheorghe Sopov, Anastase Sandulof, Theodor Efimov și Mihail Filipov, probabil, toți ruși. S-ar putea ca, în cazul lui Sandulof, să avem de-a face tot cu un român, cu numele rusificat, dintr-un Sandul…

Pentru același județ, dispunem de informații legate de primari și ajutori de primari: la Reni, în 1867, a devenit primar un găgăuz – Nicolae Caraianoglu, iar la Chilia, un rus – Gherasim Sorokin, care avea, ca ajutor de primar tot un rus sau bulgar – Trifon Ivanciu. Un alt rus – Mihail Radianof – a devenit primar la Bolgrad, în urma scrutinului din 1874.

Concluzionând, observăm că, frecvent, reprezentanții minorităților au fost aleși, adesea, în structurile legislative centrale (Adunarea Deputaților și Senatul), județene (consilii județene) și locale (consilii locale, primar, ajutor de primar). Dintre cei aleși, cei mai numeroși au fost rușii, urmați de găgăuzi și bulgari, și rar – de germani și greci. Alături de prezența reprezentanților minorităților în structurile desemnate de electoratul dobrogean – după 1878 (bulgari, turci, tătari) – această realitate arată că, de la începutul existenței sale, statul român a aplicat, consecvent, această politică, de a permite minorităților să-și desemneze reprezentanți în structurile administrative, politică urmată, din perioada interbelică, până azi, și în cadrul creat după Unirea din 1918. De fapt, prin alegerile moldovenești – din 1857 și 1858 – de dinaintea Unirii Principatelor, această realitate a devenit firească chiar înainte de apariția statului român modern!

 

Cu cine voi vota duminică? Vineri, sept. 25 2020 

Opinii Paganel 13:50

Peste două zile, vor fi alegerile locale. Ca de obicei, voi merge la vot. NU voi vota nici cu USR-PLUS, că n-am de ce să aleg o progresistă – Cosette – și un traseist ex-liberal – Bodea – și nici cu liberalii, pentru care candidează un traseist ex-pesedist – Chirica și un proaspăt plagiator dovedit – Alexe! Așa că, rămâne „Împreună pentru Moldova”! Sunt și singurii care au afirmat, explicit, că vor susține dezvoltarea infrastructurii în Moldova (care, așa cum s-au „bășicat” băcăuano-filii și suceveano-filii, NU se referă doar la A8, ci și la A7 sau/și A13, dar și la dezvoltarea aeroporturilor moldave – de la Iași, Bacău și Suceava – și a unor relații feroviare decente în partea de est a țării!)!

 

Când a fost proclamată oficial Independența României? Vineri, sept. 25 2020 

Centenar 2020 and Opinii , Paganel 7:32

Venind rândul inventarierii colecției Monitorului Oficial din 1878, m-am oprit, mai cu atenție, la numerele din luna mai, când, pe lângă a douăsprezecea aniversare a începutului domniei lui Carol I, s-a marcat, pentru prima dată, proclamarea, în 1877, a Independenței României. Astfel, în numărul din 12 mai al Monitorului Oficial nr. 104, p. 2816, scrie, prin preluarea unei știri din 11 mai: „Ieri, 10 Maiu, aniversare a suirei pe Tron a M. S. Domnitorului și a proclamărei independenței României, s’a celebrat, la 11 ore, în St. biserică a Mitropoliei, un Te-Deum de către I. P. P. S. Mitropolitul Primat.” De asemenea, din toată țara au venit telegrame de felicitare, cu ocazia zilei de 10 Mai, reproduse în același număr la p. 2819-2823.

În numărul 109, din 18 mai 1878, al Monitorului Oficial, la p. 3003-3004, este reprodusă o scrisoare a Principelui Carol I către primul-ministru, Ion C. Brătianu. Din aceasta cităm:

„10 Maiu a devenit, cu anul încetat, una din cele mai mari date ale istoriei naționale, căci poporul român sfărâma, în acea zi, jugul umilitor ce’l apăsa de secoli și se proclama de sine stătător.

Țara a serbat ast-timp pe 10 Maiu cu un înduoit entuziasm: ca primul aniversar al independenței, și al duoi-spre-zecelea al întronărei mele.”.

Dacă nici Carol I, care A SEMNAT actul de proclamare a Independenței țării, nu știa ÎN CE ZI a făcut acest lucru, cu un an mai devreme, înseamnă că ori el nu era „normal” la cap – Doamne, iartă-mă! -, ori toți „susținătorii” datei de 9 mai, impusă de comuniști sunt niște iubitori de regim comunist(oid)! În cine poți avea mai multă încredere: în cineva care îți „relatează” de la fața locului, exact din momentul producerii evenimentului sau în cei care te aburesc, azi, ipocrit, fățarnic, cu tot felul de povești, care mai de care mai fanteziste, dar nici una reală???

Pentru cei prea neîncrezători, să știe că mai am pregătite încă vreo 3-4 alte numere din colecția Monitorului Oficial din mai 1878, care vin cu argumente tot în sprijinul zilei de 10 Mai (stil vechi), ca dată a proclamării Independenței României!

P.S. Această mistificare – cu 9 mai, în loc de 10 Mai (stil vechi) pentru proclamarea Independenței – seamănă cu cea conform căreia geto-dacii n-au nici o treabă cu tracii. Știu mai bine „experții” de azi decât personalități contemporane, în epocă, cu traco-dacii. Vestitul Herodot, „părintele Istoriei” i-a numit pe geți, între altele „cei mai drepți și mai viteji dintre traci”. Iar grecul Acornion, unul dintre sfetnicii regelui Daciei, Burebista, îl numește pe unificatorul traco-dacilor, într-o inscripție din orașul pe care-l conducea, Dionysopolis (azi, Balcic), „cel mai mare rege trac”!… Deși regatul s-a numit „Dacia”, acesta avea cel puțin o treime din teritoriu, până la Munții Haemus (Balcani) și chiar dincolo de ei, la sud de Dunăre, în ținuturile tracilor balcanici, neam cu geto-dacii!… Dar „specialiștii” noștri de azi „știu” mai bine decât Herodot și Acornion ce erau geto-dacii, nu?

 

Un meci captivant… în vis! Joi, sept. 24 2020 

Opinii Paganel 14:43

Finală de Cupă… Ripensia – Oltul… Ripensiștii încep meciul mai bine, au inițiativa și reușesc să deschidă scorul! Oltul dă replica imediat, are mai multe ocazii și, în cele din urmă, egalează. Pauză. Se intră la vestiare, după prima repriză, la egalitate: 1-1…

Începe runda a doua. Oltul are inițiativa și preia conducerea: Ripensia – Oltul: 1-2! E rândul timișorenilor să iasă la atac, să preseze și efortul le este răsplătit: mai întâi se face 2-2, iar, cu 5 minute înainte de final, Ripensia revine în avantaj: 3-2!… Adversarul trece în ofensivă, insistă și, în ultimul minut de joc, egalează: 3-3! Putem spune că este un rezultat echitabil până acum, după aspectul jocului, ocaziile și golurile spectaculoase marcate de fiecare echipă…

Urmează prelungirile… Care nu știm cum se vor derula, deoarece m-am… trezit! 🙂

 

Reprezentarea politică a minorităților în Dobrogea, în perioada antebelică Joi, sept. 24 2020 

Centenar 2020 and Opinii , Paganel 8:32

Acțiunea de „inventariere” a datelor de la alegerile locale antebelice este o activitate care pare că ar ridica un „văl” ce acoperă informații prețioase, sau care ar șterge praful de pe „comori” de seamă… 🙂 Nu e chiar așa – pentru unii din cei „aliniați” la (ne)cercetarea trendy-hendy ar părea chiar o „prostie” o „mare pierdere de vreme”, etc… – dar, totuși, cum rămân, după alte opinii, la convingerea că „trecutul e cheia viitorului”, sunt foarte pătruns de însemnătatea acestui demers, hotărât să-l duc până la capăt și bucuros că această operațiune migăloasă, cronofagă, oferă satisfacții profesionale deosebite!

Dacă alegerile parlamentare s-au desfășurat, în Dobrogea, abia din 1912 (deși ținutul dintre Dunăre și Mare a intrat în componența României din 1878!), alegerile locale (comunale și județene) au avut loc, odată cu cele din restul țării, începând cu cele din 1879. Datele inventariate deja, pentru scrutinul județean din 1884, oferă informații inclusiv pentru județele Tulcea și Constanța. De asemenea, atât celelalte alegeri județene, cât și cele locale (cu date inclusiv pentru orașele dobrogene) au astfel de date.

Dintre aceste informații, azi ne vom opri asupra celor care evidențiază participarea grupurilor etnice minoritare dobrogene la aceste scrutine. Astfel, în listele cu consilieri județeni și/sau locali, aleși la aceste consultări electorale, apar și cetățeni turci, tătari sau bulgari. La fel, în urma acestor scrutine, consiliile locale votau pentru desemnarea primarilor și a ajutorilor de primari (vice-primari s-ar numi azi). De pildă, la Medgidia, după un asemenea scrutin, consiliul local a ales primar un român, un ajutor de primar – tot român, iar al doilea ajutor de primar – un turc. De asemenea, pentru consiliul județean din Tulcea, pe listele aleșilor se regăsesc, frecvent, cetățeni bulgari, iar în județul Constanța – turci și/sau tătari…

Din păcate, nu ne putem edifica asupra acestui aspect și pentru Dobrogea Nouă (Cadrilaterul), intrat în componența României în 1913. Conform Legii pentru organizarea Dobrogei Noi, promulgată în 1914, și în județele sud-dobrogene trebuiau să aibă loc alegeri locale. Izbucnirea Primului Război Mondial, în vara aceluiași an a făcut ca autoritățile centrale să renunțe, din mai 1915, la organizarea acestui tip de scrutin în toată țara, astfel încât județele Durostor și Caliacra – și așezările din cuprinsul lor – vor participa la primele alegeri abia în 1919, când s-a desfășurat, în noiembrie, primul scrutin legislativ interbelic, în toată România Mare… Care scrutin a inaugurat tradiția, păstrată până azi, de a fi aleși și numeroși reprezentanți ai minorităților, nu doar în consiliile comunale și județene, ci și la nivelul Adunării Deputaților și al Senatului!

 

Scurtă privire asupra administrației românești de la începutul secolului trecut Miercuri, sept. 23 2020 

Centenar 2020 and Opinii , Paganel 8:59

Tot „navigând” prin colecția Monitorului Oficial de acum mai bine de un secol, m-am mai uitat și la doleanțele exprimate – prin petiții adresate Parlamentului – de locuitori, adesea de cei din mediul rural – dar și la ceea ce administrația centrală, prin intermediul Guvernului (cu sancțiunea regală), aproba ca lucrări edilitare, aprobate de consiliile locale, în diferitele centre urbane de atunci ale României. Astfel, legislativul a aprobat, nu o dată, petiții ale locuitorilor satelor de creare/reparare a unor poduri, de întreținut/modernizat diferite drumuri, lăsând, prin solicitarea Guvernelor – fie ele liberale, ori conservatoare -, în sarcina consiliilor județene să se ocupe de aceste lucrări. Între frecventele solicitări ale consiliilor locale urbane se numără alinierea de străzi, construirea de edificii noi/modernizarea unora existente, pentru spitale sau școli (interesant e că n-am găsit nici o asemenea solicitare pentru biserici!), înființarea de uzine electrice, etc. Asemenea solicitări veneau din toată țara, din orașe ca București, Constanța, Galați, Tulcea, Tecuci, Focșani, Craiova, Iași, Pitești, Roman și altele…

În schimb, marile lucrări de infrastructură – crearea și extinderea rețelei de căi ferate, construcția podurilor peste Dunăre, modernizarea porturilor fluviale și maritime – era în sarcina administrației centrale și, încă din vremea lui Cuza, am găsit nenumărate dezbateri parlamentare, publicate în Monitorul Oficial, în legătură cu aprobarea realizării unor noi tronsoane de cale ferată, cu modernizarea sau extinderea unor porturi, etc.

O fi fost și administrația românească de acum un secol plină de incompetenți, profitori, corupți, însă aceste cazuri par să fi fost mai degrabă excepții și nu regulă, care regulă arată că, treptat, în deceniile dintre Unirea Principatelor și Primul Război Mondial, Vechiul Regat s-a modernizat vizibil. Nici nu știu dacă merită să fie comparată cu cea de azi, fiindcă mă tem că, pentru administrația românească de acum un secol și mai bine, o asemenea comparație ar fi o jignire!…

 

Pagina următoare »