3. Vot și reprezentare parlamentară (1831-2016)[1]: partea a IV-a

3.2.3. Subperioada de tranziție de la principatul autonom la Independență și proclamarea Regatului (noiembrie 1866-1883).

După votarea Constituției din 1866, care a consfințit același vot censitar, în 4 colegii, categoria social-profesională favorizată a rămas moșierimea, cu preferințe politice conservatoare, dar care era concurată, din ce în ce mai mult, de o burghezie în ascensiune, adeptă a ideilor liberale. De fapt, spre finalul subperioadei, apar și primele partide politice parlamentare propriu-zise: Partidul Național-Liberal (1875) și Partidul Conservator (1880), ambele dominând autoritar viața politică românească antebelică. Deși, ca și subperioada următoare, aceasta se suprapune peste o parte a îndelungatei domnii a lui Carol I, am procedat la separarea a două subperioade, circumscrise acestei conduceri din mai multe motive.

Primii ani ai domniei au însemnat începuturile modernizării României, care a trecut de la principatul autonom, tributar, încă, Imperiului otoman, la Independență (1877), recunoscută internațional un an mai târziu, care, în același an, a primit Dobrogea veche (dar a fost nevoită să retrocedeze Rusiei țariste sudul Basarabiei) și s-a proclamat Regat în 1881. Finalul acestei prime părți a domniei lui Carol I este reprezentat de reforma constituțională din 1883, în urma căreia, în plan electoral, din 1884, din 4 colegii se trece la 3, sistemul de vot rămânând, însă, bazat pe votul censitar.

Vot p pol nov 1866-1883 ok

Figura 19

 

Ținând cont de aceste coordonate istorico-politico-electorale, votul a reflectat preferința pentru cele două mari curente politice: liberal și conservator. Ceea ce, timid, începuse să se schițeze în subperioada anterioară, prinde acum contur cu claritate: vestul și sudul Munteniei, vestul Olteniei, dar și sudul Moldovei s-au orientat, cu precădere, spre votul pentru liberali, în vreme ce restul județelor a preferat, la vot, mai mult decât media, pe conservatori. Pe acest fond, se remarcă unele județe – puține la număr, totuși – care trec de la votul pro-conservatori, tinzând, din 1879, să transforme mai ales Oltenia și o mare parte a Munteniei în fief-uri ale liberalilor.[2] Este vorba despre județele Gorj, Vâlcea, Olt, Dâmbovița, Brăila, la care, timid, se alătură și două județe moldave: Neamț și Botoșani.

Mandate p pol nov 1866-1883 ok

Figura 20

 

Distribuția crono-spațială a mandatelor este, practic, identică, explicând și ea, din anii proclamării Independenței de stat a României, dominația de peste un deceniu a liberalilor la nivel parlamentar și guvernamental. Se conturează, de fapt, o Moldovă rămasă preponderent conservatoare și un spațiu munteano-oltean mai favorabil ideilor liberale.

 

NOTE:

[1] La baza acestei părți, actualizate, a lucrării stă articolul Vote and Parliamentary Representation in Romania: a Geographic-Historical Approach, in the Context of the Regional and Local Development, publicat în Geographica Timisiensis, vol. 17, nr. 1-2, 2008, p. 265-280 (partea I) și vol. 18, nr. 1-2, 2009, p. 93-105 (partea a II-a).

[2] Între 1876 și 1888 s-a consumat, de fapt, cea mai lungă perioadă de guvernare din istoria vieții parlamentare democratice românești, nu doar a unui singur partid (P.N.L.), ci chiar a aceluiași prim-ministru (I. C. Brătianu).

 

* Acest text este un fragment actualizat din lucrarea Geografie electorală, publicată la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în anul 2013.

Reclame