Despre antroponimia românească din Bulgaria Duminică, iun. 17 2018 

Lucrez de ceva vreme la actualizarea datelor legate de păstoritul în spațiul carpato-balcanic, atestat pe baze onomastice (de toponime și antroponime). Prilej de a face, în condițiile în care acum este în lucru aducerea „la zi” a informației la nivelul provinciilor Bulgariei, unele aprecieri legate de antroponimia de origine românească. Dacă despre păstorit va mai fi vorba cu altă ocazie, acum, câteva idei generale, „la cald”

– prezența numelor Moldovanov/Moldovanova și în nordul, estul și chiar sud-estul Bulgariei (la Burgas, de pildă), nu numai în vestul țării (știam de mai multă vreme că e atestat la Sofia), trădează mai degrabă o migrație moldovenească spre Bulgaria, decât una sud-bănățeană, prin Timocul sârbesc, dinspre localitățile Moldova Nouă/Moldova Veche; n-ar trebui să mire prezența moldovenească (și) la sud de Dunăre, dacă menționăm alte două fapte onomastice: în Bulgaria sunt atestați antroponimic și originari din orașul Berșad, situat în Transnistria ucraineană, iar, în nordul Greciei, toponimul Galatsanos Tumba (=Tâmpa Gălățeană) arată că originarii din estul României s-au dus chiar mai departe, în Balcani;

– este atestată și migrația muntenească, prin forme ca Munteanu sau Muntian;

– apar și ardeleni, dovediți prin nume ca Brașovanov; de fapt, oarecum surprinzător, am notat și nume ce atestă migrația unor originari din Țara Oltului: Cărțanov (originar din Cârța) sau Uceanov (urmașul unui migrant dinspre Ucea);

– nici românii balcanici (aromânii) nu s-au lăsat mai prejos: numele Tărcolanov, trădează o migrație dinspre Tărcol, numele (a)românesc al orașului Trikkala, din nordul Greciei; în forma Târcalan, era amintit, în Evul Mediu, și în Țara Oltului, iar atestarea sa și în Bulgaria probează trecerea (și) pe aici a celor care au ajuns, cândva la poalele Munților Făgărașului;

– am notat mai multe nume interesante, cu rădăcină românească, dar cu sufix bulgar(izat), -ov(a)/-ev(a): Barbolov/Barbulov, Berbatov(a), Căndev(a), Cașarev, Craciunov(a), Murgev, Murgov(a), Stăngaciov, Surdov, Urdov și altele.

Cum aceste observații sunt preliminare, concluziile le poate stabili fiecare, individual. Mai adaug, la final, faptul că, onomastica din țara de la sud de Dunăre a trecut, în ultimii mai bine de 100 de ani, printr-un intens proces de „autohtonizare” (citește: „bulgarizare”). Dacă și după acest proces, mai găsim astfel de nume românești, e lesne de bănuit câte vor fi fost înainte de 1879, data creării statului modern (autonom) bulgar…

Reclame

SIMPOZION – CENTENARUL MARII UNIRI – PERSPECTIVE GEOGRAFICE (26 mai 2018) Duminică, iun. 3 2018 

În urmă cu o săptămână, la Focșani, s-a desfășurat Simpozionul „Centenarul Marii Uniri – perspective geografice”. Intervențiile pot fi urmărite aici.

De când datează rotacizarea lui „l” în spațiul carpato-balcanic? Duminică, apr. 29 2018 

În limba română, în toate dialectele sale (deci, și în cele balcanice), rotacismul lui l este un fenomen general. Astfel, termenii latini solem, salem, gelis, caelis, angelus, cavula, etc. au devenit, în română, soare, sare, ger, cer, înger, cavură/ga(v)ură. S-au conservat asemenea forme și în cazul unor termeni de origine dacică, deveniți, în română, abur, măgură, mazăre, viezure și alții, după cum o demonstrează formele albaneze asemănătoare, în care s-a conservat (I. I. Russu, 1981). Mai mult, există și toponime – Sărună, Vârgaria, Cavura/Găvuri, Bihor/Bihar -, dar și antroponime – Nicoară/Nicăruș/Nicuruș – derivate din forme cu l: Salona (numele roman al orașului Thessaloniki/Salonic), Bulgaria, Cavula, respectiv *Nicola (rezultat din latinul Nicolaus sau din grecescul Nikolaos). În cazul toponimelor, cu excepția lui Găvuri – notat de Ion Conea în Munții Retezatului și a lui Bihor/Bihar – prezent în nord-vestul României de azi, respectiv estul Ungariei, toate celelalte se întâlnesc în zonele locuite de aromâni și/sau meglenoromâni. Forma Bihor apare, însă, și în Muntenegru, arie geografică locuită în trecut de morovlahi/morlaci, strămoși ai istroromânilor de azi (S. Dragomir, 1959). În cazul patronimelor, dacă Nicoară apare la dacoromâni, formele Nicăruș/Nicuruș se consemnează la aromâni (N. A. Constantinescu, 1963).

Prezența acestor forme, în toate dialectele limbii române sugerează faptul că transformarea lui l în r s-ar fi putut produce înaintea anului 1000, după care legătura între dacoromâni și macedoromâni/aromâni s-a rupt. Toponimul aromânesc Vârgaria sugerează faptul că transformarea l>r se putea produce chiar în secolele VII-VIII, după apariția în Balcani a (proto-)bulgarilor türcici și slavizarea lor de către bulgarii slav(ofon)i de azi. Prezența lui â sugerează, pe de altă parte, că, în slava vechilor bulgari slavofoni, numele țării lor devenise *Bâlgaria și că s-a transformat în Bălgaria (denumirea țării balcanice de azi în limba bulgară) după slavizarea și a unui important contingent de români balcanici, de la care bulgarii de azi l-au preluat pe ă (sunet de origine traco-dacică, păstrat în toate dialectele românești, prezent și în albaneză, în forma ë), în vreme ce â/î este slav, fiind împrumutat de români, odată cu asimilarea unor grupuri de slavi.

Dar, de când va fi început această transformare l>r? Un posibil răspuns ne poate fi dat de numele castrului roman Arutela, atestat prima dată în anul 138 d. Hr. și localizat pe Olt, în aria orașului Călimănești, județul Vâlcea. Cum această fortificație romană făcea parte din limes Alutanus, este de presupus că forma inițială, derivată de la numele (daco-)roman al Oltului – Alutus/Aluta, va fi fost *Alutela. În acest caz, fenomenul rotacizării lui l în r ar data chiar de la începutul romanizării traco-dacilor (prima parte a secolului al II-lea d. Hr.) și putem bănui că, în nordul Olteniei de azi cel puțin, exista o arie (sub)dialectală care aplica acest rotacism.

 

Răspândirea numelui Păcală la români Luni, apr. 9 2018 

Luna aprilie a început cu „Ziua păcălelilor”. Chiar dacă a trecut de atunci mai bine de o săptămână, chiar și cu o mică întârziere, ne putem referi, acum, la un nume ce are legătură cu această zi – Păcală.

Prima atestare este o formă Păcal, consemnată în Țara Românească, în 1437. Ulterior, apar asemenea atestări – în formele Păcală, Păcălucă, în special în Muntenia, Oltenia și Ardeal. Pe de altă parte, de la patronim, au apărut și derivate toponimice, în sudul țării, în formele Pecălești, Păcălești, Păcărești (N. A. Constantinescu, 1963: 343-344).

În prezent, patronimul este atestat în Dobrogea (Constanța, Muntenia (Olt, Teleorman, Prahova, Ilfov, București, Călărași, Ialomița, Brăila), Oltenia (Mehedinți, Vâlcea), Moldova (Neamț), Basarabia (Hâncești), Ardeal (Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Mureș, Covasna), Banat (Timiș), Crișana (Arad, Bihor, Sălaj) și Maramureș (Satul Mare). La București și în județele Vâlcea, Prahova și Sibiu apare și forma Păcăleanu, iar Păcălici este întâlnit în Capitală și în Teleorman. În județul Constanța se consemnează Păcăluc. De asemenea, în raioanele basarabene Sângerei, Telenești, Fălești, Nisporeni și în orașele Chișinău și Bălți se întâlnește forma Păcălău. Un Pacalo am notat tot la Chișinău, unde este consemnată și forma Păcăleu.

Surorile Osoianu – Spală-mă în râul dragostei Joi, apr. 5 2018 

Surorile Osoianu – La portiță la Gheorghiță Miercuri, apr. 4 2018 

Surorile Osoianu, Lăutarii & Zdob și Zdub – DJ Vasile Marți, apr. 3 2018 

Lăutarii & Zdob și Zdub – Moldovenii s-au născut! Luni, apr. 2 2018 

Grigore Leșe & Zdob și Zdub – Cântă cucul, bată-l vina Sâmbătă, mart. 31 2018 

Lăutarii & Zdob și Zdub – Cuculețul din Clejani Vineri, mart. 30 2018 

Pagina următoare »