România ȘI Europa! România ÎN Europa! Duminică, mai 26 2019 

De multă vreme intenționam să „aștern” aceste rânduri, care să evidențieze rolul Europei în istoria și devenirea națională a României. Acest lucru s-a manifestat încă de la „nașterea” statului român, odată cu Unirea Principatelor (1859). Atunci, statele europene prietene ale românilor au „strecurat” în Convenția de la Paris (actul pe baza căruia s-au desfășurat alegerile pentru Adunările Elective de la Iași și București) dreptul oricărui cetățean (pământean) dintr-un principat de a candida și DE A FI ALES într-o funcție electivă și în celălalt principat! De această prevedere s-au folosit unioniștii de la Iași și București, alegându-l pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor, în ambele țări-surori!

Europa este cea care, la „majoratul” statului român (1877, când Principatele Unite împliniseră 18 ani!), au consfințit, prin Conferința de Pace de la Berlin (1878), Declarația de Independență, publicată în Monitorul Oficial, la 10/22 Mai 1877. România intra, astfel, în rândul națiunilor europene (și ale Lumii), ca stat care putea – și merita! – să-și decidă și să-și croiască singură viitorul.

A venit momentul Uniri(lor) de la 1918, când, pe rând, Basarabia, Bucovina, Transilvania (cu Banatul, Crișana și Maramureșul) s-au (re)unit cu Țara. Din nou, frontierele naționale ale României Mari, au fost consfințite, în cadrul Conferinței de la Paris (1919-1920), prin acordul (și cu sprijinul marilor puteri, europene – Regatul Unit, Italia și, în primul rând, Franța). Fără efortul geografului francez Emmanuel de Martonne, granița de vest a țării ar fi fost alta, mai nefavorabilă decât cea de azi. Atât este aceasta de justă, încât până și dictatorul Stalin a decis revenirea la ea, reacordând întreaga Transilvanie României, la o altă Conferință de Pace de la Paris (1946-1947).

În fine, ultimul eveniment în urma căruia România nu doar că merita să fie în Europa, dar a și devenit – inclusiv politic – parte a ei, este aderarea țării la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007. Dacă nu intram în UE și, mai înainte, în NATO (2004), azi am fi semănat cu Ucraina, sau poate, chiar mai rău!…

Reclame

Despre cum „istoria se repetă” (Doamne, ferește!) și ipocrizia unor unguri… Duminică, mai 26 2019 

Am început, de câteva zile, introducerea în calculator a datelor electorale de la alegerile legislative din Ungaria, începând cu anul 1920 (cele din perioada habsburgică/austro-ungară sunt deja introduse). Deși, în aparență, după retragerea pe granițele interbelice a armatelor română (iunie 1920) și sârbă/iugoslavă (septembrie 1921), Ungaria părea să fi revenit la democrație, era doar o impresie! Au fost aleși parlamentari dintr-un larg spectru politic (de la socialiști la extrema-dreaptă – la fel era și la noi, de pildă!), dar, din 1920, până în 1931 (4 scrutinuri – 1920, 1922, 1926, 1931) N-AM GĂSIT NICI O ALTERNANȚĂ LA GUVERNARE, formațiunea de guvernământ (conservatoare, chiar cu accente naționaliste) având o majoritate clară de mandate (160-170 din peste 240 de locuri), iar celelalte formațiuni – restul (de regulă, sub 30-35 de mandate fiecare)….
Și m-a „lovit” asemănarea cu situația actuală: din 2010 (deci, deja, de 9 ani!) Fidesz câștigă majoritatea! Și au fost 3 scrutinuri (2010, 2014 și 2018), în care, pe lângă larga majoritate conservatoare, există și forțe extremiste (Jobbik – un fel de prm local), ajuns a doua formațiune politică maghiară, înaintea socialiștilor, care „trag să nu moară”, exact ca în interbelic! Să mai adaug că, în perioada interbelică, echivalentul Jobbik de acum era formațiunea lui Szalassy – „Crucile cu Săgeți” (de orientare pro-nazistă) și că, exact din anii 1930 (după 1933, când au venit naziștii la putere în Germania), Ungaria s-a „reorientat” spre revizionism fățiș.
Ce avem azi? O manifestație în Piața Eroilor, care cere „Justice for Hungary” (adică, anularea, sau măcar reducerea consecințelor teritoriale față de Ungaria!) și o strânsă prietenie între musiu orbanovics de la Budapesta și tartorul de la Kremlin, pre numele său, putler!…

Deocamdată, diferența (esențială!) față de interbelic, e apartenența atât a României, cât și a Ungariei, atât la NATO, cât și la UE. Altfel, de mult scria „Ucraina” (și) pe noi!…

Și încă una, dar de la noi, prin „coloana a cincea” a Ungariei, zisă udmr! Acest grup anti-național se „plânge” de situația de la Valea Uzului, unde, cică, maghiarii ar fi „nedreptățiți”. Dar, ia să vă arătăm noi nedreptate, pe bune, nu închipuită, bandiți udemeriști ce sunteți!
Am căutat, pe site-ul http://www.cdep.ro/pls/dic/site2015.home, câți deputați de etnie română au reprezentat MINORITATEA ROMÂNĂ DIN HARGHITA ȘI COVASNA în perioada 1990-2016 (până azi, deoarece legislatura începută în 2016, se încheie în 2020). Dacă, în Covasna, din 4 parlamentari, unul e român (nu contează partidul), în Harghita, exceptând anii 1990, 2004 și 2008, când am avut un deputat (din 6, în 1990 și din 5 – în ceilalți ani), în anii 1992, 1996, 2000, 2012 și 2016, minoritatea română din Harghita a avut ZERO DEPUTAȚI! Per total, în Secuime, cu excepția anilor 2004 și 2008, când procentul deputaților români (2 din 9) a fost de 22,2%, și a anului 1990 (2 din 10, deci 20%), în rest, ponderea parlamentarilor români a fost INFERIOARĂ CELEI A ROMÂNILOR DIN ZONĂ! După recensămintele din 1992, 2002 și 2011, procentul deținut de români s-a situat între 17,8% – în 1992 și 2002 și 16,6% – în 2011! Datele de la recensăminte se pot verifica ușor, pe net!
Iar media reprezentării românilor, prin deputați de etnie română în Covasna- Harghita, pentru perioada 1990-2019 (inclusiv actuala legislatură!) este de 15,1%!!!
Deci, trădători udemeriști, cine e „nedreptățit”, „persecutat” în România???
Guviermi de la București, ce-ați făcut, în acești 30 de ani, pentru schimbarea în bine (pentru românii din estul Transilvaniei) a acestei situații???

Cred că răspunsul la întrebarea de mai sus se găsește, în parte, aici: „ The post-war Hungarian economy suffered from multiple challenges. Hungary agreed to pay war reparations approximating US$300 million to the Soviet Union, Czechoslovakia, and Yugoslavia and to support Soviet garrisons.”. Deci, Ungaria post-belică a plătit reparații de război pentru (fostele) Cehoslovacia și Iugoslavia, dar României – nimic??? Păi, pe de-o parte, o fi zis tovarășul stalin că, statelor slave să li se dea (așa cum, cred, fiind deja Bulgaria în „tabăra comunistă” nu era ca același bolșevic de la Kremlin să redea Cadrilaterul României!), dar nici „cozile de topor” de la București (aceleași care au dat sovieticilor Insula Șerpilor, pe bază de proces-verbal, în 1948) nu s-au agitat să ceară ceva!… Iar guviermii post-1989 sunt continuatorii ălora veniți în/după 1944, cu ocupantul sovietic!

Dacă vor respect reciproc, compasiune și dialog, tovarășii plângăcioși de la Budapesta să facă bine, mai întâi, să-și ceară scuze pentru Ip, Trăznea, Moisei și alte locuri, unde au maltratat, violat și ucis români ardeleni!

Considerații despre ascensiunea extremismului în Europa… Sâmbătă, mai 25 2019 

Mi-am amintit, de curând, că, într-o lucrare apărută în 2008, făcând unele prognoze (cu rezerve) referitoare la creșterea însemnătății mișcărilor extremiste în Uniunea Europeană, scriam:

Extrema dreaptă, cu apariţii sporadice în trecut, când a fost reprezentată de parlamentari din Germania, Italia şi Franţa, are adepţi în vremurile noastre şi va avea şi pe viitor în Belgia, Austria, România şi, probabil, Bulgaria; Se evidenţiază diversificarea continuă a numărului de grupuri parlamentare, de la 4 în primii ani ai Adunării, la 7 în prezent (pentru câteva luni, în 2007, chiar 8). De asemenea, se observă că cele două grupuri importante – popularii şi socialiştii – au ocupat în permanenţă primele poziţii, alternând doar întâietatea; creştin-democraţii s-au regăsit în frunte din 1952 până la primele alegeri europene, socialiştii fiind pe primul loc timp de 20 de ani (1979-1999). Se preconizează menţinerea situaţiei actuale, cu popularii în frunte, din 1999, şi în următorul deceniu, ca şi consolidarea ponderii grupărilor liberalilor, ecologiştilor şi euroscepticilor.”

Textul evidențiat este cu caractere bold. Pentru conformitate, acesta este preluat din: Ionel Boamfă, Ana-Elena Stan (2008), Parlamentul European. Evoluție. Structură politică. Alegeri europarlamentare, Editura PIM, Iași, p. 54.

(Un fel de) sondaj… Joi, mai 23 2019 

Ținând cont de faptul că vin alegerile europarlamentare (în cadrul cărora, deja, britanicii și olandezii au votat deja, azi!) și mai avem și un referendum, „lansez” un (fel de) sondaj, cu câteva întrebări:

1.Mergeți la vot?

2.Cu cine veți vota?

3.Participați și la referendum?

4.Dacă da, ce veți vota?

Sper ca „sondajul” să aibă mai multă „audiență” decât prelegerea (ratată) din cadrul „Săptămânii europene”!

Alte câteva gânduri (și rânduri) legate de geografia electorală europeană… Joi, mai 23 2019 

Acum o lună, înainte de Sfintele Paști, am definitivat introducerea în calculator a datelor legate de alegerile din Regatul Unit, la nivel regional… Fiind mai mult plecat, ulterior, activitatea a luat o „pauză”, întreruptă alaltăieri, când a început introducerea în calculator a statisticilor electorale pentru Ungaria. Deși planul inițial era altul – vizând continuarea activității cu datele pentru Franța, Italia, Spania și Portugalia, cred că vor urma Polonia, Cehia, Slovacia (începând cu Cehoslovacia interbelică), spațiul ex-iugoslav, Bulgaria, Grecia, Cipru, Turcia (după prăbușirea Imperiului otoman, care e introdus deja), spațiul ex-țarist/ex-sovietic, țările nordice, și, abia pe urmă, Franța și Italia, urmate de spațiul iberic, Elveția, Olanda și Irlanda. Statele mici, chiar liliputane (Albania, San Marino, Monaco, Andorra, Luxemburg, Liechtenstein) rămân exact la final.

În general, în această (dez-)ordine, „prioritatea” o au țările/zonele cu multe informații neclare, incomplete, poate chiar lipsă, lăsând mai la final statele pentru care evidențele statistice sunt clare. Oricare ar fi, însă, ordinea statelor, sper să apuc ziua în care această activitate va fi finalizată. Atunci va urma realizarea fondurilor de hartă, la nivel regional european, dar, de-acum asta va fi o altă „poveste”!… Să ajungem până acolo!

Adevăratul patriotism Duminică, apr. 21 2019 

După Gheorghe Pomuț și Nicolae Tesla (Teslea), am mai aflat de un român ajuns în America (de care nu știam!), care a făcut mai mult decât cinste României

Ion Caba (John Kaba) s-a născut în Ardeal (în secolul al XIX-lea), sub stăpânire austro-ungară, a emigrat în Statele Unite, unde a ajuns la gradul de căpitan, în armata americană. După încheierea primului război mondial, a sosit la Chișinău cu o dublă misiune: să distribuie ajutoare americane populației locale și să prezinte un raport pentru delegația americană, participantă la Conferința de Pace de la Paris, referitor la Basarabia.

Plecând urechea la intrigile rușilor și la intensul lobby făcut de emigrația rusă peste Ocean, delegația americană nu doar că susținea minciunile rusești, dar cerea „plebiscit” peste Prut – numai în județele românești, celelalte urmând să fie retrocedate Rusiei! Era nevoie, așadar, în spiritul echității, să se asculte și opinia românilor și, mai ales, să fie obținute informații direct de la fața locului. Căpitanul John Kaba era omul potrivit deoarece, fiind ardelean, știa să vorbească românește.
Raportul, intitulat „Politico-economic review of Basarabia” (36 pagini), cuprinde referințe la starea regiunii după război și, prin pledoaria hotărâtă și sinceră a căpitanului John Kaba pentru cauza românească, a schimbat cu 180 de grade poziția delegației americane (și a celei britanice), care nu a mai cerut „plebiscit” în Basarabia și, a acceptat, tacit, după 1920, includerea Basarabiei în cotele de imigranți alocate, anual, României!…

Am citit, deja, raportul și sunt acolo câteva pasaje, incredibil de actuale, despre soldatul român loial și prietenos (apropos de apartenența, astăzi, a României la NATO)! De remarcat că, în textul raportului, începând chiar din titlu, autorul folosește toponimia românească din Basarabia, inclusiv acest regionim și nu pe cel de sorginte rusească – Bessarabia.

Contribuția căpitanului John Kaba la recunoașterea internațională a Unirii Basarabiei cu Țara (1918) a fost revelată de istoricul basarabean Octavian Țîcu (ales, recent, deputat de Ungheni, din partea Blocului ACUM, în Parlamentul de la Chișinău).
Habarniștii guviermi de la noi n-au însă treabă cu asemenea chestiuni!… Mai ales că au de pus „în practică” niște „directive” primite de la Răsărit, cu litere chirilice, de „scăpat” de la pârnaie, cu orice preț, borfașul-șef…

Ce înseamnă să fii om de cuvânt, de caracter… Miercuri, apr. 10 2019 

Tot „săpând” la alegerile parlamentare din Regatul Unit (cele de acum un secol), am dat peste această poveste:

„O’Connor was elected Member of Parliament for Galway Borough in the 1880 general election, as a representative of the Home Rule League (which was under the leadership of William Shaw, though virtually led by Charles Stewart Parnell, who would win the party’s leadership a short time later). At the next general election in 1885, he was returned both for Galway and for the Liverpool Scotland constituencies, which had a large Irish population. He chose to sit for Liverpool, and represented that constituency in the House of Commons from 1885 until his death in 1929. This was the only constituency outside the island of Ireland ever to return an Irish Nationalist Party MP. O’Connor continued to be re-elected in Liverpool under this label unopposed in the 1918, 1922, 1923, 1924 and 1929 general elections.”.

Adică, după revolta irlandeză de Paști din 1916, războiul irlandezo-britanic din 1919-1921 și separarea (marii părți a) Irlandei de Regat, din 1922, irlandezul (naționalist!) O’Connor a fost re-ales, la Liverpool, în Anglia, ca deputat în Parlamentul britanic, în 1923, 1924 și 1929, fără a se mai înscrie alt contra-candidat! Ba, mai mult:
„He became “Father of the House of Commons”, with unbroken service of 49 years 215 days”
și „He was the last Father of the House to die as a sitting MP until Sir Gerald Kaufman in 2017”

Toată această activitate parlamentară de jumătate de veac, în același partid, al naționaliștilor irlandezi!

Încercând o comparație, după Unirea Transilvaniei cu România, ar fi însemnat ca, măcar un deceniu, la Debrecen sau Miskolc, să zicem, ungurii să aleagă un deputat român în Parlamentul de la Budapesta!

Așa ceva nu s-ar fi văzut și nici nu se va vedea în acest colț de Europă! Or fi briții „perfidul Albion” dar n-au degeaba „The House of Commons”, aleasă prin vot, de vreo 7-800 de ani!…

În plus, n-am cunoștință ca, la noi, să avem vreun parlamentar cu o activitate atât de îndelungată (dacă o fi – mă voi documenta, că am de unde! 🙂 ), în același partid și nici ca acesta să fie declarată „Părintele Adunării/Camerei Deputaților”! Unde? Acolo unde scrii Parlamentului, de două ori că vrei să-i evidențiezi activitatea și nu-ți răspunde nimeni, nici după ani de zile???

Baza de date electoral-geografice la nivel regional european Miercuri, mart. 27 2019 

Activitatea de completare a bazei de date electoral-geografice europene, la nivel regional (NUTS 2 sau echivalent) continuă. Ieri (marți) seară, târziu, am terminat de introdus datele pentru Belgia… Mi-am amintit, atunci, de un film vechi, al cărui titlu este „Dacă e marți, e Belgia”! 🙂

Trebuie să mă decid ce țară va urma în continuare. Probabil, Regatul Unit…

Respectul românilor față de proprietatea privată, ieri și azi… Marți, mart. 26 2019 

Cei care „visează” (că înțeleg că era vorba de „vise”) că va dispărea proprietatea privată, ar fi bine să citească extrem de atent aceste rânduri…

Lucrez într-un domeniu care analizează semnificația unor realități ale trecutului, cum ar fi sensul numelor de locuri (al toponimelor). În acest spațiu, fie că te uiți pe hărțile topografice, fie pe un inventar de asemenea nume cules de la cine știe care din „înțelepții satelor” românești, găsești nenumărate nume de tipul: Dealul lui Gheorghe, Pârâul lui Ion, Pădurea lui Stan, Valea Popii, etc… Acestea semnifică faptul că, un localnic, Gheorghe, Ion, Stan, Popa, era proprietar al (unei părți) din dealul, pârâul, pădurea sau valea amintite mai sus! O asemenea denominare arăta recunoașterea, de către comunitatea locală a acestor proprietăți, toți membrii comunității fiind conștienți, că, la rândul lor, și proprietatea lor este recunoscută!

După instaurarea comunismului, printre măsurile regimului, alături de colectivizare (care a comasat nenumărate mici parcele țărănești, proprietatea câte unui Gheorghe, Ion, Stan, Popa…), s-au numărat și ștergerea sau neînregistrarea, pe hărțile topografice, a numelor acestor parcele, urmărindu-se ca numele lor să se uite, să se piardă!


Ce a urmat, după 1989? În ciuda declarațiilor unei fosile comunist(oid)e – la Focșani, în 2001! – cum că proprietatea privată „este un moft!”, dacă vă uitați pe statisticile Eurostat, România este țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe – peste 96%! Eu văd o legătură strânsă, o continuitate, între mesajul, dinspre trecut, al toponimelor, și realitatea statistică actuală: ROMÂNII AU RESPECTAT ÎNTOTDEAUNA PROPRIETATEA PRIVATĂ!

Câteva aprecieri despre recentele alegeri trans-prutene… Miercuri, mart. 6 2019 

În cel de-al doilea stat român(ofon) au avut loc, de Dragobete, alegeri legislative. Acestea trebuiau să se desfășoare în noiembrie trecut, dar au fost amânate până după Sărbători…

Prezența la vot – modestă: sub 50%. Asta – cu toată vânzoleala dată de „turismul electoral” cu transnistreni, care, din 1990, zic că au „rmn”, dar, brusc, și-au amintit că „locuiesc” în R(ss)M(oldovenească). „Reîmprospătarea” memoriei a venit de la Kremlin, oare (întrebare retorică… sau nu?)?

Pe lângă „turismul electoral” – una din „formele” de „(frip)turism” practicate la Răsărit de UE/NATO (alături de „turismul cu tancul”, „promovat” de vreo 5 ani, în Ucraina), s-a furat la greu! Atât în beneficiul rusofonilor (psrm), cât, mai ales, al „pro-europenilor” (pd) „văpsiți”, în realitate, cel puțin la fel de rusofoni precum ăilalți!

Aflu că ppș („partidul politic șor” – ex-ravnopravie) e de „orientare” (așa-zis) „social-conservatoare”! Nu zău! Când afirmă că societatea sovietică oferea mai multă bună-stare decât cea actuală, eu nu-l pot încadra decât la comuniști! Și, sigur, unul din complicii la „furtul miliardului” (titularul „partidului”), e un „iepure” care „aleargă” pentru pd, psrm sau pd+psrm!…

Sistemul (așa-zis) „mixt” a favorizat furtișagurile, făcute, mai ales, în favoarea pd: nu s-a furat doar în „republică”, ci, după un „model” patentat și la vest de Prut, și în Diaspora, mai ales în Occident (începând cu obstrucționarea alegătorilor – din România, până în Apusul Europei)…

Cu toate astea, speranțe sunt! Dacă Nordul e „roșu”, Sudul (găgăuzo-bulgar) – cam tot așa, iar de la Transnistria nu se aștepta din 1990 să-și fi modificat „opțiunile”, partea centrală e pro-europeană! Nu doar la Chișinău (inclusiv, mai ales, suburbiile acestuia), ci și unele raioane din vecinătate: Criuleni, Telenești…

De-altfel, preferințele post-sovietice, preponderent liberale, ale părții centrale a Basarabiei (re)înnoadă tradiția interbelică de a susține liberalismul românesc. Ultimul scrutin se înscrie în aceeași linie.

Pe de altă parte, dacă la nivel național, făcând (cu mare dificultate!) o medie ponderată a votului celor două tipuri de circumscripții (proporționale – ca mai înainte, respectiv „uninominale”, „desenate prin metoda „gerrymandering”), Blocul ACUM a ieșit al doilea (la mandate a fost, iar, furat, fiind pe locul 3!), sunt mai multe raioane, în afara părții centrale, unde pro-europenii au ieșit onorabil, cu toată campania (inclusiv, mai ales, în mass-media, extrem de ostilă lor!), pe poziția a doua: Călărași, Nisporeni, Hâncești, Cimișlia, Leova, Cahul și, surprinzător, Dubăsari (partea de Transnistrie controlată de Chișinău)! Este vorba de raioane din partea centrală și din cea sudică a Basarabiei.

La mandate, față de 2014, extrema stângă (psrm, față de pcrm-psrm, acum 4 ani și ceva), a „bătut pasul pe loc”. În schimb, prin furt și controlul mass-media, pd („patronul” lui știe de ce) și-a dublat ponderea. Aparent, a pierdut mișcarea pro-europeană… Dar, dacă în 2014, aceasta era reprezentată, alături de PL (ieșit în „decor”, meritat, zic eu, după colaborarea la „guvernare” cu pd-ul oligarhic!), de PLDM, condus de condamnatul filat, un complice mai vechi și de mai lungă durată al oligarhului, pro-europenii au câștigat în calitate. Dacă nu fac vreo năzbâtie, șansele lor de a înclina „balanța” spre Europa (via România), cresc serios, în direcția viitorului scrutin.

A mai fost și un referendum. Pentru reducerea numărului de parlamentari și demiterea de către popor a deputaților care nu-și fac treaba. A trecut, dar, deși propunerile sunt interesante, având în vedere cine le-a propus, mai bine nu comentez…

P.S.1. România a fost „pe nicăieri” înainte de și în toată povestea asta electorală! Dacă guviermii „ciumei roșii” nu doar că nu mai vor ei în UE/NATO (bănuiesc, după „apeluri telefonice” de la Kremlin!) și chiar iau sfaturi de la oligarhul pd, despre „Baronul Muthausen” aus Kotrotcheni – numai de bine! Dumnealui a zis de multă vreme „Nein!”, deoarece Basarabia nu are nici plaje (ca la Miami), nici pârtii de schi, ca la Păltiniș sau în Șureanu… Ar mai fi fost USR (și PLUS), ce și-au declarat sprijinul pentru forțele pro-europene basarabene, dar au și ei problemele lor, multe – create de ticăloșii de la noi…

P.S.2. După o (re)actualizare a mandatelor etnicilor români din spațiul carpato-balcanic, reiese că, din 2013-2014, în nici o altă țară (exceptând cele două state românești) NU MAI EXISTĂ PARLAMENTARI DE ETNIE ROMÂNĂ! Pun asta și pe seama efectului uslamist (ajuns la putere în 2012!), dar și a dezinteresului locatarului prezidențial, aflat în „sezonul 1” al filmului (de neam-prost!) „Cinci ani de vacanță (la Cotroceni)” (2014-2019)! Probabil că Herr Muth aus Hermannstadt (Sibiu) mai vrea, din toamnă și „sezonul 2” (până în „douăzeci-douășpatru”), dar e posibil ca electoratul să zică la fel – NEIN!

Cel puțin de al meu vot, s-a lins pe bot, pe veci! De tot!

Pagina următoare »