Actualizări legate de Țara Oltului… Vineri, iul. 15 2022 

Geografie electorală and Geografie politică and Opinii , , Paganel 20:32

Am revenit, după o perioadă mai lungă de „pauză”, la activitățile legate de Țara Oltului. Am descoperit că, dacă pentru zona menționată, de vreo 15-20 de ani, există un fond de hartă, nu doar la nivel comunal, ci chiar la nivelul așezărilor actuale (sate, orașe și chiar cu delimitarea unor zone specifice ale Făgărașului – fosta comună Galați și Colonia Combinatului Chimic), pentru diferitele delimitări ale districtului/comitatului/județului Făgăraș nu aveam așa ceva, nici măcar la nivelul comunelor (actuale). A durat un pic (mai puțin de o oră), însă am izbutit să definitivez un fond, general, incluzând atât comunele Țării Oltului, cât și pe cele ale fostului județ, dar și un altul, care include fosta plasă a Branului, alipită în 1863 districtului (din 1872, comitatului) Făgăraș, rămasă și în componența județului interbelic, până la reforma administrativă din 1925.

La acest(e) nivel(e), am trecut, apoi, la calcularea valorilor procentuale, legate de rezultatele alegerilor legislative (pentru Camera Deputaților) și locale (pentru Consiliile Locale), consemnate după 1989 în această zonă.

 

Cum se… complică (sau nu?) analiza la nivel de cartiere a datelor legate de municipiul Făgăraș… Sâmbătă, iun. 25 2022 

Geografie istorică and Geografie politică and Opinii and Studii de (ne)caz , , , Paganel 17:49

Zilele trecute am definitivat recalcularea, la nivel de cartiere, a datelor legate de structura etnică, lingvistică și confesională a populației, pe o perioadă de câteva secole… Toate bune și frumoase, însă, dacă vreau să folosesc analiza multivariată (mai exact, analiza în componente principale) am nevoie de minim 30 de unități spațiale… Cartierele dese(m)nate deja sunt în număr de 14… Cum și „la case mai mari” (de pildă, pentru cartierele Iașilor, o așezare urbană mult mai mare) s-a procedat în mod similar (adică, au fost redesenate cartiere mai multe și mai… mărunte), aceeași operațiune urmează să o realizez și eu… Și nu e singura treabă (re)desenarea poligoanelor pentru cartiere mai mici, deoarece, concomitent, este necesară recalcularea tuturor datelor – populație totală, densitatea populației, structura populației după etnie, limbă, confesiune – pe noile cartiere… Care, deja, au fost determinate, urmând să purcedem la treabă!…

Știu deja că aiasta va dur(e)a, dar… asta e! Și în asta constă „farmecul” cercetării științifice, nu? 🙂

 

Câteva rânduri despre evoluția structurii etnice a populației cartierelor făgărășene în ultimele (aproape) 4 secole… (I) Marți, apr. 19 2022 

Geografie istorică and Geografie politică and Opinii , , Paganel 19:43

Ideea a „încolțit” de mai multă vreme, cel puțin din momentul în care am reușit să determin atât evoluția teritorială a orașului, cât și a populației cartierelor sale, pentru ultimul mileniu. Ultimul „impediment” era constituit, până la finalul săptămânii precedente, de faptul că nu reușisem să descarc datele pentru oraș din Conscripția austriacă din 1819-1820. Sâmbătă și duminică am definitivat acest „pas”, trecând, imediat, la efectuarea calculelor atât pentru Urbariile Țării Făgărașului din secolul al XVII-lea (aproximativ, anii 1632-1648), cât și pentru Conscripția austriacă din 1721-1722. Au urmat datele din Anuarul SOCEC al României Mari, din 1925 și cele din cartea de telefon a României din 1959. Ultimul moment, cu cele mai detaliate date, a fost reprezentat de listele electorale din 2004, centralizate pe cartiere în cursul zilei de ieri. Astfel, până în perioada interbelică, am beneficiat de date, la „distanță” de circa un secol, pentru (aproximativ) anii 1640, 1722, 1820, 1930 (am „legat” datele din 1925 de Recensământul populației), urmate de anii 1956 (cel mai apropiat Recensământ de datele din cartea de telefon) și 2002 (Recensământ cu date apropiate de cele din listele electorale).

Intervalele nu sunt egale (era și greu de obținut așa ceva!), dar, cu toate acestea, oferă informații interesante și, zicem noi, credibile. În secolele XVII-XVIII, doar 6 din actualele cartiere aveau spații construite și locuite – Centru, Titu Perția, Galați, Tudor Vladimirescu, Vasile Alecsandri și Vetaranilor. De la începutul veacului al XIX-lea încep să se schițeze și cartierele (de azi) 13 Decembrie și Negoiu, pentru ca, în perioada interbelică, după construcția căii ferate Sibiu-Brașov, să se dezvolte și cartierul Gării, tot atunci apărând și primele instalații industriale în Combinat (dar fără locuințe, până după ultimul război mondial). În perioada comunistă apar toate celelalte cartiere: înainte de 1960 – Combinat și Florilor, iar după acest moment – Meltea, Ion Creangă și Vlad Țepeș.

Până pe la 1800, actualul cartier Centru a deținut, continuu, circa jumătate din populația totală, structura etnică a acestei arii influențând, semnificativ, configurația etnică generală a târgului. Dezvoltarea ulterioară a orașului, apariția noilor cartiere a făcut ca ponderea zonei centrale să scadă, din perioada comunistă aceasta fiind depășită, sub aspect demografic de cartiere mai noi, „înzestrate” cu numeroase locuințe de tip colectiv (blocuri): 13 Decembrie și Tudor Vladimirescu. Totuși, nici unul dintre cartiere nu a mai ajuns la mai mult de un sfert din totalul populației urbei.

Datele demografice, în parte estimate, de până în veacul al XIX-lea, lasă să se întrevadă, pe ansamblul localității, o scădere continuă a ponderii românilor, de la 58,3% la jumătatea secolului al XVII-lea, la 48,7 – în 1722 și la 42,8% – în 1820. Adevărații „câștigători” ai „reculului” românesc au fost, inițial maghiarii, cu un „salt” de la 13,3% în 1640, la 23,2% – în 1722 și germanii – care au crescut de la 16,1% în 1722, la 21,9% – în 1820. Putem bănui că, înainte de 1700, administrația princiară a Transilvaniei (care a și folosit Făgărașul pentru desfășurarea a numeroase Diete ardelene!), a favorizat elementul maghiarofon, în vreme ce, de la începutul veacului al XVIII-lea, instalarea controlului Curții vieneze asupra Principatului a dus la o creștere a prezenței german(ofon)e în oraș. În aceeași perioadă, țiganii, al patrulea grup etnic ca importanță, au crescut, ușor, cam cu 1% pe secol: 6% în 1640, 7,9% – în 1722, 8,6% – în 1820. Celelalte grupuri etnice cu prezență, cât de cât, semnificativă – evreii și armenii – au deținut ponderi modeste: primii, cam 1-2%, cu evoluții oscilante, ceilalți – sub 0,5%. Nici celelalte etnii (nespecificate) nu au cunoscut ponderi prea mari, sub 2,5%, în scădere în acest interval.

Nu avem date (la nivel de cartiere), din păcate, legate de evoluția ponderii principalelor etnii din Făgăraș pentru perioada dualistă, dar, din analiza datelor pentru 1925, reiese faptul că maghiarii par a fi fost favorizați: aceștia dețineau, la mijlocul perioadei interbelice, 23,7% din total, pondere mai mare și decât maximul consemnat cu două secole mai devreme, în timp ce germanii au scăzut la mai puțin de jumătate din cât dețineau în prima parte a veacului anterior: sub 11%, în 1930. Românii, în schimb, au revenit la o pondere aproape similară cu cea avută în veacul al XVII-lea – 58,9%, în vreme ce țiganii dețineau doar 0,6%. În acest caz este vorba de o subevaluare, prezentă și la recensămintele ungurești de după 1867 și continuată și de administrația românească de după Unirea din 1918. Dacă evreii, în schimb, ajunseseră la 4,4%, armenii erau, deja în declin, deținând doar 0,03%. Nici ponderea altor etnii nu era însemnată: doar 1,4%.

Dispunem de date, din recensămintele austriece (1850, 1857) și cele maghiare dualiste (1869 și, din 1880, până în 1910, la fiecare 10 ani), însă, numai la nivel de oraș, plus fosta comună Galați. Am putea realiza recalculări, pe cartiere, pe baza datelor totale la nivel de localitate, prin interpolarea datelor între 1820 și 1925/1930, chestiune aflată, încă, „în studiu”…

Cele mai mari bulversări le-au adus, însă, a doua conflagrație mondială și instaurarea regimului comunist. Astfel, atât maghiarii, cât și evreii și chiar țiganii au cunoscut scăderi. Maghiarii au ajuns, în 1956, la 9,5%, evreii au coborât la 1%, iar țiganii – la doar 0,4%. Aflați, deja, la un nivel modest, armenii au mai „coborât” un pic – la 0,02%, în vreme ce toate celelalte grupuri etnice, nespecificate, au totalizat 0,6%. Singurii câștigători ai acestor schimbări politico-militare și social-economice au fost românii, a căror pondere a crescut la 81,4%.

Și la începutul mileniului al treilea, majoritatea celorlalte grupuri etnice au continuat să scadă, atât numeric, cât și ca pondere, singura excepție fiind țiganii, care au revenit peste 1% (la 1,2%), dar tot la un nivel de subînregistrare au rămas. Peste 1% au mai rămas doar maghiarii (cu 4,6%, în 2002), germanii adunând numai 0,9%, iar evreii – 0,01. Armenii, aproape dispăruți – 0,005% – și alte grupuri etnice (0,1%) totalizau ponderi extrem de modeste. Pentru prima dată în istoria orașului, Făgărașul a ajuns la o pondere a elementului românesc chiar mai mare decât media românilor la nivel național: 94,1%.

Pe baza datelor din 1930 și 1956 se pot calcula, prin interpolare, datele la nivel de cartiere pentru recensămintele din 1941 și 1948, iar după datele din 1956 și 2002, se pot obține interpolări ale datelor pentru 1966, 1977 și 1992. De asemenea, putem considera că, la nivel de cartiere, schimbările din 2011, față de 2002/2004 nu sunt semnificative, spre a avea, astfel, date și pentru acest ultim recensământ publicat, la același nivel de detaliere.

Cum chestiunea e, încă, „în studiu”, nu știm dacă să purcedem la asemenea calcule și pentru structura etnică pe cartiere pentru perioada de dinainte de 1640…

Despre evoluțiile structurii etnice a populației făgărășene la nivel de cartiere – într-un episod viitor!

 

Etapele desprinderii autohtonilor carpato-balcanici de sub oblăduirea Romei… Luni, apr. 11 2022 

Geografie istorică and Geografie politică and Opinii , , Paganel 19:57

Precizăm că această desprindere nu a fost (tocmai) benevolă, ci determinată de circumstanțele crono-spațiale de moment/loc, din secolele VIII-XIII…

Astfel, primul semnal a fost preluarea, de către Constantinopol (733) a episcopiilor de Justiniana Prima (Ohrid) și Salonic, puse din secolul al VI-lea de împăratul traco-roman Justinian, sub jurisdicția Romei… Împăratul era convins că grecii din Capitala imperiului vor elimina curând latina (s-a întâmplat în anul 580) și a vrut să se asigure că (traco-)romanii din Balcani vor rămâne, pe mai departe, sub ocrotirea Romei…

Unele zone de la nord de Dunăre au intrat – poate, mai mult nominal – sub influența Constantinopolului, așa cum o confirmă declarația voievodului crișean Menumorut, în secolul al IX-lea, că datorează supunere împăratului de la Bizanț… Altele par să fi rămas, în aceeași epocă (secolele IX-XI), sub ocrotirea Romei, așa cum par să fi procedat acele arii unde apar Ohabele, dar și alte elemente, catalogate de Silviu Dragomir (1921), ca fiind de influență occidentală (francă), transmise fie de slavi (prin intermediul croaților panonici), fie de români (frâncii alungați de maghiari din vechea marcă panonică francă/carolingiană). Intermediarul (sârbo-)croat a dat, pentru marchizi/marc-grafi, termenul bani, iar pentru marcă – banatul/bănia, prezente în sud-vestul României, în Banat și Oltenia. În plus, în Țara Oltului, antroponimul Greavu pare a vorbi tocmai despre acești marc-grafi…

După anul 1000, prin creștinarea maghiarilor sub Voicu/Szent Istvan, situația românilor ardeleano-bănățeni s-a complicat: ungurii au primit protecția Romei, astfel încât, românii de la vest de munți au căutat protecția Bizanțului… Unii au trecut la sud și est de Carpați (cu Negru Vodă sau/și Bogdan Vodă), așa explicându-se numeroasele atestări de nume Frâncu și/sau Cârlea/Cârloman în regiunile extracarpatice, dar, cel puțin până în secolul al XIII-lea (care a debutat cu ocuparea Constantinopolului de către „latini”, în 1204), nu a existat o orientarea clară, decisivă, spre Bizanț… Așa se poate explica, de pildă, atât prezența unor sate Păulești (în Prahova și Putna, zone majoritar ortodoxe), cât și faptul că, în Moldova, comunitățile romano-catolice sunt constituite, adesea, din români, nu din maghiari, polonezi, italieni, etc… În plus, aceleași comunități catolice moldave au, frecvent, numele Frâncu… Nehotărârea poate fi explicată (și) de acceptul lui Ioniță cel Frumos, cel mai mare conducător al Țaratului româno-bulgar, de a primi un episcop catolic… Conflictul țaratului cu „latinii” va (re)aduce împărăția balcanică la alianța cu bizantinii, „pecetluind”, după invazia tătară, reorientarea majorității românilor spre lumea slavo-greacă (ortodoxă).

Afirmarea, după 1300, a statelor românești medievale independente (Țara Românească și Moldova – care, la începuturile lor, au „cochetat” și ele cu lumea catolică – Vlaicu Vodă, în sud, Lațcu Vodă – în est!), i-a determinat pe cârmuitorii Regatului maghiar să apeleze la unio trium nationum (1366), prin care românii (ortodocși) erau excluși de la trebile politice ale Ardealului, dacă nu deveneau catolici…

Astfel, după ce, din secolele XI-XII, românii au renunțat, treptat, la alfabetul latin (P. P. Panaitescu afirmă, în Biruința scrisului la români, că strămoșii noștri au folosit acest alfabet până în veacul al X-lea!), înlocuit cu cel chirilic, s-au văzut nevoiți să caute ocrotirea Bizanțului, spre a evita maghiarizarea (începând cu elementul românesc din Transilvania). Așadar, românii nord-dunăreni, primind, din veacul al XIV-lea, mitropoliți „unși” la Constantinopol, s-au „salvat”, dar s-au slavizat/grecizat, o mare parte din cei balcanici… Cum, din acest secol, „centrul de greutate” al românității se mutase, deja, la nord de Dunăre, și pentru că cei sud-dunăreni nu mai aveau elite proprii, se pare că argumentul propriilor state independente a „cântărit” în mod decisiv…

 

Alte completări legate de semnificația toponimelor de forma Ohaba Sâmbătă, apr. 2 2022 

Cultură and Geografie istorică and Geografie politică and Lingvistică and Onomastică and Opinii and Turism , , , , , , Paganel 10:16

Aseară am finalizat inventarierea datelor onomastice, atât pentru numele Frâncu, cu numeroase variante și derivate (câteva zeci), cât și pentru Cârlea și Cârloman. A urmat prelucrarea informației, atât la nivel mondial pe țări, cât și la nivel de regiuni carpato-balcanice și la cel al județelor din spațiul românesc. Hărțile legate de localizarea coeficienților de distribuție spațială evidențiază, la nivel regional, toate regiunile spațiului românesc – inclusiv Basarabia! – pentru numele Frâncu, plus Croația panonică (semn că nu toți frâncii = românii panonici – ce au fost incluși în marca creată, în vestul Ungariei de Imperiul franc condus de Carol cel Mare – au plecat de acolo în secolele X-XI; tot ei au creat, prin evoluția, sub influență slavă, în secolul al IX-lea, a lui a urmat ȘI de r, nu doar de n, în â, de la Carolus Magnus formele Cârlea și Cârloman, aduse și păstrate, ulterior, în spațiul românesc actual). Numele Cârlea iese în evidență, mai ales în Ardeal și Oltenia, dar și Moldova și București-Ilfov, în vreme ce derivatul său, Cârloman, mai rar atestat azi, este localizat doar în regiuni extracarpatice: Moldova, Muntenia și Dobrogea.

Notăm, însă, că, dacă utilizăm cartografierea, prin analiză multivariată (cu ajutorul clasificării ierarhice ascendente), ce permite reprezentarea, pe aceeași hartă, a mai multor variabile, repartiția spațială a numelor Ohaba (toponime), Frâncu și Cârlea+Cârloman (antroponime) evidențiază, atât la nivel județean, cât și la nivel regional, pentru toate cele trei nume, Banatul, Oltenia și Ardealul! Dacă la nivel județean ies în evidență, alături de toate județele bănățene (Timiș-Torontal, Severin, Caraș), doar Hunedoara (din Ardeal) și Gorj (din Oltenia), repartiția regională peste medie a acestor nume acoperă, pentru toate 3 antroponimele, exact cele trei provincii istorice românești: Banat, Ardeal și Oltenia! Există și clase în care ies în evidență, peste medie, câte două nume, sau doar unul, dar singurele arii în care apar toate cele trei nume sunt regiunile menționate!

Quod erat demonstrandum!

 

Noi completări legate de semnificația toponimelor de forma Ohaba… Luni, mart. 28 2022 

Creștinism and Cultură and Geografie istorică and Geografie politică and Lingvistică and Onomastică and Opinii and Turism , , , , , , , Paganel 19:12

De ieri seară, profitând de minutele de ne-somn 🙂 de dinainte de a adormi, au „încolțit” câteva idei:

–Ohabele trebuie puse „în legătură” atât cu extensiunea Daciei romane – care acoperea, în lini mari, Banatul, Oltenia și Ardealul – cât și, ca o consecință a acestei romanizări timpurii și intense (cu începuturi în secolele II-III), cu prezența, între hidronime, a mai multor nume de ape, date și unor cursuri mici, moștenite din aceste vremuri…

-dacă opiniile lui Silviu Dragomir, potrivit căruia instituțiile românești/româno-slave anterioare pătrunderii ungurești în Transilvania și Banat provin, mai degrabă, ca semnificație, nu de la Bizanț, ci dinspre Imperiul carolingian (!) sunt veridice, concordând, astfel, cu cele avansate de P. P. Panaitescu – care opina că, până în veacul al X-lea, limba română s-a scris cu caractere latine (urmare a legăturilor cu Roma și cu Occidentul franc!), trebuie văzută aria de extensiune a frâncilor, despre care, de vreo două decenii, am bănuieli că nu sunt romanici (italieni și/sau francezi) catolici, ci români alungați, din veacul al X-lea, de maghiari, din fosta „marcă” pannonică a Imperiului carolingian (dovezile ar fi atât numele Frâncu, cât și patronime precum Cârlea și Cârloman, create doar de români „vestici” care l-au rotacizat și pe n, nu doar pe l, așa cum fac, până azi, la „extremele” ariei cu rotacizanți, atât istroromânii, cât și moții și maramureșenii, ori muntenii slavizați din Carpații polono-slovaci)

-dacă „marca” pannonică era condusă de un marchiz, ca toate „mărcile” de graniță (un fel de districte militare), pe filieră româno-slavă – atât prin frâncii români alungați de maghiari din Pannonia, cât și prin sârbo-croații din vestul Balcanilor – a pătruns, la noi, instituția banatului/băniei, condusă de un ban, dezvoltată atât în actualul Banat și în Oltenia de azi (numită, secole la rând, Bănia Craiovei), cât și la sud de Dunăre, după cum o atestă toponimul Bănișor, notat, ca nume de stradă, la Sofia, capitala Bulgariei. Probabil că ar trebui „săpat” pentru a vedea ce extensie au atât toponimele de forma Băneasa, Valea luban = Valea lui Ban și altele, cât și antroponimele derivate de la tema Ban…

Din inventarierea, incompletă, a distribuției numelui Frâncu/Frîncu în spațiul românesc, se întrevede o prezență importantă atât în aria cu vechile Ohabe (sincer, nu sunt surprins!), cât și în diferite arii extracarpatice „atinse” atât de migrația ardelenească, cât și de persistența, până azi, a catolicilor… Probabil, după anul 1000, al creștinării maghiarilor, sub Vajk/Voicu-Szent Istvan/Sfântul Ștefan, care „privea” spre Roma, mai ales prin ardeleni și bănățeni, s-a insistat, din veacul al XI-lea, ca noi, românii, să rămânem sub oblăduirea Bizanțului, acceptând ortodoxia și formele onomastice greco-slave, hirotonirea de mitropoliți de către Constantinopol, slavona, ca limbă de cult și alfabetul chirilic, pentru limba română… Dacă am fi rămas și noi, în continuare, sub „umbrela” Romei, probabil, mulți dintre noi am fi vorbit, azi, ungurește!… În schimb, este posibil ca, rămânând atașați de Roma, să fi supraviețuit românii balcanici, pentru că n-ar mai fi „căzut” sub asimilarea greco-slavă!…

Ipoteza e „în lucru”, are „goluri”, dar unele lucruri încep să se (între)vadă!…

 

Repartiția geografică a toponimelor de forma Ohaba Duminică, mart. 27 2022 

Geografie istorică and Geografie politică and Lingvistică and Onomastică and Opinii and Turism , , , , , Paganel 11:55

Plecând de la un articol publicat, în perioada interbelică, de Silviu Dragomir, în revista clujeană Dacoromania, am reușit, ieri, să definitivez (provizoriu, probabil! 🙂 ), fișierul Microsoft Excel cu datele legate de toponimele de acest tip. Pe lângă forma Ohaba apar și variante, diminutivale, Ohăbița sau Hobița. Se adaugă, în județul Hunedoara, și toponimul Hobiceni, care, în forma Hobiceni-Uricani este fostul nume, de până în 1918, al actualului oraș Uricani. Acesta nu (prea) poate fi luat în calcul, însă, deoarece atestă migrația întemeietorilor așezării din vechile sate hațegane Hobița și Uric.

Așa cum amintește, în respectivul articol, reputatul profesor ardelean, frecvența acestor nume este însemnată – eu am găsit 31, adăugând și statisticile lui Silviu Dragomir, care citează monografii ungurești ale comitatelor ardelene și bănățene, se ajunge la 59 de ocurențe. Oricum ar fi, toată această concentrare se găsește în colțul sud-vestic al spațiului românesc, acoperind Banatul, Oltenia și mare parte din Ardeal (marginile sale vestică și sudică). Repartiția toponimelor de acest fel – legate de slavul ohabiti = a ocroti, a scuti de dări – acoperă, atât la nivel județean, cât, mai ales, regional, teritoriul Daciei romane și sugerează dezvoltarea, acum circa un mileniu, a unei alcătuiri statale românești (sau româno-slave), anterioare pătrunderii maghiarilor în Transilvania și Banat.

Cum, în această dimineață, am definitivat și hărțile brute, după prelucrarea lor – și a celor legate de numele Țăran – materialele cartografice pentru articolele de prezentat la Conferința Societății Geografice Române de la Focșani vor fi, practic, finalizate! Exact la timp, deoarece mai sunt și alte (multe) lucruri de făcut!… 🙂

P.S. Definitivarea hărților se amână deoarece am… uitat de inventarierea variantelor occidentale romanice derivate de la latinescul terra – Terran, Teran, Terrien ș.a.m.d. – care vor trebui cartografiate, de asemenea, la nivel mondial pe țări și la cel european – pe regiuni (NUTS2 sau echivalent).

 

Actualizări ale datelor electorale românești Duminică, mart. 20 2022 

Geografie electorală and Geografie politică and Opinii , , Paganel 13:35

Ziceam zilele trecute că, după găsirea unor informații mai detaliate legate de alegerile interbelice, a devenit necesară actualizarea datelor în acest sens, operațiune care implica și alte câteva fișiere „înrudite”… Cel mai ușor a „mers” actualizarea bazei cu demnitarii… A urmat actualizarea datelor electorale în fișierul general, după care, la „duplex” s-au făcut modificările atât într-o arhivă ce cuprinde nu doar asemenea date, ci și diferite versiuni „de lucru” pentru unele astfel de informații, cât și în fișierul cu extensia .xls (Microsoft Excel 1997-2003), recongnoscibil, pentru hărți, de către Philcarto.

Alaltăieri seara consideram că treaba e(ra) gata… Ieri dimineață mi-am dat seama că nu era: rămăseseră de actualizat foile de lucru cu datele electorale pan-românești, agregate pe „cincinale electorale” și pe orientări politice, de la primele alegeri legislative, atât românești, cât și austriece/austro-ungare, otomane, bulgare, ungurești, cehoslovace, sovietice, ucrainene, moldovenești… Fișierul fusese creat, prima dată, într-o versiune provizorie de acum mai bine de 10 ani, într-o (încercare de) „paralelă” electorală cu Germania. Datele românești erau agregate la nivelul județelor interbelice (și/sau echivalente), iar cele germane – pe Regierungbezirke (echivalent regional, NUTS2, subordonat landurilor). Așa s-a „născut”, de fapt, tot acum mai bine de un deceniu, ideea analizei datelor electorale de la alegerile legislative, la nivel regional, pentru Europa, apoi și pentru alte (porțiuni de) continente: America de Nord, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, India…

În timp ce actualizam datele aferente perioadei interbelice, am constatat că, în fișierul actualizat cu datele electorale pan-românești, finalizat, în ultima versiune, în august 2019, pentru o comunicare prezentată la Centenarul Geografiei Universitare Clujene, ultimul „cincinal electoral” (începând în 2016) era incomplet, oprindu-se, nu în decembrie 2020, ci în iulie 2019. Mai fuseseră alegeri, în România, la începutul lui decembrie 2020, dar, cu acest prilej, am descoperit nu doar că și separatiștii transnistreni organizaseră un asemenea scrutin, cu o săptămână înaintea noastră, ci și că nu integrasem nici datele transnistrene din 2015… Ieri am realizat și aceste actualizări, cu datele aduse și în celelalte fișiere „înrudite”…

Și, azi dimineață, am descoperit, iar, că treaba tot nu era gata! Considerasem că, din cele 261 săptămâni ale „cincinalului electoral” 2016-2020, rezultatele de la alegerile românești din 6 decembrie 2020 reprezintă ultimele 3 săptămâni din acest „cincinal”, dar, pentru cele transnistrene, desfășurate pe 29 noiembrie 2020, deci cu o săptămână mai devreme, pusesem 5 săptămâni. Trebuia, astfel, ori să modific numărul de săptămâni pentru Transnistria la 4, sau să consider, pentru cele românești, valabilitatea lor, tot pentru 4 săptămâni. Aceasta din urmă a fost opțiunea aplicată. În fond, cam așa și este: din 6, până în 31 decembrie sunt (aproape) 4 săptămâni.

O paranteză „tehnică”, legată de aceste „cincinale electorale”. Am descoperit, de vreo 15 ani, că, dacă am dori să comparăm datele electorale pentru două sau mai multe țări, fie la nivel național, fie la nivel de diviziuni administrative, acest lucru este imposibil, nu doar ca urmare a existenței unor formațiuni politice interne diferite, ci și fiindcă, de regulă, consultările electorale naționale nu au loc, aproape niciodată, în același moment în două sau mai multe state. Dacă, pentru partidele politice diferite se poate găsi, ca soluție, afilierea lor, internațională, la o familie politică – de la extrema stângă (comuniști și alții asemenea), social-democrați, ecologiști, agrarieni/țărăniști, liberali, conservatori/creștin-democrați, minorități, la extrema dreaptă (naționalist-extremiști, islamiști fundamentaliști și asimilați lor), alții/neafiliați și independenți – în cazul comparabilității, ca echivalență temporală, singura soluție viabilă pe care am găsit-o au fost aceste „cincinale electorale”. Acestea încep în anii cu cifrele 1 sau 6 și se încheie în cei ce au, drept cifră finală, multipli de 5, mai precis 5 sau 0. Astfel, pentru spațiul românesc, unde primele alegeri legislative au avut loc în anul 1831 (în Țara Românească) și 1832 (în Moldova), primul „cincinal electoral” începe la 1 ianuarie 1831 și se termină la 31 decembrie 1835, iar ultimul asemenea interval este cuprins între 1 ianuarie 2016 și 31 decembrie 2020. Intervalul actual, ce debutează cu 1 ianuarie 2021, nu este complet, încă.

Astfel, pentru fiecare „cincinal” electoral, datele sunt „ponderate”, ținând cont de numărul de săptămâni din acesta, pentru care sunt valabile. Suma a două sau mai multe intervale, ca număr de săptămâni, la numărător, trebuie să fie egală cu numitorul, egal, întotdeauna cu 261 săptămâni. Adică, 52 săptămâni într-un an, înmulțit cu 5, plus zilele ce se adaugă în acest interval. Fiecare an începe și se termină în aceeași zi a săptămânii, sau chiar cu o zi după, dacă este vorba de un an bisect. Astfel, „cincinalul electoral” 2011-2015 are 260 săptămâni și 6 zile (cele 5 zile în plus ale celor 5 ani, plus 29 februarie 2012, an bisect), în vreme ce următorul – 2016-2020 are fix 261 săptămâni (ultima săptămână apărând din cele 5 zile în plus ale fiecărui an, plus zilele de 29 februarie din 2016 și 2020, ani bisecți). E adevărat că nu toate „cincinalele electorale” sunt egale, unele au cu o zi mai puțin, dar nu cred că va „sări” cineva să considere că o zi, în plus sau minus, la un total de 1827 sau 1828 de zile ale unui „cincinal” e o „eroare” prea mare!…

Ca să încheiem această „poveste”, deja, noul „cincinal electoral” – început anul trecut – se anunță interesant… Au fost alegeri în R. Moldova (vara trecută) și în Bulgaria (trei rânduri – în aprilie, iulie și noiembrie!) și urmează, luna viitoare – în Ungaria. Dacă datele pentru R. Moldova au fost deja introduse în calculator, cele pentru Bulgaria urmează, dar numai când se vor introduce toate datele electorale pentru această țară, începând cu secolul al XIX-lea. În cazul Ungariei, care are deja datele în calculator, de la 1848 până în 2018, ele vor fi actualizate după scrutinul de luna viitoare…

N-am uitat, însă, nici că „așteaptă” definitivarea bazei de date pentru Japonia (pusă „pe pauză” de vreo 2-3 luni), dar, cum până la finalul actualului „cincinal electoral” mai sunt aproape 4 ani, și, dacă-mi amintesc că, doar cu vreo 2-3 ani în urmă, n-aveam definitivate nici măcar țări ca Regatul Unit, Belgia, Franța, Polonia, fosta Cehoslovacie, Finlanda…, este timp pentru toate aceste activități și nu numai!… Era mai rău să fi rămas fără „front de lucru”! 🙂

 

Cum poate deveni Siberia gubernie chineză? Vineri, mart. 18 2022 

Bun simț and Geografie politică and Opinii , , Paganel 17:40

În aceste zile, în care un paranoic decerebrat, dezaxat mutant practică „turismul cu tancul” în Ucraina, a (re)venit în discuție chestiunea legată de locul de unde va veni, când va veni, pericolul pierderilor teritoriale pentru Rusia… În loc să se burzuluiască prostește, ca un imbecil, la potențialii „agresori” reprezentați de Ucraina, țările baltice, Polonia, Finlanda, R. Moldova sau România, cretinul de la Kremlin mai bine s-ar uita oleacă peste Urali…

De ce? Păi, după unele informații, pe lângă cele vreo 40 de milioane de ruși, în Siberia trăiesc, azi, vreo 5 milioane de chinezi… Numărul lor e în creștere. Ținând cont și de creșterea economică a Chinei și de raportul demografic sino-rus, net favorabil chinezilor, dacă, în ziua în care chinezii din Siberia vor fi mai mulți decât rușii și vor cere „unirea” Siberiei cu China, ce va face Rusia?

Raționamentul e mai vechi, dar a fost readus acum „la suprafață” de nefericitul conflict, cu multe victime, în primul rând civili… Spre exemplificare, ideile de mai sus, ale subsemnatului, erau modeste!… Pavel Lucescu, în Ziarul de Iași, merge și mai departe, opinând că, în viitor, întreaga Rusie ar putea deveni gubernie chineză!…

Poate, măcar atunci, își vor aminti rusnacii de vorba aceea străveche: „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”… Când va fi să-i „bată” pe ruși, Dumnezeu nu o va face „cu parul”, ci cu… China!…

 

Toponimia ca „indicator” al suportului pentru agresorul rus Duminică, mart. 13 2022 

Bun simț and Geografie istorică and Geografie politică and Onomastică and Opinii , , , , Paganel 20:19

Atât în zilele de dinaintea invaziei ruse, cât, mai ales, după declanșarea „turismului cu tancul la vecini” în Ucraina, de către decerebratul putler ot Kremlin, unul dintre „indicatorii” suportului – voluntar sau de tip „idiot util” – pentru ocupant a devenit/este toponimia… De ce? E posibil ca nume precum Kiev – nu Kiiv, ori Lvov, în loc de Lviv (în poloneză, Lwow era asemănător) să nu „trădeze” o simpatie față de ocupantul rus… Însă, când spui/scrii/tehnoredactezi Harkov, Nikolaev, Lugansk, etc, ori îi susții, involuntar, pe rușii agresori, ori intri la categoria „idioți utili”, creată de tovarășul lenin, acum mai bine de un secol! Corect, ucrainește, numele de mai sus sună Harkiv, Mikolaiv, Luhansk!…

Ideea e (mai) veche și nu este legată doar de Ucraina… Unde, de ani buni, alternativ cu Cernăuți, am utilizat forma (ucraineană) Cernivțî, și nu cea rusă, Cernovțî, ori, alternativ cu Cetatea Albă, forma Bilhorod Dnistrivskii și nu Belgorod Dnestrovskii, în ambele situații ultimele forme fiind cele ale rușilor (ocupanți). Zilele trecute, într-o discuție a venit vorba despre numele unei entități populate de armeni, alipită de stalin/satanin la Azerbaidjanul sovietic acum un secol… Cei care spun și acum Nagorno-Karabah sunt susținători ai ocupantului țarist/sovietic/rus! Zona NU are ruși, ci preponderent armeni și aparține (oficial) Azerbaidjanului! Dacă nu vă place nici forma armeană – Artsakh – nici cea azeră – Qarabag – o puteți folosi, în română, pe aceasta – Karabahul de Munte!…

P.S. Aviz, mai ales, analfabeților și inculților din așa-zisa „presă” carpatodanubianopontică!

 

Pagina următoare »