Lecţia de patriotism Luni, Iun 28 2010 

Sunt o mulţime de indivizi din spaţiul numit, cu „mândrie patriotică”, „spaţiu carpatodanubianopontic”, care se bat „cu cărămida-n piept” cât de „mari români” sunt dumnealor. Lecţia de patriotism, aplicată de unii care CHIAR FAC, nu DECLARĂ CĂ VOR FACE, vine, din nou, de la răsărit de Prut! Astfel, aşa cum apare consemnat aici, preşedintele în funcţie al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a hotărât decretarea zilei de 28 iunie drept „Ziua ocupaţiei sovietice”.

Sunt convins că există mulţi cetăţeni ai României – şi mă refer, în primul rând, la cei de naţionalitate română – care habar n-au ce treabă are această zi cu românii. Ca să nu dea „search” pe Google, trebuie să precizăm că este vorba de începutul distrugerii României „dodoloaţe”, prin ocuparea de către URSS a Basarabiei, nordului Bucovinei şi – din… „greşeală” – a ţinutului Herţei. La est de Prut, într-un teritoriu care simte, încă, „în spate” răsuflarea grea” a „Marelui Urs” din răsăritul Europei, neintegrat, încă, în NATO şi în Uniunea Europeană, decretul domnului Ghimpu reprezintă un act de curaj. Cu atât mai penibilă mi se pare atitudinea statului român, care se comportă ca şi cum, în urmă cu 70 de ani, teritoriile ocupate de sovietici au fost luate de la orice alt stat, numai nu de la România!

La fel de „autistă” mi s-a părut şi mass-media carpatodanubianopontică, mult mai pre(a)ocupată de situaţia patronului de la ZEROTV sau de turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal! Dar… ce să ceri aceleiaşi prese, care a acordat spaţii mineriadei din 13-15 iunie 1990 (lăudabil!) dar… a uitat că pe 15 iunie 1889 a plecat în Ceruri Luceafărul poeziei româneşti…

La final, două scuze: 1) îmi cer iertare că am utilizat adjectivul „dodoloaţă”, spre a vorbi despre România în frontierele (aproximative) dintre 1 decembrie 1918 şi 28 iunie 1940 în locul sintagmei „România Mare”, confiscată, pe nedrept, de un partid care n-a făcut, concret, nimic, pentru refacerea hotarelor ţării din perioada interbelică, partid condus de un fost ilustru membru al PCR! Sintagma „România Mare” NU TREBUIE SĂ APARŢINĂ NICI UNUI PARTID, fiind a neamului românesc şi nu a unei clici de comunişti şi/sau comunistoizi cu iz naţionalist-extremist!

2) Mii de scuze faţă de cetăţenii care chiar suferă de autism sau faţă de cei care au în familie asemenea cazuri!

Moartea spiritului civic Marți, Iun 15 2010 

Cum arată România la 20 de ani de la cea mai cumplită mineriadă? Comparaţi, între aceste două articole, „culese” de ieri (primul), respectiv azi, din presa (online) românească:

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7420586-grigore-lese-lumea-din-care-vin-exista-fost-odata-lumea-voastra-sau-bunicilor-vostri.htm

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7431274-multimedia-publicul-roman-obligat-insoare-vaca.htm

Oare câţi români îşi mai amintesc de semnificaţia acestei zile printr-un eveniment dinaintea anului 1990?

Şi câţi ştiu că, datorită autismului politicienilor români, ne „scufundăm”, tot mai mult, într-o adevărată „mineriadă” din punct de vedere moral şi educaţional?????? Asta, în primul rând, cu largul concurs al profesorimii româneşti, demnă de „cascadorii râsului”, prin ultima grevă, mai scurtă ca o minune (două zile)… Respectul şi demnitatea nu se cerşesc, ci se câştigă, PRIN ATITUDINE!!!!!!!!!!!!!!! Iată „atitudinea”, prin trei „fapte de vitejie” ale profesorilor:

1) Participarea multor profesori la „bairamul” organizat, la Bucureşti, de primarul „care este”… Trebuia ignorat în masă, dacă profesorii aveau „coloană vertebrală”;

2) Votarea în Parlament, în noiembrie 2008 a legii (cu iz electoral) care mărea salariile profesorilor cu 50%. Legea a fost promulgată de un preşedinte care a venit, „întâmplător”, după alegeri, să spună că „n-a ştiut” că vine criza… Acesta nu şi-a dat demisia, pentru că nu i-a cerut-o nimeni (nici măcar profesorii!) şi, mai mult, a mai fost şi reales…

3) Dezbinarea, care pleacă din cancelarii, din dispreţul profesorilor din „mediul urban” faţă de cei din „rural” (să ne amintim, din vremea „ministresei” Andronescu, bucuria cu care au salutat primii tăierile de „spor de zonă” ale ultimilor, ca să li se mărească lor salariul mizerabil cu 5%, deşi nimeni dintre „orăşeni” nu cred că „ar face schimb” cu profesorii care fac naveta, adesea, în condiţii grele, „la ţară”), din tot felul de „categorisiri”, neoficiale între şcolile din acelaşi judeţ/oraş, şi, nu în ultimul rând, din vechea „meteahnă” românească, de a trage 7 „hăis”, 20 „cea”, în timp ce 100000, de pe margine, „chibiţează” („ni se dă, nu ni se dă?…”). A se vedea ce spunea Herodot despre traci (” dacă s-ar uni, tracii ar fi…” – deci, „dacă”!!!) sau Ion Creangă („la plăcinte – înainte, la război – înapoi”).

S-a strigat, în 1990, „Moarte intelectualilor!”… Se pare că, în România. mai au glas doar ” ‘telectualii”… Spiritul civic, dacă va fi existat în România, a fost îngropat… Mă tem, definitiv şi irevocabil…

Asta este „ţara” pe care ne-am „oferit-o”, în aceşti 20 de ani, noi, românii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Păcat de tinerii morţi în decembrie 1989…