Despre numele Paraschiv/Paraschiva/Parascheva Duminică, oct. 14 2018 

Astăzi este prăznuită Sfânta Cuvioasă Parascheva, prilej de a aborda puțin răspândirea geografică a numelui Paraschiv, de la care a derivat hagionimul de mai sus.

Numele, atestat, inițial la feminin, derivă din grecescul paraskevi, numele dat, în greacă, zilei de vineri, având semnificația de „pregătire”. Replica slavă balcanică a termenului este petka, cu semnificația de „a cincea zi a săptămânii” (deci, tot vineri). Probabil, în vremea bilingvismului româno-slav, s-au dezvoltat, la români, tradițiile ce o atestă pe Sfânta Vineri.

Cuvioasa Parascheva s-a născut într-un sat din Tracia, la Epivata (azi Boia­dos), pe țăr­mul Mării Mar­mara, în apropiere de Cons­tan­­ti­nopol. A trăit în prima parte a secolului al XI-lea. După nenumărate fapte bune, plăcute lui Dumnezeu, atunci când a trecut la Domnul, după o vreme, trupul său a fost descoperit printr-o minune. În apropiere de locul în care se afla îngropat trupul Cuvioasei, a ajuns dus de ape, trupul în putrefacție al unui marinar. Din cauza mirosului, localnicii au săpat o groapă ca să îngroape cadavrul. Săpând, au descoperit și moaștele Sfintei Parascheva. Însă, pentru că nu știau despre cine este vorba, le-au lăsat în continuare în pământ, alături de trupul marinarului. Unui om evlavios din sat, pe nume Gheorghe, i s-a arătat în vis Sfânta Parascheva ca o împărateasă, înconjurată de cete de ostași luminați, căruia i-a zis: „Luați repede moaștele mele și le puneți într-un loc de cinste, pentru ca nu pot să suport mirosul acestui om”.

Fiind scoase din mormânt, Dumnezeu le-a proslăvit cu faceri de minuni. Duăa trecerea sa la cele veșnice, în anul 1235, moaștele Sfintei au fost luate de împăratul Ioan Asan al II-lea, al românilor și bulgarilor (1218-1241), și au fost așezate cu cinste la Târnovo. Mai târziu, în anul 1393, au fost strămutate la Belgrad, și, apoi, în 1521, au fost aduse la Constantinopol, la biserica Patriarhiei. Sfintele moaște au fost dăruite Moldovei de patriarhul Constantinopolului Partenie I (1639-1644), ca mulțumire pentru dărnicia domnitorului Vasile Lupu, care plătise toate datoriile Patriarhiei ecumenice. Adăugăm faptul că Vasile Lupu era, și el, român balcanic, acest fapt fiind întărit de ajutoarele bănești trimise de voievodul moldovean mănăstirii ortodoxe Lipovina/Lepavina, aflate în Valahia croată, în apropiere de Zagreb.

Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliti greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei). Ajungand la Galați, apoi la Iași, pe 13 iunie 1641, au fost întâmpinate de Vasile Voda Lupu, de Sfântul Mitropolit Varlaam și de episcopii de Roman si Huși, de cler și credincioși. Ele au fost așezate spre închinare in Mănăstirea Sfinților Trei Ierarhi din Iași. Astăzi, moaștele Sfintei Parascheva se află în Catedrala mitropolitana din Iași.

Amintim că, în anul 1944, din cauza războiului, moaștele sfintei au fost mutate de la Iași, la mănăstirea ilfoveana Samurcașești, Ciorogârla. Au fost prezente aici în perioada 10 aprilie 1944 – 27 octombrie 1944. Pe 27 octombrie ele au ajuns la Catedrala Patriarhală, unde au rămase spre închinare până pe 13 noiembrie 1944, revenind ulterior la Iași.

O mare parte a acestor informații este preluată de aici.

Dovadă a marelui atașament față de Cuvioasa Parascheva, nu doar moldovenii, ci românii, în general, inclusiv cei balcanici, au contribuit la proslăvirea ei, inclusiv prin numeroasele atestări ale numelui, cu multe variante și derivate. Primele atestări le întâlnim, în forme ca Paraschia, Paraschița, Parasiia, în Moldova, în secolul al XVI-lea, urmate de altele, în Muntenia, în aceeași vreme. Ulterior, s-au dezvoltat alte numeroase variante și derivate: Schiva, Chiva, Chivuța, Vuța, Pache și altele. Sub influență slavă estică (ucraineană), în Maramureș și în Ardeal, au apărut forme ca Parascovea, Parasuca, Parasca, iar sub influență rusă, în Basarabia circulă formele Parascovia, Prascovia.

Din secolul al XVI-lea sunt atestate deja și forme masculine, în Muntenia, Moldova, Dobrogea sau Ardeal: Para, Schivu, Chivu.

Pe de altă parte, s-au dezvoltat și forme evoluate din termenul slav: Petcu, Petca, Petculescu și altele (N. A. Constantinescu, 1963).

După o opinie argumentată de mai bine de un deceniu, prezentată și în teza de doctorat (publicată în 2007), credem că există o legătură între numele dezvoltate pe „teren lingvistic” grecesc – din paraskevi – sau slav – din petka, în formele românești derivate de la numeralul cinci, atât la nord de Dunăre, cât și în Balcani. Astfel, opinăm că nume precum Cincă, Șincari, Șinca, Cincu, Cinciș și altele (unele dintre ele – toponime), ca și termenul cu care au fost denumiți românii balcanici (în special, aromânii, dar și meglenoromânii) – cincari (pronunțat țințari) sunt derivate de la a cincea zi a săptămânii, vineri, fiind replica românească a numelor Paraschiv(a) sau/și Petcu/Petca. S-ar putea ca aceeași semnificație să aibă și numele satului ardelean Vinerea. Mulți dintre cei numiți astfel – țințari – erau păstori (mai ales la sud de Dunăre) și, deoarece și Cuvioasa Parascheva era tot din zonă, au dezvoltat un atașament deosebit față de Sfântă. Așa se explică și de ce tot un aromân, voievodul Vasile Lupu, reușește să aducă moaștele Sfintei la Iași.

 

Reclame

Semnificația sufixului -escu/-ești (actualizare) Marți, sept. 25 2018 

În onomastica românească, acest sufix are sensul de „urmaș al lui…” Popa, Ion, George, etc , în cazul antroponimelor Popescu, Ionescu, Georgescu și altele, sau de „așezare locuita de urmașii lui…” – în cazul toponimelor Popești, Ionești, Georgești ș.a.m.d.

Se pare însă că, în Banat și Oltenia, sufixul menționat ar fi avut și semnificația de „originar din…”, așa cum par să ateste antroponimul Obersterescu (derivat de la forma germană Obersteyer = Stiria Superioară,  azi în Austria), prezent în Banat, patronimul oltean Gălățescu  (menționat de Ion Conea la Târgul Jiu, cu sensul de originar din Galați-Făgăraș), dar și oiconimul doljean Dioşti, probabil, inițial *Di(i)uăști  (= sat întemeiat de originari din Diiu/Vidin).

Actualizare (25 septembrie 2018): Se pare că și sudul Transilvaniei intră/intra în această arie. O dovedesc (sau par a o demonstra), antroponimele Ucenescu (atestat la Brașov, în vremea Revoluției de la 1848) și Acelenescu (consemnat, în zilele noastre, la Sibiu).

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci Vineri, sept. 14 2018 

Astăzi se prăznuiește Înălțarea Sfintei Cruci. O bună ocazie de a spune câte ceva despre răspândirea patronimelor legate de această sărbătoare.

Astfel, un purtător al numelui Cruce este atestat, în epoca medievală, în Moldova, un Cruciță – apare în Ardeal, iar în sudul țării, pe filieră slavă, apar formele Cărstov, Cârstov și Cârștov.

Există și câteva localități cu numele Crucea, în județele Constanța, Suceava și Iași.

Despre numele Ioachim și Ana Duminică, sept. 9 2018 

Fiind și astăzi sărbătoare, vom vorbi despre numele Ioachim și Ana.

Primul, este atestat, în forma Joachim, în epoca medievală, în Bulgaria, Grecia și în România (prima mențiune fiind din Moldova, în secolul al XV-lea). Astăzi, mai frecvent, este prezent în formele populare, derivate, Achim, Chimu, Ichim, Echimescu și altele. Numele se regăsește și în toponimie: Iechimăuți, Chinea.

Numele Ana este menționat tot din Evul Mediu, când, în spațiul românesc, se număra între primele 50 de patronime ca frecvență și era prezent prin formele Ana și Anca. Între timp, numărul de forme în care este prezent s-a diversificat: Ana, Anca, Ancuța, Ancuțoiu, AaneiAnica, Anișca, Aniței, Anițescu, Anuca, Aneasa, poate și Noica  și altele. De asemenea, patronimul a intrat și în toponimie, în nume ca Sântana de Mureș, Sântana, etc.

Completări legate de Sântămărie Sâmbătă, sept. 8 2018 

La o săptămână după începutul Anului Nou Bisericesc, este celebrată Nașterea Maicii Domnului.  Prilej de a mai spune câte ceva despre semnificația onomastică legată de această sărbătoare.

În primul rând, după O. Felecan (2010), prima atestare a numelui, în forma Maria Donata apare într-o inscripție din vremea Daciei romane, aceasta fiind, probabil, prima mențiune a numelui în spațiul românesc și o probă, probabilă, a existenței unui început de viață creștină în regiunile de la nord de Dunăre.

Apoi, sunt de menționat frecventele atestări medievale ale numelui, după N. A. Constantinescu (1963), prezente în toate ținuturile românești.

Pe de altă parte, apar mențiuni derivate de la slavul Bogorodița = „Maica Domnului”, în formele Bogorode, Bogoroda, Bogorodă și, destul de recent, atestări ale formei de origine bulgară Matcăbojă = „Maica Domnului”.

P.S. Numele Marian nu este derivat de la Maria, ci de la forma latină Marius.

Răspândirea geografică a numelui Alexandru Joi, aug. 30 2018 

Astăzi, cu ocazia sărbătorii sfântului Alexandru, vom vorbi puțin despre vechimea și repartiția geografică a acestui patronim în spațiul carpato-balcanic.

Astfel, patronimul, atestat istoric chiar dinaintea erei creștine – cel mai cunoscut exemplu fiind Alexandru Macedon, creatorul și conducătorul Imperiului macedonean (în a doua parte a secolului IV î. Hr.), este amintit din primele secole după Iisus Hristos, fiind înregistrat în formele Alexander sau Alexandrus. Prima mențiune datează din anul 314, când își începe activitatea în scaunul arhiepiscopal de la Byzantion (viitorul Constantinopolis), un prelat Alexander. Apoi, sunt amintiți, tot în secolul al IV-lea, un episcop cu același nume la Salonic, încă unul – în Rodopi și altul – în Tesalia. Din secolele V-VI, datează alte mențiuni în diverse arii de pe teritoriul actualelor state Turcia, Grecia și România (o mențiune a unui Alexander, ca episcop al Tomisului, în anii 449-452).

Pentru veacurile VII-X există mai puține atestări: un Alexander – în sud-estul Bulgariei, și câte un Alexandrus – în partea asiatică a Turciei (unul în veacul al VII-lea, celălalt – în secolul următor).

Pentru intervalul cuprins între secolele XI-XV există înregistrări ale acestui antroponim și la nord de Dunăre, cele mai frecvente apărând în Moldova, unde numele se situa pe poziția a șaptea, dar și în Ardeal, unde este consemnat, în Țara Oltului, pe locul 17 în ierarhia acestei perioade.

Alte mențiuni apar și în secolele XVI-XVIII, din nou – în Moldova, apoi – în Oltenia, dar și în partea asiatică a Turciei.

În prezent, numele este atestat, frecvent, în România – variantele Alexandru/Alexandrescu/Sandu (locul 13), în Bulgaria – formele Aleksandrov/Aleksandrova/Alexandrov/Alexandrova (locul 24 în ierarhia națională actuală) și în Cipru – Alexandrou (locul 27).

Despre Sântămărie Miercuri, aug. 15 2018 

Patronimul Maria, unul dintre cele mai răspândite nume feminine printre creștini, apare în onomastica românească încă din perioada romanizării traco-dacilor. Faptul este dovedit atât de numele sărbătorii de azi – numită Sântămăria Mare (cea „Mică” fiind pe 8 Septembrie) – cât și de felul cum au păstrat numele său românii, atât la nord de Dunăre – Sântămărie, cât și în Balcani – Stămărie (la aromâni).

Însemnătatea sărbătorii – legată fie de Adormirea Maicii Domnului (15 August, celebrată la catolici și la ortodocșii ardeleni), fie de Nașterea Maicii Domnului (8 Septembrie, sărbătorită de ortodocșii de la est și sud de Carpați) se vădește atât din faptul că este consemnată în toponimie – Sântămăria-Orlea (în Ardeal), Sânta Maria – azi Santa Mare (în Moldova), cât și de frecvența mare a numelui, încă din perioada medievală, până azi – când Maria este cel mai răspândit nume de botez. În toponimie, sub influență maghiară – de la Szent Marija – s-a ajuns la forma Simeria, atestată în cazul unui oraș hunedorean și al unui (fost) sat – în forma Szemerija – azi cartier al municipiului Sfântul Gheorghe.

Distribuția spațială a antroponimelor ce evidențiază migrații regionale în spațiul carpato-balcanic Sâmbătă, aug. 11 2018 

Începând de la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu primele recensăminte moderne – efectuate, în Imperiul habsburgic, în 1850 și, în regiunile extracarpatice, în 1859 – autoritățile au colectat date tot mai exacte referitoare la caracteristicile populației, inclusiv cele legate de locul de proveniență, pe baza cărora se pot stabili curenții migratorii, interni sau/și externi. Însă, pentru epocile mai vechi, astfel de înregistrări statistice nu (prea) există. Onomastica, în general și antroponimele, în special, pot suplini o asemenea carență, fie și doar cu caracter orientativ.

Pentru a vedea care sunt (au fost) direcțiile istorice de migrație a elementului românesc, dintr-o regiune în alta a spațiului carpato-balcanic, am selectat doar acele antroponime care evidențiază proveniența strămoșilor purtătorilor numelui dintr-o anumită regiune geografico-istorică. Este vorba de antroponimele Bufean, Oltean, Muntean, Dician, Dobrogean, Moldovean, Basarabean, Cordunean, Bucovinean, Moroșean, Crișean, Ardelean, Bănățean, Ungurean și Băcean.

Regiunile (provinciile) istorico-geografice au fost deja prezentate, cu altă ocazie. Metoda de cartografiere este aceeași ca și în cazul hărților legate de antroponimele cu caracter politico-administrativ (metoda coeficienților de distribuție spațială), coeficienții în cauză fiind calculați în același mod.

Bufean total coef 2008 ok

 

Antroponimul Bufean totalizează 459 purtători. Acesta se referă la originari din Oltenia, bănățenii fiind cei care i-au numit astfel.

Oltean total coef 2008 ok

 

Numele Oltean are 8842 de purtători în zona studiată. Sensul numelui este mult mai complex: poate arăta originea din Țara Oltului, dar și din județul Olt, sau, mai rar, din lungul Văii Oltului.

Muntean total coef 2008 ok

 

Patronimul Muntean numără 24642 de purtători, având ca sens, de cele mai multe ori, pe cel de originar din Muntenia, dar, în nordul Moldovei, poate avea și sensul de originarde la munte.

Dician total coef 2008 ok

 

Numele Dician totalizează 155 de purtători și se referă la originari din Dobrogea, fiind numiți așa de la numele cetății Vicina din nordul regiunii.

Dobrogean total coef 2008 ok

 

Antroponimul Dobrogean cuprinde un total de 664 de purtători, fiind mai recent decât precedentul. A apărut după transformarea Dobrogei în provincie otomană.

Moldovean total coef 2008 ok

 

Numele Moldovean totalizează 14593 de purtători. Se referă la originari din Moldova, în sens larg, adică din tot spațiul voievodatului medieval, cuprins între Carpatii Orientali și Nistru.

Basarabean total coef 2008 ok

 

Patronimul Basarabean este foarte rar – are doar 15 purtători. Sensul este legat de originea din Basarabia.

Cordunean total coef 2008 ok.jpg

 

Antroponimul Cordunean numără 573 de purtători. Semnificația numelui se referă la originea de dincolo de „cordun” – limita trasată de Habsburgi spre a separa viitoarea Bucovina de restul Principatului Moldovei.

Bucovinean total coef 2008 ok

 

Și antroponimul Bucovinean este rar, având doar 18 purtători. Numele se referă la originari din Bucovina.

Morosean total coef 2008 ok

 

Patronimul Moroșean are un total de 1853 de purtători. Numele arată originea strămoșilor purtătorilordin vechiul voievodat al Țării Maramureșului, mult mai întins, mai ales la nord de Tisa.

Crisean total coef 2008 ok

 

Numele Crișean totalizează 3396 de purtători și se referă, cel mai probabil, la originari din bazinul Crisurilor.

Ardelean total coef 2008 ok

 

Patronimul Ardelean numără 5483 de purtători. Antroponimul se referă la originari din Ardeal, însens restrâns, deci doar din partea centrală a țării.

Banatean total coef 2008 ok

 

Numele Bănățean are doar 102 purtători și se referă la originari din Banat.

Ungurean total coef 2008 ok

 

Patronimul Ungurean este foarte răspândit – 11037 de purtători. Numele se referă la români originari din ținuturile de la vest de Carpati, ocupate în trecut de Ungaria. Termenul de la care a derivat numele a fost utilizat în Moldova, Țara Românească și în Timoc.

Bacean total coef 2008 ok

 

Antroponimul Băcean numără 1759 de purtători. Sensul numelui este legat de Bacea, regiune despre care am mai vorbit.

Carpato-Balcania-pastorit antichitate

 

Răspândirea antroponimelor de origine latină legate de demnități politico-militare în spațiul carpato-balcanic Vineri, aug. 10 2018 

Am semnalat, pe scurt, nu cu multă vreme în urmă, faptul că, în spațiul carpato-balcanic, au supraviețuit câțiva termeni, de origine latină, legați de demnități politico-militare. Termenii în cauză, păstrați în antroponimie, în mare măsură, de populația traco-dacă romanizată, se leagă de demnități ce pornesc de la nivel administrativ local – Jude – spre cel regional – Județ, Duca – până la cel statal, național – Domn(u).

Precizăm că hărțile au fost realizate prin metoda coeficienților de distribuție spațială. Acest coeficient a rezultat din împărțirea procentului deținut de purtătorii unui nume la nivelul unei entități administrative la procentul deținut de populația aceleiași entități. Cum totalul procentelor unui nume la nivelul spațiului carpato-balcanic este 100%, iar cel al populației – tot 100%, rezultă că valoarea acestui coeficient pentru întreaga zonă este 1. Astfel, acolo unde coeficientul are valori mai mari ca 1 (reprezentate pe hărți cu culori „calde” – galben, portocaliu, roșu), numele în cauză este mai bine reprezentat, prin raport cu media. Dacă același coeficient are valori mai mici ca 1 (care, pe hartă, apar în culori „reci” – diverse nuanțe de albastru), aceasta semnifică faptul că acel nume este mai modest reprezentat, prin raport cu media. În fine, acolo unde limitele „clasei” inferioare sunt date de cifra 0 (zero), acest fapt semnifică absența numelui în acea regiune (reprezentată cu albastru închis).

Jude total coef 2008 ok

 

 

Vechimea acestor structuri este considerabilă. Astfel, obștea țărănească cu Sfatul Bătrânilor este atestată din vremea traco-dacilor, iar judele este moștenit din perioada romană. Despre vechimea obștilor am mai vorbit, acestea fiind dovedite de așezările cu sufixele -ești și -eni/-ani. Sufixul -ești cu sens de plural colectiv, atestând întemeierea satului de către o mare comunitate patriarhală de țărani liberi, este ori latin, dintr-un -iscus, ori chiar traco-dacic, rezultat dintr-un sufix -isk/-isc.

Răspândirea numelui evidențiază azi diferite regiuni din România, dar și din Ucraina, Ungaria, Serbia și Bulgaria. Numele Jude are azi 989 purtători.

Judet total coef 2008 ok

 

Pentru patronimul Județ primele mențiuni apar la sud de Dunăre, unde, în secolul al XIII-lea se amintește o județie a românilor din Serbia. Ulterior, asemenea mențiuni, inclusiv onomastice, apar și la nord de fluviu, în Țara Românească, Transilvania și Moldova. Termenul, derivat din latinescul judicium, avea, inițial, sensul de judecător a cărui jurisdicție acoperea mai multe așezări. Ulterior, sensul său a translat spre cel legat de teritoriul administrat de respectivul demnitar, sens păstrat, din Evul Mediu, în cel al județului românesc, care, până azi, definește o unitate administrativă ce cuprinde un număr de câteva zeci (sau chiar sute) de localități. Interesant de semnalat este prezența medievală, în Sardinia de azi, în veacul al XIV-lea, a patru formațiuni politice locale, numite giudicati, cucerite de Spania. Antroponimul este atestat în prezent în vestul și sudul României, dar apare și în sudul Ucrainei și chiar pe litoralul adriatic al Croației. În total sunt 30 de purtători ai numelui Județ.

Duca total coef 2008 ok

 

Derivat din latinescul dux/ducis, cu sensul de conducător militar, a rezultat în română, printr-un intermediar grecesc (bizantin), antroponimul Duca. Acesta desemna un lider militar, termenul de la care pornește fiind puternic concurat – și chiar înlocuit! – de cel de origine slavă, care a dat și el reflexe patronimice, de forma Vodă. Numele Duca are 14502 purtători. Patronimul este foarte răspândit, fiind frecvent în vestul Peninsulei Balcanice, dar și în România, R. Moldova, Ucraina și Polonia.

Domn total coef 2008 ok

 

Din forma dominus a rezultat, în latina târzie, o variantă domnus, care a trecut, ulterior, în domnu. Primele mențiuni ale antroponimului datează din secolele IV-VI, când apar forme ca Domnus, Domnio, Domninus, începând din Turcia de azi (inclusiv partea sa asiatică), trecând prin Grecia și Bulgaria, până în Ungaria și Ucraina (Crimeea). În română, domn(u) a căpătat, între altele, sensul de lider politic, fiind sinonim cu domnitor, principe și, după 1881, când România a devenit Regat, poporul l-a folosit și pentru a-l numi pe Rege. Este mai întâlnit în Ucraina, România și Polonia. Astăzi, patronimul Domn are 2849 purtători.

Vechimea păstoritului în spațiul carpato-balcanic Joi, aug. 9 2018 

Despre păstorit, în spațiul carpato-balcanic s-a mai scris. Și despre vechimea acestei activități, care, în versiunea sa transhumantă, a fost, multă vreme, o prezență intensă, din Pirinei, Alpi și Apenini, până în Carpați, Dinarici, Pind, Balcani și Caucaz. Studiind mai cu atenție sursele documentare, am putut determina, pe baze onomastice (în special, toponimice), aria de manifestare a acestei activități, în spațiul menționat.

Astfel, choronimul Bacea este cel mai vechi nume de regiune creat de strămoșii noștri, fiind prezent, probabil, de la finalul antichității (secolele IV-VI). După Digital Atlas of the Roman Empire, am găsit nu unul, ci două derivate de la Bacea: pe lângă Bassiana din Srem (situată imediat la sud de Bacea), mai exista o altă așezare, cu același nume, la vest de lacul Balaton (spre frontiera actuală a Ungariei cu Austria). De asemenea, harta de mai jos, menționează, toponimic, derivate de la termenii, de origine traco-dacică, baci, strungă și stână – al căror sens, în limba română, este legat de activitățile pastorale.

Carpato-Balcania-pastorit antichitate

 

Vechimea toponimului Bacea, păstrat ca atare doar de românii timoceni (după mărturisirea regretatului Pătru Iancu Timoceanul) este întărită și de preluarea de către maghiari și sârbi a numelui în forme specifice. Astfel, partea nordică a regiunii formează, azi, comitatul unguresc Bacs-Kiskun, în vreme ce sudul constituie partea vestică a provinciei autonome sârbe Vojvodina, numită Backa.

Despre migrațiile din(spre) Bacea vom mai vorbi în zilele următoare.

Pagina următoare »