Semnificația sufixului -escu/-ești (actualizare) Marți, sept. 25 2018 

În onomastica românească, acest sufix are sensul de „urmaș al lui…” Popa, Ion, George, etc , în cazul antroponimelor Popescu, Ionescu, Georgescu și altele, sau de „așezare locuita de urmașii lui…” – în cazul toponimelor Popești, Ionești, Georgești ș.a.m.d.

Se pare însă că, în Banat și Oltenia, sufixul menționat ar fi avut și semnificația de „originar din…”, așa cum par să ateste antroponimul Obersterescu (derivat de la forma germană Obersteyer = Stiria Superioară,  azi în Austria), prezent în Banat, patronimul oltean Gălățescu  (menționat de Ion Conea la Târgul Jiu, cu sensul de originar din Galați-Făgăraș), dar și oiconimul doljean Dioşti, probabil, inițial *Di(i)uăști  (= sat întemeiat de originari din Diiu/Vidin).

Actualizare (25 septembrie 2018): Se pare că și sudul Transilvaniei intră/intra în această arie. O dovedesc (sau par a o demonstra), antroponimele Ucenescu (atestat la Brașov, în vremea Revoluției de la 1848) și Acelenescu (consemnat, în zilele noastre, la Sibiu).

Reclame

Despre numele Ioachim și Ana Duminică, sept. 9 2018 

Fiind și astăzi sărbătoare, vom vorbi despre numele Ioachim și Ana.

Primul, este atestat, în forma Joachim, în epoca medievală, în Bulgaria, Grecia și în România (prima mențiune fiind din Moldova, în secolul al XV-lea). Astăzi, mai frecvent, este prezent în formele populare, derivate, Achim, Chimu, Ichim, Echimescu și altele. Numele se regăsește și în toponimie: Iechimăuți, Chinea.

Numele Ana este menționat tot din Evul Mediu, când, în spațiul românesc, se număra între primele 50 de patronime ca frecvență și era prezent prin formele Ana și Anca. Între timp, numărul de forme în care este prezent s-a diversificat: Ana, Anca, Ancuța, Ancuțoiu, AaneiAnica, Anișca, Aniței, Anițescu, Anuca, Aneasa, poate și Noica  și altele. De asemenea, patronimul a intrat și în toponimie, în nume ca Sântana de Mureș, Sântana, etc.

Completări legate de Sântămărie Sâmbătă, sept. 8 2018 

La o săptămână după începutul Anului Nou Bisericesc, este celebrată Nașterea Maicii Domnului.  Prilej de a mai spune câte ceva despre semnificația onomastică legată de această sărbătoare.

În primul rând, după O. Felecan (2010), prima atestare a numelui, în forma Maria Donata apare într-o inscripție din vremea Daciei romane, aceasta fiind, probabil, prima mențiune a numelui în spațiul românesc și o probă, probabilă, a existenței unui început de viață creștină în regiunile de la nord de Dunăre.

Apoi, sunt de menționat frecventele atestări medievale ale numelui, după N. A. Constantinescu (1963), prezente în toate ținuturile românești.

Pe de altă parte, apar mențiuni derivate de la slavul Bogorodița = „Maica Domnului”, în formele Bogorode, Bogoroda, Bogorodă și, destul de recent, atestări ale formei de origine bulgară Matcăbojă = „Maica Domnului”.

P.S. Numele Marian nu este derivat de la Maria, ci de la forma latină Marius.

Răspândirea antroponimelor de origine latină legate de demnități politico-militare în spațiul carpato-balcanic Vineri, aug. 10 2018 

Am semnalat, pe scurt, nu cu multă vreme în urmă, faptul că, în spațiul carpato-balcanic, au supraviețuit câțiva termeni, de origine latină, legați de demnități politico-militare. Termenii în cauză, păstrați în antroponimie, în mare măsură, de populația traco-dacă romanizată, se leagă de demnități ce pornesc de la nivel administrativ local – Jude – spre cel regional – Județ, Duca – până la cel statal, național – Domn(u).

Precizăm că hărțile au fost realizate prin metoda coeficienților de distribuție spațială. Acest coeficient a rezultat din împărțirea procentului deținut de purtătorii unui nume la nivelul unei entități administrative la procentul deținut de populația aceleiași entități. Cum totalul procentelor unui nume la nivelul spațiului carpato-balcanic este 100%, iar cel al populației – tot 100%, rezultă că valoarea acestui coeficient pentru întreaga zonă este 1. Astfel, acolo unde coeficientul are valori mai mari ca 1 (reprezentate pe hărți cu culori „calde” – galben, portocaliu, roșu), numele în cauză este mai bine reprezentat, prin raport cu media. Dacă același coeficient are valori mai mici ca 1 (care, pe hartă, apar în culori „reci” – diverse nuanțe de albastru), aceasta semnifică faptul că acel nume este mai modest reprezentat, prin raport cu media. În fine, acolo unde limitele „clasei” inferioare sunt date de cifra 0 (zero), acest fapt semnifică absența numelui în acea regiune (reprezentată cu albastru închis).

Jude total coef 2008 ok

 

 

Vechimea acestor structuri este considerabilă. Astfel, obștea țărănească cu Sfatul Bătrânilor este atestată din vremea traco-dacilor, iar judele este moștenit din perioada romană. Despre vechimea obștilor am mai vorbit, acestea fiind dovedite de așezările cu sufixele -ești și -eni/-ani. Sufixul -ești cu sens de plural colectiv, atestând întemeierea satului de către o mare comunitate patriarhală de țărani liberi, este ori latin, dintr-un -iscus, ori chiar traco-dacic, rezultat dintr-un sufix -isk/-isc.

Răspândirea numelui evidențiază azi diferite regiuni din România, dar și din Ucraina, Ungaria, Serbia și Bulgaria. Numele Jude are azi 989 purtători.

Judet total coef 2008 ok

 

Pentru patronimul Județ primele mențiuni apar la sud de Dunăre, unde, în secolul al XIII-lea se amintește o județie a românilor din Serbia. Ulterior, asemenea mențiuni, inclusiv onomastice, apar și la nord de fluviu, în Țara Românească, Transilvania și Moldova. Termenul, derivat din latinescul judicium, avea, inițial, sensul de judecător a cărui jurisdicție acoperea mai multe așezări. Ulterior, sensul său a translat spre cel legat de teritoriul administrat de respectivul demnitar, sens păstrat, din Evul Mediu, în cel al județului românesc, care, până azi, definește o unitate administrativă ce cuprinde un număr de câteva zeci (sau chiar sute) de localități. Interesant de semnalat este prezența medievală, în Sardinia de azi, în veacul al XIV-lea, a patru formațiuni politice locale, numite giudicati, cucerite de Spania. Antroponimul este atestat în prezent în vestul și sudul României, dar apare și în sudul Ucrainei și chiar pe litoralul adriatic al Croației. În total sunt 30 de purtători ai numelui Județ.

Duca total coef 2008 ok

 

Derivat din latinescul dux/ducis, cu sensul de conducător militar, a rezultat în română, printr-un intermediar grecesc (bizantin), antroponimul Duca. Acesta desemna un lider militar, termenul de la care pornește fiind puternic concurat – și chiar înlocuit! – de cel de origine slavă, care a dat și el reflexe patronimice, de forma Vodă. Numele Duca are 14502 purtători. Patronimul este foarte răspândit, fiind frecvent în vestul Peninsulei Balcanice, dar și în România, R. Moldova, Ucraina și Polonia.

Domn total coef 2008 ok

 

Din forma dominus a rezultat, în latina târzie, o variantă domnus, care a trecut, ulterior, în domnu. Primele mențiuni ale antroponimului datează din secolele IV-VI, când apar forme ca Domnus, Domnio, Domninus, începând din Turcia de azi (inclusiv partea sa asiatică), trecând prin Grecia și Bulgaria, până în Ungaria și Ucraina (Crimeea). În română, domn(u) a căpătat, între altele, sensul de lider politic, fiind sinonim cu domnitor, principe și, după 1881, când România a devenit Regat, poporul l-a folosit și pentru a-l numi pe Rege. Este mai întâlnit în Ucraina, România și Polonia. Astăzi, patronimul Domn are 2849 purtători.

Vechimea păstoritului în spațiul carpato-balcanic Joi, aug. 9 2018 

Despre păstorit, în spațiul carpato-balcanic s-a mai scris. Și despre vechimea acestei activități, care, în versiunea sa transhumantă, a fost, multă vreme, o prezență intensă, din Pirinei, Alpi și Apenini, până în Carpați, Dinarici, Pind, Balcani și Caucaz. Studiind mai cu atenție sursele documentare, am putut determina, pe baze onomastice (în special, toponimice), aria de manifestare a acestei activități, în spațiul menționat.

Astfel, choronimul Bacea este cel mai vechi nume de regiune creat de strămoșii noștri, fiind prezent, probabil, de la finalul antichității (secolele IV-VI). După Digital Atlas of the Roman Empire, am găsit nu unul, ci două derivate de la Bacea: pe lângă Bassiana din Srem (situată imediat la sud de Bacea), mai exista o altă așezare, cu același nume, la vest de lacul Balaton (spre frontiera actuală a Ungariei cu Austria). De asemenea, harta de mai jos, menționează, toponimic, derivate de la termenii, de origine traco-dacică, baci, strungă și stână – al căror sens, în limba română, este legat de activitățile pastorale.

Carpato-Balcania-pastorit antichitate

 

Vechimea toponimului Bacea, păstrat ca atare doar de românii timoceni (după mărturisirea regretatului Pătru Iancu Timoceanul) este întărită și de preluarea de către maghiari și sârbi a numelui în forme specifice. Astfel, partea nordică a regiunii formează, azi, comitatul unguresc Bacs-Kiskun, în vreme ce sudul constituie partea vestică a provinciei autonome sârbe Vojvodina, numită Backa.

Despre migrațiile din(spre) Bacea vom mai vorbi în zilele următoare.

Despre antroponimele din Țara Oltului Miercuri, aug. 8 2018 

Lucrez de un număr de ani (nici eu nu mai pot spune de când – depinde ce moment iau ca punct de început! 🙂 ) la un material ce va cuprinde o bună parte a antroponimiei din localitățile Țării Oltului. Materialul a fost inventariat, introdus în calculator, prelucrat, actualizat… A fost nevoie și de unele aduceri la zi, corecturi, completări (ce se mai pot face, în mod sigur, și de acum încolo…). După ultima aducere la zi (amânată, din diverse motive, săptămâni și luni de zile), a (re)început operațiunea de creare a fișierului cu antroponime introduse în ordine alfabetică (aproape) și în distribuția lor cronologică, la nivelul localităților actuale ale Țării Oltului (activitate realizată în proporție de 25%).

Vor urma realizarea hărților (etapă pentru care am stabilit, deja, care sunt metodele de cartografiere) și comentarea lor (inclusiv cu informații referitoare la prima atestare documentară, diferite forme, variante, derivate, originea și semnificația termenului de la care derivă numele în cauză, etc.). Mai sunt necesare introducerea, concluziile, o prezentare geografico-istorică a Țării Oltului (care să „lege” evoluția crono-spațială a zonei de specificul său antroponimic, inclusiv de cel toponimic), caracteristicile geografice pe care onomastica (în general) și antroponimia (în special) le evidențiază (reconstituirea structurii etno-confesionale a populației din trecut, migrațiile cu caracter istoric, refacerea structurii profesionale a populației active din trecut, reliefarea procentului de știutori de carte, pentru secolele trecute, etc.) și o sinteză care să evidențieze, în contextul mai larg – românesc, carpato-balcanic, european, mondial – particularitățile onomastice ale zonei.

A mai rămas un „ceva”, despre care, „gândind cu voce tare” (tehnoredactată 🙂 )… (mă) voi întreba, în continuare:

– inițial, opinam să-i zic „Tezaur Antroponimic” (de cam 14-15 ani);

– ținând cont de faptul că va avea și o mulțime de hărți antroponimice (cel puțin câteva mii), exista/există și părerea că ar trebui să se cheme „Atlas Antroponimic”;

– mai „concurează” la (parte din) titlu și termenii „dicționar”, „enciclopedie”, „inventar”, „repertoriu”…

Aș înclina, în ultima vreme, pentru un termen compus – să zicem: „Atlas-Repertoriu Antroponimic al Țării Oltului”, dar… nimic nu este „bătut în cuie”. Ținând cont de faptul că primele documentări privind inventarierea antroponimelor făgărășene datează din iulie-septembrie 1995 (cu prilejul documentării pentru lucrarea de licență), că debutul introducerii datelor finale în calculator (declanșat în 2004 și continuat, pentru mai multe secole, din 2014) are niște ani buni „în spate” și că definitivarea materialului va mai dura (alți câțiva ani, probabil… 🙂 ), nu este nici o grabă… 🙂

 

Sărbătoarea Muntelui Luni, aug. 6 2018 

De ziua Schimbării la Față a Domnului Nostru Iisus Hristos, locuitorii din zonă participă la Sărbătoarea Muntelui, așa cum este denumit acest moment festiv, dedicat, în fiecare an, Ceahlăului. Prilej pentru noi de a enumera, pe scurt, argumentele în favoarea ideii că Muntele Sfânt al traco-dacilor, Kogaionon-ul este Ceahlăul.

În primul rând, vechii greci numeau fluviul Istros, (Dunărea), pe cursul său inferior, în aval de Galați, „fluviul sfânt al tracilor”. Aceasta, deoarece, în aval de actualul oraș dunărean, se vărsa Siretul, denumit Hierasus = „sfântul”.

Siretul primea (și primește și azi), apele râului Bistrița, care erau sfințite prin trecerea sa prin vecinătatea Ceahlăului, dar și prin apele de pe versanții muntelui ce se vărsau (și se varsă și acum) în râul amintit. Nu întâmplător, singura fortificație dacică al cărei nume a rămas aproape neschimbat, vechea Petrodava, numită, în Evul Mediu, Piatra lui Crăciun, mai târziu Piatra (iar, după Unirea Principatelor, Piatra-Neamț, spre a fi deosebită de alte localități omonime), se afla pe cursul aceleiași Bistrițe, fiind cea mai importantă fortificație a carpilor, traco-dacii liberi din Moldova, al căror nume s-a păstrat în antroponimul Carp, localizat continuu, din Evul Mediu, tot în Moldova.

O pledoarie logică pentru localizarea Kogaionon-ului în nord-estul Regatului dac este legată de amenințarea politico-militară ce plana asupra țării, și care venea dinspre sud-vest – Imperiul roman. Unul dintre cei mai înalți munți din Carpați era/este Ceahlăul. Nu era indicat ca, în cazul căderii Capitalei (Sarmizegetusa Regia) și a căpeteniilor politico-militare, să fie prins și liderul religios al dacilor.

Este posibil ca, de la anticul Kogaion(on) să se fi ajuns, prin evoluție fonetică, la patronimul Ghedeon. Numele este prezent pe versantul estic al Ceahlăului, în toponimele Bâtca lui Ghedeon și Izvorul lui Ghedeon (pârâu care curge de sub Bâtca lui Ghedeon), ultimul fiind numit, spre vărsarea în Lacul Bicaz, Izvorul Muntelui (= „Izvorul Muntelui Sfânt”).

Convertirea, prin romanizare, a traco-dacilor la creștinism (inclusiv a carpilor, care, din 318 d. Hr. nu mai atacă Imperiul roman!) a făcut ca vechiul Munte Sfânt al traco-dacilor să devină Munte Sfânt al românilor. Așa se explică mulțimea de toponime cu caracter religios creștin: Toaca, Panaghia, Pârâul Schit, Poiana Maicilor, Poiana Călugărilor, Schit (sat redenumit de comuniști Ceahlău) și altele*.

Probabil, așa se explică și acest fenomen – piramida spațială – vizibil, pe 6 august, pe Muntele Ceahlău.

Mai multe se pot afla și aici, despre cultul lui Zalmoxis.

 

* Toate aceste aspecte sunt amintite în articolul publicat aici.

Ziua Internațională a Berii Vineri, aug. 3 2018 

De 10 ani, în prima vineri din luna august, se sărbătorește Ziua Internațională a Berii. Să vedem cu ce ne putem lăuda, noi românii, legat de acest eveniment…

Prima mențiune despre fabricarea (și consumul) de bere vine de la Ovidiu Drimba, care, în Istoria culturii și civilizației, afirma că se producea bere, în vremea Imperiului roman, în provinciile dunărene, între care se număra și Dacia.

Ulterior, din Evul Mediu, sunt menționate antroponime ca Berar sau Biermacher (= „producător de bere”), care s-au perpetuat până astăzi. De fapt, un element de continuitate a fabricării (artizanale a) berii, îl constituie și substantivul bere, care pare a fi de proveniență latină, fiind, la origine, infinitivul lung al verbului a bea, exact cum perechile substantivizate ale verbelor a mânca, a continua, a urca sunt substantivele mâncare, continuare, urcare.

Patronimul Berar (cu forme ca Berari, BerariuBeraru, dar și Barar/Barari/Barariu/Bararu/Bărar, etc.) se regăsește azi în Banat (Caraș-Severin, Timiș), Crișana (Arad, Bihor, Sălaj), Maramureș (Satul Mare, Maramureș), Ardeal (Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov), Moldova (Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați), Dobrogea, (Tulcea, Constanța), Muntenia (Argeș, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, București, Teleorman), Oltenia (Dolj, Gorj), dar și la est de Prut, în Basarabia (la Chișinău, Bălți și în raioanele Briceni, Florești, Sângerei, Glodeni, Ungheni, Orhei și Anenii Noi).

Despre numele legate de organizarea administrativă Marți, iul. 17 2018 

După o documentare legată de acest subiect, suntem în măsură să afirmăm ca există numeroase dovezi onomastice în acest sens, în spațiul carpato-balcanic. Acestea sunt legate de antroponimele Jude, Județ, Duca și Domn, cu multe variante și derivate.

Răspândirea numelor Petru și Pavel/Paul în spațiul carpato-balcanic Vineri, iun. 29 2018 

Azi, de ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel/Paul, vom vorbi puțin despre distribuția acestor patronime în spațiul carpato-balcanic.

Petru, formă derivată de la cea latină, Petrus, este numele purtat de cel mai însemnat dintre Sfinții Apostoli, numit, inițial, Simon, frate cu Sfântul Apostol Andrei, dar cu numele schimbat de Iisus, în Petrus, pentru a marca temelia noii Biserici a lui Hristos. Patronimul devine, astfel, însemnat, astfel încât îl găsim între primele 10 nume, încă din secolele I-III d. Hr., prima sa mențiune fiind legată de episcopul Petrus din Sebastea (Armenia Prima), atestat la sfârșitul secolului al III-lea.

Pavel/Paul apare în primele mențiuni, câteva decenii mai târziu, când trei prelați numiți Paulus apar între participanții la Conciliul Ecumenic de la Nicaea (325 d. Hr.), reprezentând provinciile asiatice Phrygia, Helespont și Isauria. După anul 337 d. Hr. este menționat și primul Paulus european, ajuns arhiepiscop al Constantinopolului, până în anul 360. De asemenea, există o mențiune a unui episcop Paulus în Dacia, tot pentru secolul al IV-lea (localizat, probabil, în Transilvania de azi). De fapt, rămase ambele nume în top 10, prin frecvența sa, Paulus l-a depășit pe Petrus în perioada secolelor IV-VI. La acest avantaj va fi contribuit și atestarea, în secolele IV-V și a unui derivat, Paulinus, menționat în partea asiatică a Turciei de azi. Asemenea forme derivate a cunoscut și celălalt nume, atestat și prin derivatul Petronius, în nordul Bulgariei și în Turcia actuală, în secolul al IV-lea.

În veacurile IV-VI, Paulus mai este menționat și în sud-estul Bulgariei, Muntenegru, Kosovo, Albania, Creta și Turcia, iar Petrus – în nordul Bulgariei, nordul și centrul Greciei, Creta și Turcia.

În secolele VII-X, ambele nume au o frecvență mai mică, ceea ce le aduce mai jos de primele 10 poziții, în spațiul analizat. Totuși, Paulus apare consemnat în nordul și centrul Greciei, Pelopones, insulele egeice, Creta, precum și în părțile europeană și asiatică ale Turciei de azi. Petrus, în schimb, este amintit în sudul Bulgariei actuale, Epir, Pelopones, dar și în Turcia.

Pentru veacurile următoare (XI-XV), prin frecvența sa, Petrus revine în top 10. În acest interval s-au consemnat prezențe ale numelui în Ungaria, Polonia, Ucraina, estul României (Moldova), Muntenegru, Albania, centrul Greciei și Turcia. Paulus, atestat ceva mai rar, este întâlnit în Cehia, Polonia, Albania, insulele egeice și în Turcia.

În secolele XVI-XVIII, ambele nume dispar dintr cele mai frecvente, dar își mențin o distribuție spațială variată. Astfel, Paulus este consemnat în România (Moldova, Crișana), nordul Bulgariei și Pelopones, iar Petrus – în Ucraina, România (Ardeal, Crișana, Maramureș, Moldova) și în Pelopones.

În perioada actuală, Petrus a revenit între primele 10 nume din regiune, pe poziția a patra, fiind consemnat mai cu seamă în R. Belarus, Ucraina, Polonia, Slovenia, Croația, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Bulgaria, R. Macedonia și Grecia, unde numele este prezent, cu variante și derivate specifice, între primele 10.  Se mai remarcă, apoi România, Slovacia, Cipru, R. Moldova și Ungaria, țări în care derivatele de la acest patronim se găsesc mai sus de locul 50. Paulus, care nu se regăsește în top 10, la nivelul zonei (fiind abia pe locul 72), este între primele nume ca frecvență doar în Croația și Muntenegru, în timp ce, pe poziții cuprinse între 11 și 50, numele este consemnat în Slovenia, Ucraina, Serbia, R. Belarus, Polonia, Bulgaria, Grecia, Cipru, Bosnia-Herțegovina, Ungaria, R. Macedonia și Slovacia.

La nivelul spațiului românesc, după acea primă atestare în Dacia a unui Paulus, în secolul al IV-lea, următoarele mențiuni sunt din epoca medievală, când Petru ocupa poziția a treia (fiind mai frecvent în Moldova și în Transilvania), iar Pavel/Paul se afla pe locul 12. În zilele noastre, Petru ocupă locul 12 în România și 22 – în R. Moldova, iar Paul/Pavel este abia pe poziția 78 în România și nu mai „prinde” top 100 la est de Prut.

 

Pagina următoare »