Corala „Armonia” (Constanța) – Colindul Sfântului Andrei Sâmbătă, nov. 30 2019 

Liviu Vasilică – Cântec de cătănie Sâmbătă, nov. 30 2019 

Brian Wilson – God only knows Vineri, nov. 29 2019 

Unirea Bucovinei cu România Joi, nov. 28 2019 

Acum 101 ani, la 15/28 Noiembrie, în Sala Sinodală a Palatului Metropolitan din Cernăuți, Congresul General al Bucovinei a votat Unirea acestei foste provincii habsburgice/austro-ungare, cu Țara.

La Bucovina

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nalte,
Apele lucinde-n dalbe diamante.

Peste câmpii-n zori.
Ale sorţii mele plângeri şi surîse;
Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise
Tainic şi uşor,
Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,

Inima mi-o fură şi cu dulci cuvinte
Îmi şoptesc de dor.
Numai lângă sânu-ţi geniile rele,
Care îmi descântă firul vieţii mele,
Parcă dormita;

Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,
Să-mi visez o soarte mândră de-al meu nume
Şi de steaua mea.
Când pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene

Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blând răsunătoare,
Cânt-a nopţii dulce, mistică cântare,
Cânt din Valhala.
Atunci ca şi silful, ce n-adoarme-n pace,

Inima îmi bate, bate, şi nu tace,
Tremură uşor,
În fantazii mândre, ea îşi face cale,
Peste munţi cu codri, peste deal şi vale
Mână a ei dor.

Mână doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipeşte, genele-mi sunt pline,
Inima mi-e grea;
Astfel, totdeuna când gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
Bucovina mea!

(Mihai Eminescu)

Sursa: https://motivepentrucondei.wordpress.com/2015/11/27/poezii-pentru-bucovina/

100 de ani de la semnarea Tratatului de la Neuilly Miercuri, nov. 27 2019 

Azi se împlinește un secol de la semnarea, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, a Tratatului de la Neuilly (cu Bulgaria). Acesta venea după actele similare, semnate cu Germania, la Versailles, la 28 iunie 1919 și cu Austria, la Saint-Germain. la 10 septembrie 1919.

Importanța acestor tratate pentru România era că, pe lângă anularea consecințelor nefaste ale „păcii” de la Buftea-București, din primăvara lui 1918, atât Austria, cât și Bulgaria, recunoșteau noile frontiere ale României, cu Bucovina și Cadrilaterul în componența teritoriului național românesc.

Ricchi e Poveri – Sara perche ti amo Marți, nov. 26 2019 

Antroponime derivate de la numele Sfintei Ecaterina Luni, nov. 25 2019 

Astăzi, în calendarul creștin-ortodox este prăznuită Sfânta Muceniță Ecaterina. Prilej, pentru noi, de a spune câteva cuvinte despre antroponimele derivate de la numele acesteia.

Numele apare, la noi, din Evul Mediu, în forme ca Ecatarina, Catarina, Catirina/Catrina, Icaterina și altele. De la aceste forme, feminine, s-a format și una masculină, Catrinu, de la care au derivat Catrinescu, Catrinoiu, Muntele Catrinului – supranume folosit de aromâni pentru Muntele Olimpului -, sau Codrii Catrinului, derivate de la numele așezării păstorești Ecaterina, situată la poalele acestuia. Dacă tot am amintit de toponime derivate, să menționăm că asemenea nume de locuri există și la românii nord-dunăreni: Catrinari, în Bucovina.

Ca forme antroponimice derivate mai amintim: Trina, Trinea, Trincă, Trincea, Trincu, Trincoi, Trâncă, Rina, Cătrin, Cătrina, Cătrânău, Catrea, Cătrea, Cătreanu, Cătrior. Acestea au și derivate toponimice, cum sunt Trinu sau Cătriorești.

Sub influență străină (germană, rusă, maghiară) s-a ajuns la forme precum Cati, Cata, Catea, Cătița, Căta (notată și la românii din Banatul sârbesc), Catu, Cătescu, Cătilă, Cătina (formă prezentă și la aromâni), Catina, Catinca, Tinca, Cătincea, Catoiu, Cătuiu, Cătuț, Cătuța, Cătoca și altele. De la acestea au derivat și toponime cum sunt: Căteasca, Cătulești, Cătina, Tinca, Cătuțul.

De la forma cu l, derivat din r – prezentă atât în română, cât și în albaneză, spaniolă, italiană și maghiară – Cătălina, au rezultat: Catalin, Catalina (formă atestată și la aromâni), Cătălina, Catelina, Cătălin, Cătălina, Cătălinoiu.

Mesaj pentru învingătorii de azi! Duminică, nov. 24 2019 

Pentru tovarășii din aripioara gălbăjită a uslamului și pentru Marele Blatist: NU VĂ SEMEȚIȚI! N-ați învins voi, a fost un „referendum” al „plăcuțelor muedeze” contra ciumei roșii! Va fi câștigat Baronul Muthausen, dar românii și România – NU!

Respect și felicitări celor aproape 1 milion de „ăștia” din Diaspora care au votat!

Andrea Bocelli – Santa Claus is coming to town Duminică, nov. 24 2019 

Black/Colin Vearncombe – Wonderful Life Sâmbătă, nov. 23 2019 

Pagina următoare »