Azi este prăznuită Boboteaza – Botezul Domnului. Termenul, de sorginte populară, datează cel mai timpuriu din secolul al IX-lea, când, după creștinarea slavilor care conviețuiau, în spațiul carpato-balcanic, cu elementul românesc, vechiul termen de origine latină – Botezul Domnului – a fost „concurat” de unul româno-slav, format din slavul „bog” = Dumnezeu și românescul „botez”. A rezultat, inițial, forma compusă *Bogbotează, din care a evoluat forma actuală – Bobotează. În această formă hibridă, româno-slavă, se evidențiază două aspecte importante pentru vechimea creștinismului românesc. Primul, arată că termenul slav „bog” a înlocuit pe cel de origine latină, deja utilizat de români, iar păstrarea formei „botez”/„botează”, tot de origine latină, dovedește faptul că, la venirea și apoi creștinarea slavilor, strămoșii noștri deja erau creștini. În plus, forma „botez(are)” a evoluat din latinescul baptisare, cu trecerea vocalei a în o (baptisare – botezare), exact sub influența vechilor slavi.
În onomastică, celor născuți în această zi li s-a dat numele Botez. Una dintre primele mențiuni ale acestui antroponim, după Nicolae Drăganu, se regăsește în Ungaria de azi, în secolul al XIII-lea (1233). Ulterior, numele este atestat și în spațiul românesc actual: în anul 1302 în Transilvania apare un Botiz, un Botez – în secolul al XVI-lea, în Moldova, altul – Botedz, tot în Moldova – la 1686, apoi un Botezan – ardelean, etc. Aceste nume sunt atestate și astăzi (N. A. Constantinescu, 1963: 25).
N. A. Constantinescu notează că, din numele armenesc dat Sfântului Ioan Botezătorul – Ovanes Măgărdič -, apar atestări în spațiul românesc cum sunt: Măgărdici, în 1788, Mogârdici – prieten al lui Manuk-Bey și altele.
În schimb, numele Botezat(u), atestat în special în Moldova și în nordul Transilvaniei, se referă la locuitori convertiți la creștinism, cel mai adesea fiind vorba de evrei (foști) mozaici, creștinați prin botezare. Forma este atestată și în variantă feminină: Botezătoae. Asemenea botezuri s-au realizat mai ales în secolele XVII-XVIII, deși, izolat, se consemnează asemenea cazuri și în veacul al XVI-lea, așa cum este o mențiune a unui Botezat, la Boița, în vestul Țării Oltului.
Cred că e un pic de dorință fierbinte a unora de a explica totul frumos și simpluț, la locul său. Dacă Bobotează semnifică botez trebuie căutat mai mult în urmă, căci nu-mi pare deloc corectă sintagmă Bog + botează, nici apă + botează. Dumnezeu Fiul este botezat de Ioan, nu se botează (imerge) singur, nici apa nu-i un factor independent.
Mă gândesc așa, ori avem câteva nume de sărbători păgâne autohtone creștinate doar superficial sau avem cazuri clasice de atracție paronimică:
Tracii propriu-ziși aveau obiceiul imersiunii ritualice în cultul lor păgân dinaintea creștinismului. Termenul acestora nu-l cunosc, dar *gʷabʰ- (a scufunda) a fost pus ca temă de bază pentru hidronimul antic Gabranus (deep?) din Sciția Minor.
https://en.wiktionary.org/wiki/𐌳𐌰𐌿𐍀𐌴𐌹𐌽𐍃#Gothic
https://en.wiktionary.org/wiki/βάπτω#Ancient_Greek
Vezi discuția despre etimologia Crăciunului, care se întinde de acum pe două secole. Este crăciun (înv.născut) sau legat de arom. cărciun, cărcium (buturugă; alb. kërcu,-ni = cracă, butuc; ciot), rom. crăciun (ciomag), adică Noaptea butucului (alb.nata e buzmit, sb.badnje veče, let.blukuwakars).
kërdhëndella? (mai degrabă ”Kërshëndella” din Lat. Christī nātāle.) – seara de Crăciun. http://www.asociatia-profesorilor.ro/studiu-privind-etimologia-cuvantului-craciun.html
https://en.wiktionary.org/wiki/Kërshëndella
La noi mai erau populare ”butucul Crăciunului”, ”cărindău”(cf. Tiktin RDW. Festum Calendarium – calandae “those/that which will be proclaimed” sau arh. încări),”năclad” și ”nădadă” (IE *dāu- „a arde” gr. dados „torţă”/dadofor, daeda, lat.taeda – rom.zead(r)ă =pin, larice; torță/fachie; nădadă =pe foc?).
PIE *ker(y)-, *krēy- „a separa, a despărţi, a distinge” (crăciunul porcului, ți-a venit crăciunul; sanscr. kratu =sacrifice)
În sardă este un coradical cu sensul de copil (criathion?).
Cineva observa o aparentă identitate cu lit.Krikštai (vechiul An Nou lituanian, celebrat la mijlocul iernii).Krikštkelis = răspântie, răscruce.
La indo-europeni, anul este un cerc cu două coordonate la solstiții împărțit în două: un sezon rece – unul cald, fiecare patronate de către un duh. Crugul anului/cerului, etc.
Vezi și acei misterioși kapnobates, în legătură cu care cred că am găsit ceva în dialectul çam:
„kap-ne, f. soot Mn. M. (Gjin. Kurvel) (T.); -nua, oi, m. 11. smoke Boç.” (Markos Boçari , lexicul suliot)
pag.193 : IE *ku̯ēp- ”to smoke, to boil; to cook” (lat.cupire, =to desire; Lit.kvapù- ”parfumat, aromat”, kvepalai/kvapas =aromă…. rom.buze de cup/căpșună?)
Dă clic pentru a accesa Albanian-English%20Dictionary.pdf
hupoáre https://dexonline.ro/intrare/hupoare/92632
Cunosc discuția legată de Crăciun, dar nu prea pot să-i dau crezare… Am analizat, în articolul legat de Crăciun și contextul geografico-istoric (nu mai reiau discuția aici: prezența goților arieni și chiar conducerea, de către împărați, episcopi arieni a destinelor din Imperiu în secolul IV, etc.). Poate că a intervenit și etimologia populară, dar… cam atât… Iar în privința Bo(g)botezei, sensul este (Ioan) Botează (pe) Domnul/Bog… Iar în limbile slave, ca și în cele germanice, avem antepunerea celui de-al doilea substantiv: Novgorod, Leningrad, care, respectând topica s-ar traduce „noul oraș” „(al lui) Lenin oraș”… Tot așa, Bo(g)botează, „tradus” = „(al) Domnului Botez”.
Vrei să zici postpunerea temei/subiectului. Știu că determinantul e pus la început, dar în cazul nostru e un pic cam ciudat constructul. Poate slava liturgică are niște clarificări, dar nu-mi este familiară. Am terminat vreo trei ani de rusă în clasele primare, dar nu s-a prins. Nici nu avea cum! 🙂
Am căutat mai puțin la etimologia Bobotezei decât la celelalte sărbători, însă nu e chiar atât de simplu precum spui. Forma ”Domnului” sau ”Botezul Domnului” are o terminație stufoasă în limbile slave moderne.
cr. Božje krštenje, ceh.božský křest, bg.bozhestvenoto krŭshtenie.
În limbile slave este aproape generalizat Богоявление (Bogoyavlenie) adică teofanie.. nu botez. În germ. e Dreikönigsfest („Three kings’ festival”), dar se înțelege tot epifanie, căci aceștia au rămas probabil la o mai veche tradiție, unde nașterea se serba în aceași zi cu botezul, 6 ianuarie (sau între 6 și 8).
Aproape în fiecare an apar câțiva cârcotași să contrazică nașterea Domnului pe 25 decembrie cu tot felul de false argumente, inclusiv aceasta de mai sus. Mai e una cu 14 septembrie și alta prin martie. Alți spun că ciobanii nu puteau sta cu mieii în câmp prin decembrie, deși temperatura din Bethlehem și împrejurimi rareori a scăzut sub zero. Practic poți număra pe degete acele dăți. E un palestinian, Shoebat, care-i din zonă și atestă acest fapt. Biserica a explicat de câteva ori, dar nu aflarea adevărul animă pe unii.
Că vorbeați de rusă… Eu am avut un noroc chior, dacă pot să-i zic așa. Am făcut toată școala generală (clasele I-VIII) la o școală de cartier dintr-un oraș nu foarte mare din sudul Ardealului. Prima limbă, franceza, s-a introdus din clasa a II-a și s-a prins… Am devenit așa de francofon și francofil, încât, dintr-a IV-a, un coleg de clasă, sesizând că sunt și împrăștiat/distrat și pasionat de geografie, mi-a „lipit” porecla Paganel (personaj cunoscut de cei care l-au citit pe Jules Verne…) și porecla a rămas 🙂 Într-a V-a urma să ni se introducă a doua limbă străină. Inițial s-a propus rusa… Între timp, s-a schimbat orarul, eu n-am aflat la timp și, în ziua când am avut prima oră de rusă, eu am ajuns când tocmai se termina ora… A doua zi, s-a anunțat că rusa se schimbă cu germana și asta a rămas singura mea „intersecție” cu limba rusă! 🙂
În legătură cu Boboteaza, ceea ce nu vede multă lume, e faptul că, slavii, născuți vorbitori de slavă, deveniți bilingvi (adică și vorbitori de română) pe parcursul vieții lor, ajung românofoni până la finele vieții, aducând, însă, în „roslava” lor și destule cuvinte de origine slavă… Inclusiv creații de tip „struțo-cămilistic”, precum Bobotează, care nu e singura! Astfel, în Ungaria apare un oraș (și un comitat) numit Nograd, derivat din forma româno-slavă Nougrad (primul termen e românesc, al doilea slav și sigur a fost creat, prin secolul IX, probabil, de niște slavi deveniți bilingvi, fiindcă s-a folosit compunerea, pe care românii nu o folosesc ca procedeu de formare a toponimelor), Bălgrad (bălu – românesc de origine slavă, echivalent cu „alb” ca sens, circulă în limbă, mai ales prin derivate ca bălan, bălai, dar și antroponime precum Bălu, Bălan, Bălaș, Bălașa…) – numele vechi al orașului Alba Iulia, Dâmbovița (= râul care trece printr-o pădure cu frunză/viță de stejar), în care un vechi slav „dâmbu” = stejar, dar și nume românești, create, prin compunere, de slavi românizați: Satulung, Turulung și, mai ales Câmpulung… Și românii au pățit la fel, acolo unde au fost maghiarizați: în secuime, unde apare un sat – Marefalva (azi apare Satul Mare, fiind retradus în română „falva” = sat, undeva pe lânf Odorhei, zonă cu aproximativ 4% români!) sau în vestul Ungariei, unde românii medievali, în curs de maghiarizare au lăsat, la vest de lacul Balaton, un nume de sat Baltavar (în care „balta” e românesc, iar „var” = cetate, unguresc). Același proces de asimilare, extrem de avansată, îl suferă istroromânii din vestul Croației, toți bilingvi -vorbesc și (sârbo-)croata, iar bătrânii chiar trilingvi (au făcut școala în perioada interbelică, sub italieni), care folosesc, în vorbire un hibrid româno-croat, împănat cu o mulțime de cuvinte croate, presărate printre cele românești…
Aș fi curios să aflu cât la sută din toponimie are un înțeles clar în limbă (și graiuri) și cât din ea ar putea fi (re)românizată fără a afecta prea mult.. de parcă mai contează, te obișnuiești în timp.
Avem destui termeni moșteniți ca să creăm o toponimie originală, specifică. Am strâns câteva de origine tracică ..și latină. Multe au un semantism mai bogat decât cel dat în dicționarele mari: peștină, stamnă, vale/vală (râu, curent), jilț, bară, barc (barcău“marshy river meadow”), galdă, balcă, baltă, bărăgan, sască, rucăr rucău ( “mountain branch; inlet; man-made inlet for mills, saw mills, irrigation and fishing”), burugă/burău/lăută (cascadă), vârcane (”doline, polii”),ruptură,terebej (Giurescu. curătură; etim.?), rast (repaos, popas; coradicale eng.rest, alb.resht “to stop, pause”,reshtje – “pause, break, rest“ și rom.răstoc; vezi și rast ”grindă transversală de susținere a tavanului” coradical cu alb.resht ‘ I secure with a fence’ și lat.erectos, ērigere’), muzan, bortac, dârmină, niriște (peșteră), graiț (Geodă; gol în stâncă; arom. graiț =râpă; *ghrewa- to fell, put down; alb.grellë =deep place/gruieț =movilă de alunecare; rom.gros =adâncime..ce etim. au?), greută (pietre, mină de pietre; vezi alb.grij sau eng.greot, rom.grunță), fodină, fușcioc, siriu (regiune, întindere), bulz (stâncă; deal văros, țuguiat), miniș (loc cu pășuni), rugă/arugă (alb.ravgë, path), dul (deal; umflătură), hațeg, abuscătură, stână (munte, pășune. mocănimea Sibiului..Caput Stenarum? vezi stâncă), treapt/treaptură (’con de dejecție al unei ape, terasă fluviatilă’), câmpină(poiană), strunguț (liman), noroiniță, godună/godov/godovan, scorotă, furcătură, bent (coradical perfect al alb.bend), rășcău (slope), bordan (bordău “ground or stone knoll on a mountain slope” Ag, Dj, Ph, Ti), muțudan, țâgmă, -andă, copást, copáste (reg. deal, dâlmă, dâmb), copău (wide and long height), scripiță (reg. coastă abruptă de deal. alb.krep, shkrep ”stâncă, pantă”), dângău, șură (Densușianu, lexicul moților; gură de peșteră; poate și peșteră?), părângoare, furcătură, stolnă (etim.?), colnă/golnă (parte goală a muntelui; prezent și-n aromână), rât (alb.ritë =umed, ud), mușcel (alb.mushk, mushkull, =umăr; sensul de imaș/izlaz de vinte este altceva), tag (Haț.loc neted, luminiș; reg.șugătag Ugocea, poiană cf. lui Iorga)..tog (prop.de pământ, moșie creată prin comasare..nu-i maghiar, cum nici tog/toagă, adăpost improvizat în câmp nu are etim.sigură, dacică sau latină), bată (plai), scruntar, borugă, hrapă, moldă, moldan, etc. Sunt atât de multe pe care le omit.
Dă clic pentru a accesa elena_sodolescu-silvestru.pdf
Ideea este că deși nu am păstrat limbile și dialectele antice și medievale vorbite în spațiul nostru, în mare am moștenit un vast lexic original, din care nu folosim nici măcar jumătate.
Cred că încep să traduc anumite toponime dacice! Te întrebi poate ce însemnau Capidava? (lega drumul oilor antic de coloniile grecești pontice, vezi Tg.de Floci). Alte toponime antice: Capisturia (fortăreață din Tracia. Procopius), Capomalba (Dardania; gheg. dardhan =țăran, sătean. 🙂 ), Capaza (Epir)… ”worry no more”: alb.kapth (path, mule path) unde -th este sufix diminutivant. https://en.wiktionary.org/wiki/kapth#Albanian
Carsium = alb.karrsh (adj.arid, barren, rom. crâștie =lipsă mare, mizerie)
Salmorude (Halmyris) = alb.gjalmë (cred că însemna și mâncare sărată..pe lângă altele). A fost pus de un tracolog pe un site.
Am avut mereu note bune la limbi străine, dar într-o zi aș vrea să pot explica pe înțelesul tuturor într-o cărticică acele câteva cuvinte dacice nedescoperite încă, acel tipar mental regăsit în Română, albaneză și uneori și-n ossetină. Dacă pui dialectele tracice în contextul etnic antic și studiez bine toate aceste urmașe (baltici, celtici, iranici, albanezi și greci antici) găsești niște paralele absolut frapante. De exemplu alb.trim are coradicali în rom. a se întrema, reg. ștram, scot.treun, ir.veche: trén (-o, -á) = strong / tromm (-o)= heavy / trummae (-yá) = weight
http://deenes.ffzg.hr/~rmatasov/irish.html
IE *stere-, *strē- strong, steady (NP dacic Sterissa =*sterișa?)
Vezi și tărâmboc (tă-râmboc sau tără-mboc), taret(Sălicea, jud.Cluj = regiune, ținut), tereu (Olt,Munt. = 1. desiș; 2. întindere foarte mare de teren sau de apă). IE *ster- to widen, to scatter
Coimedava (lovely fortress?) cf. ir.coim (lovely) sau PIE *kōim- village”(alb.kumenjë, Tir. ”trib, familie”; kumend ”convent”, kumar-ë, kumari (var. kumbar-ë) = godfather rom.cumbar[, is.-rom.comare =nașă) 🙂
Râd eu, dar scordiscii erau la o aruncătură de băț. Celtizează o porțiune largă a teritoriului tribal, inclusiv Nișul și zona Vidinului. Arheologii zic că o parte a acelor traco-daco-moesilor care recuceresc Transilvania de la celți avea și scordisci printre ei.
Argiș, Argedava, NP Argissa (argie =pământ din cel mai bun). I shit you not! 🙂
*h₂ergʰ- (“to begin, rule, command”) https://en.wiktionary.org/wiki/արքայ#Old_Armenian
gr.ἀρχή (arkhḗ, “beginning”).
Eu cred că e coradical cu iranicul *aryan (osset.alan), o lărgire IE dialectală împărtășită pe arealul tracic, grec, armean și probabil și cei care au dispărut azi, frigieni, macedoneni vechi, iliri, etc.
Celții au boairig (bo-airig; aire =nobil) , iar germanicii Ariovist (?).
http://www.dil.ie/search?search_in=headword&q=bóaire
https://en.wiktionary.org/wiki/bó-aire#Irish
https://en.wikipedia.org/w/index.php?title=Ariovistus&action=edit§ion=7
E foarte interesant, dar e și o muncă de Sisif și trebuie și multă prudență, circumspecție, spre a evita căderea în „capcane lingvistice” și avansarea unor psudo-etimologii… Despre Carsium, care a dat Hârșova (cu -ova) sufix slav, eu cred că are legătură cu Kars din estul Anatoliei și cu Karst – podișul acela calcaros din vestul Peninsulei Balcanice, trimițând la un substrat dur, pietros (ca și rădăcina „carp” a Carpaților). Pentru Argeș, scris și Arghiș în Evul Mediu se dă (și) o etimologie cumană… Alte capcane, lămurite acum 3 ani și ceva de specialiștii de la Institutul de Filologie Română „A Phippide” din Iași în volumul II, partea întîi(a) a „Tezaurului Toponimic al României. Moldova”: Cotnari nu are nici o legătură cu cătunarii, locuitori ai vreunui cătun, așa cum apar mai multe Katunari în vestul Peninsulei Balcanice, inclusiv în Istria (unde mai supraviețuiesc câteva sute de istroromâni), ci derivă, după atestpri documentare de la un patronim german, purtat de un sas, Gunther. La fel, deși mai toată lumea deriva Dorohoiul de la rus „doroga” = drum, ucrainizat fonetic în „doroha” – apoi Dorohoi (deci cu sensul de târg/oraș apărut în lungul drumului Cernăuți-Iași), el vine, tot prin influență ruso-ucraineană, de la un antroponim Dragoi – trecut apoi în rus. Dorogoi, ucr. Dorohoi… Și ar mai fi… Am un exemplu din lucrarea de licență, susținută în 1996: toponimul Perșani, nume de sat, în estul Țării Oltului, de la care, prin metonimie a rezultat numele munților ce separă acea depresiune de Țara Bârsei. Numele nu vine de la perși, ci de la pârș, un animal sălbatic, de pădure. Forma inițială, derivată de la un patronim poreclă, Pârșu a fost Pârșani, cu sensul de „satul urmașilor lui Pârșu” (unde Pârșu va fi fost legendarul întemeietor și primul șef al Sfatului bătrânilor din sat). Cum autoritățile maghiare redactau documentele oficiale ale Regatului maghiar (și/sau ale voievodatului/principatului Transilvaniei) în latină, maghiară și/sau (mai rar) în germană, care nu au „â” s-a notat forma cu „e”, rezultând modificarea ce a dus la încetățenirea, până azi a formei Perșani. A mai fost un caz, în zonă: satul Hârseni, scris, inclusiv în perioada interbelică, pe hărți, Herseni (deci și sub administrație românească)…
Cunosc toate ipotezele acelea. Pentru alb.karrsh n-am zis niciodată că n-are substrat carstic (vezi karsh, ”rocky area”; kërshë), dar nu-l pot despărți de arom.cârshută, cârshutu (capră șută, fără coarne), deși pentru acesta se poate imagina un r infix (prefix că- șută/ciută; bg. košúta, sîrb. kóšuta, ”cĭută, cerboaĭcă” NP Kossuth, lat.Cossutianus).
https://en.wiktionary.org/wiki/karsh
Dintre var.cârșie și carșiă (stâncă, vârf stâncos) care-i dacic?
Dar între băl, bălan, bălun, bălai și arhaicele/regionalele bală (Maram. albă; ref.la oi – alb curat), baloșă (albastru deschis spre alb), baloșă (d.oi – de culoare albă)?
Afixele -ai, -oș, -aș, -un sau -an sunt destule de comune, unele chiar preromanice.
Vezi și germ.*karsk (eng.harsh, corad.cu hard) sau av. karš (ogor, agru). Cine știe ce mai avem prin dialectele ossetine!
Ideea este că nu putem alerga aiurea după cuvinte atunci când avem dialectele astea preromanice din Balcani. Sunt atât de bine verificabile transformările fonetice spre dacică comparate cu cele albaneze încât aproape că nu găsești excepții de la reguli. De exemplu, anul trecut dădusem peste un verb regional a îngeni (fierbe; der.îngeneală) în Muntenia, neînregistrat de dicționare. Paralela sa perfectă o găsești în dial. arbăreș zienj (alb.ziej). https://en.wiktionary.org/wiki/ziej
Un dacic germi s-ar fi putut transforma la fel de ușor prin diftongare în *giarma(-ta). Vezi alb.zjarm.
Româna, cu dialectele sale și albaneza, cu dialectele sale, pot reconstitui un lexic preromanic comun aducând fiecare contribuția sa, ba chiar completând unele familii de cuvinte. Pentru acele cuvinte nesigure, albaneza ar putea face trimitere spre lexicul nostru..și invers.
https://en.wiktionary.org/wiki/guess#Etymology_1
Ar ajuta foarte mult dacă am putea, cu ajutorul tehnologiei, să ne creăm o reprezentare grafică a circulației pe teren a unor cuvinte (cum sunt atlasele, dar pe suport modern). E mult prea vagă trimiterea atunci când dai numele unei provincii istorice. Ar fi și mai ușor de văzut unde anume evoluează semantic unele teme, unde păstrează sensuri mai arhaice.
Da, așa e!… Din păcate, „statul” român (îl pun între ghilimele fiindcă nu e un stat așa cum trebuie, cum se cuvine!) nu stimulează, nu finanțează cercetarea și educația… Știu de la colegii din institutele de cercetări și chiar pe propria piele ce înseamnă să nu poți face documentare, sau, dacă o faci (adesea pe banii tăi, de timp nu mai vorbesc, fiindcă trebuie oameni puțini să suplinească absența/lipsa mai multor specialiști), nu poți acoperi prea în detaliu o arie prea mare sau, dacă vrei o arie mai mare, renunți la detalii… Vorbeam de „Tezaurul Toponimic al României. Moldova”. Cei de la Institut au lucrat zeci de ani pe teren, au adunat, numai ei știu cum, material toponimic din teren, l-au prelucrat, dar, la trecerea prin „furcile caudine” ale publicării, Editura, altfel bine intenționată, îți spune că volumul de date, la un preț, încape în x pagini, iar tu ai material publicabil pentru x înmulțit cu 10 (dau o cifră la întâmplare). Ce faci? Mai „tai” din materialul pentru publicare sau publici restul pe bani tăi!… La fel am pățit eu cu un curs de-al meu: când am dat textul (iunie 2012), era trecut în referat un număr de 100 de bucăți. Între timp, fiind criză, Ministerul nu ne sprijinea (nu că azi ar face-o!), m-am trezit că mi se aprobă 20 de bucăți tipărite color… Numai eu știu cum am făcut să se aprobe 50 de bucăți color (mi s-ar fi dat, ca alternativă, 100 de bucăți alb-negru, dar la un curs cu peste 300 de hărți, publicarea lor alb-negru ar fi fost un dezastru!). Până s-au terminat negocierile, cursul a apărut în primăvara lui 2013, cu cele mai… recente date din 2009 (e vorba de cursul de Geografie electorală, la care, între timp trebuie să mai actualizez cu o mulțime de alte scrutinuri, pentru perioada 2012-2016…)