Repartiția actuală a purtătorilor antroponimului Înton Sâmbătă, mart. 28 2020 

Ca și Îndrea/Undrea, care au derivat din forma greco-latină Andreas, numele Înton(ie) a evoluat din latinescul Antonius, formă prezentă, în lumea romană, chiar de dinaintea începutului erei creștine.

La nivel mondial, se mai consemnează, în prezent, aproape 6 mii de purtători ai acestui nume. Cele mai mari ponderi se constată în R. Sud-Africană – 44,99%, R.D. Congo – 27,92%, Camerun – 15,21%, Lesotho – 2,88%, Grecia – 1,84%, Nigeria – 1,8%, Botswana – 1,49%, Namibia – 1,37%, Rusia – 0,84%, Franța – 0,8%. În toate statele africane amintite este vorba doar de omofonie cu formele menționate mai sus, iar în Rusia – de rezultatul unor migrații, fapt ce poate fi constatat, în parte, și în Franța (unde este posibil, cum am văzut și în cazul altor nume, ca asemenea forme să se fi păstrat, ca și în spațiul carpato-balcanic, din perioada imperială romană). În România și R. Moldova nu mai există azi asemenea forme – atestate, totuși, în trecut (N. A. Constantinescu, 1963) – atestări actuale consemnându-se doar în regiunea Cernăuți (Ucraina).

În ceea ce privește spațiul carpato-balcanic, au fost înregistrați peste 100 de locuitori care poartă acest nume. Peste 99% se înregistrează în Grecia și aproape 1% – în Ucraina. În Grecia, cele mai multe atestări se consemnează în Kentriki Makedonia – 62,16% (regiune unde există și azi o importantă minoritate românofonă – aromâni și meglenoromâni), urmată de Attiki – 18,92% și Peloponnisos – 14,41%. În Ucraina actuală, regiunea Cernăuți este singura unitate administrativă nord-dunăreană cu asemenea atestări, prezente în localitatea Igești din județul (interbelic) Storojineț, prin forma Inteneko (probabil, o deformare, de la un Intonucu, fapt confirmat de prezența, în aceeași regiune – dar și la Chișinău și în Transnistria, a formei Antonuk și de atestarea, din nou, în Basarabia, a uneia derivate – Antonociuc).

Repartiția spațială a purtătorilor numelui Elie (Ilie) Vineri, mart. 27 2020 

Patronimul menționat – alături de forma sa derivată, Sântelie/Sântilie – datează, de asemenea, din primele secole ale erei creștine, evoluând, din forma Elias – Elie, respectiv, din Sanctus EliasSântelie – ambele, de origine latină.

Din cei 33,5 mii de purtători ai numelui, cei mai mulți se regăsesc în Haiti – 28,32%, Franța – 16,23%, Rwanda – 12,02%, Etiopia – 9,6%, Statele Unite – 9,21%, Camerun – 4,19%, R.D. Congo – 3,31%, Canada – 2,54%, Tanzania – 1,78%, România – 1,7%, R. Sud-Africană – 1,61% și altele. R. Moldova are un procent mai modest – doar 0,17%.

Ca și în cazul altor antroponime analizate, în țări africane ca Rwanda, Camerun, R.D. Congo, Tanzania, R. Sud-Africană este vorba despre asemănare sau identitate formală – mai puțin vizibilă, probabil, în Etiopia, una dintre puținele țări africane majoritar creștine. În Canada și în Statele Unite, probabil și în Haiti, ponderile ridicate consemnate sunt rezultatul unor curenți migratorii, singurele țări care moștenesc direct formele din vremea Imperiului roman fiind Franța, România și, la un nivel mai modest, R. Moldova.

La nivelul spațiului carpato-balcanic s-au înregistrat puțin peste 740 de ocurențe. Cu procente semnificative se evidențiază România, care cumulează, singură, peste trei sferturi din total – 76,72%, urmată de Turcia – 9,83%, R. Moldova – 7,67%, Ucraina – 2,15%, Grecia și Bielorusia – 1,21% fiecare și Bulgaria – 1,08%.

Remarcăm că, pe lângă consistenta prezență în spațiul românesc (aproape 85% din total), și, de acum, obișnuita prelungire spre nord a atestărilor unor asemenea nume – în Ucraina și Bielorusia -, se înregistrează valori cât de cât importante și la sud de Dunăre, nu doar în state balcanice ca Bulgaria și Grecia, ci chiar și în Turcia (unde, spre deosebire de celelalte țări sud-dunărene, care au avut și au și un element românesc, s-ar putea ca aceste forme să fi supraviețuit din perioada romano-bizantină).

Dacă ne referim la regiunile cu cele mai numeroase atestări ale antroponimului, pe primele locuri, dintre cele românești, se situează Muntenia – 28,13%, București-Ilfov – 20,86%, Oltenia – 20,32%, Basarabia – 5,92% și Moldova – 2,42%. În Maramureș, Ardeal, Dobrogea și Transnistria atestările sunt foarte rare – sub 1%, iar în Bucovina, Banat, Secuime și Găgăuzia nu am consemnat asemenea forme. Între celelalte unități administrative se remarcă Attiki – 0,67% și Notio Aigaio – 0,54%, în Grecia, Konya – 8,48 și Istanbul – 1,21, în Turcia, Odes’ka oblast’ – 0,67% și Dnipropetrovska oblast’ – 0,54%, în Ucraina și Vicebsk – 0,67%, în Bielorusia.

Mai notăm o altă excepție: din totalul purtătorilor acestor patronime, la nivelul spațiului carpato-balcanic, peste 600 (82,5%) sunt variante și derivate ale lui Sântelie: Sindila, Sindilă, Sindile, etc, acestea fiind consemnate, aproape exclusiv, în România și în R. Moldova.

Ansamblul Plăieșii – La Valea Morilor Joi, mart. 26 2020 

Distribuția spațială a purtătorilor numelui Medru Luni, mart. 23 2020 

Patronimul Medru a evoluat din forma latină Demetrius, având aceeași vechime ca și formele Sâmedru/Sumedru, derivate din forma, tot latină, Sanctus Demetrius.

La nivel mondial s-au consemnat peste 31,2 mii de purtători ai acesui antroponim, cu toate variantele și derivatele sale. Cele mai mari ponderi se înregistrează în India – 27,9%, România – 15,24%, Polonia – 10,62%, Statele Unite – 5,79%, Filipine – 5,49%, Franța – 3,58%, Egipt – 3,5%, Norvegia – 3,07%, Indonezia – 3,01, R. Moldova – 2,66%, R. Sud-Africană – 2,33%, Rusia – 2,26%, Tanzania – 1,86%, Thailanda – 1,83%, Grecia – 1,43%, Yemen – 0,98%.

În cazul formelor din India, Filipine, Egipt, Norvegia, Indonezia, R. Sud-Africană, Tanzania, Thailanda și Yemen este vorba de o identitate formală, de o omofonie și atât. Patronimele consemnate în Statele Unite și Rusia, parțial și în Franța, se datorează migrațiilor, în această din urmă țară fiind vorba, ca și în cazul altor nume, analizate anterior, de păstrarea unor forme vechi, datând din epoca romană imperială, de la începuturile creștinismului. Pe de altă parte, consemnarea unor asemenea antroponime, pe lângă cele din România și R. Moldova – cu un element român(ofon) majoritar – și în Polonia și Grecia se explică prin prezența veche a unui element traco-dac romanizat, devenit românesc, asimilat în mare măsură.

Pentru spațiul carpato-balcanic am consemnat peste 9,9 mii de purtători ai acestui patronim. Procentele cele mai însemnate se constată în România – 47,9%, Polonia – 33,39%, R. Moldova – 8,35%, Grecia – 4,47%, Ucraina – 2,12%, Cehia – 1,4%, Bielorusia – 1,06%. Remarcăm, pe lângă extensiunea mai veche spre nord și vest a elementului românesc – asimilat, în mare măsură – aceeași prezență, mai modestă, a unor asemenea nume în arealul balcanic, unde doar Grecia are valori mai importante. Această păstrare a numelui se leagă, probabil și de importanța activităților pastorale la aromâni, o dovadă în acest sens fiind și faptul că, pe lângă numele popular al zilei Sfântului Dimitrie (26 octombrie), întreaga lună menționată se numește Sumedru. În celelalte țări balcanice, fără a lipsi, asemenea patronime se consemnează, izolat, în Bulgaria, Cipru și Turcia, iar în statele carpatice – în Austria, Ungaria și Slovacia.

Dintre regiunile spațiului românesc, cu procente semnificative la nivelul spațiului carpato-balcanic se evidențiază Ardealul – 21,87%, urmat de Moldova – 6,9%, Basarabia – 6,76%, Muntenia – 6,19%, Crișana – 2,88%, Oltenia – 2,59%. Dintre entitățile administrative actuale din celelalte țări carpato-balcanice ies în prim-plan regiunile Kentriki Makedonia – 1,38%, Thessalia – 1,37%, Attiki – 0,87% și Sterea Ellada – 0,78% (Grecia), Severovýchod – 0,35% și Praha – 0,32% (Cehia), Lubelskie – 10,3%, Malopolskie – 8,05%, Slaskie – 3,32%, Dolnoslaskie – 2,46%, Lubuskie – 1,14%, Zachodniopomorskie, Warminsko-Mazurskie – 0,69% fiecare, Podkarpackie – 0,52%, Wielkopolskie – 0,48% (Polonia), Cernăuți – 0,36% (Ucraina), Miensk (Horad) – 0,4% și Miensk – 0,3% (Bielorusia).

Această repartiție spațială, care se suprapune și peste vechile arii pastorale vlahe/volohe/românești din Cehia, Polonia, Ucraina și Bielorusia, întărește presupunerea că, exact ca în cazul aromânilor, păstrarea numelui Medru/Sâmedru se leagă de însemnătatea sărbătorii de la 26 octombrie în calendarul păstoresc. Pe de altă parte, prezența importantă a acestor forme în regiunea Cernăuți confirmă apartenența străveche a acesteia, până azi, la spațiul românesc.

Răspândirea geografică a antroponimului Toader Duminică, mart. 22 2020 

Continuăm astăzi prezentarea distribuției spațiale a formelor vechi românești ale unor antroponime creștine. Între acestea se înscrie și numele Toader, cu forma Sântoader, ambele cel puțin la fel de vechi, cu începuturi în primele secole creștine. Cele două forme provin din cele latinești – Theodorus, respectiv Sanctus Theodorus.

La nivel mondial, am consemnat aproape 51 de mii de purtători ai unor asemenea nume, cu tot cu variante și derivate. Cel mai frecvent, purtătorii acestora apar în România, cu mai bine de 4/5 din total – 80,84%, urmată de Ucraina – 3,87%, R. Moldova – 3,69%, Statele Unite – 1,77%, Spania – 1,63%, Rusia – 1,24%, Serbia – 0,84, Canada – 0,77%, Ungaria – 0,74%, Uruguay – 0,6%, Argentina – 0,56%, Bosnia-Herțegovina – 0,47%, Italia – 0,4%, Franța – 0,28% și Regatul Unit – 0,23%.

Din nou, dacă prezența însemnată în state ca Ucraina, Ungaria, Serbia și Bosnia-Herțegovina se leagă atât de prezența – trecută și/sau actuală a unor comunități român(ofon)e – în Statele Unite, Canada, Regatul Unit și Rusia avem de-a face cu rezultatul unor emigrări românești, mai vechi sau mai noi… În schimb, fără a nega, și acolo, măcar în parte, rolul unui proces migratoriu românesc, în Italia, Franța, Spania (de unde acestea au fost duse, ulterior, peste Ocean, în America Latină – Uruguay, Argentina) credem că este vorba, la cote mai modeste ca în cazul altor patronime, de forme păstrate – în mai mică măsură decât în spațiul carpato-balcanic – de la finalul antichității latin(ofon)e.

Dacă schimbăm nivelul analizei, doar la scara spațiului carpato-balcanic, observăm că din cele peste 46,3 mii de ocurențe, peste 90% se consemnează în cele două state românești, dintre care România cumulează 88,74%, iar R. Moldova – 4,07%. Cu ponderi semnificative se evidențiază și Ucraina – 4,17%, Serbia – 0,93%, Ungaria – 0,82% și Bosnia-Herțegovina – 0,52%. Notăm, astfel, faptul că extensiunea patronimului depășește limitele spațiului românesc actual spre nord, vest și sud-vest. Iarăși, fără a lipsi, atestările acestor forme în regiunile balcanice care s-au aflat sub autoritatea Imperiului roman (de răsărit, din 395), sunt mult mai rare. Am notat asemenea nume în Bulgaria, Turcia, Cipru, Grecia, Kosovo, Muntenegru, Croația și Slovenia. De asemenea, dintre celelalte țări nord-dunărene (carpatice), cu prezențe mai modeste amintim Austria, Cehia, Slovacia, Polonia și Bielorusia.

Regiunile românești cu cele mai însemnate ponderi ale patronimului analizat sunt Muntenia – 24,16% din totalul carpato-balcanic, Moldova – 23,21%, Ardeal – 12,59%, București-Ilfov – 11,23%, Crișana – 4,58%, Dobrogea – 4,5%, Basarabia – 2,9%, Banat – 2,8% și Oltenia – 2,72%. Dintre celelalte entități administrative carpato-balcanice se remarcă regiunile Cernăuți – 2,83% și Transcarpatia (Zakarpats’ka oblast’) – 0,7% (Ucraina), Közép-Magyarország – 0,32% și Észak-Alföld – 0,31% (Ungaria), Beograd – 0,37%, Vojvodina – 0,29% și Juzna i Istocna Srbija – 0,26% (Serbia), Republika Srpska – 0,41% (Bosnia-Herțegovina).

De fapt, prezența însemnată a unor forme ale numelui și în două state situate în nord-vestul Peninsulei Balcanice (Bosnia-Herțegovina, Serbia) pare a demonstra atât vechimea numelui Toader, cât și faptul că, aflate mai mult în afara controlului – imperial și patriarhal – al Constantinopolului, aceste regiuni au putut păstra mai bine aceste forme, prin localnicii traco-daci romanizați, deveniți, din secolele VIII-IX, români. Chiar dacă elementul românesc a fost, ulterior, asimilat, în mare măsură, el a transmis populației slave aceste forme, până astăzi.

Stela Enache – Ani de liceu Sâmbătă, mart. 21 2020 

Gil Dobrică – Hai acasă Vineri, mart. 20 2020 

Utopia Balcanică – Nu ne-am dat foc la valiză! Joi, mart. 19 2020 

Despre evoluția, în română, a substantivului latinesc „cavula” Luni, mart. 16 2020 

Termenul în cauză – cavula – a dat, în româna actuală gaură, cu pluralul găuri. În onomastică, însă, româna are, pentru regiunile situate pe ambele maluri ale Dunării, forme intermediare. Astfel, în Golful Salonic există o mică adâncitură (groapă), numită, pe harta topografică militară sovietică din anii ’80, Cavura. La nord de fluviu, în Munții Retezatului, geograful Ion Conea a înregistrat, în perioada interbelică, forma de plural Găvuri.

În ambele situații, este de presupus că, undeva, prin secolele VII-IX, forma latină cavula s-a modificat, conform transformărilor vechiului dialect traco-daco-roman al latinei, între care și trecerea lui l în r, în cavură, cu pluralul căvuri. Apoi, probabil, doar la nord de Dunăre, s-a produs și sonorizarea lui c, trecut în g, rezultând gavură, cu pluralul găvuri. Dacă această presupunere devine ipoteză credibilă (deocamdată este doar o simplă supoziție), atunci dialectul dacoromân al limbii române a evoluat, parțial, sincron cu limbile franceză, occitană, catalană, spaniolă și portugheză, dar și cu variantele nordice ale limbii italiene, în care a avut loc, în general, sonorizarea unor consoane (c în g, t în d), în vreme ce, în dialectul macedoromân (aromân), sonorizarea nu s-a produs, ca și în variantele sudice ale italienei.

În acest caz, rămâne să (ne) lămurim în legătură cu evoluția formei latine Sanctus Demetrius: aceasta are pe t sonorizat în d, atât la nord de Dunăre – Sâ(n)medru, Medrea, Medru, Simedrea – cât și la sud de fluviu: Sumedru, Smederovo/Semedria/Sâmedru

Distribuția geografică a purtătorilor numelui Văsâi Duminică, mart. 15 2020 

Patronimul Văsâi, cu derivatul său, Sânvăsâi, este evoluat din forma latină Basilius, moștenită de strămoșii noștri în perioada romanizării și creștinării lor. Cele mai vechi forme sunt cele cu b – Basu, Băsu, Băsea, etc – în vreme ce formele cu v au suferit influența limbii grecești (probabil, în secolele VII-IX).

La nivel mondial, am consemnat, cu rezervele de rigoare 1,067 milioane de purtători ai unor astfel de forme. Rezervele noastre se leagă de faptul că, în destule cazuri, forme derivate și/sau variante ale numelui menționat, se consemnează în țări și regiuni unde influența romană/creștină era/este inexistentă, fiind vorba, cel mult de o identitate fonetică. Între țările cu frecvență mare a acestor forme, amintim: India – 22,14%, Rusia – 10,7%, Statele Unite – 10,18, Italia – 5,85%, Brazilia – 3,59%, Ucraina – 3,53%, R.D. Congo – 2,67%, Serbia – 2,46%, Polonia – 2%, Indonezia – 1,56%, România – 1,4%, Bangladesh – 1,16%, Regatul Unit – 1,15% și altele. În R. Moldova s-a consemnat o pondere de 0,2%.

Dacă, în ceea ce privește Italia și Brazilia poate fi vorba de urmarea unui fond romanic comun (cu un adaus migratoriu în statul sud-american), în Polonia, Ucraina și Serbia fiind vorba de o mai veche prezență românească (integral sau parțial asimilată de slavi), este posibil ca, în Statele Unite și în Regatul Unit, parțial și în Rusia, să avem de-a face cu imigranți proveniți din zonele amintite mai sus. În celelalte țări este vorba, mai degrabă, de atestarea unor forme omofone cu cele legate de numele analizat de noi.

La nivelul spațiului carpato-balcanic, totalul formelor conexe numelui Văsâi cumulează peste 141 de mii de purtători. Cu ponderi mai însemnate se evidențiază Ucraina – 26,01%, Serbia – 18,55%, Polonia – 15,13%, România – 10,57%, Ungaria – 7,15%, Bielorusia – 4,67%, Turcia – 4,16%, Bosnia-Herțegovina – 3,42%, Bulgaria – 2,19%, Austria – 1,68%, R. Moldova – 1,49%, Kosovo – 1,19%, Grecia – 0,93%. Despre motivele prezenței masive a unor asemenea forme în Polonia, Ucraina și Serbia am mai vorbit și, probabil, aceleași cauze stau la baza ponderilor semnificative din Austria, Ungaria, Bielorusia, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Kosovo și Grecia. Ponderile mai modeste observate în statele balcanice se explică, precum în cazul celorlalte nume analizate anterior, atât prin pătrunderea slavilor (mai timpurie, în Serbia și în Bosnia-Herțegovina), care au preluat de la români (uneori, și cu sufixe slave) asemenea forme, fie prin specificul lingvistic traco-illir, parțial romanizat (în Kosovo, chiar și în Albania – care are o pondere de 0,52%), ori prin conservarea acestor forme de către românii balcanici – aromâni, meglenoromâni (în Grecia).

La nivelul spațiului românesc actual, regiunile cu cele mai mari valori ale prezenței purtătorilor antroponimului amintit sunt Ardeal – 3,47%, Muntenia – 1,16%, Banat, Secuime – 1,06% fiecare, Moldova – 0,9%, Crișana – 0,89% și Basarabia – 0,68%. La nivelul spațiului carpato-balcanic se remarcă următoarele unități administrative: în Austria: Wien – 1,27%; în Ungaria: Közép-Magyarország – 2,08% și Dél-Alföld – 1,12%; în Polonia: Lódzkie – 1,99%, Wielkopolskie – 1,96%, Slaskie – 1,58%; în Bielorusia – Miensk (Horad) – 1,09%; în Ucraina: Donec’ka oblast’ – 2,31%, Dnipropetrovska oblast’ – 2,24%, Kyjiv – 1,71%, L’vivska oblast’ – 1,47%, Rivnes’ka oblast’ – 1,31%, Charkivs’ka oblast’ – 1,23%, Chmel’nyc’ka oblast’ – 1,22% și Krym (Respublika) – 1,04%; în Bosnia-Herțegovina: Republika Srpska – 2,41%; în Serbia: Sumadija i Zapadna Srbija – 7,11%, Juzna i Istocna Srbija – 4,62%, Vojvodina – 3,5% și Beograd – 3,31%, iar în Bulgaria: Yugozapaden – 1,69%.

Mai amintim, la final, un fapt care leagă lumea românească – de sorginte romanică – de cea neo-latină occidentală: patronimul Sânvasile/Sînvasile/Sîn-Vasile, prezent, și azi, în Moldova (în Iași) este extrem de apropiat, ca formă, de italianul Sambasile. Ambele au pornit dintr-o formă latină – Sanctus Basilius – și „rădăcina” lor comună a fost o formă latină rustică, *San-Basile. Dacă, la italieni, după o regulă prezentă și la noi, n înaintea lui b a devenit m, în română, pe lângă influența greacă, ce a dus la forma Vasile, s-a produs și trecerea, sub influență slavă, a lui a nazalizat în â/î.

Pagina următoare »