Condiția de bază pentru a vota! Sâmbătă, oct. 12 2019 

A început campania electorală pentru prezidențiale. În plus, anul viitor vor avea loc și alegeri locale și parlamentare, dar și alegeri la nivel academic (universitar). Le pun în vedere acelora care vor să-mi ceară votul, că, fără o educație bazată pe credință sinceră în Dumnezeu, bun-simț, bună-credință, bună-cuviință, omenie, caracter, cei „șapte ani de acasă”, onestitate, seriozitate, competență, conștiință, caracter, coloană vertebrală, respect față de om și de munca lui, NU VOR AVEA NICI UN VOT de la mine! Prefer SĂ NU VOTEZ DELOC, decât să aleg „răul cel mai mic”. Din însumarea mai multor asemenea „rele cele mai mici” (cel puțin în ultimii 30 de ani) am ajuns noi aici, ca societate, ca țară, ca popor! Iar continuarea, tot pe această cale, fără elementele amintite mai sus, înseamnă drumul spre DEZASTRU!

Reclame

„Fake-news” în onomastică… Marți, oct. 1 2019 

Am mai vorbit, de câteva ori, despre numele românești cu sufixele -escu (pentru antroponime, mai rar, și toponime) și -ești (pentru toponime, ce definesc, de regulă, dar nu exclusiv, localități), afirmând evoluția din traco-dacicul -isc/-isk. De la forma de masculin a antroponimului – cu sufixul -escu, s-a născut și una de feminin, -(e)asca. Asemenea toponime definesc, de regulă, vechi moșii, aparținând celui care purta un nume, cu sufixul la masculin (-escu), evoluate, în timp, adesea, spre așezări.

Este vorba despre localitățile: Șelăreasca (comuna Bârla, Argeș), Uiasca (comuna Bascov, Argeș), Căteasca (Argeș), Baloteasca (comuna Leordeni, Argeș), Păuleasca (comuna Mălureni, Argeș), Brăteasca (comuna Merișani, Argeș), Păuleasca (comuna Micești, Argeș), Goleasca (comuna Recea, Argeș), Coteasca (comuna Vlădești, Argeș), Dărmăneasca (orașul Dărmănești, Bacău), Corbasca (Bacău), Belciuneasca (comuna Stănișești, Bacău), Olăneasca (comuna Salcia-Tudor, Brăila), Urleasca (comuna Traian, Brăila), Comăneasca (comuna Tudor Vladimirescu, Brăila), Văcăreasca (comuna Glodeanul-Siliștea, Buzău), Ojasca (comuna Unguriu, Buzău), Robeasca (Buzău), Berzasca (Caraș-Severin), Poneasca (comuna Bozovici, Caraș-Severin), Strugasca (comuna Cornereva, Caraș-Severin), Cândeasca (comuna Belciugatele, Călărași), Vlădiceasca (comuna Valea Argovei-Călărași), Cojasca (Dâmbovița), Cristeasca (comuna Cornești, Dâmbovița), Oreasca (comuna Lungulețul, Dâmbovița), Ireasca (comuna Gohor, Galați), Frunzeasca (comuna Munteni, Galați), Goleasca (comuna Bucșani, Giurgiu), Comasca (comuna Oinacul, Giurgiu), Cămineasca (comuna Schitul, Giurgiu), Drăgăneasca (comuna Ulmi, Giurgiu), Hodoreasca (comuna Câlnic, Gorj), Cogeasca (comuna Lețcani, Iași), Piteasca (comuna Găneasa, Ilfov), Măineasca (comuna Petrăchioaia, Ilfov), Vlădiceasca (comuna Snagov, Ilfov), Crețuleasca (comuna Ștefăneștii de Jos, Ilfov), Chiteasca (orașul Scornicești, Olt), Leleasca (Olt), Arvăteasca (comuna Grădinile, Olt), Zorleasca (comuna Valea Mare, Olt), Gogeasca (comuna Cărbunești, Prahova), Nevesteasca (comuna Podenii Noi, Prahova), Loloiasca (comuna Tomșani, Prahova), Dolhasca (Suceava), Odobeasca (Drăcșenei, Teleorman), Păuleasca (comuna Frumoasa, Teleorman), Orbeasca de Jos, Orbeasca de Sus (comuna Orbeasca, Teleorman), Ludăneasca (comuna Răsmirești, Teleorman), Zâmbreasca (Teleorman), Ghireasca (comuna Mălușteni, Vaslui), Dumasca, Focșeasca (comuna Tăcuta, Vaslui), Muereasca, Muereasca de Sus (comuna Muereasca, Vâlcea), Odobasca (comuna Poiana Cristei, Vrancea), Bordeasca Veche, Bordeasca Nouă (comuna Tătăranul, Vrancea), Vintileasca (Vrancea) – în România, Grozasca (comuna Cetâreni, Ungheni), Feteasca (comuna Leușeni, Hâncești), Otovasca-Bâc (comuna Bubuieci, Chișinău), Popeasca (comuna Iermaclia, Ștefan Vodă), Basarabeasca (Basarabeasca) – în Republica Moldova. O localitate Odobasca este atestată și în Transnistria ucraineană. De asemenea, localitatea aromână Nevesca ar putea avea legătură cu chestiunea analizată de noi. Precizăm că numele din paranteze se referă la județ, în cazul României și la raion, în cel al R. Moldova.

Ținând cont de numărul mare – aproape 70 de nume actuale (nu le-am luat în calcul pe cele dispărute)! -, ar fi foarte ușor să alăturăm aici câteva toponime situate pe celălalt țărm al Atlanticului, în Canada și Statele Unite. Este vorba despre denumirile Drummond-Arthabaska – fost district electoral canadian în Québec, Kamouraska – de asemenea, vechi district electoral în aceeași provincie canadiană, Yamaska – la fel, Athabasca/Athabaska – toponim ce definește mai multe elemente geografice (oraș, munte, ghețar, lac, râu…), în provincia Alberta. Se adaugă Nebraska și Alaska – numele a două state componente ale Statelor Unite ale Americii. Doar că, pe lângă absența – aproape completă – până la jumătatea secolului al XIX-lea a românilor în America de Nord, trebuie foarte multă prudență atunci când ne întâlnim cu asemănări formale ale unor nume, așa cum este cazul cu denumirile nord-americane de mai sus. Concluzia, lejeră, este că aceste nume, de peste Atlantic, nu au absolut nici o legătură cu sistemul onomastic românesc! Seamănă cu nume românești, ca formă, și atât!

Cum, însă, „datul cu bâta-n baltă” la „oră de maximă audiență” este „sport național” la români și nici unii universitari (?) nu fac excepție, ieri, la deschiderea noului an academic, mi-a fost dat să aud că, citez, un nume precum Stoleriu, „se pronunță Stolériu, dacă se referă la o meserie, dar, dacă derivă de la o poreclă, Stolea (? – mirare personală!) pronunția este Stoleríu”! Am marcat și accentele. Mărturisesc că, după ce, în vreo trei decenii, după citirea, atentă, a mai multor ediții ale „Istoriei limbii române” (N. Densușianu, S. Pușcariu, A. Rosetti, Gh. Ivănescu) și consultarea și a altor lucrări în domeniu, precum cele ale lui N. Drăganu (1933), N. A. Constantinescu (1963) – n-am întâlnit o asemenea „argumentare”!…

Dar… „am stat de vorbă” cu specialiștii. N. A. Constantinescu, în Dicționar onomastic românesc, p. LVI, amintind de sufixele -ar(iu), –ărea, lucru valabil și pentru -er(iu), precizează că acestea se folosesc spre a arăta îndeletnicirea – albinar, buștenar, bărcar/păstor. Și N. Drăganu afirma, chiar mai înainte, același lucru… Am „chestionat” și DEX-ul, în varianta online, care afirmă, pentru stoler doar caracterul profesional – tâmplar, dulgher!…

În plus, cu peste douăzeci de ani în urmă, în intervențiile scurte, săptămânale, la Radio Iași, am menționat, între altele, că nume precum Funeriu, Funariu, Brăgariu, Zlătariu, Păcurariu, Stoleriu nu se pronunță cu accent pe penultima literă (i), deoarece sunt nume ce exprimă îndeletniciri, cu sufixe ce pleacă din latină: -arius, -erius, spre deosebire de nume ca Dimitriu, Vasiliu, Gheorghiu, Ștefăniu și altele, de origine greacă, în care, da!, accentul cade pe i. Dar, „de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!” și e păcat că un cetățean, „universitar” face onomastica românească de râs, la deschiderea noului an universitar, într-un amfiteatru plin, vorbind despre lucruri pe care nu le cunoaște!…

Încă un pas în direcția creării bazei de date administrative, la nivelul spațiului românesc Miercuri, sept. 18 2019 

Aseară am mai terminat o etapă, pe „drumul”, lung și anevoios, al creării bazei de date administrative, la nivelul spațiului românesc. Am găsit, cu ceva vreme în urmă, datele recensământului românesc din 2002. Cum, și fragmentele de teritoriu ce au aparținut României (din Ungaria, Ucraina, R. Moldova sau Bulgaria) au date, tot la nivel de localitate, cam din aceeași perioadă (exceptând R. Moldova, cu date din 2004, inclusiv Transnistria, toate celelalte țări au efectuat recensăminte în 2001), se poate porni, din perioada actuală, la alcătuirea bazei de date, la nivel de localitate (între informații urmând să intre nu doar numărul total de locuitori, ci și structura etnică a populației, exceptând Ucraina, unde există date pentru structura lingvistică). Etapa încheiată aseară a constat în separarea câtorva sute de comune nou-apărute, după 2002 (în total, în România, după 1989, au apărut peste 300 de comune noi, care se adaugă celor 2950 de municipii, orașe și comune, existente la căderea regimului comunist, cele mai multe – declarate după 2002) și, după verificarea finală, adăugarea și a mai multor sate nou-(re)apărute – cele mai multe, din județul Botoșani, dar, izolat, mai sunt unele și din județele Mureș, Buzău sau Giurgiu…

Urmează completarea datelor referitoare la structura etnică (din 2002, din rațiuni de „intimitate”/„informații confidențiale”, datele sub 5 locuitori, la nivel de localitate și sub 3 – la nivel de unitate administrativă elementară se trec cu semnul „*”; nu ar fi mai simplu ca, după ce specialiștii ar semna, cu bună-credință, un angajament că vor folosi datele doar în scop științific, informațiile COMPLETE ale recensămintelor – e vorba și de cel din 2011, existent, deocamdată, doar la nivel comunal! – să fie accesibile cercetătorilor?).

Apoi va urma o operațiune, probabil, și mai cronofagă: adăugarea semnelor diacritice, față de care administrația românească, în general (și nici cei care au efectuat și definitivat recensămintele nu fac excepție!), are o adevărată oroare. Mă rog, să zicem că, la vremea respectivă, prin anii 2002-2005, când au fost procesate datele, nu exista un soft cu caractere românești (ă, â, î, ș, ț), deși, ca student, în anii 1994-1996, lucrând la redactarea Revistei „Geea” (Revista Studenților Geografi din România), aveam, în Word Perfect, caractere diacritice românești, pe care le-am și folosit, de fiecare dată! Dar din faptul că, matale, funcționar în administrația românească, scrii „FANTINELE”, deci nu „FÂNTÂNELE” și nici măcar „FANTANELE”, ce pot eu să înțeleg, altceva decât lipsă de respect față de ce e românesc, în general și, în cazul dat, față de limba română??? Și asemenea „mo(n)stre” de lipsă de respect față de limba română am văzut și din partea celor care notează toponimia pe hărțile românești (și după 1989, nu doar în perioada comunistă) și chiar a celor care trec pe indicatoare numele de localități, râuri, străzi, etc… Ce să mai ceri unora ca aceștia să respecte regula lui â în interiorul numelor, sau a scrierii numelor masculine cu articolul hotărât –ul complet (în nume precum Râmnicul Sărat, Turnul Măgurele, Satul Mare)???

În fine, va trece și asta… Ulterior, având datele legate de populație, se pot realiza hărțile, la nivel comunal, prin metoda coeficienților de distribuție spațială, nu doar pentru Necoară/Nicoară și celelalte variante și derivate, pentru perioada actuală (că din acest motiv m-am oprit din inventarierea numelui menționat!), ci și pentru celelalte nume. Asta, în condițiile în care, la fondul de hartă, la nivel comunal, pentru perioada actuală, sper să pot adăuga, în timp, atât punctele/poligoanele și codurile pentru localități, cât și elementele legate de decupajul județean și de cel regional. În plus, plecând de la epoca contemporană, în baza de date vor fi adăugate satele dispărute, cele comasate și vechile nume ale celor existente, dar cu alt nume decât cel inițial, ca să nu mai tot „ghicesc”, nu doar pentru antichitate, cât mai ales pentru epoca medievală, unde se află cutare sau cutare sat unde sunt consemnate diferite antroponime, în colecțiile de documente istorice… Nici asta nu știu cât va dura (că e genul de activitate de care știi doar când o începi! 🙂 ), dar, ținând cont de câte bătăi de cap va da, sigur va dur(e)a!…

Să „dăm cu barda” (IV) Marți, sept. 17 2019 

Zilele trecute, mass-media relatau despre devastarea unei școli, de către trei elevi (?), „enervați” de sunetul unei jucării. Stricăciunile au fost remediate, în timp-record, astfel încât toți copiii să poată reveni la cursuri. După incidentul de la Clejani, s-au trezit și sindicatele (?) să ceară „mai mulți psihologi” în școli. Dar, nu mai bine ar fi cerut, onor „sindicaliștii”, bun-simț, „cei șapte ani de acasă” și respect, în primul rând, din partea părinților odraslelor în cauză și chiar și de la aceștia, dacă ar fi avut cine să-i educe??? Sau „nu dă bine” pentru noua „limbă de lemn” a societății „p(r)ost-moderne”, zisă „political correctness”, să îi faci pe unii nesimțiți, deși exact așa sunt?! Dacă ar trăi, autorul romanului „1984”, George Orwell, s-ar cruci!… Realitatea „bate” cartea!…

ACTUALIZARE: Azi, un director de școală, din Bădulești-Dâmbovița a fost lovit de un „părinte”, deoarece acesta din urmă s-a arătat deranjat că directorul i-a făcut observație odraslei!… Cităm din articol: „Sindicatele din Educație au reacționat la acest caz și condamnă violenţa din şcoli, de aceea solicită înăsprirea legislaţiei şi constituirea unui grup de lucru între reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi MAI pentru a veni cu un set de măsuri privind combaterea fenomenului în instituţii.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” condamnă orice fel de act de violenţă la nivel de şcoală şi societate şi cere înăsprirea legislaţiei pentru toate tipurile de violenţă. „Degeaba s-au cheltuit zeci de milioane de euro prin programe europene privind combaterea violenţei, dacă, până acum, nu a fost identificat niciun mijloc real pentru diminuarea fenomenului”, se arată într-un comunicat de presă.”

Legiferarea bunului-simț, a respectului reciproc, a onestității, omeniei, bunei-credințe, a cumsecădeniei și a „celor șapte ani de acasă”, de la ciclul primar, până la cel post-universitar, nu „bătut apa-n piuă” cu „programe europene privind combaterea violenței”, stimați „sindicaliști”!!! De vorba aceea: „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” auzit-ați??? Sau de așa-zisa „Lege a lui OM”: „Ești OM cu mine, sunt OM cu tine!”… Și începeți chiar cu mutanți din ăștia, numiți, impropriu, „părinți”!… Se aude, cumva???

Despre forme vechi ale numelor creștine românești Duminică, sept. 15 2019 

Cel care a lămurit cel mai bine încadrarea diferitelor variante și derivate la un nume comun, numit nume-tulpină a fost N. A. Constantinescu (1963). Plecând de la această încadrare, forme ca Oană, Onea, Ionuț, Nuțu, Ionescu, Ivan, etc se încadrează în numele-tulpină Ioan, iar forme precum Ghiță, George, Gică, Ghițulică, Georgescu, Giurgiu și altelesunt incluse în numele-tulpină Gheorghie. Dar, numele românești cu caracter religios – numite nume calendaristice – au numeroase forme vechi, intrate în limba română din perioada în care traco-dacii, convinși de împăratul de origine traco-romană Constantin cel Mare, au decis să se romanizeze, prin creștinare, învățând, direct în latinește, Tatăl Nostru și/sau Crezul…

Numărul formelor moștenite din perioada secolelor IV-VI (cea în care atât Imperiul roman a mai avut latina ca limbă oficială, înlocuită cu greaca, în anul 580, dar și prezența la Dunăre a Imperiului a fost o realitate – până în anul 602, în care slavii au pătruns în Peninsula Balcanică) sunt foarte numeroase, fie și dacă ne luăm doar după cele consemnate de autorul citat, în Dicționar onomastic românesc.

Este vorba, mai întâi, de forme vechi ale numelui Cristofor: Chrestus, Cristus (forme atestate în antichitatea traco-daco-romană), Crestu, Crestina, Crestâna, Cristu, Cristul, Crist, Criste, Cristea, Cristescu, Cristel, Cristache, Cristiian, Cristian, Cristănel (nume purtat de un vlah/român din Galiția, atestat în 1476), Cristin, Cristina, Cristiu, Criștiu, Cristocea, Cristoman, la care se adaugă și toponime precum Cristești, Cristinești. Toate derivă de la apartenența neamului nostru la Legea lui Iisus Christos, religia creștină. În ierarhia numelor românești, patronimul Cristian se situa pe locul 21, în Evul Mediu (secolele XI-XV) și are poziția 17 – în zilele noastre.

Crăciun a lăsat și el mai multe forme: Crăciun, Crăciunescu, Crăciunel Crăciuna, Crăciunaș, Crăciunu, Cârciun, unele dintre ele și cu reflectare toponimică: Crăciunești, Kracunov (în Macedonia de Nord), Karacunov (în Ucraina), Crăciuneni, Crăciunel, Crăciuna. Merită amintit faptul că, din secolul al IV-lea, Sărbătoarea Nașterii Domnului – 25 Decembrie – este menționată, în calendarul popular, cu forme precum Crăciun – la dacoromâni, sau Cârciun – la aromâni. În Evul Mediu, numele ocupa locul 63, iar astăzi se află pe poziția 47.

Patronimul Ioan are numeroase forme vechi: Ziane, Zana, Ziianu, Zeanu, Zan, Zana, Zană, Zance, Zanciu, Zancea, Zănco, Sânzian, Sânzianu, Sâmzian, Sânzioana, Sâmzeană, Simzian, Simzean, Simzeana, Simziana, Simdziana, Sănziene, Sâmziene, Sâmzuiene, Sânziene, Sânzenii, Sănză, Cosânzeana, iar, ca toponime – Sâmzinești, Osinziani. Mai amintim și numele sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul – Sânziene. Numele, extrem de frecvent, era primul în ierarhie în epoca medievală, iar azi este al doilea, după Popa.

De la numele Petru au derivat forme ca: Pietrea, Pietra, Pietro, Pietrul, Pietrana, Pietrimanul, Peatră, Chetrian, Chetroiu, Sâmpietru, Sempietru, Simpetriu, Simpetru, Simpietru, Simpătru, Sânpetru, Sănpătru, Sănchitru, Sum-Chetru, cu reflexe toponimice, de pildă, în formele Pietrilești, Pietrimanul. Amintim că și numele sărbătorii este, în varianta populară, Sâmpietru, Sum-Chetru (această formă – la românii balcanici). În Evul Mediu, numele se afla pe poziția a treia, iar în prezent ocupă locul 11.

De la numele Sfântului Apostol Andrei au rezultat formele Îndrea, Îndreiu, Îndreiasa, Îndriiu, Îndreeși, Îndreica, Indre, Indrea, Indrei, Indrii, Indrieș, Indreș, Indrul, Undrea. De la numele sfântului, luna care începe după 30 Noiembrie (Ziua Sfântului Andrei) – decembrie – poartă, de aproape 2000 de ani, un nume derivat de la acesta: Îndrea, Undrea (aromânii îi spun Andreu). Patronimul era al doisprezecelea în Evul Mediu și are locul 33 în zilele noastre.

Gheorghie are o mulțime de variante și derivate vechi: Giorzu, Giorzul, Giordzu, Gorza, Jordzeanul, Joarză, Zorza, Sors, Zorzi, Jurge, Zorge, Zorj, Zorzilă, Zuze, Zuza, Sângeorz, Sângeors, Sămgiorz, Sângiorgi (atestat și la aromâni), Sângeorgiu, Sânjorz, Somdžordz (notat la meglenoromâni), Sânzor, care se regăsesc și în plan toponimic: Giordzești, Sângeorzeni, Sângeordz, Sângeorz-Băi. Ținând cont de importanța sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghie, Purtătorul de Biruință (continuator al legendei cavalerului trac), rămas, din Evul Mediu, un sfânt militar (a fost și este protectorul Armatei), Ziua Sfântului Gheorghe se cheamă, la toți românii, Sângeorz, Sângiorgi. În ierarhia medievală, patronimul era pe locul 8, iar în prezent deține locul 4.

Patronimul Vasilie are atât forme vechi, derivate de la forma latină Basilius – Basu, Basa, Băsa, Basea, Băsăscul, Băsan, Băsanul, Băseanu, Basina, Băsica, Basâna, Basoc, Băsoc, Băsoi, Basilca, Basoba, Bascu, cât și de la cea de influență greacă, Vasilios – Vasiiu, Vasâi, Vasii, Vasi, Vasâe, Vasieș, Văsiia, Văsie, Vasiica, Vasăi, Văsiu, Văsiescu, Văsioiu, Văsâiu, Văsăiu, Văsiian, Văsâian, Văsăian, Sânvăsâi, Sânvăziiu, Sânvăzii. O parte a acestor forme se regăsește și în toponimie: Șiul, Băsăști, Băsești, Băseni, Basinți, Văsieni, Văsâești), iar sărbătoarea populară se numește, până azi, Sânvăsâi. Antroponimul deținea locul 45 în Evul Mediu, iar azi se află pe poziția 19.

Teodor are și el o mulțime de forme vechi: Toader, Toadăr, Toadir, Toadea, Toador, Doder, Toager, Toadru, Toadin, Toadina, Sântoader, Sân-Toadir, Sintoader, Sâmtoader, care au pătruns și în toponimie: Todirești, Toderești, Todireni, Toderița, Toager. Și numele sărbătorii a rămas, în popor, Sântoader. În epoca medievală, numele ocupa poziția a unsprezecea, iar azi se află pe locul 7.

La fel se întâmplă și cu Dimitrie: Medru, Medra, Medre, Medrea, Mădrin, Medrega, Sâmedru, Sămetru, Sămedru, Simiedriu, Sumedru (prezent la aromâni), Sumedrea, Simedru, Simedriu, Simedrea, Asimedria (la aromânii din Grecia), care are și derivate toponimice: Simidreni, Semendria (azi – Smederevo, în Serbia, probabil, de la un Sâmedru), Sâmedru (numele vechi al Romanului, atestat ca Târgul lui Sâmedru, în veacul al XIV-lea, apoi – Târgul lui Romașcu și abia după 1394 – Târgul Romanului). Având, ca și Sângeorzul, importanță în calendarul pastoral, nu doar Ziua Sfântului Dumitru (26 Octombrie), ci chiar toată luna respectivă, se numește, în calendarul popular al aromânilor Sumedru. Patronimul se afla, în Evul Mediu, pe locul 17, iar în prezent se găsește pe locul 5.

De la numele Sfântului Prooroc Ilie au rezultat formele Elie, Eliescu, Elișor, Iliat, Sinteliia, Sântilie (nume purtat și de un român din Serbia medievală), Sântiliie, Sântilia, Sântiliei, Sindile. Asemenea forme se regăsesc și în toponimie Sântilia (sat medieval în Vlahia Mică balcanică), Sâmptilia (nume purtat de o biserică la Suceava). Menționăm și faptul că, în calendarul popular, sărbătoarea din 20 Iulie se cheamă Sântilie. De la locul 30, în epoca medievală, patronimul a urcat pe poziția 22, în zilele noastre.

Nicolae a dat o multitudine de forme, care întăresc vechimea derivatelor de la (greco-)latinul Nicola(s), prin prezența rotacizării lui l, trecut în r: Necora, Necorescu, Necoriț, Necorița, Necoriciu, Necoar, Necoară, Necurea, Necurca, Nicoară, Nicoarea, Nicora, Nicorie, Nicoră, Nicore, Nicoreța, Nicoriță, Nicorescu, Nicorici, Nicăruș, Nicuruș (aceste două forme circulă la aromâni), Micor (atestat în Croația), Micora, Micurici, Coru, Corescu, Corici, Coricescu, Sânnicoară, Simnicoară, Simnicoră, Sâmnicoară, Sânicoară, Sâmnicon (ultima – în Banat). Asemenea forme se regăsesc și în toponimie: Nicorești (în Moldova), Nicoriță (numele unei biserici ieșene), Nicoreni (în Basarabia), Sânnicoară (în Ardeal). Ultima formă toponimică este și cea cu care este marcată sărbătoarea, în calendarul popular, la 6 Decembrie – Sânnicoară. Antroponimul era al doilea în Evul Mediu, iar azi se situează pe locul 14.

Numele Marin are și el numeroase forme: Marin, Mărin, Marinici, Marinescu, Marinete, Marinică, Marinicu, Marinicea, Marinicel, Marinciu, Mărinaș, Mărinel, Mărinoiu, Marincaș, Măriniciu, Mărânca, Sumarin, Sumarina, Samarina. La fel, unele dintre ele se constată și în plan toponimic: Marinești, Marineanca, Marinici, Samarina (acesta din urmă – sat aromânesc, în Munții Pindului), Sumarinești, Samarinești (localitate în Oltenia). În izvoarele medievale, numele se afla pe poziția 114, urcând, în zilele noastre pe locul 10.

Patronimul Anton este atestat rar în forme vechi – Întonie (consemnată în Ardeal)dar, tocmai pentru că apare o asemenea formă, l-am inclus aici. În Evul Mediu, patronimul se afla pe poziția 78, coborând, în zilele noastre pe locul 96.

Și încheiem această enumerare cu numele Sfintei Fecioare Maria – de la care derivă fie antroponime – Simtă Mărie, Sântămărie, Stămărie – fie nume de localități – Sântămăria-Orlea – fie, cel al sărbători(lor): Sântămărie, Stămărie (această ultimă formă – la aromâni). În epoca medievală, antroponimul se afla pe poziția 64, iar azi se situează pe locul 65.

Pare oarecum surprinzător faptul că nu avem asemenea atestări de la numele împăratului Constantin cel Mare, și nici de la cel al mamei sale, împărăteasa Elena. Pe de-o parte, însă, este posibil ca asemenea forme să fi rămas identice, asemănătoare, la români, cu cele ale vecinilor – slavi (bulgari, sârbi, macedoneni), greci, albanezi…, iar pe de alta, discreția cu care a acționat Constantin cel Mare (nu au rămas mărturii documentare ale întâlnirii sale cu marii preoți ai lui Zamolxe, pe care i-a convins să devină preoți creștini, undeva între anii 313 și 318) ar putea explica o asemenea absență… În orice caz, ambele nume, și mai ales cel al lui Constantin – cu variantele și derivatele sale -, compensează această lipsă prin situarea lor, continuă, din Evul Mediu, până azi, între numele cu frecvență ridicată (în Evul Mediu, Constantin era al 22-lea, iar Elena – pe locul 73, iar astăzi, Constantin e al treilea, după Popa, Ioan și înaintea lui Gheorghie, în vreme ce Elena nu se mai află în top 100).

De asemenea, se observă că, dintre numele feminine, doar cel al Maicii Domnului este prezent aici, fapt, de altfel, explicabil: cultul Maicii Domnului este bine răspândit la români, nu doar la cei (greco-)catolici, ci și, mai cu seamă, la cei de confesiune ortodoxă.

Se observă, din cele menționate, că, în funcție și de numărul mare de variante și derivate vechi (folosite continuu, de la finalul antichității), numele amintite se regăsesc, în general, între primele 50, în ierarhia medievală și/sau actuală (cu mici excepții – parțial, Crăciun, Marin, în Evul Mediu, Anton, Maria), dar toate se află, din epoca medievală spre zilele noastre, în „top 100” (inclusiv Constantin și, parțial, Elena). Mă rog, aici trebuie adus amendamentul că, în ambele perioade – și în cea medievală, și în cea actuală – inventarierea și însumarea tuturor variantelor acestor patronime, la numele tulpină este incompletă.

Pe lângă rotacism (l trecut în r), prezent în formele derivate de la Necoară/Nicoară, notăm și modificarea lui a nazalizat (an) latinesc în î (în/ân), prezentă în forme ca Îndrea, Întonie, dar și în cele în care san(ctus) latinesc a evoluat spre sân(tu) românesc: Sânziene, Sânjorz, Sâmpietru, Sânvăsâi, Sâ(n)medru, Sântilie, Sânnicoară, Sântămărie… Toate aceste modificări s-au petrecut, probabil, începând cu romanizarea prin creștinare a traco-dacilor și înainte ca strămoșii noștri să preia de la slavi actuala formă – sfânt(u)/sfânta. Probabil, după ce formele sanctus/sancta au circulat, o vreme, în variante traco-daco-romane – *săntu/*sănta (până prin secolele VIII-IX, probabil), ulterior, după creștinarea slavilor balcanici (veacul al IX-lea) și adoptarea lui î/â de la ei, de către români (prin asimilarea acelor slavi care conviețuiau cu strămoșii noștri), formele n(tu)/sânta au circulat, o vreme, în paralel cu cele preluate de la slavi (sau, mai degrabă, hibride) – sfânt(u)/sfânta, care, probabil din vremea impunerii slavonei ca limbă bisericească și a alfabetului chirilic (undeva, prin secolele XII-XIV), au devenit formele oficiale ale ierarhiei religioase românești până astăzi.

Notăm și atestarea – mai rară, e adevărat – a unora din formele amintite, la românii din afara spațiului românesc actual (unii dintre ei – dispăruți, în epocile medievală și/sau modernă): în Croația, Serbia, Bulgaria, Macedonia de Nord, Albania, Grecia, dar și în Ungaria, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Slovacia, Cehia…

În loc de concluzie, dacă formele vechi, rezultate de la aceste nume, sunt așa de numeroase, cât va dur(e)a până vor fi inventariate toate, măcar la nivelul spațiului românesc, dacă nu al spațiului carpato-balcanic, măcar pentru perioada actuală, dacă nu de la finalul antichității până azi? Am (o parte de) răspuns: acum o lună am început inventarierea variantelor și derivatelor de la Necora, Necoară, Nicora, Nicoară, etc, doar pentru perioada actuală și treaba nu este, încă, finalizată…

Și, la final, această modestă trecere în revistă a numelor creștine vechi, moștenite de români, se vrea și un răspuns tuturor acelora care se tot uită la „maica Rusie” ca la „mama” tuturor „pravoslavnicilor” creștini! Când s-au creștinat rușii, pe la sfârșitul secolului al X-lea (în 986!), poporul român avea deja câteva secole bune de când SE NĂSCUSE CREȘTIN! CREȘTINISMUL ROMÂNESC ÎȘI ARE RĂDĂCINILE DE LA ROMA (UNDE ÎMPĂRĂȚEA CONSTANTIN CEL MARE, ÎN 313, CÂND A OFICIALIZAT CREȘTINISMUL), EVENTUAL CONSTANTINOPOL (UNDE ACELAȘI ÎMPĂRAT TRACO-ROMAN A MUTAT CAPITALA IMPERIULUI, ÎN 330!), ÎN „HAINE LATINEȘTI”, NU DE LA MOSCOVA, ÎN „VEȘMINTE RUSEȘTI”!

De ce e lumea strâmbă? Miercuri, sept. 4 2019 

Aud mulți oameni plângându-se că „nu ajung banii”, că „lumea e nedreaptă”, că „nu ajung banii”, că „vremea/clima a luat-o razna”, că „educația e în declin” și multe altele asemenea… Consider că acestea nu sunt decât efecte. Cauza stă în egoismul, goana după înavuțire rapidă, „călcând pe cadavre”, urmărirea doar a interesului personal, atât la „nivel înalt” – conducători politici – cât și la nivelul multor locuitori simpli ai planetei! Dacă ar exista bun-simț, empatie, o gândire de tipul „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, poate că n-ar curge pe Pământ „lapte și miere”, dar lumea ar fi, dacă nu mai bună, măcar mai puțin rea!…

Să „dăm cu barda” (III) Marți, sept. 3 2019 

Oare ce este de făcut, când ai deasupra o gașcă de mutanți, nesimțiți până-n pânzele albe, cărora, deși le-ai făcut observație de mai multe ori că dupăie și deranjează, făcând zgomot, noaptea, după miezul ei, dimineața devreme (înainte de orele 6) sau/și în timpul programului de odihnă de la prânz, pus (degeaba) de administrație, continuă, cu aceeași nesimțire să tropăie, izbească, dupăie??? Le-am urat, odată, să le dea Dumnezeu exact atâta bine cât fac și ei (nici mai mult, dar nici mai puțin) și mutantul cel mare mi-a închis ușa în nas!… Reînnoiesc urarea și le fac „reclamă” și aici, poate mai află și alții! Deși, la nivelul de găunoșenie, de anti-empatie, de goliciune interioară, pe bază cărora, când le vorbești, nu privesc LA, ci PRIN TINE, nu va avea efect!…

Fac o precizare generală – și pentru mutanții nesimțiți abia menționați mai sus, dar și pentru alte „categorii” obișnuite cu „regula” de a „nu avea nici o regulă” – că demersurile pentru bun-simț, bună-cuviință, bună-credință, cumsecădenie, omenie, onestitate, respect reciproc și multe altele asemenea, nu sunt făcute „fiindcă așa vrea mușchiul meu”, ci pentru că așa au funcționat aceste norme sute și mii de ani și deoarece, atunci când chiar membrii „categoriilor” de mai sus vor ajunge fără apărare – bolnavi și/sau bătrâni – aceste reguli, norme vor funcționa și în cazul lor! Asta, mai întâi, dacă va mai vorbi cineva despre ele și, mai ales, dacă le va mai cunoaște și pune în aplicare cineva!…

Geografie istorică+Antroponomastică geografică Miercuri, aug. 28 2019 

Au apărut, zilele acestea, la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, lucrările Geografie istorică și Antroponomastică geografică.

Geografie istorică este rodul a aproape 20 de ani de muncă, începând din toamna anului 1999, când, după intrarea la doctorat, s-a născut prima parte a cursului, legată de boierii din Țara Oltului. Mă rog, preocupările în domeniu erau mai vechi (începând chiar din anii 1993-1996, cu prilejul diferitelor documentări în zonă, legate de unele articole științifice sau de lucrarea de licență), dar trecerea la o viziune structurată, care să treacă la un nivel supra-regional (național și chiar internațional) s-a conturat în ultimele două decenii.

Cealaltă lucrare, Antroponomastică geografică a apărut ca urmare a preocupărilor din ultimii ani, legate de realizarea Tezaurului Antroponimic al Țării Oltului. Am extins, în timp, documentarea legată de semnificația geografică a numelor de persoană, la nivel național și chiar internațional. Lucrarea e doar un „semnal”, deocamdată, urmând a fi extinsă, amplificată și adaptată, cum, dealtfel, va fi și celălalt curs, antemenționat.

Ambele cărți sunt un modest omagiu adus eforturilor făcute de cei care, de-a lungul multor ani, au făcut posibilă Unirea din 1859, Independența din 1877 și Unirea din 1918. Lucrările sunt dedicate Centenarului și nu e nici o greșeală că n-au apărut anul trecut: Centenarul, din punctul meu de vedere, a început în 27 August 2016 (atunci s-a împlinit un secol de la intrarea României în Războiul pentru Întregire, când primele trupe ale Armatei Române au intrat în Ardeal și Bucovina) și se va încheia la 28 Octombrie 2020 (când se va împlini un veac de la semnarea de către Regatul Unit, Franța, Italia, Japonia și România a Tratatului care a recunoscut Unirea Basarabiei cu Țara).

De asemenea, ambele – dar, mai ales Geografie istorică – se constituie într-un răspuns dat domnului Filip (localnic din Vidin), care, cu prilejul aplicației geografice a Congresului SGR din iunie 2015 a remarcat, cu obidă: „Să vă fie rușine, românilor din România, că în cărțile voastre nu scrie nimic despre noi, românii din dreapta Dunării!” Acum, am conștiința împăcată: este cineva care a scris (și) despre ei și nu într-o carte, ci în două! Mulțumesc lui Dumnezeu și tuturor acelora care au făcut posibilă apariția lor și sper ca aceste cărți să ajungă și la românii de la sud de Dunăre!

Să „dăm cu barda” (I) Joi, aug. 22 2019 

Începem, de azi, o serie de materiale în care vom trimite la absența regulilor, a principiilor, a bunului simț și la lipsa respectului față de tradițiile și obiceiurile strămoșești.

Cu ceva vreme în urmă, am încercat să-l contatez pe numitul „fuego”. N-a fost chip, deoarece cel amintit evită interacțiunea cu cetățenii, și, mai ales, bănuiesc eu, criticile. Nu-i nimic, pot să-l întreb aici: stimate domnule Paul Surugiu, de ce vă rușinați de numele dumneavoastră oficial? E frumos ca un „promotor” (?) al folclorului românesc să-și ia ca „nume de scenă” un apelativ de import? Dacă vă întreabă un străin, iubitor de folclor românesc, ce înseamnă „fuego” în română, ce-i veți răspunde?

Toate aceste întrebări vin în contextul în care numele Surugiu numără peste 4 mii de purtători în România și câteva sute în Republica Moldova, după site-ul http://www.forebears.io, deci are o răspândire mare. Semnificația numelui, cu însemnătate în sectorul serviciilor, deci cu importanță în plan etnografic, se referă la „vizitiu”, după http://www.dexonline.ro.

Soluții pentru descongestionarea traficului pe Valea Prahovei Sâmbătă, aug. 17 2019 

Cred că nu este zi în care să nu se înregistreze blocaje în trafic, în urma cărora să parcurgi 20 km în două ore. Blocajele se produc pe segmentul Comarnic – Predeal. Ar fi cel puțin două sugestii.

Prima – de aplicat un program de monitorizare a traficului, care, conectat la o aplicație, să îi informeze pe șoferi, în timp real, în legătură cu valorile de trafic și să sugereze rute alternative.

A doua – construcția autostrăzii Comarnic – Brașov. Dar, cum „statul” român și-a demonstrat incapacitatea de a construi autostrăzi montane…

Și mai e ceva, valabil la nivelul întregii societăți românești: când, ce și, mai ales, dacă a făcut acest „stat” în favoarea poporului român?

Pagina următoare »