Gheorghe Sărac – Bardul din Mircești Joi, iul. 9 2020 

Gheorghe Sărac – Rodica Miercuri, iul. 8 2020 

Sub „zodia” numărului 2 Marți, iul. 7 2020 

Foarte multe evenimente din parcursul vieții subsemnatului, deja semicentenare, s-au desfășurat sub „zodia” numărului 2… Astfel, m-am născut într-un județ pe care nu-l simpatizez, în al doilea său centru urban… La 4 ani, în 1974, am fost dat la grădiniță, înregistrată cu nr. 2, apoi, din 1976, până în 1984, am urmat cursurile Școlii Generale nr. 2… Din 1984, până în 1988, am fost elev al Grupului Școlar de Chimie Industrială – a doua unitate de nivel liceal din oraș, după vestitul „Radu Negru” (pe vremea aia „convertit” tot în „liceu industrial”)… După ratarea admiterii la Politehnica din Brașov (pe care nu mi-am dorit-o, având alte simpatii profesionale), n-am plecat în Armată cu prima serie, în septembrie 1988, ci în a doua, în ianuarie 1989…

După Armată, am încercat să devin student la Geografie, unde am reușit, nu în 1990, ci în anul următor, tot la a doua încercare. Apoi, 5 ani am fost student la cea mai veche Universitate din România, dar la care învățământul superior geografic a apărut în 1904, la patru ani după cel similar de la București… După terminarea facultății, am încercat, în 1998, la Doctorat, reușind, tot a doua oară, în 1999. Teza am susținut-o la termen, în decembrie 2005, din cei trei candidați care și-au prezentat atunci activitatea doctorală eu fiind al doilea… În februarie 2012, la obținerea permisului de categoria B, a fost tot a doua încercare, la prima, în decembrie 2011, ratând de puțin…

Nu a fost o exclusivitate, această „zodie” a numărului 2… De pildă, în școală, liceu și facultate, am ieșit, frecvent, al doilea (sau chiar al treilea, al patrulea), dar, uneori „am răzbunat” această situație, terminând primul în… anii terminali (în clasa a XII-a și în ultimul an de facultate, când am fost între cei 6 colegi care am terminat anul V cu media 10!)… În facultate, din 1993 până în 1997, am fost vicepreședintele Asociației Tinerilor Geografi din Iași – ATGIS – (deci, al doilea, după președinte) dar, în intervalul 1995-1996, am fost și președintele organizației naționale, Asociația Tinerilor Geografi din România – ATGER! 🙂

Și totuși, probabil, cum se spune, încă, în popor, „excepțiile confirmă regula!” 🙂

Un lucru e limpede: nu mi-am dorit niciodată să fiu „lider” și, atunci când am avut asemenea situații, fie am plecat din funcție exact la finalizarea „mandatului”, fie chiar am demisionat (sau am intenționat să o fac): prima dată, în clasa a VI-a, am cerut să nu mai fiu comandant de grupă (mi s-a refuzat cererea, dar nici n-am mai participat la adunările pe „unitate” desfășurate, săptămânal, fie în sala de sport, fie în „careu”, în curtea școlii), iar în martie 1997, cu trei luni înainte de finalizarea studiilor de master, am demisionat atât din funcția de vice-președinte al ATGIS, cât și din organizație, spre a lăsa locul celor (mai) tineri, care erau studenți ai facultății să se afirme… În rest, nu țin minte să fi „alergat” după funcții: în liceu și în Armată chiar le-am refuzat/evitat, la fel și în cei aproape 20 de ani de când sunt cadru didactic la Universitate. Nu e vorba de „fugă de răspundere”, deoarece responsabilități am – și mi-am asumat! – uneori chiar (aproape de) la „limita a ce puteam duce” 🙂

Despre „cultura generală” și nu numai… Luni, iul. 6 2020 

Pe vremea când mă aflam, încă, „pe băncile școlii”, am auzit această… „definiție” a culturii generale: Cultura generală e ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce ai învățat la școală! O „definiție”, care, de atunci, m-a „urmărit” toată viața…

Pe „vremea noastră” – adică, atunci când am început eu școala generală, acum vreo 44 de ani – în clasele primare exista o disciplină numită dezvoltarea vorbirii. Învățătoarea (sau învățătorul, deși eu n-am avut decât doamne sau domnișoare cadre didactice în clasele I-IV) căuta, stând de vorbă cu elevul-copil să îl ajute ca, prin viu grai, să-și dezvolte capacitatea de comunicare. Din clasa a II-a, până spre finalul gimnaziului, am fost „terorizat” (exagerez, firește! 🙂 ) de scrierea cuvintelor noi de la fiecare lecție nouă de Citire (sau de Literatura Română) într-un caiețel mic, verde, numit vocabular… De asemenea, gimnaziul a însemnat și parcurgerea, mai ales pe perioada vacanței mari a vestitelor lecturi obligatorii. Cum multe dintre acestea lipseau din biblioteca personală și, chiar dacă, pe vremea aceea, cărțile nu erau așa de scumpe, nu se găseau întotdeauna în librării, am apelat, frecvent, la fondul de carte al Bibliotecii Municipale din incinta Cetății Făgărașului…

Nu mai vorbesc despre faptul că, atât în liceu – chiar dacă era „industrial” – cât și în anii studenției – ca viitor geograf – am avut parte, în general, de profesori care ne-au predat foarte mult, ne-au cerut mult și, după terminarea cursurilor (liceale și/sau universitare) a rămas ceva. Până și Armata a contribuit cu ceva la zestrea de aptitudini: prin absolvirea (cu brevet clasa a III-a) a cursurilor de Telegrafie (eram la Transmisiuni), mi-am dezvoltat abilitățile de… tehnoredactare, deoarece tastatura aparatelor numite telegrafe era identică nu doar cu a vestitelor (pe vremuri) mașini de dactilografiat, ci și cu cea a computerelor, apărute „precum ciupercile după ploaie” după 1989!… Așa încât, în momentul în care, „am pășit în câmpul muncii” și „în viață”, ca adult, aveam un „bagaj” de cunoștințe – nu neapărat de specialitate – destul de consistent, spre a mă ajuta nu doar în „cariera profesională”, ci și în înțelegerea a ceea ce mă înconjoară… Și, cu toate că, de mai bine de patru decenii, devenise evidentă simpatia pentru Geografie, comunicată, manifestată, frecvent, ulterior, în școală și liceu și chiar și după, de prin anii studenției (când am procedat, prima dată, la o „inventariere” a titlurilor din biblioteca personală, pe domenii), am constatat că lucrările geografice ocupă abia poziția a treia, după beletristică și… istorie, realitate valabilă și azi!

Astfel, dezvoltarea vorbirii a (început prin faptul că a) contribuit la o (mai bună) exprimare, orală… Vocabularul, prin înscrierea multelor neologisme, arhaisme, regionalisme mi-a îmbogățit bagajul lexical, iar lecturile obligatorii m-au ajutat să-mi formez, pe lângă același vocabular (mai) diversificat și (un început de) cultură generală… Tastatura telegrafului din vremea milităriei a ușurat abilitățile practice, legate de tehnoredactare, începând cu diferite lucrări practice din studenție (realizate, deja, pe calculator) și de contribuția, ca membru în colegiul de redacție, la apariția revistei Geea a Asociației Tinerilor Geografi din România – ATGER (1994-1995), continuând cu (tehno)redactarea lucrării de doctorat (2005) și a multor altor articole, studii, cursuri, capitole de cărți…, până la (inclusiv 🙂 ) articolele de aici! 🙂

De fapt, încă din anii studenției – deci de cam un sfert de veac – „paleta” de lucrări din biblioteca proprie acoperea aproape toate domeniile – de la matematică și fizică, la literatură și de la enciclopedii și dicționare, la titluri din domeniul chimiei sau agriculturii. Bine, unele erau în număr mai mic, chiar foarte mic, dar NU LIPSEAU… În timp, am înțeles DE CE: dacă a cunoaște (un pic de) matematică ajută (și) un geograf, nu doar în realizarea și înțelegerea a diferite statistici și chiar a unor metode de analiză multivariată (precum clasificarea ierarhică ascendentă, sau analiza în componente principale, cu care m-am „pricopsit” aproape la 40 de ani, în vremea stagiului post-doctoral de la Bruxelles!), ci și în structurarea unei gândiri logice, argumentate, fizica m-a ajutat, mai întotdeauna în înțelegerea multor obiecte, procese și fenomene de geografie fizică, plecând de la cele climatice și geologice, până la circuitul apei în natură sau distribuția spațială a „cuverturii” vegetale… Ca să nu mai vorbesc despre faptul că, având aceste noțiuni de fizica (pământului, atmosferei, hidrosferei…) am putut, adesea, să „descifrez” semnificația unor… toponime!… Vorba ceea: unde dai, și unde crapă! 🙂

A fost nevoie să-mi însușesc, de-a lungul vremii, și un vocabular specific nu doar științelor politice (că, doar am publicat, cu 7 ani în urmă, o Geografie electorală), ci și dreptului și științelor economice… De domeniul juridic am avut nevoie – și mai am – și pentru înțelegerea evoluției politico-administrative în spațiul carpato-balcanic, de la primele înjghebări ale traco-dacilor, până la cele actuale, cu tot cu funcționalitatea lor… De ani buni, urmăresc, pe de altă parte, lucrări de istorie economică, scrise ori de autori străini – cum sunt Maddison, Acemoglu… – sau români – ca Bogdan Murgescu…, spre a înțelege nu doar distribuția spațială a prosperității, ci și evoluția sa (și) în timp, nu doar pe diferite paralele și meridiane ale Planetei… Iar chimia folosește, fiindcă, după cum se știe, dacă dragoste nu e, nimic nu e, științific, relația de iubire se bazează, practic întotdeauna, pe… chimie! 🙂

Nu mai vorbesc – ca om preocupat și de geografia istorică și de onomastică – de însemnătatea cunoștințelor istorice (mărturisind că, din gimnaziu, istoria a fost „la concurență” cu geografia între preferințe!) și a celor lingvistice, filologice… Dacă în domeniul istoriei nu a fost prea des cazul să apelez la lămuriri de la specialiști și/sau la lucrări în domeniu, cunoștințele de lingvistică (modeste, recunosc) s-au adăugat începând din anii studenției și, mai cu seamă, după. De fapt, multe s-au (mai) adăugat după absolvirea facultății, fiindcă, dacă e să fi învățat temeinic ceva în anii studiilor universitare, aceasta este că am învățat cum să învăț!… Orice (fost) student – mai ales din generațiile celor care au dat și probe scrise la Admiterea în facultate – s-a întrebat (cred) cum e posibil ca, înainte de Admitere, să înveți abia două-trei manuale de liceu în câteva luni (trei, în cazul meu), iar în sesiune să ai capacitatea de a reține ce ai lecturat (și repetat, schematizat) în câteva zile, iar informația (sintetizată în acele scheme scrise, doar cu „cuvintele cheie” din fiecare curs) să rămână în minte „după ani și ani”?

Bine, bine, s-ar putea întreba cineva, mai ales dintre cei mai tineri, la ce bună toată acestă pledoarie? Păi, e bună, fiindcă actualele generații tinere, experte în manevrat aparatură performantă – de la telefoane, tablete, până la laptopuri și calculatoare ultramoderne – păcătuiește tocmai prin (aproape) absența culturii generale! Aceasta – ca și ocultarea (voită sau neintenționată) a credințelor și tradițiilor strămoșești – fac ca posibilitățile de înțelegere a lumii în care trăim și a direcției în care Lumea evoluează să fie (aproape) nule… Asta fiindcă, azi, școala dă puțin, cere foarte puțin și, după terminarea studiilor rămâne (aproape) nimic!… Cvasi-absența culturii generale ar putea explica, măcar în parte, atât dificultățile de exprimare scrisă/vorbită, chiar și ale unor tineri cu performanțe școlare bune, cât și analfabetismul funcțional, relevat și de vestitele teste PISA!… Asta, ca să nu mai vorbim de răspunsul la întrebarea – adresată, anual, studenților, la prima ședință de seminar la Geografie culturală și etnografie, după ce întreb: „Ce sunteți?” și răspunsul: „Român(că)” – De ce sunteți români? Cum poți dialoga cu un interlocutor, fie român, fie (mai ales) străin, pe care să-l convingi că tocmai merită să-i crească, un pic, „cota” de respect față de români/România, fiindcă tocmai a aflat de la tine, român(ca) elemente complet noi despre neamul, țara, tradițiile noastre, dacă tu nu poți îngăima, nici măcar corect gramatical, două-trei vorbe în limba maternă, sau, mai grav, te exprimi în romgleză??? În plus, informația înseamnă putere și un om informat face cât doi oameni! Asta, ca să nu mai vorbim de faptul că un om informat, citit, cult, cu informații din domenii variate, este mai greu de manipulat (spre deloc)! Oare (și) de aceea se urmărește ca școala să transmită – sub „pretextul” descongestionării timpului (și creierelor) școlarilor – cât mai puține informații (spre deloc)??? Întreb, nu dau cu parul!…

Sunt extrem de deschis oricăror discuții, cât de critice vor fi, dar interlocutorii să facă bine să dialogheze pe un ton și cu un limbaj decent, civilizat și, mai ales, cu argumente!

Despre urmașii numelor Basilius și Basiliscus în spațiul românesc Duminică, iul. 5 2020 

În urmă cu mai bine de un an, menționam faptul că, dintr-o formă Vasilisc, atestată în calendar (derivată dintr-un traco-latin Basiliscus, atestat în Balcani în primele secole ale erei creștine, nume purtat inclusiv de un împărat de origine traco-romană, fiul lui Leo I Tracul, dar și de un episcop cu sediul la Serdica – Sofia de azi) ar deriva patronimul Vasilescu. De fapt, chiar și numele sfântului (martirizat la începutul secolului al IV-lea și prăznuit în calendarul ortodox la 3 martie) e o formă, grecizată, a lui Basiliscus.

„Luat de val”, am… „scăpat” din vedere faptul că, în trecerea cuvintelor de origine traco-dacă și latină spre cele românești, s-au produs niște modificări fonetice, care au afectat și diferitele forme onomastice vechi. Astfel, la fel cum termeni tracici ca *madhule, *viedhule, *moghula sau latinești precum cavula, coelis, gelis, lingula și alții, au suferit rotacizarea lui l (devenit r, fenomen semnalat, în Dacia romană, încă din secolele II-III, când este atestat Aluta/Alutus, dar și Arutela, în loc de Alutela!) – devenind mazăre, viezure, măgură, respectiv cavură/ga(v)ură, cer, ger, lingură, etc, și toponime și antroponime vechi, din perioada romanizării traco-dacilor au suferit aceeași influență. Astfel, din forma latină populară Nicola, derivată de la Nicolaus, a rezultat, în română, numele Nicoară, iar în spațiul locuit de aromâni, din forma latină a numelui Salonicului – Salona – s-a ajuns la Sărună.

În schimb, patronimul Basilius, cu derivatul său Basiliscus – format cu sufixul -isc(us)/-isk(os), de origine traco-dacă (atestat în zeci de toponime și antroponime din spațiul carpato-balcanic) – au suferit o altă modificare. Exact ca termeni precum familia, mulier – care au evoluat spre femeie/fămeie/fumeaie, muiere în dialectele limbii române – la fel s-au petrecut lucrurile și cu Basilius și Basiliscus, devenite, încă de acum mai bine de un mileniu, în românește, Băsâiu și Băs(i)escu, sau, mai degrabă – ținând cont de influența grecofonă a Bizanțului (de care depindeam, cel puțin confesional, dacă nu și politic) – Văsâiu și Văsiescu. Trecerea lui b din variantele latin(izant)e în v, în cele de influență greacă era deja o realitate, în Asia Mică a secolului al IV-lea, din moment ce observăm că numele acelui martir, consemnat în documentele latine sub forma Basiliscus, apare ca Vasilisc în calendarul ortodox de la noi, o formă derivată dintr-un grecesc Vasiliskos, care a circulat, de la început, în paralel cu varianta latină.

Astfel, în onomastica românească, se consemnează o mulțime de forme. Dintre formele antroponimice amintim: Basiu – comuna Pui (Hunedoara), Timișoara; Basiul – Chișinău, Criuleni, Ghetlova (Orhei), Leova (Cahul), Rogojeni (Soroca), Tighina, Dubăsari, Cocieri, Coșnița, Corjova (Dubăsari), Râbnița, Tiraspol; Băsăscu – Galați, Dolhești (Fălciu), București; Băsescu – Bacău, Dolhești, Duda-Epureni (Fălciu), Iași, Schitul Duca, Deleni (Vaslui), Bârlad, Focșani, Păunești (Putna), Chișinău, Bistrița, Brașov, Satchinez (Timiș-Torontal), Ovidiu, Tulcea, Pitești, Mioveni (Argeș), Radomirești (Olt), Ploiești, Caracal, Râmnicul Vâlcea, București; Vasii/Văsii – Arad, Hălmagiu, Hălmăgel (Arad), Reșița, Bocșa, Vermeș (Caraș), Timișoara, Buziaș, Sânnicolaul Mare, Pișchia, Sacoșul Turcesc (Timiș-Torontal), Lugoj, Bistrița, Brașov, Codlea, Râșnov, Săcele, Cristian, Sânpetru, Tărlungeni (Brașov), Sibiu, Agnita, Făgăraș, Bălan (Ciuc), Dobra (Hunedoara), Bicaz, Bacău, Onești, Comănești, Moinești, Ardeoani, Gârleni, Păncești, Zemeș (Bacău), Huși, Focșani, Agiud, Mărășești, Coțofănești (Putna), Stănișești (Tecuci), Galați, Constanța, Cernavoda, Năvodari, Negru Vodă (Constanța), Tulcea, Pitești, Târgoviște, Brăila, Făurei, Ianca, Însurăței, Mircea Vodă, Tufești, Zăvoaia (Brăila), Râmnicul Sărat, Cotești, Gugești, Jirlău, Podgoria, Salcia Tudor (Râmnicul Sărat), Buzău, Beceni, Cernătești, Săpoca, Vintilă Vodă (Buzău), Dragalina, Balaciu (Ialomița), Bragadiru, Otopeni, Popești-Leordeni, Dobroești, Luica (Ilfov), Ploiești, Băicoi, Breaza, Bușteni, Câmpina, Plopeni, Predeal, Sinaia, Slănic, Cornul, Cosminele, Drajna, Drăgănești, Florești, Lipănești, Măneciu, Scorțeni, Secăria, Teișani, Telega (Prahova), Ostroveni (Dolj), Târgul Jiu, Bălteni (Gorj), Băile Olănești, București; Văsui – Răducăneni (Fălciu), Tomești (Iași), Focșani, Săcele, Făgăraș, Timișoara, Azuga, Plopeni, Rușii de Vede, Putineiul (Teleorman), București; Văsuiu – Călimănești (Vâlcea); Văsescu – Iași, Chișinău, București; Văsiescu – Arad, Săvârșin (Arad), Lugoj, Curtea, Făget, Nădrag, Pietroasa, Tomești (Severin), Timișoara, Deta, Jimbolia, Lipova, Comloșul Mare (Timiș-Torontal), Romos (Hunedoara), Târgul Jiu, Bălănești (Gorj), București. Ca forme toponimice cităm: Băsăști (Bacău); Băsești (Sălaj); Văsuiu – sat dispărut, în comuna Vrâncioaia (Putna), Văsești, Dosul Văseștilor, Lunca Văseștilor – comuna Vidra (Alba), Văsieni (Ialoveni-Lăpușna), Văsieni (Telenești-Orhei). Încadrarea localităților unde apar antroponimele s-a realizat în funcție de județele interbelice (cu precizarea, în cazul R. Moldova, și a raionului actual).

La nivelul spațiului carpato-balcanic, unele dintre aceste forme se regăsesc și în afara spațiului românesc actual (reprezentat de România și R. Moldova): Basiul – în Ucraina: Transcarpatia, Cernihiv, Vinnița, Hmelnițkii, Kiev (oraș), Dnipropetrovsk, Donețk, Harkiv, Luhansk, Crimeea, Odesa și Ismail – și în Bielorusia: Miensk (oraș), Brest, Hrodna și Miensk; Văsii – în Austria: Steiermark -, Turcia: Istanbul -, Ucraina: Rivne, Ivano-Frankivsk, Vinnița. Dacă în Austria și Turcia, unde asemenea forme apar izolat, ar putea fi vorba despre migranți dinspre spațiul românesc, în Ucraina și Bielorusia pare a fi vorba de continuarea răspândirii unor forme vechi românești dincolo de limitele spațiului românesc de astăzi.

Se constată că, fără a lipsi din (aproape) întregul spațiu românesc actual, formele antroponimice se întâlnesc mai ales în Crișana, Banat, Ardeal, Moldova, Basarabia și Transnistria, în vreme ce formele toponimice au atestări în Crișana, Ardeal, Moldova și Basarabia.

Revenind la ideea de la început, de la Basilius și Basiliscus, nu au rezultat Vasil(i)e și Vasilescu (forme re-create sub influența celei greco-slave, în epoca medievală), ci Basiu, respectiv Băsescu și Băsești, ori Vasiu/Văsâiu, Văs(i)escu, respectiv Văsești. Similar cu aceste forme, pe lângă numele re-create, deja menționate – Vasil(i)e, Vasilescu – a fost re-formată și una derivată, cu sân: a dispărut Sânvăsâi (care, acum un mileniu sau chiar mai devreme, a eliminat forma de sorginte latină *Sânbăsâi), apărând o formă mai nouă – Sânvasile.

4 Iulie – Ziua Independenței Statelor Unite Sâmbătă, iul. 4 2020 

La 4 Iulie 1776, a fost semnată Declarația de Independență a celor 13 foste colonii britanice de pe coasta vestică a Atlanticului. Momentul a devenit Ziua Națională a Statelor Unite. Iar dacă azi decidem să o marcăm și să o menționăm, nu este pentru belemiști în special sau pentru adepții neo-marxiști ai political correctness în general, ci în semn de apreciere și recunoștință pentru valorile democratice pe care poporul american și reprezentanții săi le-au promovat, atât în lume, în ansamblu, cât și în ce privește neamul și națiunea română, în special!

Le (re)amintesc, cu acest prilej, „iubitorilor” de dictaturi – precum cea de la Kremlin, ori de la Beijing – că nu-mi amintesc ca aceste regimuri să fi promovat, sprijinit instaurarea și dezvoltarea, în lume, în general, a unor regimuri democratice (ba, mai mult, de peste trei secole, unii dintre ei, fie țariști, sovietici sau „pravoslavnici” kaghebiști, ne-au tot „eliberat” prin ocupație militară!). De asemenea, nu rețin, din istorie ca state precum Rusia țaristă, URSS și/sau Rusia actuală ori China roșie să fi atras mase de imigranți în număr și pondere atât de însemnată cum a făcut-o Statele Unite – nu doar pentru români, ci pentru multe alte neamuri – mai cu seamă în ultimul secol și jumătate!

Așa că (să ne) reamintim, de Independence Day,: “One nation under God, indivisible, with liberty and Justice for all.”

Din nou, despre antroponimele creștine vechi românești Vineri, iul. 3 2020 

Aseară, târziu, am definitivat, într-o formă (aproape) finală, baza de date legată de antroponimele creștine vechi românești… Nu voi insista prea mult, dar câteva idei pot fi menționate, fie și doar cu titlu extrem de general:

Prima – faptul că numele Crăciun s-a dezvoltat, din primele secole creștine, mai cu seamă la nord de Dunăre… Se pare că, chiar dacă, la început, au existat atât împărați, cât și patriarhi constantinopolitani arieni, care au susținut că Iisus ar fi „creat”, ca „al doilea Adam”, această erezie a trecut și numele Cr(e)atione, devenit Crăciune a avut o circulație cel puțin stânjenită la sud de Dunăre, în cuprinsul Împărăției subordonate direct vechiului Bizanț… La nord de Dunăre, secole de-a rândul, afară de choroepiscopi, n-a mai venit nimeni să-i întrebe pe traco-dacii romanizați prin creștinare cum li se numește ziua Nașterii Domnului…

Apoi, se pare că arealul carpato-balcanic de formare a limbii române și a poporului român este confirmat de suprapunerea majorității vechilor nume creștine… Pe lângă restrângerea arealului balcanic (mai evidentă în ultimul secol, fapt confirmat și de înregistrările demografice!), constatăm o difuzie, continuă, din Evul Mediu spre zilele noastre, în spațiul est-slav (ucraineano-bielorus). Cauzele sunt multiple – existența (și) acolo a unui element traco-dac, romanizat prin creștinare, migrații de la vest și sud de Nistru în acest spațiu, preluarea prin/după creștinare, de către slavii estici a unora dintre formele populare utilizate de strămoșii noștri… – și, chiar dacă elementul romanic/românesc a sfârșit prin a fi asimilat (aproape integral), a lăsat aceste urme onomastice…

Constatăm, în unele cazuri, o difuzie masivă a formelor onomastice vechi – inclusiv la slavi, greci, germanofoni, albanezi… – iar în altele, o restrângere până aproape de dispariție…

Majoritatea antroponimelor creștine vechi românești continuă să circule atât în forma originară, cât și în cea cu afixul vechi românesc sân(tă), derivat din latinescul sanctus/sancta… Excepțiile rămân aceleași, pentru motivele deja amintite: Crăciun, Cristu, Îndrea și Înton.

Acestea ar fi câteva constatări „la cald”. Mai multe alte considerații – cu alte prilejuri (postări), și pentru că, în zilele următoare, trebuie să „onorez” alte „datorii” – demografice – mai vechi (de luna trecută)! 🙂

Gheorghe Sărac – De-ar fi mândra-n deal la cruce Joi, iul. 2 2020 

Slobodan Božinović – rapsod rumân timocean Miercuri, iul. 1 2020 

Slobodan Božinović – Dans rumânesc din Timoc Marți, iun. 30 2020 

Pagina următoare »