Despre numele Paraschiv/Paraschiva/Parascheva Duminică, oct. 14 2018 

Astăzi este prăznuită Sfânta Cuvioasă Parascheva, prilej de a aborda puțin răspândirea geografică a numelui Paraschiv, de la care a derivat hagionimul de mai sus.

Numele, atestat, inițial la feminin, derivă din grecescul paraskevi, numele dat, în greacă, zilei de vineri, având semnificația de „pregătire”. Replica slavă balcanică a termenului este petka, cu semnificația de „a cincea zi a săptămânii” (deci, tot vineri). Probabil, în vremea bilingvismului româno-slav, s-au dezvoltat, la români, tradițiile ce o atestă pe Sfânta Vineri.

Cuvioasa Parascheva s-a născut într-un sat din Tracia, la Epivata (azi Boia­dos), pe țăr­mul Mării Mar­mara, în apropiere de Cons­tan­­ti­nopol. A trăit în prima parte a secolului al XI-lea. După nenumărate fapte bune, plăcute lui Dumnezeu, atunci când a trecut la Domnul, după o vreme, trupul său a fost descoperit printr-o minune. În apropiere de locul în care se afla îngropat trupul Cuvioasei, a ajuns dus de ape, trupul în putrefacție al unui marinar. Din cauza mirosului, localnicii au săpat o groapă ca să îngroape cadavrul. Săpând, au descoperit și moaștele Sfintei Parascheva. Însă, pentru că nu știau despre cine este vorba, le-au lăsat în continuare în pământ, alături de trupul marinarului. Unui om evlavios din sat, pe nume Gheorghe, i s-a arătat în vis Sfânta Parascheva ca o împărateasă, înconjurată de cete de ostași luminați, căruia i-a zis: „Luați repede moaștele mele și le puneți într-un loc de cinste, pentru ca nu pot să suport mirosul acestui om”.

Fiind scoase din mormânt, Dumnezeu le-a proslăvit cu faceri de minuni. Duăa trecerea sa la cele veșnice, în anul 1235, moaștele Sfintei au fost luate de împăratul Ioan Asan al II-lea, al românilor și bulgarilor (1218-1241), și au fost așezate cu cinste la Târnovo. Mai târziu, în anul 1393, au fost strămutate la Belgrad, și, apoi, în 1521, au fost aduse la Constantinopol, la biserica Patriarhiei. Sfintele moaște au fost dăruite Moldovei de patriarhul Constantinopolului Partenie I (1639-1644), ca mulțumire pentru dărnicia domnitorului Vasile Lupu, care plătise toate datoriile Patriarhiei ecumenice. Adăugăm faptul că Vasile Lupu era, și el, român balcanic, acest fapt fiind întărit de ajutoarele bănești trimise de voievodul moldovean mănăstirii ortodoxe Lipovina/Lepavina, aflate în Valahia croată, în apropiere de Zagreb.

Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliti greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei). Ajungand la Galați, apoi la Iași, pe 13 iunie 1641, au fost întâmpinate de Vasile Voda Lupu, de Sfântul Mitropolit Varlaam și de episcopii de Roman si Huși, de cler și credincioși. Ele au fost așezate spre închinare in Mănăstirea Sfinților Trei Ierarhi din Iași. Astăzi, moaștele Sfintei Parascheva se află în Catedrala mitropolitana din Iași.

Amintim că, în anul 1944, din cauza războiului, moaștele sfintei au fost mutate de la Iași, la mănăstirea ilfoveana Samurcașești, Ciorogârla. Au fost prezente aici în perioada 10 aprilie 1944 – 27 octombrie 1944. Pe 27 octombrie ele au ajuns la Catedrala Patriarhală, unde au rămase spre închinare până pe 13 noiembrie 1944, revenind ulterior la Iași.

O mare parte a acestor informații este preluată de aici.

Dovadă a marelui atașament față de Cuvioasa Parascheva, nu doar moldovenii, ci românii, în general, inclusiv cei balcanici, au contribuit la proslăvirea ei, inclusiv prin numeroasele atestări ale numelui, cu multe variante și derivate. Primele atestări le întâlnim, în forme ca Paraschia, Paraschița, Parasiia, în Moldova, în secolul al XVI-lea, urmate de altele, în Muntenia, în aceeași vreme. Ulterior, s-au dezvoltat alte numeroase variante și derivate: Schiva, Chiva, Chivuța, Vuța, Pache și altele. Sub influență slavă estică (ucraineană), în Maramureș și în Ardeal, au apărut forme ca Parascovea, Parasuca, Parasca, iar sub influență rusă, în Basarabia circulă formele Parascovia, Prascovia.

Din secolul al XVI-lea sunt atestate deja și forme masculine, în Muntenia, Moldova, Dobrogea sau Ardeal: Para, Schivu, Chivu.

Pe de altă parte, s-au dezvoltat și forme evoluate din termenul slav: Petcu, Petca, Petculescu și altele (N. A. Constantinescu, 1963).

După o opinie argumentată de mai bine de un deceniu, prezentată și în teza de doctorat (publicată în 2007), credem că există o legătură între numele dezvoltate pe „teren lingvistic” grecesc – din paraskevi – sau slav – din petka, în formele românești derivate de la numeralul cinci, atât la nord de Dunăre, cât și în Balcani. Astfel, opinăm că nume precum Cincă, Șincari, Șinca, Cincu, Cinciș și altele (unele dintre ele – toponime), ca și termenul cu care au fost denumiți românii balcanici (în special, aromânii, dar și meglenoromânii) – cincari (pronunțat țințari) sunt derivate de la a cincea zi a săptămânii, vineri, fiind replica românească a numelor Paraschiv(a) sau/și Petcu/Petca. S-ar putea ca aceeași semnificație să aibă și numele satului ardelean Vinerea. Mulți dintre cei numiți astfel – țințari – erau păstori (mai ales la sud de Dunăre) și, deoarece și Cuvioasa Parascheva era tot din zonă, au dezvoltat un atașament deosebit față de Sfântă. Așa se explică și de ce tot un aromân, voievodul Vasile Lupu, reușește să aducă moaștele Sfintei la Iași.

 

Reclame

Ansamblul folcloric „Doina Dunării” Giurgiu – Dans de fete din Vlașca Sâmbătă, oct. 13 2018 

Seara românească a muzicii populare la Călărași. Hora Mare 2018 Joi, oct. 11 2018 

Ansamblul folcloric „Silistra” Miercuri, oct. 10 2018 

Clubul de dans folcloric „Dobrogea” Dobrici (Bazargic) Miercuri, oct. 10 2018 

Distribuția spațială a antroponimelor ce evidențiază migrații regionale în spațiul carpato-balcanic Sâmbătă, aug. 11 2018 

Începând de la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu primele recensăminte moderne – efectuate, în Imperiul habsburgic, în 1850 și, în regiunile extracarpatice, în 1859 – autoritățile au colectat date tot mai exacte referitoare la caracteristicile populației, inclusiv cele legate de locul de proveniență, pe baza cărora se pot stabili curenții migratorii, interni sau/și externi. Însă, pentru epocile mai vechi, astfel de înregistrări statistice nu (prea) există. Onomastica, în general și antroponimele, în special, pot suplini o asemenea carență, fie și doar cu caracter orientativ.

Pentru a vedea care sunt (au fost) direcțiile istorice de migrație a elementului românesc, dintr-o regiune în alta a spațiului carpato-balcanic, am selectat doar acele antroponime care evidențiază proveniența strămoșilor purtătorilor numelui dintr-o anumită regiune geografico-istorică. Este vorba de antroponimele Bufean, Oltean, Muntean, Dician, Dobrogean, Moldovean, Basarabean, Cordunean, Bucovinean, Moroșean, Crișean, Ardelean, Bănățean, Ungurean și Băcean.

Regiunile (provinciile) istorico-geografice au fost deja prezentate, cu altă ocazie. Metoda de cartografiere este aceeași ca și în cazul hărților legate de antroponimele cu caracter politico-administrativ (metoda coeficienților de distribuție spațială), coeficienții în cauză fiind calculați în același mod.

Bufean total coef 2008 ok

 

Antroponimul Bufean totalizează 459 purtători. Acesta se referă la originari din Oltenia, bănățenii fiind cei care i-au numit astfel.

Oltean total coef 2008 ok

 

Numele Oltean are 8842 de purtători în zona studiată. Sensul numelui este mult mai complex: poate arăta originea din Țara Oltului, dar și din județul Olt, sau, mai rar, din lungul Văii Oltului.

Muntean total coef 2008 ok

 

Patronimul Muntean numără 24642 de purtători, având ca sens, de cele mai multe ori, pe cel de originar din Muntenia, dar, în nordul Moldovei, poate avea și sensul de originarde la munte.

Dician total coef 2008 ok

 

Numele Dician totalizează 155 de purtători și se referă la originari din Dobrogea, fiind numiți așa de la numele cetății Vicina din nordul regiunii.

Dobrogean total coef 2008 ok

 

Antroponimul Dobrogean cuprinde un total de 664 de purtători, fiind mai recent decât precedentul. A apărut după transformarea Dobrogei în provincie otomană.

Moldovean total coef 2008 ok

 

Numele Moldovean totalizează 14593 de purtători. Se referă la originari din Moldova, în sens larg, adică din tot spațiul voievodatului medieval, cuprins între Carpatii Orientali și Nistru.

Basarabean total coef 2008 ok

 

Patronimul Basarabean este foarte rar – are doar 15 purtători. Sensul este legat de originea din Basarabia.

Cordunean total coef 2008 ok.jpg

 

Antroponimul Cordunean numără 573 de purtători. Semnificația numelui se referă la originea de dincolo de „cordun” – limita trasată de Habsburgi spre a separa viitoarea Bucovina de restul Principatului Moldovei.

Bucovinean total coef 2008 ok

 

Și antroponimul Bucovinean este rar, având doar 18 purtători. Numele se referă la originari din Bucovina.

Morosean total coef 2008 ok

 

Patronimul Moroșean are un total de 1853 de purtători. Numele arată originea strămoșilor purtătorilordin vechiul voievodat al Țării Maramureșului, mult mai întins, mai ales la nord de Tisa.

Crisean total coef 2008 ok

 

Numele Crișean totalizează 3396 de purtători și se referă, cel mai probabil, la originari din bazinul Crisurilor.

Ardelean total coef 2008 ok

 

Patronimul Ardelean numără 5483 de purtători. Antroponimul se referă la originari din Ardeal, însens restrâns, deci doar din partea centrală a țării.

Banatean total coef 2008 ok

 

Numele Bănățean are doar 102 purtători și se referă la originari din Banat.

Ungurean total coef 2008 ok

 

Patronimul Ungurean este foarte răspândit – 11037 de purtători. Numele se referă la români originari din ținuturile de la vest de Carpati, ocupate în trecut de Ungaria. Termenul de la care a derivat numele a fost utilizat în Moldova, Țara Românească și în Timoc.

Bacean total coef 2008 ok

 

Antroponimul Băcean numără 1759 de purtători. Sensul numelui este legat de Bacea, regiune despre care am mai vorbit.

Carpato-Balcania-pastorit antichitate

 

Răspândirea antroponimelor de origine latină legate de demnități politico-militare în spațiul carpato-balcanic Vineri, aug. 10 2018 

Am semnalat, pe scurt, nu cu multă vreme în urmă, faptul că, în spațiul carpato-balcanic, au supraviețuit câțiva termeni, de origine latină, legați de demnități politico-militare. Termenii în cauză, păstrați în antroponimie, în mare măsură, de populația traco-dacă romanizată, se leagă de demnități ce pornesc de la nivel administrativ local – Jude – spre cel regional – Județ, Duca – până la cel statal, național – Domn(u).

Precizăm că hărțile au fost realizate prin metoda coeficienților de distribuție spațială. Acest coeficient a rezultat din împărțirea procentului deținut de purtătorii unui nume la nivelul unei entități administrative la procentul deținut de populația aceleiași entități. Cum totalul procentelor unui nume la nivelul spațiului carpato-balcanic este 100%, iar cel al populației – tot 100%, rezultă că valoarea acestui coeficient pentru întreaga zonă este 1. Astfel, acolo unde coeficientul are valori mai mari ca 1 (reprezentate pe hărți cu culori „calde” – galben, portocaliu, roșu), numele în cauză este mai bine reprezentat, prin raport cu media. Dacă același coeficient are valori mai mici ca 1 (care, pe hartă, apar în culori „reci” – diverse nuanțe de albastru), aceasta semnifică faptul că acel nume este mai modest reprezentat, prin raport cu media. În fine, acolo unde limitele „clasei” inferioare sunt date de cifra 0 (zero), acest fapt semnifică absența numelui în acea regiune (reprezentată cu albastru închis).

Jude total coef 2008 ok

 

 

Vechimea acestor structuri este considerabilă. Astfel, obștea țărănească cu Sfatul Bătrânilor este atestată din vremea traco-dacilor, iar judele este moștenit din perioada romană. Despre vechimea obștilor am mai vorbit, acestea fiind dovedite de așezările cu sufixele -ești și -eni/-ani. Sufixul -ești cu sens de plural colectiv, atestând întemeierea satului de către o mare comunitate patriarhală de țărani liberi, este ori latin, dintr-un -iscus, ori chiar traco-dacic, rezultat dintr-un sufix -isk/-isc.

Răspândirea numelui evidențiază azi diferite regiuni din România, dar și din Ucraina, Ungaria, Serbia și Bulgaria. Numele Jude are azi 989 purtători.

Judet total coef 2008 ok

 

Pentru patronimul Județ primele mențiuni apar la sud de Dunăre, unde, în secolul al XIII-lea se amintește o județie a românilor din Serbia. Ulterior, asemenea mențiuni, inclusiv onomastice, apar și la nord de fluviu, în Țara Românească, Transilvania și Moldova. Termenul, derivat din latinescul judicium, avea, inițial, sensul de judecător a cărui jurisdicție acoperea mai multe așezări. Ulterior, sensul său a translat spre cel legat de teritoriul administrat de respectivul demnitar, sens păstrat, din Evul Mediu, în cel al județului românesc, care, până azi, definește o unitate administrativă ce cuprinde un număr de câteva zeci (sau chiar sute) de localități. Interesant de semnalat este prezența medievală, în Sardinia de azi, în veacul al XIV-lea, a patru formațiuni politice locale, numite giudicati, cucerite de Spania. Antroponimul este atestat în prezent în vestul și sudul României, dar apare și în sudul Ucrainei și chiar pe litoralul adriatic al Croației. În total sunt 30 de purtători ai numelui Județ.

Duca total coef 2008 ok

 

Derivat din latinescul dux/ducis, cu sensul de conducător militar, a rezultat în română, printr-un intermediar grecesc (bizantin), antroponimul Duca. Acesta desemna un lider militar, termenul de la care pornește fiind puternic concurat – și chiar înlocuit! – de cel de origine slavă, care a dat și el reflexe patronimice, de forma Vodă. Numele Duca are 14502 purtători. Patronimul este foarte răspândit, fiind frecvent în vestul Peninsulei Balcanice, dar și în România, R. Moldova, Ucraina și Polonia.

Domn total coef 2008 ok

 

Din forma dominus a rezultat, în latina târzie, o variantă domnus, care a trecut, ulterior, în domnu. Primele mențiuni ale antroponimului datează din secolele IV-VI, când apar forme ca Domnus, Domnio, Domninus, începând din Turcia de azi (inclusiv partea sa asiatică), trecând prin Grecia și Bulgaria, până în Ungaria și Ucraina (Crimeea). În română, domn(u) a căpătat, între altele, sensul de lider politic, fiind sinonim cu domnitor, principe și, după 1881, când România a devenit Regat, poporul l-a folosit și pentru a-l numi pe Rege. Este mai întâlnit în Ucraina, România și Polonia. Astăzi, patronimul Domn are 2849 purtători.

Vechimea păstoritului în spațiul carpato-balcanic Joi, aug. 9 2018 

Despre păstorit, în spațiul carpato-balcanic s-a mai scris. Și despre vechimea acestei activități, care, în versiunea sa transhumantă, a fost, multă vreme, o prezență intensă, din Pirinei, Alpi și Apenini, până în Carpați, Dinarici, Pind, Balcani și Caucaz. Studiind mai cu atenție sursele documentare, am putut determina, pe baze onomastice (în special, toponimice), aria de manifestare a acestei activități, în spațiul menționat.

Astfel, choronimul Bacea este cel mai vechi nume de regiune creat de strămoșii noștri, fiind prezent, probabil, de la finalul antichității (secolele IV-VI). După Digital Atlas of the Roman Empire, am găsit nu unul, ci două derivate de la Bacea: pe lângă Bassiana din Srem (situată imediat la sud de Bacea), mai exista o altă așezare, cu același nume, la vest de lacul Balaton (spre frontiera actuală a Ungariei cu Austria). De asemenea, harta de mai jos, menționează, toponimic, derivate de la termenii, de origine traco-dacică, baci, strungă și stână – al căror sens, în limba română, este legat de activitățile pastorale.

Carpato-Balcania-pastorit antichitate

 

Vechimea toponimului Bacea, păstrat ca atare doar de românii timoceni (după mărturisirea regretatului Pătru Iancu Timoceanul) este întărită și de preluarea de către maghiari și sârbi a numelui în forme specifice. Astfel, partea nordică a regiunii formează, azi, comitatul unguresc Bacs-Kiskun, în vreme ce sudul constituie partea vestică a provinciei autonome sârbe Vojvodina, numită Backa.

Despre migrațiile din(spre) Bacea vom mai vorbi în zilele următoare.

Despre antroponimele din Țara Oltului Miercuri, aug. 8 2018 

Lucrez de un număr de ani (nici eu nu mai pot spune de când – depinde ce moment iau ca punct de început! 🙂 ) la un material ce va cuprinde o bună parte a antroponimiei din localitățile Țării Oltului. Materialul a fost inventariat, introdus în calculator, prelucrat, actualizat… A fost nevoie și de unele aduceri la zi, corecturi, completări (ce se mai pot face, în mod sigur, și de acum încolo…). După ultima aducere la zi (amânată, din diverse motive, săptămâni și luni de zile), a (re)început operațiunea de creare a fișierului cu antroponime introduse în ordine alfabetică (aproape) și în distribuția lor cronologică, la nivelul localităților actuale ale Țării Oltului (activitate realizată în proporție de 25%).

Vor urma realizarea hărților (etapă pentru care am stabilit, deja, care sunt metodele de cartografiere) și comentarea lor (inclusiv cu informații referitoare la prima atestare documentară, diferite forme, variante, derivate, originea și semnificația termenului de la care derivă numele în cauză, etc.). Mai sunt necesare introducerea, concluziile, o prezentare geografico-istorică a Țării Oltului (care să „lege” evoluția crono-spațială a zonei de specificul său antroponimic, inclusiv de cel toponimic), caracteristicile geografice pe care onomastica (în general) și antroponimia (în special) le evidențiază (reconstituirea structurii etno-confesionale a populației din trecut, migrațiile cu caracter istoric, refacerea structurii profesionale a populației active din trecut, reliefarea procentului de știutori de carte, pentru secolele trecute, etc.) și o sinteză care să evidențieze, în contextul mai larg – românesc, carpato-balcanic, european, mondial – particularitățile onomastice ale zonei.

A mai rămas un „ceva”, despre care, „gândind cu voce tare” (tehnoredactată 🙂 )… (mă) voi întreba, în continuare:

– inițial, opinam să-i zic „Tezaur Antroponimic” (de cam 14-15 ani);

– ținând cont de faptul că va avea și o mulțime de hărți antroponimice (cel puțin câteva mii), exista/există și părerea că ar trebui să se cheme „Atlas Antroponimic”;

– mai „concurează” la (parte din) titlu și termenii „dicționar”, „enciclopedie”, „inventar”, „repertoriu”…

Aș înclina, în ultima vreme, pentru un termen compus – să zicem: „Atlas-Repertoriu Antroponimic al Țării Oltului”, dar… nimic nu este „bătut în cuie”. Ținând cont de faptul că primele documentări privind inventarierea antroponimelor făgărășene datează din iulie-septembrie 1995 (cu prilejul documentării pentru lucrarea de licență), că debutul introducerii datelor finale în calculator (declanșat în 2004 și continuat, pentru mai multe secole, din 2014) are niște ani buni „în spate” și că definitivarea materialului va mai dura (alți câțiva ani, probabil… 🙂 ), nu este nici o grabă… 🙂

 

Despre asemănările dintre dialectele aromân și dacoromân ale limbii române Miercuri, aug. 8 2018 

Pagina următoare »