Despre forme vechi ale numelor creștine românești Duminică, sept. 15 2019 

Cel care a lămurit cel mai bine încadrarea diferitelor variante și derivate la un nume comun, numit nume-tulpină a fost N. A. Constantinescu (1963). Plecând de la această încadrare, forme ca Oană, Onea, Ionuț, Nuțu, Ionescu, Ivan, etc se încadrează în numele-tulpină Ioan, iar forme precum Ghiță, George, Gică, Ghițulică, Georgescu, Giurgiu și altelesunt incluse în numele-tulpină Gheorghie. Dar, numele românești cu caracter religios – numite nume calendaristice – au numeroase forme vechi, intrate în limba română din perioada în care traco-dacii, convinși de împăratul de origine traco-romană Constantin cel Mare, au decis să se romanizeze, prin creștinare, învățând, direct în latinește, Tatăl Nostru și/sau Crezul…

Numărul formelor moștenite din perioada secolelor IV-VI (cea în care atât Imperiul roman a mai avut latina ca limbă oficială, înlocuită cu greaca, în anul 580, dar și prezența la Dunăre a Imperiului a fost o realitate – până în anul 602, în care slavii au pătruns în Peninsula Balcanică) sunt foarte numeroase, fie și dacă ne luăm doar după cele consemnate de autorul citat, în Dicționar onomastic românesc.

Este vorba, mai întâi, de forme vechi ale numelui Cristofor: Chrestus, Cristus (forme atestate în antichitatea traco-daco-romană), Crestu, Crestina, Crestâna, Cristu, Cristul, Crist, Criste, Cristea, Cristescu, Cristel, Cristache, Cristiian, Cristian, Cristănel (nume purtat de un vlah/român din Galiția, atestat în 1476), Cristin, Cristina, Cristiu, Criștiu, Cristocea, Cristoman, la care se adaugă și toponime precum Cristești, Cristinești. Toate derivă de la apartenența neamului nostru la Legea lui Iisus Christos, religia creștină. În ierarhia numelor românești, patronimul Cristian se situa pe locul 21, în Evul Mediu (secolele XI-XV) și are poziția 17 – în zilele noastre.

Crăciun a lăsat și el mai multe forme: Crăciun, Crăciunescu, Crăciunel Crăciuna, Crăciunaș, Crăciunu, Cârciun, unele dintre ele și cu reflectare toponimică: Crăciunești, Kracunov (în Macedonia de Nord), Karacunov (în Ucraina), Crăciuneni, Crăciunel, Crăciuna. Merită amintit faptul că, din secolul al IV-lea, Sărbătoarea Nașterii Domnului – 25 Decembrie – este menționată, în calendarul popular, cu forme precum Crăciun – la dacoromâni, sau Cârciun – la aromâni. În Evul Mediu, numele ocupa locul 63, iar astăzi se află pe poziția 47.

Patronimul Ioan are numeroase forme vechi: Ziane, Zana, Ziianu, Zeanu, Zan, Zana, Zană, Zance, Zanciu, Zancea, Zănco, Sânzian, Sânzianu, Sâmzian, Sânzioana, Sâmzeană, Simzian, Simzean, Simzeana, Simziana, Simdziana, Sănziene, Sâmziene, Sâmzuiene, Sânziene, Sânzenii, Sănză, Cosânzeana, iar, ca toponime – Sâmzinești, Osinziani. Mai amintim și numele sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul – Sânziene. Numele, extrem de frecvent, era primul în ierarhie în epoca medievală, iar azi este al doilea, după Popa.

De la numele Petru au derivat forme ca: Pietrea, Pietra, Pietro, Pietrul, Pietrana, Pietrimanul, Peatră, Chetrian, Chetroiu, Sâmpietru, Sempietru, Simpetriu, Simpetru, Simpietru, Simpătru, Sânpetru, Sănpătru, Sănchitru, Sum-Chetru, cu reflexe toponimice, de pildă, în formele Pietrilești, Pietrimanul. Amintim că și numele sărbătorii este, în varianta populară, Sâmpietru, Sum-Chetru (această formă – la românii balcanici). În Evul Mediu, numele se afla pe poziția a treia, iar în prezent ocupă locul 11.

De la numele Sfântului Apostol Andrei au rezultat formele Îndrea, Îndreiu, Îndreiasa, Îndriiu, Îndreeși, Îndreica, Indre, Indrea, Indrei, Indrii, Indrieș, Indreș, Indrul, Undrea. De la numele sfântului, luna care începe după 30 Noiembrie (Ziua Sfântului Andrei) – decembrie – poartă, de aproape 2000 de ani, un nume derivat de la acesta: Îndrea, Undrea (aromânii îi spun Andreu). Patronimul era al doisprezecelea în Evul Mediu și are locul 33 în zilele noastre.

Gheorghie are o mulțime de variante și derivate vechi: Giorzu, Giorzul, Giordzu, Gorza, Jordzeanul, Joarză, Zorza, Sors, Zorzi, Jurge, Zorge, Zorj, Zorzilă, Zuze, Zuza, Sângeorz, Sângeors, Sămgiorz, Sângiorgi (atestat și la aromâni), Sângeorgiu, Sânjorz, Somdžordz (notat la meglenoromâni), Sânzor, care se regăsesc și în plan toponimic: Giordzești, Sângeorzeni, Sângeordz, Sângeorz-Băi. Ținând cont de importanța sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghie, Purtătorul de Biruință (continuator al legendei cavalerului trac), rămas, din Evul Mediu, un sfânt militar (a fost și este protectorul Armatei), Ziua Sfântului Gheorghe se cheamă, la toți românii, Sângeorz, Sângiorgi. În ierarhia medievală, patronimul era pe locul 8, iar în prezent deține locul 4.

Patronimul Vasilie are atât forme vechi, derivate de la forma latină Basilius – Basu, Basa, Băsa, Basea, Băsăscul, Băsan, Băsanul, Băseanu, Basina, Băsica, Basâna, Basoc, Băsoc, Băsoi, Basilca, Basoba, Bascu, cât și de la cea de influență greacă, Vasilios – Vasiiu, Vasâi, Vasii, Vasi, Vasâe, Vasieș, Văsiia, Văsie, Vasiica, Vasăi, Văsiu, Văsiescu, Văsioiu, Văsâiu, Văsăiu, Văsiian, Văsâian, Văsăian, Sânvăsâi, Sânvăziiu, Sânvăzii. O parte a acestor forme se regăsește și în toponimie: Șiul, Băsăști, Băsești, Băseni, Basinți, Văsieni, Văsâești), iar sărbătoarea populară se numește, până azi, Sânvăsâi. Antroponimul deținea locul 45 în Evul Mediu, iar azi se află pe poziția 19.

Teodor are și el o mulțime de forme vechi: Toader, Toadăr, Toadir, Toadea, Toador, Doder, Toager, Toadru, Toadin, Toadina, Sântoader, Sân-Toadir, Sintoader, Sâmtoader, care au pătruns și în toponimie: Todirești, Toderești, Todireni, Toderița, Toager. Și numele sărbătorii a rămas, în popor, Sântoader. În epoca medievală, numele ocupa poziția a unsprezecea, iar azi se află pe locul 7.

La fel se întâmplă și cu Dimitrie: Medru, Medra, Medre, Medrea, Mădrin, Medrega, Sâmedru, Sămetru, Sămedru, Simiedriu, Sumedru (prezent la aromâni), Sumedrea, Simedru, Simedriu, Simedrea, Asimedria (la aromânii din Grecia), care are și derivate toponimice: Simidreni, Semendria (azi – Smederevo, în Serbia, probabil, de la un Sâmedru), Sâmedru (numele vechi al Romanului, atestat ca Târgul lui Sâmedru, în veacul al XIV-lea, apoi – Târgul lui Romașcu și abia după 1394 – Târgul Romanului). Având, ca și Sângeorzul, importanță în calendarul pastoral, nu doar Ziua Sfântului Dumitru (26 Octombrie), ci chiar toată luna respectivă, se numește, în calendarul popular al aromânilor Sumedru. Patronimul se afla, în Evul Mediu, pe locul 17, iar în prezent se găsește pe locul 5.

De la numele Sfântului Prooroc Ilie au rezultat formele Elie, Eliescu, Elișor, Iliat, Sinteliia, Sântilie (nume purtat și de un român din Serbia medievală), Sântiliie, Sântilia, Sântiliei, Sindile. Asemenea forme se regăsesc și în toponimie Sântilia (sat medieval în Vlahia Mică balcanică), Sâmptilia (nume purtat de o biserică la Suceava). Menționăm și faptul că, în calendarul popular, sărbătoarea din 20 Iulie se cheamă Sântilie. De la locul 30, în epoca medievală, patronimul a urcat pe poziția 22, în zilele noastre.

Nicolae a dat o multitudine de forme, care întăresc vechimea derivatelor de la (greco-)latinul Nicola(s), prin prezența rotacizării lui l, trecut în r: Necora, Necorescu, Necoriț, Necorița, Necoriciu, Necoar, Necoară, Necurea, Necurca, Nicoară, Nicoarea, Nicora, Nicorie, Nicoră, Nicore, Nicoreța, Nicoriță, Nicorescu, Nicorici, Nicăruș, Nicuruș (aceste două forme circulă la aromâni), Micor (atestat în Croația), Micora, Micurici, Coru, Corescu, Corici, Coricescu, Sânnicoară, Simnicoară, Simnicoră, Sâmnicoară, Sânicoară, Sâmnicon (ultima – în Banat). Asemenea forme se regăsesc și în toponimie: Nicorești (în Moldova), Nicoriță (numele unei biserici ieșene), Nicoreni (în Basarabia), Sânnicoară (în Ardeal). Ultima formă toponimică este și cea cu care este marcată sărbătoarea, în calendarul popular, la 6 Decembrie – Sânnicoară. Antroponimul era al doilea în Evul Mediu, iar azi se situează pe locul 14.

Numele Marin are și el numeroase forme: Marin, Mărin, Marinici, Marinescu, Marinete, Marinică, Marinicu, Marinicea, Marinicel, Marinciu, Mărinaș, Mărinel, Mărinoiu, Marincaș, Măriniciu, Mărânca, Sumarin, Sumarina, Samarina. La fel, unele dintre ele se constată și în plan toponimic: Marinești, Marineanca, Marinici, Samarina (acesta din urmă – sat aromânesc, în Munții Pindului), Sumarinești, Samarinești (localitate în Oltenia). În izvoarele medievale, numele se afla pe poziția 114, urcând, în zilele noastre pe locul 10.

Patronimul Anton este atestat rar în forme vechi – Întonie (consemnată în Ardeal)dar, tocmai pentru că apare o asemenea formă, l-am inclus aici. În Evul Mediu, patronimul se afla pe poziția 78, coborând, în zilele noastre pe locul 96.

Și încheiem această enumerare cu numele Sfintei Fecioare Maria – de la care derivă fie antroponime – Simtă Mărie, Sântămărie, Stămărie – fie nume de localități – Sântămăria-Orlea – fie, cel al sărbători(lor): Sântămărie, Stămărie (această ultimă formă – la aromâni). În epoca medievală, antroponimul se afla pe poziția 64, iar azi se situează pe locul 65.

Pare oarecum surprinzător faptul că nu avem asemenea atestări de la numele împăratului Constantin cel Mare, și nici de la cel al mamei sale, împărăteasa Elena. Pe de-o parte, însă, este posibil ca asemenea forme să fi rămas identice, asemănătoare, la români, cu cele ale vecinilor – slavi (bulgari, sârbi, macedoneni), greci, albanezi…, iar pe de alta, discreția cu care a acționat Constantin cel Mare (nu au rămas mărturii documentare ale întâlnirii sale cu marii preoți ai lui Zamolxe, pe care i-a convins să devină preoți creștini, undeva între anii 313 și 318) ar putea explica o asemenea absență… În orice caz, ambele nume, și mai ales cel al lui Constantin – cu variantele și derivatele sale -, compensează această lipsă prin situarea lor, continuă, din Evul Mediu, până azi, între numele cu frecvență ridicată (în Evul Mediu, Constantin era al 22-lea, iar Elena – pe locul 73, iar astăzi, Constantin e al treilea, după Popa, Ioan și înaintea lui Gheorghie, în vreme ce Elena nu se mai află în top 100).

De asemenea, se observă că, dintre numele feminine, doar cel al Maicii Domnului este prezent aici, fapt, de altfel, explicabil: cultul Maicii Domnului este bine răspândit la români, nu doar la cei (greco-)catolici, ci și, mai cu seamă, la cei de confesiune ortodoxă.

Se observă, din cele menționate, că, în funcție și de numărul mare de variante și derivate vechi (folosite continuu, de la finalul antichității), numele amintite se regăsesc, în general, între primele 50, în ierarhia medievală și/sau actuală (cu mici excepții – parțial, Crăciun, Marin, în Evul Mediu, Anton, Maria), dar toate se află, din epoca medievală spre zilele noastre, în „top 100” (inclusiv Constantin și, parțial, Elena). Mă rog, aici trebuie adus amendamentul că, în ambele perioade – și în cea medievală, și în cea actuală – inventarierea și însumarea tuturor variantelor acestor patronime, la numele tulpină este incompletă.

Pe lângă rotacism (l trecut în r), prezent în formele derivate de la Necoară/Nicoară, notăm și modificarea lui a nazalizat (an) latinesc în î (în/ân), prezentă în forme ca Îndrea, Întonie, dar și în cele în care san(ctus) latinesc a evoluat spre sân(tu) românesc: Sânziene, Sânjorz, Sâmpietru, Sânvăsâi, Sâ(n)medru, Sântilie, Sânnicoară, Sântămărie… Toate aceste modificări s-au petrecut, probabil, începând cu romanizarea prin creștinare a traco-dacilor și înainte ca strămoșii noștri să preia de la slavi actuala formă – sfânt(u)/sfânta. Probabil, după ce formele sanctus/sancta au circulat, o vreme, în variante traco-daco-romane – *săntu/*sănta (până prin secolele VIII-IX, probabil), ulterior, după creștinarea slavilor balcanici (veacul al IX-lea) și adoptarea lui î/â de la ei, de către români (prin asimilarea acelor slavi care conviețuiau cu strămoșii noștri), formele n(tu)/sânta au circulat, o vreme, în paralel cu cele preluate de la slavi (sau, mai degrabă, hibride) – sfânt(u)/sfânta, care, probabil din vremea impunerii slavonei ca limbă bisericească și a alfabetului chirilic (undeva, prin secolele XII-XIV), au devenit formele oficiale ale ierarhiei religioase românești până astăzi.

Notăm și atestarea – mai rară, e adevărat – a unora din formele amintite, la românii din afara spațiului românesc actual (unii dintre ei – dispăruți, în epocile medievală și/sau modernă): în Croația, Serbia, Bulgaria, Macedonia de Nord, Albania, Grecia, dar și în Ungaria, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Slovacia, Cehia…

În loc de concluzie, dacă formele vechi, rezultate de la aceste nume, sunt așa de numeroase, cât va dur(e)a până vor fi inventariate toate, măcar la nivelul spațiului românesc, dacă nu al spațiului carpato-balcanic, măcar pentru perioada actuală, dacă nu de la finalul antichității până azi? Am (o parte de) răspuns: acum o lună am început inventarierea variantelor și derivatelor de la Necora, Necoară, Nicora, Nicoară, etc, doar pentru perioada actuală și treaba nu este, încă, finalizată…

Și, la final, această modestă trecere în revistă a numelor creștine vechi, moștenite de români, se vrea și un răspuns tuturor acelora care se tot uită la „maica Rusie” ca la „mama” tuturor „pravoslavnicilor” creștini! Când s-au creștinat rușii, pe la sfârșitul secolului al X-lea (în 986!), poporul român avea deja câteva secole bune de când SE NĂSCUSE CREȘTIN! CREȘTINISMUL ROMÂNESC ÎȘI ARE RĂDĂCINILE DE LA ROMA (UNDE ÎMPĂRĂȚEA CONSTANTIN CEL MARE, ÎN 313, CÂND A OFICIALIZAT CREȘTINISMUL), EVENTUAL CONSTANTINOPOL (UNDE ACELAȘI ÎMPĂRAT TRACO-ROMAN A MUTAT CAPITALA IMPERIULUI, ÎN 330!), ÎN „HAINE LATINEȘTI”, NU DE LA MOSCOVA, ÎN „VEȘMINTE RUSEȘTI”!

Reclame

De ce e lumea strâmbă? Miercuri, sept. 4 2019 

Aud mulți oameni plângându-se că „nu ajung banii”, că „lumea e nedreaptă”, că „nu ajung banii”, că „vremea/clima a luat-o razna”, că „educația e în declin” și multe altele asemenea… Consider că acestea nu sunt decât efecte. Cauza stă în egoismul, goana după înavuțire rapidă, „călcând pe cadavre”, urmărirea doar a interesului personal, atât la „nivel înalt” – conducători politici – cât și la nivelul multor locuitori simpli ai planetei! Dacă ar exista bun-simț, empatie, o gândire de tipul „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, poate că n-ar curge pe Pământ „lapte și miere”, dar lumea ar fi, dacă nu mai bună, măcar mai puțin rea!…

Să „dăm cu barda” (III) Marți, sept. 3 2019 

Oare ce este de făcut, când ai deasupra o gașcă de mutanți, nesimțiți până-n pânzele albe, cărora, deși le-ai făcut observație de mai multe ori că dupăie și deranjează, făcând zgomot, noaptea, după miezul ei, dimineața devreme (înainte de orele 6) sau/și în timpul programului de odihnă de la prânz, pus (degeaba) de administrație, continuă, cu aceeași nesimțire să tropăie, izbească, dupăie??? Le-am urat, odată, să le dea Dumnezeu exact atâta bine cât fac și ei (nici mai mult, dar nici mai puțin) și mutantul cel mare mi-a închis ușa în nas!… Reînnoiesc urarea și le fac „reclamă” și aici, poate mai află și alții! Deși, la nivelul de găunoșenie, de anti-empatie, de goliciune interioară, pe bază cărora, când le vorbești, nu privesc LA, ci PRIN TINE, nu va avea efect!…

Fac o precizare generală – și pentru mutanții nesimțiți abia menționați mai sus, dar și pentru alte „categorii” obișnuite cu „regula” de a „nu avea nici o regulă” – că demersurile pentru bun-simț, bună-cuviință, bună-credință, cumsecădenie, omenie, onestitate, respect reciproc și multe altele asemenea, nu sunt făcute „fiindcă așa vrea mușchiul meu”, ci pentru că așa au funcționat aceste norme sute și mii de ani și deoarece, atunci când chiar membrii „categoriilor” de mai sus vor ajunge fără apărare – bolnavi și/sau bătrâni – aceste reguli, norme vor funcționa și în cazul lor! Asta, mai întâi, dacă va mai vorbi cineva despre ele și, mai ales, dacă le va mai cunoaște și pune în aplicare cineva!…

Să „dăm cu barda” (I) Joi, aug. 22 2019 

Începem, de azi, o serie de materiale în care vom trimite la absența regulilor, a principiilor, a bunului simț și la lipsa respectului față de tradițiile și obiceiurile strămoșești.

Cu ceva vreme în urmă, am încercat să-l contatez pe numitul „fuego”. N-a fost chip, deoarece cel amintit evită interacțiunea cu cetățenii, și, mai ales, bănuiesc eu, criticile. Nu-i nimic, pot să-l întreb aici: stimate domnule Paul Surugiu, de ce vă rușinați de numele dumneavoastră oficial? E frumos ca un „promotor” (?) al folclorului românesc să-și ia ca „nume de scenă” un apelativ de import? Dacă vă întreabă un străin, iubitor de folclor românesc, ce înseamnă „fuego” în română, ce-i veți răspunde?

Toate aceste întrebări vin în contextul în care numele Surugiu numără peste 4 mii de purtători în România și câteva sute în Republica Moldova, după site-ul http://www.forebears.io, deci are o răspândire mare. Semnificația numelui, cu însemnătate în sectorul serviciilor, deci cu importanță în plan etnografic, se referă la „vizitiu”, după http://www.dexonline.ro.

Soluții pentru descongestionarea traficului pe Valea Prahovei Sâmbătă, aug. 17 2019 

Cred că nu este zi în care să nu se înregistreze blocaje în trafic, în urma cărora să parcurgi 20 km în două ore. Blocajele se produc pe segmentul Comarnic – Predeal. Ar fi cel puțin două sugestii.

Prima – de aplicat un program de monitorizare a traficului, care, conectat la o aplicație, să îi informeze pe șoferi, în timp real, în legătură cu valorile de trafic și să sugereze rute alternative.

A doua – construcția autostrăzii Comarnic – Brașov. Dar, cum „statul” român și-a demonstrat incapacitatea de a construi autostrăzi montane…

Și mai e ceva, valabil la nivelul întregii societăți românești: când, ce și, mai ales, dacă a făcut acest „stat” în favoarea poporului român?

Dovada/dovezile blatului… Miercuri, iul. 31 2019 

Acum vreo două luni și jumătate, mi-am exprimat punctul de vedere în legătură cu (tentativa de) referendum convocat de Baron Muthausen. Aveam și de ce: așa cum avertizase domnul @Cetatean, care propunea și o singură întrebare, nu două, dar eficientă juridic, respectivul referendum are o întrebare contestată și invalidată, legată de faptul că nu poți interzice cuiva, ceva! Deci, respectivul referendum, anunțat încă de acum 2 ani, a tot fost amânat și, când a fost, în fine, anunțat, a fost introdus pe „agendă” strict cu scop electoral, că se apropie toamna și Herr Muth mai vrea „5 ani de vacanță la Cotroceni”, în care, când îl „obosește” vacanța, să plece în concediu, la schi, sau la Miami…

Încă o dovadă că mutul face blat cu ciuma roșie este faptul că, după ce, prin iarnă, a respins săptămâni la rând, alți candidați la ministere, acum a semnat „pe nemestecate”, propunerile de miniștri, la Interne și Externe. Mai grav este faptul că, dincolo de problemele pe care candidații în cauză le aveau, unul din cei acceptați a demisionat după 6 zile, în contextul proastei gestionări a situației fetelor răpite de bruta din Caracal.

În aceste condiții, Baron Muthausen face blat cu ciuma roșie, sperând să ajungă în turul doi cu „pavianca-premier”. Doar că, după vechea vorbă românească, pe care sasul cred că n-o știe, „socoteala din crâng nu se potrivește cu cea din târg” și, dacă e să-i dăm crezare sociologului Barbu Mateescu, Herr Muth are mari șanse de a se confrunta, în „finala prezidențială”, cu candidatul USR-PLUS! Pe care candidat, dacă echipa lui nu face niscaiva prostii până la prezidențiale, îl voi și vota! Și, chiar dacă ciuma roșie va recomanda votacilor săi să-l susțină pe sas, votacii în cauză e posibil să fie atât de „porniți” contra lui Herr Muth, încât, ori să nu iasă la vot, ori să-l ștampileze pe Dan Barna! 🙂 Așa că, vorba unui vechi slogan, „În sfârșit ai cu cine!”

Québec CITY „lovește” din nou!… Vineri, iul. 12 2019 

Cu mai multe luni în urmă, atrăgeam atenția asupra atitudinii lipsite de respect față de francofonii canadieni, prin acest poster stradal… Atunci, posterul a dispărut la 3 zile după postarea subsemnatului… Dar nu de tot, cum am crezut eu, ci spre a reapărea, la avizierul Facultății de Geografie și Geologie, ieri. Iaca poz(n)a!

Posterul a fost afișat în vederea campaniei de admitere la facultate, care începe luni, 15 iulie. Va fi o foarte „nimerită” (anti-)propagandă făcută francofoniei și o probă de lipsă de respect, despre care am vorbit și în martie: „După știința mea, deși Canada este o țară majoritar anglofonă, provincia Québec este majoritar francofonă, iar a scrie astfel, este o dovadă de lipsă de respect față de francofonii canadieni (dintre care, numeroși, ne-au și fost studenți!), ca să nu mai zic de necunoașterea, de către autorul/autorii panoului, a specificului etno-lingvistic al părții estice a Canadei… Și, mă întreb, cum ar fi ca, în materiale de informare occidentale – să zicem, chiar… canadiene! -, să apară referiri la un oraș din România, din Ardeal, să zicem, denumit de canadienii în cauză, Marosvásárhely, în loc de Târgul Mureș, sau din Moldova – Jászvásár în loc de Iași?…”

Închei cu o întrebare, de bun-simț: dacă autorul posterului are SIGUR un fișier într-un calculator, era așa de greu ca să se facă modificarea (prin dispariția acelui „CITY”!) și să se re-imprime posterul, corectat? Mai ales că am constatat, din diverse surse, că autorul posterului e absolvent al filierei… francofone… Halal „recompensă” adusă francofoniei, cu doar câteva zile înainte de 14 Iulie, ziua națională a Franței…

28 iunie – zi de doliu național! Vineri, iun. 28 2019 

La 28 iunie 1940, prin ocuparea Basarabiei, nordului Bucovinei și a ținutului Herței, de către URSS, a început destrămarea României Mari. Dacă am avea o conducere națională, românească, o asemenea zi ar fi una de doliu național. Nu este, în primul rând, fiindcă România nu are conducere, după al doilea război mondial, marionetele de la București fiind teleghidate de la Kremlin! Cât va mai dura până când românii se vor lepăda de slugile Moscovei?

Rușine, „stat” (?) român! Marți, iun. 18 2019 

După modul penibil cum (nu) a gestionat situația din Basarabia, mai ales din/după 2014, România cred că vrea să-și facă o „tradiție” din a și-i „îndepărta” pe românii aflați, fără voia lor, în afara granițelor! Prima dată s-a întâmplat în 1913, când, după al doilea război balcanic, cu Pacea încheiată chiar la București, România nu a fost în stare să obțină un stat, sau măcar un statut de autonomie, într-o Macedonie întreagă și federal(izat)ă, pentru aromânii și meglenoromânii de acolo!

Cu toate paleativele – ajutoare pentru școlile și bisericile românești din Balcani, până în 1948 (când le-a tăiat ana pauker!), colonizarea multor aromâni (mai ales în Cadrilater) – statul român și-a atras întâi consternarea, frustrarea și, în cele din urmă, și cu „suport” străin (grec, bulgar, sârb, macedonean slav…) și indiferența și chiar antipatia comunităților românești balcanice! Nu mai vorbesc de românii din Ucraina, Ungaria, Banatul sârbesc… Că despre cei din Timoc (fie sârbesc, fie bulgăresc) nu s-a ocupat mai nimeni!… Am ajuns, pe bună dreptate ca, acum 4 ani, la Vidin, în timpul unei aplicații post-conferință, un român localnic, domnul Filip, să (ne) spună: „SĂ VĂ FIE RUȘINE, ROMÂNILOR DIN ROMÂNIA, CĂ ÎN CĂRȚILE NOASTRE NU SCRIE NIMIC DESPRE NOI, ROMÂNII DIN DREAPTA DUNĂRII!”

Suntem pe cale să-i aducem și pe basarabeni pe aceeași „direcție”! Se pare că planul Kremlinului, pus în aplicare din/după 1945 „dă roade”! Cu sprijinul politrucilor anti-români de la București și al idioților utili care îi lasă să-și facă de cap de peste 75 de ani!

Luați ce-am scris mai sus, „la pachet” cu „hemoragia” de români din Țară, după 1990, PE TIMP DE PACE! Datele oficiale ale guviermilor anti-români dau 3,5 milioane, iar neoficial sunt peste 5 milioane de români plecați din țară, după 1990!

Nu dă NIMENI de pământ cu ei??? La propriu!…

RUȘINE, „stat” (?) român!…

Cum „nu bate cu parul” Dumnezeu, nici în fotbal!… Miercuri, iun. 5 2019 

Zilele trecute, au reținut atenția publicului relatările despre incidentele de după meciul de liga a patra CSA Steaua – Carmen București. Și, mi-am amintit de o „profeție” făcută, cu ani în urmă…

Însă, înaintea „profeției”, să vă spun o… poveste… Imediat, după al doilea război mondial, cu Armata Roșie în țară, care i-a ajutat pe comuniști să preia puterea, această nouă „putere” și-a „arătat mușchii” și în sport, în general și în fotbal, în special. Reluarea Campionatului Național, în toamna anului 1946, s-a făcut cu două noi formații, intrate, ilegal, fără o competiție corectă, direct în prima ligă: Steaua București (fostă CSCA, CCA, după „modelul” formației ȚSKA Moscova) și Dinamo București (după „modelul” lui Dinamo Moscova), echipe ale structurilor (comuniste) de forțe, Armata și Miliția. Pentru ca aceste noi echipe să poată activa direct în prima ligă, a fost necesar să dispară altele: fie direct, cum s-a întâmplat chiar cu FC Carmen București, sau cu Ripensia Timișoara, fie indirect, cum a pățit Juventus București, care, mutându-se la Ploiești, a devenit Petrolul…

Căzând (?) regimul comunist, corect ar fi fost ca, pe lângă desființarea echipelor Victoria București și FC Olt Scornicești (favorizate și ele de regim), Steaua și Dinamo (ultima, devenită, în ultimii ani ai comunismului echipa Securității, iar Victoria luându-i locul, ca echipă a Miliției), să se reînscrie în Campionatul Municipal București și să promoveze, cinstit, pe forțe proprii, de acolo… Ți-ai găsit! Cum nu s-a aplicat NICIODATĂ Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, la fel, și în fotbal, nu s-a pus o asemenea chestiune. Dacă, în peisajul politic românesc, de după Decembrie 1989 a existat măcar această Proclamație, în fotbal – NIMIC! Pentru că am atins acest subiect acum mai bine de un deceniu și m-am ocupat de fenomenul fotbalistic românesc, tratat dintr-o perspectivă geografică, am lansat o opinie care susține că, mai devreme sau mai târziu, aceste echipe favorizate de regim – fie el comunist, fie p(r)ost-comunist(oid) – vor avea de suferit. Și n-a trecut prea multă vreme, până așa-zișii „patroni”, actuali și/sau foști, au ajuns la „răcoare”, apoi a venit procesul prin care clubul ce activează, ilegal!, în prima ligă, a pierdut drepturile asupra numelui FC Steaua București. Spre lauda sa, echipa Armatei, actuala CSA Steaua, a revenit în Campionatul Național, în ligile inferioare, fiind acum în liga a patra, așa cum au făcut și alte formații dispărute, mai de demult, sau mai recent, reînscrise în campionat, tot în ligile inferioare: Ripensia Timișoara, Rapid București, Carmen București, FC Argeș Pitești (fostă Dinamo Pitești, în primii ani ai comunismului!) etc… Cineva ar trebui să se sesizeze și să-i întrebe pe indivizii de la FCSB cu ce drept și pe locul cui activează, încă, în prima ligă? Cât despre (fosta?) echipă a Miliției (și Securității), Dinamo, aceasta a încheiat ultimul campionat pe cea mai proastă poziție din existența sa

În schimb, dintre cluburile dispărute/desființate în timpul regimului comunist sau după, Ripensia Timișoara a reapărut, în 2011, s-a înscris în liga a șasea (deși, la desființare, în 1947, era în liga a treia!) și, de două sezoane activează în liga a doua, acolo unde este și FC Argeș, desființată și reînființată recent și unde a promovat și Rapid București (și ea, recent reînființată și reînscrisă în ligile inferioare), iar Carmen București se pregătește pentru barajul de promovare în liga a treia.

Așa că, aviz echipelor favorizate de regim (Steaua, Dinamo și/sau „clonele” lor): Dumnezeu „nu bate cu parul”!…

Pagina următoare »