Particularități de geografie politico-electorală în spațiul românesc (III-2)*.

3. Vot și reprezentare parlamentară (1831-2016)[1]: partea a II-a

3.2. Perioada antebelică/modernă (1831-1918).

Acest interval s-a caracterizat prin dreptul la vot acordat unei mici părți a electoratului, preponderent pe bază de cens[2], scopul principal fiind, inițial, de control exercitat de boierime asupra vieții parlamentare, apoi, după 1880, de împărțire a puterii doar între conservatori și liberali, aceștia din urmă – exponenți ai burgheziei românești în ascensiune. Tocmai de aceea, majoritatea parlamentară, clar definită, s-a recrutat din partea acestor orientări politice[3].

 

3.2.1. Subperioada Regulamentului Organic.

Reformele realizate sub controlul generalului țarist Pavel Kiseleff, finalizate, în plan politico-legislativ prin promulgarea Regulamentului Organic (la 1 iulie 1831 – în Țara Românească și la 1 ianuarie 1832 – în Moldova), au prevăzut și înzestrarea Principatelor Dunărene cu instituții legislative alese.[4] Primele adunări legislative, care au purtat numele de Adunarea Obștească Extraordinară, desemnate în 1831, prin numire, au dezbătut și aprobat Regulamentul Organic. Odată încheiată activitatea acestor adunări, prin adoptarea Regulamentului Organic, până la Revoluția de la 1848, legislativele din Țara Românească și Moldova au fost desemnate numai pe cale electivă[5].

Figura 10

 

Din harta de mai sus, se observă faptul că unele diviziuni administrative nu au avut reprezentanți în aceste adunări[6]. La nivel județean, se remarcă o prezență peste medie a reprezentanților cu vederi liberale în nord-estul și sudul Moldovei, în partea centrală a Munteniei și în Dolj (aici intrând și cele două capitale, Iași și București), a boierilor cu vederi conservatoare în nordul, centrul și vestul Moldovei și în unele județe din vestul Munteniei, în vreme ce reprezentanții clerului (pe care nu i-am inclus în nici o orientare politică) se evidențiază peste media Principatelor Dunărene în câteva unități administrative din nord-vestul și estul Moldovei, precum și în unele județe dinspre Carpați din Oltenia și Muntenia. Per ansamblu, se remarcă o preponderență a orientării conservatoare, mai pronunțată în Moldova decât în Țara Românească. Facem precizarea, totuși, că, ținând cont de faptul că ne aflăm abia la începutul cristalizării orientărilor politice în spațiul românesc, această încadrare politică trebuie privită cu circumspecție.

Potrivit acestei legislații de tip constituțional, asemenea adunări extraordinare mai urmau să fie convocate doar în cazul desemnării domnitorului, dar această prevedere a fost aplicată o singură dată, în Țara Românească, la sfârșitul anului 1842, când această adunare, desemnată pe cale electivă, l-a ales pe Gheorghe Bibescu în calitate de domnitor al acestui principat.

Figura 11

 

Cele două Adunări Obștești, desemnate prin vot, începând cu 1831 în Țara Românească și cu 1832 – în Moldova, erau, în realitate, niște „parlamente boierești” (I. C. Filitti, 1915), alese, practic, de un mic număr de cetățeni care aveau drept de vot (câteva mii de alegători).[7] Datele statistice, publicate în Analele Parlamentare ale României, se raportează la ținuturi (în Moldova) și la județe (în Țara Românească).[8]

Figura 12

 

Distribuția spațială a voturilor pentru intervalul 1831-1847 arată, la nivelul celor mai multe unități administrative, o preferință, ușor peste medie, a electoratului pentru candidații de orientare liberală, în vreme ce, în cele două capitale, București și Iași, se remarcă o preponderență a votului pentru conservatori.[9]

Figura 13

 

Din aceste adunări legislative au făcut parte și cei doi mitropoliți – care erau desemnați în funcția de președinte – și episcopii.[10] Neștiind cărei grupări îi aparțineau, i-am inclus pe acești reprezentanți ai clerului la rubrica „alții și independenți”.

Mandatele parlamentare din același interval au o distribuție crono-spațială practic identică.

În Țara Românească, după declanșarea, în iunie 1848, a Revoluției, noile autorități au adoptat și o legislație electorală progresistă, pe baza căreia urma să fie aleasă o Adunare Constituantă. Legislativul, numit Generala Adunanță, urma să cuprindă 250 de membri, cu o normă de reprezentare de un deputat la 10000 de locuitori[11].

Figura 14

 

Electoratul era împărțit în alegători primari, care votau delegați cu drept de a alege un deputat și alegători direcți care își puteau desemna reprezentanții fără alți intermediari. Campania electorală a început în luna august, fiind aleși, de către alegătorii primari o parte a delegaților cu drept de desemnare a deputaților (de exemplu, la Giurgiu, în județul Vlașca[12]). Scrutinul trebuia să se desfășoare între 9 august (când ar fi avut loc alegerile primare) și 18 august (când se finaliza desemnarea deputaților), Constituanta urmând să se deschidă în 25 august[13]. Din cauza contextului extern (mai ales a intervenției Imperiului otoman și a celui țarist) alegerile nu s-au finalizat.

În Moldova, mișcarea revoluționară a fost reprimată încă de la început, domnitorul Mihail Sturdza arestându-i pe revoluționari a doua zi (martie 1848). Totuși, nici aici nu au lipsit preocupările vizând liberalizarea condițiilor de desemnare a Adunării, notând, în acest sens, un proiect elaborat în august 1848 de Mihail Kogălniceanu, care prevedea un legislativ cu 80 de deputați[14].

Figura 15

 

Intervenția străină a dus, în cele din urmă, nu doar la suspendarea activității celor două Adunări, ci și la înlocuirea domnitorilor (Gheorghe Bibescu plecase încă din iunie 1848 din țară, Mihail Sturdza rămânând domn până în anul următor), precum și la modificarea regulilor prin care erau desemnate legislativele de la București și Iași. În aprilie 1849 a fost semnată Convenția de la Balta-Liman, între Imperiul țarist și cel otoman, în urma căreia domnul era cel care numea pe reprezentații în Adunările (Divanurile) ad-hoc. Regulamentele Organice rămâneau în vigoare, cu unele modificări. Divanurile ad-hoc au fost convocate în anii 1850-1852, fiind constituite din 22 de membri – cel de la București – respectiv 19 (cel de la Iași), la care, în cazul în care se dezbăteau probleme legate de viața religioasă, participau și mitropoliții și episcopii[15]. Din câte se observă, din nou, precumpănea orientarea conservatoare.

Declanșarea Războiului Crimeei (1853), urmată de ocupația țaristă, apoi austriacă (1854-1856) și deschiderea Conferinței de pace de la Paris (1856) au dus la suspendarea Convenției de la Balta-Liman și, implicit, a activității legislative a Divanurilor ad-hoc.

 

NOTE:

[1] La baza acestei părți, actualizate, a lucrării stă articolul Vote and Parliamentary Representation in Romania: a Geographic-Historical Approach, in the Context of the Regional and Local Development, publicat în Geographica Timisiensis, vol. 17, nr. 1-2, 2008, p. 265-280 (partea I) și vol. 18, nr. 1-2, 2009, p. 93-105 (partea a II-a).

[2] Reforma constituțional-electorală din 1884 permitea să voteze și cetățenilor știutori de carte (acest lucru fiind echivalent cu censul), ceea ce a dus la extinderea corpului electoral al colegiului al treilea, atât în mediul rural, cât și în cel urban.

[3] În acest fragment am utilizat, în cadrul reprezentărilor cartografice legate de alegerile parlamentare, europarlamentare, prezidențiale și locale, următoarele prescurtări: soc-dem = social-democrați, lib = liberali, cons = conservatori, dem = democrați, săt = săteni, țăr = țărani, alții-indep = alții și independenți, alte part  = alte partide, BMȚ = Blocul Muncitorilor și Țăranilor, BPD = Blocul Partidelor Democrate, FDP = Frontul Democrației Populare, FUS = Frontul Unității Socialiste, FDUS = Frontul Democrației și Unității Socialiste, PCR = Partidul Comunist Român, PMR = Partidul Muncitoresc Român, FP = Frontul Plugarilor, PNP = Partidul Național Popular, PSM = Partidul Socialist al Muncii, PAS = Partidul Alianța Socialistă, PSDMR = Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România, PSDR = Partidul Social Democrat Român, PM = Partidul Muncii, PS = Partidul Socialist, PȚM = Partidul Țăranilor și Muncitorilor, PDM = Partidul Democrat al Muncii, PSD = Partidul Social-Democrat, PSU = Partidul Socialist Unitar, PSDI = Partidul Social-Democrat Independent, FSN = Frontul Salvării Naționale, FDSN = Frontul Democrat al Salvării Naționale, PDSR = Partidul Democrației Sociale din România, USD = Uniunea Social-Democrată, PD = Partidul Democrat, PLS = Partidul Liber-Schimbist, PTLDR = Partidul Tineretului Liber Democrat din România, PRNR = Partidul Renașterii Naționale Române, PSocDR = Partidul Socialist Democrat din România, USL = Uniunea Social-Liberală, ACS = Alianța de Centru Stânga, UNPR = Uniunea Națională pentru Progresul României, PDAR = Partidul Democrat Agrar din România, PUR-SL = Partidul Umanist Român (Social-Liberal), PER = Partidul Ecologist Român, MER = Mișcarea Ecologistă din România, FER = Federația Ecologistă din România, E = Ecologiștii, PV = Partidul Verde, PVE  = Partidul Verde-Ecologist, PRODEMO = Partidul PRODEMO, PNL = Partidul Național Liberal, PNLdizid = Partidul Național Liberal-disidenți, BM = Blocul Moldovenesc, PȚB = Partidul Țărănesc Basarabean, CNR = Consiliul Național Român, PDU = Partidul Democrat al Unirii, PNL (B) = Partidul Național Liberal (Gh. Brătianu), PNL (T) = Partidul Național Liberal (Gh. Tătărăscu), UN = Uniunea Națională, UA = Uniunea Agrară, UL (B) = Uniunea Liberală (Brătianu), PNL (C) = Partidul Național Liberal (R. Câmpeanu), PLAT = Partidul Liberal-Aripa Tânără, PAC = Partidul Alianța Civică, PL ‘93 = Partidul Liberal ’93, PNL-CD = Partidul Național Liberal-Convenția Democrată, PAR = Partidul Alternativa României, ANL = Alianța Națională Liberală, ANLE = Alianța Națională Liberală Ecologistă, APR = Alianța pentru România, PLDR = Partidul Liberal Democrat Român, FD = Forța Democrată, PAP = Partidul Alianța Populară, URR = Uniunea pentru Reconstrucția României, AP = Acțiunea Populară, ADA PNL-PD = Alianța D.A. P.N.L.-P.D., PLD = Partidul Liberal-Democrat, PLR = Partidul Liberal Reformator, MD = Mircea Diaconu, ACD = Alianța de Centru-Dreapta, USR = Uniunea Salvați România, PC = Partidul Conservator, PC (Carp) = Partidul Conservator (P. P. Carp), PCD = Partidul Conservator-Democrat, PCP = Partidul Conservator Progresist, PCU = Partidul Conservator Unionist, PCN = Partidul Conservator Național, PNR = Partidul Național Român, PȚ (D) = Partida Țărănească (Dobrescu), PȚ = Partidul Țărănesc, PNȚ/BNȚ = Partidul Național Țărănesc/Blocul Național Țărănesc, PȚ (L) = Partidul Țărănesc (dr. N. Lupu), PȚD-LCC = Partidul Țărănesc Democrat-Liga contra cametei, PȚR = Partidul Țărănesc Radical, PȚD (L) = Partidul Țărănesc Democrat (dr. N. Lupu), PNȚ (Al) = Partidul Național Țărănesc (Anton Alexandrescu), PNȚCD = Partidul Național Țărănesc-Creștin Democrat, CDR = Convenția Democrată Română, CDR2000 = Convenția Democrată Română 2000, GDC = Grupul Democrat Creștin, PNDC = Partidul Național Democrat Creștin, UFD = Uniunea Forțelor de Dreapta, APCD = Alianța Populară Creștin-Democrată, LP = Liga Poporului, PP = Partidul Poporului, PPN = Partidul Poporului și Național, PDL = Partidul Democrat-Liberal, ARD = Alianța România Dreaptă, FC = Forța Civică, EB = Elena Băsescu, ACL = Alianța Creștin-Liberală, PMP = Partidul Mișcarea Populară, PND = Partidul Național Democrat, PN = Partidul Național, UDN = Uniunea Democrației Naționale, FDNS = Federația Democrației Național Sociale, LANC = Liga Apărării Național-Creștine, PNA = Partidul Național Agrar, PNC = Partidul Național-Creștin, GCZC = Gruparea Corneliu Zelea-Codreanu, PTPȚ = Partidul Totul pentru Țară, FRN = Frontul Renașterii Naționale, AUR = Alianța pentru Unitatea Românilor, PR = Partidul Republican, PUNR = Partidul Unității Naționale Române, PRM = Partidul România Mare, PNGCD = Partidul Noua Generație-Creștin Democrat, PP-DD = Partidul Poporului-Dan Diaconescu, L bas ord = Liga basarabeană a ordinii, Bl cet = Blocul cetățenesc, cet = cetățeni, alții (contra) = alții (voturi contra), contra = voturi contra, PMdR = Partidul Moldovenilor din România, ARJC = Alianța Românilor din județul Covasna, UNC = Uniunea Națională de Centru, PPR = Partidul Pensionarilor din România, PNA = Partidul Național al Automobiliștilor, PRN = Partidul Reconcilierii Naționale, PIN = Partidul Inițiativa Națională, PA = Pavel Abraham, PM = Partidul Maghiar (interbelic), UPM = Uniunea Populară Maghiară, UDMR = Uniunea Democrată Maghiară din România, ACPO = Alianța Civică pentru Odorhei, TL = Tökes László, PCM = Partidul Civic Maghiar, PPMT = Partidul Popular Maghiar din Transilvania, magh = maghiari, PG = Partidul German, FDGR = Forumul Democrat al Germanilor din România, germ = germani, sas+svab = sași și șvabi, Gr nat evr = Grupul național evreiesc, PE = Partidul Evreiesc, UER = Uniunea Evreilor din România, evr = evrei, PRR = Partida Romilor din România, PR-PE = Partida Romilor-Pro Europa, slovc = slovaci, ucr = ucraineni, rus = ruși, pol = polonezi, bulg = bulgari, gr  = greci, arm = armeni, minorit = minorități, 1946 of = date oficiale pentru 1946, 1946 inv = date din Învățăminte (informarea secretă a P.C.R.) pentru 1946, 1946 bun = date estimate, recalculate, pentru 1946. Toate datele cartografiate sunt în format procentual. Abrevierile formațiunilor politice se succed dinspre extrema stângă spre extrema dreaptă a spectrului politic și, în cadrul aceleiași familii politice, pe cât posibil, în ordine cronologică.

[4] Anterior, Sfatul (Divanul) Domnesc se baza pe numirea de către domnitor a membrilor acestuia, sau pe moștenirea locului de către respectivii boieri, pe cale ereditară.

[5] În Imperiul otoman este menționată o Adunare Consultativă, din care au făcut parte, timp de câteva luni, câte un deputat creștin, respectiv musulman pentru fiecare provincie a imperiului. Cum Principatele Dunărene se găseau sub suzeranitate otomană, dar și sub protectorat rusesc și nu există nici o mențiune documentară legată de participarea unor reprezentanți munteni sau/și moldoveni în această adunare legislativă, nu credem că spațiul românesc nord-dunărean a fost prezent în cadrul acestui pre-parlament.

[6] În cazul Țării Românești, nu au fost desemnați reprezentanți pentru județele Râmnicul Sărat, Brăila, Ialomița, Vlașca, Teleorman, Romanați și Mehedinți. În Moldova, deputații pentru ținuturi au fost desemnați ca reprezentând două asemenea diviziuni, motiv pentru care, în această reprezentare, am consemnat procentele rezultate pentru fiecare unitate administrativă.

[7] Pentru această perioadă ne-am bazat, în mare măsură, pe informațiile cuprinzătoare publicate în Analele Parlamentare. Menționăm și lucrarea publicată de I. C. Filitti, Domniile române sub Regulamentul Organic. 1834-1848, Librăriile Socec & Comp. și C. Sfetea, București, 1915.

[8] Până în 1834 au existat în Moldova și ținuturile Herța (contopit cu Dorohoi), Hârlău (împărțit între Botoșani și Iași) și Cârligătura (partajat între Iași și Roman), în vreme ce, în Țara Românească, județul Secuieni (cu teritoriul atribuit vecinilor Prahova și Buzău) a dispărut în 1841. Datele referitoare la aceste unități administrative au fost realocate ținuturilor/județelor cu care au fost contopite. În ambele principate s-au păstrat mandatele alocate unităților administrative desființate, cel puțin până la Revoluția din 1848, fapt specificat în Regulamentul Organic, chiar de la elaborarea acestuia.

[9] Până după Unirea Principatelor este dificil să vorbim de conturarea unor orientări politice în sensul viitoarelor partide parlamentare, care se vor cristaliza în primii ani ai domniei lui Carol I. Țelul principal al majorității covârșitoare a decidenților politici din Țara Românească și Moldova a fost Unirea (aceștia fiind grupați în așa-numita „partidă națională”), crez îmbrățișat și de o însemnată parte a marii boierimi, dintre care se vor recruta reprezentanții viitorului curent conservator. Totuși, ținând cont de faptul că marea boierime își avea reședințele în cele două capitale și, considerând că aceasta avea viziuni mai conservatoare, am inclus pe reprezentanții ei la orientarea conservatoare. Atribuirea uneia sau alteia dintre orientările politice (liberală sau conservatoare) trebuie privită, însă, cu rezerve.

[10] Precizări referitoare la desemnarea înaltelor fețe bisericești se regăsesc la I. C. Filitti, op. cit., p. 42.

[11] Cristian Preda, op. cit., p. 60

[12] Idem, p. 61-62.

[13] Ibidem, p. 61.

[14] Ibidem, p. 65.

[15] Analele Parlamentare ale României, tom XVI, Imprimeria Națională, București, 1909, partea I, p. XXV, partea a doua, p. XXVII-XXX și tom XVII, 1914, partea I, p. XVII, partea a doua, p. XXV.

 

* Acest text este un fragment actualizat din lucrarea Geografie electorală, publicată la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în anul 2013.