Nelu Ianca – Oh, mamă, oh, tată! Luni, sept. 30 2019 

Reclame

Potpuriu cu căntiți rămănești Duminică, sept. 29 2019 

Fotis Trasias – Gione, moi gione Sâmbătă, sept. 28 2019 

Vasili Dimula – Moi Lenușă, moi păpușă (cântec rămănesc) Vineri, sept. 27 2019 

Fotis Trasias – Zurică Joi, sept. 26 2019 

Să (mai și) râdem: „din partea colegilor”… Miercuri, sept. 25 2019 

Mai mulți lupi au atacat o stână și au prins câinele, pe care au vrut să-l mănânce. Acesta i-a rugat să îl lase în viață și s-a angajat să le faciliteze prinderea oilor. Lupii au fost de acord.

Timp de aproape un an, lupii, ajutați de câine, au mâncat oile.

După un timp, neavând ce mânca, lupii l-au mâncat și pe câine.

La înmormântarea câinelui, lupii discutau ce epitaf să scrie pe piatra funerară și din partea cui să fie scris.

Au fost de părere că „din partea prietenilor” ar fi fost exagerat, pentru că l-au mâncat. În același timp, „din partea dușmanilor” ar fi fost prea mult, pentru că au colaborat aproape un an la prinderea oilor. Așa că au ales să scrie „din partea colegilor”.

Sursa: HotNews

De când datează unele cuvinte românești de origine latină? Miercuri, sept. 25 2019 

Evoluția latinei carpato-balcanice a cunoscut mai multe faze. Prima a fost cea din vremea Imperiului întreg (până în secolul al III-lea), etapă în care și Dacia nord-dunăreană a făcut parte din teritoriul imperial… Deja, după Edictul lui Caracalla (212 d. Hr.), prin care toți locuitorii deveneau cetățeni romani, interesul traco-dacilor pentru învățarea – mai bine sau mai puțin bine – a limbii oficiale, a crescut…

Așa încât, probabil, de pe la mijlocul secolului al III-lea, asistăm la o creștere sensibilă a numărului de traco-daci bilingvi, care vorbeau și în idiomul local, dar foloseau, în relația cu autoritățile imperiale, limba latină. Această fază a ținut până pe la sfârșitul secolului al IV-lea, când Imperiul se divizează și, de acum încolo, influența latinei oficiale de la Roma – aflată, ea însăși în criză și deci, lipsită (aproape) complet de autoritate (inclusiv în plan lingvistic, așa cum certifică Appendix Probi) – se va diminua până la dispariție.

Probabil, de la începutul secolului al V-lea, până la sfârșitul veacului următor (după 580, latina Imperiului roman de răsărit este eliminată, fiind înlocuită cu greaca), dialectul traco-daco-roman al latinei carpato-balcanice, capătă trăsături tot mai originale… Pe lângă faptul că raportarea la latina oficială de la Roma e(ra) extrem de modestă (Roma este reintegrată la Imperiu, în prima parte a secolului al VI-lea, de un împărat traco-roman, Justinian), latina carpato-balcanică suportă o influență tot mai pregnantă din partea limbii elene. Aceasta era sigur vorbită, atât înainte de 330 (anul stabilirii capitalei imperiale pe malurile Bosforului), cât și după, așa cum o dovedesc atât numele – grecesc! – al noii Capitale – Constantinopolis (deși, împăratul, tot traco-roman, Constantin cel Mare intenționase să o numească Nova Roma, în latină!), cât și cel al bisericii care a devenit, după 535, Hagia Sophia: Megali Ekklesia (tot grecesc!)!… Și nu trebuie să ne mire faptul că, în aceeași vreme, mai multe zeci de locuitori traci, dintr-o așezare din sudul Peninsulei Balcanice, trimit(eau) o petiție către autoritățile (romane) ale localității, scrisă în grecește!… Tot așa se explică și tot în partea sudică a Balcanilor, dăinuirea numelui, cu rezonanțe dacice, al Plovdivului, evoluat din forma traco-dacă (tradusă din greacă, de traci bilingvi) Pulpudava (apoi Pulpudeva) – replică autohtonă a elenului Philippopolis… De fapt, după cum afirmă Gh. Ivănescu (1980) și S. Olteanu (2010), modificarea lui a în e pare a fi o influență elenă asupra graiului traco-dac balcanic din zonă… Tot așa, este posibil ca, în această a treia etapă, mai ales în zonele cu bilingvism greco-latin (Dobrogea, regiunea Sofiei, nordul Greciei), populația traco-dacă, în curs de romanizare (deci, chiar trilingvă, o vreme), să fi preluat și multe elemente specifice limbii grecești…

După intervalul 580-602, latina carpato-balcanică (dialectul traco-daco-roman al acesteia) se distanțează și mai mult de latina oficială (cu care, și așa, nu mai avea prea multe legături, transformându-se, până în secolul al IX-lea, într-un idiom neo-latin, limba română… Ruperea ultimelor legături, modeste, cu lumea latinofonă a fost accelerată de înlocuirea latinei cu greaca (580 d. Hr.) și de pătrunderea slavilor la sud de Dunăre (căderea frontierei dunărene a Imperiului – 602 d. Hr.).

Aieste rânduri (și gânduri) constituie o ipoteză de lucru, cu multe semne de întrebare (pe care mi le pun mie, în primul rând!), așa că „nu trageți în pianist!” 🙂

Fotis Trasias – Picurăritsiu (Păcurăriciu) Miercuri, sept. 25 2019 

Fotis Trasias – Stau nă dzâuă tu livadi Marți, sept. 24 2019 

Nicu Alifantis – Emoție de toamnă Luni, sept. 23 2019 

Pagina următoare »