Începând din anul 2007, un institut de cercetare științifică, numit Legatum Institute, cu sediul la Londra, publică un index al prosperității mondiale. Printre componentele ce contribuie la evidențierea statistică și spațială a prosperității umanității, este luată în calcul, din 2009, și capitalul social. Această componentă se referă la cât de bine cooperează între ei, în echipe/grupuri mai mici sau mai mari, cetățenii statului respectiv.

Înainte de a vorbi, însă, despre locul unde se află România și românii la nivel mondial, din acest punct de vedere, să facem o scurtă incursiune istorică, spre a vedea de unde am plecat. Fără a detalia, începem cu prima mențiune despre traco-daci, aceea a lui Herodot, datând de acum circa 2500 de ani, în care „părintele Istoriei” amintește, între altele, că „… dacă s-ar uni, tracii ar fi cel mai puternic neam după cel al inzilor…”. Concluzia acestui fragment este că strămoșii noștri erau dezbinați. Să nu ne mai mirăm, astfel, că urmașii traco-dacilor romanizați – românii apăruți acum mai bine de un mileniu, pe ambele maluri ale Dunării, în spațiul carpato-balcanic, au fost ei evidențiați la multe, dar numai ca fiind uniți nu prea… Statistic vorbind, în afara a câteva decenii în care, mai întâi Burebista (în secolul I î. Hr.) și apoi Decebal (la cumpăna dintre secolele I-II d. Hr.) i-au unit pe strămoșii noștri într-un Regat dac, traco-dacii nu au prea avut ocazia de a trăi între hotarele aceluiași stat. La fel stau lucrurile și cu românii: câteva luni de unitate a Țării Românești, Moldovei și Transilvaniei sub Mihai Viteazul (mai-septembrie 1600) și circa 22 de ani (1918-1940) de unitate națională a României întregite, ar aduna abia câteva decenii (vreo șapte-opt) dintr-o istorie de peste 3100 de ani (de la Iliada lui Homer, în care, acum circa 3100 de ani, în vremea războiului troian, mai multe triburi trace sunt amintite ca participând la acest conflict). Statistic, cele câteva decenii însumate de unitate a traco-geților și a românilor ar da cam 2,5% din toată istoria strămoșilor noștri. Cam puțin pentru un popor care se pregătește – zice-se – pentru aniversarea centenarului Marii Uniri din 1918…

Revenind la statistica publicată de Legatum Institute, trebuie să amintim, mai întâi, că, în primii ani, numărul de țări analizate abia depășea 100 (de pildă, în 2009, erau 104 state), în vreme ce ierarhia publicată pentru anul 2015 ia în calcul 142 de state. Nu ne vom ocupa de ceilalți sub-indicatori, ci vom stărui un pic asupra acestui capital social sau a coeziunii sociale. Dacă în 2007 și 2008, indicele prosperității mondiale  nu a inclus, ca sub-indicator, această componentă, în anul 2009, din cele 104 țări analizate, România se situa pe locul 102! Grăitoare confirmare statistică a lipsei de coeziune socială a românilor, menționată de noi, succint, de-a lungul istoriei!… Grăitoare, dar și extrem de tristă, în același timp!

În ceea ce privește distribuția crono-spațială a acestui sub-indicator, cu o coeziune socială puternică se evidențiază, în general, țările din Europa Occidentală, dar și America anglo-saxonă, Australia, Japonia, etc. La polul opus, în ideea că o asemenea „companie” ne lasă măcar iluzia că „nu suntem singuri” în lipsa noastră de coeziune socială și de unitate, se situează cam toată Peninsula Balcanică, chiar și Ungaria, dar și Turcia, o serie de țări din Orientul Apropiat și Mijlociu, Asia de Sud și o mare parte a Africii (cu excepția fostelor colonii britanice din sudul și estul continentului sau chiar Nigeria) și chiar câteva de prin America Latină. Putem presupune că, absența coeziunii sociale, dificultatea (dacă nu chiar imposibilitatea) de a construi echipe, oricât de mici (de doi, trei, cinci români…), care să lucreze  împreună, are legătură cu lipsa de prosperitate, cu o guvernanță slabă și cu multe alte elemente, de care ne plângem că nu le avem, dar nu facem (mai) nimic în acest sens… Ca o confirmare a faptului că majoritatea populației de la est de Prut împărtășește cu noi aceleași tradiții și valori, aceeași istorie, și Republica Moldova se află tot în acest grup.

În acest context, despre ce „sărbătorire a centenarului Marii Uniri” și despre ce „proiect de țară” și „Românie educată” putem vorbi, dacă noi nu suntem capabili, fiindcă nu avem încredere unul în celălalt, să creem o echipă măcar de doi-trei oameni, necum una în care să fie angrenată, dacă nu toată populația adultă a țării, măcar majoritatea ei?