Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Paul/Pavel Miercuri, iun. 29 2022 

Azi este celebrată, atât în Biserica Ortodoxă, cât și în cea Catolică, Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Paul/Pavel. Dacă, în lumea ortodoxă, este firesc să fie întrebuințată forma Pavel, care apare și în calendarul greco-catolic, în lumea romano-catolică este utilizată forma Paul. Aceasta, contrar așteptărilor, NU este „catolică”, ci, după N. A. Constantinescu, în Dicționar onomastic românesc, p. 130, este forma „veche românească”, evoluată din una latină – Paulus. Argumentația la ideea emisă de savantul amintit se leagă atât de atestările antroponimice medievale românești (din secolele XIV-XVII), atestate atât la nord, cât și la sud de Dunăre – Paul, Paulovici, Păulel, Păulescu, Păuleț, Păulică, Păulina, probabil, și Pau, Păuța, Păușa și altele – cât și de cele toponimice, între care, mari semne de întrebare asupra a cât de „catolice” sunt aceste nume de localități, ridică toponimul Păulești, atestat ca oiconim, pentru câte o așezare din județele (interbelice) Prahova, Putna (azi, Vrancea) și Lăpușna (azi, în raionul Călărași). Lista nu se încheie aici, ci, dacă e să-l cităm pe autorul de mai sus, apar ca toponime și formele Păuleni, Păuleasa, Păuleș sau Păuliș, ultimul – atestat pe Valea Mureșului. Dealtfel, ca și forma sud-dunăreană Paulovici, purtată de un vlah din Serbia medievală, tot în secolul al XIV-lea apare și o formă nord-dunăreană, în Transilvania, prin numele (latinizat) Paulus, purtat de un iobag român din Transilvania.

În aceste condiții, probabil, de prin secolele XIII-XIV, odată cu orientarea, dacă nu integrală, cel puțin preponderentă, a lumii românești (doar) spre Bizanțul ortodox, prin intermediar slav (ortodox) a pătruns în onomastica românească și forma Pavel, care a căpătat o importanță mare, nereușind, însă, să elimine complet forma de origine latină Paul și nici derivatele sale. Mai căutăm atestări medievale ale formei vechi românești a sărbătorii – Sânpaul – deoarece, deocamdată, n-am găsit nimic. Nici sursele la care avem acces nu au fost, însă, inventariate toate!… Probabil, ea a fost întrebuințată, ca și celelalte forme vechi creștine românești – Sâmpietru, Sînnicoară, Sânziane, Sântămărie, etc. – dispărând, însă, undeva în epoca medievală.

LA MULȚI ANI! sănătoși, voioși, frumoși, sărbătoriților!

Procesiune cu Preasfântul Sacrament la Iași Duminică, iun. 19 2022 

Astăzi, în jurul orelor 18, va începe, la Iași, procesiunea cu Preasfântul Sacrament (Sfânta Împărtășanie). Aceasta are loc începând cu mijlocul secolului al XIII-lea, în lumea catolică din Europa Occidentală. Pentru detalii și traseul procesiunii, se poate accesa acest link: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/duminica-sute-de-preoti-si-credinciosi-catolici-vor-pelegrina-pe-strazile-iasului–326238.html

Despre 10/22 Mai… Duminică, mai 22 2022 

Așa cum am menționat acum câteva zile, astăzi vom spune câteva cuvinte despre ziua de 22 Mai… Aceasta ar trebui să fie Ziua Independenței României, proclamată, în 1877, la data de 10 Mai, stil vechi. Dacă sărbătorile noastre se vor alinia, vreodată, la unul din cele două stiluri – vechi sau nou – (și, normal ar fi ca acesta să fie cel nou!), data celebrării Independenței de Stat ar rămâne 22 Mai! Nu se poate să rămână, toate sărbătorile pe stil vechi, deoarece, în acest caz, și Ziua Națională – legată de Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu Țara – ar trebui „mutată” pe 18 Noiembrie! Pentru acest lucru, însă, este necesară modificarea Constituției!

Deci, cum facem, ca popor, ca țară, să ajungem la o singură regulă – nu aceea care zice că, „în România, singura regulă e să n-avem nici o regulă!” – în privința sărbătorilor? Le punem PE TOATE ori pe stil vechi, ori pe stil nou, sau nu? Iar dacă da, cum ar fi normal, putem decreta zilele de 21 Mai – Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena – și 22 Mai – Ziua Independenței – ca zile libere! Prima are legătură cu împăratul Constantin cel Mare, care, probabil, i-a convins, acum 1700 de ani, pe traco-daci să se romanizeze învățând Tatăl nostru și Crezul în latină. Așa ar fi două zile, calde, numai bune de ieșit la iarbă verde, că tot s-au plâns unii cârcotași că de Ziua Națională (1 Decembrie) nu se poate ieși „la grătar”, că e prea frig!…

Mă rog, eu scriu cele de mai sus (și am mai scris și altădată) în ideea – naivă, poate! – că România mai este o țară, că are un popor între granițele sale (și nu o turmă!), care popor dorește să se comporte și să acționeze normal!… S-ar putea să mă înșel!…

Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena Sâmbătă, mai 21 2022 

Astăzi, Biserica Ortodoxă îi celebrează pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Împărăteasa-mamă este sărbătorită, tot astăzi, și de catolici. Importanța sărbătorii pentru noi, românii, este deosebită: rămân la ipoteza (imposibil de dovedit cu inscripții, documente, dar și greu de combătut! 🙂 ) că împăratul Constantin, de origine traco-romană, i-a convins, cu vorba bună, pe traco-daci (inclusiv pe cei de la nord de Dunăre), undeva, între anii 313 și 318 d. Hr., să învețe Tatăl nostru și Crezul în limba latină! Astfel, traco-dacii romanizați și creștinați au devenit românii creștini de mai târziu, până astăzi! Nu mai insistăm acum cu argumentele – multe! – dar însuși faptul că, astăzi, peste 1,8 milioane de concetățeni își sărbătoresc ziua onomastică, precum și situarea antroponimului Constantin (cu o mulțime de variante și derivate) în „top 5” al celor mai frecvente nume de familie românești – după Popa, Ion și Gheorghe – este o consecință a însemnătății și vechimii acestora!

LA MULȚI ANI! cu sănătate, pace, bucurii și prosperitate, tuturor sărbătoriților! 🙂

Gânduri referitoare la apartenența la una dintre denominațiile creștine… Vineri, mai 20 2022 

Constatările făcute în ultima vreme au adus și unele clarificări, dar au amplificat, pe de altă parte nelămuririle și întrebările relative la apartenența religioasă a românilor… Acestea nu se răsfrâng doar asupra trecutului nostru, ca popor, ci au efect și asupra convingerilor religioase personale…

Dacă despre semnele de întrebare legate de afilierea confesională a strămoșilor noștri – la Roma și/sau Constantinopol – am mai vorbit, inclusiv în ultimele zile, opțiunea confesională personală este și ea influențată de aceste constatări… După 1989, ateismul inoculat de regimul comunist, discret, insidios, prin școală, a dispărut, treptat (și tot în urma a câțiva ani de căutări, frământări și întrebări!), constatările făcute în ultima vreme – unele, încă, doar ipoteze, cu semne de întrebare – corelate și cu lipsa de moralitate, în spirit creștin, a elitelor religioase ortodoxe (ca să nu fiu mai dur!) par să ducă la schimbări de atitudine, ce pot aduce schimbarea apartenenței confesionale a subsemnatului!…

Să vedem ce avem!…

O trecere la creștinare, prin romanizare, de la împăratul traco-roman Constantin cel Mare (începutul secolului al IV-lea), urmată, în veacul al VI-lea, de punerea episcopiilor traco-romane Justiniana Prima și Salonic sub oblăduirea Romei, de către alt împărat traco-roman, Justinian. Dacă regiunile traco-dace romanizate din Balcani au fost readuse de Constantinopol sub controlul Patriarhiei (grecofone), în secolul al VIII-lea, regiunile nord-dunărene au intrat mai târziu în „orbita” lumii ortodoxe greco-slave (undeva, între secolele XI și XIV)… Motivele au fost expuse în postări anterioare. Totuși, atât românii balcanici (în vremea Țaratului româno-bulgar, la începutul veacului al XIII-lea), cât și cei nord-dunăreni (pe la începuturile Țării Românești și ale Țării Moldovei – secolul al XIV-lea) au avut, pentru o vreme, încercări de a păstra relația cu Roma papală… Iminența pericolului maghiarizării (prin catolicism) a românilor ardeleni, a dus la reorientarea majorității neamului românesc spre ortodoxie: o parte a românilor din Moldova au rămas, însă, catolici și nu pot fi acuzați pentru asta, dimpotrivă!

Din secolul al XVIII-lea, odată cu expansiunea Habsburgilor în Transilvania și Banat, politica Vienei a dus la apariția Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolice). Nu discutăm contextul, nici dorința, ipocrită, a Vienei, de a-și mări contingentul de locuitori „afiliați” catolicismului, în contra „Unio trium nationum” maghiaro-saso-secuiești protestante din Ardeal… Cert este că, treptat, începând cu corifeii Școlii Ardelene (greco-catolici, să o spunem, românește, că am văzut că mulți evită să o facă!), mișcarea de Renaștere națională românească s-a bazat pe redescoperirea legăturilor românilor cu Roma!… A avut loc, în parte, o mișcare opusă celei care a dus la reorientarea spre Constantinopol (secolele XI-XIV), de frica maghiarizării românilor ardeleni, prin catolicism: mulți reprezentanți ai elitei maghiare (deveniți calvini, unitarieni, deci protestanți, tocmai contra Romei catolice!) primeau un răspuns hotărât la teoria roesleriană, prin românii greco-catolici, care afirmau romanitatea românilor, inclusiv prin Biserica Romei!…

Tot ardelenii – întâi greco-catolici, apoi și ortodocși! – au fost cei care au susținut, primii, revenirea limbii române la alfabetul latin, după secolele de înstrăinare în „haine” chirilice slav(on)e (după secolul al X-lea, probabil)! Elitele ardelene, spre lauda lor, nediferențiate religios, au fost în prim-planul eforturilor de Unire, atât prin lideri ca Iuliu Hossu, când s-a dat citire Rezoluției Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia, de la 1 Decembrie 1918, cât și prin unificarea politică a formațiunilor național-țărăniste din România Mare (1926), sub Iuliu Maniu. Până și renașterea democratică a României, după 1989, s-a produs tot după eforturile altui lider național-țărănist, Seniorul Corneliu Coposu!

Dacă asupra „mituirii” unor elite ortodoxe, în 1948, atrase de regim la o relativă colaborare cu dictatura ateistă, prin desființarea Bisericii Greco-Catolice și acordarea fostelor proprietăți în folosința Patriarhiei Române nu are rost să insistăm aici, în primul rând deoarece au existat și prelați ortodocși, nu puțini și chiar de rang înalt, care s-au opus regimului dictatorial (ajungând în pușcării sau plătind cu moarte de martir!), tristă mi se pare atitudinea Bisericii Ortodoxe Române, mai ales la nivelul elitei sale de după 1989!… Mulți înalți ierarhi au pactizat și colaborat cu guvernări mai mult decât îndoielnice din punctul de vedere al moralității, cu grave carențe în ceea ce privește respectarea drepturilor politice și a libertăților cetățenești, apărând nu puține cazuri de corupție, ori chiar de pedofilie!… „Hârtia de turnesol” a constituit-o mascarada de „referendum” asupra „familiei tradiționale”!… Pe lângă asocierea, la campania în cauză, a unor politicieni mai mult decât dubioși (șeful Senatului era la a cincea căsătorie, iar cel al Camerei trăia/trăiește cu o pițipoancă mai tânără decât propriul copil!), n-am primit, de la nici un prelat ortodox vreo lămurire legată de felul în care fetele minore care ajung devină mame, fără voia lor, intră în categoria „familie tradițională”, DACĂ intră aici (se pare că NU!, deci trebuiesc lapidate, ca femeia adulteră!)! Trecem și peste faptul că, insistența promovării „referendumului” lăsa să se înțeleagă că România rămăsese doar cu această problemă nerezolvată și nu mai existau, deloc, altele!… Ca să nu mai vorbim de puternicul iz putlerist al unora dintre „apărătorii familiei tradiționale”!…

„Picătura care a umplut paharul” vine dinspre Patriarhie!… După reluarea „turismului cu tancul la vecini” de către forțele ruse putleriste în Ucraina (februarie 2022), o trompetă kaghebistă, așa cum este individul teodosie șpagoveanul (așa zis „arhiepiscop” al Tomisului, continuator al uneia dintre cele mai vechi eparhii creștine, nu doar de pe actualul teritoriu al României, ci chiar din toată lumea creștină!) este doar „dojenit” prin „comunicate patriarhale” inocente, în loc să fie scos „în șuturi” din funcție și înlocuit!… Dar, cine să facă asta??? Un „patriarh” olecuță cam mason (zic unii, și „nu iese fum fără foc!”), cam ahtiat după avere (foarte „creștinește, nu?”) și coleg, la Institutul Ecumenic din Geneva, înainte de 1989, cu kiril, actualul kaghebist în sutană de la Moscova!… Ar mai fi și altele: oare, dacă nu „ciripeai” la „mănăstirea secu” (așa cum a făcut și securistul petrov, rușinos ex-președinte, votat, din greșeală și neștiință și de mine, în 2004!), puteai merge în Vest, înainte de 1989, într-o țară „imperialistă” ca Elveția??? Orice om cu credință, cu frică de Dumnezeu, ar fi el însuși interesat, dispus, să înlăture orice îndoială, semne de întrebare de acest fel, ce planează asupra propriului trecut! Așa cum, spre lauda sa, a făcut-o, ca prelat ortodox, Înalt Prea Sfințitul Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, care, în 1990, și-a cerut iertare că a fost nevoit să colaboreze cu Securitatea (n-a dat informații grave!) și a retrocedat TOATE proprietățile ce aparținuseră, înainte de 1989, Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj!…

Așa că, să-mi fie cu iertare, punând „în cumpănă” atât creștinarea noastră PRIN ROMANIZARE (în secolele IV-VI), cât și comportamentul dubios al elitei ortodoxe românești actuale și contextul mai mult decât kaghebist al pravoslavnicilor de la Kremlin, mă îndrept spre confesiunea greco-catolică! Relația omului cu Dumnezeu se poate face ȘI prin Biserică, printr-un preot-duhovnic cu har (și sunt și în Biserica Ortodoxă Română destui, slavă Domnului), dar și în afara ei, prin comunicare directă cu Domnul!… Biserica Creștină românească nu are treabă cu pravoslavnicii kaghebiști, cu masoni ahtiați după bani, având, la rădăcina sa, „pecetea Romei” (secolele IV-VI)!…

Așa să ne-ajute Dumnezeu (care este unul, nici catolic, nici ortodox, ci CREȘTIN!)!!!

Șansele de inventariere a onomasticii românești cresc enorm! Și nu doar acestea!… Joi, mai 19 2022 

Acum o săptămână scriam despre posibilitățile, mai mult decât reale, de a inventaria, pe lângă toponime (acțiune declanșată anul trecut!), și antroponimele! Azi, cu ajutorul lui Dumnezeu, mi-am văzut (o mică parte dintr-)un vis aievea! Nu pot da detalii, dar pot spune că sunt mai mult decât fericit! În ciuda defetiștilor, această activitate ARE VIITOR!… 🙂

Mulțumescu-ți, ție, Doamne! De dinainte de Sfintele Paști, efectiv, „plouă” cu minuni!…

Întrebări legate de dependența populației creștine autohtone față de principalele centre ecleziastice (Roma/Constantinopol) -II… Miercuri, mai 18 2022 

Azi am încercat să lămuresc (cât de cât) întrebările de ieri… Nu prea pot zice că am avansat prea mult, dar… să grăim despre cele aflate…

1. Satele numite Păulești, din Putna și din Prahova: Primul apare în documente în 1507, al doilea – în 1587. Deci, într-o epocă în care ambele state medievale românești se găseau bine „ancorate” în relația cu Patriarhia constantinopolitană, care ar fi trebuit să ducă la dezvoltarea unor nume de forma Pavelești… Un alt „impediment” al apariției acestor așezări în veacul al XVI-lea este legat de cât de „permisivă” ar fi fost, în acea vreme, elita politică românească (Domnia, boierimea), față de fondarea unor sate de țărani liberi, după cum „trădează” sufixul -ești, utilizat, preponderent, în asemenea situații. Astfel de sate puteau apărea, mai sigur, înainte de fondarea statelor medievale extracarpatice, deci – înainte de 1300… Așa că, pare-se, rămânem la vechiul patronim românesc (nu „catolic”!) Paul, folosit acum un mileniu (poate, până pe la începutul veacului al XIII-lea)… Mai „săpăm”, că doar nu e grabă! 🙂

2. Prezența antroponimului Bogdan: Pe lângă atestarea, ca nume de persoană, la Păncești, într-o arie cu romano-catolici, în veacul al XVIII-lea (după Catagrafia rusă din 1772-1774), oiconimele (nume de localități) cu același sufix -ești, cu rol de plural colectiv, pentru localități dezvoltate din obști țărănești, deci, de forma Bogdănești, pe lângă prezența lor în zone românești majoritar ortodoxe din Oltenia (Vâlcea), Muntenia (Prahova), Basarabia (Hotin, Bălți) și Ardeal (Alba), este consemnată atestarea, în Moldova, în aceleași condiții, atât în arii ortodoxe (din județele interbelice Fălciu, Tutova, Baia), cât și în județe unde atestările sunt atât din arii ortodoxe, cât și în cele catolice (în județele interbelice Bacău și Iași).

Deocamdată, ne abținem de la concluzii… Tot „săpăturile” – pentru toponimie, dar, mai ales, întru descoperiri antroponimice detaliate (atât în timp, cât și în spațiu!) – vor clarifica situația! A(ve)m niște presupuneri, dar este prematur să le dăm „glas” aici!…

Întrebări legate de dependența populației creștine autohtone față de principalele centre ecleziastice (Roma/Constantinopol)… Marți, mai 17 2022 

La mai vechea chestiune legată de prezența oiconimelor Păulești în arii românești majoritar ortodoxe – județele (interbelice) Prahova și Putna, se adaugă și existența unor forme cu atestări vechi, plecând de la antroponimul Bogdan (de origine slavă veche!) în arii cu populație de confesiune romano-catolică… În primul caz, bănuim că româna a preluat, din latinescul Paulus, forma Paul, care, aplicată unor sate derivate din obști țărănești, a putut da asemenea oiconime, ce „fixează” pe „moșul întemeietor” al localității. Aceste sate vor fi apărut ori înainte de anul 1000, ori, cel târziu, în intervalul 1001-1300… În orice caz, apariția acestor oiconime s-a produs înainte de impunerea formei greco-slave Pavel, în locul lui Paul, care, într-o astfel de situație nu mai este exclusiv catolică, ci face parte dintre formele vechi creștine românești.

Pe de altă parte, ca rezultat al conviețuirii româno-slave (secolele VIII-IX, poate și X-XI), antroponimul Bogdan se fixează în onomastica românească, având o frecvență mare, atât de mare încât bulgarii consideră că acesta e… românesc și că formele balcanice Bogdanov/Bogdanova sunt împrumuturi din română!… La nivelul repartiției unor toponime derivate de la acest nume – Bogdănești, Bogda, Bogdana, Bogdănița și altele -, însumând peste 40 de nume de localități medievale și/sau actuale, cea mai mare frecvență s-a notat în Moldova, inclusiv în arii cu prezență notabilă și veche a unor credincioși romano-catolici (cum e aria județului Bacău, cu 7 asemenea oiconime!)… De fapt, Bacăul (interbelic) reprezintă o arie mai largă, suprapusă, spre est, în fostele județe Tutova și Fălciu… Cum această arie are și consemnări antroponimice vechi (din nou, și în județul Bacău!), apare întrebarea: când s-au „convertit” românii din aceste zone la catolicism? Nu cumva, de fapt, ei au… rămas romano-catolici, spre deosebire de restul populației românești extracarpatice, intrate sub „ascultarea” religioasă a Patriarhiei de pe malurile Bosforului???

Poate, la asemenea întrebări – și la altele (suntem convinși!) – va răspunde amintita inventariere a antroponimiei românești din secolele trecute!

Inventarierea, pe localități, a atestărilor paleo creștine din spațiul românesc Duminică, mai 15 2022 

Am început consemnarea, după lucrarea lui Emilian Popescu, menționată ieri, a atestărilor paleocreștine din spațiul românesc. Este vorba de inscripții, vase, cruci paleocreștine și alte elemente asemănătoare. Deja, în Dobrogea, am găsit câteva zeci, majoritatea la Tomis (Constanța), Histria și Callatis (Mangalia).

Vom reveni!

Este – sau, mai degrabă, nu! – termenul „sfat” de origine slavă în limba română? Sâmbătă, mai 14 2022 

Legat de începuturile creștinismului la traco-dacii din spațiul carpato-balcanic, am revenit, azi, la lucrarea publicată de Emilian Popescu, Inscripții grecești și latine din secolele IV-XIII descoperite în România. Citind textul (în greacă) al unei asemenea inscripții, descoperite la Tomis (azi, Constanța), am remarcat că, pentru sfatul orășenesc, termenul elen era σεβαστὸν. Termenul slav, de la care provine, în unele idiomuri neo-slave un cuvânt apropiat – de pildă, rusescul soviet – vine dintr-un etimon mult mai diferit. În aceste condiții, nu doar membrii sfatului (numiți, inițial moși, de la un termen traco-dac), ci și termenul ce-l definește, ar putea proveni, în română, dintr-un cuvânt de origine traco-dacă, preluat, cu tot cu instituția, de la vechii greci! Avem, ca exemplu, pe germ, prezent în toponimul Germisara, asemănător cu grecescul θερμ (= cald), sau traco-dacicul zenus, identic ca sens cu elenul γενος (= născut). Poate, un etimon traco-dac *sabastus, a evoluat, spre sfat (inițial *s(ă)vat), exact ca presbiterus din latină, devenit preut și, apoi, preot!… Forma aromână a lui preut este, astăzi preftu, cu același f, prezent în dacoromânul sfat! Prezența acestui f se leagă, mai degrabă, de influența greco-bizantină asupra unor termeni de proveniență traco-dacă – sfat – sau latină – preut(u)/preftu! Acest termen a cunoscut, poate, forme ca *prefstu, după cum arată englezescul priest, evoluat dintr-o formă franceză veche, în care consoana s a dispărut ulterior, rezultând prêtre. La dacoromâni, v/f intervocalic s-a transformat în vocală sau a dispărut – a se vedea atât cuvinte latinești, de pildă – cavula, cât și mai noi, maghiare – varos, Avas, Kovar, și alții, deveniți gaură, respectiv oraș, Oaș, Chioar, în vreme ce la aromâni s-a conservat (deși, nu doar la ei, ci și la unii români nord-dunăreni, precum cei din sud-vestul Ardealului și Banat, la care apare oronimul Găvuri, în loc de Găuri, în Munții Retezatului, după Ion Conea, respectiv hidronimul Bârzava, evoluat din traco-dacicul Berzobis).

O altă formă, apropiată, ar putea fi chiar *savat/*sabat, evoluat, ulterior spre *s(ă)vat și, în final – sfat. După N. A, Constantinescu, în Dicționar onomastic românesc, p. 142, apar, la traci, atât Sabbatius, o formă latin(izat)ă, pentru numele tatălui lui Justinian, cât și Sabadios/Sabazios, numele unui zeu trac. Ar fi posibil ca, exact cum Deceneu, ca mare preot al dacilor, era sfetnic al regelui Burebista, iar (A)vezina, sfetnic al regelui Decebal, în sfatul local, ca sfetnic, să fi fost inclus și marele preot ala așezării. Atunci s-ar explica mai simplu cum, în ce mod, marii preoți ai traco-dacilor, care erau și membri ai adunărilor locale (sfaturi), au influențat trecerea, rapidă, a majorității strămoșilor noștri la creștinare (în anii 313-318 d. Hr.), prin învățarea, direct în latină a rugăciunilor Tatăl Nostru și Crezul. E posibil ca, prin/după creștinarea prin romanizare, preoții să fi rămas subordonați ierarhului religios creștin (choroepiscop), „ieșind” din Sfatul Bătrânilor, care rămâne doar o adunare laică a obștii țărănești. În mod similar, după crearea statelor medievale românești, Sfatul Domnesc îi include și pe membrii laici (boieri cu diferite funcții), dar și pe cei religioși, creștini (mitropolit și episcopi), subordonați ierarhic Patriarhului de la Constantinopol!…

Mai este de „săpat” la argumentație, dar mă îndoiesc de faptul că o instituție bi-milenară (cel puțin!) a putut prelua, în mediul rural – locuit de rumâni (=șerbi), supuși ai nobililor slavi = boieri – un termen atât de deosebit, de la elita slav(ofon)ă, puțin numeroasă, asimilată în cele din urmă de populația locală! Prin extensie, și Sfatul Orășenesc și Sfatul Domnesc au nume ce pornesc de la același etimon traco-dacic!

Nu urmăresc, cu orice preț, „eliminarea” cuvintelor slave din română, dar o asemenea ipoteză curmă, sper eu, „legenda” din perioada comunistă cu preluarea de către comuniștii „autohtoni”, teleghidați de Moscova, a termenului sfat, din cultura ruso-sovietică!… Mai ales acum, în contextul în care putler, dictatorul de la Kremlin, practică „turismul cu tancul” în Ucraina vecină!

O asemenea idee are consecințe atât în domeniul Geografiei istorice, cât și în cel al onomasticii (Toponomastică, Antroponomastică) și al Geografiei politico-electorale! Schimbă o grămadă de alte puncte de vedere! În plus, și unele derivate ale, probabilului traco-dac sfat, au fost afectate de influența slavă: de pildă – sfetnic, format aidoma termenului pașnic (fost pacinic), derivat din pace (de origine latină). O asemenea pereche se întâlnește și în cazul sfătuitor (de la sfat) – împăciuitor (de la pace)!

Pagina următoare »