La Mulți Ani! cu sănătate, bucurii și cât mai multe împliniri pe toate planurile, tuturor celor ce-și serbează azi ziua onomastică! Deși, în cursul anului, sunt mai multe zile legate de antroponimul Ioan – unele având relație cu Sfântul Ioan Evanghelistul, cu Sfântul Ioan Hrisostom (Gură de Aur), cu Sfântul Ioan Hozevitul de la Neamț, etc – cele mai multe, inclusiv ziua de azi, sunt legate de viața și activitatea Sfântului Ioan, Botezătorul și Înainte-mergătorul Domnului Nostru Iisus Hristos.

Tocmai de aceea, vechimea și frecvența în onomastica creștină, în general și în cea a spațiului carpato-balcanic, în special, sunt foarte mari. Deși, la nivel național există variante și derivate specifice – Janusz, în polonă, Jan – în cehă, Johannes – în germană, Janos – în maghiară, Jovan – la sârbi și croați, Ivan – în bulgară, Joannes – în greacă, Ion/Ioan – în română, etc., vom folosi, strict convențional, varianta greco-latină, Joannes, care a circulat, în primele secole, nu doar în spațiul carpato-balcanic, ci în toată lumea aflată sub autoritatea Imperiului roman. Am optat pentru această variantă și pentru că, respectivele variante caracteristice fiecărei limbi s-au întrepătruns, s-au amestecat, dând, inclusiv în alte limbi, variante și derivate noi. De exemplu, în română, apar forme ca Ivănescu, derivat de la Ivan (care circulă ca patronim și la români), Iovănescu – de la Jovan, Ianoș este folosit în română, ca formă „naturalizată” a maghiarului Janos, Ioanide este formă românească rezultată din grecescul Joannidis și altele.

De asemenea, ținând cont de variabilitatea decupajului administrativ de-a lungul timpului, referințele geografice sunt făcute, strict convențional, prin raportare la diviziunile actuale, de nivel regional și/sau național, pentru întregul spațiu carpato-balcanic.

Inegalitatea între perioade, din punctul de vedere al cantității datelor colectate, ne-a constrâns să încercăm o periodizare care, pe de-o parte, mai estompează, pe cât posibil, aceste diferențe, iar pe de alta, ține cont de împărțirea intervalului analizat pe epoci/perioade istorice. Astfel, o primă subdiviziune istorică acoperă primele 3 secole ale erei creștine. Am ținut cont, în primul rând, de faptul că, înaintea anului 300, mai exact a anului 313 (Edictul de la Mediolanum/Milano), creștinii nu își puteau practica religia în mod legal, fiind numeroase mărturiile legate de persecuții împotriva lor, mulți dintre ierarhii înregistrați în acest interval sfârșind ca martiri creștini. Tot în această perioadă, puțin mai devreme, Imperiul roman intră în criză, accentuată și de atacurile migratorilor, fapt ce a dus, tot în preajma anului 300, la prima cesiune teritorială: abandonarea Daciei nord-dunărene, în anul 275.

Al doilea interval cuprinde, în linii mari, următoarele 3 secole. Unul dintre motive este legat de prăbușirea limesului dunărean al Imperiului (în anul 602), moment considerat de mulți specialiști ca sfârșitul antichității în spațiul carpato-balcanic. Puțin mai devreme, în jurul anului 580, autoritățile de la Constantinopol deciseseră înlocuirea ca limbă oficială a latinei cu greaca, marcând astfel, un moment decisiv în îndepărtarea Imperiului oriental de moștenirea romană.

Următoarea perioadă cuprinde 4 secole. Am ținut cont de schisma între Occident (devenit catolic) și Orient (numit de acum încolo ortodox), eveniment produs în 1056. De asemenea, în jurul anului 1000, au adoptat creștinismul o parte a slavilor (rușii) și maghiarii.

Intervalul următor include 5 secole. Am considerat ca momente hotărâtoare căderea sub otomani a Constantinopolului (1453), transformarea, de către aceștia, în jurul anului 1500, a unei mari părți a Balcanilor și a regiunii Mării Negre în provincii controlate de Istanbul și prima expediție a vest-europenilor spre continentul american (1492), care a mutat centrul de greutate al comerțului maritim și al intereselor geopolitice din Mediterana în Atlantic. După numeroși savanți, în jurul anului 1500 se încheie feudalismul, începând Renașterea, considerată fie o tranziție spre epoca modernă, fie faza sa timpurie. Tot în aceste vremuri apar mișcările protestante și tiparul.

Alți specialiști consideră că și următorul interval, incluzând 3 secole, ar aparține tot Evului Mediu, ca etapă târzie a acestuia. Cel puțin într-o parte a arealului analizat, intervalul 1500-1800 reprezintă trecerea, treptată, către epoca modernă.

Ultimele date analizate se referă la momentul actual, pentru care dispunem de date destul de recente, referitoare la anul 2014. Regretăm absența, pentru moment, a informațiilor pentru secolele XIX-XX, însă, fiind vorba de un volum mare de date de prelucrat, am renunțat la acest interval. În orice caz, ținând cont de faptul că, și pentru celelalte intervale, acțiunea de documentare nu este finalizată, rezultatele acestui demers trebuie privite cu prudență.

De fapt, fiecare din aceste intervale se evidențiază și prin câteva trăsături distincte din punct de vedere antroponimic. Astfel, prima perioadă include foarte puține elemente din viitoarea onomastică creștină, iar patronimele au frecvențe modeste. Următoarele 3 secole se evidențiază prin infuzia masivă a patronimelor creștine, fie ele apărute în vremea Sfinților Apostoli, fie ulterior, existând o tendință de concentrare a frecvenței celor mai întâlnite antroponime: ponderea primelor 10, dintr-un total în creștere evidentă, este de aproape 18%. Ofensiva onomasticii creștine continuă și în ultimele patru veacuri ale primului mileniu, iar adoptarea creștinismului, în această vreme, de către mai multe grupuri așezate în regiune (slavii, maghiarii) face ca ponderea antroponimelor de top să atingă cea mai mare valoare dintre toate perioadele analizate: peste 41%. Ca efect, probabil, și al schismei, dar și al unei diversificări onomastice (adesea, pe cale populară, ne-religioasă), care a dus la apariția supranumelui (viitorul nume de familie), însemnătatea primelor patronime scade ușor, dar rămâne în preajma unei treimi din total – 32,2%. După 1500, diversificarea onomastică se continuă, tot mai mulți oameni adoptă numele dublu, astfel încât primele patronime, diferite față de cele dinainte mai adună cam un sfert din numele consemnate: 24,5%. Generalizarea numelui dublu, proces în cadrul căruia, în multe țări și/sau situații, patronimele religioase stau la baza numelui de familie (preluat ca atare sau ca derivat), duce la scăderea și mai accentuată o ponderii primelor 10 patronime, care ajunge, din nou, ca în primele secole creștine, la aproximativ 11,6%.

Dacă în primele trei secole ale erei creștine, Joannes nu se remarcă în mod deosebit, după oficializarea religiei creștine (313 d. Hr.), numele pătrunde între primele 10 cele mai frecvente și va rămâne continuu în top, până în zilele noastre. Astfel, în secolele IV-VI este deja cel mai frecvent nume consemnat în spațiul carpato-balcanic, cu 59 de atestări, dintr-un total de 847. Prima mențiune a numelui în zonă este din anul 342, fiind vorba de episcopul Salonicului, Joannes. Alte atestări, pentru aceeași perioadă se regăsesc în centrul și sud-vestul Bulgariei de azi, aproape întreaga Grecie, Republica Macedonia, Albania, partea europeană a Turciei. Primele mențiuni, în spațiul românesc apar, de asemenea, în acest interval, în Dobrogea: un Joannes, episcop al Tomisului, în anul 448, urmat de un alt episcop, care a păstorit în perioada 498-520. Probabil, tot din această epocă datează încetățenirea formei vechi a numelui, care a dat, numai la plural, numele popular al zilei de naștere a Sfântului Ioan BotezătorulSânziene (24 Iunie).

Pentru secolele VII-X, Joannes își menține prima poziție, adunând 98 de atestări, dintr-un total de 1133 de purtători ai diferitelor nume consemnate în zonă în acest interval. La nivelul întregului spațiu carpato-balcanic se consemnează purtători ai numelui în centrul și sud-estul Bulgariei, în cea mai mare parte a Greciei și în Turcia europeană. Pentru acest interval nu avem nici un fel de mențiune pentru spațiul românesc actual.

În secolele XI-XV, cu 145 de mențiuni dintr-un total de 1165 de purtători ai diferitelor nume, Joannes își consolidează prima poziție. Pentru prima dată, dispunem de mențiuni antroponimice și pentru partea nordică a spațiului carpato-balcanic. Astfel, numele apare și la Praga și în estul Cehiei, în mai multe regiuni ale Poloniei, la Salzburg, în Ungaria și în Croația, precum și în vestul și nordul Ucrainei, în Muntenegru, nordul Serbiei, centrul și sud-estul Bulgariei, Republica Macedonia, în Grecia, Cipru. În spațiul românesc actual, atestările, numeroase, sunt consemnate în Bucovina, Moldova, Muntenia și Ardeal.

În următorul interval, secolele XVI-XVIII, deși numele se menține între primele 10, cu doar 28 de atestări, dintr-un total de 918, pierde prima poziție. O explicație, valabilă măcar în parte, se leagă de căderea unei mari părți din Peninsula Balcanică, inclusiv a vechii capitale imperiale bizantine, Constantinopolul (reședința patriarhului ortodox) sub ocupație otomană, fapt ce a dus, în timp, mai ales după 1500, la islamizarea unor regiuni balcanice. Pe de altă parte, mai ales în regiunile central-europene, în parte, ca urmare a trecerii unei părți din locuitori la culte protestante, patronimul este mai rar folosit. În plus, în aceleași regiuni începe și un proces de diversificare onomastică, lucru ce duce la scăderea importanței numelui Joannes. Numele este, totuși, atestat, în general, tot în ariile unde era menționat și în intervalele precedente: în Polonia, vestul Ucrainei, Muntenegru, centrul Bulgariei, Grecia continentală. În spațiul românesc, frecvența sa rămâne ridicată, fiind consemnat, în număr mare, mai ales în Ardeal și Moldova, dar și în Bucovina, Crișana și Banat.

Și în zilele noastre Joannes se menține între primele 10 nume, întorcându-se pe prima poziție. Patronimul este atestat, frecvent, în Cehia, Polonia, Ucraina, Belarus, Slovenia, Croația, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Serbia, Bulgaria, Republica Macedonia, Grecia, Cipru. Și în spațiul românesc actual numele este între primele, atât în România, cât și în Republica Moldova. De fapt, numele este atestat în primele 10 în 15 din cele 21 de state care au teritoriul, fie și parțial, în spațiul carpato-balcanic. Singurele țări în care Joannes nu se află în primele 10 sunt fie state central-europene în care onomastica religioasă nu mai are așa mare însemnătate – Austria, Slovacia, Ungaria, fie țări cu populație majoritar musulmană: Kosovo, Albania, Turcia. Totuși, în unele din aceste țări, formele naționale ale numelui se găsesc în top 100: în Albania – pe poziția a 15-a, Slovacia – pe locul 18, în Ungaria – pe locul 67. Dintre celelalte, în Belarus, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Republica Macedonia numele este pe primul loc, în Bosnia-Herțegovina, România, Grecia, Cipru – al doilea, în Muntenegru – pe poziția a treia, în Croația – pe locul 4, în Slovenia – pe 5, în Cehia e al șaptelea, în Polonia – pe locul 8 iar în Republica Moldova – pe poziția a zecea.

Pe întregul interval analizat, pornind de la primele secole ale erei creștine până azi, Joannes apare după Edictul de la Mediolanum (313 d. Hr.), dar reușește, rapid să ajungă între cele mai frecvente nume și chiar să se instaleze, adesea, pe prima poziție și la nivelul întregului spațiu carpato-balcanic și la nivel național, în mai multe țări. Printre țările cu atestări frecvente, continue, ale numelui, se evidențiază Bulgaria, Republica Macedonia, Grecia și România. Înainte de 1500, mențiuni numeroase se consemnează și în partea europeană a Turciei, dar acestea nu sunt continuate ulterior, în bună măsură, în urma islamizării masive a acestei zone, același lucru putând fi amintit, la o scară mai redusă, și în cazul Albaniei. După anul 1000, apar atestări numeroase ale numelui în Cehia, Polonia și Ucraina, precum și în Croația, Muntenegru și Serbia. Mai rar, în special în Evul Mediu și doar înainte de 1500, apar atestări mai numeroase ale numelui în Ungaria și Austria.

Deși este unul dintre numele frecvent amintite atât în onomastica ortodoxă, cât și în cea catolică, dacă în multe țări ortodoxe numele este menționat printre primele 3, în lumea carpato-balcanică romano-catolică patronimul apare pe locurile 4-8 (în Croația, Slovenia, Cehia și Polonia), sau mai jos de locul 10 (în Slovacia și Ungaria), coborând chiar mai jos de locul 100 (în Austria).

În spațiul românesc, primele atestări (din secolele V-VI) apar în Dobrogea, urmate, după anul 1000, de cele din Ardeal, apoi din Moldova și Muntenia. De fapt, până spre 1800, Ardealul și Moldova (cu Bucovina și Basarabia) au fost regiunile românești cu cele mai frecvente atestări ale numelui Joannes, dar patronimul apare, chiar dacă nu cu aceeași frecvență și în Muntenia, Banat și Crișana. După 1812, prin anexarea Basarabiei de către Imperiul țarist (până în 1917) și, după 1940/1944, reanexarea acestei regiuni (și a nordului Bucovinei) la Imperiu (în varianta sa sovietică), afluxul de coloniști, în măsură covârșitoare alogeni, a dus la diversificarea spectrului antroponimic al Basarabiei, astfel încât, deși numele se menține și aici în top, abia reușește să prindă poziția a zecea.

Repartiția crono-spațială a purtătorilor numelui Joannes în spațiul carpato-balcanic este reprezentată în figura 1.

Joannes 301-2014 ok

Figura 1

 

 

Bibliografie

 

Constantinescu N. A. (1963), Dicționar onomastic românesc, Editura Academiei, București

Cosniceanu Maria (2009-2010), Nume de familie (din perspectivă istorică), vol. I-II, Chișinău

Dana Dan (2014), Onomasticon Thracicum (Onom Thrac). Répertoire des noms indigènes de Thrace, Macédoine Orientale, Mésies, Dacie et Bithynie, MELETHMATA, KERA (Centre de Recherche de l’Antiquité Grecque et Romaine), Athènes

Dana Dan (2016), Onomasticon Thracicum (Onom Thrac). Répertoire des noms indigènes de Thrace, Macédoine Orientale, Mésies, Dacie et Bithynie, Supplementum, version 3.1, janvier 2016, CNRS/ANHIMA, Paris, http://www.anhima.fr/IMG/pdf/onomthracsuppl-2.pdf

Dana Dan (2016), Antroponime Țara Oltului antichitate (mss.)

De Wulf Christian (1665-1729), Synodorum Generalium et Provincialium Decreta et
Canones, Scholiis, Notis ac Historic
, vol. I-XII, Venezia

Delehaye Hippolytus, Peeters Paulus, Coens Mauritius, de Gaiffier Balduinus, Grosjean Paulus și Halkin Franciscus (1940), Propylaeum ad Acta Sanctorum Decembris, Bruxelles

Iorga Nicolae (1908-1909), Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor, vol. I-II, Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte

Le Quien Michel (1740), Oriens christianus in quatuor patriarchatus digestus, in quo exhibentur Ecclesiae patriarchae caeterique praesules totius Orientis, vol. I-III, Paris

Mansi J. D. (1758-1798), Sacrorum Conciliorum nova et amplissima collectio, vol 1-53, Firenze-Venezia

Martinovici C., Istrati N. (1921), Dicționarul Transilvaniei, Banatului și al celorlalte ținuturi alipite

Peck Harry Thurston (ed.) (1898), Harper’s Dictionary of Classical Literature and Antiquity, Harper & Brothers Publishers, New York

Russu Ion Iosif (1943), Onomasticon Daciae, Tipografia „Cartea Românească din Cluj”, Sibiu

Talbert Richard J. A. (ed.) (2000), Map-by-Map Directory to accompany The Barrington Atlas of the Greek and Roman World; Princeton University Press, New Jersey

Turcuș Ș. (coord.), Dincă A., Hasan M., Vizauer V. (2011), Antroponimia în Transilvania medievală (secolele XI-XIV). Evaluare statistică, evoluții, semnificații, vol. I-II, Editura Mega, Cluj

http://dare.ht.lu.se/, 18-21.04, 15-27.10.2017

http://forebears.io/surnames, 15.02-29.04.2016

http://fmg.ac/Projects/MedLands/CONTENTS.htm, 22.03-11.04.2017

http://surnames.behindthename.com/, 15.02-29.04.2016

http://www.ancestry.com/, 15.02-29.04.2016

http://www.catholic-hierarchy.org/ , 1.05-25.10.2017

http://www.documentacatholicaomnia.eu/01_50_1692-1769-_Mansi_JD.html, 6-11.04.2017

https://www.heiligenlexikon.de/, 1-7.05.2017

http://www.herby.com.pl/indexslo.html, 9-20.10.2010

http://www.locatemyname.com, 15.02-29.04.2016

http://www.namepedia.org/en/lastname/, 15.02-29.04.2016