Am fost constrâns să „dau o pauză” vacanței anunțate cu două săptămâni în urmă, deoarece, bucureștii (cu „b”, până vor învăța să respecte așa cum trebuie, PRIN FAPTE, restul românilor și restul României!) își „arogă” inclusiv „paternitatea” limbii române! Am (re)venit la seria de istorii ale limbii române – realizate, cronologic de Ovid Densușianu (Paris, 1901), Sextil Pușcariu (1940), Gheorghe Ivănescu (Iași, 1980) și încă una, apărută în 1986, cu regret – nu pot spune a cui. Nu știam de ce nu-mi amintesc prea multe din acestă ultimă ediție: n-am citit-o și am văzut și unde m-am oprit, acum două decenii: la un fragment care zice că „la baza limbii române literare stă varianta din centrul Munteniei” (am citat din memorie)! Până și manualele comuniste de limba (și literatura) română afirmau că, la baza românei ar sta graiul din centrul Munteniei ȘI sudul Ardealului – ceea ce mă „mângăia” pe suflet ca (pseudo)ardelean ce eram (făgărășenii NU sunt, la origine „ardeleni”!)! Între timp, repetatele documentări, inclusiv cu ieșiri în teren, mai ales pentru tezele de licență și doctorat, m-au lămurit că româna e a TUTUROR ROMÂNILOR, nu a unora „dă la bucurești”!… Așa că, HAI SICTIR, bucurești!…
M-ați făcut să „iubesc” bucureștii atât de „mult”, încât l-aș demola și aș lăsa, ca „monument” doar coliba ciobanului Bucur, „întemeietorul”!… Poate, fără bucurești, României îi va fi, dacă nu mai bine, măcar mai puțin rău!
Leave a Response »
Poianetu' lui Iocan 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.