Ciobănia (și marinăria) salvează România! :) Duminică, Apr 30 2017 

Reacții vesele după ce un vapor cu oi a lovit crunt un vas (de spionaj) rusesc:

http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-21738570-revarsare-umor-internet-dupa-incidentul-naval-din-marea-neagra-batalia-ovine-aparut-balada-miorita-varianta-marinareasca.htm

În democrație, hoții stau la pușcărie! Joi, Feb 2 2017 

În aceste zile tensionate, tensiunea fiind creată de trădătorii de neam, vânduți unei/unor puteri străine*, a rămâne impasibil, nesimțitor la necesitatea de a ne implica, de a lua atitudine, de a avea spirit civic, este o dovadă de complicitate cu tagma infractorilor, care, în fapt de noapte, ca hoții, ca tâlharii, coordonați de vechilul șef, care se crede Ceaușescu, au promulgat ordonanța rușinii, pentru a se scăpa pe ei și complicii lor de pedeapsă! În aceste condiții, din aceste motive, locul unui cetățean responsabil, onest, competent, cu bun-simț, credință în Dumnezeu și încredere în forțele proprii, cu caracter, principii și  coloană vertebrală, este ÎN STRADĂ! Unde, așa cum s-a mai spus, trebuie să cerem următoarele:

1. Ticăloșii din clanurile psd și alde – arestați pentru atentat la siguranța națională, înaltă trădare și slujirea intereselor altor țări (mai ales ale ALTEI țări*, mă rog, deși e cea mai mare din lume ca întindere, mă îndoiesc că pot să-i zic „țară” – seamănă mai degrabă a lagăr, bodegă, țarc…)!
2. Scoaterea celor două clanuri – psd și alde – în afara legii! Cele două clanuri nu se pot „reforma” decât prin implozie, prin dispariție și/sau desființare, la ce „aglomerare” de hoți, analfabeți, idioți, ticăloși, corupți, mafioți se găsește înlăuntrul lor!
3. Abrogarea, de urgență a ordonanței rușinii naționale!
4. DEMISIA hoților care-și zic „guvern”
5. Dizolvarea „parlamentului” și alegeri anticipate!
6. Anchetarea, judecarea și pedepsirea severă a celor implicați în deturnarea României de la traseul ei democratic, occidental, european și euroatlantic!

Sunt convins că, dacă printre membrii acestor clanuri, menționate mai sus, numărul celor integri, cu conștiință și caracter este infim, fiind vorba, mai degrabă, de palide excepții, printre cei care au fost înșelați de promisiunile populiste din campania electorală și au votat cu „ciuma roșie” sunt destui oameni onești, care preferă SĂ FIE OAMENI, nu SĂ FIE CUMPĂRAȚI CU 100 DE LEI! Locul lor este, alături de noi, în stradă! Clanurile conduse de vechilul șef și de amicul lui Kondyakov consideră, bătând cu pumnul în masă, corupția și influența rusă în România bullshitCum să ai încredere în asemenea otrepe?

După alegerile din 11 decembrie 2016, s-a conturat o nouă majoritate în legislativ, care trebuia, era firesc să guverneze: ca orice om normal, deși nu i-am votat, am înțeles că, într-o societate democratică, cei care au câștigat pot și trebuie să-și aplice programul de guvernare. Această nouă majoritate a optat însă pentru furt, pentru „legiferarea”, noaptea, ca hoții, a fărădelegii! Astfel, protestele din aceste zile au trecut, în completarea revendicărilor legate de neadoptarea rușinoaselor ordonanțe, la cereri clare, ferme, de abrogare a acestor acte ilegale și ilegitime și la DEMISIA găștii de borfași din fruntea guvernului!

Conștiința îmi spune că, până pe 10 februarie (sau până când ordonanțele rușinii naționale vor fi fost abrogate și celelalte puncte de mai sus îndeplinite), TREBUIE SĂ FIU ÎN STRADĂ! N-aș vrea ca, peste ani, să-mi fie rușine să mă uit în ochii copilului meu, când mă va întreba: „atunci când democrația în România era pe moarte, tu ce-ai făcut?” și să nu-i pot răspunde, fiindcă răspunsul ar fi „NIMIC”! După cum spunea Edmund Burke, „PENTRU CA RĂUL SĂ TRIUMFE ESTE SUFICIENT CA OAMENII BUNI SĂ NU FACĂ NIMIC!”

Cum să lăsăm să fie legalizate furtul, corupția, impostura, plagiatul, fărădelegea??? Oare nelegiuiții care vor să arunce România în aer (la propriu), acești ticăloși fără neam și Dumnezeu, au citit, ca să nu mai zic dacă au respectat, vreodată, Decalogul (Cele 10 Porunci), unde, a opta Poruncă zice, răspicat, SĂ NU FURI???

„1.  Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; sa nu ai alți dumnezei afară de Mine.
2.  Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor.

3.  Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert.
4.  Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește.
5.  Cinstește pa tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și mulți ani să trăiești pe pământ.
6.  Să nu ucizi.
7.  Să nu fii desfrânat.
8.  Să nu furi.
9.  Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.
10. Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău.”

 

*Să explic de ce clanul ce se crede la „guvernare” în România este subordonat, vândut chiar, unor interese străine: Liviu Dragnea, unul din principalii „beneficiari” ai celor două ordonanțe, a fost decorat de liderul Congresului European Evreiesc, Moshe Viaceslav Kantor, un apropiat al autocratului rus, Vladimir Putin. Iari seară, suporteri, violenți (ultrași), aduși cu autocarele la mitingul din Piața Victoriei, au atacat forțele de ordine cu petarde și torțe, cu intenția de a crea victime (atât printre jandarmi, cât și printre protestatarii pașnici), ca, ulterior, guvernanții să ceară reprimarea dură a protestelor, pe motiv de „atac violent asupra instituțiilor statului”! Am mai văzut „filmul” acesta la mineriadele din anii ’90, din vremea regimului de tristă amintire al bolșevicului Iliescu, „demn” urmaș al bătăușilor comuniști ce au atacat manifestanții ieșiți, pe 8 noiembrie 1945, să-l aclame pe Regele Mihai!

Și, deși, SRI a informat Ministerul de Interne, încă din după-amiaza zilei de 1 februarie 2017, că, la mitingul din Piața Victoriei, vor apărea indivizi violenți, sinistra personulitate Carmen Dan, care conduce ministerul a declarat că nu a avut anterior asemenea informații. Indivizii turbulenți și violenți sunt membrii ai unor galerii (ale echipelor Rapid și Dinamo), ultrașii dinamoviști fiind foarte apropiați de finanțatorul clubului de fotbal, Ionuț Negoiță, fratele primarului PSD al sectorului 3 din București, Robert Negoiță , coleg de „partid” cu indivizii numiți Liviu Dragnea, Sorin Grindeanu, Carmen Dan, Florin Iordache (alt sinistru, asasinul justiției din România) și cu alții de teapa lor! Să mai spunem că, total (ne)întâmplător, în prima sa vizită externă, în calitate de președinte al Republicii Moldova, tovarășul Dodon a fost la stăpânul său, la Kremlin, de unde a lansat atacuri violente la adresa României (instigând la ruperea părții din Moldova aflată în componența statului român), că urmează, azi, o vizită-fulger, a „țarului” rus la Budapesta, într-o vreme când „capete înfierbântate” din estul Transilvaniei agită iar chestiunea autonomiei „ținutului secuiesc” și lucrurile devin mai limpezi, extrem de grave, nu doar pentru viitorul democratic, european și euro-atlantic al României și al românilor, ci chiar pentru unitatea, integritatea și existența, ființa statului român!…

DOAMNE, AJUTĂ ROMÂNIA!

185 de ani de la primele alegeri parlamentare în spațiul românesc Miercuri, Ian 18 2017 

În urma Tratatului de pace de la Adrianopol (1829), ce a pus capăt unui conflict ruso-otoman, în Principatele Române – puse, pe lângă suzeranitatea otomană, sub protectoratul Imperiului țarist, s-au desemnat Adunări Obștești Extraordinare (numite), la București și la Iași (1831). Acestea au lucrat la redactarea unor reglementări cu caracter constituțional, sub coordonarea lui Pavel Kiseleff, guvernator al Principatelor (1829-1834). Aceste reglementări au devenit cunoscute sub numele de Regulamentul Organic. În Țara Românească, Regulamentul Organic a fost adoptat la 1 iulie 1831, iar în Moldova – la 1 ianuarie 1832.

Nu este în intenția noastră să detaliem prevederile Regulamentului Organic, care a slujit ca reglementare constituțională până la Revoluția de la 1848-1849 și, în parte, a fost menținut până la declanșarea Războiului Crimeei (1853-1856). Totuși, ne vom mărgini să consemnăm o premieră, în viața politică parlamentară a Principatelor Dunărene: în iulie 1831 s-au desfășurat primele alegeri legislative în Țara Românească, în urma cărora au fost aleși, prin vot, 41 de deputați ai Adunării Obștești de la București, iar în ianuarie 1832, în același mod, au fost desemnați cei 35 de membri ai Adunării similare de la Iași. Precizăm că, dintre statele din spațiul carpato-balcanic, doar în Grecia mai avuseseră loc alegeri parlamentare (în 1829), scrutinul românesc din 1831-1832 situându-se puțin după primele alegeri legislative desfășurate în noul stat independent vest-european Belgia (unde primele alegeri parlamentare au avut loc în 1830). Mai notăm și faptul că, începând din acești ani, s-au desfășurat și primele scrutinuri locale (doar în mediul urban) pentru desemnarea consiliilor locale, în fiecare oraș, numite Sfat orășenesc.

În consecință, chiar dacă Parlamentul României nu se bucură azi de un nivel prea ridicat de încredere din partea cetățenilor, totuși, să reținem acest moment de debut al vieții politico-electorale moderne din spațiul românesc!

E vremea colindelor! Luni, Dec 26 2016 

Ieșiți din casă, dacă vă pasă… Miercuri, Dec 7 2016 

… și mergeți la vot pe 11 decembrie! Este un apel al supraviețuitorilor din Clubul „Colectiv”, dar și un mesaj pe note. Nu fiți comozi, fiindcă cei spălați și pre(a)spălați pe creier nu sunt comozi și merg să pună ștampila pe cine au mai pus-o în ultimii peste 25 de ani, deși, dacă-i întrebi „de ce?”, habar n-au cum să argumenteze!. Mare grijă cu cine votați, deoarece, în cazul unui absenteism ridicat, s-ar putea ca „viitorul României” să arate cam așa! Doamne-ajută!

Au trecut 29 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor brașoveni Marți, Noi 15 2016 

Astăzi se împlinesc 29 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la (pe atunci) uzinele „Steagul Roșu”, „Tractorul”, „Rulmentul”, „Hidromecanica” și altele (scuze pentru eventualele omisiuni!) din Brașov, împotriva regimului dictatorial al clanului Ceaușescu. Un modest omagiu celor care au fost hărțuiți, anchetați, amenințați, bătuți, persecutați, doar pentru că și-au dorit să fie LIBERI!

Presa românească nu a acordat, până la această oră (20,00, ora Bucureștilor) nici o atenție acestui eveniment!… RUȘINE!

Votați Maia Sandu! Vineri, Noi 11 2016 

Cu puțin timp înainte de al doilea tur al alegerilor prezidențiale, adresez cetățenilor cu drept de vot din cel de-al doilea stat românesc, de la est de Prut, îndemnul: VOTAȚI MAIA SANDU!  Dacă doriți să scăpați de umbra nefastă a Moscovei, de ocupantul rus, mergeți la vot și manifestați-vă opțiunea pentru MAIA SANDU!

Despre votul universal la români Luni, Oct 31 2016 

Această postare este prilejuită, pe de-o parte, de faptul că, în urmă cu câteva zile, am urmărit un film legat de mișcarea sufragetelor din Regatul Unit, pentru recunoașterea dreptului la vot pentru femei, intitulat Sufragette (la finalul filmului este trecută în revistă o listă cu mai multe țări unde a fost acordat acest drept, începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, unde România nu apare). Pe de altă parte, acest material are o oarecare legătură și cu situația actuală: ieri s-a desfășurat primul tur al primului scrutin prezidențial din mileniul al treilea, în care președintele Republicii Moldova este ales prin vot direct, de către cetățeni și nu indirect (de către legislativul de la Chișinău). Unul dintre candidații rămași în turul al II-lea, Maia Sandu, ea însăși femeie, a remarcat că mai mult de jumătate dintre alegătorii prezenți la vot sunt femei. De asemenea, dintre cei 9 candidați înscriși la primul tur, 5 aparțin „sexului frumos”. Mai facem precizarea că textul de mai jos a fost publicat, în anul 2013, în cuprinsul cursului de Geografie electorală, la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Anii 1917-1918 au fost caracterizaţi de o puternică efervescenţă revoluţionară, manifestată mai ales în Europa, fapt ce a dus la prăbuşirea imperiilor multinaţionale (Imperiul ţarist – 1917), Imperiul austro-ungar, Imperiul german – 1918, Imperiul otoman – 1920). Astfel, ţinuturile româneşti aflate sub stăpânire străină s-au putut desprinde de imperiile sub dominaţia cărora se aflau şi să decidă Unirea cu Ţara, în anul 1918. Atât în Basarabia, cât şi în Bucovina şi la vest de Carpaţi, adunările care au decis Unirea au fost desemnate pe cale electivă, în Basarabia şi Bucovina fiind aleşi şi reprezentanţi ai minorităţilor, în Transilvania şi Banat – delegaţi ai mai multor formaţiuni politice (ca şi în Basarabia), Ardealul având în comun cu regiunea pruto-nistreană şi desemnarea în legislativul regional a unor femei deputat. Mai mult, electoratul ardelean şi bănăţean a inclus şi femeile printre alegători. Astfel, primele femei intrate în legislativ au fost Elena Alistar-Romanescu, deputat ales în Sfatul Țării de la Chișinău, în toamna anului 1917, din partea Blocului Moldovenesc, pentru județul Cetatea Albă. Un an mai târziu, pe 1 Decembrie, a fost ales, la Sibiu, Marele Sfat Național Român din Transilvania (un legislativ regional care a funcționat până în aprilie 1920). În acest organ legislativ transilvan, a fost aleasă și dr. Elena Lemenyi-Rozvan, din partea social-democraților ardeleni, ca deputat de Sibiu.

Deși a fost cerut cu insistență în Parlamentul României Mari, dreptul de vot pentru femei nu a fost legiferat, pentru Adunarea Deputaților și Senat, femeile primind drept de vot abia în 1938 (folosit, însă, doar de o parte dintre ele, la ultimele alegeri legislative interbelice, din vara anului 1939, însă într-un context politic dominat de dictatura regală), dar, din 1929, femeile cu știință de carte au avut drept de vot la alegerile locale (drept exercitat începând cu scrutinul din 1930).  Generalizarea dreptului la vot pentru toate femeile din România s-a realizat tot într-un context totalitar – de această dată – de extremă-stânga, s-a realizat după a doua conflagrație mondială, începând cu scrutinul legislativ din noiembrie 1946. Unul dintre puţinele câştiguri ale acestor alegeri a fost reprezentat de generalizarea votului universal pentru toţi alegătorii de peste 21 de ani (inclusiv pentru femei). În cursul perioadei totalitare, vârsta de la care s-a acordat dreptul la vot a coborât la 20 de ani (1948) şi apoi la 18 ani (1952), acest prag fiind menţinut şi după prăbuşirea regimului comunist.

Despre unitate și coeziune socială la români Vineri, Sep 30 2016 

Începând din anul 2007, un institut de cercetare științifică, numit Legatum Institute, cu sediul la Londra, publică un index al prosperității mondiale. Printre componentele ce contribuie la evidențierea statistică și spațială a prosperității umanității, este luată în calcul, din 2009, și capitalul social. Această componentă se referă la cât de bine cooperează între ei, în echipe/grupuri mai mici sau mai mari, cetățenii statului respectiv.

Înainte de a vorbi, însă, despre locul unde se află România și românii la nivel mondial, din acest punct de vedere, să facem o scurtă incursiune istorică, spre a vedea de unde am plecat. Fără a detalia, începem cu prima mențiune despre traco-daci, aceea a lui Herodot, datând de acum circa 2500 de ani, în care „părintele Istoriei” amintește, între altele, că „… dacă s-ar uni, tracii ar fi cel mai puternic neam după cel al inzilor…”. Concluzia acestui fragment este că strămoșii noștri erau dezbinați. Să nu ne mai mirăm, astfel, că urmașii traco-dacilor romanizați – românii apăruți acum mai bine de un mileniu, pe ambele maluri ale Dunării, în spațiul carpato-balcanic, au fost ei evidențiați la multe, dar numai ca fiind uniți nu prea… Statistic vorbind, în afara a câteva decenii în care, mai întâi Burebista (în secolul I î. Hr.) și apoi Decebal (la cumpăna dintre secolele I-II d. Hr.) i-au unit pe strămoșii noștri într-un Regat dac, traco-dacii nu au prea avut ocazia de a trăi între hotarele aceluiași stat. La fel stau lucrurile și cu românii: câteva luni de unitate a Țării Românești, Moldovei și Transilvaniei sub Mihai Viteazul (mai-septembrie 1600) și circa 22 de ani (1918-1940) de unitate națională a României întregite, ar aduna abia câteva decenii (vreo șapte-opt) dintr-o istorie de peste 3100 de ani (de la Iliada lui Homer, în care, acum circa 3100 de ani, în vremea războiului troian, mai multe triburi trace sunt amintite ca participând la acest conflict). Statistic, cele câteva decenii însumate de unitate a traco-geților și a românilor ar da cam 2,5% din toată istoria strămoșilor noștri. Cam puțin pentru un popor care se pregătește – zice-se – pentru aniversarea centenarului Marii Uniri din 1918…

Revenind la statistica publicată de Legatum Institute, trebuie să amintim, mai întâi, că, în primii ani, numărul de țări analizate abia depășea 100 (de pildă, în 2009, erau 104 state), în vreme ce ierarhia publicată pentru anul 2015 ia în calcul 142 de state. Nu ne vom ocupa de ceilalți sub-indicatori, ci vom stărui un pic asupra acestui capital social sau a coeziunii sociale. Dacă în 2007 și 2008, indicele prosperității mondiale  nu a inclus, ca sub-indicator, această componentă, în anul 2009, din cele 104 țări analizate, România se situa pe locul 102! Grăitoare confirmare statistică a lipsei de coeziune socială a românilor, menționată de noi, succint, de-a lungul istoriei!… Grăitoare, dar și extrem de tristă, în același timp!

În ceea ce privește distribuția crono-spațială a acestui sub-indicator, cu o coeziune socială puternică se evidențiază, în general, țările din Europa Occidentală, dar și America anglo-saxonă, Australia, Japonia, etc. La polul opus, în ideea că o asemenea „companie” ne lasă măcar iluzia că „nu suntem singuri” în lipsa noastră de coeziune socială și de unitate, se situează cam toată Peninsula Balcanică, chiar și Ungaria, dar și Turcia, o serie de țări din Orientul Apropiat și Mijlociu, Asia de Sud și o mare parte a Africii (cu excepția fostelor colonii britanice din sudul și estul continentului sau chiar Nigeria) și chiar câteva de prin America Latină. Putem presupune că, absența coeziunii sociale, dificultatea (dacă nu chiar imposibilitatea) de a construi echipe, oricât de mici (de doi, trei, cinci români…), care să lucreze  împreună, are legătură cu lipsa de prosperitate, cu o guvernanță slabă și cu multe alte elemente, de care ne plângem că nu le avem, dar nu facem (mai) nimic în acest sens… Ca o confirmare a faptului că majoritatea populației de la est de Prut împărtășește cu noi aceleași tradiții și valori, aceeași istorie, și Republica Moldova se află tot în acest grup.

În acest context, despre ce „sărbătorire a centenarului Marii Uniri” și despre ce „proiect de țară” și „Românie educată” putem vorbi, dacă noi nu suntem capabili, fiindcă nu avem încredere unul în celălalt, să creem o echipă măcar de doi-trei oameni, necum una în care să fie angrenată, dacă nu toată populația adultă a țării, măcar majoritatea ei?

Despre carpi Miercuri, Aug 31 2016 

Carpii au fost unul dintre triburile (probabil traco-dace) care au populat partea de est a Regatului dac (probabil, la est de Carpații Orientali), în ultima parte a antichității. Despre rolul lor (mai ales legat de conflictele cu Imperiul roman, în secolele II-IV d. Hr.), se poate citi, aici, un material, cu informații documentate. Din informațiile documentare și/sau arheologice, carpii dispar din mențiuni, în secolul al IV-lea (mai exact, din 318 d. Hr.), explicația acestei dispariții fiind legată, în opinia spcialiștilor, de numeroasele conflicte cu romanii și de dislocările în interiorul Imperiului, realizate de împărații romani începând cu 270 d. Hr.

Și totuși… În anul 313, împăratul Constantin cel Mare a promulgat cunoscutul Edict de la Mediolanum/Milano, prin care creștinismul era recunoscut ca religie oficială în Imperiul roman. Cum împăratul era de origine traco-romană (fiind născut la Naissus/Niš), era posibil să-i fi chemat pe marii preoți traco-daci și să le propună renunțarea la cultul lui Zamolxis și trecerea la noua confesiune. Odată cu această trecere, prin adoptarea creștinismului, traco-daco-romanii au adoptat și limba latină, dar și termenul romanus, devenit, în dialectele de mai târziu ale limbii române, român/rumân/ar(u)mân/*rumon/rumăr. Acest fapt este întărit de prezența, în terminologia creștină a limbii române a numeroși termeni de origine latină (cruce, creștin, biserică, preot, botez, Dumnezeu, Paște, Crăciun, cuminecare, păresimi, etc.), a numeroase antroponime de origine constantinopolitană (legate de vechea Biserică Creștină a Imperiului roman de răsărit, numit, în timpurile moderne, „bizantin”): Ioan, Nicolae, Andrei, Gheorghie, Vasilie, Dumitru și altele și de prezența, în două din rugăciunile importante ale creștinilor – Tatăl nostru și Crezul – a peste 80% termeni de origine latină (atestați în variantele ortodoxe ale acestor texte religioase). Se adaugă tradiția creștinării traco-daco-romanilor de către Sfântul Apostol Andrei (păstrată de numele popular dat lunii de după ziua Sfântului Andrei – 30 Noiembrie: Îndrea/Undrea – la daco-români, Andreu – la aromâni) și circulația unor forme populare pentru numele calendaristice de sorginte constantinopolitană: Ziane/Sânziane, Nicoară/Nicăruș/Sânnicoară, Îndrei/Indrei, Georzu/Giurgi/Sângeorz, Văsâi/Sânvăsii, Medrea/Sâmedru/Sumedru, etc.

Cum „dispariția” carpilor din mărturiile documentare s-a produs la câțiva ani după Edictul de la Mediolanum, bănuim că, la fel ca și ceilalți traco-daci (romanizați sau nu), carpii au renunțat la a ataca Imperiul și chiar la a se mai declara… carpi, dar, ca și în cazul unor tradiții precreștine păstrate după creștinare (a da ortul popii – tradiție legată de trecerea în „lumea cealaltă” a lui Hades, cultul „cavalerului trac” devenit imaginea Sfântului Gheorghe omorând balaurul și păstrat ca drapel de luptă al oștirii din Evul Mediu până azi, etc.), strămoșii românilor moldoveni de azi au considerat că pot păstra numele lor caracteristic, ca patronim. Acesta a supraviețuit (până azi, chiar!), mai întâi ca nume de botez, iar din faza finală a Evului Mediu (secolele XVII-XVIII), s-a încetățenit ca supranume/nume de familie.

Păstrarea acestui nume se explică și prin continuitatea vieții politico-administrative și religioase la est de Carpați. Astfel, vechea Petrodava (în traducere: Cetatea Piatra) reapare în documentele medievale sub numele Piatra lui Crăciun (Crăciun fiind, probabil, un cneaz local, ce a alăturat mica sa formațiune politică Țării Moldovei). La est de Siret, vechea așezare dacică Paloda (cu un nume autohton, asemănător termenului latin paludem) a devenit, sub influența slavilor, Bârlad, centrul politic al Țării berladnicilor (menționată documentar în secolele XI-XIII) și integrată și ea în aceeași Țară a Moldovei. Pe de altă parte, probabil, așa cum am susținut cu un alt prilej, muntele sfânt al dacilor, Kogaionon, ar fi fost Ceahlăul, transformat, după creștinarea populației locale, în muntele sfânt al românilor moldoveni, așa cum, deja, îl descria Dimitrie Cantemir, cu trei secole în urmă.

Prima mențiune documentară a patronimului Carp datează din 1453, fiind localizată în aria actualei comune Filipești, județul Bacău, fiind urmată, în 1479, de o alta, atestată la Suceava, pe atunci cetatea de scaun a Țării Moldovei. Următoarele atestări, până în secolul al XIX-lea (în documente, înregistrări statistico-fiscale – catagrafii, liste cu deputații aleși în adunările legislative) sunt, aproape exclusiv, moldovenești. Singurele excepții le constituie atestarea, în secolul al XVI-lea, a unui Cărpoi, în Oltenia actuală, în comuna Bobicești, județul Olt, urmată, în veacul al XVII-lea, de o altă mențiune, a unui Carpu, la CârstăneștiOteșani, județul Vâlcea. În catagrafia rusă din 1774 apar 79 de mențiuni, 44 – în forma Carpu și 29 – în varianta Carp, izolat fiind notate și primele forme influențate de ucraineni – un Carpenco, la Toporăuți (fostul județ Cernăuți) și un Carpuc (probabil, Carpiuc), la Vetreanca (fostul județ Hotin). Rar, din secolul al XVII-lea, atât documentele istorice, cât și catagrafiile atestă numele Carp și ca prenume, fapt constatat, atât în perioada interbelică (în Anuarul SOCEC al României Mari, 1925), cât și azi, în Basarabia, deși asemenea situații se întâlesc, izolat, și la vest de Prut (un Constantinescu Carp, la Ploiești, în Anuarul cu abonații telefonici din 1959). Această menținere a prezenței numelui și ca prenume întărește ideea perpetuării sale pe „filiera” nume de trib – nume de botez – nume de familie.

Patronimul a pătruns și în toponimie. Un sat din comuna Moara, județul Suceava, poartă numele Moara Carp, un altul, aflat în comuna Țibănești, județul Iași a purtat numele Tungujei-Carp, denumirea mai veche a satului Mihail Kogălniceanu, comuna Țigănași (același județ) a fost Rateș Carp, o localitate basarabeană din fostul județ Cahul se numește Cărpești (deși apare și varianta Cârpești, mai des întâlnită), iar un deal situat la sud de comuna Coarnele Caprei, județul Iași este denumit Dealul Cărpoaiei.

Începând din perioada interbelică, numele începe să pătrundă și în ținuturile intracarpatice, unite cu România în 1918, după ce, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, începuse să fie atestat și în sudul țării (de exemplu, la Buzău). Tot în perioada interbelică este atestat, izolat, chiar și în Cadrilater, în fostul județ Durostor. În forma Carpina este prezent și la aromâni (T. Papahagi, Antologia aromână, 1922).

Să precizăm ce explicații s-au dat până acum legat de semnificația patronimului. N. A. Constantinescu, în Dicționar onomastic românesc, citat de https://dexonline.ro, afirmă că numele derivă de la: gr. Kάρπος < ϰαρπός „fruct”. Ținând cont, însă, de repartiția geografică a numelui, atestat, continuu, în Moldova carpato-nistreană în ultimele peste 5 secole (și chiar și la est de Nistru), suntem de părere că, pe baza argumentelor de mai sus, putem lua în considerare ideea ca patronimul Carp să continue prezența, din partea finală a antichității, a vechiului trib al carpilor, ai cărui urmași sunt românii moldoveni de astăzi.

Pagina următoare »