Din anul 1890 s-a decis ca ziua de 1 Mai să fie sărbătorită ca „zi a muncii” sau ca sărbătoare a „celor ce muncesc”, drept urmare a manifestațiilor de la Chicago, din 1 Mai 1886. „Obiceiul” a fost încetățenit și la noi, cei care au făcut-o primii nefiind comuniștii, ci regele Carol al II-lea și acoliții lui, în 1939. După 1945, „tradiția” cerea ca, în dimineața zilei în cauză, să se iasă la „defilare”, cu steagul roșu al partidului, obicei abandonat după 1989.

Din păcate, „spălarea pe creier” operată de regimul comunist funcționează și astăzi, la mai bine de 25 de ani de la căderea regimului totalitar. Lumea a uitat că, secole la rând, de 1 Mai, de ziua Sfântului Prooroc Ieremia (de unde a rezultat, pe filieră slavă, numele de Arminden – „ziua lui Ieremia”) se ieșea la serbări câmpenești. Tradiția, cea autentică, nu cea cu care comuniștii au uzurpat ziua în cauză, vorbește de o zi liberă, în care lumea se bucura de începutul perioadei mai calde a anului. Tradiția s-a încetățenit și în toponimie, la nord de Făgăraș, de exemplu, în aria Dealului Galaților, existând un loc, cu expoziție sudică (cu „fața” spre soare), numit Fața lui Arminden. O fi bine să „sărbătorim” și „Ziua Muncii”, dar să nu ne uităm tradițiile autentice, unele vechi de secole, așa cum este și Armindenul!