Astăzi vom analiza preferințele electorale ale alegătorilor, la nivel de regiuni istorico-geografice. Așa cum este normal, începem cu perioada antebelică. Paradoxal, deși este cea mai ușor de analizat – deoarece se referă la mai puțin de jumătate din spațiul românesc (incluzând doar Vechiul Regat și, cu intermitențe, sudul Basarabiei – 1864-1877 sau Dobrogea – 1912-1914) și ia în calcul doar două formațiuni politice (liberalii și conservatorii) se întinde, temporal, pe jumătate din intervalul total de existență a Senatului.

La nivel regional, Moldova și Muntenia – chiar cu tot cu București-Ilfov – seamănă foarte mult. În special Moldova și Muntenia, cu excepția Ilfovului ante- și interbelic (ce include, normal, și Bucureștii), ambele având o tentă ușor conservatoare. Capitala, cu tot cu Ilfovul, au cam același profil, doar că există, anterior anului 1888, intervale clare, în care se impun fie conservatorii (până în 1874), fie liberalii (în anii 1876-1888). Ulterior, Capitala și Ilfovul se „aliniază” specificului moldo-muntean. Doar Oltenia pare a fi un areal cu ușoară preponderență a liberalilor… Poate nu e o întâmplare, în acest context, faptul că începutul epocii moderne în Principatele Dunărene este marcat de Revoluția lui Tudor din Vladimiri, plecat din Oltenia, în 1821…

Două vorbe și despre sudul Basarabiei – care a cunoscut, în anii 1864-1877 o alternanță liberali-conservatori – ori despre Dobrogea, care s-a „aliniat”, la cele două scrutine antebelice, cu majoritatea „guvernamentală”: conservatoare (1912), respectiv liberală (1914).

Detaliile, la nivel județean (cel puțin) atât pentru perioada antebelică, cât și pentru cele de după 1918, vor apărea în viitoarea ediție a cursului de Geografie electorală, aflată, în momentul de față „în șantier”.