Astăzi este sărbătoarea celor trei mari Ierarhi, Vasile, Grigore și Ioan. Cum, despre Vasile și Ioan am vorbit, a rămas să spunem câteva cuvinte și despre repartiția, în timp și spațiu a patronimului Grigore, în „Carpato-Balcania”.

Patronimul derivă din forma greacă Gregorios cu sensul de „treaz, veghetor” (N. A. Constantinescu, 1963: 71). Prima mențiune a numelui se leagă de un patriarh al armenilor, numit Gregorius, atestat în jurul anului 300 d. Hr. De asemenea, numele este menționat frecvent în regiune și ulterior, astfel încât, prin frecvența sa mare, antroponimul se menține în top, atât în primul mileniu al erei creștine, cât și într-o mare parte din cel de-al doilea, până spre 1800. Mențiuni ale numelui în spațiul carpato-balcanic se întâlnesc, în secolele IV-VI, în sud-estul Bulgariei, în partea europeană a Turciei și în Tesalia.  Pentru veacurile VII-X, numele este menționat într-o mare parte a Greciei și în partea europeană a Turciei.

În secolele XI-XV, apar primele atestări ale numelui Grigore și în spațiul românesc, în special în Moldova (incluzând Basarabia și Bucovina) și în Oltenia: cel dintâi – un Gregorius – episcop catolic de Severin (1238-1246), urmat de alt Gregorius, tot aici, în scaun între 1369 și 1382, apoi un alt Gregorius, episcop al Cumaniei (localizată în sudul Moldovei și nordul Munteniei de azi) a păstorit în perioada 1433-1462 și un Grigore, mitropolit al Moldovei, care a păstorit la Suceava (1435-1436). La nivelul restului spațiului carpato-balcanic, am notat atestări ale patronimului în vestul Slovaciei și al Ucrainei, sud-estul Bulgariei, Serbia, R. Macedonia, Albania, nordul Greciei și în partea europeană a Turciei.

După 1500, numele apare, frecvent, în toate regiunile românești, cu atestări în Oltenia, Muntenia, Ardeal și Moldova. N. A. Constantinescu, în Dicționar onomastic românesc, p. 71-72, dă o mulțime de variante și derivate ale numelui, atestate, în trecut și astăzi, la români: Grigor, Grigora, Grigoran, Grigori, Grigorie, Grigoraș,Grigorașcu, Grigorca, Grigorcea, Grigorilă, Grigoruță, Grigoroiu, Grigoruia, Grigole, dar și Grig, Gligor, Gliga, Liga, și altele, la care se adaugă forme preluate din alte limbi: Greșa, Horilă, etc. (ucrainene), Gergely  (maghiară), trecută în Gherghel, Grgur (sârbească), Kirkor (armeană). În celelalte arii ale Carpato-Balcaniei, patronimul a fost consemnat în Belarus, estul Poloniei, sud-estul Bulgariei, în nordul și sudul Greciei și în partea europeană a Turciei.

Diversificarea spectrului onomastic în regiune a făcut ca, după 1800, importanța patronimului Grigore, cu variantele și derivatele sale să se diminueze, astfel încât, în prezent, numele nu se mai află în top 10, nici la nivel carpato-balcanic, în general, nici la nivelul fiecărei țări din regiune. Astfel, în Croația, forma Grgic se află pe locul 24, în Cipru, Gregoriou se situează pe poziția 36, în Bulgaria, formele Grigorov/Grigorova ocupă locul 41, ca și Grigore – în România. În Grecia, Grigoriadis se află pe poziția 55, în Slovacia, forma Gregor este pe locul 63, iar în Slovenia, Gregorič ocupă locul 90.

Pe ansamblul perioadei studiate Gregorius/Gregorios/Grigore, cu variantele și derivatele acestor forme, se regăsesc, continuu, peste medie, în Bulgaria, Grecia și, după anul 1000 – și în România, Până spre 1800, patronimul era frecvent și în partea europeană a Turciei, așa cum, înainte de 1500, este menționat și în Albania – ambele țări fiind azi majoritar musulmane. Mai rar, numele apare, după anul 1000, în Slovacia, Ucraina, Belarus, Polonia, Serbia, R. Macedonia, iar mai spre zilele noastre – în Croația, Slovenia și Cipru.