O variantă (liberală) a proverbului „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!” Miercuri, feb. 11 2015 

Zilele trecute, PNL a dat în judecată guvernul pentru că nu a organizat alegeri parțiale (parlamentare și locale) pentru acele unități administrative în care au rămas vacante mai multe mandate de deputat/senator sau de consilier local/județean ori primar. Dar, cum și istoria „ține minte” proverbele românești (măcar pe unele), în acest caz, ar trebui să le reamintească cineva că la fel au procedat și niște „iluștri” înaintași ai lor.
Astfel, în urma alegerilor parlamentare din decembrie 1933, PNL a câștigat scrutinul, asigurându-și o guvernare de 4 ani, cabinetul fiind condus de Gheorghe Tătărăscu, ajuns șef al partidului în urma asasinării lui I. Gh. Duca. Să vedem ce fel de om era acesta.
Despre Tătărăscu se știe, din epocă, că era prototipul „yes-manului” în fața regelui Carol al II-lea. Un exemplu elocvent al obedienței lui Tătărăscu față de monarh este dat de felul, slugarnic, în care îi aducea la îndeplinire cerințele. Astfel, dacă regele cerea un lucru care se putea face, Tătărăscu răspundea „S-a făcut, Majestate!”. Doar pentru cele foarte greu de adus la îndeplinire avea expresia „Se face, Majestate!”. Pe lângă această obediență față de rege, Tătărăscu mai are și reputația de a fi fost printre marii „contorsioniști” politici ai epocii. Liberal, până la instaurarea dictaturii regale, a intrat apoi în „partidul unic” (Frontul Renașterii Naționale – creat și patronat de Carol al II-lea), având nefericita ocazie de a fi fost prim-ministru (din nou) în trista vară a anului 1940, când, în urma ultimatumurilor sovietice din 26-27 iunie, România a evacuat Basarabia și nordul Bucovinei, răpindu-i-se, cu forța armelor, și ținutul Herței. Regele l-a înlocuit, pe 3 iulie, în speranța (inutilă) că se va face plăcut Germaniei, România pierzând, în lunile următoare, nordul Transilvaniei (ocupat de Ungaria) și sudul Dobrogei (cedat Bulgariei).
După terminarea celei de-a doua conflagrații mondiale, Tătărăscu s-a aliat cu… comuniștii, fiind partener în coaliția numită Blocul Partidelor Democrate, în calitate de lider al fracțiunii PNL care era dispusă să coopereze cu sovieticii și cu „uneltele” lor. După câștigarea de către BPD a alegerilor (falsificate) din noiembrie 1946, Tătărăscu a ajuns în Guvernul Petru Groza, ca ministru de externe, semnând, în această calitate, Tratatul de Pace de la Paris cu Națiunile Unite (1947), tratat căruia își datorează România actualele sale granițe. Ulterior, comuniștii l-au exclus din guvern, împreună cu toți ceilalți vremelnici aliați liberali.
Dar… să ne întoarcem la guvernarea Tătărăscu din anii 1933-1937. În anul 1936, după câteva amânări, s-a luat decizia de a se desfășura alegerile locale (deja amânate doi ani, deoarece, în cazurile precedente, scrutinurile locale se desfășuraseră o dată la 4 ani, în 1926 și 1930)… Dar, pentru ca opoziția să nu se poată organiza, acestea au fost fragmentate, pe parcursul a circa un an și jumătate, din mai 1936, când, în câteva județe din sudul țării, s-au desfășurat alegerile pentru consiliile județene și până în octombrie 1937, când a avut loc același scrutin local, în diverse localități din Transilvania (între care și Clujul). Deci… un fel de „amânare a amânării”! Al cui partid era lider, domnul Guță Tătărăscu? Al PNL?… Păi, uite de ce nu e bine să faci așa ceva, că poți păți la fel!

P.S. Nu sunt „fan” al guvernării mitomano-plagiatoristice din ultimii aproape 3 ani! Dimpotrivă!

Un interviu interesant Luni, feb. 2 2015 

De ce este coruptă România? Explică, în interviul de mai jos, sociologul Alfred Bulai.

Partea I a interviului este aici:

http://www.avocatura.com/stire/11692/anomia-distruge-romania-o-discutie-cu-sociologul-alfred-bulai.html

Partea a II-a:

http://www.avocatura.com/stire/11727/coruptia-explicata-de-un-sociolog-alfred-bulai-exista-o-presiune-sociala-uriasa.html

Și ultima parte:

http://www.avocatura.com/stire/11925/sociologul-alfred-bulai-iii-primul-om-la-care-am-vazut-tableta-a-fost-ponta.html

De citit, analizat și de schimbat!… De schimbat poporul, mentalitatea multora dintre concetățenii noștri. Dacă mai are cine ce schimba!…