O noapte neagră pentru Paris, pentru Europa, pentru Umanitate!… Sâmbătă, nov. 14 2015

Dumnezeu să-i ierte pe nevinovații decedați în atentatele sângeroase de noaptea trecută!

Leave a Response »

 

Reforma administrativă și reprezentarea cetățenilor*. Joi, nov. 12 2015

Realitățile societății românești de după 1989 arată, fără putință de tăgadă, faptul că România are nevoie de o reformă administrativă, care să răspundă atât tradițiilor istorico-geografice românești privind autoguvernarea și descentralizarea[1], cât și cerințelor Uniunii Europene, legate, în primul rând, de dezvoltarea regională[2]. În acest sens, propunerea noastră se referă la înființarea a 6 macroregiuni, împărțite în 18 regiuni, care, la rândul lor, ar avea în componență 77 de județe. Aceste unități țin seama, în general, atât de diviziunile administrative tradiționale, cât și de parametrii recomandați, pentru fiecare nivel administrativ, de Uniunea Europeană[3]. Propunerea, cuprinzând posibilele unități de nivel NUTS 1 (macroregiuni), NUTS 2 (regiuni) și NUTS 3 (județe) este ilustrată în reprezentarea cartografică de mai jos.

În ceea ce privește corelarea fiecărui nivel administrativ cu reprezentarea cetățenilor, avem în vedere următoarele aspecte:

– crearea a 6 constituenți (reprezentați de macroregiuni), la nivelul cărora vor fi aleși europarlamentarii;

– alegerea la nivel regional a senatorilor, de către consilierii regionali, județeni, ținutali și locali;

– crearea de circumscripții la nivel județean (câte una sau mai multe, în funcție de numărul de locuitori), în care vor fi aleși deputații;

– desemnarea prin vot a consilierilor regionali, județeni, ținutali și locali, aplicând principiul proporționalității degresive; la nivel județean și local se va opera o reducere drastică a numărului de consilieri, prin creșterea normei de reprezentare;

– alegerea, de către cetățeni, a președinților consiliilor regionale, județene, ținutale;

– desemnarea, prin votul consilierilor regionali a guvernatorilor, de către cei județeni a prefecților și de către cei ținutali a pretorilor[4];

Astfel, prin aplicarea normei de reprezentare după care au fost aleși cei 33 de europarlamentari ce constituie delegația României în Parlamentul European, ar rezulta că numărul  de eurodeputați pentru fiecare macroregiune ar fi cuprins între 3 (pentru macroregiunile Dunărea de Jos și Oltenia) și 9 (în cazul macroregiunii Muntenia).

Desemnarea legislativului, ar urma căi diferite de alegere a senatorilor, respectiv a deputaților. În prezent, camerele beneficiază de maniere asemănătoare de desemnare a membrilor lor, diferind doar norma de reprezentare. În plus, în Camera Deputaților, se adaugă 18 deputați reprezentând minoritățile naționale, altele decât cea maghiară, acestea nereușind, prin vot direct, să aleagă un deputat.

Astfel, cei 72 de senatori rezultați la o normă de reprezentare de 300000 locuitori[5] pentru un membru al camerei superioare a legislativului ar urma să fie desemnați de către electori regionali, reprezentați de consilierii regionali, județeni, ținutali și locali[6].

În acest fel, numărul de senatori ales de fiecare regiune ar varia între 3 (în cazul regiunilor Dobrogea, Bărăgan, Jiul Inferior, Jiul Superior, Cluj, Mureș-Olt și Crișana) și 8 (pentru București-Ilfov).

Pe de altă parte, numărul de electori, la nivelul fiecărei regiuni, ar fi cuprins între 1522 consilieri în cazul regiunii Bărăgan și 4022 – pentru regiunea Buzău-Prahova. Numărul mediu de electori pentru fiecare regiune ar fi de 2256, revenind 588 de locuitori la un consilier elector (în acest caz, numărul de locuitori pentru un elector ar fi cuprins între 207 – în cazul regiunii București-Ilfov și 810 – pentru regiunea Jiul Superior). Alegerea de către consilierii regionali, județeni, ținutali și locali a senatorilor ar lega această cameră a legislativului de aceste unități administrative și ar întări prerogativele de legiferare ale Senatului, mai cu seamă în domeniul dezvoltării regionale și al racordării legislației românești în materie cu cea a Uniunii Europene.

În schimb, deputații ar urma să fie aleși tot la nivel județean. La nivelul fiecărei regiuni se pot fixa una sau mai multe circumscripții electorale, la nivelul cărora se va stabili numărul de membri ai Camerei Deputaților[7], în funcție de populație. Județele ar urma să fie împărțite în unul sau mai multe colegii electorale, în fiecare colegiu fiind ales câte un deputat. Numărul de deputați pentru un județ ar varia de la unul la 6 (Bucureștii ar avea 19 deputați). Norma de reprezentare ar urma să fie stabilită la 100000 locuitori pentru un deputat. Ar fi vorba, în consecință, de un total de 213 membri ai Camerei Deputaților, la care s-ar adăuga 18 membri ai minorităților naționale (altele decât cea maghiară). În total, ar rezulta un număr de 303 parlamentari[8].

Înființarea nivelului regional, inclusiv din punctul de vedere al reprezentării cetățenilor, ar duce la desemnarea unui total de 360 de consilieri regionali pentru cele 18 regiuni. Acești consilieri regionali ar urma să fie aleși de către cetățenii cu drept de vot, care ar desemna și președinții consiliilor regionale. Consilierii regionali, odată validați, ar urma să desemneze, prin vot, guvernatorii regiunilor, ca reprezentanți ai executivului la acest nivel. Dacă, până la acest nivel, norma de reprezentare pentru desemnarea europarlamentarilor, senatorilor și deputaților, era egală pentru toate unitățile administrative (macroregiuni, regiuni, județe), pentru alegerea consilierilor regionali, norma de reprezentare ar varia între 55000 – pentru regiunile cu populație mai redusă și 70000 locuitori (în cazul regiunii București-Ilfov), aplicându-se, astfel, principiul proporționalității degresive. Ar rezulta un număr de consilieri regionali cuprins între 18 – în cazul unităților cu un număr mai mic de locuitori – și 36.

Același principiu al proporționalității degresive s-ar aplica și în cazul alegerii consilierilor județeni. Astfel, județele cu un număr mic de locuitori ar beneficia de o normă de reprezentare de 7000 locuitori pentru un consilier județean, aceasta mergând până la 19000 locuitori pentru un ales județean în cazul județului Prahova și la 40000 – pentru alegerea Consiliului General al municipiului București.

Aplicarea acestor măsuri ar duce la alegerea unor consilii județene cuprinse între 10 membri – pentru județul Țara Moților și 33 reprezentanți – în cazul Prahovei, Consiliul General al Capitalei (echivalent consiliilor județene) urmând să numere 48 consilieri.

Electoratul ar urma să aleagă, direct, și pe cei 76 președinți ai consiliilor județene, iar la București, pe președintele Consiliului General al Capitalei. Prefecții, care rămân reprezentanții Guvernului în teritoriu, ar urma să fie desemnați de către consilierii generali, în prima ședință ce urmează validării mandatelor lor.

Și președinții consiliilor ținutale ar urma să fie aleși prin votul direct al cetățenilor. Fiecare județ va fi împărțit în două până la 7 ținuturi, fiecare urmând să aibă câte un consiliu ținutal, ale căror prerogative s-ar axa, în principal, pe cooperarea intercomunală și pe domenii în care județele actuale sunt prea mari și prea departe spre a putea rezolva problemele apărute, iar comunitățile locale, luate individual, prea mici și prea neputincioase. La o normă de reprezentare de 5000 de locuitori pentru un consilier ținutal, ar rezulta, pe județe, un total de 15 până la 119 consilieri ținutali. Cele 274 de ținuturi ar totaliza 3954 consilieri ținutali.

În fruntea fiecărui consiliu ținutal se va afla un președinte al acestui consiliu, desemnat tot de cetățeni. În schimb, pretorul, care va fi reprezentantul executivului în teritoriu, va fi ales de către membrii consiliului ținutal, în prima ședință de după validarea acestuia.

La nivelul comunităților locale, numărul de unități administrative elementare (102 municipii, 214 orașe și 2864 comune) ar rămâne neschimbat, deoarece o modificare de o asemenea anvergură presupune o analiză serioasă, din prisma mai multor indicatori, făcută de către un colectiv de specialiști, nu prin decizii luate în pripă. Astfel, electoratul va continua să aleagă 3179 de primari de municipii, orașe și comune, un primar general și 6 primari de sector – ultimii 7, la nivelul Capitalei. Numărul de primari, pe județe, ar urma să fie cuprins între 7 (în județul Jiul Ardelean și în Capitală) și 75 – în județul Teleorman.

În schimb, chiar dacă și numărul consiliilor locale va rămâne același, numărul consilierilor locali ar urma să fie redus. Astfel, pentru comune și orașe, precum și pentru municipiile cu populație mai mică de 200000 locuitori, numărul de consilieri locali va fi redus cu 2 (ajungând să fie cuprins între 7 – pentru comunele cu mai puțin de 1000 locuitori – și 21 – pentru municipiile de peste 100000 locuitori). Orașele ce depășesc această populație, precum și sectoarele Capitalei, vor avea cu 4 consilieri locali mai puțin, în vreme ce numărul membrilor Consiliului General al Bucureștilor va fi cu 7 consilieri mai mic. Astfel, ar rezulta un număr de 34619 la nivelul întregii țări. Pe județe, valorile se înscriu între 105 consilieri (pentru județul Jiul Ardelean) și 845 (în cazul județului Dâmbovița).

Situația actuală (2012) permite alegerea, la nivel național, într-o circumscripție națională unică, a 33 europarlamentari, precum și a 137 senatori și 334 deputați (aleși prin vot uninominal, în colegii delimitate în cadrul județelor și/sau al Capitalei), a președinților de consilii județene, a consilierilor județeni, a primarilor și a consilierilor locali. Prefecții sunt desemnați (numiți) de către Guvern. În aceste condiții, este vorba de un total de 46148 aleși în diverse funcții.

În schimb, propunerea noastră modifică, pe de-o parte, maniera de alegere de către cetățeni a europarlamentarilor (care, deocamdată, rămân tot 33, dar ar fi desemnați la nivelul celor 6 macroregiuni, în număr proporțional cu populația acestora), iar pe de alta – adaugă nivele noi (cel regional, cel ținutal – la care se aleg consilii regionale, respectiv ținutale) și desemnarea pe cale electivă, prin participarea directă la scrutin a cetățenilor cu drept de vot a președinților consiliilor regionale, a președinților consiliilor ținutale și, prin votul consilierilor de la nivelul respectiv, a reprezentanților Guvernului în teritoriu (guvernatorii regiunilor, prefecții de județe și pretorii de ținuturi). Cu toate acestea, toți acești reprezentanți ai cetățenilor, desemnați prin vot direct sau indirect, însumează 44852 aleși, cu 1296 mai puțini decât în situația actuală.

*Acest material este un fragment din lucrarea intitulată Geografie electorală, publicată în 2013 la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. 

[1] Aceste tradiții se referă, în primul rând, la conservarea nivelelor județean și comunal al administrației românești. Termenul județ derivă din latinescul judicium, fiind conservat și de organizarea administrativă medievală a Sardiniei (organizată, în secolele XI-XV, în mai multe giudicati), în vreme ce comuna modernă (generalizată de reforma administrativă a lui Alexandru Ioan Cuza din 1864) are la bază obștea țărănească tradițională, existentă atât în societatea traco-geto-dacă, în cea traco-daco-romană, cât și în evoluția statelor românești medievale. Pe de altă parte, este necesară acordarea de prerogative nivelului regional, care are, în prezent, pentru regiunile de dezvoltare, mai mult elemente de „decor” și înființarea nivelului LAU 1, deoarece s-a dovedit că județele sunt prea mari și unitățile de nivel LAU 2 (municipiile, orașele și comunele) sunt prea mici pentru a rezolva, singure, multiplele probleme ale comunităților locale. Acest nivel, reprezentat în România, până în 1950, de plăși, ca subdiviziuni ale județelor, iar în perioada 1950-1968 – de raioane, ca unități componente ale regiunilor (de inspirație sovietică), poate fi suplinit de noi unități administrative, numite ținuturi.

[2] Acestea se află pe site-ul Oficiului de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat) la adresa: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/nuts_nomenclature/principles_characteristics.

[3] Reforma administrativă este cu atât mai necesară în perspectiva preconizatei transformări a Uniunii Europene în „Statele Unite ale Europei”, cărora statele îi vor ceda o parte din suveranitate, urmând a se dezvolta și prerogativele regiunilor și, prin descentralizare și aplicarea principiului subsidiarității, se urmărește consolidarea nivelului regional și a comunităților locale. Descentralizarea are vechi tradiții, datând în spațiul românesc din Evul Mediu. Astfel, entități politice cu autonomie regională/locală erau Bănia Craiovei față de domnia Țării Românești (în secolele XIV-XVIII) sau Țara de Jos față de domnia Moldovei (în aceeași perioadă). Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae, vorbește, de asemenea, la începutul veacului al XVIII-lea, de autoguvernarea Țării Vrancei, a ocolului Câmpulungului Moldovenesc și a Tigheciului. La fel, dincolo de Carpați, voievodatul Transilvaniei a avut, din secolul al XIII-lea, un statut autonom față de Coroana maghiară, până la dispariția Regatului Ungariei, la mijlocul veacului al XVI-lea.

[4] Chiar dacă guvernatorii, prefecții și pretorii sunt reprezentanții Guvernului în teritoriu, ei răspund față de cetățeni, prin aleșii lor direcți, astfel încât considerăm mai potrivită desemnarea lor prin vot, decât numirea de către executiv. Se poate opta pentru o soluție de compromis: Guvernul desemnează prefectul din trei propuneri avansate de Consiliul Județean (ideea a mai fost aplicată, în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, care avea rolul de a desemna primarii comunelor urbane, la dintre propunerile avansate de acestea). Scrutinul este utilizat și la desemnarea conducătorilor comunităților autonome din Spania și a fost folosit, în bună măsură, la desemnarea conducătorilor provinciilor romane (care erau, în parte, numiți de către împărat, în parte – aleși de Senat). În plus, chiar experiența românească în domeniu vine în sprijinul acestei idei, în perioada interbelică primarul fiind ales de către consiliul local, dar având rol și de delegat al executivului în respectiva unitate administrativă.

[5] Toate calculele au fost făcute ținând cont, deocamdată, de rezultatele recensământului din 2002, având în vedere că, până la data elaborării acestui material nu au fost date publicității rezultatele definitive ale recensământului din 2011 (de fapt, și alocarea numărului de parlamentari pentru alegerile din 2012 s-a făcut tot pe baza recensământului de acum 10 ani).

[6] Această prevedere, care lega Senatul de unitățile administrative, a mai fost aplicată, în parte, atât în primii ani ai statului român (în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza), cât și în perioada interbelică. Astfel, Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, adoptat în iulie 1864, prevedea ca din cei 64 de membri ai Corpului Ponderator (Senatul), o parte să fie numiți de domn dintre consilierii județeni: „jumătate dintre membrii Consiliilor generale ale districtelor și anume câte unul de fiecare județ” (art. 7). În schimb, Legea electorală din 27 martie 1926 specifica, la art. 4, punctul b, că o parte dintre senatori urmau să fie desemnați „de un colegiu compus de membrii aleși ai consiliilor comunale urbane și rurale și ai consiliilor județene, câte unul de fiecare județ.”

[7] Acest sistem este aplicat la alegerile legislative din Italia, începând cu scrutinul din anul 2006.

[8] Păstrând aceste norme de reprezentare pentru Camera Deputaților și Senat, ar rezulta o scădere și mai mare, dacă s-ar lua în considerare, pentru calcule, datele recensământului din 2011.

Leave a Response »

 

Un text de citit și, mai ales, DE PUS ÎN PRACTICĂ! Duminică, nov. 8 2015

În așteptarea momentului când aș fi găsit răgazul de a scrie/tehnoredacta despre schimbarea în mai bine a societății românești, am găsit materialul de mai jos: http://www.contributors.ro/administratie/de%C8%99teapta-te-romane-pe-tine/

Adaug, doar, că România se va schimba, cu adevărat, în mai bine, atunci când va exista coeziune între românii simpli (cei „fără funcții” diverse), care vor lucra, cu adevărat, în echipă (azi, nici măcar doi români nu fac echipă, deoarece unul se teme că celălalt „îi va trage țeapă”!) și când, dacă nu toți, măcar o mare parte a celor ce formăm „societatea românească”, ne vom face cât mai bine treaba, acolo, când și unde avem ceva de făcut!

LA MULȚI ANI! tuturor celor ce-și serbează ziua de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril!

Leave a Response »

 

Fără plagiate și plagiatori în Educație și Cercetare! Sâmbătă, nov. 7 2015

Domnul Cristian Dogaru a inițiat o petiție în sensul eliminării plagiatului din Educație și Cercetare.

Semnați petiția! Adresa acesteia este: http://civitas.dogaru.net/salubrizare-in-educatie-fara-plagiat/

Leave a Response »

 

Votați Alexandru Ungureanu! Miercuri, nov. 4 2015

Fac un apel călduros: pe site-ul http://www.oameniitimpului.ro/ se desfășoară o competiție, în care nominalizații (pe mai multe categorii) pot fi susținuți prin vot, zilnic! Ținând cont de întreaga activitatea profesională a Domniei Sale, de contribuțiile aduse geografiei românești și Alma Mater Iassiensis, de omenia demostrată de nenumărate ori, apelez, cu toată căldura, către toți aceia care pot și doresc să voteze, ca la secțiunea „Educație și cercetare”, să voteze, în fiecare zi, pentru domnul profesor universitar doctor emeritus Alexandru Ungureanu, membru corespondent al Academiei Române.

VOTAȚI ALEXANDRU UNGUREANU!

Leave a Response »

 

Despre Bacea Duminică, nov. 1 2015

Scriu acest material, oarecum, sub „presiunea timpului” și, tocmai de aceea, așa cum precizează Cristea Sandu Timoc, în Cuvântul înainte al cărții sale Vlahii sunt români (1997), „ar putea fi unele scăpări, pentru care cerem scuze cititorilor”. Apariția acestui text este și o consecință, indirectă[1], a unei excelente manifestări culturale, desfășurate la Iași, în acest sfârșit de săptămână.

În urmă cu aproape două decenii (1998), într-una din multele și îndelungile discuții din cadrul unor tabere școlare tematice, desfășurate la Ciric sau la Muncel, românul Pătru Iancu Timoceanu, din Bor (oraș din partea sârbească a Timocului), mi-a precizat că, în vremurile trecute, în transhumanța lor, ciobanii cu turmele de oi din Carpații timoceni se coborau spre locurile de iernat, spre finele lui octombrie, trecând, spre sudul Banatului prin vadul de la Sâmedru (sârbizat – Smederevo), spre a ajunge în Bacea, ținutul bacilor, situat între Dunăre și Tisa. Ținutul respectiv este împărțit, astăzi, între Ungaria (partea nordică – peste care se suprapune, parțial, comitatul numit Bács-Kiskun) și Serbia (partea sudică, ce formează, sub numele Bačka, sectorul vestic al provinciei Vojvodina)[2].

Informația a rămas, ulterior, în stand-by, până prin 2003-2006, când am inițiat o documentare (întâi pe site-ul companiei ungare de telefonie fixă – http://www.telefonkonyv.hu, apoi – pe cel al companiei similare din Serbia – http://www.belestrane.988info.rs/site/), completată, ulterior (până în 2010), cu informații cuprinse în site-urile altor companii de telefonie (fixă și/sau mobilă) din alte țări din spațiul carpato-balcanic, pe baza cărora am putut reconstitui, secvențial, aria de distribuție spațială a purtătorilor unor nume ce atestă migrația dinspre Bacea a strămoșilor celor ce poartă asemenea nume. Astfel de nume se regăsesc, atât în forme nerotacizate – Băcean(u) sau Bățean(u) – acestea fiind influențate, în bună măsură, de modificarea fonetică, la aromâni, a lui ce/ci, în țe/ți, fie în cele afectate de rotacizarea lui n intervocalic – Băcear(u) sau Bățear(u). Distribuția spațială a acestor nume este evidențiată în hărțile de mai jos.

Distribuţia spaţială a patronimului Băcean scoate în evidenţă prezenţa urmaşilor emigraţilor din Bacea în special în vecinătatea acestui ţinut al bacilor: Croaţia, Serbia, România, Ungaria, cu unele prelungiri spre nord şi est, înspre Ucraina, R. Belarus şi R. Moldova.

Varianta sa rotacizată, Băcear, cunoaşte o distribuţie asemănătoare, în primul rând în vecinătatea Bacei – Ungaria, Croaţia, Serbia, România, Slovacia (suprapusă peste aria unde se regăseau odinioară românii vestici, rotacizanţi, din nou cu prelungiri spre părţile estice ale României, spre Ucraina sau R. Belarus.

Băţean, variantă influenţată de fonetismul grecesc, scoate în evidenţă o concentrare mult peste medie în nordul Greciei şi în Muntenegru, arie influenţată de aceeaşi modificare fonetică, probabil din vremea dominaţiei medievale bizantine asupra zonei, dar şi în Serbia, Bosnia-Herţegovina şi Croaţia, unde fonetismul se poate datora aceleiaşi cauze sau este rezultatul erorilor de transmitere ale funcţionarilor imperiali ai Curţii vieneze. O explicaţie asemănătoare credem că are şi prezenţa acestei variante în Ucraina – mai ales în partea sa vestică, fost teritoriu aflat sub stăpânire austriacă – de unde purtătorii numelui vor fi emigrat spre estul şi sudul ţării, dar şi spre R. Belarus.

În fine, ultima variantă a numelui, Băţear, concentrată doar la nivelul Greciei, este o vie ilustrare a afirmaţiilor bizantine (G. Murnu, 2003), potrivit căreia strămoşii aromânilor ar fi venit, undeva înaintea sfârşitului primului mileniu al erei creştine dinspre nord. Ştim, inclusiv pe baza onomasticii, că nu toţi aromânii şi meglenoromânii de astăzi sunt urmaşii unor imigranţi dinspre Dunăre (Gh. Ivănescu, 2000), dar şi de unde anume, mai exact, au venit strămoşii lor. Este vorba despre zona Bacei, de unde, ca băceni, au decis să plece spre sud, probabil, cel mai târziu, imediat după aşezarea maghiarilor în Panonia (fapt argumentat de absenţa oricărui cuvânt unguresc la românii sud-dunăreni). Cum zona era afectată de rotacism în acea perioadă, în paralel cu forma Băceanu, circula şi Băcearu, aceasta, utilizată de emigranţii panonici fiind modificată sub influenţă elenă în cea actuală.

Pe aceste baze am presupus că vechimea ca toponim a numelui Bacea ar putea coborî spre sau chiar înainte de anul 1000 al erei creștine. O asemenea constatare asigura acestui choronim o vârstă ce îl plasa printre cele mai vechi regionime din spațiul carpato-balcanic și (sigur) printre cele create de strămoșii noștri.

Între timp, activitatea de documentare a continuat. Ne-a atras atenția, recent, un citat preluat de Nicolae Iorga (1937), după Procopius din Caesarea: in Bacensi est civitate. O așezare, numită Bassiana, este menționată, pentru secolele V-VII, și de surse mai vechi (Iordanes, Getica 53, Geogr. Ravennat, Cosmographia, p. 214, 16). Așezarea era localizată între Dunăre și Sava, la sud de Bacea, în actualul Srem, parte a Vojvodinei sârbești. Nicolae Iorga se întreabă (Histoire des Roumains, vol. II, p. 278) dacă de la această mențiune derivă denumirea slavă Bačka. Această mărturie confirmă prezența unor băceni la finalul antichității în zona regiunii numite Bacea și faptul că termenul, probabil de origine traco-dacică, fusese păstrat și era utilizat de localnicii romanizați, dintre care, măcar o parte erau, și atunci, păstori.

Astfel, izvoarele documentare citate, care pomenesc o fortificație cu numele Bassiana (scrierile lui (Iordanes, Geograful Ravennat) sau menționând că „in Bacensi est civitate” (Procopius din Caesarea) plasează vechimea toponimului cu cel puțin patru secole înainte de anul 1000, undeva prin veacul al VI-lea. Așezarea fortificată Bassiana se găsea în hotarul localității actuale Donji Petrovci (Vojvodina, Serbia). Sensul celor două forme ale numelui – Bassiana/(in) Bacensi (est civitate) – se completează reciproc. Cum limba latină (și cea greacă) nu avea(u) fonemul ș acesta a fost transcris prin ss. Probabil și un posibil ă (prezent în limba traco-dacilor, dar nu și în latină) a fost redat prin a. Am avea, astfel, o primă formă latină (Bassiana), care ar reproduce pronunția locală *Bășeana/*Bășiana, în vreme ce a doua expresie (in Bacensi est civitate) s-ar traduce prin „în (ținutul) Băcenilor este cetate/fortificație”. O cetate a Băcenilor, numită chiar *Băciana/*Băceana (după graiul local, probabil *Bășiana/*Bășeana nu ar fi o surpriză, deoarece locuitorii din Bacea (situată puțin mai la nord) puteau traversa zona în transhumanța lor spre/dinspre Carpații timoceni (și în secolele V-VII, când, o mare parte din timp, sudul Banatului nu se găsea sub autoritatea Imperiului, acest drum putea constitui o alternativă la cel ce trecea la nord de Dunăre, prin vadul de la Sâmedru/Smederevo de mai târziu) și aceștia vor fi fost chiar fondatorii localității. În fine, și alternanța fonetică *Băciana/*Bășiana are o explicație, probabilă, chiar posibilă. Respectivii păstori, traco-daco-romani, știau că pronunția „corectă”, „literară” era cea cu ci/ce (*Băciana/*Băceana), dar foloseau, frecvent, un fonetism local, „popular”, cu și/șe (*Bășiana/*Băciana), fonetism păstrat, în apropiere, până în zilele noastre, în Banatul actual, fie în expresii de tipul „șie să fac” – prezentă în folclor (în locul literarului „ce să fac”), fie în toponimie: un toponim, probabil slav la origine, diminutiv al lui reka (= râu la slavi), a devenit Recița, dar, în nomenclatura locală (inclusiv în cea oficială) s-a impus forma populară – Reșița (pronunțat, adesea, Rieșița). Pronunția cu șe/și în loc de ce/ci  se regăsește, de fapt, și la românii timoceni, care mergeau cu oile la iernat în Bacea și aceștia mai știu acest lucru, după spusele lui Pătru Iancu Timoceanu (1998) din Bor (în versuri din diferite cântece populare timocene: vesălia când să fașie, izvoriel cu apă rieșe, șie mi-a fost mai drag pră lumie, etc.).

Pe de altă parte, dacă Bassiana se transcrie nu *Bășiana, ci *Bășeana, ar trebui reconsiderată opinia potrivit căreia sufixul de singular -ean (și pluralul -eni/-ani) ar fi slave, aceste forme putând fi autohtone, traco-daco-romane, forma *Bășiana putând fi o pronunție locală (de singular feminin) a unei *Bășeana, așa cum, până astăzi, ardelenii pronunță Ardial, în loc de Ardeal sau tot ei (dar și aromânii) spun valia, nu valea. În fine, Procopius din Caesarea, ori face o măruntă confuzie între Bacea de la nord de Dunăre și Bassiana ca fiind în (ținutul) Băcenilor, ori exprimarea sa vorbește de o cetate a Băcenilor (Bacensis), originari din Bacea, numită Bassiana. În sprijinul importanței activităților pastorale ale băcenilor în Srem (dar și în zonele învecinate – Slavonia, Bacea, Banat, Timoc etc.) stau și mărturiile antroponimice (concentrarea aici a multor patronime derivate de la Băcean/Băcear – originar din Bacea) și toponimice (cu trimitere la numeroase stâne, sălașe și hodăi ale acestor păstori). Aceste nuclee pastorale s-au păstrat până pe la începutul secolului trecut, așa cum o confirma și harta topografică austriacă, pe baza acesteia fiind realizată reprezentarea cartografică de mai jos, cu toponimele referitoare la activitățile pastorale. De asemenea, prezența elementului românesc în Bacea (este drept, din ce în ce mai modest ca număr și pondere) este confirmată până astăzi[3].

Aceste elemente, corelate, ar face din Bacea cel mai vechi nume de regiune locuită de strămoșii noștri (și denumită chiar de ei) cu o vechime de chiar 2000 de ani. Astfel, confom site-ului http://imperium.ahlfeldt.se/places/13848.html, accesat la 28 octombrie 2015, localitatea Bassiana apare atestată între anii 30 î. Hr. și 640 d. Hr., însă nu știm dacă, anterior secolelor VI-VII a purtat același nume. Ținând cont, însă, de faptul că romanii (din necesități practice, în primul rând) au utilizat neschimbate, secole la rând, aceleași toponime, credem că toponimul în cauză datează de peste două milenii, mai exact din perioada de început a administrației romane în Moesia. Dacă Bassiana era o formă locală a unui *Băciana, acesta ar fi prima confirmare a unui termen traco-dacic – baci (I. I. Russu, Etnogeneza românilor, 1981, p. 253-254) – cu ajutorul onomasticii.

Note:

[1] Păstrarea în toponimia administrativă a celor două țări a acestor nume este o confirmare a preluării și adaptării numelui, românesc la origine, al ținutului tiso-dunărean, Bacea.

[2] În discuțiile din cadrul manifestării (și mai ales din preajma ei) a reieșit ideea că românii nu au fost (mai) deloc creatori de „structuri supra-teritoriale”, fapt reflectat de cvazi-absența unor choronime/regionime create de ei înșiși. Deși ideea rămâne (o bună parte dintre aceste choronime fiind la origine creații ne-românești, iar cele românești, acolo unde apar, sunt creații recente: Crișana, Transnistria), ea nu poate fi nici absolutizată și nici măcar exagerată: unele asemenea nume sunt creații românești la „bază” – Maramureș – choronim ce a definit, inițial, o țară românească, la fel ca și Moldova, Basarabia – „extins” de ocupantul rus, în 1812, de la numele dat, de pe la 1350, sudului teritoriului pruto-nistrean (Bugeacul), eliberat de tătari sub conducerea dinastiei muntene a Basarabilor, sau pleacă de la termeni geografici populari românești – Bucovina, derivat de la cuvântul local nord-moldovenesc bucovină, cu sensul de „loc cu fagi, făget”, poate chiar și Muntenia – nume sub care moldovenii au cunoscut, de la începuturile sale, viitorul voievodat sud-carpatic dezvoltat inițial în/sub munte. Nu știm cât de românești sunt nume ca Ardeal (dar, dacă N. Drăganu nu are dreptate în a-l încadra ca unguresc și se dovedește a fi dacic?), Banat (deși o instituție a banilor, conducători ai unor ținuturi de margine – „mărci” a preluat o tradiție românească, de origine sud-vest slavă, cea a băniilor, prezentă și în vechiul nume, românesc, al Olteniei, Bănia Craiovei) sau Dobrogea (intrat în istorie, ca regionim, după transformarea ținutului dunăreano-pontic în pașalâc, după numele despotului său, Dobrotiță, care nu se știe dacă era român, bulgar sau… bizantin).

[3] Prezenţa până târziu a românilor în Bacea este confirmată atât de documente, de statistici, cât şi de onomastică. Astfel, într-un document din veacul al XVIII-lea, autorităţile oraşului Kecskemét (situat în centrul Bacei, azi – în sudul Ungariei) atrăgeau atenţia locuitorilor să nu mai vândă case păstorilor români, deoarece aceştia erau deja prea numeroşi în localitate. Românii sunt menţionaţi în această aşezare şi în a doua jumătate a secolului următor, într-un articol publicat în Dacoromania, VIII, 1934-1935, ca participanţi la o Societate de lectură (Ion Breazu, Literatura Tribunei, p. 11). Antroponimia din vestul ţării atestă patronimul Bacican, care face trimitere la urmaşii unor originari din Bacea (numită Bačka de către sârbi), deci a unor români veniţi din regiune după extinderea numelui slav asupra (sudului) zonei. De asemenea, românii mai sunt menţionaţi ca prezenţi în câteva localităţi din vestul regiunii Bačka şi de recensămintele sârbeşti de după anul 2000.

Bibliografie:

 

Boamfă Ionel (2007), Ţara Oltului – studiu de geografie istorică cu privire specială asupra relaţiilor cu toponimia, Editura Fundaţiei AXIS, Iaşi (reeditare 2008), ISBN: 978-973-7742-59-9;

Boamfă Ionel (2011), Spatial Distribution of Pastoral Activities in Romania based on  Anthroponimy – in Analele Universităţii din Craiova, Seria Geografie, vol. 14 (serie nouă), 2011, p. 70-89, Craiova, p-ISSN: 1224-4112, e-ISSN: 2069-6191;

Boamfă Ionel, Horea-Șerban Raluca-Ioana, Camară Gabriel, Camară Iosif (2012), Features of the Pastoral Activities in the European Romanic Space reflected by Anthroponimy, Charles University in Prague, Faculty of Science, Department of Social Geography and Regional Develoment, The Institute of History, Academy of Sceinces of the Czech Republic, Czech Geographical Society, p. 126, http://www.ichg2012.cz/en/book-of-abstracts, http://www.yumpu.com/en/document/view/4959951/book-of-abstracts-international-conference-of-historical-geographers, ISBN: 978-80-904521-8-3;

Boamfă Ionel, Camară Gabriel, Camară Iosif (2015), Elements of historical geography reflected in the anthroponomy of Olt Country in the 1500-2004 period, în International Conference of Historical Geographers 2015, Royal Geographical Society (with IBG), London, 5 to 10 July 2015, http://www.ichg2015.org/wp-content/uploads/ICHG-2015-Programme-Book.pdf;

Boamfă Ionel, Camară Gabriel, Camară Iosif (2015), Cartographic Representation of Anthroponyms of Historical Moldavia, în 27^th Cartographic Conference, 16^th General Assembly, August 23-28, Rio de Janeiro / Brazil, ICC 2015, http://www.icc2015.org/abstract,208.html, ISBN 978-85-88783-11-9;

Dragomir Silviu (1959), Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în Evul Mediu, Editura Academiei, București;

Drăganu Nicolae (1933), Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei și a onomasticei, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București;

Iorga N. (1937-1945), Histoire des Roumains, vol. I-X, București;

Ivănescu Gheorghe (2000), Istoria limbii române, Editura Junimea, Iaşi;

Jawor Grzegorz (2013), Așezările de drept valah și locuitorii lor din Rutenia Roșie în Evul Mediu Târziu, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași;

Meteş Ştefan (1977), Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti (ediţia a II-a);

Murnu George (2003), Istoria românilor din Pind. Vlahia Mare (980-1259). Studiu istoric după izvoare bizantine, Editura Europa Unită, Bucureşti, ISBN: 973-96238-0-4;

Nandriş Grigore (1934-1935), Păstoritul românesc în Carpaţii poloni în lumina Atlasului linguistic al Poloniei subcarpatine Dacoromania, anul VIII, 1934-1935, p. 138-148, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională, Bucureşti;

Russu I. I. (1981), Etnogeneza românilor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti;

_* ^* _* (1888-1916), Harta topografică austriacă, ediția 1886-1916, scara 1:200000, Wien;

_* ^* _* (1893-1986), Hărțile topografice românești, edițiile 1893, 1917-1944, 1963-1973, 1996, București;

_* ^* _* (1973-1984), Harta topografică sovietică (Peninsula Balcanică), ediţia 1973-1984, scara 1:50000, Moskva;

http://edh-www.adw.uni-heidelberg.de/home, 15 octombrie 2013-04 septembrie 2014;

http://en.pkt.pl/yellow-pages/, 28 martie 2008, 22 februarie 2009;

http://eu.ixquick.com/do/phone.pl, 21 martie 2008;

http://imperium.ahlfeldt.se/places/13848.html, 28 octombrie 2015;

http://mapire.eu/en/, 27 iulie-21 octombrie 2014;

http://mercury.odessa.ua/search/, 25 august 2009;

http://phone.fin.cz/, 27 martie 2008, 22 februarie 2009;

http://soltdm.com/, 15 iunie 2011-18 septembrie 2014;

http://tiraspol.telkniga.info/, 12 noiembrie 2013-17 august 2014;

http://tis.telekom.si/, 27 martie 2008, 28 decembrie 2009, 22 iulie 2010;

http://www.bessarabia.ru/d_d1.htm, 14 octombrie 2014;

http://www.bcci.bg/services/directory.htm, 25 martie 2008;

http://www.belestrane.988info.rs/site/, 17 septembrie-8 octombrie 2006, 21 februarie 2009-15 februarie 2010, 30 iulie 2010;

http://www.bhtelecom.ba/index.php, 28 martie 2008, 18-22 iulie 2010;

http://www.bol.bg, 18 septembrie-12 octombrie 2006;

http://www.diadiktion.com/diadiktiondirectory-whitepagescyprus.htm, 17-18 iulie 2010;

http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/nepes.htm#studrom, 12 ianuarie 2006-17 martie 2014;

http://www.infobel.be, 18 martie 2008-15 februarie 2010, 28-31 august 2010;

http://www.lviv.net/tel/, 25 august 2009;

http://www.moldtelecom.md, 25 octombrie 2008-23 februarie 2010, 18 iulie-8 august 2010, 17 octombrie 2012-18 august 2014;

http://www.nomer.org/allukraina/, 25-31 august 2009, 29 decembrie 2009, 21 februarie 2010, 12 iulie 2010-15 august 2014;

http://www.nomer.org/chernivtsi/, 25 august 2009;

http://www.nomer.org/lida/, 26 iulie-8 august 2010;

http://www.nomer.org/minsk/, 26 iulie-8 august 2010;

http://www.nomer.org/pinsk/, 26 iulie-8 august 2010;

http://www.nomer.org/tiraspol/, 1 septembrie 2009, 18 iulie 2010;

http://www.nomer.org/zaporozhye/, 25 august 2009;

http://www.paginialbe.ro, 19 iulie 2002-30 iunie 2003; 1 octombrie-20 noiembrie 2004, 3-18 septembrie 2005, 15 februarie 2007-28 noiembrie 2009, 21 februarie 2010, 17 octombrie 2012-15 august 2014;

http://www.portal.edu.ro, 25 iulie-31 octombrie 2002; 26-30 iunie 2003; 1-15 octombrie 2004;

http://www.shqiperia.com/numeratori.php, 20 martie 2008, 21-22 februarie 2009;

http://www.telefonkonyv.hu, 3 octombrie-5 noiembrie 2003, 15 februarie-9 octombrie 2006, 18 noiembrie 2009-18 ianuarie 2010, 21-25 iulie 2010;

http://www.telekom.me/Phonebook.aspx, 21-22 februarie 2009, 18-19 iulie 2010;

http://www.telekomsrpske.com, 25 martie 2008;

http://www.tportal.hr/imenik, 25 martie 2008, 28-29 decembrie 2009, 12-31 iulie 2010;

http://www.whitepages.com, 3-20 septembrie 2005, 22 martie 2008-15 februarie 2010;

http://www.whitepages.gr/en/, 20-22 martie 2008, 21 februarie 2009, 29 decembrie 2009, 18 iulie 2010;

http://www.yellowpages.com.mk/default_en.aspx, 21 martie 2008;

http://www.zoznam.sk/hladaj.fcgi?co=telzoznam, 27 martie 2008, 22 februarie 2009, 28 decembrie 2009, 30 iulie 2010;

20 Responses »