Am optat pentru prezentarea împreună a formelor antroponimelor Moș și Bătrân, cu numeroasele lor variante și derivate, deoarece, în spațiul românesc, ambele au avut, de la început (și) semnificație de membru al Sfatului Bătrânilor. Moș, de origine traco-dacă, pare să fi avut primul acest sens, dar și pe cel legat de conducerea Sfatului. După romanizarea traco-dacilor, din latinescul veteranus, care avea, în latina populară, forma vetranus și începuse să aibă și înțelesul de soldat vârstnic, noul termen, bătrân a preluat semnificația de membru al Sfatului, iar pentru liderul acestuia s-a încetățenit cuvântul jude. Astfel, moș a continuat, cu un sens mai restrâns, să însemne (doar) întemeietorul unei familii patriarhale – de la Bucur, Badea, Botuș, Mircea, Vlad, Radu, Vasiu, Jurj/Giurgi etc, plus sufixul, evoluat din traco-dacul -isc/-isk, -escu, sau cel de origine slavă -(e)anu, rezultând nume (de familie) ca Bucurescu, Bădescu/Bădeanu, Botușescu/Botușanu, Mircescu, Vlădescu/Vlădeanu, Răd(ul)escu/Rădeanu, Vasiescu/Văsianu, Jurjescu/Giurgeanu și altele. De asemenea, tot moș a păstrat sensul de întemeietor al unei așezări, derivată dintr-o mare familie patriarhală, o obște țărănească liberă, cu nume plecând de la moșul întemeietor, dar cu formele de plural ale sufixelor sus-amintite -esci – devenit, ulterior, -ești, respectiv -eni/-ani: București, Bădești/Bădeni, Botoșești/Botoșani, Mircești, Vlădești/Vlădeni, Răd(ul)ești/Rădeni, Văsiești/Văsieni, Jurjești/Giurgeni și altele.

Prin vechimea sa mai mare, moș a dezvoltat și alte sensuri: de la forma feminină moașă (de la care a derivat cea masculină) a rezultat verbul a moși, cu sensul de femeie care ajută la nașterea unui copil. Proprietatea – un teren – păstrată de la un (stră)moș a primit termenul de moșie, iar de aici, pentru proprietarul ei s-a creat cuvântul moșier, iar clasa acestor proprietari a devenit moșierime. Țăranii care stăpâneau, împreună, moșia devălmașă a satului de țărani liberi/a obștii țărănești au devenit, mai ales în Oltenia și Muntenia – dar nu exclusiv! – moșneni/moșteni, iar cei care primeau de la înaintași o asemenea moșie, numită și moștenire au devenit moștenitori, creându-se și verbul a moșteni... De asemenea, moș a rămas, dintotdeauna, de pe vremea când – în epocile preistorice și în antichitate – era practicat cultul strămoșilor – strâns legat de pomenirea înaintașilor răposați. De aici și numele dat acestor zile de pomenire: Sâmbăta Moșilor, Moșii de Iarnă, Moșii de Rusalii, Moșii de Toamnă…

Încă o dovadă a vechimii considerabile a celor doi termeni, dacă ne referim la reflexul antroponimic al acestora, este numărul mare de variante și derivate. Astfel, de la moș au rezultat 180 de forme antroponimice – la care se adaugă alte 10, derivate de la moașă, 4 – de la moșie și 14 – de la moșnean/moștean/moștenire. Asta înseamnă, în total, peste 200 de variante și derivate. Termenul bătrân, fiind ceva mai nou și „concurând” cu traco-dacicul moș, are, totuși, și el, 54 de variante și derivate.

Notăm și faptul că ambii termeni se regăsesc în toate dialectele limbii române, cu o mențiune specială pentru moș: probabil, aproape la fel de vechi ca și termenul sunt și numele de trib al moesilor, de la care romanii au creat numele de provincie Moesia, cu sensurile de moși, respectiv de Moșia/Țara Moșilor (o idee pe care, în stadiul actual al analizei, o amintim cu prudență…). Formele prezente în dialectele limbii române sunt moașă – la aromâni/macedoromâni și moș – la dacoromâni, meglenoromâni și istroromâni. Celălalt termen are forma bătrân în dialectul dacoromân, bitărnu – la aromâni, bitǫra – la meglenoromâni, betăr – la istroromâni. Acestea trebuie puse în legătură și cu varianta oltenească bătârn, care, ca și cele trei forme balcanice, derivă dintr-o formă veche, comună, *betărn, apropiată de cea latinească inițială, veteranus, și, mai ales, de cea populară – vetranus – din care au și evoluat.

Trecând la repartiția spațială a formelor onomastice prezente azi în lume, nu vom insista pe răspândirea geografică la nivelul statelor lumii deoarece în multe țări în care apar forme identice cu cele românești este vorba doar de o coincidență pur formală, sensul termenilor de la care pornesc aceste antroponime fiind diferit. Acest lucru se întâmplă mai ales în cazul antroponimelor derivate de la moș, în cazul lui bătrân asemenea situații apărând mai rar.

Astfel, la nivelul regiunilor carpato-balcanice, se consemnează peste 23 de mii de purtători ai unor asemenea nume. Pe țări, cei mai mulți purtători se consemnează în România – 37,61%, Ucraina – 18,31%, R. Moldova – 11,81%, Turcia – 9,52%, Polonia – 8,65%, Ungaria – 3,19%, Serbia – 2,16%, Bulgaria – 1,92%, Grecia – 1,82%, Cehia – 1,44%, Albania – 0,81%, Bielorusia – 0,67%.

Chiar dacă, în nord-vestul Turciei de azi, inclusiv la sud de Marea Marmara, a existat, în antichitate, un contingent însemnat de traco-frigieni și, după 1920, o parte din meglenoromânii din Nânta (nordul Greciei), fiind musulmani, au optat să emigreze, nu în România, ci în Turcia, ne îndoim că multe din formele consemnate în această țară au aceeași semnificație cu cele din restul spațiului carpato-balcanic. În schimb, faptul că ponderile antroponimelor derivate de la moș sunt însemnate în jumătate din țările spațiului carpato-balcanic confirmă atât vechimea termenului, cât și vechimea prezenței în aceste zone a elementului traco-dacic, romanizat, care a transmis comunităților majoritare azi asemenea forme, păstrate în onomastică.

La nivelul strict al regiunilor din spațiul românesc, ponderile pe ansamblul spațiului carpato-balcanic se distribuie astfel: Basarabia – 8,92%, Moldova – 7,81%, Muntenia – 7,17%, Ardeal – 5,57%, Crișana – 5,11%, București-Ilfov – 3,25%, Banat- 2,12%. Dintre celelalte unități administrative din spațiul carpato-balcanic se evidențiază cu ponderi notabile Istanbul – 1,8% (Turcia), Attiki – 0,94% (Grecia), Shqiperija – 0,81 (Albania), Severna Makedonija – 0,5%, (R. Macedonia de Nord), Yugozapaden – 0,51%, Yuzhen tsentralen – 0,48% (Bulgaria), Vojvodina – 0,78%, Juzna i Istocna Srbija, Sumadija i Zapadna Srbija – 0,5% fiecare (Serbia), Közép-Magyarország – 1,11%, Észak-Alföld – 1,03% (Ungaria), Cernăuți – 1,49%, Odes’ka oblast’ – 1,47%, Donec’ka oblast’ – 1,34%, Kirovhrads’ka oblast’ – 1,27%, Cerkas’ka oblast’ – 1,1%, Dnipropetrovska oblast’ – 1,03%, Ismail – 0,98%, Poltavs’ka oblast’ – 0,97%, Kyiv – 0,96%, Cernihivs’ka oblast’ – 0,94%, Zakarpats’ka oblast’ – 0,79%, Ivano-Frankivs’ka oblast’ – 0,61%, Luhans’ka oblast’ – 0,56%, Krym (Respublika) – 0,54%, Vinnyc’ka oblast’, Zaporizzs’ka oblast’ – 0,52% fiecare, L’vivska oblast’ – 0,48%, Chersons’ka oblast’ – 0,45%, Charkivs’ka oblast’ – 0,43% (Ucraina), Slaskie – 3,31%, Wielkopolskie – 1,4%, Malopolskie – 0,87%, Dolnoslaskie – 0,78%, Opolskie – 0,48% (Polonia), Moravskoslezko – 0,58% (Cehia) și altele.

După cum se observă, în afara faptului că toate regiunile spațiului românesc – inclusiv Secuimea (România) și Găgăuzia și Transnistria (R. Moldova) au mai mult de 100 de purtători ai unor asemenea nume (adică, peste 0,43%), asemenea ponderi se regăsesc în zeci de alte unități administrative carpato-balcanice, atât la sud, cât și la nord de Dunăre. Prezența, între acestea a unor regiuni din vestul Bulgariei și din partea balcanică a Serbiei par să confirme bănuiala noastră că moesi și Moesia ar putea avea legătură, ca semnificație, cu românescul moș…

(va urma)