Sunt nişte fiinţe bipede, inculte, necivilizate, cu limbaj adesea (dez)articulat/(ne)articulat, care ascultă manele, sparg seminţe pe stradă, casa scării sau în faţa blocului şi aruncă resturile pe jos, huiduie, înjură şi se bat în tribune la meciurile de fotbal, merg la iarbă verde sau grătar şi lasă munţi de mizerie în urma lor şi îi înjură pe unguri, dar care, pe de altă parte, habar n-au prin ce se distinge neamul românesc, în sens pozitiv, ca repere valoroase… Aceşti indivizi vor continua să asculte respectivele manele şi după ce manelele vor dispărea şi îi vor înjura pe unguri chiar şi după ce, prin absurd, poporul maghiar ar dispărea de pe faţa Pământului…
Şi totuşi, PNŢCD trăieşte… Marți, mai 26 2009
Geografie electorală and Geografie politică Geografie electorală, Geografie politică 18:41
Scriam, aici, despre faptul că singurul deputat ţărănist intrat în Parlament anul trecut, Mircea Irimescu, a trecut la liberali… Iată, însă, că, aici, este specificată apartenenţa la PNŢCD a celui menţionat, prin cooptarea sa în Biroul Naţional de Conducere al partidului. Totuşi, site-ul Camerei Deputaţilor precizează, aici, că deputatul amintit este independent, în cadrul grupului parlamentar al PNL, iar în cv-ul său, Mircea Irimescu specifică apartenenţa la PNL în 2008, fără alte menţiuni ulterioare (lucru precizat aici). Cu nedumeririle de rigoare, putem spune, însă, că PNŢCD pare a fi, totuşi, partid parlamentar şi că… (mai) trăieşte, încă…
Despre Făgăraş… Duminică, mai 24 2009
Geografie istorică and Lingvistică and Onomastică Geografie istorică, Lingvistică, Onomastică 22:57
Am afirmat, cu alte ocazii,că denumirea aşezării de pe Olt ar deriva de la *făgar – termen ce ar fi avut sensul de loc cu fagi, făget. Argumentul este dat atât de prezenţa -până azi – a unor făgete pe malul drept al Oltului, cât şi de situarea ipoteticului castru roman de acolo pe acelaşi mal al vechiului Alutus. Tot ca argument menţionez şi prezenţa toponimului Frăgar, cu sensul de loc cu fragi, loc unde se fac fragi, notat la Cârţişoara. O altă opinie a fost avansată de domnul profesor Alexandru Ungureanu şi susţine faptul că numele localităţii ar deriva de la *făgarii care s-ar fi îndeletnicit cu realizarea de cărbuni din lemn (mangal), obţinut din aceleaşi făgete nord-alutane (termenul fiind sinonim, astfel, cu cărbunar sau mangalagiu). Prin diminutivare, s-ar fi ajuns la *făgăraş (un *făgar mai mic), devenit, ulterior, patronim, nume de loc (posesiune a unui cetăţean cu acest nume), aici, mai târziu, dezvoltându-se aşezarea omonimă.
În sprijinul ideii vine şi prezenţa toponimului în nordul Moldovei (o pădure Făgăraş, în apropiere de lacul Dracşani), în Oltenia şi în nordul Maramureşului, în vreme ce patronimul Făgăraş, ca nume de familie, este prezent în centrul Transilvaniei (în localităţi precum Corunca, Cristeşti, Deda, Glodeni, Iernut, Pogăceaua, Râciul, Sâncraiul de Mureş, Sântana de Mureş, Solovăstru, Tăureni, Ungheni, Zaul de Câmpie judeţul Mureş). Distribuţia spaţială a toponimelor şi a antroponimelor trădează o răspândire destul de largă a apelativului. Se pare că aria principală de răspândire a acestuia a fost partea central-sudică a Ardealului, cu „ramificaţii” spre nord (Maramureş), nord-est (Moldova) şi sud (Oltenia) dar pare a fi dovedită şi marea sa vechime, el dispărând undeva după anii 1200-1300. Aceasta ar presupune atât o circulaţie, în paralel, a termenilor cărbunar şi *făgar, cât şi trecerea ultimului, prin diminutivare, în *făgăraş. Ar mai fi un singur semn de întrebare de rezolvat, ca ipoteza să fie consistentă pe de-a-ntregul: cum se face că, deocamdată, presupusul apelativ *făgar nu se regăseşte în onomastică, fiind menţionată doar forma diminutivată, *făgăraş? Normal ar fi ca, exact ca în cazul lui morar/murar – morăraş/murăraş, ori a lui olar – olăraş să se regăsească şi perechea *făgar – *făgăraş…
Un sondaj despre motivele de… enervare Duminică, mai 24 2009
Opinii and Politică. Altfel Opinii, Politică. Altfel 15:15
… de citit, aici:
O întrebare (special pentru ministra de la Turism): Duminică, mai 24 2009
1 Opinii, Politică. Altfel, Studii de (ne)caz 13:27
Uniunea Europeană este monarhie sau republică?
P.S.: Apelativul „ministra” a fost utilizat pentru a nu întrebuinţa sintagma „doamna ministru”, care, pe de-o parte, încalcă normele europene, iar pe de alta este un dezacord, după normele limbii române…
Despre „binele” dorit de politicienii români… Duminică, mai 24 2009
Opinii and Politică. Altfel Opinii, Politică. Altfel 7:51
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare de la începutul lui iunie este în toi. Au apărut şi bannerele electorale. Iată câteva, aparţinând partidelor mari, cu reprezentare legislativă consistentă în Parlamentul României: „La BINE şi la greu!” – PDL; „Alege BINE!” – PSD; „Fii optimist. Se poate mai BINE!” – PNL…
Ion Iliescu a căştigat de trei ori alegerile prezidenţiale (în 1990, 1992 şi 2000), mizând pe voturile oamenilor „de BINE”, iar unul din sloganurile actualului preşedinte, Traian Băsescu (posibil prezidenţiabil, pentru al doilea mandat, în 2009), este „Să trăiţi BINE!”… Acest „BINE”, ajuns de prea multe ori în „gura” politicianului român, fără o materializare prea concretă în nivelul de trai al celor mai mulţi dintre cetăţeni, riscă să arunce termenul respectiv în banal, în derizoriu… Şi…, având în vedere cât de mult „bine” a ajuns de la politicianul român la cetăţean în cei aproape 20 de ani de democraţie post-decembristă, este mai bine să îţi doreşti să te ferească Dumnezeu de „binele” promis de această „castă” politicească dâmboviţeană!…
Despre Corneliu Coposu Joi, mai 21 2009
Ieri, Seniorul Corneliu Coposu ar fi împlinit 95 de ani… S-a dus dintre noi, în urmă cu 14 ani, fără a vedea nici victoria Convenţiei Democrate (1996), dar nici declinul de după anul 2000 al creştin-democraţiei româneşti şi nici locul de la dreapta eşichierului politic autohton, uzurpat de PDL, după ce PNŢCD se „luptă” să nu dispară pentru totdeauna… Chiar dacă mă repet, nu pot să nu remarc „respectul” acordat bustului pe care Seniorul îl avea în Iaşi: a rămas doar soclul, şi acela purtând urmele vandalizării… Trist, extrem de trist…
Candidatul la preşedinţie „3 în 1” Vineri, mai 15 2009
Opinii and Politică. Altfel Opinii, Politică. Altfel 15:45
Dintre posibilii sau/şi (deja) lansaţii candidaţi la alegerile prezidenţiale din acest an, cred că, spre a împăca toate cele trei partide mai însemnate (PDL, PSD şi PNL), cea mai bună candidatură ar fi cea a lui Craian Geosescu!… Acesta ar urma să fie susţinut de PNSDL… 🙂
Despre sărbătorile (mai vechi sau mai noi) ale lunii mai… Miercuri, mai 13 2009
Cultură and Etnografie and Geografie istorică and Geografie politică and Lingvistică and Muzică and Onomastică and Politică. Altfel Cultură, Etnografie, Geografie istorică, Geografie politică, Lingvistică, Muzică, Onomastică, Politică. Altfel 5:08
Cu o întârziere de câteva zile, aduc în discuţie, în primul rând, chestiunea însemnătăţii zilei de 10 Mai pentru români.
În primul rând, la 10 Mai 1866, Carol I a fost proclamat domnitor al României. În urma Războiului de Independenţă (1877-1878), la 10 Mai 1881, România a devenit Regat, iar Carol I a fost încoronat drept primul Rege al României.
Intenţia de aducere a unui principe străin, aparţinând unei mari familii domnitoare europene şi care să devină principele statului român unificat a fost manifestată de români încă din timpul convocării Adunărilor ad-hoc ale Moldovei şi Ţării Româneşti (1857). Această idee avea ca scop eliminarea amestecului puterilor vecine (Imperiul ţarist, Imperiul austriac/habsburgic şi Imperiul otoman), care, până atunci, intraseră în Principatele Române de câte ori doriseră. După Unirea din 1859, realizată în urma alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în ambele principate, acesta a abdicat în februarie 1866. Astfel, a redevenit actuală ideea de la 1857. Venirea în ţară a lui Carol I şi proclamarea sa ca domn şi, ulterior, încoronarea drept Rege al României, a ferit ţara de orice altă invazie străină, teritoriul naţional nemaifiind ocupat decât pe timpul sau/şi în urma celor două războaie mondiale. De fapt, de menţinerea, după 1945, a trupelor sovietice în România se leagă atât aducerea la putere a unui Guvern de orientare comunistă (6 martie 1945), cât şi de abdicarea silită a Regelui Mihai şi proclamarea „republicii populare” (30 decembrie 1947). Dacă până la 1856 cele trei imperii vecine ocupaseră în repetate rânduri Principatele Române (mai ales în secolul al XVIII-lea, dar şi în prima jumătate a celui următor), trecerea trupelor ţariste prin România, în 1877, pentru declanşarea războiului ruso-turc în Balcani (război la care a participat şi ţara noastră, din vara aceluiaşi an) s-a realizat pe un traseu bine stabilit, reglementat, în 1876, printr-o convenţie militară încheiată între Rusia şi România.
http://www.youtube.com/watch?v=b1iv3UMtcUM
Dacă, până în 1947, 10 Mai era sărbătoare naţională, ulterior a fost celebrată, în vremea regimului totalitar (până în 1989), ziua de 8 mai, dată la care s-a înfiinţat, în 1921, Partidul Comunist Român. De asemenea, se cuvine să spunem două vorbe şi despre tripla semnificaţie a zilei de 9 Mai. Pentru români este importantă, în primul rând, data de 9 Mai 1877, când ministrul de externe al României, Mihail Kogălniceanu, a proclamat Independenţa de Stat a ţării faţă de Poarta otomană (decizie publicată, a doua zi, în Monitorul Oficial al României).
Data de 9 Mai 1945 reprezintă momentul capitulării Germaniei naziste şi sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial în Europa (finalul acestei conflagraţii s-a produs la 2 septembrie, acelaşi an, prin capitularea Japoniei).
Fără acest 9 Mai 1945 nu ar fi existat nici 9 Mai 1950 (sărbătorit azi ca Zi a Europei). La acea dată, ministrul de externe al Franţei, Robert Schuman, a propus Republicii Federale Germania ca ambele state (inamice în trei războaie, între 1870 şi 1945) să îşi pună în comun producţia de oţel şi cărbune. Germanii au acceptat, li s-au alăturat şi Italia şi ţările Benelux – Belgia, Olanda şi Luxemburg – şi, printr-un tratat semnat în 1951, în anul următor, s-a înfiinţat Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Prin Tratatele de la Roma (1957), acesteia i-au fost adăugate Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom) . La Comunităţile Europene au aderat, în 1973, Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca, în 1981 – Grecia, în 1986 – Spania şi Portugalia, iar în 1990, prin reunificarea germană, teritoriul acesteia a înglobat şi fosta R. D. Germană.
Din 1992, Comunităţile Europene au devenit Uniunea Europeană, prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht. Extinderea a continuat, în 1995 devenind membre Austria, Suedia şi Finlanda, de la 1 mai 2004 – alte 10 state s-au alăturat celor 15 membri de atunci (Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Malta şi Cipru – doar partea greacă a insulei), iar de la 1 ianuarie 2007 au aderat România şi Bulgaria.
http://www.youtube.com/watch?v=FB2i-CCP_Y4
Încheiem cu câteva precizări legate de semnificaţia zilei de 1 mai. Aceasta a fost proclamată ca Ziua Internaţională a Muncii în 1890, ca urmare a grevei de la 1 mai 1872 a muncitorilor din Chicago, prin care s-a cerut reducerea programului de lucru la 8 ore pe zi. În articolul acesta, se specifică faptul că, în România, „Ziua Muncii” va rămâne „fără ideologie”, deci nepolitizată, încă mult timp. Însă, autorul articolului ar fi trebuit să ştie că, la români, de foarte multe secole, se sărbătoreşte, la iarbă verde, Armindenul. Numele Arminden este de origine slavă şi face trimitere la ziua Sfântului prooroc Ieremia. De aceeaşi sărbătoare a Armindenului pare să se lege şi toponimul Ormindea, purtat de un sat din Transilvania. Armindenul este o sărbătoare popular-creştină, câmpenească, despre care se dau mai multe informaţii aici.
În fine, din anii regimului comunist, s-a legiferat ca 2 Mai să devină Ziua Tineretului din România.
Despre „viitorul României” Duminică, mai 10 2009
În articolul de aici, iată un comentariu, semnat „Studenta”. Îl reproduc fără alte comentarii.
„Din cati profesori sunt la o clasa unu sau doi sunt tampiti, clar! Toti am trecut prin asta. Dar cand vine vorba de elevi … doar unu sau doi sunt NORMALI. Cine suporta pe cine?
Vin natii intregi de retardati pe care nu le mai poate educa nimeni. Asa au vazut acasa, asa fac maica-sa si taica-sau si asa fac si ei.
Dragi parinti, daca nu intelegeti despre ce este vorba, sa va explic:
– fetele voastre se imbraca precum niste curve si arata la clasa a VII-a ca la 25 de ani, umbla cu toti nespalatii de varste mult mai mari si se mozolesc prin toate colturile intunecate, isi pun poze sexi pe HI5 iar voi habar n-aveti, merg la scoala cu poseta etc.
– baietii vostri cunosc doar fotbalul, tigara si berea, desi afara sunt 25 de grade ei umbla cu gluga pe cap de parca urmeaza sa comita o infractiune, merg in „haita” si se izbesc de trecatori si de ce le mai iese prin cale, merg cracanati si cocosati de parca sunt maimute iar cand vorbesc nu se intelege nimic, se aude doar un raget de animal iar sporadic cateva silabe etc.
Daca nu intelegeti despre ce vorbesc este pentru ca voi chiar nu sunteti capabili sa vedeti penibilul.
Culmea e ca acesti „copilasi” au ajuns la facultate si-mi sunt mie colegi. Normal ca trebuie sa-i suport. Dar oare cine i-a trecut clasa? Nu cumva acei profesori pe care voi ii tot acuzati si despre care spuneti ca nu merita mariri de salarii?!? Copiii vostri chiar meritau sa promoveze?”
Poianetu' lui Iocan 