Asupra originii și vechimii oiconimului Giurgiu Marți, ian. 19 2021 

Vom vorbi astăzi despre oiconimul Giurgiu, numele așezării dunărene binecunoscute. Se pare că, exact ca în cazul altui oiconim dunărean – Hârșova (analizat cu alte ocazii) – slavii au găsit o formă toponimică, la apariția lor în zona Dunării de Jos. Probabil, forma stră-românească era tot Giurgiu, sau Georgiu, apropiată atât de cea latinească din care a evoluat – Georgius – cât și de cea păstrată și în hagionime: Giordz/Sângiordz/Somdzordz…, dar și de forma italiană – Giorgio. În spațiul românesc mai există asemenea forme, fie toponimice, fie antroponimice, atât la nord de Dunăre, inclusiv în Ardeal și Moldova – Giurgeni, Giurgița, Giurgeu, Giurgiulești, Giurgi, Giurgiu, Giurgești – cât și la sud de fluviu, la aromânii din Pind – Giurgia. Răspândirea acestor ocurențe reprezintă (încă) un argument, atât în favoarea vechimii lor (anterioare secolului al X-lea, după care aromânii n-au mai avut contact direct cu dacoromânii), cât și a originii lor vechi românești, fixate, undeva, prin secolele VI-VII.

Slavii au adăugat la forma amintită un sufix, -evo, rezultând o ocurență nouă – Giurgevo. De la aceasta s-a răspândit, până azi, derivatul cu sens de origine geografică din/de la Giurgiugiurgiuvean/giurgiuveancă, inclusiv patronimul Giurgiuvean(u), trecut prin forma intermediară, probabilă, giurgevean/giurgeveancă. Doar așa se explică păstrarea lui v intervocalic în acest derivat. Fixarea acestor ultime forme s-a produs în perioada de conviețuire româno-slavă (secolele VI-IX, sau, mai exact – VIII-IX, după creștinarea slavilor) și ca urmare a existenței unei elite politice slave în regiune.

În acest caz, există posibilitatea ca orașul-port dunărean Giurgiu să aibă o existență de cel puțin 1500 de ani, dacă nu ca așezare urbană – existentă, conform documentelor, doar din secolul al XIV-lea – măcar ca mic punct locuit, cu activități comercial-meșteșugărești.

Colinde din Basarabia (înregistrare din 1928) Miercuri, ian. 6 2021 

Colindul cetelor de feciori din Țara Oltului Duminică, dec. 27 2020 

Colind din Garvăn Vineri, dec. 25 2020 

Teodora Calagiu & Dani Peanci – Colinda di Cârciun Joi, dec. 24 2020 

Comuniști și… neo-marxiști… Miercuri, dec. 16 2020 

În perioada comunistă, în Europa Centrală și de Est, deci, inclusiv în România, sărbătorirea Crăciunului era interzisă… Se vorbea, la noi, cel puțin de „serbarea pomului de iarnă”, la care venea „activistul de partid și de stat” Moș Gerilă, manifestare „plantată” undeva între Crăciun și Anul Nou, pe 28, 29 sau 30 decembrie… Prin sindicate, copiii salariaților din unitățile productive primeau și pachete, cu dulciuri, jucării, cărți…

În Decembrie 1989 am scăpat (?) de comunism… Ca să dăm de… neo-marxismul practicat prin political correctness, care, de câțiva ani, urmărește… eliminarea Crăciunului. Primul pas a fost „recomandarea” venită de la UE de a se înlocui urările – tradiționale! – de Crăciun cu formularea (în engleză) „Season Greetings!” = „Felicitări de Sezon!”… Cică, pentru a nu-i supăra pe musulmani!…

Nesimțiților! Eu respect alte sărbători – Hanuka, Ramazan… – și, dacă se întâmplă să mă aflu într-o țară musulmană sau în Israel, mă voi încadra în reglementările în vigoare în statul respectiv! Din câte știu eu, de peste două milenii, Europa este CREȘTINĂ, nu CRETINĂ, cum vreți să o faceți voi! Iar cine vine aici, SĂ NE RESPECTE, PE NOI ȘI TRADIȚIILE NOASTRE, ÎNTRE CARE INTRĂ ȘI CRĂCIUNUL! În România există, de sute de ani, o comunitate musulmană – reprezentată de turci și tătari dobrogeni -, excelent integrați în spațiul cultural-religios românesc! Îi respect(ăm), așa cum și ei respectă specificul creștin românesc!

P.S. Cu niște ani în urmă, de Crăciun, am trimis, pe e-mail, zeci de mesaje creștine de Sărbători, fie în română – pentru colegii din țară și din R. Moldova – fie în engleză, sau franceză (colegilor din alte țări europene). Am primit răspuns (de la cei din afară) doar de la vreo 10-15%… Semn că „spălarea pe creier” funcționează „din plin”!…

Despre politețe (ipocrită)… Luni, dec. 14 2020 

Nu sunt deloc adeptul unor abordări radicale, extremiste, pline de intoleranță, ură, dezacorduri ireconciliabile și nepoliticoase… Nu pot trece cu vederea, însă, un fenomen extrem de periculos, al indivizilor (ipocrit) politicoși, (fățarnic) amabili și (alunecos de) binevoitori… Zâmbitori, totdeauna cu un discurs strălucitor, mint, fără rușine, cu surâsul pe buze… Și, în general, evită, (aproape) întotdeauna, trimiterile la „Cele 10 Porunci Creștine”, bun-simț, caracter, coloană vertebrală, integritate morală, principii, „cei șapte ani de acasă” și altele asemenea… Vor vorbi de „colaborare loială”, de „etică”, dar, NICIODATĂ, de respectul față de semeni, de bună-credință, de respectarea, reciprocă, și de către toată lumea a acelorași reguli, bazate pe elementele menționate mai sus!… Nu sunt nepoliticos, dimpotrivă, știu chiar să ajung, dialogând cu cineva, la concluzia că „ne-am înțeles că nu ne-am înțeles!”, dar, ÎNTOTDEAUNA, voi riposta, ferm, ÎN LEGITIMĂ APĂRARE, atunci când voi constata că preceptele după care mă conduc în viață – având la bază morala creștină! – sunt încălcate, de fățarnici, ipocriți, mereu „politicoși” și „amabili”!… Au, adesea, și o „agendă” (falsă), cu care eludează, evită, trec sub tăcere, agenda reală, problemele cu adevărat de actualitate! Fac (voit – adesea, sau nu – din neștiință și/sau prostie!) confuzia între EDUCAȚIE și „studii” (de licență, master, doctorat și/sau post-doctorat)!…* Mai că le-aș pune „în cârcă”, măcar unora dintre ei și neo-marxistul political correctness! Bănuiesc că politețea (ipocrită, fățarnică) merge „mână în mână” cu acesta!… În general, ideologiile de stânga – pornind de la social-democrați, socialiști și, mai ales, comuniști și, mai noii „vopsiți” neo-marxiști – sunt îmbibate de minciună, de ne-adevăr sau, mai recent, de găselnița numită „post-adevăr!” Și nu vor accepta – ba, dimpotrivă, pentru că urăsc creștinismul și moral(itate)a sa, vor evita orice trimitere la așa ceva! – că Iisus Hristos a spus „EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA!”

P.S. Condamn cu toată fermitatea orice formă de extremism (în primul rând, pe cele de dreapta: fascism, nazism, legionarism și orice alte „-ism(e)” asemănătoare, „emanate” mai mult sau mai puțin de la acestea). De asemenea, nu sunt de acord cu nici o formă de discriminare – rasială, etnică, religioasă, socială, sexuală, etc. – punând la bază OMENIA, fiindcă suntem toți, ca OAMENI, fii al planetei Terra.

*Cunosc cazuri de indivizi cu doctorat(e) și/sau chiar studii post-doctorale, dar fără nici o urmă de respect față de semeni, de reguli, față de principii, ori față de morala creștină! Am în schimb, un respect aproape religios și toată recunoștința față de oameni cu puțină școală (câteva clase), dar extrem de educați, dintre care s-au „recrutat”, în ieșirile în teren, mulți dintre „înțelepții satelor” românești de la care am avut chiar mult mai multe de învățat decât strictele informații profesional-științifice legate de documentarea pentru care mă aflam acolo!…

Distribuția crono-spațială a purtătorilor numelui Ler Joi, dec. 10 2020 

Antroponimul Ler – cu numeroase variante și derivate – derivă de la expresia populară lerui-ler, frecventă în colindele românești. O prezentare a semnificației acestuia s-a realizat aici, noi urmând să ne ocupăm de repartiția geografică a purtătorilor numelui Ler. Dintre multiplele opinii legate de înțelesul expresiei, subscriem și noi la cea a derivării din aleluia, cu rotacizarea lui l dinspre final.

Se pare că prima mențiune documentară datează din secolul al XV-lea, făcând trimitere la existența vechii biserici din satul muscelean Lerești. Dacă satul exista atunci, înseamnă că moșul întemeietor, probabil, un Ler, va fi fondat așezarea cam tot atunci, dacă nu mai devreme. Nu departe de această localitate, în aria comunei Dragoslavele, pe versantul sudic al Munților Făgărașului, este atestat și un munte, numit Lerescu. În aceeași vreme, la gurile Bugului, în zona Oceacovului, era atestată cetatea Lerici, aflată în stăpânirea moldovenilor.

Mențiunile documentare medievale se înmulțesc în secolele următoare, amintind, în sudul țării – Muntenia și Oltenia – mai mulți Leru(l), Lera, Lerescu, Leroae… De asemenea, purtători ai numelui apar, frecvent, în aria actualei comune băcăuane Poduri, precum și în Banat, la Mănăștiur.

În prezent, în spațiul românesc, se evidențiază două concentrări ale purtătorilor numelui. Prima se suprapune unei arii sud-vestice, incluzând fostele județe Arad, Severin, Hunedoara, Gorj și Vâlcea, iar a doua – la Curbura externă a Carpaților, în județele Bacău, Putna și Râmnicul Sărat. Ambele arii au prelugiri, cu atestări izolate, prima – în Bihor, Timiș-Torontal, Severin și Sibiu, iar a doua – spre Covurlui, Buzău, Ialomița, Ilfov (cu București), Prahova, Brașov, Dâmbovița și Teleorman. Atestări izolate se întâlnesc și în Iași, Lăpușna, Râbnița, Movilău, Maramureș.

La nivelul spațiului carpato-balcanic, cele mai mari concentrări, pe lângă cele din Banat, Ardeal, Oltenia, Muntenia, București-Ilfov și Moldova, se consemnează în estul Poloniei, Bielorusiei și al Cehiei, vestul Ucrainei, nordul Serbiei, centrul Croației, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Albania și nordul Greciei.

Mircea Vintilă – Pomul Crăciunului Duminică, dec. 6 2020 

Colinde din Țara Loviștei Vineri, dec. 4 2020 

Pagina următoare »