Ajunsă la putere după protestele tinerilor din aprilie 2009, Alianţa pentru Integrare Europeană a cam… uitat cine şi pentru ce a trimis-o „în fruntea bucatelor”. Adică, nu s-a făcut mare lucru în direcţia aflării vinovaţilor din cauza cărora, în primăvara anului trecut au murit oameni la Chişinău. De asemenea, suficienţa afişată de unii lideri ai AIE potrivit cărora atingerea pragului necesar de prezenţă la vot la referendumul din această lună şi, mai mult, „pavoazarea” ţării cu afişe electorale ale viitorilor candidaţi la preşedenţie, dădeau impresia că oamenii trebuie să vină la vot nu spre a schimba modalitatea de desemnare a şefului statului, ci pentru a alege deja, direct, Preşedintele!…

Electoratul moldovean i-a adus cu picioarele pe pământ! Referendumul a fost invalidat, fiindcă au lipsit mai puţin de 3… procente de votanţi… În aceste condiţii, ieri a fost dizolvat Parlamentul şi, în pragul iernii, cetăţenii moldoveni se vor prezenta la urne spre a desemna noul legislativ, care, iar, va avea sarcina de a alege şeful statului…

Dacă Alianţa D.A. s-a dezintegrat, dar numai după ce România a fost primită, oficial, în Uniunea Europeană, dându-se, de atunci, dezlegare la „păruiala politică”, în desfăşurare şi azi pe malurile Dâmboviţei (şi nu numai), la est de Prut, certurile şi ironiile subtile între partenerii AIE lasă cale liberă revenirii, posibile, a comuniştilor… Nu ar fi de dorit, după repetarea experienţei nefaste a Convenţiei Democrate din Moldova (1998-2001), care a „imitat”, cu succes, din păcate, ciondănelile din aceeaşi numită Convenţie Democrată, aflată la guvernare în România (1996-2000), nu doar o „spargere” a Alianţei pentru Integrare Europeană, ci, mai grav, o revenire, după „model ucrainean”, a R. Moldova în „sfera de influenţă” a Moscovei, din care (aproape) scăpase, în urmă cu un an. Asta, fiindcă dacă, în România, politicienii se pot „părui”, fiindcă nimeni nu a fost vreodată dat afară din NATO sau/şi UE, o ceartă la Chişinău, coroborată cu neonorarea promisiunilor faţă de tinerii care au crezut în AIE, poate arunca, din nou, R. Moldova, în „braţele” Rusiei.