Termenul mucenic, cu varianta măcinic, este vechi în română, fiind de origine slavă – dintr-un mučeniku. Acest lucru e dovedit de atestarea onomastică, la italieni (vecini și ei cu lumea slavă) a patronimului Mocenigo, nume al unui doge din Veneția medievală. Apelativul se referă la Cei 40 de mucenici, prăznuirea celor 40 de martiri din Sevastia, ce cade pe 9 Martie, și colacii ce se duc la biserică în acea zi, respectiv la colăcel fiert cu nuci pisate și cu miere, care se face la această sărbătoare (L. Șăineanu, 1929). Local, acest colac mai este numit și sfințișor – în Moldova și bradóș – în Oltenia (A. Scriban, 1939).
În spațiul românesc, numele derivat din termenul amintit a fost consemnat, în secolele trecute, în forma Mucenic – în nordul Munteniei, sau Mucinicu – în Oltenia. Mai frecvente par formele derivate de la măcinic: Măcenic – menționat în Ardeal și în Oltenia, Măcinic sau Macinic – ambele, din nou, în Ardeal. De la ultima formă, prin apocopă, a rezultat și numele orășelului nord-dobrogean Măcin (N. A. Constantinescu, Dicționar onomastic românesc, Editura Academiei, București, 1963, p. 113).
În prezent, patronimul, în forma Mucenic(u) este înregistrat în Crișana (Arad), Banat (Timiș), Ardeal (Cluj, Mureș, Sibiu, Alba, Hunedoara), Oltenia (Gorj, Vâlcea, Dolj), Muntenia (Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Călărași, București), Moldova (Neamț, Bacău), Dobrogea (Constanța), iar în forma Mucenica/Mucenică – în Banat (Caraș-Severin), Oltenia (Vâlcea), Ardeal (Hunedoara, Sibiu), Moldova (Iași, Vaslui, Bacău, Vrancea, Galați), Muntenia (Dâmbovița, Prahova, Ilfov, București) și Dobrogea (Constanța). La Chișinău apare antroponimul Mucinic, iar la Iași este consemnată și varianta Mucinică. Poate, de la o formă cu apocopă, se consemnează patronimele Mucin (Argeș) și Mucinoiu (Teleorman).
Forma Măcinic este atestată în Crișana (Arad), Ardeal (Cluj, Mureș, Alba, Covasna), Moldova (Suceava), Muntenia (Prahova, Buzău, Călărași, București), iar Măcinică este consemnat în Banat (Timiș), Ardeal (Cluj, Mureș, Alba, Hunedoara) și Moldova (Neamț), în vreme ce Măcenică apare doar în Dobrogea (Constanța). Derivate, din varianta cu apocopă Măcin, pot fi considerate și formele Măcina – consemnate în Banat (Timiș) și în Muntenia (Buzău), Măcinoi atestate în Moldova (Iași, Vaslui) și la București, precum și în raionul basarabean Rezina și Măcinoiu, notate în județul Iași și la București. În raionul Anenii Noi am notat și o formă, slavizată, Macinev. Pe de altă parte, la Brăila, Bârlad și Caransebeș este consemnat antroponimul Măcineanu, ce evidențiază o imigrare dinspre Măcin.
După cum se observă, atestările documentare mai vechi evidențiază o prezență în jumătatea sudică a spațiului românesc actual (Ardeal, Oltenia, Muntenia și Dobrogea). În schimb, localizarea actuală a patronimelor derivate de la termenii mucenic/măcinic arată o extensiune teritorială ceva mai largă, ce acoperă sudul Crișanei, Banatul, Ardealul, Moldova (inclusiv sudul Bucovinei), Basarabia, Dobrogea, Muntenia și Oltenia. Doar Maramureșul (în sens larg) nu are astfel de atestări. De fapt, întreaga arie nordică a spațiului românesc actual pare să nu aibă nici o mențiune a vreunui asemenea patronim, aici intrând nordul Crișanei, al Ardealului, cel al Moldovei și al Basarabiei. Ținând cont de consemnările din secolele anterioare – care nu aveau cum să fie exhaustive – este de presupus ca localizarea acestor patronime să fie, azi, asemănătoare cu cea din veacurile trecute.
Poianetu' lui Iocan 
Cred că Măcin ar putea fi cu totul altceva decât celelalte. Nu știu care a fost prima numire, a muntelui hercinic sau a portului din fața Brăilei și abia apoi muntele.
Etimologia populară spune că muntele e numit ”cel măcinat”, dar n-are terminație de participiu cf. verbului a măcina (gr.machina).
Pentru acest din urmă verb nu mi-e clară derivarea sa. Înțeleg ideea, dar se aplică oare pentru antichitate și evul medieval? Ce fel de mașinărie ar fi folosit bieții români retrași din fața migratorilor pentru a măcina cerealele lor?
Să fie numele inițial al unei mori primitive sau e cu totul altceva decât dau lingviștii?
Paradoxal pentru mine, gr.machina este coradical cu numeroase cuvinte românești rare..și probabil dacice (părerea mea): măgeană (Hunedoara. fată sau fecioară), de măganul lui (pe puterile sale), măgan (nărav), smagă/snagă, mogâldă (? =„solitar, sihastru”) < IE *meh₂gʰ- (“to be able”), tracic Magutis, eng.mighty, Got.magan (“to be able, have power”), Alb.mojtun, muj (I am able, I prevail; I beat, I win), mund (2) (vezi probabil și top.Capul Mundului), maganjë (= greed?), din *meh₂gʰ- (“to be able”).
Cred că la un moment dat moștean era pus lângă Old Church Slavonic мошти (mošti, “to be able”) din rad. de mai sus. Ar fi oare curios să avem un coradical Măcin (*măgin) pentru acel oronim care pare să se ridice ca o insulă în geografia locului. Știm cu siguranță că de-a lungul Dunării și aproape în tot centrul Dobrogei s-au menținut românii distinct de alte popoare care se revărsau mereu peste.. Dicia încă din antichitate.
https://en.wiktionary.org/wiki/μηχανή#Ancient_Greek
https://www.timpul.md/articol/dicionar-de-nume-mogaldea-106930.html
Altă idee ar fi să avem un derivat verbal autohton (sau o form.colectivă) Măcin, zona aceia fiind probabil inundabilă dacă ținem cont de celelalte toponime din zonă. Amintesc aici și un reg. noian (câmpie inundată) din zonă, semn că refugiul acela era oarecum propice străromânilor.
Vezi și reg.macrină (umiditate) corad. cu Alb.makë (rom.muci, mucoare din Lat.mucus, mucor) și derivatele sale (makërr, mesë, lëmashk, makra) . Poate din bg.mokru < IE *mh₂ek- (“wet, moist” – Old Church Slavonic мокръ mokrŭ, “wet, moist”).
https://en.wiktionary.org/wiki/makë
Măcriș (rumex acetosa) cred că-i altceva decât acestea de mai sus. Eu presupun o legătură între un tracic *muk sau *muka (vârf, elită; Mukaporus, Mucala, top.Turris Muka din Cța, etc.) conform expr. (reg.) de muc (excelent, distins, ales) coradical cu latino-grecul mucro / mukron
Ideea mea este legată evident de gustul său acru (Latin ācer).
https://en.wiktionary.org/wiki/mucro
http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2657
Legătura cu arom.mucan, rom. mocan ca locuitori ai munților mărginași sau ai zonelor de vârf rămâne de văzut. Am putea avea o paralelă semantică a gugulanilor (din reg.gugul), numiți și gugani (Vf.Gugu; *gogă (cap; vârf), arom. gâganu =fruntaș).
În Valea Jiului, la momârlani, se spunea că la nord sunt gugani și la sud golani (goi), adică olteni.
Pentru Albanezi aromânii erau numiți Gogni sau Gogëni, dar nu în ideea de fruntași..evident.
Mi s-a părut interesantă și ideea de a avea mocani (munteni) și cojani (Mold.sudică. deleni)
La o asemenea etimologie a numelui Măcin mă gândisem și eu: în text, opinia despre derivarea din „măcin(ic)”e a lui N. A. Constantinescu. Oricum, e clar că numele Măcin e vechi, ca multe altele din Dobrogea.
Legat de „opoziția” dintre „mocani” și „cojani” ea e veche și general românească. În cursul de Geografie istorică (când va apărea) vor fi incluse materialele legate de păstoritul atestat și onomastic (prin zeci de mii de nume de familie, din tot spațiul carpato-balcanic), între chestiuni fiind abordată și această „opoziție”: ea apare nu doar între „mocanii” din(spre) munții de la Curbură și „cojanii” de la/lângă câmpie, ci și între „mocanii” co(vă)sneni și „cojanii” (maghiarizați, dar cu numele Kozan) din Depresiunea Ciucului, sau între „mocanii” din(spre) Munții Pindului (numiți Mokanis, etc, în cartea de telefon a Greciei) și locuitorii din orășelul numit Kozani, situat spre Marea Egee (deci mai jos ca mocanii)…