Despre antroponimia românească din Bulgaria Duminică, iun. 17 2018 

Lucrez de ceva vreme la actualizarea datelor legate de păstoritul în spațiul carpato-balcanic, atestat pe baze onomastice (de toponime și antroponime). Prilej de a face, în condițiile în care acum este în lucru aducerea „la zi” a informației la nivelul provinciilor Bulgariei, unele aprecieri legate de antroponimia de origine românească. Dacă despre păstorit va mai fi vorba cu altă ocazie, acum, câteva idei generale, „la cald”

– prezența numelor Moldovanov/Moldovanova și în nordul, estul și chiar sud-estul Bulgariei (la Burgas, de pildă), nu numai în vestul țării (știam de mai multă vreme că e atestat la Sofia), trădează mai degrabă o migrație moldovenească spre Bulgaria, decât una sud-bănățeană, prin Timocul sârbesc, dinspre localitățile Moldova Nouă/Moldova Veche; n-ar trebui să mire prezența moldovenească (și) la sud de Dunăre, dacă menționăm alte două fapte onomastice: în Bulgaria sunt atestați antroponimic și originari din orașul Berșad, situat în Transnistria ucraineană, iar, în nordul Greciei, toponimul Galatsanos Tumba (=Tâmpa Gălățeană) arată că originarii din estul României s-au dus chiar mai departe, în Balcani;

– este atestată și migrația muntenească, prin forme ca Munteanu sau Muntian;

– apar și ardeleni, dovediți prin nume ca Brașovanov; de fapt, oarecum surprinzător, am notat și nume ce atestă migrația unor originari din Țara Oltului: Cărțanov (originar din Cârța) sau Uceanov (urmașul unui migrant dinspre Ucea);

– nici românii balcanici (aromânii) nu s-au lăsat mai prejos: numele Tărcolanov, trădează o migrație dinspre Tărcol, numele (a)românesc al orașului Trikkala, din nordul Greciei; în forma Târcalan, era amintit, în Evul Mediu, și în Țara Oltului, iar atestarea sa și în Bulgaria probează trecerea (și) pe aici a celor care au ajuns, cândva la poalele Munților Făgărașului;

– am notat mai multe nume interesante, cu rădăcină românească, dar cu sufix bulgar(izat), -ov(a)/-ev(a): Barbolov/Barbulov, Berbatov(a), Căndev(a), Cașarev, Craciunov(a), Murgev, Murgov(a), Stăngaciov, Surdov, Urdov și altele.

Cum aceste observații sunt preliminare, concluziile le poate stabili fiecare, individual. Mai adaug, la final, faptul că, onomastica din țara de la sud de Dunăre a trecut, în ultimii mai bine de 100 de ani, printr-un intens proces de „autohtonizare” (citește: „bulgarizare”). Dacă și după acest proces, mai găsim astfel de nume românești, e lesne de bănuit câte vor fi fost înainte de 1879, data creării statului modern (autonom) bulgar…

Reclame

SIMPOZION – CENTENARUL MARII UNIRI – PERSPECTIVE GEOGRAFICE (26 mai 2018) Duminică, iun. 3 2018 

În urmă cu o săptămână, la Focșani, s-a desfășurat Simpozionul „Centenarul Marii Uniri – perspective geografice”. Intervențiile pot fi urmărite aici.

Despre răspândirea numelui Floru Luni, mai 28 2018 

Patronimul Floru, legat și de numele Zilei Floriilor (derivat, probabil, din sărbătoarea romană numită Floralia), pare a fi evoluat din forma latinească Florus, atestată frecvent în lumea romană antică. Amintim și un derivat, Florenuus, amintit în anul 451, nume purtat de un prelat din Lydia (azi Manisa, Turcia), participant la Conciliul de la Chalcedon.

Începând din Evul Mediu, în spațiul românesc apar, frecvent, forme ca Flor, Flora, Florea, Florescu, Floran, etc. Astăzi, Florea/Florescu se situează pe poziția a 22-a în România și pe locul 35 – în R. Moldova. Se consemnează, de asemenea, patronimul Floros – pe poziția 80, în Grecia.

Rotacismul lui „l” în limba latină vulgară Vineri, mai 11 2018 

Zilele trecute am formulat o ipoteză, legată de vechimea rotacismului în spațiul carpato-balcanic. La sugestia unui specialist, am studiat Appendix Probi, text  elaborat în secolele III-IV d. Hr., și am găsit următoarele:

la nr. 77: flagellum non fragellum

la nr. 94: supellex non superlex

În plus, am notat și o posibilă „pseudo-de-rotacizare” (re-transformare, eronată, a unui r în l):

la nr. 125: terebra non telebra

Dacă a doua formă (de la nr. 94) nu e sigură, prima, ca și falsa „de-rotacizare” (de la nr. 125) reprezintă probe ale începutului manifestării, în latina vulgară (populară) a rotacizării lui l, prezentă în unii termeni, nu doar în română, ci și în portugheză (branco, escravo, praia, igreja – a se compara cu termenii spanioli blanco, esclavo, plaja, iglesia) și sardă (cresia – de comparat cu francezul eglise). Chiar și franceza – sau, mai degrabă, occitana, „trădează” o falsă „de-rotacizare” în toponimul Ile du Pegoulier modificat dintr-un *Ile de Pegourier (= „Insula Păcurarului”), localizat în Delta Rhonului. Toate limbile amintite se (re)găsesc în „arii periferice”, care, din momentul în care Imperiul roman a intrat în criză (din a doua parte a secolului al III-lea), au evoluat, cel puțin în parte, diferit de „norma” oficială de la Roma, ilustrată în Appendix Probi prin peste 200 de termeni folosiți „greșit” în latina vremii. Astfel încât, toponimul daco-roman Arutela ar putea să fi evoluat, prin rotacism, dintr-un *Alutela, derivat din hidronimul daco-roman Aluta/Alutus și această formă ar fi prima atestare (cronologică) a prezenței rotacismului într-o „arie periferică” a Imperiului roman (toponimul fiind atestat, prima dată, în anul 138 d. Hr.).

De ce Aluta/Alutus nu a devenit *Aruta/Arutus? Probabil, foarte curând, vocala de după l a căzut, hidronimul devenind *Alta/Altus și, din a doua formă, s-a ajuns,  ulterior, la *Altu și, apoi, la Olt(u), sub influență slavă… Modificarea s-ar fi produs după anul 223, când castrul roman Arutela dispare. Appendix Probi dovedește pierderea unor vocale, arătând, deja, cum se foloseau calda și nu calida (forma corectă – vezi nr. 53), ori virdis și nu viridis (nr. 201).

De când datează rotacizarea lui „l” în spațiul carpato-balcanic? Duminică, apr. 29 2018 

În limba română, în toate dialectele sale (deci, și în cele balcanice), rotacismul lui l este un fenomen general. Astfel, termenii latini solem, salem, gelis, caelis, angelus, cavula, etc. au devenit, în română, soare, sare, ger, cer, înger, cavură/ga(v)ură. S-au conservat asemenea forme și în cazul unor termeni de origine dacică, deveniți, în română, abur, măgură, mazăre, viezure și alții, după cum o demonstrează formele albaneze asemănătoare, în care s-a conservat (I. I. Russu, 1981). Mai mult, există și toponime – Sărună, Vârgaria, Cavura/Găvuri, Bihor/Bihar -, dar și antroponime – Nicoară/Nicăruș/Nicuruș – derivate din forme cu l: Salona (numele roman al orașului Thessaloniki/Salonic), Bulgaria, Cavula, respectiv *Nicola (rezultat din latinul Nicolaus sau din grecescul Nikolaos). În cazul toponimelor, cu excepția lui Găvuri – notat de Ion Conea în Munții Retezatului și a lui Bihor/Bihar – prezent în nord-vestul României de azi, respectiv estul Ungariei, toate celelalte se întâlnesc în zonele locuite de aromâni și/sau meglenoromâni. Forma Bihor apare, însă, și în Muntenegru, arie geografică locuită în trecut de morovlahi/morlaci, strămoși ai istroromânilor de azi (S. Dragomir, 1959). În cazul patronimelor, dacă Nicoară apare la dacoromâni, formele Nicăruș/Nicuruș se consemnează la aromâni (N. A. Constantinescu, 1963).

Prezența acestor forme, în toate dialectele limbii române sugerează faptul că transformarea lui l în r s-ar fi putut produce înaintea anului 1000, după care legătura între dacoromâni și macedoromâni/aromâni s-a rupt. Toponimul aromânesc Vârgaria sugerează faptul că transformarea l>r se putea produce chiar în secolele VII-VIII, după apariția în Balcani a (proto-)bulgarilor türcici și slavizarea lor de către bulgarii slav(ofon)i de azi. Prezența lui â sugerează, pe de altă parte, că, în slava vechilor bulgari slavofoni, numele țării lor devenise *Bâlgaria și că s-a transformat în Bălgaria (denumirea țării balcanice de azi în limba bulgară) după slavizarea și a unui important contingent de români balcanici, de la care bulgarii de azi l-au preluat pe ă (sunet de origine traco-dacică, păstrat în toate dialectele românești, prezent și în albaneză, în forma ë), în vreme ce â/î este slav, fiind împrumutat de români, odată cu asimilarea unor grupuri de slavi.

Dar, de când va fi început această transformare l>r? Un posibil răspuns ne poate fi dat de numele castrului roman Arutela, atestat prima dată în anul 138 d. Hr. și localizat pe Olt, în aria orașului Călimănești, județul Vâlcea. Cum această fortificație romană făcea parte din limes Alutanus, este de presupus că forma inițială, derivată de la numele (daco-)roman al Oltului – Alutus/Aluta, va fi fost *Alutela. În acest caz, fenomenul rotacizării lui l în r ar data chiar de la începutul romanizării traco-dacilor (prima parte a secolului al II-lea d. Hr.) și putem bănui că, în nordul Olteniei de azi cel puțin, exista o arie (sub)dialectală care aplica acest rotacism.

 

Semnificația sufixului -escu/-ești Vineri, apr. 27 2018 

În onomastica românească, acest sufix are sensul de „urmaș al lui…” Popa, Ion, George, etc , în cazul antroponimelor Popescu, Ionescu, Georgescu și altele, sau de „așezare locuita de urmașii lui…” – în cazul toponimelor Popești , Ionești, Georgești ș.a.m.d.

Se pare însă că, în Banat și Oltenia, sufixul menționat ar fi avut și semnificația de „originar din…”, așa cum par să ateste antroponimul Obersterescu (derivat de la forma germană Obersteyer = Stiria Superioară,  azi în Austria), prezent în Banat, patronimul oltean Gălățescu  (menționat de Ion Conea la Târgul Jiu, cu sensul de originar din Galați-Făgăraș), dar și oiconimul doljean Dioşti, probabil, inițial *Di(i)uăști  (= sat întemeiat de originari din Diiu/Vidin).

Răspândirea numelui Păcală la români Luni, apr. 9 2018 

Luna aprilie a început cu „Ziua păcălelilor”. Chiar dacă a trecut de atunci mai bine de o săptămână, chiar și cu o mică întârziere, ne putem referi, acum, la un nume ce are legătură cu această zi – Păcală.

Prima atestare este o formă Păcal, consemnată în Țara Românească, în 1437. Ulterior, apar asemenea atestări – în formele Păcală, Păcălucă, în special în Muntenia, Oltenia și Ardeal. Pe de altă parte, de la patronim, au apărut și derivate toponimice, în sudul țării, în formele Pecălești, Păcălești, Păcărești (N. A. Constantinescu, 1963: 343-344).

În prezent, patronimul este atestat în Dobrogea (Constanța, Muntenia (Olt, Teleorman, Prahova, Ilfov, București, Călărași, Ialomița, Brăila), Oltenia (Mehedinți, Vâlcea), Moldova (Neamț), Basarabia (Hâncești), Ardeal (Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Mureș, Covasna), Banat (Timiș), Crișana (Arad, Bihor, Sălaj) și Maramureș (Satul Mare). La București și în județele Vâlcea, Prahova și Sibiu apare și forma Păcăleanu, iar Păcălici este întâlnit în Capitală și în Teleorman. În județul Constanța se consemnează Păcăluc. De asemenea, în raioanele basarabene Sângerei, Telenești, Fălești, Nisporeni și în orașele Chișinău și Bălți se întâlnește forma Păcălău. Un Pacalo am notat tot la Chișinău, unde este consemnată și forma Păcăleu.

Despre numele legate de Bunavestire Duminică, mart. 25 2018 

Astăzi, cu ocazia sărbătorii Buneivestiri, numită și Blagoveștenie, vom spune câteva vorbe despre patronimele legate de sau derivate de la aceasta.

Cel mai răspândit nume legat de această sărbătoare este Blaga. Pentru perioadele mai vechi, N. A. Constantinescu (1963) afirmă, citând diverse surse, că numele este frecvent în Ardeal și Moldova, dar mai rar în Muntenia. O formă asemănătoare este Blagu, menționată mai rar. Ca derivate, sunt amintite Blagea, Blăgan, Blăgoi, Blagot poate și Blaghe și Blaha. În Ardeal, sub influență ucraineană și slovacă, apare forma Blașcă.

Dacă formele de mai sus se leagă de prima parte a numelui sărbătorii, antroponimele Veștea – amintit în Oltenia, Vestea și Vestescu derivă de la partea a doua – vește(nie).

Astăzi sunt atestate următoarele forme: Blaga – în Maramureș (Satul Mare, Maramureș), Crișana (Arad, Bihor, Sălaj), Banat (Timiș, Caraș-Severin), Oltenia (Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt), Ardeal (Bistrița-Năsăud, Mureș, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Harghita, Covasna), Moldova (Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Vrancea, Galați), Basarabia (Orhei, Criuleni, Sângerei, Călărași, Chișinău, Ialoveni), Dobrogea (Tulcea, Constanța), Muntenia (Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Giurgiu, Ilfov, București, Ialomița, Călărași),  Blag(u) – în Crișana (Bihor), Banat (Timiș), Ardeal (Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara), Moldova (Vrancea), Oltenia (Mehedinți, Dolj), Blăgan – în Moldova (Suceava, Bacău, Vrancea), Dobrogea (Constanța), Muntenia (Buzău, București), Oltenia (Vâlcea), Blăgăilă în Crișana (Arad), Ardeal (Hunedoara), Muntenia (Buzău, București), Blagoilă – în Ardeal (Hunedoara), Blăgău – în Crișana (Arad), Moldova (Iași), Muntenia (Buzău), Blage – în Crișana (Arad), Blagea – în Muntenia (Buzău, Blăgean(u) – în Ardeal (Alba), Moldova (Iași, Vaslui), Muntenia (București), Blăgescu – în Ardeal (Brașov), Moldova (Suceava, Neamț), Muntenia (București), Blăgianu – în Moldova (Iași), Blagiu – în Dobrogea (Constanța), Blaghi(i) – în Crișana (Arad), Basarabia (Briceni, Soroca, Criuleni), Blagoci – în Banat (Timiș), Moldova (Iași, Vaslui), Dobrogea (Constanța), Muntenia (Brăila, București), Blăgoi(u) – în Banat (Timiș), Moldova (Iași, Bacău, Neamț), Ardeal (Brașov), Muntenia (Dâmbovița, Prahova, Buzău, București), Blagoș – în Crișana (Sălaj), Blăguță – în Crișana (Bihor), Banat (Timiș), Ardeal (Alba), Muntenia (Argeș), Blăguț – în Ardeal (Hunedoara), Moldova (Iași), Muntenia (Prahova, București), Blăguțiu – în Ardeal (Alba, Sibiu, Mureș, Brașov), Blagoescu – în Crișana (Arad), Banat (Caraș-Severin), Blăguescu – în Banat (Timiș), poate și Blagocin – înregistrat în Moldova (Bacău). Pot fi menționate și forme ca Blago(i)e, prezentă în Banat (Timiș, Caraș-Severin), Oltenia (Mehedinți, Dolj), Moldova (Galați), Blagoe(i)v – consemnată în Banat (Timiș) sau Blagovici – menționată în Moldova (Neamț, Galați). La Chișinău am consemnat formele Blagov și Blagoeva, iar în raionul Glodeni apare Blagova. Reținem, tot aici, patronimele Blagoveștniuc (Bălți) și Blagovescenscaia (Chișinău).

Forma Blaha este menționată în prezent în Crișana (Arad), Banat (Caraș-Severin) și în Muntenia (Argeș, Prahova, București, Ialomița)

În Maramureș (Satul Mare) și Ardeal (Cluj), apare și forma Blașcă, atestată și în Moldova (Bacău) sau Muntenia (Prahova).

Formele Vește(a)/Veste(a) apar în prezent în Banat (Timiș), Ardeal (Cluj, Brașov), Basarabia (Șoldănești, Chișinău, Hâncești, Ialoveni, Basarabeasca, Leova, Găgăuzia, Căușeni, Anenii Noi, Ștefan Vodă) și Muntenia (București).

Datele pentru România sunt prezentate la nivel de județe (plus Capitala), iar pentru Republica Moldova – la nivel de raioane (plus Chișinău, Bălți și U.T.A. Găgăuzia).

Distribuția numelui Patrichie Sâmbătă, mart. 17 2018 

Astăzi este Saint Patrick’s Day, Ziua Națională a Irlandei. Deși nu suntem nici irlandezi, nici majoritar catolici, putem spune, totuși, câteva cuvinte despre prezența numelui – Patricius (varianta latină), Patrikios (greacă) sau Patrichie (românească medievală, de origine greco-slavă) – în partea central-sud-estică a Europei.

Patronimul în cauză derivă de la termenul latin patricius = patrician. Primele atestări onomastice în spațiul carpato-balcanic sunt din secolele IV-VII, menționând mai mulți prelați creștini, toți localizați în partea asiatică a Turciei de azi.

La români, primele atestări apar începând cu epoca medievală, când am înregistrat formele Patriche (prezent în sudul Moldovei, pe la 1800) sau Patrichia (o formă feminină, atestată tot în Moldova, în secolul al XVII-lea). Astăzi, este menționată forma Patriciu, ca prenume, însă nu exclusiv, precum și Patrițiu. Tot în zilele noastre, dar ca nume de familie apar forme ca Patric în Banat (Caraș-Severin), Patriche – în Banat (Timiș, Caraș-Severin), Oltenia (Vâlcea, Dolj, Olt), Ardeal (Bistrița-Năsăud, Mureș, Brașov), Moldova (Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați), Dobrogea (Constanța), Muntenia (Argeș, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Ilfov, București), Patrichi – în Banat (Timiș, Caraș-Severin), Oltenia (Dolj, Olt), Ardeal (Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Hunedoara, Brașov), Moldova (Suceava, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați), Dobrogea (Constanța,  Tulcea), Muntenia (Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Ilfov, București), Patriciu – în Oltenia (Dolj), Ardeal (Cluj), Moldova (Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați), Muntenia (Prahova, Brăila, Ilfov, București) sau Patrichie (atestat în Olt).

Asemenea forme, dar și altele apar și la est de Prut. Astfel, am notat patronimul Patriche în raionul Cahul, Patrichi – în Cahul și la Chișinău, dar și forme mai mult sau mai puțin slav(izat)e: Patricenco și Patricencu – în Cahul, Patricheev, Patricheos – la Chișinău și Patrichios – în raionul Cimișlia. Forme ca Patricenco, Patricencu par să fi suferit o influență ucraineană, Patricheev este posibil să fie un derivat pe „teren lingvistic” rusesc, iar Patricheos și Patrichios să redea derivate de la forma greacă Patrikios.

Distribuția geografică arată o prezență mai consistentă a numelui mai ales în jumătatea sudică a spațiului românesc. În nord, din Crișana, Maramureș, o mare parte a Bucovinei, până în nordul Moldovei și al Basarabiei, nu sunt consemnate atestări ale patronimului. Această constatare este valabilă, cel puțin, pentru epoca actuală.

Despre numele de triburi traco-dace păstrate în onomastică Miercuri, mart. 14 2018 

Cu ani în urmă, citind o lucrare legată de toponimia occitană, am aflat că, în onomastica locală din sudul Franței de astăzi se regăsesc 8 nume de triburi galice, care au rezistat și romanizării și influenței german(ic)e a francilor. Mă gândeam, oarecum invidios: „la noi nu s-a păstrat nimic din vechile nume de trib traco-dace”. Asta era atunci… Între timp, lucrurile au început să se mai schimbe: astfel, pe „filiera” nume de trib-nume de botez-nume de familie, carpii nu s-au îndurat să renunțe la vechiul lor nume, supraviețuind prin mii de moldoveni și basarabeni ce poartă, astăzi, numele Carp.

Sp traco-dacic sec V-II i Hr+triburi atestate bun

 

Pe lângă numele carpilor, singurii atestați în spațiul românesc actual, la sud de Dunăre, o situație asemănătoare se consemnează în ceea ce privește păstrarea numelui neamului tracic al serdilor în denumirea (bulgară) Sredec (Sredeț) păstrată, până în Evul Mediu de actualul oraș Sofia (antica Serdica, probabil reședința tribului menționat), după cum afirmă Ion Iosif Russu (2009: 160), a numelui tribului tracic (traco-ilir) al dardanilor, în cel al strâmtorii Dardanele, care face legătura între Marea Marmara și Marea Egee și a numelui tribului tracic al mygdonilor în patronimul Mivdoniia (N. A. Constantinescu, 1963: 108). Este posibil ca și numele moesilor să se fi păstrat, atât în toponimie, cât și în antroponimie, prin apelativul moș, dar această opinie trebuie privită cu prudență.

Deci, deja ar fi vorba de 5 (sau, măcar 4) nume de triburi ce au supraviețuit. Nu e mult, dar, totuși, e ceva…

Pagina următoare »