30 de ani de prostituție (pardon „constituție”) p(r)ost-decembristă… Miercuri, dec. 8 2021 

Azi se împlinesc, cică, 30 de ani de la adoptarea prostituției, pardon „constituției”, în urma unui referendum. Trimiterea la „cea mai veche meserie” din lume îi aparține lui Petre Țuțea și cred că avea dreptate (am căutat pe net citatul cu pricina și l-am găsit doar pe un forum de discuții – e bine că mai e și acolo!)… De la începutul perioade actuale, de după Decembrie 1989, am insistat ca, înaintea adoptării unei noi Constituții a țării, să se fi făcut un referendum cu privire la forma de guvernământ. Mă voi explic(it)a în cele ce urmează… De aceea, în titlu, această „constituție” apare ca „p(r)ost-decembristă”: a fost votată prost (și ca text și, mai ales, ca moment, confirmând continuitatea dintre forma republicană actuală și cea comunistă!) și a intrat în vigoare în decembrie (1991).

La 30 decembrie 1947, liderii comuniști l-au „abdicat” pe Regele Mihai. Fără referendum, cum s-a procedat, anterior, în 1946, atât într-o altă țară comunizată (Bulgaria), cât și în una rămasă democratică (Italia). Comuniștii „vopsiți” în democrați, în frunte cu tovarășul ilisecu, au obiectat și s-a trecut direct la referendumul pentru o „constituție” ce păstra forma republicană de guvernământ! Care e legitimitatea ei, cine i-a dat-o? Tovarășii feseniști, „emanați” la putere, în Decembrie 1989, cocoțați pe cadavrele morților de la Revoluție! Spre comparație, de la Unirea Principatelor, toți conducătorii țării au avut mandat legitim, dat de popor, fie direct, fie prin aleșii săi! Astfel, Alexandru Ioan Cuza a ajuns Domn, în ambele Principate, în 1859, fiind ales, cu unanimitatea voturilor celor două Adunări Elective (și ele, alese!), întâi – la Iași, apoi – la București. Pentru înscăunarea ca Domnitor al României a lui Carol I s-a organizat un plebiscit, în primăvara anului 1866. Ulterior, prin Constituția din 1866, înlocuită, după Unirea de la 1918, de cea din 1923, aleșii neamului au decis, în Parlament, statutul Casei Regale, pe baza căruia au ajuns conducători ai țării, ceilalți regi ai României: Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai.

În plus, la referendumul din 1991, textul viitoarei „constituții” prevedea, între altele, că proprietatea privată va fi „ocrotită”, nu garantată de stat! Știm cum poate statul să „ocrotească” proprietatea privată: prin confiscare, așa cum s-a procedat cu „naționalizarea principalelor mijloace de producție” (mine, fabrici, uzine, bănci, etc.) la 11 iunie 1948! Așa că n-am mers la vot!

Așa cum n-am mers nici în octombrie 2003, pentru votarea „constituției” revizuite! S-a eliminat „ocrotirea” proprietății private de către stat, dar nu s-a făcut, nici atunci, referendum pentru forma de guvernământ. Am și avut, înaintea referendumului, un schimb de mesaje pe e-mail cu Vasile Dîncu, care mai-mai că era să mă convingă să merg la vot! Dar – n-am mers! A, pentru cei care întreabă de ce respect totuși această „constituție”? După principiul (democratic) că „Minoritatea se supune majorității”, fiind adoptată cu majoritatea voturilor celor care s-au dus la referendum, trebuie să o respect, chiar dacă nu sunt de acord cu prevederile ei (sau, mă rog, cu o parte dintre ele), având posibilitatea de a milita, în continuare, pentru revizuirea ei (în primul rând, pentru organizarea, înaintea unei noi Constituții, a unui referendum referitor la forma de guvernământ)!

Mă rog, e o discuție aici legată de cât de corect a fost acel 50 și ceva la sută din alegători, care s-ar fi prezentat la vot… Chiar a doua zi după zisul referendum, cotidianul ieșean Monitorul (actualmente Ziarul de Iași) exprima serioase motive de îndoială legate de „amploarea” cu care s-ar fi ieșit la vot în ultimele ore din seara de duminică (s-a votat și sâmbătă atunci!). Teoretic, ar fi trebuit ca, în fiecare localitate, ritmul de votare, duminică seara, să fi fost de un alegător pe minut: pe la 19,30 am trecut eu pe la secția de votare de la Casa Sindicatelor (locuiam lângă Piața Nicolina) și am constatat că „bătea vântul” și afară, și înăuntru (mai ales înăuntru)! Dar, mă rog, treacă de la noi!…

Iar în privința referendumului privind forma de guvernământ, opțiunile mele nu s-au schimbat, decât în ceea ce privește încoronarea pe tronul regal, dacă România (re)devine monarhie, a unui urmaș regal, legal! Cum, prin căsătoria cu securistul duda, tovarășa margareta nu mai are, deloc, suportul meu, există alternative (cel puțin două): fie prințul Nicolae (exclus, pe nedrept, din „familia” regală), fie prințul Charles, strănepot al Regelui Ferdinand, care poate deveni monarh, la București, sub numele de Carol al III-lea! Nu doar că are mai multe proprietăți în România, dar îi face și o promovare foarte bună!

Doar că, într-o țară în care, de peste trei decenii, conduc, cu imunitate și impunitate urmașii comuniștilor, în care copiii hoților noștri continuă să fie hoții copiilor noștri, unde un mandat electoral, anti-ciuma roșie (de acum un an), este batjocorit de „locatarul” de la Cotroceni și unde opiniile cetățenilor onești nu mai sunt nici măcar auzite, darămite ascultate, vine întrebarea: ce rost mai are o asemenea părere? Are! După vechiul dicton latin Verba volant, scripta manent, cele scrise aici vor rămâne și, poate, într-o zi, își va aminti cineva (și) de aceste rânduri și gânduri! Și, în plus, le-am „așternut” ca să am conștiința împăcată, în fața lui Dumnezeu și a mea (măcar!), că am luat atitudine!…

Povestea (câte unei) vorbe: diferite forme de salut la români Miercuri, dec. 1 2021 

Reluăm, sub titlul Povestea (câte unei) vorbe, un serial mai vechi, cu multe episoade în perioada de început a blogului (2008-2009), urmând să grăim astăzi despre diferite forme de salut, moștenite de români de la strămoși.

Primul este chiar salutul, păstrat din latină (de fapt, mai degrabă, reintrat în limbă în ultimele două secole). Forma veche, rezultată din salutus – o urare de sănătate, este sărutul, deoarece, când se întâlneau, romanii obișnuiau să se îmbrățișeze și să se sărute pe obraji. Acest sărut respectă și legile fonetice de evoluție a românei din latină, în care l intervocalic a evoluat spre r (binecunoscutul rotacism).

Un alt salut, de origine latină, (re)luat de ardeleni în ultimele două secole (sau chiar mai mult) este Servus! Semnificația termenului este că „îți doresc să-ți fie ziua atât de bună, încât, pentru asta, sunt servitorul tău!” Servus dat, în română, pe șerb, iar de la un derivat al său, servatoria a rezultat și termenul sărbătoare. Revenind la servus-ul ardelenilor, apar diferențieri între modul de utilizare al celor din nord (clujenii spun Servus oricui), față de cei din sud (sibienii, făgărășenii și brașovenii salută astfel, dacă sunt băieți tineri, fetele, care răspund la fel).

Și, dacă tot am vorbit despre ardeleni, o urare de (foarte mult) bine folosită în Apuseni, printre moți, este a mulți-ăni, adică a ura (cuiva care te-a ajutat, ți-a făcut un bine) LA MULȚI ANI! Din acest a mulți-ăni s-a dezvoltat bine-cunoscutul mulțumsc, prin forma mulți-ănesc, apoi mulțămesc!

Prilej de a mulți-ăni și noi, urând României, tuturor românilor, tuturor cetățenilor Țării, LA MULȚI ANI!

Forme vechi ale patronimului Andrei în spațiul carpato-balcanic și în cel romanic Marți, nov. 30 2021 

Forma de la care au derivat toate ocurențele vechi este (greco-)romanul Andreas. Faptul că asta a fost forma inițială este dovedit, în spațiul carpato-balcanic, de conservarea formei grecești – Andreas – iar în cel romanic – de prezența, în spaniolă, a aceleiași variante, conservată, după colonizarea spaniolă a Americii, într-un nume precum cel al cunoscutei falii californiene – San Andreas.

Forma românească veche a evoluat dintr-una latină (populară) Andrea, cu consoana s pierdută. Forma respectivă a rămas, neschimbată, în italiană, în vreme ce în „dialectul” traco-daco-roman al latinei evoluat spre româna de mai târziu, a nazalizat a trecut în â/î, cum atestă evoluțiile (latină>română) manus>mână, paganus>păgân, angelus>înger, romanus>român, valabile, bineînțeles, și pentru modificările san(c)tus>sânt(u), sau Andrea(s)>Îndrea.

În celelalte limbi romanice, Andreas a evoluat spre Andre/André în franceză și portugheză, ultima limbă având, în versiunea sa braziliană, și forma… Andrei, prezentă și în româna actuală!

La români, forma veche a dat o mulțime de variante și derivate (cum era și normal, numărul mare de derivate și frecvența diferitelor ocurențe fiind un argument în sprijinul vechimii) precum: Indre(i)aș, Indreca, Indrecan, Indrecuț, Indreica, Indreican, Indreicuț, Indreeș și altele. Interesante sunt formele Indrei și Indreia, care par să fie „contaminări”, mai târzii, cu forma impusă de ierarhia religioasă greco-slav(on)ă, Andrei (în care partea de început a rămas cea veche, „adaptându-se” doar partea finală). Pe de altă parte, alternanța î/â-u, atestată și în alte situații – de pildă în dubletul îmbla-umbla – a dus atât la apariția variantei Undrea (folosită, alternativ cu Îndrea, pentru luna ce vine după Ziua Sfântului Apostol Andrei – decembrie), cât și a unor derivate – Undrul, Undreiu – faptul că, acestea sunt mai puține demonstrând dezvoltarea formei Undrea ceva mai târziu, din Îndrea (așa cum, probabil, a îmbla este forma veche a verbului, evoluată din latinescul ambulare, varianta a umbla fiind ceva mai nouă). De fapt, ca să „completăm” cumva „paranteza” anterioară, putem spune că strămoșii noștri au aplicat regula transformării lui a urmat de n în â/î și în cazul lui a urmat de m. Dovadă stau atât formele de mai sus, cât și variantele primblu (aromână) și plimb (dacoromână), evoluate din per-ambulare, unde î a devenit i, ca în multe din formele de mai sus evoluate din Îndrea.

Evoluțiile similare cu arealul (romanizat) locuit de traco-daci în spațiul carpato-balcanic a înregistrat și cel traco-ilir, parțial romanizat, devenit „leagănul” albanezilor. Astfel, albanezii au forme ca Ndrea, Ndreu sau Ndreca. Prima seamănă cu cea românească veche Îndrea (și cu Andrea, al italienilor), a doua se regăsește într-o versiune apropiată la aromâni, vecini cu albanezii (Andreu), iar Ndreca/Ndreka este apropiată de românescul Indreica. Așa cum la români (mai ales la cei nord-dunăreni, dar și la cei balcanici, unde mai apar, și azi, forme ca Indra, Undrea), a nazalizat a trecut în â/î, la albanezi a s-a pierdut, așa cum arată atât formele de mai sus, cât și evoluția lui Antoniu(s) în Ntone, apropiată de Înton(ie) a românilor (cu aceeași transformare în î a lui a inițial).

Dacă la români – atașați de memoria creștinării de către Sfântul Apostol Andrei a geto-dacilor din Scitia Minor, dar și a tracilor balcanici – s-a păstrat, de dinaintea recunoașterii creștinismului, de către împăratul, de origine traco-romană Constantin cel Mare (313 d. Hr.), doar forma Îndrea, albanezii, rămași mai multe secole (cel puțin în zonele de coastă, apropiate de Italia, dar și în cele nordice, „păstorite”, mult timp, de episcopia devenită romano-catolică de Diocleea, din Muntenegrul de azi) sub influența Bisericii Romane, au păstrat și forme evoluate din San(c)tus Andrea(s) – Shna Ndreu. Probabil, în română, asemenea forme ar fi trebuit să fie *Sân(t)îndrea, sau, sub influență (stră)albaneză, chiar *S(n)îndrea (?), dar, dacă se vor fi dezvoltat, în secolele IV-VI, la nord de Dunăre nu au „prins”, deoarece fosta provincie Dacia fusese deja abandonată de Imperiu, din secolul al III-lea, iar strămoșii românilor balcanici au trebuit să suporte, din secolele VI-VIII, influența (grecizantă) a Bizanțului, care a „măturat” o mare parte din formele moștenite din latină.

În schimb, romanicii occidentali au moștenit asemenea forme: Santandrea – în Italia, Argentina, Franța, Spania, Brazilia, Guatemala, Sant’andrea – în Italia, Argentina, Brazilia, Spania, Sanandrea – în Brazilia, San Andrea – în Honduras, Uruguay, San Andreas – în Brazilia. Santandreu – în Spania, Argentina, Franța, Mexic, Uruguay, Venezuela, R. Dominicană, Chile, Brazilia, Canada, Cuba, Portugalia, Peru, San-Andres – în Spania, Franța, Mexic, Santo André – în Brazilia (două toponime) și altele. Formele italiene – Santandrea, Sant’andrea – ar îndritui o potențială formă (stră)românească *Sântîndrea, care, dacă va fi existat, n-a mai „apucat” să fie consemnată în documentele medievale, apărute acum un mileniu…

Formele (moderne) Sânandrei, Sântandrei, atestate pentru comune din Vestul țării (din Timiș, respectiv Bihor) sunt calchieri românești, din ultima sută de ani (de după Unirea de la 1918) pentru forme ungurești – Szent Endre, Szentandrás – deci nu pot fi luate în considerare.

LA MULȚI ANI! cu sănătate și bucurii sărbătoriților de azi! 🙂

Mesaj pentru (re)greta bioenergeta… Marți, nov. 16 2021 

Tocmai a fost expediat, pe adresa de e-mail a amintitului personaj, mai mult decât tupeist și gălăgios, mesajul de mai jos (în engleză), pe care îl reproduc, firește, fără formulele de salut, respectiv încheiere.

Scriu acest mesaj în calitate de cetățean al planetei Pământ, pe care, fără să o (prea) cunoască (n-au avut această posibilitate din multe alte cauze, independente de voința lor), strămoșii mei au respectat-o sute și chiar mii de ani, știind că noi depindem de acest Pământ, și nu el de noi!

Acești amintiți strămoși obișnuiau (înainte de venirea dictaturii comuniste, deci cam până prin 1945-48) să meargă, anual, spre toamnă, la pădure, spre a-și lua lemne pentru următoarea iarnă, De obicei, în carul care aducea lemnele, alături de capul familiei, mergea și băiatul cei mai mare (cel puțin). După ce terminau de tăiat și segmentat copacul și așezau bucățile de lemn în căruță, tatăl și fiul plantau mai mulți puieți, ca să aibă, peste ani, și urmașii lor de unde să procure lemne pentru iarnă.

Aceiași strămoși îngrășau, chiar și în perioada comunistă, pământul cu bălegar, nu cu îngrășăminte chimice. De asemenea, în perioadele mai vechi (tot înainte de comunism), moșia unor proprietari de pământ era împărțită în 3 părți, dintre care, prin rotație, un număr de ani, câte una era lăsată „să se odihnească” (adică, să-și refacă, pe cale naturală, rezerva de substanțe utile).

Și exemplele de acest fel ar putea continua. Ideea este că, dacă acești strămoși au respectat Pământul, pentru ca el să le ofere hrană și alte resurse, cum se cheamă asta? Nu cumva „ecologie”??? Această „ecologie” există cu secole și milenii înainte ca, printr-o crasă lipsă de respect și bun-simț, actuala generație, pe care o reprezinți cu prisosință, să se „zborșească” pe un ton provocator la mai-marii Lumii!

Și-acum vin niște întrebări:

1.Ce autoritate are cineva, fără studii terminate, să se „rățoiască” la oricine altcineva, de pe această planetă??? O asemenea atitudine, pe lângă disprețul față de oamenii cu pregătire de specialitate, în general, duce în ridicol orice intenție a oricărui copil și/sau adolescent, de a mai urma o școală!

2.După niște precepte de bun-simț și de minim respect reciproc, putem să ne înțelegem că nu ne-am înțeles și să respectăm opiniile, diferite (fiindcă oamenii, creația lui Dumnezeu, sunt diferiți între ei, chiar unici!), ale altor oameni? La noi, pe vremuri asta intra și în expresia „să ai cei șapte ani de acasă”, adică Educația primită în familie, înainte de a pleca la școală!

3.Nu e normal, de bun-simț (din nou!) ca oricine pune la îndoială alte opinii să fie, în primul rând, un model de moralitate el/ea însuși/însăși?

4.„Salvarea” Terrei urmează să se realizeze CU sau FĂRĂ specia umană? În a doua situație, ai cam greșit! În primul rând, informațiile despre respectul strămoșilor față de singura noastră Casă, numită Pământ sau Terra, sunt nule! Toate popoarele vechi au respectat Pământul, ca pe o ființă vie, ca pe o zeitate – numită Gaia, la greci, Zamolxis – la strămoșii mei, traco-daci, Zelmecas – la vechii baltici, etc. Filosofia strămoșilor mei, traco-daci, îmbogățită, prin romanizare, de preceptele creștine – „Pământ ești, în pământ te vei întoarce! (trimitere la circuitul universal al materiei!) – vede lucrurile prin ideea că noi, oamenii, suntem ai Pământului, și nu Pământul al nostru. Există o mulțime de exemple, etno-folclorice, literare, religioase, documentare, care dovedesc această continuitate la români. Poate că o documentare legată de moștenirea umană de la strămoși – atât de ignorată, disprețuită, hulită de actuala generație tânără – ar fi mai mult decât benefică! Trăiți cu impresia că ați inventat „mersul pe jos”, „roata”, ori cine știe ce alte „minuni”, dar nu știu dacă, cu nivelul actual de pregătire, aveți capacitatea să mențineți invențiile actuale, la nivelul la care se găsesc acum! Evoluția speciei umane, ca parte a ecosistemului terestru, se datorează curiozității și cunoașterii, bazată pe Educație și Știință, care, alături de Credință și Perseverență, sunt, toate, mai mult decât desconsiderate de generația tânără! Capacitatea de a folosi tablete, telefoane mobile, laptopuri, etc, nu este echivalentă cu deșteptăciunea și inteligența! Motoarele de căutare – nu contează care – sunt la îndemâna oricui, dar numai Școala, Educația oferă omului capacitatea de a deosebi „grâul” științific de „neghina ” necunoașterii și a manipulării!

Nu aștept răspuns(uri), dar am trimis acest mesaj ca să am conștiința împăcată că mi-am făcut datoria de a lua atitudine față de aceste reacții, repetate, lipsite de bun-simț, respect și pline de tupeu, infatuare și dispreț! În tradiția multiseculară românească, se considera că ești „om, în rândul lumii” doar dacă/după ce terminai o școală, ca să ai un loc de muncă, făceai armata (ca băiat), făceai casă (căsnicie) cu cineva și aveai copii și plantai măcar un copac! Atunci dobândeai dreptul de a-ți spune părerea, autorizată, în comunitate! Și, chiar dacă astăzi, și la noi, la români, inclusiv copiii au dreptul de a-și expune punctele de vedere (mai ales pe subiecte care îi privesc ȘI pe ei), aceste opinii trebuie exprimate decent, civilizat, cu bun-simț și respect față de ceilalți participanți la dialog!

Regulile după care m-am ghidat și mă ghidez în viață sunt preluate, pe lângă Educația de acasă, din anii de pregătire școlară (de la grădiniță, până la licență), din experiența multi-seculară a „înțelepților satului” din spațiul românesc, cu care, în vremea documentării pentru doctorat (și după) am avut ocazia să stau de vorbă. Acestea au fost sintetizate în acest material, publicat, de mai bine de un an și jumătate, pe blogul personal:

Regret că textul din link este (deocamdată) doar în română. Sigur vei găsi, însă, vreun concetățean de-al meu, dispus să-ți aducă la cunoștință cele scrise în aceste rânduri!

Opinii adresate „Conferinței pentru Viitorul Europei” Luni, nov. 15 2021 

Despre „Conferința pentru Viitorul Europei” am aflat în urmă cu câteva luni. Este o inițiativă a Uniunii Europene, care vizează, pe lângă diferite întruniri cu o tematică dată și un dialog cu cetățenii din statele membre și chiar întâlniri, pe baza unora din opiniile exprimate de aceștia în cadrul dialogului amintit. Mereu alte și alte activități au amânat, până zilele trecute, conturarea ideilor proprii, pe care, aseară, a trebuit să le mai restructurez o dată, fiindcă ce scrisesem eu era un text închegat, în care fiecare paragraf era legat de o anumită tematică, în vreme ce opiniile cerute de site-ul interactiv menționat trebuie încadrate în niște teme, ca idei separate. Așa că, textul a suferit unele modificări, inclusiv în ceea ce privește ordinea paragrafelor. Temele promovate de UE sunt trecute cu caractere bold, iar titlurile ideilor încărcate de subsemnatul la fiecare temă sunt cu italice.

Deja, de aseară, de la orele 22, când am terminat de încărcat textul de mai jos, și până acum, am primit vreo 7-8 comentarii, unele favorabile, din ce-am văzut (faptul că Germania importă gaz rusesc, fără aprobarea și chiar „peste capul” altor europeni – polonezi, baltici… – încalcă tratate naționale și/sau ale landurilor germane, ori acordul și al altor europeni cu eliminarea publicității nedorite…). Probabil, în zilele următoare, și pe măsură ce numărul comentariilor va crește, va trebui să-mi fac timp să răspund!

Mai jos – ideile expuse:

Schimbări climatice și mediu

Încălzirea climatică este în așa măsură o creație umană?

Legat de așa-zisa „încălzire climatică”, poate nu ați remarcat, dar, de circa 10 mii de ani, de la sfârșitul ultimei glaciații, clima Pământului se tot încălzește. Cu unele intervale în care a fost mai cald ca acum, cum s-a întâmplat în primele secole de la începutul celui de-al doilea mileniu – încălzire ce a permis vikingilor să ajungă în Islanda, Groenlanda și, poate, în Labradorul, azi canadian – sau chiar mai rece, așa cum o probează „mica glaciație” din (aproximativ) mijlocul aceluiași mileniu (care a stânjenit și chiar întrerupt legăturile între nordul Europei și America de Nord – Groenlanda și/sau Labrador). Pe ce se bazează „încălzirea climatică”? Sunt (toate) înregistrările statistice făcute cu bună-credință? Recent, o știre (alarmistă) anunța că s-a ajuns la temperaturi de peste 0ºC în Groenlanda, dincolo de Cercul Polar, dar, cei care au dat știrea au omis (fără bună-credință!) să amintească faptul că asemenea fenomene s-au mai întâmplat, de cel puțin două ori, pe la începutul seco9lului trecut, într-o vreme când activitatea nocivă a omului era cu mult mai modestă decât azi!… Apoi, cât acoperă, din suprafața planetei, stațiile meteorologice – doar un sfert (uscatul) și, pe ici, pe colo, doar suprafața (nu și adâncurile) întinderilor oceanice? Și cu ce interval cronologic al observațiilor: de doar câteva decenii, maxim un secol și ceva și doar pentru stațiile meteorologice de pe uscat? Dintr-o vârstă a Pământului de miliarde de ani??? Nu e cam puțin ca „să vă dați cu părerea”, prea categoric???

Cât de corecte sunt, dacă sunt, datele legate de „încălzirea climatică”?

Datele climatice analizate sunt corecte, notate cu bună-credință și onestitate sau servesc o „nobilă minciună”, așa cum este evidențiat aici: https://www.contributors.ro/nobila-minciuna-si-premiul-nobel-pentru-fizica-2021/? Iar, legat de așa-zisa încălzire climatică, ar mai fi două chestiuni: a) vreți „salvarea” Pământului fără sau ȘI cu specia umană, că mie mi se pare că se urmărește „salvarea” Terrei, dar FĂRĂ specia umană! b) așa-zisa „evergie verde”, care ar trebui să înlocuiască vechii combustibili fosili, este capabilă să asigure ÎNTREGUL transfer de la sursele vechi de energie la cele noi? Nu de alta, dar, frecvent, în zile cu ceață densă, nici vântul nu bate și nici soarele nu (răz)bate!… Iar așa-numitele „mașini electrice” de unde-și iau „combustibilul”: se încarcă pe baza unor combunstibili fosili, au ba? Care le este autonomia și care sunt costurile? Dacă sunt mari, ca și la „energia verde” electrică și/sau termică, cine suportă aceste costuri suplimentare? Că, dacă e vorba tot de cetățeni, vă invit să le plătiți facturilie mai scumpe, fiindcă mă îndoiesc că au „cerut” aceștia „energie verde”!

Valori și drepturi, statul de drept, securitate

Procesul comunsimului și/sau al New Left

Despre „procesul comunismului”, al unei ideologii de extremă stânga cel puțin la fel de mincinoasă și periculoasă ca și cele de extremă dreapta (fascismul, nazismul, legionarismul, szalassysmul etc.): și care a omorât mai multe milioane de oameni, chiar în timp de pace se mai aude ceva?, Când va fi condamnat ȘI comunismul, ca ideologie represivă, totalitară? De ce „ura de rasă” e rea, iar „ura de clasă” e „bună”? Sau „nu e voie” să fie condamnat comunismul, fiindcă ar însemna să fie condamnate și toate „mișcările” postbelice, rezultate din ideologia apropiată de comunism, numită „New Left”, https://en.wikipedia.org/wiki/New_Left? Aceea care „promovează” și așa-zisul „political correctness”, a celor politicos-ipocriți. Aceștia sunt indivizi puși pe căpătuială și cu o altă „agendă”, falsă, iar pentru asta evită promovarea vechilor norme de comunicare și cooperare inter-umană – bazate pe morala creștină, bun-simț, respect reciproc, caracter, onestitate, bună-credință –, pentru ca, lumea uitând de ele, normele „vechi” să fie uitate și morala să fie relativizată, până la dispariția ei totală.

Absența reperelor morale în societate

Odată ce nimeni nu te mai incriminează că furi, că înșeli, că practici sodomia, aceste fapte nu mai pot fi revelate, iar autorul lor nu mai poate fi tras la răspundere! Un individ cu „principii” de o moralitate îndoielnică, spre invizibilă, va putea „promova” propriile (non)„valori”, va manipula o cât mai mare parte din concetățeni, spre a-și satisface doar propriile interese. Din contră, prin promovarea valorilor morale, în primul rând, ale moralei creștine, un angajat, de pildă, care știe și respectă „Cele 10 Porunci Creștine” nu va deveni mincinos și corupt, deoarece va aplica porunca „Să nu furi!”. De asemenea, un angajat care știe ce înseamnă să fii onest, conștincios, își va face treaba cu responsabilitate, fără greșeală și fără a fi nevoie să fie urmărit, verificat, după ce a realizat ceva! Un om educat în spiritul respectului față de orice om și față de munca lui, va fi civilizat, respectuos și va aprecia întotdeauna, la adevărata valoare, eforturile făcute de semenii lui, în orice domeniu de activitate.

Valori și drepturi, statul de drept, securitate

Cât veți mai crede minciunile rusești?

În același timp, în paralel cu ducerea în derizoriu a rolului NATO, de protejare a valorilor democratice, văd că este permisă intrarea, nu doar pe „ușa din dos” a Rusiei în Europa (că Rusia dă unora dintre europeni gaze „ieftine” trecând peste capul altor europeni)! Le doresc unora dintre europeni, mai ales celor din țările vest-europene, iubitoare de Rusia, să fie vecine, măcar câteva secole cu această putere, spre a înțelege câte „parale” (ZERO) valorează „cuvântul dat” sau o „semnătură” a Rusiei/URSS pe un tratat internațional. Ca o (scurtă) exemplificare, enumăr, la întâmplare, promisiunile rusești față de Principatul Moldovei (1711) de a-i restitui sudul Basarabiei (în 1812, Rusia a ocupat TOATĂ Basarabia), față de România (1876), de a respecta integrtitatea ei teritorială, încălcată, după nici doi ani, când a anexat sudul Basarabiei, (1878), față de Finlanda, țările baltice și Polonia (1917-1920), atacate și ocupate, integral sau parțial (1939-1940), față de Ucraina (1994), că nu-i va afecta integritatea teritorială, încălcată în 2014, prin ocuparea și anexarea Crimeei și susținerea separatiștilor din regiunile estice (2014). Cât de multe țări și de câte ori vor trebui să plătească, pentru ca Occidentul să înțeleagă că politica rusească e plină de minciuni, manipulări și anexiuni ilegale?

Valori și drepturi, statul de drept, securitate

Cine-i mai apără și reprezintă pe cetățenii europeni care respectă oameni și valori?

Apropos, de cetățenii care respectă legile și regulamentele (interne/naționale și/sau europene), merg la muncă, își văd de treabă, plătesc, cu regularitate și conștiinciozitate taxe și impozite se mai ocupă cineva? Îi mai protejează, îi mai apără cineva în UE??? Pe cei ieșiți la pensie, care vor să-și trăiască liniștiți bătrânețile, cine-i protejează? Sau pe cei care vor să-și crească urmașii, copii, nepoți, în spiritul valorilor creștine, ale tradițiilor europene îi mai reprezintă și apără cineva???

Transformare digitală

Relația cu marile companii, care nu respectă cetățenii!

Marile companii, cărora, dacă vrei să li te adresezi, pentru a-ți exprima o nemulțumire, o obiecție, o critică, NU au indivizi umani, ci doar roboți telefonici, cu care să comunici! Intră aici Microsoft, Youtube, Google, Yahoo, Firefox și, probabil, mai sunt și altele. Dacă vrei să trimiți un mesaj, pe e-mail, constați că nici măcar nu au o adresă unde să le scrii, să le semnalezi ce te nemulțumește!. În aceste condiții, cum este apărat cetățeanul simplu, de pildă, care-și cumpără un laptop – deci e AL LUI! – de abuzul ca o firmă, de exemplu, Microsoft, să-și actualizeze sau să instaleze diferite programe, fără acordul proprietarului calculatorului? În cazul acesta, să-i plătească Microsoft laptopul cetățeanului și, atunci, poate instala, actualiza compania amintită ce are chef!

Transformare digitală

Eliminarea publicității nedorite

Legat de această chestiune, mă gândesc la o reglementare, europeană, care să elimine reclamele de orice fel și, în primul rând, pe cele nesolicitate. După o vechei vorbă strămoșească a românilor „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”, dacă eu nu „intru cu bocancii” în viața altuia, să-mi fac „publicitate” despre ce preocupări, interese, dorințe am eu, de ce intră „firmele de publicitate” în viața mea „cu bocancii”, cu reclame nesolicitate (multe, mascate, sub titluri ca „Articol susținut de…”, sau, fără jenă, prin indicativul [P])? Nu-și mai pot promova, agresiv (sub)produsele, deoarece mulți oameni și-au instalat programe care blochează reclamele? Dar, de ce să suport eu, ceea ce nu doresc? Vor să se căpătuiască – să o facă doar pe seama celor care acceptă! Personal, prefer să plătesc cu un 5-10% mai mult la distribuitorii de Internet, sau de programe audio-vizuale, dar să nu mai am, deloc, veșnic, parte de reclame! Pe Internet pot fi pur și simplu eliminate, iar în cadrul programelor audio-vizuale, în așa-zisa „pauză publicitară”, cei care nu o doresc să aibă parte de… liniște, fără sonor și imagini „în slujba” publicității!

Democrație europeană

Introducerea moștenirii iudeo-creștine în Tratatul de la Lisabona!

În primul rând, doresc, în calitate de om, cetățean creștin european, ca, în preambulul Tratatului de la Lisabona, să fie trecută ȘI moștenirea iudeo-creștină, alături de cea greco-romană, la devenirea Europei și a Uniunii Europene. Nu cred că o asemenea mențiune ar supăra pe cineva, deoarece consider că, oricine vine, din afara Europei, a Uniunii Europene, este normal, de bun-simț, să respecte regulile – inclusiv cele religioase! – existente aici, nu să și le impună pe ale sale! Noi îi respectăm pe ceilalți, însă cerem să fim respectați în exact aceeași măsură, în calitate de creștini, nici mai mult, dar nici mai puțin!

Democrație europeană

Respectul față de tradiții și față de valorile creștine europene

Am fost, zeci de ani, după 1989, un euro-optimist, chiar euro-entuziast, inclusiv vreo câțiva ani după aderarea României la UE. Treptat însă, minciunile, manipulările (inclusiv în vremea așa-zisei „cirze a migranților” din 2015), m-au făcut să devin euro-moderat și chiar euro-circumspect. Până la euro-scepticism nu mai e mult… Personal, îmi doresc o Uniune Europeană în care, respectându-se actualele drepturi și libertăți ale cetățenilor europeni, să existe bun-simț, bună-credință, caracter, coloană vertebrală, onestitate, respect față de toți oamenii și față de activitatea și tradițiile lor. Mai în detaliu, ca european trăitor în România, atașat față de tradițiile strămoșești ale românilor, aceste elemente se regăsesc prezentate aici:

Democrație europeană

Datorie de conștiință!

          Închei acest mesaj cu sentimentul de a-mi făcut datoria de conștiință de a semnala aceste probleme. Cred că mai sunt și altele, pe unele s-ar putea să le fi uitat și n-au mai intrat în rândurile de mai sus! Deși această consultare a stârnit interes, curiozitate, chiar o fărâmă de speranță că, poate lucrurile semnalate mai sus se vor rezolva, după voia, dorința cetățenilor, nu-mi fac nici o iluzie! De ani de zile, cred că s-a realizat ceva numai după ce văd că chiar se întâmplă! Minciunile din comunism și, mai ales, cele „livrate” după căderea acestei dictaturi, de politicieni (inclusiv de cei din UE!), m-au adus la acest nivel de neîncredere!

Migrație

Cât respectă migranții, mai vechi sau mai noi, tradițiile europene?

În legătură cu imigranții, înainte de a discuta despre „primirea” lor otova, „la grămadă”, ar trebuie procedat altfel. Să se organizeze convorbiri pentru pace între toți „actorii”, atât cei interni, cât și cei externi (unii „camuflați” în spatele unor „actori” interni!) și, după fixarea păcii, UE să contribuie cu ajutoare pentru refacerea infrastucturii (spitale, școli, grădinițe, căi de comunicație, etc.) deoarece „nicăieri nu e mai bine ca acasă!” Iar, dintre cetățenii europeni care, se constată că accesează, frecvent, site-uri extremiste, și urmează „să se radicalizeze” brusc, Poliția să-i aresteze (pe baza IP-ului calculatorului) și să-i trimită în țara de origine a strămoșilor lor, unde se pot „radicaliza” liniștit, de câte ori vor! În calitatea mea de cetățean european, respect cetățenii care vor să-și crească urmașii liniștiți, să-și trăiască bătrânețele în pace, să poată călători netulburați atât la ei acasă, cât și în alte țări ale Uniunii Europene, și nu descreierații „radicalizați” care aruncă bombe în piețele publice și alte locuri aglomerate, omorând oameni nevinovați!

Conferința Internațională „Creativitate, cultură și dezvoltare”, Timișoara, 11-12 noiembrie 2021 Vineri, nov. 12 2021 

La Departamentul de Geografie din cadrul Universității de Vest din Timișoara este în desfășurare Conferința Internațională „Creativitate, cultură și dezvoltare”. Particip (online) și, peste o oră și ceva, voi prezenta „Particularități ale distribuției crono-spațiale a unor indicatori cultural-educaționali la nivel mondial”. Redau, mai jos, o parte din concluziile materialului, cele care ne privesc pe noi, românii:

„Dintre elementele „compasului cultural”, cele care se regăsesc în România și în R. Moldova sunt ecartul puterii, evitarea inceritudinii și orientarea pe termen lung. Corelațiile acestor elemente se realizează cu ponderea ridicată a activilor în sectorul primar, o accentuată tendință de îmbătrânire a populației și cu un procent semnificativ al adepților cultului ortodox.

În legătură cu ecartul puterii, aceasta înseamnă că românii acceptă ușor ierarhiile, le consideră normale, nu le pun sub semnul întrebării și nu cer prea multe justificări pentru existența lor. Concentrarea ridicată a puterii este asociată cu corupția și distribuția mai inegală a resurselor naționale.

Evitarea incertitudinii arată că românii sunt adesea mai emoţionali şi încearcă să reducă anxietatea generată de incertitudine prin utilizarea unor reguli rigide şi prin planificare, care, fiind defensive, sunt adesea prea inflexibile şi nu funcţionează. De asemenea, ei nu acceptă uşor idei şi comportamente noi, securitatea fiind foarte importantă (de exemplu, oamenii sunt obligaţi să poarte la ei cărţile de identitate) şi existând o nevoie emoţională de a avea reguli (deşi adesea acestea nu funcţionează şi/sau nu sunt respectate).

Pe de altă parte, orientarea pe termen lung stimulează la români valori pragmatice, orientate spre viitor, adaptare, persistenţă şi dorinţa de recompensă; membrii lor tind să respecte tradiţiile şi obligaţiile sociale, fiind dispuşi să sacrifice elemente din prezent pentru beneficii în viitor.

Îmbucurător, dacă putem spune astfel, este faptul că, din punctul de vedere al analizei de față, elementele prezente în R. Moldova sunt extrem de asemănătoare cu cele consemnate în România.”

În această seară, la Clubul Lunaticilor, la Ateneu Marți, apr. 27 2021 

Vă invităm la o discuție legată de numele creștine vechi românești (și nu numai), la Ateneu, de la orele 19.30.

Evenimentul poate fi urmărit aici: https://fb.me/e/1E20QeGz8

Legătura între incultură/neștiință și nesimțire/proastă-creștere… Sâmbătă, apr. 17 2021 

Se pare că există o legătură între incultură/neștiință și nesimțire/proastă-creștere… Astfel, din câte pot eu înțelege, un om cu bun-simț, cu bună-creștere, nu va lăsa documentarea, învățarea, buna pregătire profesională la voia întâmplării, ci va urmări să se pregătească pentru activitatea/ocupația pe care o va desfășura cât mai bine, iar, odată intrat în câmpul muncii, va dovedi toată seriozitatea și priceperea în realizarea diferitelor sarcini/proiecte ce le va avea de făcut. Din contră, un nesimțit, prost-crescut își va „băga picioarele” în pregătirea teoretică și, ulterior, va dovedi fușerăială, neseriozitate și aceeași „băgare de picioare” în realizarea activităților pe plan profesional, făcând, cum s-ar spune, treabă de mântuială! Când n-ai pic de conștiință, caracter, principii, respect față de ceilalți și față de munca lor, când nu ți-ai pus o secundă problema lui „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”, de ce, cum te-ar putea interesa să-ți îndeplinești activitatea profesională bine și la timp? Și, invers, un individ indolent, nepăsător în ceea ce privește achitarea corespunzătoare de sarcinile profesionale se va dovedi și nesimțit, eventual și tupeist, după vechea vorbă strămoșească „Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul!”

Concluzionând, neo-marxiștii politicos-ipocriți, cu politically correctness în gură, nu cresc doar incompetenți, ci și nesimțiți!

190 de ani de la primele alegeri parlamentare și locale românești Duminică, mart. 14 2021 

După semnarea Păcii de la Adrianopol (1829), care încheia un nou război ruso-otoman, administrația rusă de ocupație din Principate a decis, sub coordonarea generalului Kiseleff, elaborarea unui soi de legislație constituțională în Țara Românească și Moldova. Pentru această activitate, ambele principate au desemnat câte o Adunare Obștească Extraordinară, care, la București, a elaborat, în versiuni aproape identice, câte un Regulament Organic, pentru fiecare din cele două țări. Cel al Țării Românești a intrat în vigoare la 1 iulie 1831, iar al Moldovei – la 1 ianuarie 1832.

Pe baza acestei legislații s-au desfășurat atât alegerile parlamentare – pentru Adunările Obștești – alese (până la Revoluția de la 1848), apoi – numite de domnitori (în urma Convenției ruso-otomane de la Balta-Liman, din 1849), cât și primele alegeri locale, pentru Sfaturile orășenești (consiliile locale), doar la nivel urban. Astfel, în Țara Românească, atât primele alegeri legislative, cât și cele locale s-au desfășurat în toamna anului 1831, iar în Moldova – la începutul anului următor. Dacă mandatul Adunărilor Obștești a fost fixat la 5 ani în ambele Principate, desemnarea prin vot a consilierilor locali s-a realizat – până la promulgarea de către Alexandru Ioan Cuza a legislației legate de comune și de consiliile județene (1864) – anual în Țara Românească și din 3 în 3 ani în Moldova. De-altfel, din 1864, alături de alegerile comunale (desfășurate atât în comunele urbane/orașe, cât și în cele rurale), au avut loc și alegeri județene, iar, la nivel legislativ, alături de alegerea Adunării Deputaților, era desemnat prin vot și Senatul (primele alegeri senatoriale fiind indirecte – domnitorul desemna câte un senator de județ dintre primii trei consilieri județeni ca număr de voturi și numea un al doilea, ulterior, din 1866, senatorii fiind aleși la nivelul fiecărui județ, în colegii, pe bază de cens).

Atât acum 10 ani, cât și în urmă cu 5 ani, am scris pe adresa de e-mail a Camerei Deputaților, cu propunerea de a marca aceste aniversări, prin activități specifice (prelegeri conferințe…), oferindu-mă să mă implic în realizarea unor asemenea manifestări. Până acum, „răspunsul” a fost doar… o tăcere mormântală! Faptul e cu atât mai de neînțeles – ca să nu zic altfel! – cu cât, în regiunea noastră, această premieră, în domeniul legislativ cel puțin, ne situează printre primii, chiar la nivel european! Astfel, alegerile legislative din 1831-1832 s-au desfășurat în Principate la puțină vreme după primele asemenea consultări electorale în Belgia (1830), Grecia (1823) sau Serbia (1829-1830), cu excepția grecilor și sârbilor, celelalte state din regiune având primele asemenea scrutine după cele românești: în Imperiul otoman s-au desfășurat în 1847 (pentru un „pre-parlament”, cu rol consultativ), urmate de cele din 1877, în cel habsburgic acestea au avut loc în 1848, în timpul Revoluției europene, apoi – din 1861, în Bulgaria – în 1879, iar în Imperiul țarist – abia în 1906…

Particularități ale unor indicatori demografici, sociali și economici în spațiul românesc Luni, nov. 30 2020 

Cu voia Celui de Sus, astăzi, de Ziua Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României și înaintea Zilei Naționale, care se serbează mâine, am definitivat baza de date cu indicatorii demografici și social-economici la nivel județean, pentru spațiul românesc, începând din perioada traco-daco-romană – anul 200 d. Hr. și până în zilele noastre. Mulumescu-ți, Ție, Doamne!

A fost o muncă extrem de laborioasă și de lungă durată, începută, cred, cu vreo 7-8 ani în urmă, când s-au „ițit” doar „capetele” intervalului analizat, nici ele complete… La un capăt, anul 200, datele erau la nivel de provincii, pentru Imperiul roman (fiind incluse și Dacia și Moesiile, Tracia, etc…). La celălalt, ceva mai consistente, datele pentru ultimele (aproape) două secole, la nivel județean, începând din vremea Regulamentului Organic… Cu ceva săptămâni, chiar luni în urmă, am decis să inventariez alegerile locale antebelice și, cu acest prilej, deoarece, până în 1918, trebuia să știu ce comune urbane (orașe) existau în Vechiul Regat, a trebuit să actualizez evidența centrelor urbane antebelice…

Am extins activitatea pentru întregul spațiu românesc, continuând această evidență, începând din perioada romană (aveam deja datele, de când lucrasem la urbanizarea din vremea Imperiului), până în zilele noastre… Apoi, am completat informațiile cu calcule legate de populația urbană. Diferența dintre total și urban dă populația rurală… Densitatea populației se afla împărțind populația totală la suprafață și, cum aveam (ȘI) datele cu populația totală, pe ultimele două milenii, a mai ieșit un indicator…

Așa că, având, deja, 3 variabile din cele 11 utilizate la diferite scări de analiză și pentru diverse epoci istorice (începând de la nivelul provincial al Imperiului roman, din anul 200 d. Hr., până la nivelul regional al UE din perioada 1955-2018 și la nivelul statelor lumii pe Glob, în zilele noastre), m-am apucat de completat – și actualizat (chiar, corijat, pe ici, pe colo!) – informațiile cu anii „lipsă”: 1000 – ca moment al (re)apariției vieții urbane medievale în spațiul românesc, 1500 – ca an „reper” pentru Evul Mediu românesc (folosit, între altele, ca moment de început al excelentei analize făcute de Bogdan Murgescu, în cartea România și Europa, ce „acoperă” intervalul 1500-2010) și 1800 – moment din care începe procesul de modernizare a societății românești… Dacă structura profesională a populației active (ocupate) și chiar structura pe grupe mari de vârstă a populației (tineri, adulți, vârstnici) se mai puteau stabili cumva (mai ales, în funcție de nivelul urbanizării și/sau prin comparație cu state actuale ale Lumii care au o situație similară cu cea a spațiului românesc acum câteva secole), marea provocare a fost calcularea produsului intern brut (PIB) pe locuitor. Singurele „repere” pe care le aveam erau datele pentru provinciile romane din anul 200 d. Hr., calculele după datele lui Angus Maddison referitoare la PIB pe locuitor, pe statele actuale din ultimele două milenii (de la începutul erei creștine), deci, inclusiv pentru România de acum și informațiile, tot pentru România, de după anul 2000, la nivel județean (și chiar local). Am imaginat un algoritm care a ținut cont de 3 elemente: densitatea populației, care determină și nivelul urbanizării (în zonele mai bine urbanizate, densitatea populației e mai mare, iar în cele mai rurale – mai mică), plus structura profesională a populației active (în mediul urban, majoritatea covârșitoare a populației lucra/lucrează în activități ne-agricole, ținând de sectorul secundar – meșteșuguri/industrie și construcții, respectiv terțiar – servicii – comerț, transporturi, servicii financiare, etc.).

Ce a ieșit? Dacă, despre urbanizare, am mai vorbit – chiar în două seriale (care sunt spre „final”) – e interesant să ne oprim puțin la evoluția densității populației. Aceasta a fost și ea standardizată, considerând 100% valoarea cea mai mare a densității (în locuitori pe kmp) la acel moment și împărțind densitățile celorlalte județe (interbelice) la această valoare. Astfel, în anul 200, județul cel mai dens populat era Alba – acolo aflându-se orașul Apulum, cu cea mai mare populație (urbană) din spațiul românesc actual – 40 de mii de locuitori. În jurul anului 1000, cea mai mare densitate (cu valori mai modeste ca în anul 200!) era în județul Cenad, vecin cu celălalt Cenad, care, sub numele de Urbs Morisena = *Moreșana era reședința voievodatului bănățean al lui Glad… Apoi, de pe la 1500, până la 1800, județul cu cele mai mari valori ale densității populației a devenit Târnava Mare, aproape și de Alba (de care am mai vorbit), dar și pentru că, mai ales, acolo se găseau două centre urbane săsești – Mediaș și, mai cu seamă, Sighișoara, precum și multe alte târguri, care au decăzut ulterior… De pe la mijlocul veacului al XIX-lea, preia prima poziție Odesa, județ (după împărțirea românească a Transnistriei din anii 1941-1944) unde se afla cel mai mare port cerealier la Marea Neagră și, după statisticile rusești, al treilea oraș ca mărime din Imperiul țarist, după Sankt Petersburg și Moscova. Grav afectat de a doua conflagrație mondială, Odesa a cedat, temporar, prima poziție județului Ilfov (cu Bucureștii), dar a revenit, după circa două decenii (din 1966), până spre zilele noastre, „bătălia” pentru primul loc fiind departe de a se fi încheiat…

Dacă structura economică a populației active și structura pe grupe mari de vârstă a populației suscită, și ele, interes, cred că cea mai mare atenție o capătă nivelul de trai, prin PIB pe locuitor, de care am vorbit mai devreme. Ca și la densitatea populației – ale căror date au fost standardizate deoarece, destul de des, există posibilitatea de a avea valori de sute și chiar mii de locuitori pe kmp, aceeași operațiune de standardizare (de aducere a tuturor datelor în format procentual) a fost necesară și aici. Astfel, în perioada romană, zona cea mai prosperă din actualul spațiu românesc era cea a fostului județ dobrogean Durostor. Acolo se afla importanta așezare moeso-romană Durostorum, însemnat centru urban, comercial, port dunărean și chiar notabil centru religios, cu rang episcopal și chiar mitropolitan (acolo a slujit, între alții, vestitul prelat traco-roman Betranion). Pe la anul 1000, întâietatea o avea județul (interbelic) Ismail, unde cel mai important port, tot dunărean, era Chilia Nouă. Ulterior, de pe la 1500, până la 1800, „centrul” de greutate (economică) s-a „mutat” în Ardeal, la Brașov. Așezarea de sub Tâmpa, vechi și însemnat centru meșteșugăresc și comercial, valorifica, între altele, și foarte buna poziție geografică, în vecinătatea Țărilor Române extracarpatice. De pe la mijlocul secolului al XIX-lea, a preluat întâietatea un al port, de această dată, maritim, Odesa, care-și dispută prima poziție, și în plan economic, cu Bucureștii…

Se verifică, parțial, alte două idei, legate de evoluția nivelului de trai în spațiul românesc, după 1800. Prima – la începutul secolului al XIX-lea, Iașii erau PESTE București, ca nivel de trai, dar, treptat, până la Unirea Principatelor, au pierdut acest avantaj, rămânând, apoi, în urma viitoarei Capitale a României… Botoșanii, dați de Gheorghe Crăiniceanu imediat după Iași – și înaintea Bucureștilor! – pe la 1899 au „pierdut viteză” chiar mai repede decât Iașii, oarecum explicabil: situați în nordul Moldovei, se pare că au fost afectați atât de noua frontieră austriacă (după ocuparea Bucovinei), cât și, mai ales, de noua graniță țaristă (după anexarea Basarabiei)… Iar a doua – în 1912, Vechiul Regat avea un nivel de trai mai ridicat decât Bucovina și regiunile de peste Carpați!… Între regiunile Vechiului Regat, doar Capitala și Dobrogea depășeau Moldova, în vreme ce Muntenia (fără Ilfov) și Oltenia se situau în urma acesteia. De peste munți, numai Ardealul se afla peste Moldova, în timp ce Secuimea, Banatul, Crișana, Maramureșul, ca și Bucovina, se situau după regiunea estică a României! Chiar și Transnistria, cu tot cu prospera Odesă, era tot în urma Moldovei… Cea mai săracă regiune românească era, acum mai bine de un secol, Basarabia…

Sunt extrem de curios dacă, după utilizarea analizei în componente principale (ACP), se vor verifica acele corelații pe care le-am mai constatat și în alte zone sau în diferite intervale istorice: densitățile mari de populație, date de urbanizare puternică, cu prezența multor activi în industrie (meșteșugari) și/sau sector terțiar, ori mediu rural cu mulți activi în agricultură, cu prezență însemnată a populației tinere (familii cu mulți copii), etc…

P.S. Cele 11 variabile sunt: densitatea populației, populația urbană, populația rurală, populația activă (ocupată), activii din sectorul primar, respectiv secundar, terțiar, populația tânără, respectiv adultă și vârstnică, PIB pe locuitor – toate standardizate (unde e cazul), în format procentual.

Pagina următoare »