NU VREM SĂ FIM O NAȚIE DE HOȚI (?) Luni, Dec 11 2017 

Gașca aflată la putere, coordonată de „ciuma roșie” = P(aralelul) S(tat al lui) D(ragnea), merge, cu ritm și cadență de tanc, înainte, întru masacrarea legilor Justiției, care să fie după chipul și asemănarea borfașilor: să dea imunitate și impunitate celor care fură! Nu s-ar fi ajuns aici, cel puțin nu în ultimul exact un an, dacă:

  1. cei care au fost la vot, nu s-ar fi lăsat mituiți cu minciuni sforăitoare;
  2. cei care n-au fost, ieșeau fie și pentru a pune mai multe ștampile pe buletinul de vot, fie să voteze cu candidatul „Nimeni”, fie să nu ștampileze nimic (vot nul);

Din păcate, viața nu se scrie cu „dacă”… Acum, să vedem dacă putem îndrepta ceva. În primul rând, mă adresez acelora care au fost la vot și au votat „ciuma roșie”. Mai credeți că, dacă ați „votat psd fiindcă mi-a mărit ponta* salariul!” este adevărat??? Dacă da, argumentați, explicând cum poate un „partid” cu 4 din cei 5 lideri post-decembriști ai săi având probleme cu Justiția**, să se „țină de cuvânt”! Mai credeți că, dacă ați votat „partidul” condus de un (fost) doctor plagiator, nu sunt mânjiți TOȚI posesorii de diplome de doctor din România, considerându-se, cum, justificat îmi spunea un bun coleg bucureștean că l-a întrebat, prin 2013, un coleg german, că „voi, românii, toți v-ați plagiat doctoratul?”??? Mai credeți că România se poate schimba în bine, dacă oameni cu studii universitare, lucrând în mediul universitar se uită la (im)posturi tv, numite (pun ghilimele, ca să nu scriu altceva): „antena 3”, „românia tv”, „realitatea tv”, unde patronii – voiculescu, ghiță, vântu – sunt foști condamnați, actual urmăriți internațional sau/și vajnici colaboratori ai securității ceaușiste? Răspundeți, argumentat, cum pot asemenea (im)posturi tv să informeze corect cetățenii, în condițiile în care patronii care plătesc salariile „angajaților” de acolo sunt în cel puțin una din situațiile de mai sus? Unor asemenea „angajați”, ca și „politicienilor” aflați „la putere” le-aș adresa, de la obraz, întrebarea/întrebările: Așa vă iubiți Țara, jefuind-o??? Siluindu-i legile, ca să vă scăpați pe voi de pedepsele justificate? Punând-o „pe tavă” străinilor?

Am fost „acuzat” ceva mai demult de „falsă erudiție”. Cetățeanul care m-a acuzat, acum vreo 10-11 ani  mai avea un pic și mi-ar fi ridicat osanale… Așa se „schimbă” unii, după cum „bate vântul”… Deh, „interesu’-și poartă fesu’!” Dar, mă rog, la unii memoria e scurtă sau „selectivă” (își mai „amintesc” doar ceea ce/ cât/cum/când și, mai ales DACĂ le convine să-și amintească!). Cetățeanul în cauză, tot mare „universitar”, sugerează, probabil, că e mai bine să nu citești – și, drept „corolar”, să nici nu citezi! – ce-au spus înaintași – sau contemporani – de-ai noștri! Ei bine, ca unul ce n-am uitat de înțelepciunea populară multi-seculară, omenia, „cei șapte ani de acasă”***, bunul-simț, buna-cuviință, buna-credință și mai ales de credința în Dumnezeu, caracteristică neamului nostru de ȚĂRANI**** (ceea ce, deși a uitat de unde a plecat, este și cetățeanul amintit mai sus!), eu consider că e util, extrem de folositor, să citești și să citezi atunci când vreun înaintaș – sau chiar contemporan de-al nostru! – are vreo zicere utilă nouă, în particular, ori societății, în general! Și, tocmai de aceea, deși n-am „(ab)uzat” deloc de citate până acum, voi cita, spre final. Pe lângă zicerea de acum mai bine de un secol a lui Titu Maiorescu***** – „Nu de inteligență duce românul lipsă, ci de CARACTER!” -, voi mai aminti alte două-trei: „Pentru ca răul să triumfe este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic!” – Edmund Burke; „Când injustiția devine lege, rezistența devine datorie!” – Thomas Jefferson; „Nu este îndeajuns să nu faci rău, ci trebuie să faci tot binele pe care îl poți face! – citat pe care mi l-a oferit, cu tot cu „promoția-dedicație” unul din colegii de liceu la absolvire, acum (aproape) 30 de ani!

Protest Iasi 10.12.17

De vorbă cu domnul academician Mihai Șora, în Piața Unirii, lângă statuia lui Alexandru Ioan Cuza, 10 decembrie 2017

(În loc de) încheiere, câteva întrebări:

NU V-AȚI SĂTURAT SĂ FIȚI IPOCRIȚI?

VĂ PLACE SĂ TRĂIȚI ÎN MINCIUNĂ, CA PÂNĂ ACUM 28-30 DE ANI?

CÂND VĂ VOR ÎNTREBA COPII/NEPOȚII: „ATUNCI CÂND HOȚII AU PUS MÂNA PE ȚARĂ, VOI CE-AȚI FĂCUT?” ȘI VEȚI RĂSPUNDE: „NIMIC!/AM STAT DE(O)PARTE!” CUM VĂ VEȚI SIMȚI?

(MAI) AVEȚI CONȘTIINȚĂ, BUN-SIMȚ, BUNĂ-CUVIINȚĂ, CREDINȚĂ ÎN DUMNEZEU?

VREȚI SĂ FIȚI COMPLICI – PRIN NEIMPLICARE ȘI/SAU, MAI GRAV, PRIN (CO)PARTIZANAT TACIT! – AI HOȚILOR CARE SILUIESC JUSTIȚIA ÎN INTERES PERSONAL?

AȘTEPTAȚI SALARII/PENSII/BANII PENTRU EDUCAȚIE/CERCETARE/SĂNĂTATE/AUTOSTRĂZI, DE LA CEI CARE NE/VĂ FURĂ DE 28 DE ANI???

VREȚI SĂ FIȚI PARTE A „STATULUI PARALEL” AL HOȚILOR, „TELEGHIDAT” DE LA MOSCOVA?

 

Eu, unul, nu vreau așa ceva! De aceea,

#REZIST!

Note:

* Cu scuzele de rigoare, fiind vorba de personUlități, le-am scris numele cu inițiale mici (inclusiv mai jos)!

** Foști/actuali președinți ai psd:

ion iliescu – anchetat pentru crime împotriva umanității, comise în Decembrie 1989 și în timpul mineriadelor din 1990-1991

adrian năstase – (deja dublu) condamnat la închisoare cu executare; conducător (rușinos) al (plagiatorului fost doctor) altul „șef”, victor ponta

victor ponta – sub anchetă/anchete; fost doctor după anularea titlului (poate îi cere cineva și banii – necuveniți! – încasați, ani de zile, ca „spor de doctor”!)

liviu dragnea – condamnat (cu suspendare)+sub anchete în mai multe dosare.

Nu l-am uitat pe Mircea Geoană, dar, la P(aralelul) S(tat al lui) D(ragnea), dacă n-ai „dosare” în Justiție ești prea prost(ănac) ca să rămâi și l-au dat afară (ca și pe v. ponta, dealtfel, dar din alte motive!…).

*** Pentru expresia „cei șapte ani de acasă”, am fost acuzat de niște sfertodocți, cu niște ani în urmă, de „comunism”. Dacă respectivii se nimeresc pe aici, ar fi bine să știe „povestea” de la care a plecat expresia. Astfel, în urma Unirii Principatelor, sub Alexandru Ioan I (1859), la un moment dat, Cuza Vodă a văzut pe fereastra palatului domnesc o delegație de țărani așteptând la poarta palatului. A trimis vorbă unui angajat să-i cheme înăuntru. Vodă i-a primit și i-a poftit să-și spună păsul. Unul dintre țărani zise:

– Măria Ta, dacă nu ți-e cu supărare… Am avea o rugăminte…

– Spuneți, oameni buni! Ce vă frământă?

– Apoi, Măria Ta, avem și noi un of. După cum știi, Luminate Doamne, noi suntem mai proști… Am stat zeci, poate sute de ani, noi, strămoșii noștri, cu o mână pe coarnele plugului, ca să pregătim bucatele cu care să ne hrănim copiii, iar cu cealaltă pe par, coasă, topor, furcă, să ne apărăm viețile și avuția de toți nepoftiții… Da’, făcând acestea, n-am avut prilej să mergem la școală… Dar, poate, acuma, că avem o țară mai mare, mai puternică, cu un conducător luminat ca Domnia Ta, poate vei da o lege, o pravilă, ceva, să meargă și copiii noștri la școală, să primească și ei lumina cunoștințelor, de care noi n-am avut parte… Că, prin alte părți așa am auzit că fac copiii și acelor țări le merge bine…

Cuza i-a asigurat că se va ocupa de această chestiune și s-a ținut de cuvânt. În anul 1864 s-a adoptat, cu semnătura de promulgare a Domnitorului, Legea învățământului primar obligatoriu, prin care, orice copil era obligat să frecventeze clasele I-IV. Cum plecarea la școală, în clasa I primară se făcea în jurul vârstei de 7 ani, de atunci, s-a încetățenit expresia „cei șapte ani de acasă” care se referă la educația/buna-purtare însușită de copil, în familie, înainte de școală.

Acum, judecați și dumneavoastră: fost-a Cuza Vodă comunist???

**** ȚĂRAN, pentru cei care se „rușinează” dacă sunt numiți așa, vine din termenul „țară”, pentru care, geograful Ion Conea a mai găsit, în documentarea prin Țara Vrăncii, realizată pe la mijlocul secolului trecut, înțelesul de „loc unde se fac bucate” = „loc cultivat, unde se practică cultura plantelor”. Iar „țară” vine din latinescul „terra” = pământ. Deci, țăranii sunt, de circa 2000 de ani, „oamenii pământului”, cei care au păstrat vii și au transmis, peste secole și milenii, credința, limba, neamul! Mie îmi este rușine că NU m-am născut la țară, fiind „prima generație” de orășeni, dintr-o familie cu aproape 400 de ani de existență (țărănească), atestată documentar, în sudul Transilvaniei.

***** Titu Maiorescu are o poveste extrem de interesantă. S-a născut în 15 februarie 1840, la Craiova, din părinți ardeleni și a ajuns, înainte de a fi fost ministru și prim-ministru, unul dintre Rectorii celei mai vechi Universități din România, Alma Mater Iassiensis, desemnat în 1863, la numai 23 de ani). Deși era filo-german, nu s-a pretat la umilințe împotriva Țării, care, cu un rege născut în Germania, a decis să meargă la luptă CONTRA nemților. A decedat în 18 iunie 1917, acum un secol și n-am văzut să-l fi omagiat cineva!

Anunțuri

Distribuția crono-spațială a numelui Andrei în spațiul carpato-balcanic Joi, Noi 30 2017 

Tradiția populară a reținut, de circa două milenii, ideea conform căreia, în primul secol al erei creștine, Sfântul Apostol Andrei, Cel Dintâi Chemat, a propovăduit Evanghelia printre daco-romanii din provincia Scythia Minor (Dobrogea de azi). Acest fapt este întărit, pe de-o parte, de păstrarea, în calendarul popular a singurului nume de lună derivat de la un patronim, pentru luna care începe după Ziua Sfântului Andrei (30 Noiembrie) – decembrie. Astfel, la daco-români, această lună este numită Îndrea sau Undrea, în vreme ce aromânii o numesc Andreu. Aceste nume confirmă, pe de-o parte unitatea traco-dacilor romanizați, iar pe de alta – creștinarea lor prin adoptarea religiei lui Christos în „haină” lingvistică latină. În sprijinul ideii că populația locală a păstrat, din vremea Sfântului Apostol Andrei, noua credință, vine tocmai forma Îndrea a numelui, în cadrul căreia, a latin nazalizat, din forma greco-romană Andreas a trecut, în română, în î/â. Aceeași evoluție se constată și pentru formele latine manus, panem, angelus, romanus, paganus și altele, devenite, în română, *mânu/mână, pâ(i)ne, înger, român/rumân/ar(u)mân, păgân etc.

În al doilea rând, vechimea creștinării primilor daco-romani din secolul I d. Hr. este întărită de numeroase patronime asemănătoare cu forma Îndrea, păstrate ca nume românești, de la primele atestări medievale (din secolul XIV) până azi: Îndreiu, Îndreiasa, Îndriiu, Îndreeși, Îndreeși, Îndreica, Indre, Indrei, Indrii, Indrieș, Indreș, Indrul (N. A. Constantinescu, 1963) sau Indreica, Indreiu, Indrea, Indrean – forme atestate și în prezent.

Dar, exceptându-l pe Sfântul Apostol Andrei, care, pe lângă faptul că a propovăduit Evanghelia în mai multe ținuturi atât la sud cât și la nord de Dunăre, fiind, de fapt, și primul Episcop al Bizanțului, denumit, după împăratul Constantin cel Mare, Constantinopolis, numele Andrei a mai fost atestat, din primele secole creștine în spațiul carpato-balcanic? Dacă da, unde anume și când apar primele mențiuni? La aceste întrebări – și nu numai – vom încerca să răspundem în cele ce urmează.

 

NOTĂ: Ținând cont de faptul că inventarierea sutelor de variante și derivate ale numelui Andrei durează mai mult decât am prevăzut, publicarea restului textului se va realiza ulterior. Mulțumesc pentru răbdare și înțelegere!

Despre creștinismul românesc: creștinare prin romanizare sau romanizare prin creștinare Luni, Oct 30 2017 

Adoptarea creștinismului de către populația traco-geto-dacă a fost un proces ce a debutat încă din primul secol al existenței noii confesiuni, cu o intensitate mai mare, dup adoptarea, de către Constantin cel Mare a Edictului de la Mediolanum (Milano), în anul 313. Vechimea termenilor religioși din limba română se explică doar prin pătrunderea creștinismului în regiunile balcano-dunărene încă din primele secole după Hristos. Probabil, până în secolul al IV-lea – când împăratul Constantin cel Mare recunoaște creștinismul ca religie oficială, comunitățile de creștini erau mici și puțin însemnate, fără a lipsi, însă, deoarece altfel nu s-ar explica tradiția creștinării traco-daco-romanilor de către Sfântul Apostol Andrei. Înflorirea vieții creștine s-a produs, apoi, mai ales la sud de Dunăre – la Tomis, Remesiana, Tauresium, etc. – dar aceasta s-a putut manifesta și la nord de fluviu, chiar și în Transilvania, așa cum o probează donariul paleocreștin de la Biertan, cu inscripție votivă în limba latină. Dependența – tot din secolul al IV-lea (mai exact, din anul 395 d. Hr.) – de Constantinopol (oficializată prin divizarea în acest an a Imperiului), atât în plan politic, cât și ecleziastic, explică atât refuzul lui Menumorut (la finele secolului al IX-lea) de a-și ceda voievodatul lui Arpad (voievodul crișean susținând că el ascultă de împăratul bizantin), cât și învestirea primilor mitropoliți în Țara Românească și în Moldova (a doua jumătate a secolului al XIV-lea) cu acordul patriarhului constantinopolitan.

Faptul că religia creștină a fost adoptată, încă din secolele I-III d. Hr., întâi de mici grupuri de locuitori din spațiul carpato-balcanic și apoi, din veacul al IV-lea, treptat, de majoritatea comunităților de traco-daco-romani, este dovedit și de preponderența cuvintelor autohtone (traco-dace și, mai ales, latine) din două texte fundamentale ale creștinilor: Tatăl nostru și Crezul.

Iată cele două rugăciuni, atât în varianta latină, cât și în cea românească (ortodoxă, respectiv, romano-catolică)[1]:

 

Pater noster:

Pater noster, qui es in caelis, sanctificetur nomen tuum,

veniat regnum tuum, fiat voluntas tua, sicut in caelo, et in terra.

Panem nostrum cottidianum da nobis hodie

et dimitte nobis debita nostra, sicut et nos dimittimus debitoribus nostris;

et ne nos inducas in temptationem, sed libera nos a malo. Amen![2]

 

Tatăl nostru (ortodox):

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău;

Vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ.

Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi;

Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri;

Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Amin!

 

Tatăl nostru (romano-catolic):

Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se numele tău;

vie împărăția ta; facă-se voia ta, precum în cer, așa și pe pământ.

Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi;

și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri;

și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de cel rău. Amin.

 

 

Credo:

Credo in unum Deum,

Patrem omnipoténtem,

Factórem cæli et terræ,

Visibílium ómnium et invisibílium.

Et in unum Dóminum Iesum Christum,

Fílium Dei Unigénitum,

Et ex Patre natum ante ómnia sæcula.

Deum de Deo, lumen de lúmine, Deum verum de Deo vero,

Génitum, non factum, consubstantiálem Patri:

Per quem ómnia facta sunt.

Qui propter nos hómines et propter nostram salútem

Descéndit de cælis.

Et incarnátus est de Spíritu Sancto

Ex María Vírgine, et homo factus est.

Crucifíxus étiam pro nobis sub Póntio Piláto;

Passus, et sepúltus est,

Et resurréxit tértia die, secúndum Scriptúras,

Et ascéndit in cælum, sedet ad déxteram Patris.

Et íterum ventúrus est cum glória,

Iudicáre vivos et mórtuos,

Cuius regni non erit finis.

Et in Spíritum Sanctum, Dóminum et vivificántem:

Qui ex Patre (Filióque) procédit.

Qui cum Patre et Fílio simul adorátur et conglorificátur:

Qui locútus est per prophétas.

Et unam, sanctam, cathólicam et apostólicam Ecclésiam.

Confíteor unum baptísma in remissiónem peccatorum.

Et expecto resurrectionem mortuorum,

Et vitam ventúri sæculi. Amen.

 

Crezul (ortodox):

Cred întru Unul Dumnezeu,

Tatăl Atotțiitorul,

Făcătorul cerului și al pământului,

văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru Unul Domn Iisus Hristos,

Fiul lui Dumnezeu,

Unul-Născut, Carele din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii.

Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,

născut, iară nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl,

prin Carele toate s-au făcut;

Carele pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire

S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt

și din Maria Fecioara, Și S-a făcut om;

Si S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat

și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi;

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă,

să judece viii și morții,

A căruia împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul,

Carele de la Tatăl purcede,

Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit,

Carele a grăit prin prooroci.

Întru Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică;

Mărturisesc Un Botez, spre iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților;

Și viața veacului ce va să vie. Amin!

 

Crezul (romano-catolic):

Cred într-unul Dumnezeu,

Tatăl atotputernicul,

creatorul Cerului și al pământului,

al tuturor celor văzute și nevăzute.

Cred într-unul Domn Isus Cristos,

Fiul lui Dumnezeu,

unul născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de veci.

Dumnezeu din Dumnezeu. Lumină din Lumină. Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,

născut dar nu creat, de o ființă cu Tatăl,

prin care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire

s-a coborât din ceruri. S-a întrupat de la Duhul Sfânt,

din Maria Fecioară și s-a făcut om.

S-a răstignit, sub Ponțiu Pilat,

a pătimit, și s-a îngropat.

A înviat a treia zi după scripturi

și s-a suit la cer; șade de-a dreapta Tatălui

și iarăși va veni cu mărire

să judece pe cei vii și pe cei morți,

a cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Cred în Duhul Sfânt, Domnul și de viață dătătorul,

care de la Tatăl și de la Fiul purcede,

care împreună cu Tatăl și cu Fiul este adorat și preamărit

și a grăit prin profeți.

Cred într-una sfântă, catolică și apostolică Biserică.

Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor.

Aștept învierea morților

și viața veacului ce va veni. Amin.

 

Din analiza comparativă a celor două rugăciuni, rezultă că, în cazul textului Tatăl nostru, din 42 de cuvinte, doar 5 sunt de altă origine (în general, slavă, doar a mântui fiind maghiar) – ceea ce însseamnă că 88,1% sunt cuvinte autohtone[3]. În Crezul, varianta ortodoxă are, din 89 de cuvinte, 14 de altă origine (din nou, mai ales slavă, deși există și termeni derivați din maghiară – mântuire, sau neogreacă – a pătimi), 84,3% fiind cuvinte de origine latină și traco-dacică (86,5% – în varianta romano-catolică, în care nu apar slavă și sobornicească). Mai mult, ambele texte religioase se pot transpune făcând apel, exclusiv la moștenirea lingvistică traco-daco-romană[4].

Amprenta mai târzie de secolele VI-VII, când strămoșii noștri intră în contact cu slavii, este evidențiată de cuvintele de origine slavă (multe, dar nu cu ponderi hotărâtoare) și, izolat, de influența maghiară (prin Regatul ungar s-a încercat trecerea la catolicism a românilor din Transilvania) sau de cea (neo)greacă (explicată de autoritatea Patriarhiei de la Constantinopol, căreia i-au fost subordonate administrativ structurile ecleziastice – episcopii, mitropolii – din spațiul românesc până în secolul al XIX-lea).

Dealtfel, înregistrările din antichitatea târzie și din primele secole medievale, legate mai cu seamă de participanții la Conciliile ecumenice și de ierarhia eclesiastică a spațiului carpato-balcanic, evidențiază această adoptare a creștinismului, încă din primele secole de atestare a noii confesiuni. Astfel, distribuția crono-spațială, oarecum contrastantă, a acestor trăsături este evidențiată de o hartă de sinteză (figura 1), pe baza căreia, pe fondul unei majorități a regiunilor cu valori apropiate de medie, se remarcă mai multe aspecte.

Astfel, o primă clasă (cu roșu) s-a evidențiat în trecut prin prezența mai multor nume, dintre acestea Joannes fiind mai frecvent în trecut (înainte de 1500), în vreme ce azi apar Georgius (atestat mai frecvent și în primul mileniu), Koval/Kovacs și/sau Petrus. Dacă tot ce caracteriza onomastica creștină era specific și sud-estului Turciei, mai ales înainte de 1500, toate elementele menționate se regăsesc în Muntenegru și Polonia.

Unele nume au fost mai frecvente în trecut, în a doua clasă (reprezentată cu albastru), așa cum sunt Theodorus – înainte de anul 1000, Gregorius – până spre 1800, Michael – între anii 1000 și 1800, iar altele au reapărut, sporadic: Cyrillus și Dionysius, atestate din primele secole creștine și reintrate în top, temporar, înainte de 1800. Există și un grup de nume cu continuitate până azi: Constantinus, Georgius, Joannes, Nicolaus. Aceste particularități sunte specifice Greciei și unei mari părți a României. De notat, prezența timpurie, peste medie, a lui Andreas, înainte de anul 600, fapt ce confirmă, pentru români, tradiția creștinării strămoșilor lor de către Sfântul Apostol Andrei, lucru valabil și pentru aromâni, ce constituie și azi unul din grupurile etnice în Grecia.

Top antrop 1-2014 ok

Figura 1

Următoarea clasă (marcată cu verde) se remarcă prin prezența peste medie, în trecut, a unor nume ca Theodorus – înainte de anul 1000 sau Joannes – înainte de anul 1500, în vreme ce în prezent se evidențiază Koval/Kovacs. Dacă pentru estul Turciei, nu mai putem consemna elementele amintite pentru epoca actuală, toate trăsăturile menționate se regăsesc în Vojvodina, nordul Cehiei, vestul Ucrainei, estul și nordul Poloniei.

Constantinus și Petrus au fost consemnate și în trecut și azi ca patronime frecvente în sud-vestul Ucrainei, nord-vestul Bulgariei și Cipru. Astăzi, acestor nume li se alătură și Demetrius, Georgius, Joannes, Nicolaus, acestea fiind caracteristicile celei de-a patra clase (evidențiată cu galben).

În ceea ce privește continuitatea cu frecvență ridicată a celor mai răspândite nume, cu rezervele amintite, ținând cont de dificultățile semnalate, remarcăm faptul că doar două nume au o continuitate aproape completă între primele 10 pentru tot intervalul analizat. Astfel, Gregorius este amintit de la primele înregistrări din era creștină, dar dispare din top după 1800, în vreme ce Joannes pătrunde între numele cel mai des întâlnite după anul 300. Urmează Petrus, cu 4 atestări, fiind menționat, datorită prestigiului apostolului, din primele secole creștine. Constantinus – păstrând memoria împăratului, de origine traco-romană, ce a oficializat creștinismul în anul 313 – este menționat aproape continuu după anul 300. Între numele cu 3 atestări se evidențiază Stephanus, printre primele patronime după anul 300, dar dispărut după 1500, în vreme ce Georgius și Nicolaus apar în top după anul 600, dar, cu o pauză, se mențin până azi. Unele nume amintindu-i pe apostoli au circulat mai frecvent în primele secole: Andreas – de la începuturile creștinismului până spre anul 600, Marcus și Philippus – înainte de anul 300, sau Paulus, amintit printre cele mai răspândite nume între anii 300 și 600. Dintre numele vechi, unele s-au remarcat o vreme: Theodorus (între anii 300 și 1000), Leo (între 600 și 1500), Michael (între 1000 și 1800), iar altele au revenit, temporar în top: Cyrillus, Dionysius (menționate înainte de anul 300 și reintrate, vremelnic, după 1500). Pe de altă parte, unele nume vechi, cu rezonanță, au avut o prezență efemeră între primele: Alexander, Eusebius (între 300 și 600) sau Basilius (între 600 și 1000).

Remarcăm, de asemenea, că dintre numele cu cel puțin 3 intervale în care sunt menționate în top, 5 se regăsesc în zilele noastre între primele 10: Constantinus, Georgius, Joannes, Nicolaus și Petrus. Dacă Joannes și Petrus se regăsesc ca patronime calendaristice atât la ortodocși, cât și la catolici, celelalte 3 antroponime – Constantinus, Georgius și Nicolaus sunt caracteristice, fără întrerupere, de mai bine de un mileniu, doar lumii creștine orientale, ortodoxe.

Pătrunderea creștinismului încă de la începuturile acestei confesiuni, în ținuturile locuite de traco-dacii aflați în curs de romanizare este dovedită și de faptul că, încă dinainte de Edictul de la Mediolanum, unii localnici au îmbrățișat noul cult, cu toate riscurile ce decurgeau din această atitudine. Astfel, în timpul unuia din împărații care au persecutat creștini – Diocletian (284-305 d. Hr.), la Durostorum (în Dobrogea de azi) era atestat, ca episcop, Dasius, purtând un nume traco-dac.

Anterior chiar, în secolul I, unul din discipolii Sfântului Apostol Pavel, a fost Carpus[5], ajuns episcop la Beroe, în sud-estul Bulgariei de azi. În cazul acestui patronim, ar putea fi vorba de un membru al tribului traco-dac al carpilor, localizați în antichitate în partea centrală a Moldovei de azi. După acceptarea creștinismului în limba latină, carpii au „dispărut” din istorie, dându-se romani și creștini, păstrând, însă, prin numele de persoană Carp (întâi, ca nume de botez, apoi – și ca supranume/nume de familie) amintirea vechiului nume tribal[6]. Din informațiile documentare și/sau arheologice, carpii dispar din mențiuni, în secolul al IV-lea (mai exact, din 318 d. Hr.), explicația acestei dispariții fiind legată, în opinia specialiștilor, de însemnatele pierderi militare din cursul conflictelor cu romanii și de dislocările în interiorul Imperiului, realizate de împărații romani începând cu anul 270 d. Hr.

Noi înclinăm spre o altă cauză a presupusei „dispariții” a carpilor. În anul 313, împăratul Constantin cel Mare a promulgat cunoscutul Edict de la Mediolanum/Milano, prin care creștinismul era recunoscut ca religie oficială în Imperiul roman. Cum împăratul era de origine traco-romană (fiind născut la Naissus/Niš), era posibil să-i fi chemat pe marii preoți traco-daci și să le propună renunțarea la cultul lui Zamolxis și trecerea la noua confesiune. Se pare că, dacă nu toți, o parte importantă amarilor preoți ai cultului lui Zamolxis au acceptat propunerea împăratului Constantin, fiind urmați de un număr însemnat de traco-daci. Odată cu această trecere, prin adoptarea creștinismului, traco-daco-romanii au adoptat și limba latină, dar și termenul romanus, devenit, în dialectele de mai târziu ale limbii române, român/rumân/ar(u)mân/*rumon/rumăr. 

Acest fapt este întărit de prezența, în terminologia creștină a limbii române a numeroși termeni de origine latină (cruce, creștin, biserică, preot, botez, Dumnezeu, Paște, Crăciun, cuminecare, păresimi, etc.), a numeroase antroponime de origine constantinopolitană (legate de vechea Biserică Creștină a Imperiului roman de răsărit, numit, în timpurile moderne, „bizantin”): Ioan, Nicolae, Andrei, Gheorghie, Vasilie, Dumitru și altele și de prezența, în două din rugăciunile importante ale creștinilor – Tatăl nostru și Crezul – a peste 80% termeni de origine latină (atestați în variantele ortodoxe ale acestor texte religioase). Se adaugă tradiția creștinării traco-daco-romanilor de către Sfântul Apostol Andrei (păstrată de numele popular dat lunii de după ziua Sfântului Andrei: 30 Noiembrie – decembrie: Îndrea/Undrea – la daco-români, Andreu – la aromâni) și circulația unor forme populare pentru numele calendaristice de sorginte constantinopolitană: Ziane/Sânziane, Nicoară/Nicăruș/Sânnicoară, Îndrei/Indrei, Georzu/Giurgi/Sângeorz, Văsâi/Sânvăsii, Medrea/Sâmedru/Sumedru, Sântoader, etc. Cum „dispariția” carpilor din mărturiile documentare s-a produs la câțiva ani după Edictul de la Mediolanum, bănuim că, la fel ca și ceilalți traco-daci (romanizați sau nu), carpii au renunțat la a ataca Imperiul și chiar la a se mai declara… carpi, dar, ca și în cazul unor tradiții precreștine păstrate după creștinare (a da ortul popii – tradiție legată de trecerea în „lumea cealaltă” a lui Hades; cultul „cavalerului trac” devenit imaginea Sfântului Gheorghe omorând balaurul și păstrat ca drapel de luptă al oștirii din Evul Mediu până azi, etc.), strămoșii românilor moldoveni de azi au considerat că pot păstra numele lor caracteristic, ca patronim. Acesta a supraviețuit (până azi, chiar), mai întâi ca nume de botez, iar din faza finală a Evului Mediu (secolele XVII-XVIII), s-a încetățenit ca supranume/nume de familie.

 

Romanizarea (mai ales prin creștinare) a traco-dacilor este dovedită și de adoptarea de nume romane de către episcopii regiunilor dunărene: astfel, tocmai din Pannonia, de la Strigonium[7] (azi Esztergom, în Ungaria) a pornit, în anul 325, spre primul Conciliu de la Niceea, episcopul Domnus, în Singidunum (Belgradul actual), rezida, în 335, un episcop (arian) numit Ursatius, iar la Appiaria, în nordul Bulgariei de azi, era atestat, înainte de anul 407, un ierarh cu numele Lupicinus. Mai devreme, în 325, printre participanții la primul Conciliu ecumenic, de la Niceea, s-a numărat și episcopul macedonean Bunius. Tot din aceeași zonă, mai exact din Dardania, în anul 458 este menționat ca ierarh un Ursicinus. Populația locală nu a fost eliminată de pătrunderea, din secolul al VII-lea, a slavilor la sud de Dunăre, o dovadă în acest sens fiind dată de participarea, în 787, la al doilea Conciliu de la Niceea, a unui prelat cu numele Ursus, venit din Abritum (localitate din nord-estul Bulgariei contemporane).

 

Note:

[1] Precizăm că am numărat o singură dată acele cuvinte care se repetă (tată, care, și, cer/ceruri și altele). Cuvintele de altă origine decât cea latină sau traco-dacă au fost redate cu roșu.

[2] Am încercat, cu rezervele de rigoare, să reconstituim cum va fi arătat acestă rugăciune, în secolul al VI-lea d. Hr., în spațiul carpato-balcanic, în (încă) dialectul traco-daco-roman al limbii latine:

Tată Nostru care esti in Ceru, săntesca-se Nume Tău,

Vinie/vină Imperătie Ta, facă-se volie Ta, cumu in Ceru si pre pămentu

Păne nostră cella de tote dzie, dă-ne nouă adzi

Si ne liartă nouă păcate nostre, cumu si noi liertămu pecătosi nostri

Si nu ne duce pre noi in cercare, si ne liberă de celu măru/rău. Că a ta este imperătie, putere si mărire, a Tată, a Filiu si a Săntu Spirit, purure, Amen/Amin!

[3] Vechimea creștinării strămoșilor noștri este întărită și de sensul căpătat în idiomul traco-daco-romanilor de la Dunărea de Jos de termenul latin libertare. Acesta se referea la eliberarea din starea de dependență față de proprietar a sclavilor supuși acestuia, care deveneau liberți – oameni liberi. Cum și proprietarii de sclavi (vorbitori de latină) au aderat la creștinism, sensul termenului a trecut către a absolvi pe cineva de greșeli/păcate. Acest fapt s-a petrecut în faza târzie a Imperiului roman (secolele IV-V), forma libertare>iartare/iertare fiind prezentă și la reto-romani, în expresia Iartats de ce am fat (=Iertați de ce am făcut). Cum evoluțiile fonetice din viitoarele limbi romanice română și reto-romană sunt identice (căderea lui l inițial și a lui b intervocalic), aceasta ar întări existența unei vecinătăți (undeva la contactul între Alpii estici și Câmpia Panonică) între vorbitorii celor două idiomuri cel puțin până la venirea slavilor în această arie. Românii sunt menționați de Anonymus ca trăind în Panonia în secolul al IX-lea și ulterior (N. Drăganu menționează antroponime și toponime românești acolo, în veacurile XI-XIV), iar unele grupuri romanice (probabil vorbitoare ale unui idiom apropiat de reto-romana de azi) sunt atestate în Austria în secolele IX-XIII (interval în care acestea au sfârșit prin a fi germanizate). Că este așa, o confirmă și tratamentul aplicat de vorbitorii de română (căderea lui l) cuvintelor preluate de la vechii slavi (de exemplu – poliana, devenit poiană).

[4] Astfel, Tatăl nostru ar avea forma:

Tatăl Nostru Carele ești in Ceruri sânțească-se Numele Tău,

Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi

Și ne iartă nouă păcatele noastre, precum și noi iertăm păcătoșilor noștri

Și nu ne duce pe noi în cercare, ci ne eliberează de cel rău. Că a Ta este împărăția și puterea și mărirea. Amin!

Crezul ar avea forma de mai jos:

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotputernic,

Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,

Unul-Născut, Carele din Tatăl S-a născut mai înainte de toți anii.

Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iară nu făcut;

Cel de o ființă cu Tatăl, prin Carele toate s-au făcut;

Carele pentru noi oamenii și pentru a noastră îndreptare

A venit din ceruri și S-a întrupat de la Sântul Spirit și din Maria Fecioara,

Și S-a făcut om;

Si S-a crucificat pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a suferit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi;

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu mărire, să judece viii și morții,

A căruia împărăție nu va avea fine.

Și întru Sântul Spirit, Domnul de viață Făcătorul,

Carele de la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit,

Carele a spus prin profeți.

Întru Una, Sântă, Universală și Apostolească Biserică;

Spun Un Botez, spre iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților;

Și viața timpului ce va să vie.

Amin!

Am notat, cu italice termenii înlocuiți, fie cu variante românești mai vechi, fie cu termeni românești (neologisme) de origine neoromanică.

[5] Opinăm că aceasta ar fi prima atestare antroponimică derivată de la numele tribului dacic al carpilor, care a dus, după creștinarea populației locale din Moldova de mai târziu, la extinderea, ca nume de persoană a lui Carp, mai ales în partea estică a spațiului românesc.

[6] Prezentarea acestei evoluții se regăsește în articolul Are the Bearers of Carp Name the Descendants of the Ancient Tribe of the Carpi? – in Lucrările Științifice ale Seminarului Geografic „Dimitrie Cantemir”, no. 45, 2017, p. 125-149, Iași, ISSN: 1222-989X;

[7] Toponimul, derivat de la un cuvânt de origine latină, a evoluat spre forma românească strigoi, printr-un intermediar vechi românesc strigoniu. Probabil într-un loc bântuit de asemenea strigoi, spre alungarea lor, s-a ridicat o biserică creștină, devenită, în Evul Mediu, sediul binecunoscutei Arhiepiscopii (maghiare) de Esztergom.

La început de an școlar… Marți, Sep 12 2017 

Am participat, ca părinte, la deschiderea noului an școlar. Dincolo de nesincronizări – asupra cărora nu voi insista – din mesajele transmise celor prezenți, și, în primul rând, celor ce beneficiază de Educație, NU am auzit nici o referire la: formarea de caractere, de oameni cu bun-simț, cu competențe profesionale, onești, care să creadă în Dumnezeu (credința măsurându-se în fapte bune față de „aproapele” și nu în „bifarea condicii” la biserică!), ori care se respectă pe sine și activitatea lor, dar și pe cei cu care interacționează și munca lor!

Sper să pot reveni, dar nu promit, cu completări!

Dumnezeu să ajute întreaga planetă, Omenirea/Umanitatea/Omenia, România, pe români!

Actualizare (16 septembrie 2017)/Post-scriptum: Am revenit, mai cu seamă spre a explica sensul, motivația ultimei propoziții de mai sus:

1. Rusia face, de peste 3 ani, „turism cu tancul” la vecini de-ai săi, dar care sunt și vecini ai noștri (Ucraina)

2. Cei care ne „conduc”, din dorința de a scăpa de anchetele penale și chiar de condamnări, vând țara și „cumpără” cu bani (salarii, pensii) populația acesteia

3. Conflictul din Siria nu se va sfârși curând, fără un acord clar, cuprinzător, care să-i includă pe toți participanții, la „vedere” sau „ascunși”, iar un corolar al acestui conflict (dar și al miopiei și idioțeniei generate de pace și confortul material al occidentalilor) este proliferarea terorismului

4. Un nebun, „frate” ideologic cu Ceaușescu, lansează bombe (atomice!) și amenință lumea cu ele, profitând de complicitatea, de zeci de ani, a vecinilor (China, Rusia) și de impotența politică a Vestului.

De Ziua Limbii Române! Joi, Aug 31 2017 

Acum 28 de ani, pe 31 August 1989, basarabenii au obținut recunoașterea limbii române, cu alfabet latin ca limbă oficială și la est de Prut. În cinstea acestui eveniment, cu urarea strămoșească de „La Mulți Ani!” frumoși și buni, limbii noastre străbune și vorbitorilor ei de pretutindeni, atașăm, mai jos, o dedicație muzicală, de peste Prut:

 

Despre reprezentarea parlamentară a maghiarilor din România (1919-2016) Duminică, Aug 20 2017 

În anul 2018 se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Reamintim, în acest an, s-au unit cu Țara Basarabia – la 27 Martie/9 Aprilie, Bucovina – la 15/28 Noiembrie și Ardealul, Banatul, Maramureșul, Sătmarul și părțile ungurene – la 18 Noiembrie/1 Decembrie. Ținând cont de reacția – nu tocmai inspirată – a conducerii UDMR, despre care am relatat aici, inclusiv în limba engleză (variantă verificată de domnul Eugen Vasilescu, căreia îi mulțumesc și pe acestă cale), în completarea acestor rânduri, vom veni cu mai multe exemple de cetățeni români de etnie maghiară care au reprezentat această minoritate în Parlamentul României. Am inclus în acest text doar datele legate de mandatele din Adunarea Deputaților (1919-1948), Marea Adunare Națională (1948-1989) și Camera Deputaților (din 1990 până azi). De asemenea, i-am inclus aici doar pe acei parlamentari maghiari care au avut mandat în legislativ cel puțin 5 legislaturi, consecutive sau nu. În paranteze, sunt trecute abrevierile formațiunilor politice* și perioada în care aceștia au avut mandat parlamentar.

  1. În perioada interbelică (1919-1939) – 7 deputați:

Jósika Ioan (LP/PP/PM, 1920-1938), Willer Iosef (PP/PM, 1920-1938), Bethlen György (PM, 1926-1938), Gyárfás Elémer (PM, 1927-1938), Jakabffy Elémer (PM, 1927-1938), Szentkereszthy Bela (PM, 1927-1938), Szabo Beni (PM, 1928-1938).

Media/deputat: 10 ani și o lună.

2. În perioada comunistă (1946-1989) – 12 deputați:

Banyai Ladislau (UPM/FDP/FUS, 1946-1975), Nagy István (UPM/FDP/FUS, 1946-1969), Takács Ludovic (UPM/FDP/FUS/FDUS, 1946-1980), Fazekas Janos (FDP/FUS/FDUS, 1952-1985), Kovacs György (FDP/FUS, 1952-1975), Uglar Iosif (FDP/FUS/FDUS, 1952-1989), Banc Iosif (FDP/FUS/FDUS, 1957-1989), Fazekas Ludovic (FDP/FUS/FDUS, 1957-1989), Szabó Emeric (FDP/FUS/FDUS, 1957-1980), Vida Geza (FDP/FUS/FDUS, 1957-1985), Fejes Iuliu (FUS/FDUS, 1965-1989), Gere Mihai (FUS/FDUS, 1965-1989)

Media/deputat: 28 de ani și 6 luni.

3. În perioada post-decembristă (1989-2016) – 9 deputați:

Borbély László (UDMR, 1990-2016), Kerekes Károly (UDMR, 1990-2016), Márton Árpád-Francisc (UDMR, 1990-prezent), Varga Attila (UDMR, 1990-2012), Antal István-János (UDMR, 1992-prezent), Kónya-Hamar Sándor (UDMR, 1992-2007), Kelemen Attila-Béla-László (UDMR, 1996-2016), Erdei Dolóczki István (UDMR, 2000-prezent), Kelemen Hunor (UDMR, 2000-prezent).

Media/deputat: 21 ani și 8 luni

De remarcat faptul că Márton Árpád-Francisc este veteranul deputaților maghiari din Parlamentul României, în care acesta a avut mandat, neîntrerupt, de la primele alegeri post-decembriste, până în zilele noastre. Recordmanul în ceea ce privește longevitatea este, însă, Uglar Iosif, care a avut mandat în Marea Adunare Națională 37 de ani (1952-1989), „ratând” doar primele două legislaturi postbelice (1946-1948, 1948-1952)!

*Abrevieri:

LP/PP = Liga Poporului, Partidul Poporului (1920-1926)

PM = Partidul Maghiar (1926-1938)

UPM = Uniunea Populară Maghiară (1946-1952)

FDP = Frontul Democrației Populare (1952-1969)

FUS = Frontul Unității Socialiste (1969-1975)

FDUS = Frontul Democrației și Unității Socialiste (1975-1989)

UDMR = Uniunea Democrată Maghiară din România (1989-prezent)

29 Iulie – Ziua Imnului Național al României Sâmbătă, Iul 29 2017 

Astăzi, 29 iulie este Ziua Imnului Național al României. Textul poemului „Un răsunet” a fost scris de ardeleanul Andrei Mureșanu, în vremea Revoluției de la 1848. Melodia, după unii a fost realizată de Anton Pann (român de origine balcanică, născut la Sliven, azi – în Bulgaria), aflat la Râmnicul Vâlcea, după alții ar fi o creație a lui George Ucenescu sau – o melodie religioasă cu largă răspândire în epocă – „Din sânul maicei mele”. Stabilirea ca dată a Imnului Național s-a făcut pe baza faptului că, cu melodia actuală, cântecul ar fi fost cântat, prima dată, la Râmnicul Vâlcea, la 29 iulie 1848.

Indiferent care este adevărul, cântecul devenit, după 1989, Imnul Național, a fost intonat, după zilele revoluționare din 1848, în timpul Războiului de Independență (1877-1878), în anii celor două războaie mondiale, în fericitul an 1918, în vremea Unirii celei Mari (când, în perioada noiembrie 1917-aprilie 1918, a fost Imnul Național al Republicii Democratice Moldovenești/Basarabiei, înainte de Unirea cu Țara), precum și în momentele decisive ale anului 1989, care a dus la căderea regimului comunist. Până și Ceaușescu a recitat versuri din actualul Imn Național, la ultimul său discurs, în 21 decembrie!

După 1989, pe lângă România, care a adoptat „Deșteaptă-te, române!” ca Imn Național în ianuarie 1990, și Republica Moldova a avut același imn, în primii ani după proclamarea Independenței, în perioada 1991-1994.

 

Imnul Național este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11.

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viață-n libertate ori moarte!” strigă toți.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrimi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

Preoți, cu cruce-n frunte! căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!

Despre (ne)reprezentativitatea „câștigătorilor” Miercuri, Iun 21 2017 

Azi s-a consumat o premieră: o formațiune (zisă) politică și-a dărâmat, prin moțiune de cenzură, propriul guvern. Acest „guvern” a fost învestit sub părinteasca „grijă” a șefului unui (așa-zis) partid politic din România. Acesta a decis, din motive de nimeni știute, să-și execute propriul executiv după nici jumătate de an de la învestire, printr-o moțiune de centură, pardon de cenzură, intitulată „România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor”.

Trecem acum peste faptul că România a fost (cât pe-aci să fie) confiscată în perioada când a fost promulgată și a fost în vigoare OUG 13, adoptată „noaptea, ca hoții”!…  Am vorbit despre asta la momentul oportun și chiar și după… Dar, a doua parte a titlului moțiunii merită ceva atenție. Democrație, după https://dexonline.ro, înseamnă, citez:

DEMOCRAȚÍE, democrații, s. f. Formă de guvernare în care supremația aparține poporului – Din fr. démocratie.

Termenul pornește de la sensul primar: „puterea poporului”. Voi lega această „putere” a poporului de „votul românilor”.

Vot-mandate 1990-2016

Astfel, după datele oficiale legate de alegerile legislative din ultimii 27 de ani, actuala coaliție are cea mai modestă susținere populară, atât ca număr de alegători care i-a votat (coloana 5), cât și ca procent din totalul alegătorilor înscriși pe liste (coloana 12), după cum arată tabelul de mai sus! Deci, tovarăși, supuși ai vechilului și ai unui șef de minuscul grupuscul, despre ce „democrație”, despre ce „vot al românilor” vorbiți dumneavoastră? A, poate vreți să „vorbiți” despre „votul” cetățenilor români de etnie maghiară din UDMR, formațiune cu care ați „negociat” o adevărată „trădare de țară”… Rușine, jigodiilor!

Ripensia – în liga a doua! Vineri, Mai 26 2017 

După doar un an în liga a treia, în care a promovat anul trecut din liga D (Timiș), Ripensia a promovat, azi, în liga secundă! Felicitări și succes în continuare!

O întrebare pentru (o mare parte din) „cei ce ne conduc”… Miercuri, Mai 3 2017 

VOI NU V-AȚI SĂTURAT SĂ FIȚI NESIMȚIȚI, NEOBRĂZAȚI, FĂRĂ BUN-SIMȚ, FĂRĂ CEI 7 ANI DE ACASĂ, FĂRĂ CARACTER ȘI FĂRĂ COLOANĂ VERTEBRALĂ???

Pagina următoare »