Să (mai și) râdem: ce aparține statului și ce nu?… Joi, aug. 5 2021 

Să (mai și) râdem: diferența între dorință și realitate Miercuri, aug. 4 2021 

Să (mai și) râdem: ce faci dacă pierzi permisul? Marți, aug. 3 2021 

(Unele) întrebări legate de datele antroponimice din spațiul traco-dacic Luni, aug. 2 2021 

Așa cum și alte activități se desfășoară „printre picături”, alternativ, una sau alta, între ele se găsește și introducerea în calculator, prelucrarea și cartografierea datelor antroponimice din lucrarea Onomasticon Thracicum, realizată de Dan Dana. Apar, în primul rând, două chestiuni: 1. dacă datele se introduc „la comun”, nediferențiat din punct de vedere temporal, sau pe perioade istorice? și 2. în cazurile (nu foarte multe, dar, totuși, destule) în care un nume este atestat și într-o arie carpato-balcanică, dar și într-o regiune din afara acestuia, unde se înscrie acesta? Ar mai fi și 3. dacă datele să se introducă în calculator la nivel de provincii romane sau la nivelul decupajului administrativ regional actual (convențional) al spațiului carpato-balcanic.

În cazul primei întrebări, am remarcat că, pentru multe antroponime, este atestat, cu exactitate, chiar anul emiterii inscripției unde apare el (uneori, este precizată chiar ziua și luna), dar, în destule cazuri, este specificată, aproximativ, perioada – clasică/elenistică (aproximativ secolele III-I î. Hr.), imperială (secolele I-III d. Hr.), târzie/creștină (secolele IV-VI d. Hr,), însă sunt și atestări din secolele I î. Hr-I d. Hr., care intră unde?… Este important, dacă optăm (și) pentru defalcarea antroponimelor pe perioade, pentru că s-ar putea decela particularități regionale pe diferite intervale și chiar diferențieri de la o perioadă la alta. Chiar dacă numărul total al ocurențelor traco-dace este modest – peste 7000 de atestări, la câteva (zeci de) milioane de strămoși traci (deci, mai puțin de 1% din inventarul antroponimic probabil), se pot desprinde unele particularități ale distribuției (crono-)spațiale, oricât de modeste ar fi ele…

În cazul celei de-a doua întrebări, de pildă, un trac, cu nume specific, este amintit într-o inscripție din Egipt sau de la Roma… Nu poate fi consemnat ȘI în Egipt (sau la Roma) ȘI în Tracia, fiind vorba de una și aceeași persoană!… Înclin să optez pentru notarea în regiunea carpato-balcanică de unde era originar, deoarece, cu numele în cauză, a plecat de acolo (și, uneori, tot acolo s-a și întors, cum s-a întâmplat, de exemplu, cu militari traco-daci, recrutați în legiuni din Britania, să zicem, întorși după stagiul militar în regiunea de baștină)…

A treia întrebare, pe care am adăugat-o deoarece, chiar dacă între timp am decis cum să procedez, las să se vadă câte „bătăi de cap” ridică o asemenea întreprindere onomastico-geografică, s-a „rezolvat” în direcția lui ȘI… ȘI… Adică, chiar dacă asta înseamnă o muncă în plus, datele vor fi consemnate atât la nivelul provinciilor Imperiului roman (după decupajul din secolele II-III d. Hr.), cât și la nivelul regiunilor actuale carpato-balcanice. Pentru ambele decupaje dispunem de fonduri de hartă, primul având, însă, o problemă: sunt câteva nume dacice, atestate în afara provinciei romane Dacia (de lideri ai costobocilor, localizați în Maramureș și Bucovina, ai carpilor, trăitori în Moldova și Basarabia de azi, etc.), dar această chestiune se poate rezolva, convențional, fie prin adunarea la Dacia romană, fie prin fixarea pe hartă, după realizarea sa, în Philcarto, în regiunea unde apare…

Deși evit să fac previziuni, inventarierea, ieri, pe foi (că nu aveam calculatorul la îndemână), a circa 100 de ocurențe traco-dace, ar însemna că, dacă mă apuc de această treabă și „mă țin” de ea până la final, în vreo două-trei luni ar putea fi gata de introdus toate datele… Din păcate, având și alte activități, cum aceasta nu prea intră la genul „lucrat alternativ” ȘI la ea, probabil că, pe la toamnă ar exista timp să mă apuc de treabă… Până atunci, sunt de finalizat traduceri de articole – vreo două-trei (în engleză), participări la conferințe (cel puțin trei-patru, în următoarea lună, din care două, în afara țării – una online!) care presupun și realizarea prezentărilor ppt, de definitivat baza de date alfabetic-cronologică cu demnitarii din spațiul carpato-balcanic, de scris (și tradus) un alt articol pentru publicare, de continuat un serial pentru o revistă culturală și altele… Îmi place ceea ce fac, fac din conștiință și pasiune toate astea, iar unele dintre direcțiile amintite aici (dar și altele, nemenționate!) îmi asigură „front de lucru” în activitate până la pensie și chiar și mult după aceea!… Tot ce mi-aș dori ar fi ca acel nesimțit de premier care „își dă” (idioțește) cu părerea despre „educație și cercetare” să mă lase să-mi văd de treabă!…

Să (mai și) râdem: „viitorul” (?) omenirii Luni, aug. 2 2021 

Să (mai și) râdem: e mai bine să stai în Cluj sau în Sibiu? Duminică, aug. 1 2021 

Să (mai și) râdem: sărbătoare la maternitatea din Iași Sâmbătă, iul. 31 2021 

Despre sursele de documentare pentru evidența demnitarilor din spațiul românesc Vineri, iul. 30 2021 

În realizarea acestei întreprinderi, extrem de migăloase și anevoioase, a fost necesar să apelăm la o mare diversitate de surse. Pentru antichitate, cele mai utile sunt inscripțiile, deși, cel puțin pentru partea finală a acesteia (cel puțin în ceea ce-i privește pe prelații creștini – episcopi, arhiepiscopi, mitropoliți, patriarhi), extrem de folositoare este și lucrarea lui Michel Le Quien (1740), Oriens christianus… Din Evul Mediu, dispunem de lucrări valoroase, adevărate repertorii atât ale demnitarilor din Dieta Transilvaniei – Trócsányi Zsolt (1980), Erdély központi kormányzata 1540-1690, Akadémiai Kiadó, Budapest , cât și ale celor din Sfatul Domnesc din principatele extracarpatice – N. Stoicescu (1971), Dicționar al marilor dregători din Țara Românească și Moldova (secolele XIV-XVII), Editura Enciclopedică Română, București.

Începând din secolul al XIX-lea, din vremea Regulamentului Organic, listele cu parlamentari apar, de regulă, împreună cu statistica electorală legată de alegerile legislative. Pentru perioada de până la Unirea Principatelor, de un real folos sunt atât volumele din colecția Acte și documente relative la istoria renascerei României, vol. V-VII, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, București, apărută în anii 1890-1900, cât și cele din corpusul Analele Parlamentare ale României, tom I-XVII, Imprimeria Națională, București, publicat în intervalul 1890-1914. După Unirea din 1859, în Monitorul Oficial s-au publicat atât rezultatele alegerilor, cât și listele cu parlamentarii aleși, până la alegerile din 1939. Perioada comunistă s-a caracterizat, și din acest punct de vedere, prin precumpănirea Partidului (comunist) asupra statului, toate rezultatele electorale, de orice tip (dar și listele cu deputații aleși) fiind publicate nu în jurnalul oficial, ci în oficiosul de partid, Scînteia.

În fine, după 1989, datele se regăsesc pe site-urile Camerei Deputaților și Senatului. La fel stau lucrurile și în R. Moldova, unde informația poate fi accesată, fie pe site-ul Comisiei Electorale Centrale de la Chișinău, fie pe cel al Parlamentului.

Cu toate eforturile noastre, documentarea este (încă) incompletă. Acest lucru nu este valabil doar pentru epocile mai vechi (antichitate, epoca medievală), ci chiar și pentru ultimele două secole: nu am inclus, deocamdată și parlamentarii ce au ocupat locurile rămase libere – fie pentru că, din diferite motive, un parlamentar s-a retras, fie deoarece, în special înainte de 1945, un candidat putea câștiga două sau mai multe mandate, chiar și în județe diferite, și, după ce opta pentru unul, erau completate, de regulă, prin noi alegeri (parțiale), mandatele rămase disponibile. Acest lucru presupune o inventariere detaliată a surselor documentare – mai ales a Monitorului Oficial – lucru pentru care este nevoie de un imens „buget” de timp… Nu avem intenția de a renunța la acest demers, mai ales în condițiile în care, în alte țări – este drept, cu secole de democrație parlamentară (Regatul Unit, Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelandă, etc.) – există o asemenea evidență, care este deja în format electronic și se actualizează permanent.

Ajungem, însă, din nou, din păcate, la lipsa de interes a autorităților „statului” român, ilustrată, din „belșug”, nu doar prin absența oricărui răspuns la mesajele legate de Educație (transmise Președintelui țării și la ministerul de resort, chiar către doi miniștri!), ci chiar prin ignorarea propunerilor venite din partea subsemnatului, în 2011 și 2016, la aniversarea a 180, respectiv 185 de ani de viață politică parlamentară românească! Poate, demersul din acest an – când se sărbătoresc 190 de ani de la primele alegeri legislative (și locale) românești – să aibă (mai mult) efect!…

Deșteaptă-te, române! Joi, iul. 29 2021 

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/De%C8%99teapt%C4%83-te,_rom%C3%A2ne!

Au fost (și) etnici maghiari de 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia? Miercuri, iul. 28 2021 

După ce au anunțat – prin discursul ținut de Alexandru Vaida-Voevod, în Parlamentul de la Budapesta – că se separă de Ungaria, liderii români ardeleni – atât din Partidul Național Român (PNR), cât și din cel social-democrat, reuniți în Consiliul Național Român Central (CNRC), la Arad, au decis convocarea de alegeri, în a doua parte a lunii noiembrie, pentru Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, care, la 1 Decembrie 1918, urma să decidă viitorul Ardealului, Banatului, Sătmarului, Maramureșului și părților ungurene (Crișana de mai târziu). Fiecare cerc electoral urma să aleagă, prin vot universal, direct și secret, cu participarea atât a bărbaților, cât și a femeilor cu drept de vot, câte 6 delegați, la aceștia adăugându-se reprezentanți ai învățământului (superior și preuniversitar), ai cultelor și ai diferitelor asociații și organizații. În total, urmau să ajungă la Alba Iulia 1228 de deputați. La 1 Decembrie, întruniți în localul Casinei din oraș (actualul Muzeu al Unirii), cei 1228 de membri ai Marii Adunări Naționale au proclamat, în unanimitate, Unirea cu România, în aplauzele și uralele celor peste 100 de mii de cetățeni veniți pentru acest moment sărbătoresc din toate colțurile ținuturilor de peste munți.

Zilele astea, alternativ, pe lângă multe alte activități, lucrez și la așezarea, în ordine alfabetică și cronologică a tuturor demnitarilor ce au fost membri în diferitele adunări legislative, în cei peste 3000 de ani de istorie a traco-dacilor romanizați, deveniți români. În (mega) fișierul cu aceste date există o foaie de lucru cu sortarea alfabetică a acestora. Am ajuns cu verificările la litera H, unde apare un cetățean numit Andrei Horvath. Acesta este unul dintre cei 1228 de delegați prezenți la Alba Iulia, ca unul dintre reprezentanții comitatului (pe atunci) Bihor, fiind consemnat ca membru al PNR. Toate bune și frumoase, numai că, un an mai târziu, la primele alegeri legislative din România Mare, acesta apare ca ales la Senat, dar ca… ungur!… Ulterior, a mai fost ales în legislativ, tot ca senator, în 1926, dar pe listele Partidului Poporului… De fiecare dată, a reprezentat același județ – Bihor.

Identitatea – probată atât prin nume și prenume, cât și prin reprezentarea aceleiași unități administrative (Bihorul) – pare să indice una și aceeași persoană. Ținând cont, apoi, atât de politica agresivă de maghiarizare dusă de Budapesta în Transilvania, până în 1918, este posibil ca, înainte de alegerile convocate de CNRC în noiembrie 1918, acest cetățean să fi avut o „tresărire” de românitate, candidând ca reprezentant al comitatului său, iar ulterior, la primele alegeri parlamentare interbelice să fi revenit la etnia declarată (poate, de nevoie) înainte de Unire… Oscilarea în a se declara „român” sau „ungur” putea fi dată și de incertitudinea legată de deciziile viitoare ale Conferinței de Pace de la Paris, care putea acorda (sau nu!) Bihorul României (l-a acordat, dar nu în întregime!)… Dacă, nu cumva, totuși, este o eroare de înregistrare în Monitorul Oficial din noiembrie 1919?!…

Așa încât, se nasc niște întrebări: 1. Este acest Andrei Horvath una și aceeași persoană, în 1918, 1919 și 1926? 2.Dacă da, putea fi, alternativ, „român” sau „ungur”? 3. Nu cumva, în consemnările oficiale din 1919 s-a strecurat o greșeală?

Să „trecem” în revistă contextul ultimului secol, cel puțin în regiunile de peste Carpați. În lucrarea lui Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru Întregirea României, este relatată bucuria cu care, la Paștele din 1919, cetățenii orădeni, majoritatea etnici maghiari, au primit Armata Română, care îi apăra, astfel, de bandele (parțial bolșevizate și dezorganizate) din „armata” maghiară… În 1940, după anunțarea Diktatului de la Viena, în zonele care urmau să fie ocupate de Ungaria, au avut loc proteste, la care au participat și etnici maghiari – de pildă, la Cluj. În perioada interbelică, mai ales la primele scrutine, mulți etnici maghiari au candidat și au fost aleși în Parlament, pe listele unor partide românești – mai ales în cadrul Partidului Poporului, condus de Alexandru Averescu (așa cum a făcut și Andrei Horvath, în 1926!)… Dacă despre perioada comunistă, după alianța cu PCR/PMR a Uniunii Populare Maghiare (Madosz), din 1946-1948, nu prea putem vorbi, deoarece, ulterior, toți candidații aleși în legislativ erau înscriși pe listele „frontului unic”, „indiferent de naționalitate”, din 1990 încoace, aceste colaborări româno-maghiare au reapărut. Astfel, Csibi Magor, etnic maghiar, a candidat și a fost ales în Parlamentul European, în noiembrie 2007, pe listele PNL, partid românesc și, mai mult, Furo Iuliu a fost ales, continuu, din 1992, până în 2008, pe listele PRM, formațiune extremistă, cu un puternic discurs anti-maghiar!… Așa că, bănuim noi, întocmai cum, înainte de 1918, au existat destui deputați etnici români aleși, în Transilvania, ca independenți, pe listele partidelor ungurești, este posibil ca, după Unire, să fi avut de-a face cu un fenomen invers. Acesta s-ar explica, în bună măsură, și prin îndelungata conviețuire interetnică și interconfesională, care a dus, la nivel local, nu doar la înțelegere, ci și la cooperare între cetățenii comunității, indiferent de apartenența etnică.

Toate aceste elemente, enumerate mai sus (și nu sunt toate!) ar pleda pentru această alternanță de apartenență etnică și politică a lui Andrei Horvath, în anii 1918-1926… Totuși, enigma și întrebările rămân, cel puțin până la o documentare, detaliată, la fața locului!…

Pagina următoare »