Alexandru Andrieș – Șefu’ Sâmbătă, aug. 10 2019 

Reclame

Aurel Tămaș – Viață trecătoare Vineri, aug. 9 2019 

Valeria și Traian Ilea – Pușca și cureaua lată Joi, aug. 8 2019 

Aurel Tămaș – Când eram mai mic Miercuri, aug. 7 2019 

Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului Marți, aug. 6 2019 

Astăzi, creștinii ortodocși și catolici prăznuiesc Schimbarea la Față a Domnului Nostru Iisus Hristos. Cu acest prilej, locuitorii așezărilor de la poalele Ceahlăului marchează Sărbătoarea Muntelui. Se pare că acest masiv, încreștinat, odată cu trecerea, prin învățarea latinei, a traco-dacilor, de la învățăturile lui Zamolxe, la Legea creștină, continuă vechiul munte sfânt al dacilor, Kogaionon. Argumentele în favoarea acestei evoluții sunt prezentate aici.

Din cercetările efectuate până acum, se pare că, de la numele acestei sărbători, cunoscută în popor și ca Probojenia, nu a rămas nici un patronim sau toponim.

Sub o salcie pletoasă Luni, aug. 5 2019 

O, Măicuță Sfântă Duminică, aug. 4 2019 

3 August 1919 – 100 de ani de la ocuparea Budapestei de către Armata Română Sâmbătă, aug. 3 2019 

În toamna anului 1918, odată cu capitularea Puterilor Centrale și dezintegrarea imperiilor europene (începută, din 1917, cu cel țarist și continuată cu statele imperiale german și austro-ungar), s-a deschis teren favorabil afirmării voinței popoarelor europene subjugate de a trăi în state independente (Țările Baltice, Finlanda, Polonia, Cehoslovacia…) sau de a se (re)uni cu frații lor (popoarele slave vest-balcanice, unite cu Serbia și Muntenegru, românii din Basarabia, Bucovina și Transilvania).

În acest context, după capitularea Imperiului austro-ungar, atât la Budapesta, cât și la Viena, au izbucnit mișcări populare, care au dus la proclamarea, atât a Ungariei, cât și a Austriei, drept republici. Dacă Austria înțelegea să lase libertatea fostelor „Kronenlander” („țărilor Coroanei”) să decidă asupra viitorului lor, Budapesta „înțelegea” să-și conserve cât mai mult, dacă nu tot din teritoriul „Ungariei milenare”. Încă de pe 13 Noiembrie 1918, Armata Română, reintrată în război, contra Puterilor Centrale, a pătruns în estul Transilvaniei. Inițial, Puterile Aliate au convenit ca linie de demarcație, româno-maghiară, Valea Mureșului, linie pe care se găseau trupele române la 1 Decembrie, când, la Alba-Iulia, a fost proclamată Unirea Ardealului, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu România. Ulterior, până la începutul primăverii anului 1919, linia respectivă a fost mutată pe un aliniament ce mergea de la râul Tisa, în nord, pe linia Munților Apuseni, până la Mureș, la sud de care se găseau trupele franco-sârbe, care controlau Banatul. În ceea ce privește această regiune, revendicată atât de români, cât și de sârbi, în prima parte a anului 1919, a fost fixată noua frontieră româno-sârbă. În urma trasării graniței, două treimi din Banat rămânea României – cu tot cu Timișoara, oraș în care Armata Română a intrat tot la 3 august 1919 – o treime – Serbiei, iar extremitatea nord-vestică – Ungariei.

În acest context, la 21 martie a venit la putere, la Budapesta, un guvern de stânga, condus de Kun Bela (cu viziuni bolșevice). Spre a-și conserva și întări puterea, noul guvern a insistat pe păstrarea „Ungariei Mari”, în acest scop mizând și pe cooperarea cu Rusia bolșevică. Aceasta trebuia să lovească trupele române în Basarabia și Bucovina și, dacă trupele maghiare reușeau să înainteze spre estul Maramureșului și al Transilvaniei, acestea urmau să facă joncțiunea cu Armata Roșie…

În acest context, Armata Română a trecut la contraofensivă, împingând, într-o primă fază, trupele maghiare pe Tisa (1 mai 1919). Ungaria a cerut armistițiu, sperând ca , la Conferința de Pace de la Paris (în desfășurare) să găsească mai mult sprijin în conservarea, pe cât posibil, a granițelor sale antebelice, lucru care nu s-a întâmplat. Cum, la 17 iulie, maghiarii au reluat atacurile, Armata Română a ripostat și, în seara zilei de 3 august, primele detașamente ale românilor – trei escadroane ale Regimentului 6 Cavalerie, al Brigăzii a patra, conduse de generalul Rusescu -, au intrat în Budapesta. În textul atașat, se găsesc mai multe detalii legate de operațiunile militare. O prezentare amănunțită se află în lucrarea lui Constantn KirițescuIstoria Războiului pentru Întregirea României.

Ocupația română a capitalei Ungariei a încetat la 14 noiembrie, din 16 noiembrie instalându-se aici autoritățile maghiare interbelice, conduse de Horthy Miklos. Mai jos este inserat un ziar ce apărea în acele vremuri, la Budapesta – Pester Lloyd, numărul din 30 septembrie 1919 – cotidian de limba germană, cu un comunicat al Armatei Române (în română și germană) și spații albe, impuse de cenzura comandamentului militar român.

2 august 1940 – „apariția” Republicii (Sovietice Socialiste) Moldovenești Vineri, aug. 2 2019 

Încă de la începutul perioadei interbelice, regimul bolșevic de la Moscova nu s-a împăcat cu ideea Unirii Basarabiei cu România. După ce, în anul 1924, a încercat, fără succes, o revoltă anti-românească în sudul regiunii (la Tatarbunar), a fost creată, la 12 octombrie, același an, pe malul stâng la Nistrului, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (încă din martie fusese creionată o Regiune Autonomă Moldovenească, parte componentă a RSS Ucrainene). Această entitate, cuprinzând peste 500 de mii de locuitori, din cadrul cărora doar o treime erau români (moldoveni), avea peste 7,516 km2, a avut, inițial capitala la Balta – în anii 1924-1928, apoi – la Bârzu(la) (azi Podilsk), în 1928-1929 și, în cele din urmă, din 1929, s-a fixat la Tiraspol.

Scopul creării acestei entități era de a destabiliza România, prin menținerea, la granița ei răsăriteană, a unui focar de tensiune (de-altfel, în „Constituția” RASS Moldovenești era specificat că granița de apus a acesteia este râul Prut, iar pe hărțile sovietice ale acestei republici scria, cu caractere chirilice, peste Basarabia, „parti ocupatî din România”). În același timp, însă, apariția RASS Moldovenești era și o recunoaștere a faptului că, cu toate că frontiera româno-sovietică fusese fixată pe Nistru (o frontieră mai naturală nici că s-ar fi putut găsi), exista un însemnat element român(ofon) și la est de acest râu.

După semnarea pactului Molotov-Ribbentropp, care reglementa „sferele de influență” sovietice și germane în Europa Central-Estică (23 august 1939), în contextul capitulării Franței în fața armatelor naziste (22 iunie 1940), câteva zile mai târziu, URSS a cerut, prin notele ultimative din 26-28 iunie, „înapoierea” de către România a Basarabiei. Au fost anexate, drept „compensație” pentru cei 22 de ani de „ocupație” românească, nordul Bucovinei și, din „greșeală”, ținutul Herței. Ulterior, după circa o lună, nordul Bucovinei, ținutul Herței și nordul Basarabiei (Hotin) au format regiunea Cernăuți, Bugeacul (sudul Basarabiei) a devenit regiunea Akkerman/Ismail – ambele, în componența RSS Ucrainene. Cea mai mare parte a Basarabiei și raioanele situate imediat la est de Nistru au format, prin decizia luată în biroul „tătucii” Stalin”, la 2 august 1940, RSS Moldovenească (mai mult de jumătate dintre raioanele fostei RASS Moldovenești au trecut la RSS Ucraineană, fiind încorporate în regiunile Odesa și Vinița). A fost singura „republică sovietică” creată din biroul șefului bolșevic al URSS.

Caracterul său artificial se vădește, în primul rând, prin faptul că, pe lângă cei doar 900 m ieșire la Dunăre (Giurgulești) și absența oricărei ieșiri la Marea Neagră, entitatea politică pruto-nistreană nu are viabilitate economică, politică și militară. Pe de altă parte, în perioada sovietică, la Chișinău circula butada „Dacă vrei să fii ministru, tre’ să fii de peste Nistru!” – aluzie la faptul că, mai ales în primii ani ai „puterii sovietelor”, demnitarii din conducerea RSS Moldovenești erau originari din raioanele transnistrene. Culmea e că, măcar în parte, aceste vorbe și-au păstrat valabilitatea și după 1990, singurul președinte al R. Moldova, după 1991 care a avut două mandate fiind Vladimir Voronin, originar de la est de Nistru!

Începutul renașterii naționale, marcat de reformele din anii 1989-1991, a fost „înghețat” ulterior, și cu „sprijinul” tovarășului președinte de atunci de la București, apoi a apărut conflictul ce a dus la separarea Transnistriei și Tighinei de autoritățile de la Chișinău… Întotdeauna, implicarea Kremlinului a fost clară. Totuși, „apele se vor alege” într-o zi și actuala entitate, artificial creată, urmașa RSS Moldovenești își va găsi drumul în matca reîntregirii românești, la fel ca în 27 Martie/9 Aprilie 1918, când Sfatul Țării de la Chișinău a votat Unirea cu Țara!

Ziua Imnului Național Luni, iul. 29 2019 

La 29 iulie 1848, la Râmnicul Vâlcea, s-a cântat, pentru prima dată, „Deșteaptă-te, române!”. Imn (neoficial) al românilor, a însoțit multe din momentele importante ale poporului și Țării – Războiul de Independență, cele două războaie mondiale, Unirea din 1918, revoltele anticomuniste (Brașov, 1987, Timișoara, Cluj, Sibiu, București…, 1989), devenind Imnul Național al României, după 1989 și, pentru perioada 1991-1994, Imnul Național al R. Moldova. Mai multe detalii, aici.

Pagina următoare »