Semnificația sufixului -escu/-ești (actualizare) Marți, sept. 25 2018 

În onomastica românească, acest sufix are sensul de „urmaș al lui…” Popa, Ion, George, etc , în cazul antroponimelor Popescu, Ionescu, Georgescu și altele, sau de „așezare locuita de urmașii lui…” – în cazul toponimelor Popești, Ionești, Georgești ș.a.m.d.

Se pare însă că, în Banat și Oltenia, sufixul menționat ar fi avut și semnificația de „originar din…”, așa cum par să ateste antroponimul Obersterescu (derivat de la forma germană Obersteyer = Stiria Superioară,  azi în Austria), prezent în Banat, patronimul oltean Gălățescu  (menționat de Ion Conea la Târgul Jiu, cu sensul de originar din Galați-Făgăraș), dar și oiconimul doljean Dioşti, probabil, inițial *Di(i)uăști  (= sat întemeiat de originari din Diiu/Vidin).

Actualizare (25 septembrie 2018): Se pare că și sudul Transilvaniei intră/intra în această arie. O dovedesc (sau par a o demonstra), antroponimele Ucenescu (atestat la Brașov, în vremea Revoluției de la 1848) și Acelenescu (consemnat, în zilele noastre, la Sibiu).

Reclame

Despre numele Ioachim și Ana Duminică, sept. 9 2018 

Fiind și astăzi sărbătoare, vom vorbi despre numele Ioachim și Ana.

Primul, este atestat, în forma Joachim, în epoca medievală, în Bulgaria, Grecia și în România (prima mențiune fiind din Moldova, în secolul al XV-lea). Astăzi, mai frecvent, este prezent în formele populare, derivate, Achim, Chimu, Ichim, Echimescu și altele. Numele se regăsește și în toponimie: Iechimăuți, Chinea.

Numele Ana este menționat tot din Evul Mediu, când, în spațiul românesc, se număra între primele 50 de patronime ca frecvență și era prezent prin formele Ana și Anca. Între timp, numărul de forme în care este prezent s-a diversificat: Ana, Anca, Ancuța, Ancuțoiu, AaneiAnica, Anișca, Aniței, Anițescu, Anuca, Aneasa, poate și Noica  și altele. De asemenea, patronimul a intrat și în toponimie, în nume ca Sântana de Mureș, Sântana, etc.

Completări legate de Sântămărie Sâmbătă, sept. 8 2018 

La o săptămână după începutul Anului Nou Bisericesc, este celebrată Nașterea Maicii Domnului.  Prilej de a mai spune câte ceva despre semnificația onomastică legată de această sărbătoare.

În primul rând, după O. Felecan (2010), prima atestare a numelui, în forma Maria Donata apare într-o inscripție din vremea Daciei romane, aceasta fiind, probabil, prima mențiune a numelui în spațiul românesc și o probă, probabilă, a existenței unui început de viață creștină în regiunile de la nord de Dunăre.

Apoi, sunt de menționat frecventele atestări medievale ale numelui, după N. A. Constantinescu (1963), prezente în toate ținuturile românești.

Pe de altă parte, apar mențiuni derivate de la slavul Bogorodița = „Maica Domnului”, în formele Bogorode, Bogoroda, Bogorodă și, destul de recent, atestări ale formei de origine bulgară Matcăbojă = „Maica Domnului”.

P.S. Numele Marian nu este derivat de la Maria, ci de la forma latină Marius.

Răspândirea geografică a numelui Alexandru Joi, aug. 30 2018 

Astăzi, cu ocazia sărbătorii sfântului Alexandru, vom vorbi puțin despre vechimea și repartiția geografică a acestui patronim în spațiul carpato-balcanic.

Astfel, patronimul, atestat istoric chiar dinaintea erei creștine – cel mai cunoscut exemplu fiind Alexandru Macedon, creatorul și conducătorul Imperiului macedonean (în a doua parte a secolului IV î. Hr.), este amintit din primele secole după Iisus Hristos, fiind înregistrat în formele Alexander sau Alexandrus. Prima mențiune datează din anul 314, când își începe activitatea în scaunul arhiepiscopal de la Byzantion (viitorul Constantinopolis), un prelat Alexander. Apoi, sunt amintiți, tot în secolul al IV-lea, un episcop cu același nume la Salonic, încă unul – în Rodopi și altul – în Tesalia. Din secolele V-VI, datează alte mențiuni în diverse arii de pe teritoriul actualelor state Turcia, Grecia și România (o mențiune a unui Alexander, ca episcop al Tomisului, în anii 449-452).

Pentru veacurile VII-X există mai puține atestări: un Alexander – în sud-estul Bulgariei, și câte un Alexandrus – în partea asiatică a Turciei (unul în veacul al VII-lea, celălalt – în secolul următor).

Pentru intervalul cuprins între secolele XI-XV există înregistrări ale acestui antroponim și la nord de Dunăre, cele mai frecvente apărând în Moldova, unde numele se situa pe poziția a șaptea, dar și în Ardeal, unde este consemnat, în Țara Oltului, pe locul 17 în ierarhia acestei perioade.

Alte mențiuni apar și în secolele XVI-XVIII, din nou – în Moldova, apoi – în Oltenia, dar și în partea asiatică a Turciei.

În prezent, numele este atestat, frecvent, în România – variantele Alexandru/Alexandrescu/Sandu (locul 13), în Bulgaria – formele Aleksandrov/Aleksandrova/Alexandrov/Alexandrova (locul 24 în ierarhia națională actuală) și în Cipru – Alexandrou (locul 27).

Despre Sântămărie Miercuri, aug. 15 2018 

Patronimul Maria, unul dintre cele mai răspândite nume feminine printre creștini, apare în onomastica românească încă din perioada romanizării traco-dacilor. Faptul este dovedit atât de numele sărbătorii de azi – numită Sântămăria Mare (cea „Mică” fiind pe 8 Septembrie) – cât și de felul cum au păstrat numele său românii, atât la nord de Dunăre – Sântămărie, cât și în Balcani – Stămărie (la aromâni).

Însemnătatea sărbătorii – legată fie de Adormirea Maicii Domnului (15 August, celebrată la catolici și la ortodocșii ardeleni), fie de Nașterea Maicii Domnului (8 Septembrie, sărbătorită de ortodocșii de la est și sud de Carpați) se vădește atât din faptul că este consemnată în toponimie – Sântămăria-Orlea (în Ardeal), Sânta Maria – azi Santa Mare (în Moldova), cât și de frecvența mare a numelui, încă din perioada medievală, până azi – când Maria este cel mai răspândit nume de botez. În toponimie, sub influență maghiară – de la Szent Marija – s-a ajuns la forma Simeria, atestată în cazul unui oraș hunedorean și al unui (fost) sat – în forma Szemerija – azi cartier al municipiului Sfântul Gheorghe.

Distribuția spațială a antroponimelor ce evidențiază migrații regionale în spațiul carpato-balcanic Sâmbătă, aug. 11 2018 

Începând de la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu primele recensăminte moderne – efectuate, în Imperiul habsburgic, în 1850 și, în regiunile extracarpatice, în 1859 – autoritățile au colectat date tot mai exacte referitoare la caracteristicile populației, inclusiv cele legate de locul de proveniență, pe baza cărora se pot stabili curenții migratorii, interni sau/și externi. Însă, pentru epocile mai vechi, astfel de înregistrări statistice nu (prea) există. Onomastica, în general și antroponimele, în special, pot suplini o asemenea carență, fie și doar cu caracter orientativ.

Pentru a vedea care sunt (au fost) direcțiile istorice de migrație a elementului românesc, dintr-o regiune în alta a spațiului carpato-balcanic, am selectat doar acele antroponime care evidențiază proveniența strămoșilor purtătorilor numelui dintr-o anumită regiune geografico-istorică. Este vorba de antroponimele Bufean, Oltean, Muntean, Dician, Dobrogean, Moldovean, Basarabean, Cordunean, Bucovinean, Moroșean, Crișean, Ardelean, Bănățean, Ungurean și Băcean.

Regiunile (provinciile) istorico-geografice au fost deja prezentate, cu altă ocazie. Metoda de cartografiere este aceeași ca și în cazul hărților legate de antroponimele cu caracter politico-administrativ (metoda coeficienților de distribuție spațială), coeficienții în cauză fiind calculați în același mod.

Bufean total coef 2008 ok

 

Antroponimul Bufean totalizează 459 purtători. Acesta se referă la originari din Oltenia, bănățenii fiind cei care i-au numit astfel.

Oltean total coef 2008 ok

 

Numele Oltean are 8842 de purtători în zona studiată. Sensul numelui este mult mai complex: poate arăta originea din Țara Oltului, dar și din județul Olt, sau, mai rar, din lungul Văii Oltului.

Muntean total coef 2008 ok

 

Patronimul Muntean numără 24642 de purtători, având ca sens, de cele mai multe ori, pe cel de originar din Muntenia, dar, în nordul Moldovei, poate avea și sensul de originarde la munte.

Dician total coef 2008 ok

 

Numele Dician totalizează 155 de purtători și se referă la originari din Dobrogea, fiind numiți așa de la numele cetății Vicina din nordul regiunii.

Dobrogean total coef 2008 ok

 

Antroponimul Dobrogean cuprinde un total de 664 de purtători, fiind mai recent decât precedentul. A apărut după transformarea Dobrogei în provincie otomană.

Moldovean total coef 2008 ok

 

Numele Moldovean totalizează 14593 de purtători. Se referă la originari din Moldova, în sens larg, adică din tot spațiul voievodatului medieval, cuprins între Carpatii Orientali și Nistru.

Basarabean total coef 2008 ok

 

Patronimul Basarabean este foarte rar – are doar 15 purtători. Sensul este legat de originea din Basarabia.

Cordunean total coef 2008 ok.jpg

 

Antroponimul Cordunean numără 573 de purtători. Semnificația numelui se referă la originea de dincolo de „cordun” – limita trasată de Habsburgi spre a separa viitoarea Bucovina de restul Principatului Moldovei.

Bucovinean total coef 2008 ok

 

Și antroponimul Bucovinean este rar, având doar 18 purtători. Numele se referă la originari din Bucovina.

Morosean total coef 2008 ok

 

Patronimul Moroșean are un total de 1853 de purtători. Numele arată originea strămoșilor purtătorilordin vechiul voievodat al Țării Maramureșului, mult mai întins, mai ales la nord de Tisa.

Crisean total coef 2008 ok

 

Numele Crișean totalizează 3396 de purtători și se referă, cel mai probabil, la originari din bazinul Crisurilor.

Ardelean total coef 2008 ok

 

Patronimul Ardelean numără 5483 de purtători. Antroponimul se referă la originari din Ardeal, însens restrâns, deci doar din partea centrală a țării.

Banatean total coef 2008 ok

 

Numele Bănățean are doar 102 purtători și se referă la originari din Banat.

Ungurean total coef 2008 ok

 

Patronimul Ungurean este foarte răspândit – 11037 de purtători. Numele se referă la români originari din ținuturile de la vest de Carpati, ocupate în trecut de Ungaria. Termenul de la care a derivat numele a fost utilizat în Moldova, Țara Românească și în Timoc.

Bacean total coef 2008 ok

 

Antroponimul Băcean numără 1759 de purtători. Sensul numelui este legat de Bacea, regiune despre care am mai vorbit.

Carpato-Balcania-pastorit antichitate

 

Răspândirea antroponimelor de origine latină legate de demnități politico-militare în spațiul carpato-balcanic Vineri, aug. 10 2018 

Am semnalat, pe scurt, nu cu multă vreme în urmă, faptul că, în spațiul carpato-balcanic, au supraviețuit câțiva termeni, de origine latină, legați de demnități politico-militare. Termenii în cauză, păstrați în antroponimie, în mare măsură, de populația traco-dacă romanizată, se leagă de demnități ce pornesc de la nivel administrativ local – Jude – spre cel regional – Județ, Duca – până la cel statal, național – Domn(u).

Precizăm că hărțile au fost realizate prin metoda coeficienților de distribuție spațială. Acest coeficient a rezultat din împărțirea procentului deținut de purtătorii unui nume la nivelul unei entități administrative la procentul deținut de populația aceleiași entități. Cum totalul procentelor unui nume la nivelul spațiului carpato-balcanic este 100%, iar cel al populației – tot 100%, rezultă că valoarea acestui coeficient pentru întreaga zonă este 1. Astfel, acolo unde coeficientul are valori mai mari ca 1 (reprezentate pe hărți cu culori „calde” – galben, portocaliu, roșu), numele în cauză este mai bine reprezentat, prin raport cu media. Dacă același coeficient are valori mai mici ca 1 (care, pe hartă, apar în culori „reci” – diverse nuanțe de albastru), aceasta semnifică faptul că acel nume este mai modest reprezentat, prin raport cu media. În fine, acolo unde limitele „clasei” inferioare sunt date de cifra 0 (zero), acest fapt semnifică absența numelui în acea regiune (reprezentată cu albastru închis).

Jude total coef 2008 ok

 

 

Vechimea acestor structuri este considerabilă. Astfel, obștea țărănească cu Sfatul Bătrânilor este atestată din vremea traco-dacilor, iar judele este moștenit din perioada romană. Despre vechimea obștilor am mai vorbit, acestea fiind dovedite de așezările cu sufixele -ești și -eni/-ani. Sufixul -ești cu sens de plural colectiv, atestând întemeierea satului de către o mare comunitate patriarhală de țărani liberi, este ori latin, dintr-un -iscus, ori chiar traco-dacic, rezultat dintr-un sufix -isk/-isc.

Răspândirea numelui evidențiază azi diferite regiuni din România, dar și din Ucraina, Ungaria, Serbia și Bulgaria. Numele Jude are azi 989 purtători.

Judet total coef 2008 ok

 

Pentru patronimul Județ primele mențiuni apar la sud de Dunăre, unde, în secolul al XIII-lea se amintește o județie a românilor din Serbia. Ulterior, asemenea mențiuni, inclusiv onomastice, apar și la nord de fluviu, în Țara Românească, Transilvania și Moldova. Termenul, derivat din latinescul judicium, avea, inițial, sensul de judecător a cărui jurisdicție acoperea mai multe așezări. Ulterior, sensul său a translat spre cel legat de teritoriul administrat de respectivul demnitar, sens păstrat, din Evul Mediu, în cel al județului românesc, care, până azi, definește o unitate administrativă ce cuprinde un număr de câteva zeci (sau chiar sute) de localități. Interesant de semnalat este prezența medievală, în Sardinia de azi, în veacul al XIV-lea, a patru formațiuni politice locale, numite giudicati, cucerite de Spania. Antroponimul este atestat în prezent în vestul și sudul României, dar apare și în sudul Ucrainei și chiar pe litoralul adriatic al Croației. În total sunt 30 de purtători ai numelui Județ.

Duca total coef 2008 ok

 

Derivat din latinescul dux/ducis, cu sensul de conducător militar, a rezultat în română, printr-un intermediar grecesc (bizantin), antroponimul Duca. Acesta desemna un lider militar, termenul de la care pornește fiind puternic concurat – și chiar înlocuit! – de cel de origine slavă, care a dat și el reflexe patronimice, de forma Vodă. Numele Duca are 14502 purtători. Patronimul este foarte răspândit, fiind frecvent în vestul Peninsulei Balcanice, dar și în România, R. Moldova, Ucraina și Polonia.

Domn total coef 2008 ok

 

Din forma dominus a rezultat, în latina târzie, o variantă domnus, care a trecut, ulterior, în domnu. Primele mențiuni ale antroponimului datează din secolele IV-VI, când apar forme ca Domnus, Domnio, Domninus, începând din Turcia de azi (inclusiv partea sa asiatică), trecând prin Grecia și Bulgaria, până în Ungaria și Ucraina (Crimeea). În română, domn(u) a căpătat, între altele, sensul de lider politic, fiind sinonim cu domnitor, principe și, după 1881, când România a devenit Regat, poporul l-a folosit și pentru a-l numi pe Rege. Este mai întâlnit în Ucraina, România și Polonia. Astăzi, patronimul Domn are 2849 purtători.

Vechimea păstoritului în spațiul carpato-balcanic Joi, aug. 9 2018 

Despre păstorit, în spațiul carpato-balcanic s-a mai scris. Și despre vechimea acestei activități, care, în versiunea sa transhumantă, a fost, multă vreme, o prezență intensă, din Pirinei, Alpi și Apenini, până în Carpați, Dinarici, Pind, Balcani și Caucaz. Studiind mai cu atenție sursele documentare, am putut determina, pe baze onomastice (în special, toponimice), aria de manifestare a acestei activități, în spațiul menționat.

Astfel, choronimul Bacea este cel mai vechi nume de regiune creat de strămoșii noștri, fiind prezent, probabil, de la finalul antichității (secolele IV-VI). După Digital Atlas of the Roman Empire, am găsit nu unul, ci două derivate de la Bacea: pe lângă Bassiana din Srem (situată imediat la sud de Bacea), mai exista o altă așezare, cu același nume, la vest de lacul Balaton (spre frontiera actuală a Ungariei cu Austria). De asemenea, harta de mai jos, menționează, toponimic, derivate de la termenii, de origine traco-dacică, baci, strungă și stână – al căror sens, în limba română, este legat de activitățile pastorale.

Carpato-Balcania-pastorit antichitate

 

Vechimea toponimului Bacea, păstrat ca atare doar de românii timoceni (după mărturisirea regretatului Pătru Iancu Timoceanul) este întărită și de preluarea de către maghiari și sârbi a numelui în forme specifice. Astfel, partea nordică a regiunii formează, azi, comitatul unguresc Bacs-Kiskun, în vreme ce sudul constituie partea vestică a provinciei autonome sârbe Vojvodina, numită Backa.

Despre migrațiile din(spre) Bacea vom mai vorbi în zilele următoare.

Despre antroponimele din Țara Oltului Miercuri, aug. 8 2018 

Lucrez de un număr de ani (nici eu nu mai pot spune de când – depinde ce moment iau ca punct de început! 🙂 ) la un material ce va cuprinde o bună parte a antroponimiei din localitățile Țării Oltului. Materialul a fost inventariat, introdus în calculator, prelucrat, actualizat… A fost nevoie și de unele aduceri la zi, corecturi, completări (ce se mai pot face, în mod sigur, și de acum încolo…). După ultima aducere la zi (amânată, din diverse motive, săptămâni și luni de zile), a (re)început operațiunea de creare a fișierului cu antroponime introduse în ordine alfabetică (aproape) și în distribuția lor cronologică, la nivelul localităților actuale ale Țării Oltului (activitate realizată în proporție de 25%).

Vor urma realizarea hărților (etapă pentru care am stabilit, deja, care sunt metodele de cartografiere) și comentarea lor (inclusiv cu informații referitoare la prima atestare documentară, diferite forme, variante, derivate, originea și semnificația termenului de la care derivă numele în cauză, etc.). Mai sunt necesare introducerea, concluziile, o prezentare geografico-istorică a Țării Oltului (care să „lege” evoluția crono-spațială a zonei de specificul său antroponimic, inclusiv de cel toponimic), caracteristicile geografice pe care onomastica (în general) și antroponimia (în special) le evidențiază (reconstituirea structurii etno-confesionale a populației din trecut, migrațiile cu caracter istoric, refacerea structurii profesionale a populației active din trecut, reliefarea procentului de știutori de carte, pentru secolele trecute, etc.) și o sinteză care să evidențieze, în contextul mai larg – românesc, carpato-balcanic, european, mondial – particularitățile onomastice ale zonei.

A mai rămas un „ceva”, despre care, „gândind cu voce tare” (tehnoredactată 🙂 )… (mă) voi întreba, în continuare:

– inițial, opinam să-i zic „Tezaur Antroponimic” (de cam 14-15 ani);

– ținând cont de faptul că va avea și o mulțime de hărți antroponimice (cel puțin câteva mii), exista/există și părerea că ar trebui să se cheme „Atlas Antroponimic”;

– mai „concurează” la (parte din) titlu și termenii „dicționar”, „enciclopedie”, „inventar”, „repertoriu”…

Aș înclina, în ultima vreme, pentru un termen compus – să zicem: „Atlas-Repertoriu Antroponimic al Țării Oltului”, dar… nimic nu este „bătut în cuie”. Ținând cont de faptul că primele documentări privind inventarierea antroponimelor făgărășene datează din iulie-septembrie 1995 (cu prilejul documentării pentru lucrarea de licență), că debutul introducerii datelor finale în calculator (declanșat în 2004 și continuat, pentru mai multe secole, din 2014) are niște ani buni „în spate” și că definitivarea materialului va mai dura (alți câțiva ani, probabil… 🙂 ), nu este nici o grabă… 🙂

 

Sărbătoarea Muntelui Luni, aug. 6 2018 

De ziua Schimbării la Față a Domnului Nostru Iisus Hristos, locuitorii din zonă participă la Sărbătoarea Muntelui, așa cum este denumit acest moment festiv, dedicat, în fiecare an, Ceahlăului. Prilej pentru noi de a enumera, pe scurt, argumentele în favoarea ideii că Muntele Sfânt al traco-dacilor, Kogaionon-ul este Ceahlăul.

În primul rând, vechii greci numeau fluviul Istros, (Dunărea), pe cursul său inferior, în aval de Galați, „fluviul sfânt al tracilor”. Aceasta, deoarece, în aval de actualul oraș dunărean, se vărsa Siretul, denumit Hierasus = „sfântul”.

Siretul primea (și primește și azi), apele râului Bistrița, care erau sfințite prin trecerea sa prin vecinătatea Ceahlăului, dar și prin apele de pe versanții muntelui ce se vărsau (și se varsă și acum) în râul amintit. Nu întâmplător, singura fortificație dacică al cărei nume a rămas aproape neschimbat, vechea Petrodava, numită, în Evul Mediu, Piatra lui Crăciun, mai târziu Piatra (iar, după Unirea Principatelor, Piatra-Neamț, spre a fi deosebită de alte localități omonime), se afla pe cursul aceleiași Bistrițe, fiind cea mai importantă fortificație a carpilor, traco-dacii liberi din Moldova, al căror nume s-a păstrat în antroponimul Carp, localizat continuu, din Evul Mediu, tot în Moldova.

O pledoarie logică pentru localizarea Kogaionon-ului în nord-estul Regatului dac este legată de amenințarea politico-militară ce plana asupra țării, și care venea dinspre sud-vest – Imperiul roman. Unul dintre cei mai înalți munți din Carpați era/este Ceahlăul. Nu era indicat ca, în cazul căderii Capitalei (Sarmizegetusa Regia) și a căpeteniilor politico-militare, să fie prins și liderul religios al dacilor.

Este posibil ca, de la anticul Kogaion(on) să se fi ajuns, prin evoluție fonetică, la patronimul Ghedeon. Numele este prezent pe versantul estic al Ceahlăului, în toponimele Bâtca lui Ghedeon și Izvorul lui Ghedeon (pârâu care curge de sub Bâtca lui Ghedeon), ultimul fiind numit, spre vărsarea în Lacul Bicaz, Izvorul Muntelui (= „Izvorul Muntelui Sfânt”).

Convertirea, prin romanizare, a traco-dacilor la creștinism (inclusiv a carpilor, care, din 318 d. Hr. nu mai atacă Imperiul roman!) a făcut ca vechiul Munte Sfânt al traco-dacilor să devină Munte Sfânt al românilor. Așa se explică mulțimea de toponime cu caracter religios creștin: Toaca, Panaghia, Pârâul Schit, Poiana Maicilor, Poiana Călugărilor, Schit (sat redenumit de comuniști Ceahlău) și altele*.

Probabil, așa se explică și acest fenomen – piramida spațială – vizibil, pe 6 august, pe Muntele Ceahlău.

Mai multe se pot afla și aici, despre cultul lui Zalmoxis.

 

* Toate aceste aspecte sunt amintite în articolul publicat aici.

Pagina următoare »