Începând din epoca medievală, odată cu generalizarea, treptată, a numelui dublu, din care, alături de numele de botez, al doilea devine numele de familie, se afirmă, treptat, un nume care va ajunge, în zilele noastre, prin numeroasele sale variante și derivate, pe prima poziție ca frecvență în spațiul românesc: Popa. Cele mai răspândite variante și/sau derivate sunt Pop – mai ales în Ardeal, Popescu – în sudul și estul țării, respectiv Popa, dar și Popov (de influență slavă) – la est de Prut, în Basarabia. De fapt, luate independent, Popescu, Popa și Pop ocupă, în această ordine, locurile 1, 2 și 5 între numele de familie actuale din România, iar Popa se situează al optulea în R. Moldova.

Termenul popă este de origine slavă, are sensul de preot, și pare a fi derivat din grecescul pap(p)as, din care a rezultat și papă, cuvântul care desemnează pe conducătorul Bisericii Romano-Catolice, precum și, într-o formă apropiată, pe englezul pope, cu aceeași semnificație. Se pare că, tot de la slavi, a pătruns, odată cu creștinarea ungurilor, în secolul al XI-lea, termenul ce definește preotul, în maghiară: pap(p). Numele Popa, precum și derivatul său, Popescu apar în veacul al XV-lea în spațiul românesc. După apariție, s-a utilizat frecvent, ajungând deja între primele nume în sudul Transilvaniei (neîntrerupt, după 1500) sau în Moldova (din veacul al XVIII-lea), pentru ca astăzi Popa să fie cel mai important în Moldova, Basarabia, sudul Transilvaniei și în sudul țării, Popescu  să apară, frecvent, din Banat și Muntenia până în nordul Moldovei și în Bucovina, iar Pop să predomine în Ardeal, Maramureș și Crișana. Însemnătatea numelui în onomastică arată importanța arătată în trecut de români activității religioase.

În spațiul carpato-balcanic, pe lângă România, unde Popa/Pop/Popescu/Popovici, cu variante și derivate, este pe prima poziție și R. Moldova – unde  Popa/Popescu/Popov/Popova/Popovici este consemnat al treilea, țările în care există forme echivalente în primele zece sunt Grecia – cu un mare număr de variante și derivate – Pap/Papa/Pappa/Papas/Pappas/Papadaki/Papadakis/Papadopoulos/Papadopoulou/Papachristou/Papadimitriou/Papageorgiou/Papaioannou/Papakonstantinou/Papanastasiou/Papandreou/Papanikolaou/Papathanasiou/Papatheodorou/Papazoglou – situate pe primul loc, Muntenegru – cu formele Popović/Popovik pe locul 6, Cipru – unde Papas/Papadopoulos/Papadopoulou/Papageorgiou/Papaioannou/Papamichael/Papanicolaou/Papantoniou/Papapetrou se află pe locul 10, aceeași ocupată de Pap/Papp în Ungaria. În alte țări, numele se regăsește în top 100: în R. Macedonia – Poposki/Popov/Popova/Popovska/Popovski ocupă locul 11, în Ucraina – Popov/Popova/Popovich apar pe poziția a 14-a, în Serbia – Popov/Popović sunt prezente pe locul 16, în Bosnia-Herțegovina – Popović este al 17-lea, în Bulgaria – Popov/Popova ocupă locul 18, în Croația – Popović se situează pe poziția 26, în Belarus – Popov/Popova se situează pe locul 44, iar în Slovenia – Popović este situat pe poziția 97.

Remarcăm prezența fie în primele 10, fie în top 100 a numelui, cu diverse forme (având mai multe variante și/sau derivate), mai cu seamă în lumea creștină ortodoxă, fie în cea românofonă (România, R. Moldova), fie în cea grecofonă (Grecia, Cipru), ori în cea slavofonă, fie din Balcani (Muntenegru, R. Macedonia, Serbia, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria), fie din Europa Estică (Ucraina, Belarus). Biserica romano-catolică a utilizat mai rar asemenea nume, atestate mai frecvent doar în țări din vecinătatea lumii ortodoxe românești și/sau slave balcanice: Ungaria, Croația, Slovenia. Notăm faptul că, dintre statele cu ponderi semnificative de musulmani, doar Bosnia-Herțegovina se regăsește printre țările cu atestări numeroase ale numelui, precum și înscrierea în acest grup a tuturor republicilor componente ale fostei Iugoslavii.

În onomastica românească s-a conservat și forma preot/preut cu varianta românească balcanică preftu, rezultate din latinescul presbiterus. Deși mai rar atestate, numele rezultate se localizează în tot spațiul românesc în forme ca Preut, Preotescu, Preoteasa, Apreutesii, Preuțescul, sau, la aromâni – Preftu. Remarcăm, ca un relict din vremea romanizării parțiale pe care au cunoscut-o și strămoșii albanezilor (care s-au și creștinat, probabil, în aceeași vreme!), păstrarea antroponimului Prifti, asemănător cu forma aromânească și destul de frecvent, din moment ce numele ocupă, în prezent, poziția a 20-a.