Boicot! Joi, iun. 14 2018 

În această seară începe așa-zisa „cupă mondială”. O numesc așa deoarece, deși organizatoarea practică o nouă „formă” de turism – „turismul cu tancul la vecini” – de peste 4 ani de zile, FIFA nu s-a sinchisit să schimbe țara organizatoare, deși ar fi avut timp să o facă! Mai penibil și mai lipsit de orice fair-play (ca să nu mai vorbesc de decență, bun-simț, moralitate!), este faptul că, la așa-zisa „cupă mondială” participă și țări cu democrații consolidate, care au luat atitudine, prin sancțiuni, contra agresorului rus, dar… la fotbal… nu se pune!

Ba se pune, tovarăși! Tot așa l-a cauționat CIO pe Hitler, care a organizat Olimpiada de la Berlin, în 1936. Diferența este chiar în favoarea șefului regimului nazist (!), care, la momentul acestui eveniment sportiv, nu agresase (încă) nici o țară!… Lumea nu poate evolua spre mai bine, atâta vreme cât țări ale căror regimuri NU încurajează competiția corectă nici măcar în sport (Rusia este „expertă” în „sportivi” găsiți dopați la mai multe competiții, în diferite sporturi!) sunt acceptate, nu doar ca „parteneri”, ci chiar ca „organizatori” de asemenea manifestări!

În aceste condiții, eu personal, boicotez așa-zisa „cupă mondială”! Din fericire, am, oricum, lucruri mult mai plăcute și mai interesante de făcut! 🙂

Reclame

Un documentar ce ar fi fost perfect dacă… Luni, mai 28 2018 

… în cadrele realizate nu ar fi apărut unul dintre cei ce au colaborat cu regimul adus de bolșevismul rus și în cuprinsul căruia, o anumită doamnă nu ar fi zgâriat urechile ascultătorilor cu exprimarea, greșită, „ca și”…

Documentarul poate fi urmărit aici:

Despre „penalistan”… Sâmbătă, mai 12 2018 

… citiți, mai departe, mai jos:

https://penalistan.ro/

Despre (câteva) aniversări… Joi, mai 10 2018 

Au trecut câteva zile cu mai multe aniversări, începând de alaltăieri… Să le luăm pe rând, în ordinea cronologică a zilelor din calendar.

* 8 mai

Pe lângă uitata (?) „aniversare” a fondării partidului comunist român – cu minuscule, fiindcă rolul său pozitiv (a existat așa ceva?) e inexistent în societatea românească – petrecută în 1921, Occidentalii au marcat Ziua Victoriei împotriva fascismului. Asta, fiindcă, la momentul semnării, de către conducerea germană (resturile ei) a capitulării naziste, la Berlin era ora 24, ca și la Paris, dar la Londra era ora 23, iar la americani – principalii învingători în ultimul (?) război mondial, era (încă) seara de 8 mai! Doar la Moscova începuse ziua de 9 mai…

* 9 mai

Menționăm aici Ziua Europei, dată la care, în 1950, ministrul de externe al Franței – Robert Schuman, un cetățean francez de naționalitate germană (era alsacian, născut în Luxemburg!) – a propus noii Republici Federale Germania ca aceste țări să își pună în comun producția de cărbune și oțel. Germanii au zis „Ja!” și, alături de ei, olandezii, luxemburghezii, belgienii și italienii, au pus bazele, în 1952, ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), devenită, din 1957, Comunitățile Europene, iar din 1992, Uniunea Europeană.

* 10 mai

Este o dată (încă) extrem de controversată în spațiul românesc. Vinovații principali sunt ăia sărbătoriți (până în 1989) pe 8 mai (comuniștii) și urmașii lor, de „rit” comunis(oid)! Mai întâi, 10 Mai 1866 a fost data la care Carol I de Hohenzollern-Siegmaringen a depus jurământul de credință (în franceză) în fața Parlamentului Principatelor Unite Române, întrunit la București, devenind al doilea Domnitor, după proaspătul „abdicatul” Alexandru Ioan I (Cuza). Înaintea evenimentului, poporul votase, covârșitor, la plebiscit, pentru Domnul Carol. După 11 ani, la 10 Mai 1877, s-a publicat, în Monitorul Oficial, Declarația de Independență a României față de Imperiul otoman, rostită de ministrul de externe român, Mihail Kogălniceanu, în Parlament. ORICE ACT DEVINE OFICIAL, ODATĂ CU PUBLICAREA SA ÎN MONITORUL OFICIAL! Deci, degeaba susțin comuniștii (și urmașii lor), că 9 mai e „ziua independenței”, Declarația lui Kogălniceanu a fost publicată a doua zi, deci Ziua Independenței României este și rămâne 10 Mai 1877! Și, ca să încheiem cu această zi, tot la 10 Mai, dar în 1881, România s-a proclamat Regat, Carol I devenind, astfel, de atunci, și primul Rege al României!

Rog familia tovarășei duda să nu se entuziasmeze! O fi dumneaei fiica Regelui Mihai I, dar, fiind căsătorită cu un (urmaș de) securist, să ne scutească! Persoanele pline de „interese” (mărunte și meschine) și de ipocrizie nu sunt deloc bine-venite!

 

Doina (Mihai Eminescu) Vineri, mai 4 2018 

De la Nistru pân’ la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân’ la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân’ în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.

Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul – frate cu românul –
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă –
Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!
Ştefane, Măria ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară –
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!

De când datează rotacizarea lui „l” în spațiul carpato-balcanic? Duminică, apr. 29 2018 

În limba română, în toate dialectele sale (deci, și în cele balcanice), rotacismul lui l este un fenomen general. Astfel, termenii latini solem, salem, gelis, caelis, angelus, cavula, etc. au devenit, în română, soare, sare, ger, cer, înger, cavură/ga(v)ură. S-au conservat asemenea forme și în cazul unor termeni de origine dacică, deveniți, în română, abur, măgură, mazăre, viezure și alții, după cum o demonstrează formele albaneze asemănătoare, în care s-a conservat (I. I. Russu, 1981). Mai mult, există și toponime – Sărună, Vârgaria, Cavura/Găvuri, Bihor/Bihar -, dar și antroponime – Nicoară/Nicăruș/Nicuruș – derivate din forme cu l: Salona (numele roman al orașului Thessaloniki/Salonic), Bulgaria, Cavula, respectiv *Nicola (rezultat din latinul Nicolaus sau din grecescul Nikolaos). În cazul toponimelor, cu excepția lui Găvuri – notat de Ion Conea în Munții Retezatului și a lui Bihor/Bihar – prezent în nord-vestul României de azi, respectiv estul Ungariei, toate celelalte se întâlnesc în zonele locuite de aromâni și/sau meglenoromâni. Forma Bihor apare, însă, și în Muntenegru, arie geografică locuită în trecut de morovlahi/morlaci, strămoși ai istroromânilor de azi (S. Dragomir, 1959). În cazul patronimelor, dacă Nicoară apare la dacoromâni, formele Nicăruș/Nicuruș se consemnează la aromâni (N. A. Constantinescu, 1963).

Prezența acestor forme, în toate dialectele limbii române sugerează faptul că transformarea lui l în r s-ar fi putut produce înaintea anului 1000, după care legătura între dacoromâni și macedoromâni/aromâni s-a rupt. Toponimul aromânesc Vârgaria sugerează faptul că transformarea l>r se putea produce chiar în secolele VII-VIII, după apariția în Balcani a (proto-)bulgarilor türcici și slavizarea lor de către bulgarii slav(ofon)i de azi. Prezența lui â sugerează, pe de altă parte, că, în slava vechilor bulgari slavofoni, numele țării lor devenise *Bâlgaria și că s-a transformat în Bălgaria (denumirea țării balcanice de azi în limba bulgară) după slavizarea și a unui important contingent de români balcanici, de la care bulgarii de azi l-au preluat pe ă (sunet de origine traco-dacică, păstrat în toate dialectele românești, prezent și în albaneză, în forma ë), în vreme ce â/î este slav, fiind împrumutat de români, odată cu asimilarea unor grupuri de slavi.

Dar, de când va fi început această transformare l>r? Un posibil răspuns ne poate fi dat de numele castrului roman Arutela, atestat prima dată în anul 138 d. Hr. și localizat pe Olt, în aria orașului Călimănești, județul Vâlcea. Cum această fortificație romană făcea parte din limes Alutanus, este de presupus că forma inițială, derivată de la numele (daco-)roman al Oltului – Alutus/Aluta, va fi fost *Alutela. În acest caz, fenomenul rotacizării lui l în r ar data chiar de la începutul romanizării traco-dacilor (prima parte a secolului al II-lea d. Hr.) și putem bănui că, în nordul Olteniei de azi cel puțin, exista o arie (sub)dialectală care aplica acest rotacism.

 

Mai există „poporul” român? Miercuri, apr. 18 2018 

Încercați să faceți un „sondaj”: câți concetățeni de ai noștri sunt dispuși să facă precum maimuța, pentru 1000 de euro? Mă tem că majoritatea vor răspunde afirmativ …

Despre Centenarul Marii Uniri Marți, apr. 10 2018 

Titlul de mai sus ar putea suna pompos… Va fi vorba despre Centenar, dar într-o altă manieră… În fine, să nu lungim vorba!

La 27 Martie/9 Aprilie 1918, prin votul majorității deputaților Sfatului Țării (legislativul de la Chișinău), Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) s-a unit cu România. Spre finalul aceluiași an, după prăbușirea Imperiului austro-ungar, și celelalte ținuturi locuite de români au făcut același pas. Mai întâi, Congresul General al Bucovinei, întrunit la Cernăuți, la 15/28 Noiembrie, a decis, în unanimitate, Unirea cu România. În fine, câteva zile mai târziu, la Alba Iulia, Marea Adunare Națională a românilor din Ardeal, Banat, Sătmar, Maramureș și „părțile ungurene” (viitoarea Crișană), a decis Unirea acestor ținuturi cu Țara. Această ultimă decizie, ce a încununat Întregirea României, a fost adoptată la 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918.

În fiecare caz, am notat câte două date: prima este cea din calendarul „pe stil vechi”, iar a doua – data „pe stil nou”. Dacă în fostele provincii austro-ungare, calendarul oficial era „pe stil nou”, „stilul vechi” era în vigoare, încă, atât în Vechiul Regat, cât și în Basarabia (și, implicit, în defunctul Imperiu țarist, de care regiunea de la est de Prut se desprinsese spre sfârșitul anului 1917). Dealtfel, autoritățile române au și trecut, rapid, la „stilul nou, în prima parte a anului 1919: astfel, după 31 martie, a urmat, nu 1 aprilie, ci 14 aprilie.

Totuși, cum toate regiunile de mai sus s-au unit cu România (Vechiul Regat), în același an, 1918, este de neînțeles, dacă nu, măcar, greu de înțeles, de ce, în aceeași țară, Unirea Basarabiei cu România este marcată la 27 Martie („pe stil vechi”), iar cea a Bucovinei, respectiv a ținuturilor de la vest de Carpați, la 28 Noiembrie, respectiv, 1 Decembrie („pe stil nou”). Unde este regula? Sau se aplică doar „regula” de „a nu avea nici o regulă”?

Nu mai insist în legătură cu „alinierea” tuturor sărbătorilor la același stil (fie „pe vechi”, fie „pe nou”), dar precizez că, în aceeași situație, se mai află și Ziua Unirii Principatelor și cea a Independenței României (ambele marcate „pe stil vechi”)…

Unirea Basarabiei cu România: 1918-2018 Marți, mart. 27 2018 

La 27 Martie/9 Aprilie 1918, Sfatul Țării a decis, într-o ședință desfășurată la Chișinău, Unirea Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) cu România. În favoarea Unirii au votat 86 de deputați, 36 s-au abținut, 3 au votat contra, iar 13 reprezentanți au lipsit de la ședință. Votul reprezentanților Basarabiei le-a arătat calea bucovinenilor, ardelenilor, bănățenilor, crișenilor și maramureșenilor, spre Unirea cu Țara, fiind dat în condiții grele pentru Țară și reprezentând premiera anului 1918.

Mai multe informații despre contextul istoric de acum un secol se găsesc mai jos:

https://www.europalibera.org/a/29122430.html

https://www.europalibera.org/a/tentatia-bolsevismului-centrul-revolutionar-roman-de-la-odesa-1917-1918/29122623.html

Așa cum cred de ani de zile, momentul Re-Unirii va sosi, într-o zi, deoarece „sângele apă nu se face”! Să nu ne grăbim, dar să facem toate cele de cuviință pentru repetarea acestui moment istoric!

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!

Limba noastră (de Alexei Mateevici) Luni, mart. 26 2018 

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.

Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le ‘nșirate, –
Te-nfiori adânc și tremuri.

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng și care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.

Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeți slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.

Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.

Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.

Pagina următoare »