Astăzi, în calendarul creștin-ortodox este prăznuită Sfânta Muceniță Ecaterina. Prilej, pentru noi, de a spune câteva cuvinte despre antroponimele derivate de la numele acesteia.

Numele apare, la noi, din Evul Mediu, în forme ca Ecatarina, Catarina, Catirina/Catrina, Icaterina și altele. De la aceste forme, feminine, s-a format și una masculină, Catrinu, de la care au derivat Catrinescu, Catrinoiu, Muntele Catrinului – supranume folosit de aromâni pentru Muntele Olimpului, sau Codrii Catrinului, derivate de la numele așezării păstorești Ecaterina, situată la poalele acestuia. Dacă tot am amintit de toponime derivate, să menționăm că asemenea nume de locuri există și la românii nord-dunăreni: Catrinari, în Bucovina.

Ca forme antroponimice derivate mai amintim: Trina, Trinea, Trincă, Trincea, Trincu, Trincoi, Trâncă, Rina, Cătrin, Cătrina, Cătrânău, Catrea, Cătrea, Cătreanu, Cătrior. Acestea au și derivate toponimice, cum sunt Trinu sau Cătriorești.

Sub influență străină (germană, rusă, maghiară) s-a ajuns la forme precum Cati, Cata, Catea, Cătița, Căta (notată și la românii din Banatul sârbesc), Catu, Cătescu, Cătilă, Cătina (formă prezentă și la aromâni), Catina, Catinca, Tinca, Cătincea, Catoiu, Cătuiu, Cătuț, Cătuța, Cătoca și altele. De la acestea au derivat și toponime cum sunt: Căteasca, Cătulești, Cătina, Tinca, Cătuțul.

De la forma cu l, derivat din r – prezentă atât în română, cât și în albaneză, spaniolă, italiană și maghiară – Cătălina, au rezultat: Catalin, Catalina (formă atestată și la aromâni), Cătălina, Catelina, Cătălin, Cătălina, Cătălinoiu.