Despre Sântămărie Miercuri, aug. 15 2018 

Patronimul Maria, unul dintre cele mai răspândite nume feminine printre creștini, apare în onomastica românească încă din perioada romanizării traco-dacilor. Faptul este dovedit atât de numele sărbătorii de azi – numită Sântămăria Mare (cea „Mică” fiind pe 8 Septembrie) – cât și de felul cum au păstrat numele său românii, atât la nord de Dunăre – Sântămărie, cât și în Balcani – Stămărie (la aromâni).

Însemnătatea sărbătorii – legată fie de Adormirea Maicii Domnului (15 August, celebrată la catolici și la ortodocșii ardeleni), fie de Nașterea Maicii Domnului (8 Septembrie, sărbătorită de ortodocșii de la est și sud de Carpați) se vădește atât din faptul că este consemnată în toponimie – Sântămăria-Orlea (în Ardeal), Sânta Maria – azi Santa Mare (în Moldova), cât și de frecvența mare a numelui, încă din perioada medievală, până azi – când Maria este cel mai răspândit nume de botez. În toponimie, sub influență maghiară – de la Szent Marija – s-a ajuns la forma Simeria, atestată în cazul unui oraș hunedorean și al unui (fost) sat – în forma Szemerija – azi cartier al municipiului Sfântul Gheorghe.

Reclame

Distribuția spațială a antroponimelor ce evidențiază migrații regionale în spațiul carpato-balcanic Sâmbătă, aug. 11 2018 

Începând de la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu primele recensăminte moderne – efectuate, în Imperiul habsburgic, în 1850 și, în regiunile extracarpatice, în 1859 – autoritățile au colectat date tot mai exacte referitoare la caracteristicile populației, inclusiv cele legate de locul de proveniență, pe baza cărora se pot stabili curenții migratorii, interni sau/și externi. Însă, pentru epocile mai vechi, astfel de înregistrări statistice nu (prea) există. Onomastica, în general și antroponimele, în special, pot suplini o asemenea carență, fie și doar cu caracter orientativ.

Pentru a vedea care sunt (au fost) direcțiile istorice de migrație a elementului românesc, dintr-o regiune în alta a spațiului carpato-balcanic, am selectat doar acele antroponime care evidențiază proveniența strămoșilor purtătorilor numelui dintr-o anumită regiune geografico-istorică. Este vorba de antroponimele Bufean, Oltean, Muntean, Dician, Dobrogean, Moldovean, Basarabean, Cordunean, Bucovinean, Moroșean, Crișean, Ardelean, Bănățean, Ungurean și Băcean.

Regiunile (provinciile) istorico-geografice au fost deja prezentate, cu altă ocazie. Metoda de cartografiere este aceeași ca și în cazul hărților legate de antroponimele cu caracter politico-administrativ (metoda coeficienților de distribuție spațială), coeficienții în cauză fiind calculați în același mod.

Bufean total coef 2008 ok

 

Antroponimul Bufean totalizează 459 purtători. Acesta se referă la originari din Oltenia, bănățenii fiind cei care i-au numit astfel.

Oltean total coef 2008 ok

 

Numele Oltean are 8842 de purtători în zona studiată. Sensul numelui este mult mai complex: poate arăta originea din Țara Oltului, dar și din județul Olt, sau, mai rar, din lungul Văii Oltului.

Muntean total coef 2008 ok

 

Patronimul Muntean numără 24642 de purtători, având ca sens, de cele mai multe ori, pe cel de originar din Muntenia, dar, în nordul Moldovei, poate avea și sensul de originarde la munte.

Dician total coef 2008 ok

 

Numele Dician totalizează 155 de purtători și se referă la originari din Dobrogea, fiind numiți așa de la numele cetății Vicina din nordul regiunii.

Dobrogean total coef 2008 ok

 

Antroponimul Dobrogean cuprinde un total de 664 de purtători, fiind mai recent decât precedentul. A apărut după transformarea Dobrogei în provincie otomană.

Moldovean total coef 2008 ok

 

Numele Moldovean totalizează 14593 de purtători. Se referă la originari din Moldova, în sens larg, adică din tot spațiul voievodatului medieval, cuprins între Carpatii Orientali și Nistru.

Basarabean total coef 2008 ok

 

Patronimul Basarabean este foarte rar – are doar 15 purtători. Sensul este legat de originea din Basarabia.

Cordunean total coef 2008 ok.jpg

 

Antroponimul Cordunean numără 573 de purtători. Semnificația numelui se referă la originea de dincolo de „cordun” – limita trasată de Habsburgi spre a separa viitoarea Bucovina de restul Principatului Moldovei.

Bucovinean total coef 2008 ok

 

Și antroponimul Bucovinean este rar, având doar 18 purtători. Numele se referă la originari din Bucovina.

Morosean total coef 2008 ok

 

Patronimul Moroșean are un total de 1853 de purtători. Numele arată originea strămoșilor purtătorilordin vechiul voievodat al Țării Maramureșului, mult mai întins, mai ales la nord de Tisa.

Crisean total coef 2008 ok

 

Numele Crișean totalizează 3396 de purtători și se referă, cel mai probabil, la originari din bazinul Crisurilor.

Ardelean total coef 2008 ok

 

Patronimul Ardelean numără 5483 de purtători. Antroponimul se referă la originari din Ardeal, însens restrâns, deci doar din partea centrală a țării.

Banatean total coef 2008 ok

 

Numele Bănățean are doar 102 purtători și se referă la originari din Banat.

Ungurean total coef 2008 ok

 

Patronimul Ungurean este foarte răspândit – 11037 de purtători. Numele se referă la români originari din ținuturile de la vest de Carpati, ocupate în trecut de Ungaria. Termenul de la care a derivat numele a fost utilizat în Moldova, Țara Românească și în Timoc.

Bacean total coef 2008 ok

 

Antroponimul Băcean numără 1759 de purtători. Sensul numelui este legat de Bacea, regiune despre care am mai vorbit.

Carpato-Balcania-pastorit antichitate

 

Răspândirea antroponimelor de origine latină legate de demnități politico-militare în spațiul carpato-balcanic Vineri, aug. 10 2018 

Am semnalat, pe scurt, nu cu multă vreme în urmă, faptul că, în spațiul carpato-balcanic, au supraviețuit câțiva termeni, de origine latină, legați de demnități politico-militare. Termenii în cauză, păstrați în antroponimie, în mare măsură, de populația traco-dacă romanizată, se leagă de demnități ce pornesc de la nivel administrativ local – Jude – spre cel regional – Județ, Duca – până la cel statal, național – Domn(u).

Precizăm că hărțile au fost realizate prin metoda coeficienților de distribuție spațială. Acest coeficient a rezultat din împărțirea procentului deținut de purtătorii unui nume la nivelul unei entități administrative la procentul deținut de populația aceleiași entități. Cum totalul procentelor unui nume la nivelul spațiului carpato-balcanic este 100%, iar cel al populației – tot 100%, rezultă că valoarea acestui coeficient pentru întreaga zonă este 1. Astfel, acolo unde coeficientul are valori mai mari ca 1 (reprezentate pe hărți cu culori „calde” – galben, portocaliu, roșu), numele în cauză este mai bine reprezentat, prin raport cu media. Dacă același coeficient are valori mai mici ca 1 (care, pe hartă, apar în culori „reci” – diverse nuanțe de albastru), aceasta semnifică faptul că acel nume este mai modest reprezentat, prin raport cu media. În fine, acolo unde limitele „clasei” inferioare sunt date de cifra 0 (zero), acest fapt semnifică absența numelui în acea regiune (reprezentată cu albastru închis).

Jude total coef 2008 ok

 

 

Vechimea acestor structuri este considerabilă. Astfel, obștea țărănească cu Sfatul Bătrânilor este atestată din vremea traco-dacilor, iar judele este moștenit din perioada romană. Despre vechimea obștilor am mai vorbit, acestea fiind dovedite de așezările cu sufixele -ești și -eni/-ani. Sufixul -ești cu sens de plural colectiv, atestând întemeierea satului de către o mare comunitate patriarhală de țărani liberi, este ori latin, dintr-un -iscus, ori chiar traco-dacic, rezultat dintr-un sufix -isk/-isc.

Răspândirea numelui evidențiază azi diferite regiuni din România, dar și din Ucraina, Ungaria, Serbia și Bulgaria. Numele Jude are azi 989 purtători.

Judet total coef 2008 ok

 

Pentru patronimul Județ primele mențiuni apar la sud de Dunăre, unde, în secolul al XIII-lea se amintește o județie a românilor din Serbia. Ulterior, asemenea mențiuni, inclusiv onomastice, apar și la nord de fluviu, în Țara Românească, Transilvania și Moldova. Termenul, derivat din latinescul judicium, avea, inițial, sensul de judecător a cărui jurisdicție acoperea mai multe așezări. Ulterior, sensul său a translat spre cel legat de teritoriul administrat de respectivul demnitar, sens păstrat, din Evul Mediu, în cel al județului românesc, care, până azi, definește o unitate administrativă ce cuprinde un număr de câteva zeci (sau chiar sute) de localități. Interesant de semnalat este prezența medievală, în Sardinia de azi, în veacul al XIV-lea, a patru formațiuni politice locale, numite giudicati, cucerite de Spania. Antroponimul este atestat în prezent în vestul și sudul României, dar apare și în sudul Ucrainei și chiar pe litoralul adriatic al Croației. În total sunt 30 de purtători ai numelui Județ.

Duca total coef 2008 ok

 

Derivat din latinescul dux/ducis, cu sensul de conducător militar, a rezultat în română, printr-un intermediar grecesc (bizantin), antroponimul Duca. Acesta desemna un lider militar, termenul de la care pornește fiind puternic concurat – și chiar înlocuit! – de cel de origine slavă, care a dat și el reflexe patronimice, de forma Vodă. Numele Duca are 14502 purtători. Patronimul este foarte răspândit, fiind frecvent în vestul Peninsulei Balcanice, dar și în România, R. Moldova, Ucraina și Polonia.

Domn total coef 2008 ok

 

Din forma dominus a rezultat, în latina târzie, o variantă domnus, care a trecut, ulterior, în domnu. Primele mențiuni ale antroponimului datează din secolele IV-VI, când apar forme ca Domnus, Domnio, Domninus, începând din Turcia de azi (inclusiv partea sa asiatică), trecând prin Grecia și Bulgaria, până în Ungaria și Ucraina (Crimeea). În română, domn(u) a căpătat, între altele, sensul de lider politic, fiind sinonim cu domnitor, principe și, după 1881, când România a devenit Regat, poporul l-a folosit și pentru a-l numi pe Rege. Este mai întâlnit în Ucraina, România și Polonia. Astăzi, patronimul Domn are 2849 purtători.

Vechimea păstoritului în spațiul carpato-balcanic Joi, aug. 9 2018 

Despre păstorit, în spațiul carpato-balcanic s-a mai scris. Și despre vechimea acestei activități, care, în versiunea sa transhumantă, a fost, multă vreme, o prezență intensă, din Pirinei, Alpi și Apenini, până în Carpați, Dinarici, Pind, Balcani și Caucaz. Studiind mai cu atenție sursele documentare, am putut determina, pe baze onomastice (în special, toponimice), aria de manifestare a acestei activități, în spațiul menționat.

Astfel, choronimul Bacea este cel mai vechi nume de regiune creat de strămoșii noștri, fiind prezent, probabil, de la finalul antichității (secolele IV-VI). După Digital Atlas of the Roman Empire, am găsit nu unul, ci două derivate de la Bacea: pe lângă Bassiana din Srem (situată imediat la sud de Bacea), mai exista o altă așezare, cu același nume, la vest de lacul Balaton (spre frontiera actuală a Ungariei cu Austria). De asemenea, harta de mai jos, menționează, toponimic, derivate de la termenii, de origine traco-dacică, baci, strungă și stână – al căror sens, în limba română, este legat de activitățile pastorale.

Carpato-Balcania-pastorit antichitate

 

Vechimea toponimului Bacea, păstrat ca atare doar de românii timoceni (după mărturisirea regretatului Pătru Iancu Timoceanul) este întărită și de preluarea de către maghiari și sârbi a numelui în forme specifice. Astfel, partea nordică a regiunii formează, azi, comitatul unguresc Bacs-Kiskun, în vreme ce sudul constituie partea vestică a provinciei autonome sârbe Vojvodina, numită Backa.

Despre migrațiile din(spre) Bacea vom mai vorbi în zilele următoare.

Despre antroponimele din Țara Oltului Miercuri, aug. 8 2018 

Lucrez de un număr de ani (nici eu nu mai pot spune de când – depinde ce moment iau ca punct de început! 🙂 ) la un material ce va cuprinde o bună parte a antroponimiei din localitățile Țării Oltului. Materialul a fost inventariat, introdus în calculator, prelucrat, actualizat… A fost nevoie și de unele aduceri la zi, corecturi, completări (ce se mai pot face, în mod sigur, și de acum încolo…). După ultima aducere la zi (amânată, din diverse motive, săptămâni și luni de zile), a (re)început operațiunea de creare a fișierului cu antroponime introduse în ordine alfabetică (aproape) și în distribuția lor cronologică, la nivelul localităților actuale ale Țării Oltului (activitate realizată în proporție de 25%).

Vor urma realizarea hărților (etapă pentru care am stabilit, deja, care sunt metodele de cartografiere) și comentarea lor (inclusiv cu informații referitoare la prima atestare documentară, diferite forme, variante, derivate, originea și semnificația termenului de la care derivă numele în cauză, etc.). Mai sunt necesare introducerea, concluziile, o prezentare geografico-istorică a Țării Oltului (care să „lege” evoluția crono-spațială a zonei de specificul său antroponimic, inclusiv de cel toponimic), caracteristicile geografice pe care onomastica (în general) și antroponimia (în special) le evidențiază (reconstituirea structurii etno-confesionale a populației din trecut, migrațiile cu caracter istoric, refacerea structurii profesionale a populației active din trecut, reliefarea procentului de știutori de carte, pentru secolele trecute, etc.) și o sinteză care să evidențieze, în contextul mai larg – românesc, carpato-balcanic, european, mondial – particularitățile onomastice ale zonei.

A mai rămas un „ceva”, despre care, „gândind cu voce tare” (tehnoredactată 🙂 )… (mă) voi întreba, în continuare:

– inițial, opinam să-i zic „Tezaur Antroponimic” (de cam 14-15 ani);

– ținând cont de faptul că va avea și o mulțime de hărți antroponimice (cel puțin câteva mii), exista/există și părerea că ar trebui să se cheme „Atlas Antroponimic”;

– mai „concurează” la (parte din) titlu și termenii „dicționar”, „enciclopedie”, „inventar”, „repertoriu”…

Aș înclina, în ultima vreme, pentru un termen compus – să zicem: „Atlas-Repertoriu Antroponimic al Țării Oltului”, dar… nimic nu este „bătut în cuie”. Ținând cont de faptul că primele documentări privind inventarierea antroponimelor făgărășene datează din iulie-septembrie 1995 (cu prilejul documentării pentru lucrarea de licență), că debutul introducerii datelor finale în calculator (declanșat în 2004 și continuat, pentru mai multe secole, din 2014) are niște ani buni „în spate” și că definitivarea materialului va mai dura (alți câțiva ani, probabil… 🙂 ), nu este nici o grabă… 🙂

 

Sărbătoarea Muntelui Luni, aug. 6 2018 

De ziua Schimbării la Față a Domnului Nostru Iisus Hristos, locuitorii din zonă participă la Sărbătoarea Muntelui, așa cum este denumit acest moment festiv, dedicat, în fiecare an, Ceahlăului. Prilej pentru noi de a enumera, pe scurt, argumentele în favoarea ideii că Muntele Sfânt al traco-dacilor, Kogaionon-ul este Ceahlăul.

În primul rând, vechii greci numeau fluviul Istros, (Dunărea), pe cursul său inferior, în aval de Galați, „fluviul sfânt al tracilor”. Aceasta, deoarece, în aval de actualul oraș dunărean, se vărsa Siretul, denumit Hierasus = „sfântul”.

Siretul primea (și primește și azi), apele râului Bistrița, care erau sfințite prin trecerea sa prin vecinătatea Ceahlăului, dar și prin apele de pe versanții muntelui ce se vărsau (și se varsă și acum) în râul amintit. Nu întâmplător, singura fortificație dacică al cărei nume a rămas aproape neschimbat, vechea Petrodava, numită, în Evul Mediu, Piatra lui Crăciun, mai târziu Piatra (iar, după Unirea Principatelor, Piatra-Neamț, spre a fi deosebită de alte localități omonime), se afla pe cursul aceleiași Bistrițe, fiind cea mai importantă fortificație a carpilor, traco-dacii liberi din Moldova, al căror nume s-a păstrat în antroponimul Carp, localizat continuu, din Evul Mediu, tot în Moldova.

O pledoarie logică pentru localizarea Kogaionon-ului în nord-estul Regatului dac este legată de amenințarea politico-militară ce plana asupra țării, și care venea dinspre sud-vest – Imperiul roman. Unul dintre cei mai înalți munți din Carpați era/este Ceahlăul. Nu era indicat ca, în cazul căderii Capitalei (Sarmizegetusa Regia) și a căpeteniilor politico-militare, să fie prins și liderul religios al dacilor.

Este posibil ca, de la anticul Kogaion(on) să se fi ajuns, prin evoluție fonetică, la patronimul Ghedeon. Numele este prezent pe versantul estic al Ceahlăului, în toponimele Bâtca lui Ghedeon și Izvorul lui Ghedeon (pârâu care curge de sub Bâtca lui Ghedeon), ultimul fiind numit, spre vărsarea în Lacul Bicaz, Izvorul Muntelui (= „Izvorul Muntelui Sfânt”).

Convertirea, prin romanizare, a traco-dacilor la creștinism (inclusiv a carpilor, care, din 318 d. Hr. nu mai atacă Imperiul roman!) a făcut ca vechiul Munte Sfânt al traco-dacilor să devină Munte Sfânt al românilor. Așa se explică mulțimea de toponime cu caracter religios creștin: Toaca, Panaghia, Pârâul Schit, Poiana Maicilor, Poiana Călugărilor, Schit (sat redenumit de comuniști Ceahlău) și altele*.

Probabil, așa se explică și acest fenomen – piramida spațială – vizibil, pe 6 august, pe Muntele Ceahlău.

Mai multe se pot afla și aici, despre cultul lui Zalmoxis.

 

* Toate aceste aspecte sunt amintite în articolul publicat aici.

Ziua Internațională a Berii Vineri, aug. 3 2018 

De 10 ani, în prima vineri din luna august, se sărbătorește Ziua Internațională a Berii. Să vedem cu ce ne putem lăuda, noi românii, legat de acest eveniment…

Prima mențiune despre fabricarea (și consumul) de bere vine de la Ovidiu Drimba, care, în Istoria culturii și civilizației, afirma că se producea bere, în vremea Imperiului roman, în provinciile dunărene, între care se număra și Dacia.

Ulterior, din Evul Mediu, sunt menționate antroponime ca Berar sau Biermacher (= „producător de bere”), care s-au perpetuat până astăzi. De fapt, un element de continuitate a fabricării (artizanale a) berii, îl constituie și substantivul bere, care pare a fi de proveniență latină, fiind, la origine, infinitivul lung al verbului a bea, exact cum perechile substantivizate ale verbelor a mânca, a continua, a urca sunt substantivele mâncare, continuare, urcare.

Patronimul Berar (cu forme ca Berari, BerariuBeraru, dar și Barar/Barari/Barariu/Bararu/Bărar, etc.) se regăsește azi în Banat (Caraș-Severin, Timiș), Crișana (Arad, Bihor, Sălaj), Maramureș (Satul Mare, Maramureș), Ardeal (Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov), Moldova (Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați), Dobrogea, (Tulcea, Constanța), Muntenia (Argeș, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, București, Teleorman), Oltenia (Dolj, Gorj), dar și la est de Prut, în Basarabia (la Chișinău, Bălți și în raioanele Briceni, Florești, Sângerei, Glodeni, Ungheni, Orhei și Anenii Noi).

Câte ceva despre limitele statului dac Joi, iul. 26 2018 

Zilele trecute, am luat la cunoștință despre un sit al unui castru roman, numit Gerulata. Castrul, atestat până pe la 400 d. Hr., se găsea în aria actualei suburbii Petrzalka a Bratislavei.

Cum limita vestică a Regatului dac pe timpul lui Burebista era în apropiere, credem că este posibil ca acest nume să fie de origine traco-dacă.

Despre patronimul Ilie Sâmbătă, iul. 21 2018 

Numele Ilie apare în spațiul carpato-balcanic din primele secole ale erei creștine, atât la sud cât și la nord de Dunăre. În ziua Sfântului Ilie se organizau târguri,  atât pe crestele Carpatilor, cât și ale Balcanilor, fapt atestat de toponime ca Fața Sfântului Ilie.

Despre numele legate de organizarea administrativă Marți, iul. 17 2018 

După o documentare legată de acest subiect, suntem în măsură să afirmăm ca există numeroase dovezi onomastice în acest sens, în spațiul carpato-balcanic. Acestea sunt legate de antroponimele Jude, Județ, Duca și Domn, cu multe variante și derivate.

Pagina următoare »