Constatările făcute în ultima vreme au adus și unele clarificări, dar au amplificat, pe de altă parte nelămuririle și întrebările relative la apartenența religioasă a românilor… Acestea nu se răsfrâng doar asupra trecutului nostru, ca popor, ci au efect și asupra convingerilor religioase personale…
Dacă despre semnele de întrebare legate de afilierea confesională a strămoșilor noștri – la Roma și/sau Constantinopol – am mai vorbit, inclusiv în ultimele zile, opțiunea confesională personală este și ea influențată de aceste constatări… După 1989, ateismul inoculat de regimul comunist, discret, insidios, prin școală, a dispărut, treptat (și tot în urma a câțiva ani de căutări, frământări și întrebări!), constatările făcute în ultima vreme – unele, încă, doar ipoteze, cu semne de întrebare – corelate și cu lipsa de moralitate, în spirit creștin, a elitelor religioase ortodoxe (ca să nu fiu mai dur!) par să ducă la schimbări de atitudine, ce pot aduce schimbarea apartenenței confesionale a subsemnatului!…
Să vedem ce avem!…
O trecere la creștinare, prin romanizare, de la împăratul traco-roman Constantin cel Mare (începutul secolului al IV-lea), urmată, în veacul al VI-lea, de punerea episcopiilor traco-romane Justiniana Prima și Salonic sub oblăduirea Romei, de către alt împărat traco-roman, Justinian. Dacă regiunile traco-dace romanizate din Balcani au fost readuse de Constantinopol sub controlul Patriarhiei (grecofone), în secolul al VIII-lea, regiunile nord-dunărene au intrat mai târziu în „orbita” lumii ortodoxe greco-slave (undeva, între secolele XI și XIV)… Motivele au fost expuse în postări anterioare. Totuși, atât românii balcanici (în vremea Țaratului româno-bulgar, la începutul veacului al XIII-lea), cât și cei nord-dunăreni (pe la începuturile Țării Românești și ale Țării Moldovei – secolul al XIV-lea) au avut, pentru o vreme, încercări de a păstra relația cu Roma papală… Iminența pericolului maghiarizării (prin catolicism) a românilor ardeleni, a dus la reorientarea majorității neamului românesc spre ortodoxie: o parte a românilor din Moldova au rămas, însă, catolici și nu pot fi acuzați pentru asta, dimpotrivă!
Din secolul al XVIII-lea, odată cu expansiunea Habsburgilor în Transilvania și Banat, politica Vienei a dus la apariția Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolice). Nu discutăm contextul, nici dorința, ipocrită, a Vienei, de a-și mări contingentul de locuitori „afiliați” catolicismului, în contra „Unio trium nationum” maghiaro-saso-secuiești protestante din Ardeal… Cert este că, treptat, începând cu corifeii Școlii Ardelene (greco-catolici, să o spunem, românește, că am văzut că mulți evită să o facă!), mișcarea de Renaștere națională românească s-a bazat pe redescoperirea legăturilor românilor cu Roma!… A avut loc, în parte, o mișcare opusă celei care a dus la reorientarea spre Constantinopol (secolele XI-XIV), de frica maghiarizării românilor ardeleni, prin catolicism: mulți reprezentanți ai elitei maghiare (deveniți calvini, unitarieni, deci protestanți, tocmai contra Romei catolice!) primeau un răspuns hotărât la teoria roesleriană, prin românii greco-catolici, care afirmau romanitatea românilor, inclusiv prin Biserica Romei!…
Tot ardelenii – întâi greco-catolici, apoi și ortodocși! – au fost cei care au susținut, primii, revenirea limbii române la alfabetul latin, după secolele de înstrăinare în „haine” chirilice slav(on)e (după secolul al X-lea, probabil)! Elitele ardelene, spre lauda lor, nediferențiate religios, au fost în prim-planul eforturilor de Unire, atât prin lideri ca Iuliu Hossu, când s-a dat citire Rezoluției Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia, de la 1 Decembrie 1918, cât și prin unificarea politică a formațiunilor național-țărăniste din România Mare (1926), sub Iuliu Maniu. Până și renașterea democratică a României, după 1989, s-a produs tot după eforturile altui lider național-țărănist, Seniorul Corneliu Coposu!
Dacă asupra „mituirii” unor elite ortodoxe, în 1948, atrase de regim la o relativă colaborare cu dictatura ateistă, prin desființarea Bisericii Greco-Catolice și acordarea fostelor proprietăți în folosința Patriarhiei Române nu are rost să insistăm aici, în primul rând deoarece au existat și prelați ortodocși, nu puțini și chiar de rang înalt, care s-au opus regimului dictatorial (ajungând în pușcării sau plătind cu moarte de martir!), tristă mi se pare atitudinea Bisericii Ortodoxe Române, mai ales la nivelul elitei sale de după 1989!… Mulți înalți ierarhi au pactizat și colaborat cu guvernări mai mult decât îndoielnice din punctul de vedere al moralității, cu grave carențe în ceea ce privește respectarea drepturilor politice și a libertăților cetățenești, apărând nu puține cazuri de corupție, ori chiar de pedofilie!… „Hârtia de turnesol” a constituit-o mascarada de „referendum” asupra „familiei tradiționale”!… Pe lângă asocierea, la campania în cauză, a unor politicieni mai mult decât dubioși (șeful Senatului era la a cincea căsătorie, iar cel al Camerei trăia/trăiește cu o pițipoancă mai tânără decât propriul copil!), n-am primit, de la nici un prelat ortodox vreo lămurire legată de felul în care fetele minore care ajung devină mame, fără voia lor, intră în categoria „familie tradițională”, DACĂ intră aici (se pare că NU!, deci trebuiesc lapidate, ca femeia adulteră!)! Trecem și peste faptul că, insistența promovării „referendumului” lăsa să se înțeleagă că România rămăsese doar cu această problemă nerezolvată și nu mai existau, deloc, altele!… Ca să nu mai vorbim de puternicul iz putlerist al unora dintre „apărătorii familiei tradiționale”!…
„Picătura care a umplut paharul” vine dinspre Patriarhie!… După reluarea „turismului cu tancul la vecini” de către forțele ruse putleriste în Ucraina (februarie 2022), o trompetă kaghebistă, așa cum este individul teodosie șpagoveanul (așa zis „arhiepiscop” al Tomisului, continuator al uneia dintre cele mai vechi eparhii creștine, nu doar de pe actualul teritoriu al României, ci chiar din toată lumea creștină!) este doar „dojenit” prin „comunicate patriarhale” inocente, în loc să fie scos „în șuturi” din funcție și înlocuit!… Dar, cine să facă asta??? Un „patriarh” olecuță cam mason (zic unii, și „nu iese fum fără foc!”), cam ahtiat după avere (foarte „creștinește, nu?”) și coleg, la Institutul Ecumenic din Geneva, înainte de 1989, cu kiril, actualul kaghebist în sutană de la Moscova!… Ar mai fi și altele: oare, dacă nu „ciripeai” la „mănăstirea secu” (așa cum a făcut și securistul petrov, rușinos ex-președinte, votat, din greșeală și neștiință și de mine, în 2004!), puteai merge în Vest, înainte de 1989, într-o țară „imperialistă” ca Elveția??? Orice om cu credință, cu frică de Dumnezeu, ar fi el însuși interesat, dispus, să înlăture orice îndoială, semne de întrebare de acest fel, ce planează asupra propriului trecut! Așa cum, spre lauda sa, a făcut-o, ca prelat ortodox, Înalt Prea Sfințitul Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, care, în 1990, și-a cerut iertare că a fost nevoit să colaboreze cu Securitatea (n-a dat informații grave!) și a retrocedat TOATE proprietățile ce aparținuseră, înainte de 1989, Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj!…
Așa că, să-mi fie cu iertare, punând „în cumpănă” atât creștinarea noastră PRIN ROMANIZARE (în secolele IV-VI), cât și comportamentul dubios al elitei ortodoxe românești actuale și contextul mai mult decât kaghebist al pravoslavnicilor de la Kremlin, mă îndrept spre confesiunea greco-catolică! Relația omului cu Dumnezeu se poate face ȘI prin Biserică, printr-un preot-duhovnic cu har (și sunt și în Biserica Ortodoxă Română destui, slavă Domnului), dar și în afara ei, prin comunicare directă cu Domnul!… Biserica Creștină românească nu are treabă cu pravoslavnicii kaghebiști, cu masoni ahtiați după bani, având, la rădăcina sa, „pecetea Romei” (secolele IV-VI)!…
Așa să ne-ajute Dumnezeu (care este unul, nici catolic, nici ortodox, ci CREȘTIN!)!!!
Leave a Response »
Poianetu' lui Iocan 