După intervenția de zilele trecute a lui Herr Praesident, s-au „bășicat” vecinii de la Apus… Nu am treabă cu ce a spus, nici cu tonul folosit de „locatarul” de la Cotroceni, dar, dacă tot au adus maghiarii vorba despre asta, să venim cu argumente care să arate cine, dintre români și maghiari – sau, în general, dintre europeni și maghiari – „suferă”, de circa un secol, de „mania persecuției”…

Acum un an eram cu studenții, în practică la Budapesta (dacă nu venea covidul, și acum aș fi fost tot acolo! 🙂 ): în Piața Eroilor, o mână de oameni, cu pancarte, hărți – în maghiară și engleză – se văitau că ce rău le-a făcut lor Trianonul!… Am și niște poze cu ei… În plus, de 100 de ani, au rămas „încremeniți” în (i)logica lui „Nem, nem, soha!” = „Nu, nu, niciodată!” – cu înțelesul că ei nu vor accepta niciodată „diktatul” de la Trianon!…

În semn de „protest”, ministrul maghiar care a semnat Tratatul de la Trianon, după semnare, și-a dat demisia!…

Sper să nu mă-nșel, dar, în ultimul secol, în Europa, ei au rămas singurii cu idei revanșarde, revizioniste! Germania a „visat” la „drang nach Osten”, până în 1945, a (re)ocupat Alsacia și Lorena (1940-45), apoi, s-a reconciliat, și cu Franța, și cu Polonia și nu am mai auzit să mai revendice nici regiunea sudetă din Cehia… Austria a visat o vreme la Sud-Tirol (Trentino), dar, după ce italienii au acordat drepturi minorității germanofone de acolo, nu mai sunt probleme!… Grecii au visat la Constantinopol, orașele de pe coastele egeene și pontice ale Turciei, dar, după 1922, ciomăgiți de Ataturk, s-au liniștit (a mai rămas problema Ciprului, dar, zic eu, se va rezolva și asta!)… Bulgarii voiau să recupereze Pirotul de la sârbi: acum nu cred că mai vor asta, cum, după 1940, s-a lămurit treaba și cu Cadrilaterul: e la ei, iar noi îl „reocupăm” în fiecare vară, ca turiști 🙂 … S-a lămurit, după Vinerea Mare și problema Irlandei de Nord (e posibil ca, după Brexit, nord-irlandezii, inclusiv cei pro-Londra, să vrea revenirea în UE prin Unirea cu Irlanda 🙂 ) Francezii, cam scrâșnind din dinți, au dat ceva autonomie corsicanilor, deci s-a mai „dezamorsat” (mult) din tensiunea pro-italiană a insularilor… Spania a reglat conturile cu bascii, cu galicienii, mai rămân catalanii mai recalcitranți, dar se vor liniști și ei (e interesant că, în Catalunya, există un nucleu important de catalani pro-Spania și nu e deloc mic – știu ce spun că am fost recent pe-acolo!…)…

Deci, mai rămân ungurii, care, cu „Nem, nem, soha!” vor să recupereze Burgenlandul de la Austria, sudul Slovaciei (de la slovaci), Transcarpatia (de la Ucraina), Ardealul (de la noi), Vojvodina (de la sârbi), toată Croația (a fost „regat autonom” în Ungaria Mare), inclusiv Fiume (azi Rijeka, tot la croați) și o bucățică din nordul Sloveniei! A, era să uit: o bucată din Ungaria Mare a ajuns la polonezi, după 1918 (în Munții Tatra): bănuiesc că o vor și pe aia! Ca să nu mai zic de Bosnia-Herțegovina, cu regim de „condominium” până în 1918, împărțit cu austriecii!… Ce țară din Europa, sau chiar din lume, vrea câte ceva de la TOȚI VECINII???

Era să-i „uit” pe ruși și pe turci… Doar că, atât prin teritoriu, cât, mai ales prin mentalitate și practici, nici Rusia nici Turcia nu prea sunt în Europa, ci, mai degrabă, în Asia, având mai multe în comun cu China sau/și cu dictaturile din Orientul Apropiat și Mijlociu – Siria, Iran, Arabia Saudită, plus Pakistan, Afganistan, Kazahstan, Kârgâzstan, Azerbaidjan… Așa cum Islamul nu se (prea) „împacă” cu democrația, drepturile omului și libertățile cetățenești (surpriza plăcută, aici e Marocul, dar și el ocupă, de peste 40 de ani, Sahara Occidentală…), tot așa și sărăcia și lipsa de educație și a unui nivel de trai decent pentru o bună parte a rușilor (și sub țari, și în comunism, și după 1989!) nu au nimic în comun cu valorile occidentale (din Europa, America de Nord Anglo-Saxonă, Japonia, Noua Zeelandă, Australia și chiar India!).
Ataturk a încercat să „împace” otomanismul (definit ca otomano-turcism – turca a fost modernizată, s-a trecut la alfabetul latin..) și Islamul (separat de stat) cu democrația (deși, multă lume uită că, din 1920, până prin 1955, în Turcia a fost la putere un partid unic, iar ulterior, atunci când democrația o lua razna, până prin 2000, intervenea armata turcă, prin lovituri de stat!), dar, odată cu Erdogan s-a „ales praful” de visul lui Ataturk… Iar la ruși – de peste trei secole e aceeași poveste: își mint vecinii de-ngheață apele: români, polonezi, baltici, finlandezi, balcanici, ucraineni, mai nou – și pe vest-europeni și nord-americani, doar-doar se va realiza, odată și-odată „visul lui Petru cel Mare” – o Rusie de la Pacific (Vladivostok) la Atlantic (Lisabona/Bordeaux/Le Havre). Ferească Dumnezeu!

În plus, poate că nu e o întâmplare faptul că, prin intervenția lor și refuzul de a negocia, concret, nu cu „abureli”, soluții viabile – exact turcii (în Cipru) și rușii (în R. Moldova, Ucraina, Georgia) au creat pseudo-state, nerecunoscute de ani de zile de comunitatea internațională!

Apropos de deznaționalizare: țipă ungurii, prin articolele și studiile lor, că am „românizat” orașele din Ardeal și Banat, în ultima sută de ani, ceea ce, în bună măsură, e adevărat. Omit însă faptul că acest proces a fost unul natural, aproape deloc impus (exceptând unele măsuri ale lui Ceaușescu, de după 1980, de a acorda, prin repartiție guvernamentală, unele posturi – în administrație, miliție, sănătate, învățământ, cultură, unor români, inclusiv în Secuime) și fără a avea „în spate” un aparat deznaționalizator cum a avut Ungaria dualistă în anii 1867-1918. Dacă, până după 1989, românii au avut o natalitate mai mare decât a maghiarilor și, frecvent, în jurul orașelor cu importante comunități maghiare din Transilvania, se găseau sate cu majorități românești, când urbanizarea a devenit un fenomen de masă – timid, din perioada interbelică și, masiv, în cea comunistă (mai ales după 1960), mulți locuitori ai satelor au migrat spre orașe, inclusiv spre cele ardelene, bănățene… De fapt, am publicat, aici, acum aproape trei ani, inclusiv în engleză, un material despre reprezentarea minorităților în Ungaria (înainte de 1918), versus România (după 1918)… Și, fiindcă veni vorba, nu doar ungurii ne „acuză” de „românizare”: am tot dat pe net peste articole, adesea scrise de evrei originari din Bucovina, care vorbeau despre „Romanianization of Bukovina” în perioada interbelică, dar n-au suflat o vorbuliță despre deznaționalizarea satelor de la nord de Prut din aceeași Bucovină, în perioada austriacă (1785-1918)!…

Iată niște exemple care arată cum a funcționat, în jumătate de deceniu de dualism „malaxorul” asimilării minorităților, prin maghiarizare:
– dacă pe la 1870 mai existau, peste munți, orașe care aveau majorități românești – Făgăraș, Arad… – , în 1910 nu mai era nici unul!
– pe vremea dualismului nu s-a recenzat etnia, ci doar limba: în plus, evreii, care erau, dintotdeauna, mozaici, apar la maghiar(ofon)i, putând fi recuperați, ca etnie idiș, doar după confesiune (inventarierea cetățenilor doar după limba vorbită era un alt mijloc de a crește ponderea maghiarofonilor); în școlile de stat din Ungaria dualistă NU se preda nimic în limbile minorităților (deci, nici în română): azi, în România, maghiara este folosită, nu numai în unitățile de învățământ de stat (de la grădiniță, până în Universități), ci și în administrație (ședințele Consiliilor Locale în localitățile cu majorități maghiare se desfășoară în maghiară, cu traducere simultană pentru consilierii români!) și justiție (la procese există interpret/traducere în maghiară, iar sentința se comunică și în această limbă) și chiar în mass-media (există, la TVR, emisiuni în limba maghiară, prezente în program, cu excepția intervalului 1980-89, încă din perioada comunistă)!
– nu puteai ocupa posturi în orașe fără a cunoaște și a utiliza în viața publică limba maghiară;
– chiar și după Trianon, din cei vreo 9 milioane de locuitori, peste 1 milion erau minoritari în Ungaria: câteva sute de mii de germani, vreo 200-250 de mii de români, alte câteva mii de slavi (slovaci, cehi, sârbi, croați, ruteni…), plus evreii (tot câteva sute de mii), țigani… Astăzi, exceptându-i pe țigani – cu o natalitate mare – care reprezintă vreo 4-5 % din cei aproape 10 milioane de locuitori (erau, până după 2000, peste 10 milioane, dar a scăzut populația și la ei…), mai sunt câteva mii de germani, slovaci, români, sârbi, ucraineni… Românii au scăzut de 10 ori într-o sută de ani! Dacă le făceam și noi asta lor, ar fi fost un scandal monstru! Astfel, la 1930, ungurii erau cam 9% din populația României (între granițele de acum), azi au cam 6%, scăzând (pentru că au, de peste un secol, o natalitate scăzută) de la peste 1,4 milioane la 1,2 milioane (deci, ei sunt la 85% din cât erau acum un secol, românii din Ungaria – la 10%! – comparați singuri!
– de bine ce au fost și maghiarofoni și maghiarofili, evreii din Ungaria au fost, într-o majoritate covârșitoare (inclusiv cei din nordul Ardealului) deportați la Auschwitz! Se (cam) feresc și azi să zică, direct, că ungurii i-au deportat (vedeți, prin comparație cât aruncă în români cu lături, inclusiv azi!);

Dovezi ale maghiarizării, care, la vecinii noștri de la Apus este „obicei” vechi, multisecular: familii voievodale, cneziale, boierești, la origine românești, care – ca să-și păstreze rangul de nobili -, au trecut la catolicism: Drag (Maramureș) a devenit Dragfi, Cândea (Hațeg) a devenit Kendeffy, Mailat (Făgăraș) a devenit Majlath… Ca să nu mai zicem de regi, guvernatori ai Ungariei, de origine română: Szent Istvan/Sfântul Ștefan (care i-a creștinat la anul 1000) era român pe jumătate (după mamă) și îl chema, înainte de a accepta sprijinul financiar al Romei, Vajk/Voicu! Iancu de Hunedoara, cneaz român, a fost guvernator al Ungariei, iar Matia/Matei Corvin (fiul său, născut la Cluj) e considerat, până azi, cel mai mare rege al lor!… În „buricul” Secuimii, la Csikszereda/Miercurea-Ciuc, patinoarul poartă numele Vakar Lajos
Și niște exemple de „unguri verzi”, mai spre zilele noastre: șeful Uniunii Mondiale a Ungurilor prin anii 1990 era Patrubany Miklos; un parlamentar UDMR de Covasna, din primii ani post-decembriști se numea Kozsokar Gabor; șeful „PRM-ului” maghiar – Jobbik – Vona Gabor (unde Vona este forma maghiarizată a numelui românesc Oană)!

qed!