Întrebări pentru doamna ministru: Duminică, nov. 17 2019 

1. Nu ar trebui ca, la baza Educației în România, de la nivelul primar, până la cel (post-)universitar, să stea bunul-simț, buna-cuviință, buna-credință, verticalitatea, caracterul, conștiința, respectul reciproc, onestitatea, responsabilitatea??? Nu întreb doar așa, fiindcă sunt „ahtiat” după reguli, ci, pentru că, fără aceste reguli, transmise, secole la rând, de strămoșii noștri, din generație în generație, cineva, încă nenăscut, le va da tuturor în cap, fiindcă „așa vrea mușchiul lui” și singura „regulă” e „regula celui mai tare” (urmând ca și lui, peste alte decenii, să-i dea altcineva în cap, după aceeași „regulă”)!

2. Ați declarat că vor dispărea discipline: ce înseamnă asta? Că se vor „tăia”, de pildă, otova, Istoria și/sau Geografia? Sau Latina (mutată, aiurea, de la a VIII-a, unde se corela cu Istoria românilor, inclusiv cu procesul de romanizare a traco-dacilor), la a VII-a? Personal, ca o paranteză, mi se pare rușinos să ne lăudăm că suntem „urmașii Romei”, singurul popor neolatin de la „porțile Orientului”, dar, să lăsăm ca, la nivel de facultăți de profil, limba latină să ajungă pe cale de dispariție!… Mai vrem să avem cetățeni care să-și cunoască strămoșii și – pentru că „istoria se repetă!” – să știe de ce să se ferească, în viitor, fiindcă vor constata, pe propria piele, că anumite evenimente s-au mai produs și în trecut? Sau mai avem nevoie de oameni capabili să se orienteze în spațiu – la propriu, în primul rând! -, care să-și cunoască țara, continentul, planeta, sau doar de oameni cărora li se transmit puține informații, li se cer și mai puține și, după școală, nu le mai rămâne (aproape) nimic, dar care, așa (ne)informați, sunt mai ușor de manipulat, de controlat? Păi, ca o concluzie la acest paragraf (întrebător), dacă, altădată, „definiția” culturii generale era „ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce-ai învățat la școală”, pentru adulții României de mâine, despre ce „cultură generală” mai vorbim???

3. Prin unirea Cercetării cu Educația, aveți în subordine și acest sector, unde există o problemă mare (cel puțin): de peste 10 ani, anumite categorii de cercetători sunt complet discriminate, deoarece, fie depășesc vârsta, numărul de ani de la susținerea tezei de doctorat/obținerea titlului de doctor, etc. Acest lucru se numește DISCRIMINARE și nu cred că doar „tinerii cercetători”, „tinerii doctoranzi” sau „tinerii doctori”, ori „tinerele echipe” au dreptul să acceadă fondurile Ministerului destinate cercetării! Mă gândesc ca, ținând cont de această discriminare, să intervin în instanță, pentru eliminarea ei! Ce aveți de gând să faceți, în acest sens, pentru ca acest tratament discriminatoriu să înceteze?

4. Pentru avansare, în învățământul universitar, s-au stabilit acum câțiva ani niște criterii, care, prin schimbarea ministrului, sau din alte motive, s-au modificat, apoi s-a schimbat modificarea, pe urmă s-a modificat schimbarea modificată și tot așa! Când se vor stabili niște criterii clare, care să aibă la bază și consultarea cadrelor didactice aflate în situația de a putea avansa și, după ce se stabilește, mai întâi, o perioadă de tranziție, ca toată lumea să-și „pună la punct” criteriile proprii (vestitul „dosar”), să se fixeze un set de criterii, care să rămână „bătute în cuie”,măcar 10-15 ani?

Ca să nu fiu „suspectat” de „interese personale”, țin să precizez că nu sunt dintre aceia care „muncesc pentru salariu/avansări/etc”, ci vreau să fiu lăsat să-mi fac treaba (ceea ce fac, deja, de peste două decenii, din conștiință și cu responsabilitate), încă cei (cel puțin) 15 ani până la pensie! „Sistemului” educațional/de învățământ îi lipsesc credibilitatea, predictibilitatea, transparența! Plus elementele pe care le-am amintit mai sus, la început!…

Întrebările au apărut deja, în două comentarii la o știre legată de un interviu pe care doamna ministru al Educației, Monica Anisie, îl va acorda mâine platformei HotNews.

Despre antroponimele derivate de la numele Sfinților Apostoli Filip și Matei Duminică, nov. 17 2019 

În săptămâna care se încheie au fost prăznuiți Sfântul Apostol Filip (joi) și Sfântul Apostol și Evanghelist Matei (sâmbătă). Pentru noi, însemnătatea acestor sfinți este cu atât mai mare, cu cât primul a propovăduit Sfânta Evanghelie în Dobrogea, alături de Sfântul Andrei, iar al doilea a scris cea mai veche dintre Evangheliile Noului Testament (datată undeva în anii 50-60 ai erei creștine).

Primele atestări creștine ale numelui Filip în spațiul carpato-balcanic sunt foarte vechi. Imediat după atestarea sfântului (ajuns episcop, la Tomis, deci, în Dobrogea de azi, în primul secol al erei creștine), apare o mențiune în Creta, în secolul al II-lea, urmată de o alta – în veacul următor, în sud-estul Traciei (azi, în Turcia europeană). Pentru secolele IV-VI atestările devin mai frecvente: una în sud-estul Bulgariei, alta în Cipru, alături de mențiuni în Dalmația croată, sudul Turciei actuale (3 atestări succesive), alta – pe litoralul egeic al Asiei Mici și o alta – în nordul Greciei.

Pentru veacurile VII-X se cunosc atestări în Albania, Macedonia de Nord, sud-estul Bulgariei, Peloponez, insulele egeene, Achaia și în mai multe zone din Asia Mică (azi, în componența Turciei). În secolele următoare – XI-XV – sunt mențiuni din Asia Mică, Creta, Peloponez, Muntenegru, Bosnia-Herțegovina și Ucraina. În spațiul românesc, în Evul Mediu (secolele XI-XV) patronimul era atestat frecvent, situându-se pe locul 58.

În prezent, variate și derivate de la numele sfântului se localizează în Cipru (Filippou/Philippou, locul 24), Serbia (Filipović, locul 27), Croația (Filipović, locul 28), Macedonia de Nord (Filipovska/Filipovski, locul 38), Bulgaria (Filipov/Filipova, locul 50), Bosnia-Herțegovina (Filipović, locul 59), Muntenegru (Filipović, locul 67), Ungaria (Fulop, locul 72), Grecia (Filippou, locul 76), România (Filip, locul 81), Ucraina (Pilipenko, locul 84).

De la antroponimul Filip au rezultat și toponime, cel mai vechi fiind Philippopolis – „orașul lui Filip”, așezare din Tracia denumită după Filip, regele Macedoniei (și tatăl lui Alexandru Macedon). Varianta traco-dacă era Pulpudava, evoluată spre Pulpudeva, din care, după venirea slavilor, s-a ajuns la forma actuală, Plovdiv, al doilea oraș ca mărime din Bulgaria de azi. La noi, menționăm: Pilipăuți – în Bucovina, Filipeni – în Basarabia, Filipești (trei așezări cu acest nume), Filipeni, Filipea – în Moldova, Filipești, Filipeștii de Pădure, Filipeștii de Târg – în Muntenia, Filpea, Filpișul Mare, Filpișul Mic – în Ardeal.

În ceea ce privește mențiunile legate de antroponimul Matei, prima sa atestare în spațiul analizat se leagă de un episcop rezident în Albania, la începutul secolului al VI-lea. Următoarele înregistrări sunt de după anul 1000, din secolele XI-XV, când patronimul apare în Turcia, Grecia, Albania, Macedonia de Nord, Bosnia-Herțegovina, Croația, Ungaria, Polonia, Ucraina. De asemenea, există mențiuni și din secolele XVI-XVIII, în Turcia, Grecia, România.

Astăzi, formele derivate sau variante ale numelui Matei sunt atestate, frecvent în Ungaria (Mate, locul 62), Croația (Matijevic, locul 63), Polonia (Maciejewski, locul 84), Bosnia-Herțegovina (Matić, locul 96), Bielorusia (Matveeva, locul 100), Cipru (Matheou, locul 102), Ucraina (Matvienko, locul 102). Dacă în Evul Mediu Matei se găsea pe poziția 57 în spațiul românesc, în prezent nu se mai află între cele mai frecvente 150 de antroponime românești.

De la patronimul Matei a derivat și o serie de toponime: Valea lui Matei, Mateiești, Mateieni, Poiana lui Matei – în Moldova, Mateuți – în Basarabia, Matei (două oiconime), Mateiaș – în Ardeal, Schitul Matei, Mateești – în Muntenia, Mateești – în Oltenia, Padina Matei – în Banat