Titlul conține o formulare… oltenească, pentru a exprima originea, locul natal al cuiva și am folosit-o fiindcă acest legendar conducător, asupra căruia (încă) planează o „aură” de mister, a fost, pare-se, voievod al celorlalți olteni, al celor din Țara Oltului. Nu-i putem spune, la vremea când va fi domnit el, „Țara Făgărașului”, deoarece, chiar dacă Făgărașul exista, anterior anului 1291 (când apare prima dată în documente), reședința voievodală nu s-a aflat aici. Până pe la 1220 a fost la Cârța, iar în următoarele decenii, după „ruperea” acesteia din voievodat (s-a creat aici o mănăstire catolică cisterciană), decenii marcate fie de rezistența localnicilor la presiunile Regatului maghiar, fie de efectele invaziei tătare din 1240-41, centrul voievodatului a ființat, temporar, la Voivodeni, fixându-se la Făgăraș abia spre sfârșitul veacului al XIII-lea (probabil, după 1290 – anul refugierii lui Negru Vodă la sud de Carpați, probabil învins de oastea maghiară, sau chiar după 1291 – anul repunerii magistrului Ugrinus în stăpânirea Făgărașului, de către Dieta de la Alba Iulia). Confirmarea instalării – definitive – a centrului Țării Oltului la Făgăraș este întărită și de înzestrarea localității cu o cetate redutabilă, care a supraviețuit până astăzi!

Înainte de a discuta despre importanța Voivodenilor ca reședință voievodală temporară, folosită, probabil, și de Negru Vodă (posibil, ultimul voievod independent al Țării Oltului!), să spunem ceva despre semnificația numelui. Acesta, ca derivat cu sufixul -eni, moștenit de români de la vechii slavi, ar însemna satul voievodului. Deși atestarea documentară a așezării – probabil a părții acesteia numită, până în perioada comunistă, Voivodenii Mari – este mai târzie, se pare că existența sa e mai veche, ființând o localitate aici, cel puțin în veacul al XIII-lea. Un atu în plus îl constituie și centralitatea geografică a localității, situată la distanțe aproximativ egale de limitele estică și vestică ale Țării Oltului. Acest voievodat a fost „amputat” în mai multe etape, de pe la anul 1200 (sau chiar un pic mai devreme) de către Regatul maghiar. Primele pierdute, la acest moment, au fost satele de pe dreapta Oltului, imediat după fiind rupte atât partea vestică (în aval de actuala comună Porumbacul de Jos), cât și cea estică (actuala comună Hoghiz). Apoi, în jurul anului 1220 Țara Oltului pierde însăși vechea sa reședință, Cârța, care va reveni, însă, în componența Țării Făgărașului câteva secole mai târziu. Tot în secolul al XIII-lea este ruptă încă o bucată din partea estică (aria actualelor comune Comăna, Părău și Șercaia), dar aceasta a fost reintegrată Țării Oltului câteva decenii mai târziu…

Pe lângă centralitatea în cadrul Țării Oltului, Voivodenii (Mari) se află în apropierea satului Sâmbăta de Sus, unde, ulterior, voievodul muntean Constantin Brâncoveanu a ridicat o mănăstire, dar putem presupune că importanța, ca reședință religioasă, poate chiar a unui episcop local, este mai veche. Asemenea „perechi” de reședință voievodală, respectiv religioasă, avem atât în cazul primei capitale a Țării Oltului – Cârța – cât și în cel al ultimeia – Făgărașul. Astfel, în vecinătatea Cârței a ființat un centru religios la Scorei (unde este amintit, chiar și după apariția mănăstirii cisterciene de la Cârța, un egumen, în veacul al XV-lea), iar în vecinătatea Făgărașului este menționat, spre finalul secolului al XV-lea, chiar un episcop, Macarie, cu reședința la Galați (azi, cartier al Făgărașului). Dacă Sâmbăta (de Jos), ca și Făgărașul au fost date magistrului Ugrinus (sau unui înaintaș al lui) undeva înainte de invazia tătară, el reprimindu-și moșiile pierdute în 1291, cealaltă Sâmbătă (de Sus) putea găzdui o reședință religioasă importantă, în proximitatea noii capitale voievodale de la Voivodeni, în intervalul 1220-1290.

Mai mult decât atât: putem bănui, acum, și de unde ar fi putut fi „dă pământ” Radu Negru sau Negru Vodă: încă dinainte de realizarea urbariilor Țării Făgărașului, de către administrația principatului Transilvaniei (după 1600), avem atestări, la Pojorta, ale numelui Negru, într-o formă maghiarizată – Negruj. Este posibil ca purtătorii acestui nume să fie rude cu voievodul refugiat la sud de munți în 1290, dintre cei care au decis să rămână în Țara Oltului. Urbariile marchează, deja, trecerea la o formă derivată, probabil, după „model moldo-muntean” (influențat de folosirea slavonei ca limbă de cancelarie), un genitiv slav, devenit Negre sau chiar Negrea. „Procedeul” s-a petrecut, mai târziu, și cu alte nume caracteristice Țării Oltului. În apropiere, la Drăguș, s-a născut vestitul patriot Ion Codru Drăgușanu, dar, azi, urmașii săi din acest sat se numesc Codrea. La fel, în estul Țării Oltului, urmașii lui Aron Pumnu din Cuciulata poartă numele Pumnea. În aceste condiții, ce ne împiedică să credem că, înainte de 1290, voievodul Țării Oltului, cu sediul la Voivodeni, acest Radu Negru, să fi ajuns în scaunul voievodal și pentru că acesta se afla în proximitatea reședinței, fiind originar din Pojorta vecină. De fapt, din Pojorâta, deoarece, conform consemnărilor documentare, până în secolul al XIX-lea și acest sat făgărășean așa se numea! Așa s-ar explica și noul sat, fondat de originari din Pojorâta Țării Oltului, în viitoarea Bucovină, fapt evidențiat într-un articol publicat acum câțiva ani.

Oricine privește o hartă a Țării Oltului, va observa că, între Voivodeni (reședința voievodală), Sâmbăta de Sus (importantă reședință religioasă) și Pojor(â)ta (posibila localitate de origine a lui Negru Vodă) sunt doar câțiva kilometri. Așa încât, chiar dacă doar cu caracter de „ipoteză de lucru”, lansăm această opinie: Negru Vodă s-a născut la Pojorta, sau, în perioada cât Voivodenii au fost reședință voievodală, familia sa se găsea deja în această localitate. De-altfel, în favoarea unei asemenea opinii pledează și existența, la sud de Pojorta a vechii sale cetăți, de la poalele Munților Făgărașului, cunoscută azi sub numele de „cetatea de la Breaza”, oarecum eronat. De ce? Satul Breaza a apărut mai târziu, pe moșia satului Pojorta, în veacul al XVI-lea, încă, brezenii recunoscând că sunt vecinii (țărani aserviți ai) boierilor pojorteni!

Concluzionând, în proximitatea temporarei reședințe voievodale de la Voivodeni și a centrului religios de la Sâmbăta de Sus, voievodul Țării Oltului din partea finală a secolului al XIII-lea (ante 1290), Negru Vodă, era, probabil, originar din Pojor(â)ta, având și o cetate de refugiu, pe moșia satului său, azi în limitele actualului sat Breaza.