Alte… dileme electorale… Luni, apr. 6 2020 

Alternativ sau în paralel cu celelalte activități – fie ele strict personale, fie didactice sau de cercetare – a continuat lucrul la baza de date legată de alegerile pe state, la nivel mondial. Și, ca întotdeauna când „n-ai ce face”, „îți faci de lucru”, pe principiul „să te legi la cap și dacă nu te doare!”. Adică, apar dilemele, întrebările…

De pildă, cum se integrează, în baza de date, informațiile electorale pentru țări care, o vreme, au avut doar alegeri – disparate, la momente diferite – doar pentru două sau mai multe entități politico-administrative distincte (principate, ducate, regate, state, provincii, etc.) – și care, ulterior, au fost (re)unite/s-au unit într-o singură țară? Situația este valabilă, de exemplu, pentru România – cu alegeri separate în Țara Românească și Moldova nu doar până în 1859, ci un pic chiar și după (au avut loc scrutine, în ambele principate și în 1860, dar și în 1861 – ultimul, doar în Țara Românească), pentru Italia – tot înainte de 1859 (în cazul Romei și a Statului Papal, până în 1870), pentru Canada – înainte de 1867 (și chiar și după – a se vedea Newfoundland and Labrador, cu statut distinct, înainte de 1949), pentru Australia – înainte de 1901 și altele… Ei bine, în asemenea cazuri, cum se înscriu datele? Ca informații electorale separate, pentru fiecare entitate sau ca sumă, la fiecare moment dat, pentru viitoarea entitate unit(ar)ă mai mare, la care au aderat celelalte, ulterior?

Un caz special, extrem de interesant, dar și foarte complicat, în același timp, este cel al Germaniei. Astfel, din 1818, a existat un legislativ unic al Confederației Germane, creată de Conferința de Pace din 1815. Acesta era desemnat de statele membre – cel puțin câteva zeci (de la state mari – ca Austria, Prusia, Bavaria, Saxonia), până la ducate și principate, multe și mărunte și diferite orașe libere (foste hanseatice sau nu). Austria prezida această Adunare legislativă, dar, ca și Prusia, nu avea incluse între teritoriile ce aparțineau Confederației, pe cele cu majorități etnice negermane (nici aici, de fapt, regula nu era aplicată integral: puteau participa, ca „țări ale Coroanei austriece”, atât Boemia și Moravia, cu majorități etnice cehe, Silezia – unde o bună parte a populației vorbea polona sau ceha, Carniolia – majoritar slovenă, sau Triestul – majoritar italian!). Astfel, teritoriile estice ale Austriei – Galiția, Bucovina, Ungaria, Transilvania, etc. – nu erau incluse, la fel – nici Posenul (azi Poznan, în Polonia), Prusia Occidentală și Prusia Orientală (cu prezență etnică polonă, lituaniană) – din partea Prusiei… Acum, după prezentarea contextului, apare dilema: datele legate de Austria (cu „țările” ei incluse aici) le adaug la Confederația Germană, sau la Imperiul habsburgic (austriac), unde apar toate „țările Coroanei” aparținând de Curtea vieneză? După 1849, când în Imperiul habsburgic a funcționat, o vreme (1850-1860), neoabsolutismul, Austria nu a mai desemnat prin vot delegații în Adunarea Confederației Germane (probabil, nici după 1860, când au avut loc alegeri, primele se pare, în toată Monarhia habsburgică, în anii 1861-63) – sau n-am găsit eu, încă, asemenea informații – dar, până în 1866, când Confederația a fost desființată (de rivala Austriei, Prusia, în primul rând!), a continuat să prezideze Adunarea!…

Și „bătăile de cap”, în legătură cu Germania nu încetează odată cu crearea, în 1867, a Confederației Germane de Nord, sub control prusac, sau a Imperiului German (la care au aderat și statele sudice, în frunte cu Bavaria), în 1871. După 1918, o vreme, Saarlandul a avut statut special, un protectorat francez (până în 1935), situație care s-a repetat și după 1945 (până în 1957), de fiecare dată, actualul land amintit revenind în componența Germaniei. Normal, din nou datele trebuie prezentate separat, dar, la calcularea datelor pe cincinale electorale, se adună la Germania, sau nu? La fel, pe lângă existența, separată, că așa au vrut „mușchii sovieticilor”, a unei „republici democrate” germane (1949-1990), se adaugă și partajarea a însăși capitalei germane, Berlin. După alegerile pentru un singur Berlin (1946), deja, din 1948, din punct de vedere electoral, Berlinul era divizat: în acest an, autoritățile (încă, de ocupație) ale sectoarelor american, britanic și francez din Berlin, au ținut un scrutin pentru ceea ce va fi, până în 1990, Berlinul de Vest, cu toate „protestele” sovieticilor și ale „anexelor” lor, comuniștii (est-)germani (care au „boicotat” scrutinul). Ulterior, în toată perioada „războiului rece”, s-au desfășurat, separat, scrutine pentru Berlinul de Vest (care avea propria administrație, dar fără a fi integrat în Republica Federală Germania), respectiv pentru „Berlin – Haupstadt der DDR”, adică pentru partea estică, proclamată de fosta R.D. Germană, drept „capitală” a „statului” comunist german. La adunarea datelor pe cincinale electorale, din nou, presupun că datele celor două părți ale Berlinului, trebuiesc însumate!… Sau nu?

Apoi, în perioada 1946-49, au avut loc cel puțin câte un scrutin (în Bavaria, Baden-Wurttenberg și Hessen – chiar câte două!) la nivelul fiecărui land al viitoarelor state, vest- și est-german. Le-am luat în considerare, aplicând aceeași… „regulă”, ca în cazul României și Italiei (ante-1859), Canadei (înainte de 1867/1949) sau Australiei (pre-1901). Dacă, în cazul celor două state germane, (re)unificate în 1990, am procedat la însumarea datelor pe actuala Germanie, pentru intervalul 1949-1990, de ce să nu procedez la fel și pentru intervalul 1946-1949?

Și dilemele nu se opresc aici… De pildă, e bine să separ datele (indoneziene, în anii 1982-1999, inclusiv) pentru viitorul stat independent Timor L’Este (chiar din 1999), sau să le las la Indonezia? Sau, la fel, pentru insula Ellice, azi statul Tuvalu, independent, pentru perioada în care era împreună cu teritoriul Gilbert, azi statul, la fel de independent, Kiribati? Dar, dacă procedez așa, cum „separ” datele pentru Irlanda independentă, pentru intervalul de dinainte de 1921, în care întreaga insulă era componentă a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei? Sau cum „aloc” la actuala R. Moldova sau la Ucraina, părțile, românești, ale Basarabiei și nordului Bucovinei, din perioada interbelică??? Ori, la fel, pentru vremea când Algeria era a Franței, cu statut de „departament” (deloc „de peste mări”), cu statut identic cu al actualelor departamente metropolitane!… Probabil, în fiecare caz, la fiecare moment, interval, cu asemenea „bătăi de cap”, este necesară o rubrică de „observații”, unde să fie specificat, clar, cum s-a procedat! Deși, totuși, ar trebui o abordare unitară a chestiunii!

Nu mai adaug (prea multe) în legătură cu faptul că, de modul cum se rezolvă aceste dileme, întrebări, depinde și cartografierea datelor. În această situație, alături de posibilitatea comparabilității datelor, la nivelul (pe cât posibil) al acelorași entități administrative, spațiale, este necesară respectarea unei reguli, unitare, legate de modul în care se agregă datele, la nivelul statelor (independente și/sau autonome, dacă organizau scrutin/scrutine) existente la acel moment!…

In Memoriam Paul Goma Miercuri, mart. 25 2020 

Astăzi s-a stins din viață, disidentul și scriitorul român Paul Goma.

O biografie și bibliografie ce evidențiază caracterul său, aici:

http://www.paulgoma.com/paul-goma-biografie-si-bibliografie-1909-2007/

Dumnezeu să-l ierte! Odihnească-se în pace!

Despre geografia electorală regională la nivel mondial Sâmbătă, feb. 8 2020 

De ani buni – peste un deceniu – lucrez la inventarierea și cartografierea rezultatelor electorale la nivel sub-național (regional), dacă nu la nivelul tuturor statelor lumii, măcar în cazul celor pentru care se pot evidenția particularități regionale relevante. Toate – bune și frumoase, doar că, de aici, apar problemele și „bătăile de cap”…

Mai întâi – pe ce bază se pot selecta țările pentru care particularitățile regionale sunt „relevante”? Ca să răspund(em) la această întrebare, mai întâi trebuie precizat că, un element de selectare a țărilor pentru care se detaliază rezultatele electorale ține de mărime (atât cea teritorială, cât și cea demografică). O țară cu doar câteva mii (sau chiar zeci de mii) de kmp (în suprafață) sau/și cu doar câteva sute de mii (sau chiar câteva milioane) de locuitori nu poate avea „relevanță” electorală la nivel regional. Totuși, există și excepții, care sunt/vor fi date de existența, vreme îndelungată, (aproape) continuu a unui sistem politic democratic, cu alegeri multi-partite, alternanță democratică la guvernare și echilibru între puterile din stat – checks and balances – și de accesul la date electorale sub-naționale.

Deci, ca să rezumăm, rezolvarea acestei chestiuni, se bazează pe 1) dimensiunile teritorial-demografice ale țării/țărilor în cauză, 2) alegeri democratice pe (aproape) tot intervalul analizat și 3) accesul la datele electorale sub-naționale. Îndeplinirea a cel puțin două din criteriile 1-3 de mai sus permite intrarea în acest grup, dar cu condiția ca, printre aceste criterii să se afle, obligatoriu, criteriul 2) (care este eliminatoriu).

În aceste condiții, chiar dacă avem un stat cu dimensiuni imense, atât teritoriale, cât și demografice – de pildă, cazul fostei Uniuni Sovietice, al R. P. Chineze sau al Arabiei Saudite – degeaba avem noi acces la date (la nivelul „republicilor unionale” sovietice, al provinciilor chineze… – dacă „diversitatea” opțiunilor politice se leagă de a alege între partidul comunist și… partidul comunist!… Iar în cazul monarhiei saudite, nu avem acces la date, fiindcă n-au existat NICIODATĂ alegeri parlamentare în acest stat!

În acest context, exceptând Europa – unde o mare parte a statelor continentului au o lungă istorie electorală de alegeri democratice – America de Nord Anglo-Saxonă (Canada și Statele Unite), Australia și Noua Zeelandă, diferite părți din America Latină (Mexic, Brazilia, Argentina, dar cu discontinuități legate de dictaturi, lovituri de stat, regimuri autoritare…) sau din Asia (India, Japonia, posibil și Indonezia sau Thailanda) ori Africa (cu mari pauze, putem lua în considerare Republica Sud-Africană, dar mai degrabă abia după abolirea apartheidului, în anii de după 1990!), în celelalte cazuri, nu avem temei pentru o analiză sub-națională, regională, a specificului electoral, pentru ultimele două secole.

De fapt, în destule cazuri, chiar și pentru exemplele de mai sus, apariția confruntărilor electorale democratice nu s-a produs chiar de la începutul intervalului analizat: Australia nu a avut deloc alegeri (nici măcar „coloniale”) înainte de 1840, Noua Zeelandă are date electorale de după 1850, primele scrutine au avut loc în Japonia din 1890, iar în India (încă britanică) – din 1920… Dacă America de Nord Anglo-Saxonă are o lungă „istorie electorală”, care pornește chiar de dinainte de 1800, în Europa însăși, zone întinse nu au beneficiat de astfel de scrutine până spre mijlocul veacului al XIX-lea sau chiar sfârșitul acestui secol, ori debutul secolului trecut. Dacă în spațiul britanic există date pentru întregul interval, de la 1800 încoace (și chiar mai vechi!), pe continentul propriu-zis alegerile au apărut mai târziu: din 1814-1815 – în Franța, în Țările de Jos și în nordul Europei, după 1829-1831 în Grecia, Belgia Principatele Române, de la jumătatea secolului în Europa Centrală (statele germane, Imperiul habsburgic), statele italiene, Imperiul otoman – ultimul, cu intermitențe, până la dispariția sa, în 1920…), ori după acest moment – în Peninsula Iberică și în multe state balcanice (Serbia, Bulgaria, Muntenegru…), pentru ca, în Imperiul țarist primele alegeri să se desfășoare abia în 1906… Din păcate, până în 1907 aceeași va fi situația și pentru Finlanda (aflată sub dominația Imperiului țarist), sau pentru Polonia, până în 1919, când au avut loc primele alegeri în renăscutul stat polonez…

Ținând cont de aceste elemente – dar și de faptul că, în multe din aceste țări, au existat intervale destul de lungi fără alegeri democratice (cu regimuri autoritare și/sau dictatoriale), într-o serie de țări de la periferiile estică și sudică ale Europei (Finlanda, Bulgaria, Grecia, Serbia, Portugalia…) nu vom avea date detaliate despre alegeri decât după 1974-1975 (Grecia, Portugalia), sau după 1989 (în cazul Serbiei și al Bulgariei; pentru Iugoslavia, însă, vom analiza datele electorale pe entitățile componente care au format acest stat în 1918: Serbia, Muntenegru, Bosnia-Herțegovina, Croația, Slovenia…); în cazul Finlandei, în funcție de momentul în care vom găsi date detaliate, vom detalia analiza la nivel regional (deși, în acest caz, până azi, dimensiunile sale – mai ales cele demografice nu impun o asemenea detaliere…). De asemenea, vom decide dacă și de când vom avea date detaliate în cazul Danemarcei, țară ci vechi tradiții democratice, dar, în cazul căreia, nici dimensiunile teritoriale, nici cele demografice nu fac neapărat necesară o asemenea analiză sub-națională…

Discuția rămâne deschisă, ideile de mai sus având un caracter preliminar…

24 Ianuarie/5 Februarie 1859 – 161 de ani de la Unirea Principatelor Miercuri, feb. 5 2020 

După ce, cu câteva săptămâni mai devreme, deputații din Adunarea Electivă a Moldovei, l-au ales, în unanimitate, ca Domnitor al Principatului moldav, pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, adunați la Hotelul „Concordia” din București, și deputații Adunării Elective a Țării Românești, au procedat la fel, în 24 Ianuarie (stil vechi)/5 Februarie (stil nou). Astfel, colonelul Alexandru Ioan Cuza, devenea domnitor al ambelor Principate, acest moment fiind primul pas pe calea Unirii Principatelor Române, devenite, ulterior, România.

Câteva particularități ale mișcărilor de protest în spațiul românesc după 1989 Vineri, ian. 31 2020 

Facem precizarea că, deși spațiul românesc se referă, în general, atât la întregul teritoriu al României interbelice, cât și la întreaga Transnistrie, până la Bugul de Sud (mai exact, la teritoriul administrat de România în anii 1941-1944), datele noastre nu acoperă decât teritoriul actual al României și al R. Moldova. Lipsesc, astfel, datele legate de părțile ucrainene ale Bucovinei, Basarabiei și Transnistriei, cât și cele legate de Cadrilater. Ne referim, mai exact, la teritoriile, recunoscute oficial, internațional, ale celor două state românești independente. În cadrul acestor mișcări se includ grevele, mitingurile, pichetările diferitelor instituții și protestele de orice tip, consemnate, în această perioadă, în mass-media.

Precizăm că, pe de-o parte, inadvertențele care pot apărea se datorează fie faptului că n-am avut acces, întotdeauna, la presă – mai ales regională și/sau locală – spre a consemna fiecare protest (aici, mai ales în ceea ce privește presa de la est de Prut, ne-am limitat, în mare măsură, la instituții media localizate în Chișinău), iar – pe de alta, poate, și calculele – mai ales cele legate de populația totală, mai pot suferi unele inexactități. În plus, este dificil de „ponderat” amplitudinea unui protest, deoarece nu este totuna o mișcare protestatară cu zeci și chiar sute de mii de participanți, cu un „protestuleț” care „adună” o „mână” de oameni. Statistic, din păcate, fiecare din aceste exemple, apare tot ca „un protest” și atât!… Totuși, datele în cauză, se corelează, foarte bine, pe de-o parte, cu predispoziția, mai veche, pentru proteste (din perioadele comunistă, interbelică și/sau chiar antebelică) – în Ardeal, Banat, Moldova, Capitală… -, iar, pe de alta – și cu alți indicatori care „măsoară” spiritul civic: prezența la urne peste media națională, votul cu formațiuni politice democratice, care susțin statul de drept, o justiție egală pentru toți cetățenii și altele… La „polul” opus, cu părere de rău, și după 1990, ținuturile de la est de Prut se manifestă (și) printr-o „apetență”, inexplicabilă, pentru votul în favoarea unor formațiuni (neo-)comuniste…, realitate care se corelează cu numărul mai modest de mișcări protestatare…

Pentru început, vom face câteva referiri la protestele de anul trecut. S-au însumat 1174 de mișcări de protest. Scăderea este evidentă, atât față de 2018 – care avea peste 1700 de proteste, cât, mai ales, față de anul de „vârf” post-decembrist al mișcărilor protestatare: atunci, s-au înregistrat mai mult de 2000 de asemenea mișcări, aproape dublu față de 2019. Totuși, există și regiuni cu o creștere, față de 2017: Basarabia și Transnistria (cuprinse între limitele R. Moldova) au consemnat, în general, valori duble față de 2017, dar nivelul de la care au plecat este modest. Astfel, în Basarabia au fost 94 de mișcări de protest (față de 54, în 2017), iar în Transnistria – 4 (față de doar două, cu doi ani mai devreme). Prin comparație, regiuni românești de la vest de Prut, chiar având valori mai mici față de 2017, au depășit, și în 2019, Basarabia (cu care, ca dimensiuni teritoriale și demografice sunt comparabile): Moldova a avut 227 de proteste (față de 385, în 2017), Ardealul – fără Secuime – 209 (față de 473, în 2017), iar Muntenia – fără București-Ilfov – 171 (față de 255, în 2017). De fapt, valorile din 2019 în Basarabia sunt egale cu cele din București-Ilfov (care, în 2017, a ajuns la 232 mișcări de protest) și puțin mai mari decât cele consemnate în Oltenia – 91 (și aici, în 2017, au fost mai multe – 128). Basarabia este, însă, peste Secuime (61 de mișcări protestatare anul trecut), Banat (56), Crișana (53), Bucovina (42), Maramureș (37) și Dobrogea (35), dar nici una dintre aceste regiuni nu are mai mult de 2-4 județe (interbelice).

Dacă tot am ajuns să menționăm nivelul județean, să vedem care au fost județele care s-au remarcat printr-o activitate protestatară mai intensă. Capitala a fost, din nou, pe primul loc – cu 79 de proteste (puțin mai mult de o treime față de cele 219 proteste din 2017), urmată de județele Iași, Cluj și Sibiu – cu mai mult de 30 de proteste fiecare. Cam la același nivel – cu 36 de mișcări de protest – se situează și fostul județ basarabean Lăpușna, dintre care 24 au avut loc în Chișinău. Notăm, totuși, faptul că, în vreme ce, la vest de Prut, trendul este descrescător, în spațiul pruto-nistrean, intensitatea mișcărilor protestatare este în creștere…

La nivelul întregii perioade – 1990-2019 – au fost consemnate aproape 11 mii de mișcări de protest. Din nou, distribuția regională este, cum era de așteptat, inegală. Regiunile cu cel mai mare „apetit” protestatar sunt, pentru întregul interval analizat, Moldova și Ardealul, care depășesc, fiecare, 2100 de mișcări protestatare. Urmează, cu valori peste 1000 de proteste, Muntenia și București-Ilfov, care, luate împreună, ar depăși „borna” 2600. Cu valori situate între 500 și 1000 de mișcări de protest, se grupează, descrescător, Oltenia, Secuimea, Banatul și Crișana, în vreme ce Basarabia, Bucovina și Maramureșul trec, fiecare, de 300-400 de astfel de mișcări, iar Transnistria a „adunat” doar 16…

Dacă analizăm, însă, repartiția activității protestatare post-decembriste după coeficientul de distribuție spațială, ierarhia regională se modifică semnificativ. Acest coeficient s-a calculat prin împărțirea ponderii mișcărilor de protest la nivel regional, la ponderea populației fiecărei regiuni. Acolo unde valoarea este mai mare decât 1 (media spațiului românesc, rezultată din 100% mișcări de protest, împărțit la 100% populație), aceasta denotă o intensitate a protestelor superioară mediei. Cu asemenea valori, se remarcă, în ordine descrescătoare, Bucovina – 2,01, Ardealul – 1,58, Secuimea – 1,47, Moldova – 1,25, Banatul – 1,22, Maramureșul – 1,2 și Oltenia – 1,03. Dacă, prin valorile lor modeste, Basarabia – 0,47 și Transnistria – 0,13 „încheie” plutonul, surprinde, oarecum, valorile sub-unitare pentru București-Ilfov – doar 0,82, la același nivel cu Dobrogea, dar sub Muntenia, care are 0,91 și Crișana – cu 0,92.

Dacă detaliem această analiză la nivel județean, Capitala, singură, fără județul Ilfov, trece de 1 (are 1,15), dar, cu cele mai mari valori se evidențiază fostul județ Făgăraș (cu 3,28). Acesta este urmat de județele Sibiu, Suceava, Târnava Mică, Alba, Câmpulung, Fălciu, Odorhei, Ciuc, Cluj, Trei Scaune, Caraș, Rădăuți, Dorohoi, Năsăud, Tutova, Vaslui, Iași, Turda, toate – cu valori mai mari de 1,5. La polul opus, cu valori mai mici de 0,8 se înscriu, descrescător, județele Bacău, Dolj, Prahova, Ilfov, dar fiecare trece de 0,5, lucru care nu se mai întâmplă peste Prut: aici, doar două (foste) județe au valori puțin peste 0,3: Lăpușna (cu Chișinăul, în primul rând) și Orheiul, ambele localizate în partea centrală a Basarabiei. Interesant este faptul că, pe lângă ponderea notabilă, peste media națională, a elementului român(ofon), tot aici, mai ales la Chișinău, se concentrează, de regulă, și cele mai mari ponderi ale votului pentru formațiuni pro-occidentale, cu discurs unionist și pro-european…

Un comentariu și câteva întrebări… Vineri, ian. 24 2020 

E ceva „putred” în „statul” ăsta, românesc, care, de la „nașterea” sa, fie ignoră, fie ține în subdezvoltare partea de est a Țării – Moldova!

Nu mă „bazez” pe faptul că s-a dat o lege pentru A8 și, la UN AN DUPĂ, suntem tot unde eram și ÎNAINTEA LEGII! Acum, întrebări:

1. De ce, în 1936, un ziar din Moldova scria „Moldova vrea șosele moderne”?
2. De ce , după P. P. Carp (demis din funcția de prim-ministru, în aprilie 1912), următorul premier ieșean al României a fost Mihai-Răzvan Ungureanu (februarie-aprilie 2012)?
3. De ce singura regiune a României FĂRĂ AUTOSTRĂZI circulabile e Moldova?
4. De ce, deși au fost discuții aprinse, intense, atât în timpul domniei lui Cuza, cât și al primei părți a domniei lui Carol I, Înalta Curte de Casațiune și Justiție NU a mai ajuns NICIODATĂ la Iași, ca o compensație, modestă, pentru cedarea de către fosta capitală a Moldovei, a funcției de Capitală?
5. Ce a făcut, în general, România pentru regiunea sa Moldova, în condițiile în care „fraierii” de aici au susținut, întotdeauna, Țara, fără alte pretenții, decât aceea DE A FI RESPECTAȚI LA FEL PRECUM CETĂȚENII DIN RESTUL ROMÂNIEI?

Și ar mai fi!…

Iar despre motivele pentru care ziua de azi este o non-sărbătoare pentru ieșeni și pentru Moldova, am scris aici și aici

Curiozități (?) ale campaniei prezidențiale Vineri, nov. 22 2019 

A trecut primul tur al scrutinului prezidențial și, peste câteva zile, după ce se va încheia și al doilea (pentru care, în Diaspora, votul a început de azi!), vom ști cine va fi noul (sau vechiul) „locatar” de la Palatul Cotroceni, pentru următorii 5 ani.

Ceea ce pare cel puțin… curios (dacă nu mai mult) este neconcordanța uriașă dintre numărul de semnături pentru candidații ce au ajuns puțin peste 1% din voturile valabil exprimate sau nici nu au atins acest (modest) prag… Cel mai bine clasat dintre acești candidați, dl. Cumpănașu, a strâns, după cum scrie aici, 238633 semnături, dar doar puțin peste jumătate dintre semnatari l-au votat (141316 voturi, adică 1,53%). Următorul, în „clasamentul” voturilor este dl. Cataramă, cu 48662 votanți (0,53%), dar cu 230988 semnături (pentru care, când o parte i-au fost invalidate, a făcut contestație!). Dl. Stanoevici a strâns, la rându-i, 214520 semnături, dar de votat l-au votat numai 39192 alegători (0,43%). Alt candidat, extrem de „vocal”, dl. Ivan a adunat 237894 semnături, însă, cu voturile a fost mai greu – numai 32787 votanți (0,36%). Dl. Peia – candidatul „dat dispărut” la un moment dat, a avut 202096 semnături și 30884 alegători care l-au votat (0,34%): poate au „dispărut”, între timp și o parte dintre (potențialii) votanți!… 🙂 Cam tot pe-acolo s-a „învârtit”, ca număr de voturi și dl. Popescu (30850, adică 0,33%), deși, de semnat, au semnat 206062 cetățeni… Și, în fine, dl. Banu încheie acest „clasament”, cu 27769 voturi (0,3%), în urma acumulării a 222770 semnături!…

Exceptându-l pe dl. Cumpănașu, toți ceilalți (ultimi) 6 candidați au adunat, la un loc, 210144 voturi (2,3% din totalul voturilor valabil exprimate), adică au făcut, împreună, suma de voturi aproximativ egală cu numărul de semnături depuse de fiecare la Biroul Electoral Central. O fi mare numărul minim de semnături necesare (200000), recunosc, dar, dacă asta e legea, hai să o respectăm, măcar până va fi modificată!… Însă, cum se cheamă un candidat care nu reușește să fie votat, nici măcar de numărul de susținători care (se presupune) au semnat pentru candidatura lui?

Întrebări pentru doamna ministru: Duminică, nov. 17 2019 

1. Nu ar trebui ca, la baza Educației în România, de la nivelul primar, până la cel (post-)universitar, să stea bunul-simț, buna-cuviință, buna-credință, verticalitatea, caracterul, conștiința, respectul reciproc, onestitatea, responsabilitatea??? Nu întreb doar așa, fiindcă sunt „ahtiat” după reguli, ci, pentru că, fără aceste reguli, transmise, secole la rând, de strămoșii noștri, din generație în generație, cineva, încă nenăscut, le va da tuturor în cap, fiindcă „așa vrea mușchiul lui” și singura „regulă” e „regula celui mai tare” (urmând ca și lui, peste alte decenii, să-i dea altcineva în cap, după aceeași „regulă”)!

2. Ați declarat că vor dispărea discipline: ce înseamnă asta? Că se vor „tăia”, de pildă, otova, Istoria și/sau Geografia? Sau Latina (mutată, aiurea, de la a VIII-a, unde se corela cu Istoria românilor, inclusiv cu procesul de romanizare a traco-dacilor), la a VII-a? Personal, ca o paranteză, mi se pare rușinos să ne lăudăm că suntem „urmașii Romei”, singurul popor neolatin de la „porțile Orientului”, dar, să lăsăm ca, la nivel de facultăți de profil, limba latină să ajungă pe cale de dispariție!… Mai vrem să avem cetățeni care să-și cunoască strămoșii și – pentru că „istoria se repetă!” – să știe de ce să se ferească, în viitor, fiindcă vor constata, pe propria piele, că anumite evenimente s-au mai produs și în trecut? Sau mai avem nevoie de oameni capabili să se orienteze în spațiu – la propriu, în primul rând! -, care să-și cunoască țara, continentul, planeta, sau doar de oameni cărora li se transmit puține informații, li se cer și mai puține și, după școală, nu le mai rămâne (aproape) nimic, dar care, așa (ne)informați, sunt mai ușor de manipulat, de controlat? Păi, ca o concluzie la acest paragraf (întrebător), dacă, altădată, „definiția” culturii generale era „ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce-ai învățat la școală”, pentru adulții României de mâine, despre ce „cultură generală” mai vorbim???

3. Prin unirea Cercetării cu Educația, aveți în subordine și acest sector, unde există o problemă mare (cel puțin): de peste 10 ani, anumite categorii de cercetători sunt complet discriminate, deoarece, fie depășesc vârsta, numărul de ani de la susținerea tezei de doctorat/obținerea titlului de doctor, etc. Acest lucru se numește DISCRIMINARE și nu cred că doar „tinerii cercetători”, „tinerii doctoranzi” sau „tinerii doctori”, ori „tinerele echipe” au dreptul să acceadă fondurile Ministerului destinate cercetării! Mă gândesc ca, ținând cont de această discriminare, să intervin în instanță, pentru eliminarea ei! Ce aveți de gând să faceți, în acest sens, pentru ca acest tratament discriminatoriu să înceteze?

4. Pentru avansare, în învățământul universitar, s-au stabilit acum câțiva ani niște criterii, care, prin schimbarea ministrului, sau din alte motive, s-au modificat, apoi s-a schimbat modificarea, pe urmă s-a modificat schimbarea modificată și tot așa! Când se vor stabili niște criterii clare, care să aibă la bază și consultarea cadrelor didactice aflate în situația de a putea avansa și, după ce se stabilește, mai întâi, o perioadă de tranziție, ca toată lumea să-și „pună la punct” criteriile proprii (vestitul „dosar”), să se fixeze un set de criterii, care să rămână „bătute în cuie”,măcar 10-15 ani?

Ca să nu fiu „suspectat” de „interese personale”, țin să precizez că nu sunt dintre aceia care „muncesc pentru salariu/avansări/etc”, ci vreau să fiu lăsat să-mi fac treaba (ceea ce fac, deja, de peste două decenii, din conștiință și cu responsabilitate), încă cei (cel puțin) 15 ani până la pensie! „Sistemului” educațional/de învățământ îi lipsesc credibilitatea, predictibilitatea, transparența! Plus elementele pe care le-am amintit mai sus, la început!…

Întrebările au apărut deja, în două comentarii la o știre legată de un interviu pe care doamna ministru al Educației, Monica Anisie, îl va acorda mâine platformei HotNews.

15 Noiembrie 1987 – Revolta muncitorilor brașoveni contra regimului comunist Vineri, nov. 15 2019 

În data de 15 Noiembrie 1987, erau programate „alegeri”, pentru „autoritățile locale și județene”!… Cum, în întreprinderile brașovene erau probleme, cu realizarea „planului”, fapt ce a dus la plata incompletă – și chiar întârziată – a salariilor, în dimineața zilei amintite, muncitorii de la întreprinderile brașovene – „Steagul roșu” (Autocamioane), „Tractorul”, „Rulmentul” și altele – s-au revoltat! Măsurile luate de autorități au fost dure, mergând de la deportarea în alte localități, până la șicane continue, anchete, bătăi și alte „mijloace adecvate” pe care regimul le folosea pentru intimidarea sau chiar eliminarea opozanților!

Revolta de la Brașov – de care, cu toată opacitatea „mass-media” controlate de partid și de stat – s-a aflat, atât în țară, cât și în afara ei, chiar din ziua de 15 Noiembrie, a fost punctul culminant al unei serii de revolte din acel an – începută cu greva studențească din februarie 1987, de la Iași și continuată cu nemulțumirile publice ale făgărășenilor, de la începutul lunii noiembrie – și „preludiul” ridicării anti-comuniste din Decembrie 1989, care a dus la prăbușirea regimului totalitar.

Să nu uităm!

Dovezi că „USL trăiește”! Miercuri, nov. 13 2019 

Probabil, foarte multă lume, dacă nu toată 🙂 știe, deja, care sunt „finaliștii” care se pregătesc pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale: Herr Muth și Paviancila… Ca unul care am anunțat că, deși candidatul USR-PLUS nu a răspuns/corespuns, din toate punctele de vedere, l-am votat, ținând cont de speranța unui „tur doi fără pesedoi!”, ar trebui să „urmez” îndemnul lui Dan Barna și să-l susțin pe (încă) locatarul de la Palatul Cotroceni.

Să facem o micuță călătorie în timp… Candidatul de acum 5 ani care a devenit, în noiembrie 2014, președintele României, era susținut de ACL (Alianța Creștin-Liberală), din care făceau parte vechiul PNL și fostul PDL, formațiuni ce au fuzionat, după scrutinul prezidențial, devenind actualul PNL, „transferat” în Parlamentul European, de la formațiunea liberală ALDE (devenită, în acest an, Renew Europe), la cea creștin-democrată/populară PPE. Mai înainte, până la începutul anului 2014, vechiul PNL a fost, începând din 2011, aliat în USL, cu… PSD!… În cadrul USL, în 2012, vechiul PNL a obținut 99 de mandate (din cele 273 ale USL), reprezentând 24,03% din locurile din Camera Deputaților. Și fostul PDL, aflat la guvernare, până la începutul anului 2012, a făcut parte dintr-o coaliție, ARD – care a avut un total de 56 de mandate -, dintre care, majoritatea (52) erau ale PDL (12,62%).

După fuziunea dintre fostul PDL și vechiul PNL, noul PNL a devenit al doilea partid politic parlamentar, în urma alegerilor legislative din 2016 (ultimele, de până acum), obținând 69 de locuri de deputat (20,97%). Dar… ce avem noi, printre acești deputați ai actualului PNL? Pe lângă 11 foști membri ai PDL (oarecum normal, deoarece formațiunea a fuzionat cu PNL), dar și câte un fost membru al PC (gașca varanului!) sau chiar al PPDD (aceștia doi nu se numesc, cumva, traseiști???), (re)găsim și 13 parlamentari aleși și în 2012, pe listele… USL! Adică în alianța formată, în principal cu PSD, al cărei candidat este madam Paviancila! Să-i și amintim, în ordinea numerelor de pe tricou 🙂 , pardon, în ordinea alfabetică a numelor de familie, poate se bucură să-i vadă lumea și să-i (re)cunoască (între paranteze este trecut județul unde au fost aleși în 2016): Costel Alexe (Iași), Cristian Buican (Vâlcea), Viorica Cherecheș (Maramureș), Corneliu Cozmanciuc (Neamț), Ioan Cupșa (Bihor), Victor-Paul Dobre (Galați), Gheorghe-Eugen Nicolăescu (București), Nechita-Adrian Oros (Cluj), Ionel Palăr (Bacău), Ionuț-Marian Stroe (Dolj), Gigel-Sorinel Știrbu (Olt), Vasile Varga (Brăila), Mihai-Alexandru Voicu (Diaspora).

Ținând cont de faptul că actualul locatar de la Cotroceni ar fi devenit premier, dacă, în 2009, candidatul la prezidențiale de atunci al PSD ar fi câștigat alegerile, Baronul Muthausen fiind denumit, de atunci, de cei care nu au uitat, „premierul grivco” și de „am hotărât să mai dau o șansă” PSD (și le-a dat, chiar trei, ultima fiind, acum aproape doi ani pentru… Paviancilă!), dacă și azi, 18,9% din deputații PNL sunt foști (?) membri ai USL, pentru cine să merg eu pe 24 noiembrie la vot???

Pagina următoare »