S-a mai încheiat un an care, cel puțin din punctul de vedere al mișcărilor de stradă (mitinguri, greve, proteste…) a fost destul de activ. Am definitivat situația pentru întregul an 2018 și putem evidenția câteva aspecte.

În anul care s-a încheiat, la nivelul întregii țări, s-au consemnat 1618 proteste, în scădere față de 2017, când numărul lor a depășit 1900 (1970). Totuși, reculul nu s-a resimțit peste tot. Dacă în Capitală și în județele cu „apetit” protestatar mai mare – Iași, Cluj, Sibiu, Timiș-Torontal, Brașov, Dolj, Covurlui, Constanța – am remarcat o asemenea scădere (în București s-a ajuns cam la jumătatea valorii din 2017: doar 125 de proteste în 2018, față de 219, în anul anterior), în județele cu valori mai mici s-au consemnat creșteri (de la 13-18 manifestări protestatare în 2017, la 18-22, anul trecut): Baia, Câmpulung, Făgăraș, Muscel, Ilfov, Maramureș, Roman, Vlașca, etc. Precizăm că analiza este realizată la nivelul județelor interbelice.

Aceeași situație se observă și dacă analizăm lucrurile la nivelul regiunilor istorico-geografice. Astfel, dacă Moldova, Ardealul, Muntenia sau Banatul au cunoscut scăderi față de 2017, în Bucovina și în Secuime numărul protestelor a crescut în 2018, față de anul precedent, iar în Oltenia aceasta a fost nesemnificativă… Totuși, atât pe anul 2018, cât și la nivelul întregii perioade post-decembriste (1990-2018), s-a menținut ierarhia regiunilor mai active ca „spirit protestatar”. Pe primele locuri se situează Moldova, Ardealul, Muntenia și București-Ilfov (dacă acestea două din urmă ar fi însumate, ar trece pe primul loc), în vreme ce, pe ultimele poziții se află, în ordine, Crișana, Bucovina, Dobrogea și Maramureșul.

Există date și pentru al doilea stat românesc, R. Moldova. Aici, spiritul protestatar nu este chiar atât de activ ca la vest de Prut, dar, totuși, este în creștere… Dacă, în 2017, s-au înregistrat, pe ansamblul teritoriului pruto-nistrean, 56 de asemenea mișcări, anul trecut, a fost aproape dublu – 91, iar Chișinăul, singur, are mai mult decât dublul anului anterior: 40 de manifestări protestatare anul trecut, față de 18, în 2017.

Mai notăm faptul că, gradul mai mare de hipertrofiere al capitalei basarabene (care are cam a șasea parte a populației R. Moldova, față de mai puțin de o zecime cât are Capitala României din totalul național) se vede și în ceea ce privește concentrarea acestor manifestări: în 2017, circa o treime din protestele moldovenești au fost la Chișinău, iar anul trecut capitala basarabeană a adunat aproape jumătate! În schimb, în autoproclamata „republică moldovenească nistreană”, în 2018 nu s-a consemnat nici un protest! Ne îndoim că locuitorii „rmn” sunt așa de fericiți: mai degrabă este vorba de un sistem represiv, urmașul celui comunist.

În fine, dacă am lua împreună cele două state românești, Basarabia s-ar situa mai degrabă printre ultimele regiuni. Deși se observă, în ultimul an, o creștere a „spiritului protestatar” la est de Prut (față de o ușoară scădere a acestuia în România), cele 91 de manifestări de acest gen sunt un număr modest, prin comparație cu cele peste 1600 de la vest de Prut.

O ultimă remarcă: în condițiile în care și eu, personal, am urmat „trendul” marilor orașe (dacă în 2017 am fost la peste 50 de proteste, anul trecut am participat doar la câteva, la unele neputând fi prezent din motive obiective…), ar fi de dorit, totuși, ca motivele pentru care românii ies în stradă – grave, de ambele părți ale Prutului! – să dispară, sau, măcar să-și diminueze impactul… Este doar o dorință care, în contextul actual, pare utopică… Poate faptul că și 2019 și 2020 sunt ani electorali (anul acesta – în ambele state românești sunt alegeri, primele, în februarie, în R. Moldova) va mai schimba această situație, deși, eu personal, uitându-mă și la contextul extern, sunt sceptic!

Să dea Dumnezeu ca scepticismul meu să fie infirmat! 🙂