18 Septembrie – Ziua Respectului Sâmbătă, sept. 18 2021 

Astăzi este marcată Ziua Respectului. Dincolo de ce se menționează în articolul amintit, în general, în regulă, consider o lipsă de respect, față de mine, ca om, cetățean român, să fie denumită comunitatea țigănească cu un termen ce induce confuzii cu etnia căreia aparțin. Îi invit, îi rog, pe cei care susțin acel termen să explice, argumentat, cum se poate elimina jignirea unei comunități (cea țigănească), prin folosirea unui termen care insultă o alta (cea românească) și cum poate acest termen să semnifice „respect” față de români!?

În ce mă privește, respectul se referă la ceea ce acord eu celor din jur, atât în ceea ce privește cetățenii, individual, și diferitele comunități, cât și legat de activitatea, eforturile și munca lor. În egală măsură, însă, respectul solicit, cer să-mi fie acordat și mie și activității mele!… Respect înseamnă ca, dacă plătesc taxe și impozite, autoritățile să folosească acești bani – ca ai tuturor plătitorilor de taxe și impozite, pentru a avea suficiente locuri de parcare (pentru care să ai unde plăti staționarea, nu să-ți vină, după câteva săptămâni, amenda acasă, fiindcă n-ai plătit, ca nu mergea parcometrul!), pentru a avea un trafic decent în oraș și în afara acestuia, pentru a avea o dezvoltare echilibrată a tuturor regiunilor țării, etc… Dar, cum să vorbesc eu despre respect, dacă există cetățeni, în această țară, chiar cu studii academice, universitare, care declară, ritos, categoric, „eu n-am nevoie de respect!”?…

Celor de acest tip, le (re)amintesc că, despre respect, scrie atât în Constituția României – art. 29 (2), Libertatea conștiinței; cât și în Declarația Universală a Drepturilor Omului – art. 29 (2). Așa încât, dacă există, voi solicita, cel puțin în baza acestor acte, ca, în măsura în care îi respect și eu pe ceilalți oameni, și activitatea lor, să fiu și eu respectat, și activitatea personală, exact la același nivel: nici mai mult, dar nici mai puțin!

La început de nou an școlar Luni, sept. 13 2021 

Azi începe un nou an școlar… Urăm sănătate, succese și realizări, pe toate planurile preșcolarilor, elevilor, cadrelor didactice. Ne dorim un sistem educațional fără miniștri protectori de plagiatori, fără conducători de agenții de asigurare a calității educaționale foste manechine, fără șefi de unitate de finanțare a cercetării universitare corupți și incompetenți, fără rectori care au siluit Justiția, fără profesori indolenți și nepregătiți, fără elevi și studenți plictisiți și/sau nesimțiți… În schimb, năzuim la un sistem educațional în care, fiecare „parte” – părinți, copii (preșcolari, elevi), studenți, cadre didactice, să dea dovadă de respect reciproc, onestitate, bun-simț, bună-credință, competențe, implicare și dăruire, pasiune și interes, seriozitate în tot ceea ce fac, diriguitori – miniștri, secretari de stat, inspectori școlari, rectori, prorectori, decani… – care să-și respecte colegii, deasupra cărora au ajuns (vremelnic) – iar aceștia să-și îndeplinească serios, cât mai bine, activitățile pe care le au de făcut!…

Probabil, dacă un asemenea sistem educațional există, se află într-o altă lume, sau în Rai… Dar sperăm să-l avem, cândva și aici, la noi… Doamne-ajută!

Milioanele de români plecați din țară după 1989 sunt emigranți sau, mai degrabă, refugiați??? Joi, aug. 19 2021 

De aproape trei decenii susțin, cu argumente, că, pentru „statul” român, cel mai mare dușmana fost și rămâne poporul român! De fapt, „statul” moșit de bolșevicul iliescu în decembrie 1989 este continuatorul celui „născut” prin bocancii Armatei Roșii și pumnul lui vîșinski, trântit pe masa din biroul Regelui Mihai!… Dovada? Milioanele de români emigrați DUPĂ 1989 și pe care nu doar că acest „stat” nu reușește să-i readucă acasă, dar, probabil, ei vor fi urmați ȘI de alte milioane de români, încă în țară sau chiar de cei ÎNCĂ nenăscuți!

Ideea acestei luări de opinie a „încolțit” aseară târziu. Românii plecați ar trebui să fie considerați refugiați, nu emigranți, deoarece au plecat din cauza acestui „stat” incompetent, mincinos, ipocrit, egoist, profitor!… Culmea, profesorul Vasile Ghețău a publicat, azi, un studiu, legat tocmai de aceste milioane de români aflați peste hotare. Citez din textul domnului Ghețău: „… populația care a părăsit țara după anul 1989 în căutarea unui loc în care instituțiile statului lucrează pentru cetățean, legile sunt respectate și aplicate, există securitate a persoanei și bunurilor sale, predictibilitate a viitorului, educația și sănătatea sunt privilegiate, corupția urmărită și pedepsită, promovarea și ierarhia respectă valoarea individului și veniturile sunt altele. Cât de mult îi lipsește țării această populație, ca potențial uman, în reconstruire și schimbare, poate fi văzut în figura 5 în care piramida celor 4,5 milioane de români rezidenți în străinătate este suprapusă peste piramida populației rezidente a țării. Pierderea nu este numai de potențial uman tânăr, i se adaugă cea de populație cu un nivel de educație net superior celui mediu din țară la emigranții având drept destinație țările din vestul Europei, Canada și SUA.”

Domnul profesor Ghețău estimează, just, numărul românilor plecați din țară după 1989 la 4,5 milioane. Adică, aproximativ 20% din populația României de acum 3 decenii (care era de circa 23 de milioane). Voi înceta să mai susțin că acest „stat” se poartă dușmănos cu proprii cetățeni, silindu-i să se refugieze în alte țări, cu standardele de care vorbea autorul menționat, când nu doar că românii aflați în țară nu se vor mai gândi să o părăsească, ci vor reveni, „în valuri”, mulți dintre cei deja plecați! Așa cum, acum mai bine de un secol, după Unirea din 1918, emigranții ardeleni și bucovineni, plecați, din Austro-Ungaria, în Statele Unite, au revenit acasă, spre a contribui la dezvoltarea României Mari!

P.S. Iată un citat: „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.”… V-ați întrebat de unde e? E articolul 47, alineatul (1) din Constituția României, intrată în vigoare acum aproape 20 de ani, în 2003! Ce a făcut, ce face „statul” pentru a aplica acest articol, pe care „aleșii neamului” (prost) l-au votat, fără a-i obliga nimeni!…

Despre sursele de documentare pentru evidența demnitarilor din spațiul românesc Vineri, iul. 30 2021 

În realizarea acestei întreprinderi, extrem de migăloase și anevoioase, a fost necesar să apelăm la o mare diversitate de surse. Pentru antichitate, cele mai utile sunt inscripțiile, deși, cel puțin pentru partea finală a acesteia (cel puțin în ceea ce-i privește pe prelații creștini – episcopi, arhiepiscopi, mitropoliți, patriarhi), extrem de folositoare este și lucrarea lui Michel Le Quien (1740), Oriens christianus… Din Evul Mediu, dispunem de lucrări valoroase, adevărate repertorii atât ale demnitarilor din Dieta Transilvaniei – Trócsányi Zsolt (1980), Erdély központi kormányzata 1540-1690, Akadémiai Kiadó, Budapest , cât și ale celor din Sfatul Domnesc din principatele extracarpatice – N. Stoicescu (1971), Dicționar al marilor dregători din Țara Românească și Moldova (secolele XIV-XVII), Editura Enciclopedică Română, București.

Începând din secolul al XIX-lea, din vremea Regulamentului Organic, listele cu parlamentari apar, de regulă, împreună cu statistica electorală legată de alegerile legislative. Pentru perioada de până la Unirea Principatelor, de un real folos sunt atât volumele din colecția Acte și documente relative la istoria renascerei României, vol. V-VII, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, București, apărută în anii 1890-1900, cât și cele din corpusul Analele Parlamentare ale României, tom I-XVII, Imprimeria Națională, București, publicat în intervalul 1890-1914. După Unirea din 1859, în Monitorul Oficial s-au publicat atât rezultatele alegerilor, cât și listele cu parlamentarii aleși, până la alegerile din 1939. Perioada comunistă s-a caracterizat, și din acest punct de vedere, prin precumpănirea Partidului (comunist) asupra statului, toate rezultatele electorale, de orice tip (dar și listele cu deputații aleși) fiind publicate nu în jurnalul oficial, ci în oficiosul de partid, Scînteia.

În fine, după 1989, datele se regăsesc pe site-urile Camerei Deputaților și Senatului. La fel stau lucrurile și în R. Moldova, unde informația poate fi accesată, fie pe site-ul Comisiei Electorale Centrale de la Chișinău, fie pe cel al Parlamentului.

Cu toate eforturile noastre, documentarea este (încă) incompletă. Acest lucru nu este valabil doar pentru epocile mai vechi (antichitate, epoca medievală), ci chiar și pentru ultimele două secole: nu am inclus, deocamdată și parlamentarii ce au ocupat locurile rămase libere – fie pentru că, din diferite motive, un parlamentar s-a retras, fie deoarece, în special înainte de 1945, un candidat putea câștiga două sau mai multe mandate, chiar și în județe diferite, și, după ce opta pentru unul, erau completate, de regulă, prin noi alegeri (parțiale), mandatele rămase disponibile. Acest lucru presupune o inventariere detaliată a surselor documentare – mai ales a Monitorului Oficial – lucru pentru care este nevoie de un imens „buget” de timp… Nu avem intenția de a renunța la acest demers, mai ales în condițiile în care, în alte țări – este drept, cu secole de democrație parlamentară (Regatul Unit, Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelandă, etc.) – există o asemenea evidență, care este deja în format electronic și se actualizează permanent.

Ajungem, însă, din nou, din păcate, la lipsa de interes a autorităților „statului” român, ilustrată, din „belșug”, nu doar prin absența oricărui răspuns la mesajele legate de Educație (transmise Președintelui țării și la ministerul de resort, chiar către doi miniștri!), ci chiar prin ignorarea propunerilor venite din partea subsemnatului, în 2011 și 2016, la aniversarea a 180, respectiv 185 de ani de viață politică parlamentară românească! Poate, demersul din acest an – când se sărbătoresc 190 de ani de la primele alegeri legislative (și locale) românești – să aibă (mai mult) efect!…

Au fost (și) etnici maghiari de 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia? Miercuri, iul. 28 2021 

După ce au anunțat – prin discursul ținut de Alexandru Vaida-Voevod, în Parlamentul de la Budapesta – că se separă de Ungaria, liderii români ardeleni – atât din Partidul Național Român (PNR), cât și din cel social-democrat, reuniți în Consiliul Național Român Central (CNRC), la Arad, au decis convocarea de alegeri, în a doua parte a lunii noiembrie, pentru Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, care, la 1 Decembrie 1918, urma să decidă viitorul Ardealului, Banatului, Sătmarului, Maramureșului și părților ungurene (Crișana de mai târziu). Fiecare cerc electoral urma să aleagă, prin vot universal, direct și secret, cu participarea atât a bărbaților, cât și a femeilor cu drept de vot, câte 6 delegați, la aceștia adăugându-se reprezentanți ai învățământului (superior și preuniversitar), ai cultelor și ai diferitelor asociații și organizații. În total, urmau să ajungă la Alba Iulia 1228 de deputați. La 1 Decembrie, întruniți în localul Casinei din oraș (actualul Muzeu al Unirii), cei 1228 de membri ai Marii Adunări Naționale au proclamat, în unanimitate, Unirea cu România, în aplauzele și uralele celor peste 100 de mii de cetățeni veniți pentru acest moment sărbătoresc din toate colțurile ținuturilor de peste munți.

Zilele astea, alternativ, pe lângă multe alte activități, lucrez și la așezarea, în ordine alfabetică și cronologică a tuturor demnitarilor ce au fost membri în diferitele adunări legislative, în cei peste 3000 de ani de istorie a traco-dacilor romanizați, deveniți români. În (mega) fișierul cu aceste date există o foaie de lucru cu sortarea alfabetică a acestora. Am ajuns cu verificările la litera H, unde apare un cetățean numit Andrei Horvath. Acesta este unul dintre cei 1228 de delegați prezenți la Alba Iulia, ca unul dintre reprezentanții comitatului (pe atunci) Bihor, fiind consemnat ca membru al PNR. Toate bune și frumoase, numai că, un an mai târziu, la primele alegeri legislative din România Mare, acesta apare ca ales la Senat, dar ca… ungur!… Ulterior, a mai fost ales în legislativ, tot ca senator, în 1926, dar pe listele Partidului Poporului… De fiecare dată, a reprezentat același județ – Bihor.

Identitatea – probată atât prin nume și prenume, cât și prin reprezentarea aceleiași unități administrative (Bihorul) – pare să indice una și aceeași persoană. Ținând cont, apoi, atât de politica agresivă de maghiarizare dusă de Budapesta în Transilvania, până în 1918, este posibil ca, înainte de alegerile convocate de CNRC în noiembrie 1918, acest cetățean să fi avut o „tresărire” de românitate, candidând ca reprezentant al comitatului său, iar ulterior, la primele alegeri parlamentare interbelice să fi revenit la etnia declarată (poate, de nevoie) înainte de Unire… Oscilarea în a se declara „român” sau „ungur” putea fi dată și de incertitudinea legată de deciziile viitoare ale Conferinței de Pace de la Paris, care putea acorda (sau nu!) Bihorul României (l-a acordat, dar nu în întregime!)… Dacă, nu cumva, totuși, este o eroare de înregistrare în Monitorul Oficial din noiembrie 1919?!…

Așa încât, se nasc niște întrebări: 1. Este acest Andrei Horvath una și aceeași persoană, în 1918, 1919 și 1926? 2.Dacă da, putea fi, alternativ, „român” sau „ungur”? 3. Nu cumva, în consemnările oficiale din 1919 s-a strecurat o greșeală?

Să „trecem” în revistă contextul ultimului secol, cel puțin în regiunile de peste Carpați. În lucrarea lui Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru Întregirea României, este relatată bucuria cu care, la Paștele din 1919, cetățenii orădeni, majoritatea etnici maghiari, au primit Armata Română, care îi apăra, astfel, de bandele (parțial bolșevizate și dezorganizate) din „armata” maghiară… În 1940, după anunțarea Diktatului de la Viena, în zonele care urmau să fie ocupate de Ungaria, au avut loc proteste, la care au participat și etnici maghiari – de pildă, la Cluj. În perioada interbelică, mai ales la primele scrutine, mulți etnici maghiari au candidat și au fost aleși în Parlament, pe listele unor partide românești – mai ales în cadrul Partidului Poporului, condus de Alexandru Averescu (așa cum a făcut și Andrei Horvath, în 1926!)… Dacă despre perioada comunistă, după alianța cu PCR/PMR a Uniunii Populare Maghiare (Madosz), din 1946-1948, nu prea putem vorbi, deoarece, ulterior, toți candidații aleși în legislativ erau înscriși pe listele „frontului unic”, „indiferent de naționalitate”, din 1990 încoace, aceste colaborări româno-maghiare au reapărut. Astfel, Csibi Magor, etnic maghiar, a candidat și a fost ales în Parlamentul European, în noiembrie 2007, pe listele PNL, partid românesc și, mai mult, Furo Iuliu a fost ales, continuu, din 1992, până în 2008, pe listele PRM, formațiune extremistă, cu un puternic discurs anti-maghiar!… Așa că, bănuim noi, întocmai cum, înainte de 1918, au existat destui deputați etnici români aleși, în Transilvania, ca independenți, pe listele partidelor ungurești, este posibil ca, după Unire, să fi avut de-a face cu un fenomen invers. Acesta s-ar explica, în bună măsură, și prin îndelungata conviețuire interetnică și interconfesională, care a dus, la nivel local, nu doar la înțelegere, ci și la cooperare între cetățenii comunității, indiferent de apartenența etnică.

Toate aceste elemente, enumerate mai sus (și nu sunt toate!) ar pleda pentru această alternanță de apartenență etnică și politică a lui Andrei Horvath, în anii 1918-1926… Totuși, enigma și întrebările rămân, cel puțin până la o documentare, detaliată, la fața locului!…

Despre noile realități electorale est-prutene … și nu numai Marți, iul. 13 2021 

S-au publicat, încă de ieri, rezultatele preliminare, după numărarea tuturor voturilor de la secțiile de votare unde electoratul de la est de Prut și-a exprimat opțiunea, la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. La aproape 30 de ani de la Proclamarea Independenței R. Moldova (27 August 1991), basarabenii și-au votat independența, atât față de Rusia, cât și față de conducerea idiot-mioapă de la București. Tenacitatea unei femei – cel mai de succes politician român al momentului – Maia Sandu, a făcut ca, după ce, în 2016, a fost, efectiv, furată, de oligarhii pro-ruși la prezidențialele de acum, să revină, în toamna anului trecut și să câștige, de o manieră debordantă! Apoi, în lunile care au urmat, atacând „la baionetă” a folosit un sistem electoral ce părea la fel de lipsit de șansa declanșării anticipatelor ca și la vest de Prut (unde, mutul de la Cotroceni s-a făcut că vrea anticipate, până a venit Covidul!), pentru a declanșa anticipatele. Le-a obținut și formațiunea care a susținut-o la prezidențiale – Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) – le-a câștigat, cu peste 50% din voturile valabil exprimate!

Un așa președinte i-ar trebui și României, unde, același mut, „pas cu pas”, îngroapă atât democrația românească, cât și ce a mai rămas bun, în general, în societatea de la noi!

Și, fiindcă este legat de evenimentele electorale, tocmai am ieșit din secțiunea „RC47.02 Nation States Challenging Globalization: Social Roots of Present Nationalism” a #IPSA2021, unde am prezentat comunicarea „The Chrono-Spatial Distribution of the Nationalist Parties at the World Level”. Această a 26-a ediție a Congresului Mondial de Științe Politice, care trebuia să aibă loc la Lisabona, anul trecut, s-a amânat pentru acest an și, până la urmă, se desfășoară online, în perioada 10-15 iulie.

Atlas de geografie electorală românească (AGER) Luni, iun. 28 2021 

După aproape două decenii de activitate – pe două planuri – a sosit, poate, momentul ca, măcar la nivelul spațiului românesc, acestea să fie re-unite. De prin 2003 am început să fiu preocupat de distribuția (crono-)spațială a realităților electorale românești. Am extins, din 2006, aceste preocupări și la nivel internațional – în primul rând, la nivel european (din 2007, alegătorii români, inclusiv subsemnatul, au început să voteze ȘI pentru alegerile europarlamentare! – dar și la nivel mondial, atât în general, cât și, pentru anumite țări cu o democrație electorală avansată, atât ca nivel, cât și ca tradiție (Statele Unite, Canada, Australia, Japonia, etc.). Din alăturarea acestor planuri, a ieșit, în 2013, Geografia electorală.

Pe de altă parte, rămânând „ancorat” mai bine în spațiul românesc, de prin 2007-2008, „a prins contur” un Atlas electoral al spațiului românesc. Multe din hărțile de acolo au ajuns (și) în Geografia electorală, dar nu toate… În plus, succesiv, acest Atlas a tot fost „reconfigurat”, completat, revizuit, nefiind, însă, definitivat niciodată. Nici acum nu este!… De fapt, din păcate, până și Geografia electorală, publicată în 2013, se bazează pe versiunea dată cu aproape un an de zile mai devreme la editură și are cele mai „recente” date de prin 2009-2010… Și nu e vorba, în acest caz, de „lentoarea” procedurilor birocratice, ci, în primul rând, de caracterul „fluid”, în continuă schimbare, al realităților electorale, indiferent dacă ele sunt analizate la nivel național (românesc), continental (european) sau mondial…

Zilele trecute am purces la o altă reconfigurare, pe capitole, a Atlasului, care, de această dată, a fost, și el, redenumit: Atlas de geografie electorală românească (AGER), cu intenția de re-unire, măcar la nivelul spațiului românesc a preocupărilor evidențiate în Geografie electorală cu cele care au stat la baza acestui Atlas. Pe de altă parte, spre a nu mai munci de două ori (sau chiar de mai multe!), am trecut, într-un document word, o listă (de fapt, un început de listă!) cu hărțile făcute sau de făcut (ori, chiar – de re-făcut!), pe (noile) capitole… Cum și Geografia electorală urmează să fie actualizată (se lucrează la acest aspect!), cursul și Atlasul nu se suprapun, nu se „dublează”, ci vor fi cel mult complementare, în „completare”. Astfel, de pildă, Atlasul va putea prezenta, detaliat, prezența la vot a alegătorilor la fiecare tip de scrutin, dar și repartiția crono-spațială a acestei variabile (inclusă și în Geografia electorală), dar cursul va aborda și realități electorale extra-naționale – din Uniunea Europeană, din Europa, de pe alte continente și, în primul rând, la nivel mondial, pe țări (aspecte ce nu fac, deloc, obiectul Atlasului). În plus, Geografia electorală se adresează, în primul rând, unui segment interesat de domeniu – studenți, masteranzi, doctoranzi, cadre didactice, cercetători – în vreme ce Atlasul are un „public-țintă” eterogen, extrem de larg.

După Introducere, vor urma 16 capitole, în versiunea actuală. Doar „inventarierea” hărților din primele 4 capitole a „acoperit” 10 pagini și circa 200 din cele aproape 700 de slide-uri cu materiale electorale (cele mai multe – hărți, dar sunt și câteva grafice), în condițiile în care o parte din materialul cartografic abia urmează să fie realizat.

O simplă enumerare a capitolelor poate fi edificatoare: Repartiția crono-spațială a unor variabile electorale în spațiul carpato-balcanic în Antichitate și Evul Mediu; Repere geopolitice europene (1830-2020); Construcția teritoriului statal românesc și evoluția vieții politice; Repartiția crono-spațială a prezenței la vot a alegătorilor (1831-2020); Repartiția crono-spațială a opțiunilor politice ale alegătorilor la alegerile parlamentare din Principatele Române (1831-1862), România (1862-2020) și R. Moldova (1990-2021); Repartiția crono-spațială a mandatelor legislative în spațiul carpato-balcanic (1200 î. Hr.-1500 d. Hr.), Țările Române (1500-1830), Principatele Române (1831-1862), România (1862-2020) și R. Moldova (1990-2021); Alegerea Senatului în România (1859/1864-2020); Alegerile europarlamentare în România (2007-2019); Alegerea conducătorilor statului în spațiul carpato-balcanic (înainte de 1830) și în spațiul românesc (1842-2020); Vot și reprezentare politică la nivel regional și local în spațiul carpato-balcanic (înainte de 1830). Alegerile locale în Principatele Române (1831-1862), România (1862-2020) și R. Moldova (1995-2021); Plebiscite și referendumuri (1864-2020); Reforma administrativă și reprezentarea cetățenilor; Distribuția crono-spațială a variabilelor electorale în spațiul românesc (1831-2020); Reprezentarea parlamentară a românilor în regiuni din apropierea statelor românești; Originea prim-miniștrilor și miniștrilor din statele românești (1831-2020); Particularități ale comportamentului electoral al alegătorilor în spațiul românesc (1831-2021).

Introducerea va include o scurtă prezentare a structurii Atlasului, urmată de metodologia de cercetare și de problemele întâmpinate (și soluționate) în efortul metodologic, precum și de definirea spațiului românesc. Nu vom lucra doar cu acesta, dar o mare parte din realitățile geografico-electorale analizate se vor referi la acest spațiu.

Primele capitole – Repartiția crono-spațială a unor variabile electorale în spațiul carpato-balcanic în Antichitate și Evul Mediu; Repere geopolitice europene (1830-2020); Construcția teritoriului statal românesc și evoluția vieții politice; – au în vedere, pe de-o parte „preistoria” electorală de dinaintea epocii moderne (deoarece specificul electoral românesc are „rădăcini” străvechi și multe dintre elementele sale moderne/actuale au la bază astfel de elemente vechi!), iar pe de alta – ideea că, mai ales pentru ultimele două veacuri, modernitatea românească și dezvoltarea edificiului politico-administrativ și electoral românesc s-a bazat pe intervenția, susținerea și acordul Europei.

Urmează cea mai consistentă parte a lucrării – Repartiția crono-spațială a prezenței la vot a alegătorilor (1831-2020); Repartiția crono-spațială a opțiunilor politice ale alegătorilor la alegerile parlamentare din Principatele Române (1831-1862), România (1862-2020) și R. Moldova (1990-2021); Repartiția crono-spațială a mandatelor legislative în spațiul carpato-balcanic (1200 î. Hr.-1500 d. Hr.), Țările Române (1500-1830), Principatele Române (1831-1862), România (1862-2020) și R. Moldova (1990-2021); Alegerea Senatului în România (1859/1864-2020); Alegerile europarlamentare în România (2007-2019); Alegerea conducătorilor statului în spațiul carpato-balcanic (înainte de 1830) și în spațiul românesc (1842-2020); Vot și reprezentare politică la nivel regional și local în spațiul carpato-balcanic (înainte de 1830). Alegerile locale în Principatele Române (1831-1862), România (1862-2020) și R. Moldova (1995-2021); Plebiscite și referendumuri (1864-2020); Reforma administrativă și reprezentarea cetățenilor; Aceasta tratează diferitele variabile electorale – prezența la vot a alegătorilor, opțiunile politice ale acestora, dar și ale mandatelor (pe familii și/sau partide politice), atât la nivel legislativ (Adunarea/Camera Deputaților și precursorii acesteia, plus Senatul), cât și la nivel europarlamentar, al desemnării, prin vot, al conducătorilor statului, dar și al aleșilor locali, precum și al diferitelor inițiative cu caracter plebiscitar și referendar. Această parte se încheie cu un capitol care privește spre… viitor, legat de „corelarea” unei (viitoare) reforme administrative cu reprezentarea cetățenilor, la diferite nivele: de la alegerea europarlamentarilor, a deputaților și senatorilor, până la desemnarea, prin vot, a aleșilor regionali, județeni și locali.

Următoarea parte e puțin mai „scurtă”: Distribuția crono-spațială a variabilelor electorale în spațiul românesc (1831-2020); Reprezentarea parlamentară a românilor în regiuni din apropierea statelor românești; Originea prim-miniștrilor și miniștrilor din statele românești (1831-2020); Urmărim, aici, mai întâi, distribuția crono-spațială, pe cincinale electorale a unor variabile electorale – prezența la vot și/sau opțiunile pe familii politice ale alegătorilor – pentru întregul spațiu românesc la alegerile legislative, nu doar din statele românești, ci și din părțile de teritorii românești aflate în componența unor state vecine. Apoi, avem în vedere, reprezentarea parlamentară a românilor (considerați, acolo, minoritari) în țările din jurul spațiului românesc. Ca reflex al alegerilor (legislative), executivele românești (atât din Principatele Române/România, cât și din entitățile românești independente, efemer – în 1917-1918: Basarabia, Bucovina, Transilvania-Banat, ori după 1990 – R. Moldova, continuatoare, de fapt, a RASS Moldovenești, fondată peste Nistru, în 1924, și a RSS Moldovenești, apărute în 1940 în Basarabia) au avut o componență – ca origine geografică a demnitarilor prezenți acolo – care poate explica, măcar în parte, dezvoltarea – sau nu! – a diferitelor regiuni românești…

În încheiere – Particularități ale comportamentului electoral al alegătorilor în spațiul românesc (1831-2021) – urmărim să „devoalăm”, cu ajutorul analizei în componente principale – „profilul” alegătorilor pe regiuni și perioade istorice, prin corelațiile dintre variabilele electorale – prezența la vot a alegătorilor, opțiunile politice ale acestora (la toate tipurile de scrutin: legislative, europarlamentare, prezidențiale, locale) – și diferiți indicatori social-demografici, economici și culturali.

Atlasul va avea și câteva anexe (probabil, de format A0/A1, pliate): Scara timpului geografico-istoric, Scara timpului politico-electoral, Distribuția voturilor la toate tipurile de scrutine în intervalul 1831-2020 (%). Dacă Geografia electorală a beneficiat și de Rezumat în engleză, franceză și rusă, intenționez ca textul Atlasului să fie cvadrilingv: în română, engleză, franceză și rusă.

Deocamdată, însă, până la scris textul (în română!), e necesar să termin de făcut/re-făcut hărțile! 🙂 Pe urmă – mai vedem! 🙂

Poate că nu e o coincidență că prezentarea succintă a acestui Atlas de geografie electorală românească vine exact în ziua în care a început prăbușirea frontierelor României interbelice, la 28 iunie 1940…

O discuție interesantă, utilă, cu Dorin Dobrincu… Sâmbătă, iun. 12 2021 

… despre autostrăzile (aproape) inexistente în Moldova, despre subdezvoltarea „inoculată” în estul țării de București și despre faptul că Moldova n-a fost și nici nu este „săracă”, „subdezvoltată”, cum cred unii (inclusiv dintre locuitorii de la est de Carpați): https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/video-dorin-dobrincu-in-studioul-a-ziarului-de-iasia-urmariti-dezbaterea-despre-autostrazi-si-influenta-politica–288798.html

Fără să fi vorbit cu Dorin Dobrincu despre asta – ne-am întâlnit de câteva ori, dar am stat de vorbă, mai pe îndelete, o singură dată! – constat că și dumnealui, ca și alți specialiști, cu expertiză științifică în domeniu, scot în evidență nivelul ridicat de trai din Moldova, cel puțin egal cu al sudului țării (înainte de Unirea Principatelor) și chiar peste acesta! Aș adăuga, din datele pe care le am (confirmate și de alți specialiști, de mai de demult, sau din zilele noastre!), că, la 1918, Bucovina și ținuturile de dincolo de Carpați erau, cel mult, la același nivel cu Vechiul Regat, dacă nu cumva, chiar sub acesta!… Rezumând, adevărații câștigători ai Unirii au fost, în ultimul secol, ardelenii, bănățenii și, mai ales, bucureștenii, iar marii perdanți – moldovenii!

Întrebarea e nu „ce face România pentru ca Moldova ROMÂNEASCĂ să revină la un nivel de trai decent, comparabil cu cel avut, față de restul țării, în trecut, ci ce facem NOI, MOLDOVENII, ca să-i convingem pe ceilalți că avem dreptate și să ne ajute să revenim unde ne este locul, în cadrul României, nu fără ea, sau în afara ei?

Foaie verde de troscot/Iarăși vom avea boicot!… Vineri, iun. 11 2021 

În această seară va începe un alt turneu final fotbalistic… Ar fi trebuit să fie unul sărbătoresc – se împlinesc 6 decenii de la prima ediție (sau, mă rog, s-au împlinit anul trecut, dar, pe motiv de pandemie, s-a amânat celebrarea…) – însă nu este și, eu, exact ca acum 4 ani, voi boicota competiția. Să mă explic…

În anul 1992, Iugoslavia se calificase la turneul final din acel an al Campionatului European… În urma faptului că Serbia (principala „componentă” statală rămasă în staul slav balcanic amintit) era în conflict cu fostele componente ale federației – în special cu Croația, dar și cu Bosnia-Herțegovina – UEFA a decis excluderea Iugoslaviei de la Turneul Final și chemarea, în locul ei, a Danemarcei… Danezii, chemați aproape „de pe plajă” au și câștigat, atunci, competiția! 🙂

În 2014, Rusia a început să practice „turismul cu tancul la vecini”, anexând Crimeea și ducând, prin sprijinul acordat separatiștilor cu tentă rus(ofon)ă, la apariția a două „republici populare” în estul Ucrainei. Aceeași UEFA n-a găsit cu cale să schimbe locul de desfășurare a Turneului Final de atunci (deși a avut 4 ani la dispoziție), competiția în cauză desfășurându-se, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, în aceeași țară agresoare!… Am boicotat turneul respectiv, desfășurat în vara lui 2018!

Acum, aceeași Rusie agresoare participă (și) la acest Turneu Final! Așa că – voi boicota și această competiție! Despre ce fel de „joc corect”, de ce fair play poate fi vorba în sport, când permiți, ca for fotbalistic continental, participarea „naționalei” unui stat agresor? Cu „căței” ca Iugoslavia iei o măsură (excludere și înlocuire cu altă echipă!), dar cu „câini”, ca Rusia – NU? Bine că ții cont, cu ipocrizie politicoasă! – tot de „plângerile” acelorași agresori, și ceri tot Ucrainei – tot un „cățel”! – să-și schimbe tricourile, numai pentru că pe ele apărea, așa cum este și oficial – și așa cum a recunoscut și Rusia (un „câine”!), din 1994, prin semnarea Memorandumului de la Budapesta! – Crimeea între granițele ucrainene!… Știm asta, după spusele, de acum vreo două secole, ale lui Grigore Alexandrescu (Câineie și cățelul): Noi vrem egalitate, dar nu pentru căței!…

Dar, la ce să ne mai așteptăm, pe planul sportivității, dacă înșiși mai-marii fotbalului internațional sunt putred de corupți? Sportul, în general și fotbalul, în special, reprezintă o „oglindă” a societății umane p(r)ost-moderne!…

Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor! Joi, iun. 10 2021 

Hristos s-a înălțat!

Azi, de Ziua Înălțării Domnului Nostru Iisus Hristos, consacrată ca Ziua Eroilor, un gând pios de recunoștință, pentru eroii noștri din toate timpurile și de pe toate câmpurile de bătălie!

Despre semnificația zilei de astăzi, se poate lectura aici: https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/inaltarea-domnului/inaltarea-mantuitorului-160326.html

Pagina următoare »