Condiția de bază pentru a vota! Sâmbătă, oct. 12 2019 

A început campania electorală pentru prezidențiale. În plus, anul viitor vor avea loc și alegeri locale și parlamentare, dar și alegeri la nivel academic (universitar). Le pun în vedere acelora care vor să-mi ceară votul, că, fără o educație bazată pe credință sinceră în Dumnezeu, bun-simț, bună-credință, bună-cuviință, omenie, caracter, cei „șapte ani de acasă”, onestitate, seriozitate, competență, conștiință, caracter, coloană vertebrală, respect față de om și de munca lui, NU VOR AVEA NICI UN VOT de la mine! Prefer SĂ NU VOTEZ DELOC, decât să aleg „răul cel mai mic”. Din însumarea mai multor asemenea „rele cele mai mici” (cel puțin în ultimii 30 de ani) am ajuns noi aici, ca societate, ca țară, ca popor! Iar continuarea, tot pe această cale, fără elementele amintite mai sus, înseamnă drumul spre DEZASTRU!

Reclame

Câteva asemănări/similitudini între Cluj și Iași Miercuri, oct. 9 2019 

Dacă tot au avut loc, la Cluj, festivitățile prilejuite de Centenarul Universității românești (și al Geografiei academice clujene, totodată), iar de câteva zile au început Sărbătorile Iașilor, să spunem câteva cuvinte despre asemănările și/sau similitudinile dintre cele două mari orașe, nu neapărat într-o ordine anume și chiar fără a avea pretenția că le vom „epuiza” 🙂 pe toate…

Mai întâi, ambele orașe au rol, simbolic, de capitale istorice, pentru câte o regiune: Clujul – pentru Ardeal, Iașii – pentru Moldova. Ambele au câte o Cetățuie și câte un CUG (cam „pe butuci”, cel de la Iași, cel puțin…). Dacă vii dinspre sud, pe Dealul Feleacului, spre Cluj, sau pe Dealul Repedea, spre Iași – priveliștea ce se „așterne” la picioare este extraordinară… Ambele sunt orașe universitare vechi, cu cea mai veche Universitate din România – la Iași (1860) și cea mai veche din Ardeal și Banat – la Cluj (1872), dar cu începuturi de învățământ superior datând din Evul Mediu… Și, tot de viața universitară se leagă și începuturile echipelor studențești de fotbal: Universitatea – la Cluj, Politehnica – la Iași.

În piața unde se găsește Biblioteca Centrală Universitară – „Lucian Blaga”, la Cluj, „Mihai Eminescu”, la Iași – se află și Casa de Cultură a Studenților… De asemenea, aceeași piață are același nume cu cel al bibliotecii menționate.

Pe de altă parte, de la numele gârlei ce le traversează, pe cursul acesteia, se află câte un oraș cu numele derivat tocmai de la substantivul gârla: pe Someșul Mic, în aval de Cluj se află orașul Gherla (în maghiară, germană și latină nu există â, acesta devenind e), iar pe Bahlui, în amonte de Iași, este situat orașul Hârlău (în numele căruia, sub influență ucraineană, G a devenit H)…

Poate vor mai fi și alte asemănări, dar, chiar și așa, cred(em) că am amintit suficiente!…

Societatea de Cultură Macedo-Română Luni, oct. 7 2019 

S-au împlinit, în aceste zile, 140 de ani de la înființarea Societății de Cultură Macedo-Române, fondate la 23 septembrie/5 octombrie 1879.

S’ bănedze tuți armânii/rămănii/macedo-românii! 🙂

„Fake-news” în onomastică… Marți, oct. 1 2019 

Am mai vorbit, de câteva ori, despre numele românești cu sufixele -escu (pentru antroponime, mai rar, și toponime) și -ești (pentru toponime, ce definesc, de regulă, dar nu exclusiv, localități), afirmând evoluția din traco-dacicul -isc/-isk. De la forma de masculin a antroponimului – cu sufixul -escu, s-a născut și una de feminin, -(e)asca. Asemenea toponime definesc, de regulă, vechi moșii, aparținând celui care purta un nume, cu sufixul la masculin (-escu), evoluate, în timp, adesea, spre așezări.

Este vorba despre localitățile: Șelăreasca (comuna Bârla, Argeș), Uiasca (comuna Bascov, Argeș), Căteasca (Argeș), Baloteasca (comuna Leordeni, Argeș), Păuleasca (comuna Mălureni, Argeș), Brăteasca (comuna Merișani, Argeș), Păuleasca (comuna Micești, Argeș), Goleasca (comuna Recea, Argeș), Coteasca (comuna Vlădești, Argeș), Dărmăneasca (orașul Dărmănești, Bacău), Corbasca (Bacău), Belciuneasca (comuna Stănișești, Bacău), Olăneasca (comuna Salcia-Tudor, Brăila), Urleasca (comuna Traian, Brăila), Comăneasca (comuna Tudor Vladimirescu, Brăila), Văcăreasca (comuna Glodeanul-Siliștea, Buzău), Ojasca (comuna Unguriu, Buzău), Robeasca (Buzău), Berzasca (Caraș-Severin), Poneasca (comuna Bozovici, Caraș-Severin), Strugasca (comuna Cornereva, Caraș-Severin), Cândeasca (comuna Belciugatele, Călărași), Vlădiceasca (comuna Valea Argovei-Călărași), Cojasca (Dâmbovița), Cristeasca (comuna Cornești, Dâmbovița), Oreasca (comuna Lungulețul, Dâmbovița), Ireasca (comuna Gohor, Galați), Frunzeasca (comuna Munteni, Galați), Goleasca (comuna Bucșani, Giurgiu), Comasca (comuna Oinacul, Giurgiu), Cămineasca (comuna Schitul, Giurgiu), Drăgăneasca (comuna Ulmi, Giurgiu), Hodoreasca (comuna Câlnic, Gorj), Cogeasca (comuna Lețcani, Iași), Piteasca (comuna Găneasa, Ilfov), Măineasca (comuna Petrăchioaia, Ilfov), Vlădiceasca (comuna Snagov, Ilfov), Crețuleasca (comuna Ștefăneștii de Jos, Ilfov), Chiteasca (orașul Scornicești, Olt), Leleasca (Olt), Arvăteasca (comuna Grădinile, Olt), Zorleasca (comuna Valea Mare, Olt), Gogeasca (comuna Cărbunești, Prahova), Nevesteasca (comuna Podenii Noi, Prahova), Loloiasca (comuna Tomșani, Prahova), Dolhasca (Suceava), Odobeasca (Drăcșenei, Teleorman), Păuleasca (comuna Frumoasa, Teleorman), Orbeasca de Jos, Orbeasca de Sus (comuna Orbeasca, Teleorman), Ludăneasca (comuna Răsmirești, Teleorman), Zâmbreasca (Teleorman), Ghireasca (comuna Mălușteni, Vaslui), Dumasca, Focșeasca (comuna Tăcuta, Vaslui), Muereasca, Muereasca de Sus (comuna Muereasca, Vâlcea), Odobasca (comuna Poiana Cristei, Vrancea), Bordeasca Veche, Bordeasca Nouă (comuna Tătăranul, Vrancea), Vintileasca (Vrancea) – în România, Grozasca (comuna Cetâreni, Ungheni), Feteasca (comuna Leușeni, Hâncești), Otovasca-Bâc (comuna Bubuieci, Chișinău), Popeasca (comuna Iermaclia, Ștefan Vodă), Basarabeasca (Basarabeasca) – în Republica Moldova. O localitate Odobasca este atestată și în Transnistria ucraineană. De asemenea, localitatea aromână Nevesca ar putea avea legătură cu chestiunea analizată de noi. Precizăm că numele din paranteze se referă la județ, în cazul României și la raion, în cel al R. Moldova.

Ținând cont de numărul mare – aproape 70 de nume actuale (nu le-am luat în calcul pe cele dispărute)! -, ar fi foarte ușor să alăturăm aici câteva toponime situate pe celălalt țărm al Atlanticului, în Canada și Statele Unite. Este vorba despre denumirile Drummond-Arthabaska – fost district electoral canadian în Québec, Kamouraska – de asemenea, vechi district electoral în aceeași provincie canadiană, Yamaska – la fel, Athabasca/Athabaska – toponim ce definește mai multe elemente geografice (oraș, munte, ghețar, lac, râu…), în provincia Alberta. Se adaugă Nebraska și Alaska – numele a două state componente ale Statelor Unite ale Americii. Doar că, pe lângă absența – aproape completă – până la jumătatea secolului al XIX-lea a românilor în America de Nord, trebuie foarte multă prudență atunci când ne întâlnim cu asemănări formale ale unor nume, așa cum este cazul cu denumirile nord-americane de mai sus. Concluzia, lejeră, este că aceste nume, de peste Atlantic, nu au absolut nici o legătură cu sistemul onomastic românesc! Seamănă cu nume românești, ca formă, și atât!

Cum, însă, „datul cu bâta-n baltă” la „oră de maximă audiență” este „sport național” la români și nici unii universitari (?) nu fac excepție, ieri, la deschiderea noului an academic, mi-a fost dat să aud că, citez, un nume precum Stoleriu, „se pronunță Stolériu, dacă se referă la o meserie, dar, dacă derivă de la o poreclă, Stolea (? – mirare personală!) pronunția este Stoleríu”! Am marcat și accentele. Mărturisesc că, după ce, în vreo trei decenii, după citirea, atentă, a mai multor ediții ale „Istoriei limbii române” (N. Densușianu, S. Pușcariu, A. Rosetti, Gh. Ivănescu) și consultarea și a altor lucrări în domeniu, precum cele ale lui N. Drăganu (1933), N. A. Constantinescu (1963) – n-am întâlnit o asemenea „argumentare”!…

Dar… „am stat de vorbă” cu specialiștii. N. A. Constantinescu, în Dicționar onomastic românesc, p. LVI, amintind de sufixele -ar(iu), –ărea, lucru valabil și pentru -er(iu), precizează că acestea se folosesc spre a arăta îndeletnicirea – albinar, buștenar, bărcar/păstor. Și N. Drăganu afirma, chiar mai înainte, același lucru… Am „chestionat” și DEX-ul, în varianta online, care afirmă, pentru stoler doar caracterul profesional – tâmplar, dulgher!…

În plus, cu peste douăzeci de ani în urmă, în intervențiile scurte, săptămânale, la Radio Iași, am menționat, între altele, că nume precum Funeriu, Funariu, Brăgariu, Zlătariu, Păcurariu, Stoleriu nu se pronunță cu accent pe penultima literă (i), deoarece sunt nume ce exprimă îndeletniciri, cu sufixe ce pleacă din latină: -arius, -erius, spre deosebire de nume ca Dimitriu, Vasiliu, Gheorghiu, Ștefăniu și altele, de origine greacă, în care, da!, accentul cade pe i. Dar, „de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!” și e păcat că un cetățean, „universitar” face onomastica românească de râs, la deschiderea noului an universitar, într-un amfiteatru plin, vorbind despre lucruri pe care nu le cunoaște!…

Început de an universitar 2019-2020 Marți, oct. 1 2019 

Având în vedere faptul că a început noul an academic 2019-2020, adresez tuturor cadrelor didactice, personalului auxiliar, tehnic, doctoranzilor, masteranzilor, studenților, sincere urări de sănătate și cât mai multe realizări, pe toate planurile! Succes în noul an universitar! 🙂

Să (mai și) râdem: „din partea colegilor”… Miercuri, sept. 25 2019 

Mai mulți lupi au atacat o stână și au prins câinele, pe care au vrut să-l mănânce. Acesta i-a rugat să îl lase în viață și s-a angajat să le faciliteze prinderea oilor. Lupii au fost de acord.

Timp de aproape un an, lupii, ajutați de câine, au mâncat oile.

După un timp, neavând ce mânca, lupii l-au mâncat și pe câine.

La înmormântarea câinelui, lupii discutau ce epitaf să scrie pe piatra funerară și din partea cui să fie scris.

Au fost de părere că „din partea prietenilor” ar fi fost exagerat, pentru că l-au mâncat. În același timp, „din partea dușmanilor” ar fi fost prea mult, pentru că au colaborat aproape un an la prinderea oilor. Așa că au ales să scrie „din partea colegilor”.

Sursa: HotNews

De când datează unele cuvinte românești de origine latină? Miercuri, sept. 25 2019 

Evoluția latinei carpato-balcanice a cunoscut mai multe faze. Prima a fost cea din vremea Imperiului întreg (până în secolul al III-lea), etapă în care și Dacia nord-dunăreană a făcut parte din teritoriul imperial… Deja, după Edictul lui Caracalla (212 d. Hr.), prin care toți locuitorii deveneau cetățeni romani, interesul traco-dacilor pentru învățarea – mai bine sau mai puțin bine – a limbii oficiale, a crescut…

Așa încât, probabil, de pe la mijlocul secolului al III-lea, asistăm la o creștere sensibilă a numărului de traco-daci bilingvi, care vorbeau și în idiomul local, dar foloseau, în relația cu autoritățile imperiale, limba latină. Această fază a ținut până pe la sfârșitul secolului al IV-lea, când Imperiul se divizează și, de acum încolo, influența latinei oficiale de la Roma – aflată, ea însăși în criză și deci, lipsită (aproape) complet de autoritate (inclusiv în plan lingvistic, așa cum certifică Appendix Probi) – se va diminua până la dispariție.

Probabil, de la începutul secolului al V-lea, până la sfârșitul veacului următor (după 580, latina Imperiului roman de răsărit este eliminată, fiind înlocuită cu greaca), dialectul traco-daco-roman al latinei carpato-balcanice, capătă trăsături tot mai originale… Pe lângă faptul că raportarea la latina oficială de la Roma e(ra) extrem de modestă (Roma este reintegrată la Imperiu, în prima parte a secolului al VI-lea, de un împărat traco-roman, Justinian), latina carpato-balcanică suportă o influență tot mai pregnantă din partea limbii elene. Aceasta era sigur vorbită, atât înainte de 330 (anul stabilirii capitalei imperiale pe malurile Bosforului), cât și după, așa cum o dovedesc atât numele – grecesc! – al noii Capitale – Constantinopolis (deși, împăratul, tot traco-roman, Constantin cel Mare intenționase să o numească Nova Roma, în latină!), cât și cel al bisericii care a devenit, după 535, Hagia Sophia: Megali Ekklesia (tot grecesc!)!… Și nu trebuie să ne mire faptul că, în aceeași vreme, mai multe zeci de locuitori traci, dintr-o așezare din sudul Peninsulei Balcanice, trimit(eau) o petiție către autoritățile (romane) ale localității, scrisă în grecește!… Tot așa se explică și tot în partea sudică a Balcanilor, dăinuirea numelui, cu rezonanțe dacice, al Plovdivului, evoluat din forma traco-dacă (tradusă din greacă, de traci bilingvi) Pulpudava (apoi Pulpudeva) – replică autohtonă a elenului Philippopolis… De fapt, după cum afirmă Gh. Ivănescu (1980) și S. Olteanu (2010), modificarea lui a în e pare a fi o influență elenă asupra graiului traco-dac balcanic din zonă… Tot așa, este posibil ca, în această a treia etapă, mai ales în zonele cu bilingvism greco-latin (Dobrogea, regiunea Sofiei, nordul Greciei), populația traco-dacă, în curs de romanizare (deci, chiar trilingvă, o vreme), să fi preluat și multe elemente specifice limbii grecești…

După intervalul 580-602, latina carpato-balcanică (dialectul traco-daco-roman al acesteia) se distanțează și mai mult de latina oficială (cu care, și așa, nu mai avea prea multe legături, transformându-se, până în secolul al IX-lea, într-un idiom neo-latin, limba română… Ruperea ultimelor legături, modeste, cu lumea latinofonă a fost accelerată de înlocuirea latinei cu greaca (580 d. Hr.) și de pătrunderea slavilor la sud de Dunăre (căderea frontierei dunărene a Imperiului – 602 d. Hr.).

Aieste rânduri (și gânduri) constituie o ipoteză de lucru, cu multe semne de întrebare (pe care mi le pun mie, în primul rând!), așa că „nu trageți în pianist!” 🙂

Încă un pas în direcția creării bazei de date administrative, la nivelul spațiului românesc Miercuri, sept. 18 2019 

Aseară am mai terminat o etapă, pe „drumul”, lung și anevoios, al creării bazei de date administrative, la nivelul spațiului românesc. Am găsit, cu ceva vreme în urmă, datele recensământului românesc din 2002. Cum, și fragmentele de teritoriu ce au aparținut României (din Ungaria, Ucraina, R. Moldova sau Bulgaria) au date, tot la nivel de localitate, cam din aceeași perioadă (exceptând R. Moldova, cu date din 2004, inclusiv Transnistria, toate celelalte țări au efectuat recensăminte în 2001), se poate porni, din perioada actuală, la alcătuirea bazei de date, la nivel de localitate (între informații urmând să intre nu doar numărul total de locuitori, ci și structura etnică a populației, exceptând Ucraina, unde există date pentru structura lingvistică). Etapa încheiată aseară a constat în separarea câtorva sute de comune nou-apărute, după 2002 (în total, în România, după 1989, au apărut peste 300 de comune noi, care se adaugă celor 2950 de municipii, orașe și comune, existente la căderea regimului comunist, cele mai multe – declarate după 2002) și, după verificarea finală, adăugarea și a mai multor sate nou-(re)apărute – cele mai multe, din județul Botoșani, dar, izolat, mai sunt unele și din județele Mureș, Buzău sau Giurgiu…

Urmează completarea datelor referitoare la structura etnică (din 2002, din rațiuni de „intimitate”/„informații confidențiale”, datele sub 5 locuitori, la nivel de localitate și sub 3 – la nivel de unitate administrativă elementară se trec cu semnul „*”; nu ar fi mai simplu ca, după ce specialiștii ar semna, cu bună-credință, un angajament că vor folosi datele doar în scop științific, informațiile COMPLETE ale recensămintelor – e vorba și de cel din 2011, existent, deocamdată, doar la nivel comunal! – să fie accesibile cercetătorilor?).

Apoi va urma o operațiune, probabil, și mai cronofagă: adăugarea semnelor diacritice, față de care administrația românească, în general (și nici cei care au efectuat și definitivat recensămintele nu fac excepție!), are o adevărată oroare. Mă rog, să zicem că, la vremea respectivă, prin anii 2002-2005, când au fost procesate datele, nu exista un soft cu caractere românești (ă, â, î, ș, ț), deși, ca student, în anii 1994-1996, lucrând la redactarea Revistei „Geea” (Revista Studenților Geografi din România), aveam, în Word Perfect, caractere diacritice românești, pe care le-am și folosit, de fiecare dată! Dar din faptul că, matale, funcționar în administrația românească, scrii „FANTINELE”, deci nu „FÂNTÂNELE” și nici măcar „FANTANELE”, ce pot eu să înțeleg, altceva decât lipsă de respect față de ce e românesc, în general și, în cazul dat, față de limba română??? Și asemenea „mo(n)stre” de lipsă de respect față de limba română am văzut și din partea celor care notează toponimia pe hărțile românești (și după 1989, nu doar în perioada comunistă) și chiar a celor care trec pe indicatoare numele de localități, râuri, străzi, etc… Ce să mai ceri unora ca aceștia să respecte regula lui â în interiorul numelor, sau a scrierii numelor masculine cu articolul hotărât –ul complet (în nume precum Râmnicul Sărat, Turnul Măgurele, Satul Mare)???

În fine, va trece și asta… Ulterior, având datele legate de populație, se pot realiza hărțile, la nivel comunal, prin metoda coeficienților de distribuție spațială, nu doar pentru Necoară/Nicoară și celelalte variante și derivate, pentru perioada actuală (că din acest motiv m-am oprit din inventarierea numelui menționat!), ci și pentru celelalte nume. Asta, în condițiile în care, la fondul de hartă, la nivel comunal, pentru perioada actuală, sper să pot adăuga, în timp, atât punctele/poligoanele și codurile pentru localități, cât și elementele legate de decupajul județean și de cel regional. În plus, plecând de la epoca contemporană, în baza de date vor fi adăugate satele dispărute, cele comasate și vechile nume ale celor existente, dar cu alt nume decât cel inițial, ca să nu mai tot „ghicesc”, nu doar pentru antichitate, cât mai ales pentru epoca medievală, unde se află cutare sau cutare sat unde sunt consemnate diferite antroponime, în colecțiile de documente istorice… Nici asta nu știu cât va dura (că e genul de activitate de care știi doar când o începi! 🙂 ), dar, ținând cont de câte bătăi de cap va da, sigur va dur(e)a!…

Să „dăm cu barda” (IV) Marți, sept. 17 2019 

Zilele trecute, mass-media relatau despre devastarea unei școli, de către trei elevi (?), „enervați” de sunetul unei jucării. Stricăciunile au fost remediate, în timp-record, astfel încât toți copiii să poată reveni la cursuri. După incidentul de la Clejani, s-au trezit și sindicatele (?) să ceară „mai mulți psihologi” în școli. Dar, nu mai bine ar fi cerut, onor „sindicaliștii”, bun-simț, „cei șapte ani de acasă” și respect, în primul rând, din partea părinților odraslelor în cauză și chiar și de la aceștia, dacă ar fi avut cine să-i educe??? Sau „nu dă bine” pentru noua „limbă de lemn” a societății „p(r)ost-moderne”, zisă „political correctness”, să îi faci pe unii nesimțiți, deși exact așa sunt?! Dacă ar trăi, autorul romanului „1984”, George Orwell, s-ar cruci!… Realitatea „bate” cartea!…

ACTUALIZARE: Azi, un director de școală, din Bădulești-Dâmbovița a fost lovit de un „părinte”, deoarece acesta din urmă s-a arătat deranjat că directorul i-a făcut observație odraslei!… Cităm din articol: „Sindicatele din Educație au reacționat la acest caz și condamnă violenţa din şcoli, de aceea solicită înăsprirea legislaţiei şi constituirea unui grup de lucru între reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi MAI pentru a veni cu un set de măsuri privind combaterea fenomenului în instituţii.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” condamnă orice fel de act de violenţă la nivel de şcoală şi societate şi cere înăsprirea legislaţiei pentru toate tipurile de violenţă. „Degeaba s-au cheltuit zeci de milioane de euro prin programe europene privind combaterea violenţei, dacă, până acum, nu a fost identificat niciun mijloc real pentru diminuarea fenomenului”, se arată într-un comunicat de presă.”

Legiferarea bunului-simț, a respectului reciproc, a onestității, omeniei, bunei-credințe, a cumsecădeniei și a „celor șapte ani de acasă”, de la ciclul primar, până la cel post-universitar, nu „bătut apa-n piuă” cu „programe europene privind combaterea violenței”, stimați „sindicaliști”!!! De vorba aceea: „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” auzit-ați??? Sau de așa-zisa „Lege a lui OM”: „Ești OM cu mine, sunt OM cu tine!”… Și începeți chiar cu mutanți din ăștia, numiți, impropriu, „părinți”!… Se aude, cumva???

O, om!, ce mari răspunderi ai Luni, sept. 16 2019 

de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț

O, om!, ce mari răspunderi ai

De tot ce faci pe lume

De tot ce spui în scris sau grai!

De pilda ce la alţii dai

Căci ea mereu, spre iad sau rai

Pe mulţi o să-i îndrume

Ce grijă trebuie să pui

În viaţa ta, în toată,

Căci gândul care-l scrii sau spui

S-a dus, în veci nu-l mai aduni

Și vei culege roadă lui

Ori viu, ori mort odată,

Ai spus o vorbă, vorba ta,

Mergând din gură în gură

Va-nveseli sau va-ntrista

Va curăţi sau va-ntina

Rodind sămânţa pusă în ea

De dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt; cuvântul scris

Este un leac sau o otravă.

Tu vei muri dar tot ce-ai scris

Rămâne-n urmă drum deschis

Spre ocară sau slavă.

Ai spus un cântec, versul tău

Rămâne după tine

Îndemn spre bine sau spre rău

Spre curăţire sau desfrâu

Lăsând în inimi rodul tău

De har sau de rușine.

Arăţi o cale, doar a ta

În urma ta nu piere

E cale bună sau e rea

Va prăbuși sau va-nălţa

Vor merge suflete pe ea

La pace sau durere

Trăiești o viaţă, viaţa ta

E una, numai una

Oricum ar fi, tu nu uita

Cum ţi-o trăiești, vei câștiga

Ori fericire pe vecie, ori chin pe totdeauna.

O, om! Ce mari răspunderi ai!

Tu vei pleca din lume,

Dar ce ai spus prin scris sau grai

Sau lași prin pilda care-o dai

Pe mulţi, pe mulţi spre iad sau rai

Mereu o să-i îndrume.

Deci nu uita: Fii credincios!

Cu grijă și cu teamă

Să lași în inimi luminos

Un semn, un gând, un drum frumos

Căci pentru toate ne-ndoios

Odată vei da seamă.

Amin.

Sursa: Sfântul Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul„Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine…”, Editura Doxologia, Iași, 2011, doxologia.ro

Pagina următoare »