Altfel de spaţii and Creștinism and Cultură and Etnografie and Geografie istorică and Lingvistică and Onomastică and Opinii 8:39
În cadrul manifestării Temei și dăinuire în cultura românească, voi susține o prelegere cu trei teme: numele vechi creștine românești, elemente geografice în creația lui Mihai Eminescu și despre semnificația geografică a Mioriței.
Actualizare (18 ianuarie 2023): a apărut emisiunea realizată cu ocazia manifestării de duminică, la Vrancea AtlasTV:
Creștinism and Cultură and Onomastică and Opinii Creștinism, Cultură, Onomastică, Opinii 13:31
Azi este celebrată, atât în Biserica Ortodoxă, cât și în cea Catolică, Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Paul/Pavel. Dacă, în lumea ortodoxă, este firesc să fie întrebuințată forma Pavel, care apare și în calendarul greco-catolic, în lumea romano-catolică este utilizată forma Paul. Aceasta, contrar așteptărilor, NU este „catolică”, ci, după N. A. Constantinescu, în Dicționar onomastic românesc, p. 130, este forma „veche românească”, evoluată din una latină – Paulus. Argumentația la ideea emisă de savantul amintit se leagă atât de atestările antroponimice medievale românești (din secolele XIV-XVII), atestate atât la nord, cât și la sud de Dunăre – Paul, Paulovici, Păulel, Păulescu, Păuleț, Păulică, Păulina, probabil, și Pau, Păuța, Păușa și altele – cât și de cele toponimice, între care, mari semne de întrebare asupra a cât de „catolice” sunt aceste nume de localități, ridică toponimul Păulești, atestat ca oiconim, pentru câte o așezare din județele (interbelice) Prahova, Putna (azi, Vrancea) și Lăpușna (azi, în raionul Călărași). Lista nu se încheie aici, ci, dacă e să-l cităm pe autorul de mai sus, apar ca toponime și formele Păuleni, Păuleasa, Păuleș sau Păuliș, ultimul – atestat pe Valea Mureșului. Dealtfel, ca și forma sud-dunăreană Paulovici, purtată de un vlah din Serbia medievală, tot în secolul al XIV-lea apare și o formă nord-dunăreană, în Transilvania, prin numele (latinizat) Paulus, purtat de un iobag român din Transilvania.
În aceste condiții, probabil, de prin secolele XIII-XIV, odată cu orientarea, dacă nu integrală, cel puțin preponderentă, a lumii românești (doar) spre Bizanțul ortodox, prin intermediar slav (ortodox) a pătruns în onomastica românească și forma Pavel, care a căpătat o importanță mare, nereușind, însă, să elimine complet forma de origine latină Paul și nici derivatele sale. Mai căutăm atestări medievale ale formei vechi românești a sărbătorii – Sânpaul – deoarece, deocamdată, n-am găsit nimic. Nici sursele la care avem acces nu au fost, însă, inventariate toate!… Probabil, ea a fost întrebuințată, ca și celelalte forme vechi creștine românești – Sâmpietru, Sînnicoară, Sânziane, Sântămărie, etc. – dispărând, însă, undeva în epoca medievală.
LA MULȚI ANI! sănătoși, voioși, frumoși, sărbătoriților!
Onomastică and Opinii Onomastică, Opinii 19:17
Probabil, aiasta e o întrebare bună! 🙂 Chiar așa: de ce abia acum?
Mai întâi, pentru că, prin 2016, am constatat că, din multitudinea de antroponime românești, o cercetare cât de cât cuprinzătoare, exhaustivă, s-ar putea face măcar pentru „top 100” cele mai frecvente nume autohtone. Și am început aiastă treabă, singur, de la nivel mondial, pe țări, până la nivel local, pe comune și/sau localități (sau invers 🙂 ), reușind să acopăr, mulțumitor, 4 asemenea nume: Crăciun, Aldea, Mailat și Carp. Socoteala de după acest an „dădea” că, la o „viteză” de 4 nume pe an, în 25 de ani urma să termin această ierarhie a primelor 100 cele mai răspândite nume românești… La acea vreme mai aveam cam 19 ani până la pensie, deci știam, deja, că am „front de lucru” – 25 de ani – până după acest moment!
Aparent paradoxal, n-a urmat o descumpănire, ci, mai degrabă, o relaxare: „Păi, dacă tot nu termin acest top, la ce să mă mai grăbesc?” M-am concentrat pe definitivarea celor două cursuri – Geografie istorică și Antroponomastică geografică – și, în plus, venea și Centenarul Unirii din 1918… Nemaifiind „constrâns” de niște termene, m-am ocupat, în liniște, de „rafinat” metodologia de cercetare în domeniul antroponimelor.
Ceea ce m-a… „deranjat”, ulterior, a fost legat de utilizarea, de mai multe ori, a aceluiași „calapod” pentru cercetarea celor mai bine de 10 nume vechi creștine românești, dar și a altor antroponime… Se „relua”, de fiecare dată, același „ritual”, care, eventual, dacă nu începea cu colecțiile de inscripții, debuta cu cele legate de documentele istorice, continua cu înregistrările statistico-fiscale (urbarii, conscripții, catagrafii), registrele parohiale, anuarele, cărțile de telefon, diferitele site-uri Internet, etc… De fiecare dată, (re)inventariate, până când, cu câteva săptămâni în urmă, mi-am zis: „Gata! Trebuie inventariate și antroponimele din perioadele mai vechi, deoarece n-am să (re)fac, la nesfârșit, toată această ordine, pentru încă unul și încă unul și iar, încă alt antroponim!”…
Ca să fie treaba și mai… veselă, am descoperit, între timp, pe lângă conscripția austriacă din 1819-20 pentru Ardeal (găsită acum jumătate de an), și alte surse de documentare, accesibile online, pentru care va fi nevoie de timp – și de oameni (că singur nu voi face față!) – pentru a fi descărcate!… Bine că avem de lucru!
Slavă Domnului! 🙂
Onomastică and Opinii Onomastică, Opinii 18:31
Aceasta e o activitate începută mai de timpuriu… După ce, în sesiunea de iarnă de la începutul anului 1993 (eram în anul al doilea), ca „exercițiu”, în timpul în care învățam la examenul de Etnografie și Toponomastică, am scos pe o foaie, „din memorie”, numele așezărilor din Țara Oltului, categorisindu-le după originea lingvistică, imediat sesiunea încheiată, am mers la domnul profesor Alexandru Ungureanu spre a-l întreba dacă poate accepta să-mi coordoneze lucrarea de licență cu o asemenea temă. Domnia Sa a acceptat, teza în cauză fiind susținută câțiva ani mai târziu, în vara anului 1996.
Pe această temă s-au fixat și lucrările de disertație (1996-1997) și doctorat (1999-2005), în anul următor, domnul profesor și subsemnatul publicând și un curs de Toponomastică. Între timp, exact ca și în cazul inventarierii antroponimelor, și toponimele culese deveniseră mult mai numeroase, adăugându-se numeroase arii ale spațiului românesc, aflate, azi, între granițele țării sau nu…
Și în acest caz este vorba de o documentare, pe cât posibil exhaustivă, care, deocamdată, însă, s-a oprit la hărțile topografice interbelice, de pe care se realizează această inventariere, începând din vara anului trecut…
Onomastică and Opinii Onomastică, Opinii 18:04
Cândva, pe la începutul anului 1995, am luat la „prelucrat” excelenta lucrare a lui Ion Conea, asupra Țării Vrancei. Renumitul geograf nu se mulțumise să colecteze doar toponimele, ci notase și cele mai frecvente nume de familie, nu numai din satele vrăncene, ci și din multe localități din zonele învecinate. Plecând pe teren, spre a aduna date pentru licență, în vara aceluiași an, am procedat la fel, pentru așezările Țării Oltului.
Deja,în 2001, datele culese cu câțiva ani mai devreme, au fost de un real folos în realizarea referatelor din planul de cercetare doctorală. Ulterior, baza de date s-a mărit, cuprinzând nu doar Țara Oltului, ci și multe alte arii ale spațiului românesc. Deși nu formau obiectul tezei de doctorat, antroponimele au constituit baza multor analize geografice din amintita lucrare. Mai mult, datele colectate în 2004 (listele electorale la nivel de localitate) au format nucleul viitorului Tezaur Antroponimic al Țării Oltului, anunțat încă din anul ante-menționat, într-o comunicare.
Din 2013-2014 s-a trecut într-o altă fază, cea a extinderii documentării la întregul spațiu românesc. Aș fi avut și cu cine lucra, dar mai aveam de „învățat” la capitolul „metodologie de cercetare”. Așa se face că, abia acum, s-au „copt” condițiile pentru demararea documentării la nivel național…
Onomastică and Opinii Onomastică, Opinii 10:54
După declanșarea activității de inventariere a toponimelor, care a debutat în vara anului trecut, astăzi, 8 iunie 2022, și-a început activitatea și echipa care lucrează la documentarea legată de antroponime! Un motiv de bucurie și de speranță, că această activitate va fi rodnică și, într-o zi, încununată de succes!
Mulțumescu-ți, ție, Doamne!
Creștinism and Onomastică and Opinii Creștinism, Onomastică, Opinii 17:07
Acum o săptămână scriam despre posibilitățile, mai mult decât reale, de a inventaria, pe lângă toponime (acțiune declanșată anul trecut!), și antroponimele! Azi, cu ajutorul lui Dumnezeu, mi-am văzut (o mică parte dintr-)un vis aievea! Nu pot da detalii, dar pot spune că sunt mai mult decât fericit! În ciuda defetiștilor, această activitate ARE VIITOR!… 🙂
Mulțumescu-ți, ție, Doamne! De dinainte de Sfintele Paști, efectiv, „plouă” cu minuni!…
Creștinism and Cultură and Geografie istorică and Lingvistică and Onomastică and Opinii Creștinism, Cultură, Geografie istorică, Lingvistică, Onomastică, Opinii 19:13
Azi am încercat să lămuresc (cât de cât) întrebările de ieri… Nu prea pot zice că am avansat prea mult, dar… să grăim despre cele aflate…
1. Satele numite Păulești, din Putna și din Prahova: Primul apare în documente în 1507, al doilea – în 1587. Deci, într-o epocă în care ambele state medievale românești se găseau bine „ancorate” în relația cu Patriarhia constantinopolitană, care ar fi trebuit să ducă la dezvoltarea unor nume de forma Pavelești… Un alt „impediment” al apariției acestor așezări în veacul al XVI-lea este legat de cât de „permisivă” ar fi fost, în acea vreme, elita politică românească (Domnia, boierimea), față de fondarea unor sate de țărani liberi, după cum „trădează” sufixul -ești, utilizat, preponderent, în asemenea situații. Astfel de sate puteau apărea, mai sigur, înainte de fondarea statelor medievale extracarpatice, deci – înainte de 1300… Așa că, pare-se, rămânem la vechiul patronim românesc (nu „catolic”!) Paul, folosit acum un mileniu (poate, până pe la începutul veacului al XIII-lea)… Mai „săpăm”, că doar nu e grabă! 🙂
2. Prezența antroponimului Bogdan: Pe lângă atestarea, ca nume de persoană, la Păncești, într-o arie cu romano-catolici, în veacul al XVIII-lea (după Catagrafia rusă din 1772-1774), oiconimele (nume de localități) cu același sufix -ești, cu rol de plural colectiv, pentru localități dezvoltate din obști țărănești, deci, de forma Bogdănești, pe lângă prezența lor în zone românești majoritar ortodoxe din Oltenia (Vâlcea), Muntenia (Prahova), Basarabia (Hotin, Bălți) și Ardeal (Alba), este consemnată atestarea, în Moldova, în aceleași condiții, atât în arii ortodoxe (din județele interbelice Fălciu, Tutova, Baia), cât și în județe unde atestările sunt atât din arii ortodoxe, cât și în cele catolice (în județele interbelice Bacău și Iași).
Deocamdată, ne abținem de la concluzii… Tot „săpăturile” – pentru toponimie, dar, mai ales, întru descoperiri antroponimice detaliate (atât în timp, cât și în spațiu!) – vor clarifica situația! A(ve)m niște presupuneri, dar este prematur să le dăm „glas” aici!…
Cultură and Etnografie and Geografie istorică and Lingvistică and Onomastică and Opinii and Turism Cultură, Etnografie, Geografie istorică, Lingvistică, Onomastică, Opinii, Turism 19:30
În cursul de Geografie istorică, publicat în 2019, la Editura Universității ieșene, am analizat, într-un capitol amplu, particularitățile istorico-geografice ale păstoritului, nu doar în spațiul românesc, sau, la un nivel superior, în cel carpato-balcanic, ci incluzând în analiză și evoluțiile din spațiul romanic (vest-)european. La acest nivel, limbile romanice au moștenit, cu intensități diferite, formele pecorarius și berbecarius, de la care au rezultat diferite nume. În cazul celui de-al doilea, am presupus că, la un moment dat, probabil, începând cu veacul al IV-lea d. Hr., în latina populară, s-a trecut la o formă mai scurtă – *bercarius, care a dat pe Bergeiro – în portugheză, Bergar – în spaniolă și catalană, Bergier – în occitană, Berger – în franceză, Bercaro – în italiană și Bercar – în română.
Ca urmare a faptului că, spre finalul secolului al III-lea, mai exact în anii 271-275 d. Hr., armata și administrația romană s-au retras din Dacia nord-dunăreană, arealul fostei provincii n-a participat la această inovație lingvistică, păstrând un derivat de la forma lungă, berbecarius – și anume, pe Berbecar. Româna este, astfel, singura limbă romanică în care s-au conservat atât această formă, mai veche – Berbecar, cât și cea scurtă, apărută după inovația amintită – Bercar. Cel mai bun argument în acest sens este dat de hărțile repartiției celor două forme în spațiul carpato-balcanic, publicate în cursul amintit, la p. 209 (pentru Berbecar, cu varianta Berbecaș) și la p. 210 (pentru Bercar). Astfel, majoritatea regiunilor românești – inclusiv Basarabia și Transnistria, precum și Dobrogea – au coeficienți mai mari ca 1 (superiori mediei carpato-balcanice), frecvența mai mare a acestui nume la nord de Dunăre (inclusiv în sudul Ungariei!) putând fi explicată prin conservarea formei derivate din cea latinească mai veche (berbecarius), în vreme ce forma mai scurtă (evoluată din *bercarius) se regăsește mai ales în vecinătatea arealului pontic (Dobrogea, sudul Basarabiei și al Transnistriei, Crimeea), în arii ce au aparținut și după secolul al III-lea Imperiului roman. Atestarea acestei ultime forme și în Muntenia, Moldova, părțile centrală și nordică ale Basarabiei și Transnistriei se poate explica prin migrarea, ulterioară, dinspre zona pontică a unor purtători ai numelui Bercar.
Cum spațiul românesc este singurul care conservă și varianta mai veche – devenită Berbecar în română -, probabil, aceasta a fost păstrată, în fosta provincie romană Dacia (la nord de Dunăre), după retragerea aureliană, de daco-romanii rămași pe loc! Deși ideea este amintită mai mult cu caracter de ipoteză (urmând să vedem, prin consultarea surselor onomastice mai vechi, care a fost difuzia anterioară a celor două forme în spațiul românesc), este demnă de luat în seamă!…
Creștinism and Cultură and Lingvistică and Onomastică Creștinism, Cultură, Lingvistică, Onomastică 16:32
Zilele trecute a venit, spre verificare, o versiune a unui articol, trimis spre publicare… Între recomandări figurează câteva legate de unele variante ale acestor nume creștine vechi. Fie este vorba despre forme slave (multe, asemănătoare cu ale noastre – legate de antroponimul Văsâi) – pe care trebuie să le elimin, fie – de completări (!) ale celor românești (pentru variante ale lui Crăciun și/sau Sânziane). Ca o plăcută surpriză, este reconfortant să constați cum onomasticieni polonezi știu (mai bine!) uneori, lucruri pe care ar fi trebuit să le fi știut eu, mai de dinainte, dar… mi-au „scăpat”!… Dar, de aceea există lingviști/filologi, nu?
În fine, asta nu era o problemă – sau n-ar trebui să fie! – însă, ca de multe alte ori, modificarea mai multor foi de lucru, și nu într-un fișier, ci în mai multe, poate dur(e)a!… Acum e vorba doar de două fișiere, dar, în ambele, a fost necesară adaptarea, corijarea și/sau completarea datelor, la nivel național și/sau regional și, apoi, recalcularea datelor finale, atât în valori absolute, cât și procentuale și, în final, la nivel de coeficienți de distribuție spațială… Cum, de ceva vreme, am adăugat, în unul dintre fișiere, și datele referitoare la variantele – nu puține! – existente atât în lumea romanică occidentală, cât și în cea balcanică (dalmată, albaneză), ale numelor creștine vechi românești, la nivel regional continental (european), a mai fost de lucru și în aceste foi.
Urmează refacerea hărților legate de antroponimele afectate de modificări, apoi rescrierea analizei legate de aceste reprezentări cartografice și, în final, chiar a unora dintre concluzii… Așa că vin la rând câteva zile „pline”! Nu că precedentele ar fi fost mai altfel!… 🙂
Poianetu' lui Iocan 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.