De ieri seară, profitând de minutele de ne-somn 🙂 de dinainte de a adormi, au „încolțit” câteva idei:

–Ohabele trebuie puse „în legătură” atât cu extensiunea Daciei romane – care acoperea, în lini mari, Banatul, Oltenia și Ardealul – cât și, ca o consecință a acestei romanizări timpurii și intense (cu începuturi în secolele II-III), cu prezența, între hidronime, a mai multor nume de ape, date și unor cursuri mici, moștenite din aceste vremuri…

-dacă opiniile lui Silviu Dragomir, potrivit căruia instituțiile românești/româno-slave anterioare pătrunderii ungurești în Transilvania și Banat provin, mai degrabă, ca semnificație, nu de la Bizanț, ci dinspre Imperiul carolingian (!) sunt veridice, concordând, astfel, cu cele avansate de P. P. Panaitescu – care opina că, până în veacul al X-lea, limba română s-a scris cu caractere latine (urmare a legăturilor cu Roma și cu Occidentul franc!), trebuie văzută aria de extensiune a frâncilor, despre care, de vreo două decenii, am bănuieli că nu sunt romanici (italieni și/sau francezi) catolici, ci români alungați, din veacul al X-lea, de maghiari, din fosta „marcă” pannonică a Imperiului carolingian (dovezile ar fi atât numele Frâncu, cât și patronime precum Cârlea și Cârloman, create doar de români „vestici” care l-au rotacizat și pe n, nu doar pe l, așa cum fac, până azi, la „extremele” ariei cu rotacizanți, atât istroromânii, cât și moții și maramureșenii, ori muntenii slavizați din Carpații polono-slovaci)

-dacă „marca” pannonică era condusă de un marchiz, ca toate „mărcile” de graniță (un fel de districte militare), pe filieră româno-slavă – atât prin frâncii români alungați de maghiari din Pannonia, cât și prin sârbo-croații din vestul Balcanilor – a pătruns, la noi, instituția banatului/băniei, condusă de un ban, dezvoltată atât în actualul Banat și în Oltenia de azi (numită, secole la rând, Bănia Craiovei), cât și la sud de Dunăre, după cum o atestă toponimul Bănișor, notat, ca nume de stradă, la Sofia, capitala Bulgariei. Probabil că ar trebui „săpat” pentru a vedea ce extensie au atât toponimele de forma Băneasa, Valea luban = Valea lui Ban și altele, cât și antroponimele derivate de la tema Ban…

Din inventarierea, incompletă, a distribuției numelui Frâncu/Frîncu în spațiul românesc, se întrevede o prezență importantă atât în aria cu vechile Ohabe (sincer, nu sunt surprins!), cât și în diferite arii extracarpatice „atinse” atât de migrația ardelenească, cât și de persistența, până azi, a catolicilor… Probabil, după anul 1000, al creștinării maghiarilor, sub Vajk/Voicu-Szent Istvan/Sfântul Ștefan, care „privea” spre Roma, mai ales prin ardeleni și bănățeni, s-a insistat, din veacul al XI-lea, ca noi, românii, să rămânem sub oblăduirea Bizanțului, acceptând ortodoxia și formele onomastice greco-slave, hirotonirea de mitropoliți de către Constantinopol, slavona, ca limbă de cult și alfabetul chirilic, pentru limba română… Dacă am fi rămas și noi, în continuare, sub „umbrela” Romei, probabil, mulți dintre noi am fi vorbit, azi, ungurește!… În schimb, este posibil ca, rămânând atașați de Roma, să fi supraviețuit românii balcanici, pentru că n-ar mai fi „căzut” sub asimilarea greco-slavă!…

Ipoteza e „în lucru”, are „goluri”, dar unele lucruri încep să se (între)vadă!…