Am pomenit, deja, aici, despre provinciile istorice româneşti. După discuţii cu colegii (în special cu George – a se vedea şi blogu’ de tzurcă), considerăm că reforma administrativă ar trebui să aibă în vedere, ca principii, următoarele:
– crearea unor judeţe mai mari decât cele actuale, nu neapărat obligatoriu, prin „coagularea” a două sau mai multe unităţi administrative actuale de acest tip (ci, în general, a fostelor judeţe interbelice), în aşa fel încât acestea să nu depăşească un număr de 20 şi să se suprapună, pe cât posibil, peste vechile provincii istorice menţionate (cele 9 care, integral sau parţial, aparţin azi României). Aceste judeţe ar trebui să pună în valoare centrele urbane, cu o populaţie de cel puţin 100000 de locuitori. Judeţele ar continua să fie conduse de prefecţi aleşi de legislativele judeţene* şi de Consilii Judeţene alese prin vot. Acestea, însă, trebuie să beneficieze de autonomie, în plan financiar-economic, sanitar-educaţional-cultural, etc.;
– înfiinţarea nivelului LAU 1 (prezentarea tuturor nivelelor unităţilor teritorial-statistice ale Uniunii Europene se regăseşte la adresa: http://ec.europa.eu/eurostat/ramon/nuts/introannex_regions_en.html), – fost NUTS 4 – care să fie fostele judeţe interbelice (inclusiv crearea unora, acolo unde este necesar sau dacă aceste foste judeţe interbelice erau, şi atunci, prea mari şi/sau prea populate). Acestea, echivalente plăşilor interbelice, ar putea purta numele de ţinuturi, unitate administrativă istorică în Moldova, până în 1862, utilizată şi în 1938-1940, de Carol al II-lea (când au fost grupate în 10 ţinuturi, judeţele interbelice ale României). Motivaţia alegerii unui nume autohton pentru acest nivel este dată, pe de-o parte, de faptul că ţinuturile moldoveneşti antebelice erau mai mici decât judeţele munteano-oltene şi inclusiv decât actualele asemenea unităţi administrative, iar pe de alta – deoarece s-ar suprapune, în bună măsură, peste reînfiinţatele judeţe interbelice, cu care vechile ţinuturi moldoveneşti anterioare anului 1862 au şi corespuns, la est de Carpaţi, în anii 1862-1950. Reşedinţele lor se vor afla, pe lângă cele ale noilor judeţe, în fostele centre de judeţ şi în noi reşedinţe, în cazul unor ţinuturi nou-înfiinţate. Acestea vor avea, pe cât posibil, rang de municipiu şi o populaţie de cel puţin 30000 de locuitori. Ţinuturile vor fi coordonate de pretori/subprefecţi, numiţi de Guvern (se poate opta şi pentru alegerea lor, prin vot) şi de consilii ţinutale, rezultate în urma alegerilor.
– nivelul LAU 2 (fost NUTS 5) – cel al municipiilor, oraşelor şi comunelor actuale va fi menţinut, dar cu un număr sensibil mai mic decât cel de azi, care trece de 3100 de asemenea unităţi. Credem că un număr de sub 2000 de asemenea unităţi ar fi rezonabil (urmând să fie redus, prin comasare, în special numărul de comune), asigurând noilor unităţi de asemenea nivel forţa demografică, economică, socială, de a se autogospodări, inclusiv prin asigurarea veniturilor financiare pe care să le valorifice pe baza autonomiei locale. Acestea vor fi conduse, în continuare de primari şi de consilii locale, alese prin vot. Se va proceda, cel puţin, la revizuirea statutului de muncipiu, acordat în prezent, în destule cazuri, unor oraşe care nu întrunesc condiţiile necesare;
– Capitala ar rămâne echivalentul judeţului, în vreme ce sectoarele sale ar fi asimilate nivelului comunei (ca şi în prezent). Capitala va avea, în continuare, un prefect – numit de Guvern -, un primar general, primari de sector şi consilii – Consiliul General şi consiliile locale de sector – toate alese prin vot. Ar fi de discutat, în vederea descentralizării, inclusiv ideea ca unele instituţii să se mute din Bucureşti. Nu ar fi de evitat, în perspectivă, nici o viitoare idee de transfer, treptat, al capitalei spre altă localitate, cu o poziţie mai centrală.
– în locul actualelor regiuni de dezvoltare se pot institui, ca nivel NUTS 2, regiunile, în număr de 7-8, grupând, fiecare, 4-5 noi judeţe. Aceste regiuni vor respecta, pe cât posibil, vechiul decupaj istoric al provinciilor istorice româneşti. De asemenea, termenul actual de macroregiuni poate fi menţinut, ca NUTS 1, tot prin gruparea, câte două (în general), a viitoarelor provincii. Acestea ar putea beneficia de autonomie regională, de Consilii Regionale şi de un executiv regional, condus de un Director/Guvernator/Preşedinte al regiunii. Regiunile vor prelua, prin descentralizare, multe din atributele puterii centrale, actualmente girate de Capitală. Reşedinţele regionale se vor fixa, pe cât posibil, în metropolele de nivel regional, cu o populaţie de peste 200000 de locuitori (Iaşi, Galaţi, Craiova, Timişoara, Oradea, Cluj-Napoca, Braşov, Ploieşti…).
Propunerea are caracter orientativ, fiind, fireşte, criticabilă… Într-o postare viitoare vom reveni cu o delimitare, tot orientativă, concretă, a acestor unităţi, cel puţin până la nivelul LAU 1/NUTS 4.
* Conducătorii unităţilor administrative de acest nivel (ţinuturile moldoveneşti, judeţele munteano-oltene) erau desemnaţi de domnitor. Ulterior, legislaţia românească specifică faptul că prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, atât înainte de 1938, cât şi după 1989. Dacă mergem spre „rădăcinile” romanităţii noastre, vom observa, de asemenea, că provinciile romane aveau conducători desemnaţi de împărat (numiţi legatus augusti), dar numai în parte. Astfel, în anul 68 d. Hr, din cele 36 de provincii ale Imperiului, 15 erau conduse de legatus augusti, iar 21 – de proconsuli aleşi de Senatul roman. Primele erau numite provincii imperiale, iar celelalte – provincii senatoriale. După 106 d. Hr., încorporarea Daciei ca parte a Imperiului s-a făcut cu statutul de provincie imperială. Totuşi, având în vedere faptul că o bună parte a provinciilor romane erau conduse de reprezentanţi desemnaţi de Legislativul roman (Senatul), dar şi faptul că preşedinţii (guvernatorii generali) ai Comunităţilor autonome din Spania sunt desemnaţi prin votul Parlamentelor acestor Comunităţi, am optat pentru alegerea prefecţilor judeţeni (dar şi ai directorilor/guvernatorilor/preşedinţilor regiunilor) prin votul legislativelor de la acest nivel: consiliile judeţene (respectiv consiliile regionale).
Poianetu' lui Iocan 