(Un fel de) sondaj… Joi, mai 23 2019 

Ținând cont de faptul că vin alegerile europarlamentare (în cadrul cărora, deja, britanicii și olandezii au votat deja, azi!) și mai avem și un referendum, „lansez” un (fel de) sondaj, cu câteva întrebări:

1.Mergeți la vot?

2.Cu cine veți vota?

3.Participați și la referendum?

4.Dacă da, ce veți vota?

Sper ca „sondajul” să aibă mai multă „audiență” decât prelegerea (ratată) din cadrul „Săptămânii europene”!

Reclame

Alte câteva gânduri (și rânduri) legate de geografia electorală europeană… Joi, mai 23 2019 

Acum o lună, înainte de Sfintele Paști, am definitivat introducerea în calculator a datelor legate de alegerile din Regatul Unit, la nivel regional… Fiind mai mult plecat, ulterior, activitatea a luat o „pauză”, întreruptă alaltăieri, când a început introducerea în calculator a statisticilor electorale pentru Ungaria. Deși planul inițial era altul – vizând continuarea activității cu datele pentru Franța, Italia, Spania și Portugalia, cred că vor urma Polonia, Cehia, Slovacia (începând cu Cehoslovacia interbelică), spațiul ex-iugoslav, Bulgaria, Grecia, Cipru, Turcia (după prăbușirea Imperiului otoman, care e introdus deja), spațiul ex-țarist/ex-sovietic, țările nordice, și, abia pe urmă, Franța și Italia, urmate de spațiul iberic, Elveția, Olanda și Irlanda. Statele mici, chiar liliputane (Albania, San Marino, Monaco, Andorra, Luxemburg, Liechtenstein) rămân exact la final.

În general, în această (dez-)ordine, „prioritatea” o au țările/zonele cu multe informații neclare, incomplete, poate chiar lipsă, lăsând mai la final statele pentru care evidențele statistice sunt clare. Oricare ar fi, însă, ordinea statelor, sper să apuc ziua în care această activitate va fi finalizată. Atunci va urma realizarea fondurilor de hartă, la nivel regional european, dar, de-acum asta va fi o altă „poveste”!… Să ajungem până acolo!

Când (ar trebui) să se sărbătorească Ziua Independenței și Ziua Regatului? Miercuri, mai 22 2019 

În anul 1866, la 10/22 Mai, prințul Carol de Hohenzollern-Siegmaringen, rostea, în fața Parlamentului, în limba franceză, jurământul în urma căruia era învestit ca Domnitor al Principatelor Române Unite. Începea o lungă și rodnică domnie, întinsă pe mai bine de 48 de ani.

11 ani mai târziu, Mihail Kogălniceanu, în calitate de ministru de Externe al Principatelor Române Unite (României), rostea, în fața Adunării Deputaților, la 9/21 Mai 1877, celebrul discurs prin care era proclamată Independența țării față de Imperiul otoman. Senatul a confirmat a doua zi această declarație, care, semnată de Carol I, a fost publicată în Monitorul Oficial, în aceeași zi, 10/22 Mai 1877.

În anul 1881, România independentă a devenit Regat, ceremonia de încoronare ca Rege a lui Carol I având loc atunci, iar această zi, 10/22 Mai, a devenit Ziua Națională a României, până în anul 1947, inclusiv.

Ca să încheiem odată cu „regula de a nu avea nici o regulă”, ținând cont de faptul că Ziua Unirii Transilvaniei (cu Banatul, Crișana, Sătmarul și Maramureșul) cu România se celebrează la 1 Decembrie, STIL NOU (fiind, din 1990, și Ziua Națională a țării, în prezent), ar trebui ca toate sărbătorile cu caracter național-istoric – Ziua Unirii Principatelor, Ziua Independenței, Ziua Regatului României, Ziua Unirii Basarabiei cu Țara, să fie, TOATE, marcate PE STIL NOU! Deci, pentru Ziua Unirii Principatelor data de sărbătorire ar fi 5 Februarie, pentru Ziua Independenței și a Regatului – 22 Mai, iar pentru Ziua Unirii Basarabiei cu România – 9 Aprilie!

În plus, ținând cont de însemnătatea sărbătorii Sfinților Împărați (traco-romani) Elena și Constantin, care au contribuit la recunoașterea creștinismului ca religie oficială în Imperiul roman, cele două date – 21 Mai (celebrarea celor doi Împărați: Elena – născută ca traco-frigiană, în Bithynia – și Constantin – traco-roman balcanic, născut la Naissus/Niș) și 22 Mai (Ziua Independenței și a Regatului) ar putea fi celebrate împreună, ca zile libere, în care să se organizeze și manifestări specifice.

Despre importanța sărbătorii din 21 Mai subliniem doar faptul că, probabil, Constantin cel Mare a fost cel care i-a convins pe traco-daci (inclusiv pe dacii liberi, de la nord de Dunăre) să se creștineze, învățând Tatăl Nostru și Crezul în limba latină. Ca dovezi aducem:

-încetarea, din 318 d. Hr. a atacurilor carpilor împotriva Imperiului roman; carpii s-au creștinat, învățând limba latină, utilizând numele de trib, ca nume de botez și, ulterior, din Evul Mediu, și ca nume de familie (în Moldova și Basarabia numele este atestat frecvent, continuu, având și azi mii de purtători în partea estică a spațiului românesc, exact unde au trăit carpii); vechile centre Paloda și Petrodava au continuat să se dezvolte, devenind orașele Bârlad și Piatra(-Neamț), iar Kogaiononul s-a transformat în Muntele Sfânt al creștinilor, Ceahlăul de azi (ca dovadă, toponime precum: Toaca, Panaghia, Poiana Maicilor, Pârâul Călugărilor, Schit și altele);

-peste 80% din cuvintele din Tatăl Nostru și Crezul sunt de origine traco-dacă și (mai ales!) latină; terminologia creștină de bază – creștin, cruce, biserică, Dumnezeu, preot, cuminecare, botez, Paște, Crăciun, etc. – este de origine latină;

-antroponimele creștine vechi, moștenite din perioada romană (secolele IV-VI), din forme precum Georgius, Constantinus, Elias, Demetrius, Teodorus, Andreas, Nicolaus, Basilius și altele, au evoluat, în română spre Gheorghe, Constantin, Ilie, Dumitru, Toader, Andrei, Nicolae, Vasile, etc. În plus, toate au avut frecvență mare, fiind printre cele mai răspândite patronime, în cei circa două mii de ani de viață creștină în spațiul românesc carpato-balcanic, ca dovadă stând și formele străvechi, datând din perioada de final a antichității: Sângeorz/Sângeorgiu, Sântilie, Sâmedru/Sumedru, Sântoader, Sân(t)andrei/Îndrea/Undrea/Andreu, Sânnicoară/Nicoară/Nicăruș/Nicuruș, Sânvăsâi și altele. Alături de Crăciun, numele Dumitru și Toader au fost împrumutate și vecinilor maghiari, după creștinarea lor (produsă sub regele Ștefan cel Sfânt/Szent Istvan, născut român, cu numele Voicu/Vajk), în formele Karacson, Demeter, Tivadar.

Sărbătoarea Sfinților Împărați (traco-romani) Elena și Constantin Marți, mai 21 2019 

Floarea Calotă – Constantine, Constantine
Romica Puceanu – Ileană, Ileană

Tot de râs (a treia zi) Duminică, mai 19 2019 

-Bulă, zi numele a trei președinți!

-Ceausescu, Sadat, De Gaulle!

Să mai și râdem Vineri, mai 17 2019 

În anul 1821 s-a produs Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu. La traversarea Oltului, spre București, pandurii au sărbătorit 100 de ani PÂNĂ la înființarea partidului comunist din România…

Merg la referendum, dar NU voi vota întrebările propuse! Joi, mai 16 2019 

Actualul „locatar” de la Palatul Cotroceni a inițiat o consultare populară, care se va desfășura odată cu alegerile europarlamentare din 26 mai. Ideea unui referendum pe teme legate de Justiție, tot mai siluită de politrucii guviermi ai ciumei roșii, de mai bine de doi ani, era/este salutară. Doar că… cele două întrebări propuse sunt acolo… ca să fie!

Dacă Herr Muth aus Kotrotcheni voia să aibă efect juridic și impact autentic acest referendum, iar rezultatele sale să nu fie contestate (de ciuma roșie, în primul rând), ar fi (pre)luat întrebarea avansată (și chiar trimisă la Cotroceni!) de domnul @Cetatean, înainte de 5 aprilie, pe Politeia:

“Sunteți de acord cu legi penale mai favorabile celor care comit fapte de corupție?”

Herr Muth a demonstrat, încă o dată, cum face de aproape doi ani și jumătate, că este doar Herr Blatist mit ciuma roșie! După ce a tot fost „plimbat”, ca „premierul grivco”, în 2009, care ar fi fost prim-ministru al României, dacă autorul (prostănac al) expresiei „Mihaela, dragostea mea!” ar fi ieșit președinte, după ce a stat aproape 4 ani și jumătate din cei „5 ani de vacanță la Cotroceni”, după ce a dat „încă o șansă” ciumei roșii, nu o dată, ci DE TREI ORI!, s-a „reactivat” brusc, spre a mai câștiga alți „5 ani de vacanță”, firește, tot la Cotroceni! Ei, tovarășe Herr Muth, nu vei vedea nici un vot de la mine pe cele două (pseudo-)propuneri de la referendum! Voi merge, ca să iasă cvorumul de participare, că altfel se laudă ciuma roșie că „românii nu vor Justiția „securiștilor” de la DNA”, dar NU VOI VOTA (sau, dacă votez, în dreptul fiecărei întrebări vor fi cel puțin două ștampile!)! Timp de doi ani și jumătate, Herr Blatist, a lăsat ciuma roșie să își aplice propriul „progrom de guvernare” pe poporul român, ca asta să-i antagonizeze împotriva „P(artidului-)S(tat al lui )D(ragnea)” și Herr Baron Muthausen să apară ca „salvatorul patriei”, exact în anul în care, ce coincidență?, sunt (și) alegeri prezidențiale! Așa că, mein Herr, NEIN!

P.S. Nu sunt dintre cei care „și-au luat like-ul înapoi”, din două motive: 1. Nu am facebook și 2. Am votat cu Herr Muth, în 2014, ca să nu iasă mitomanul plagiator!

Ce să caute hoții și corupții în Schengen? Miercuri, mai 15 2019 

Tot aud/citesc felurite declarații ale unor „politicieni” (sau, mai corect, politruci!) despre cât de „pregătiți” suntem noi, românii, să intrăm în „spațiul Schengen”… Da, e adevărat, din punct de vedere tehnic, logistic, România are toate capacitățile necesare spre a fi primită în acest spațiu. Dar… Fiindcă, aici, există un „dar”: pot explica aceiași politruci (cu texte pregătite spre a fi „citite”, în alfabet chirilic, de la Kremlin!), în cazul aderării la „spațiul Schengen”, dacă vreun politruc corupt sau un vameș hoț „face cadou” unui interlop/raket, urmărit internațional, lista cu suspecții Europol, cum mai poate fi el prins, știindu-se că, de la Prut, până la Lisabona și de la Vama Veche la Uppsala, acesta se poate „plimba” liber, nestingherit? Sau, ca să întreb altfel: ai un vecin care se dedă la toate relele – scandaluri, furturi, trafic de influență, bârfă, are un anturaj dubios (format din hoți, corupți, violatori, infractori, în general), iar între gospodăria ta și a lui este un gard trainic. Ce faci, îl dărâmi și lași, în locul lui, doar o liniuță trasată cu cretă/vopsea?

Și, „altă între-bare” pentru politrucii guviermi ai ciumei roșii (și acoliților lor): când, de peste doi ani, ați siluit Justiția, ați eliberat borfași, infractori, cu toptanul, orice om de bun-simț vreți să mai stea de vorbă cu voi??? Să vă zic că sunteți NESIMȚIȚI e un compliment! N-are bogata limbă română cuvinte, expresii, să definească mizeria morală în care colcăiți!

Nu vă urez decât să vă dea Dumnezeu exact „binele” pe care l-ați „făcut” și îl „faceți”! Vouă, neamurilor voastre și tuturor celor din găștile de neam-prost pe care le aveți, până la a 777-a spiță!

In memoriam Ioan Iosep Marți, mai 14 2019 

Am aflat, cu mare tristețe, că Profesorul Ioan Iosep, un om și un geograf deosebit, a plecat dintre noi… S-a remarcat prin analize geografice pertinente, una dintre cele mai remarcabile fiind cea legată de distribuția toponimului Obcină.

Repartiția spațială a toponimului Obcina (Ioan Iosep, 1994)

Dumnezeu să-l ierte. Odihnească-se în pace!

Despre Tricolor Luni, mai 13 2019 

Tricolorul românesc are o vechime foarte mare, multi-seculară și chiar milenară, părând să fie moștenit de la strămoșii traco-daci. Într-o reprezentare, stilizată, stindardul traco-dacic, balaurul cu cap de lup, colorat, ar fi arătat cam așa.

Drapel traco-dacic

În acest caz, se explică mai lesne, de ce, lăcașul de cult creștin cel mai impunător din Constantinopol (oraș ridicat la rangul de Capitală a Imperiului roman, în anul 330, de împăratul traco-roman Constantin cel Mare), Biserica Sfânta Sofia (reconstruită, modernizată și extinsă în vremea altui împărat traco-roman, Justinian, în secolul al VI-lea) a fost pictată (și) în culorile caracteristice traco-dacilor, între timp romanizați și ei. Dovadă stau frescele (re)descoperite după ce vechiul lăcaș de cult din Istanbulul contemporan a devenit muzeu.

Cromatica utilizată pentru gruparea celor trei culori a permis inclusiv crearea unor asociații coloristice în formă de cruce, în care se regăsesc aceleași trei nuanțe, așa cum se poate observa în imaginea de mai jos.

Pătrunderea însemnelor traco-dacice, inclusiv a balaurului cu cap de lup, colorat în roșu, galben și albastru, între elementele specifice statului imperial roman, continuat, în vestul Europei de entitățile politice medievale, explică reprezentările occidentale din secolele IX-XI. Una dintre ele se regăsește mai jos:

Cam în aceeași vreme, din romanizarea, prin creștinare, a traco-dacilor, a rezultat un popor neo-romanic nou, poporul român, care a păstrat aceste culori, inclusiv, sau mai ales, în pictura din lăcașurile de cult, exact ca (traco-)romanul Justinian, în veacul al VI-lea. Un prim exemplu, este Mănăstirea Cozia, ctitorie al voievodului Țării Românești, Mircea cel Bătrân, în secolul al XIV-lea.

Cele trei nuanțe se regăsesc și în stema Țării Românești, folosită în epoca medievală.

Permanența acelorași nuanțe se regăsește și spre finalul epocii medievale, într-o altă ctitorie domnească, Mănăstirea Horezu, ridicată de domnitorul-martir Constantin Brâncoveanu, la sfârșitul secolului al XVII-lea.

Aceleași trăsături coloristice se regăsesc și în Moldova, așa cum o dovedesc imaginile dintr-o altă ctitorie domnească, Mănăstirea Putna, ridicată, la jumătatea secolului al XV-lea, de domnitorul Ștefan cel Mare.

La fel s-a întâmplat și în Ardeal, unde, la o altă ctitorie brâncovenească, Biserica Sfântul Nicolae din Făgăraș, apar aceleași trei culori…

Și nici nu putea să fie altfel, ținând cont de faptul că drapelul ardelenesc avea, într-o vreme când românii majoritari erau doar „tolerați”, aceleași nuanțe, doar ordinea dispunerii fiind diferită! Astfel, așa arăta stindardul Transilvaniei în 1765:

Iar acesta este din vremea împărătesei Maria Tereza:

Și o altă reprezentare, folosită înainte de Unirea Transilvaniei cu România:

În secolul al XIX-lea, însemnele heraldice ale Țărilor Române utilizează aceleași nuanțe, doar dispunerea cromatică fiind, din nou, diferită. Astfel, în reprezentările de mai jos, apar drapelele Țării Românești și Moldovei, la jumătatea veacului amintit.

Cele trei culori apar, în toate cele trei regiuni românești – Transilvania, Moldova și Țara Românească – în vremea frământărilor revoluționare de la 1848-1849:

Firesc, după Unirea Principatelor, noul stat, denumit ulterior, până astăzi, România, a păstrat aceleași trei culori, dispunerea lor inițială fiind pe orizontală, nu pe verticală, cum s-a încetățenit, după 1866, odată cu urcarea pe tronul țării a domnitorului (și, din 1881, regelui) Carol I.

Aceleași însemne apar și în stema Ducatului Bucovinei, aflat sub stăpânire habsburgică.

Și tot la cele trei culori s-au gândit și basarabenii, în perioada 1917-1918, după desprinderea de Imperiul țarist și înainte de Unirea cu Țara. De remarcat că, exact ca și în cazul României, actuala Republica Moldova folosește aceleași culori dispuse, nu pe orizontală, ca în urmă cu un secol, ci pe verticală.

Și ținuturile locuite de români care nu s-au regăsit niciodată între hotarele statului român au folosit aceleași nuanțe (uneori alăturându-se și altele, dar, întotdeauna, apar roșul, galbenul și albastrul). De exemplu, la aromânii din Epir:

Și în vremea Revoluției de la 1848, regăsim, la aromâni, aceleași nuanțe:

Acestea apar și în anii celui de-al doilea război mondial, când, în mijloc a fost adăugată… stema României!…

Sursa: http://www.zazzle.com

Tot la aromâni, apare și o altă cromatică, amintind, pentru niște români macedoneni (macedo-români/macedo-armâni), legătura cu stindardul lui Alexandru Macedon, strămoșul lor:

Mergând puțin mai la nord, în vechea Țară a Șopilor („balaurilor”) – situată la triplul confinium între R. Macedonia de Nord, Bulgaria și Serbia – apare acest drapel:

Este izbitoare asemănarea cu drapelul/drapelele aromânești, dar și cu stema rumânilor timoceni din Tribalia (imaginea de mai jos):

Organizația rumânilor (vlahilor) din Timoc (Serbia) are un drapel propriu, reprezentat în imaginea următoare:

Un drapel cuprinzând aceleași nuanțe are și Istria, peninsulă unde, de secole, trăiesc urmașii mauro-vlahilor/morlacilor, istro-românii…

Iar Școala din Weiden (landul austriac Burgenland), unde vlahii de acolo, slavizați prin trecerea la catolicism (dar aflați într-o avansată fază de germanizare), s-au așezat, venind de pe valea râului Una (toponim românesc), situat la granița croato-bosniacă, are desenat, de copii, numele în nuanțele din imagine:

Sursa: http://www.formula-as.ro

Aceleași trei culori – roșu, galben și albastru – se regăsesc și în însemnele heraldice ale Moraviei cehe, unde a existat, până acum un secol, o Valahie românească…

La fel, un drapel cu aceleași nuanțe, se consemnează în Galiția-Lodomeria, arie unde, în Evul Mediu, au existat numeroase așezări românești (volohe) și chiar alcătuiri (pre)statale românești (Țara Bronnicilor, Țara Bolohovenilor), iar o parte a acesteia (Pocuția) a aparținut, vremelnic (în secolele XV-XVI), Moldovei:

Până acum câțiva ani (2011), drapelul oficial al Budapestei (în vigoare din 1873) a fost cel din imaginea următoare. Prezența celor trei culori se explică prin apartenența malului estic al Dunării la Regatul Daciei, în timpul lui Burebista (secolul I î. Hr.) și a celui vestic – provinciei romane Panonia (secolele I-V d. Hr.).

Și… ne întoarcem (aproape) de unde am plecat, într-o altă (fostă) capitală, la Istanbul, unde, în zona Sultan Ahmed, aproape de Sfânta Sofia, în magazinele cu suveniruri, am întâlnit numele orașului, în mai multe locuri, în cromatica de mai jos:

Imaginile de mai sus sunt semne că, chiar turcizat și islamizat de secole, orașul transformat în Capitală imperială de traco-romanul Constantin cel Mare și al Sfintei Sofia, extinse/renovate de alt traco-roman, Justinian, a păstrat ceva din elementele caracteristice strămoșilor noștri… Și, când se va serba, de acum încolo, Ziua Drapelului de Stat, sau Ziua Drapelului Național, să ne amintim că aceste trei culori – roșu, galben și albastru – au mari șanse să vină din străvechimea traco-dacică…

Pagina următoare »