Cu oarece întârziere (și cu scuzele de rigoare pentru aceasta), vom vorbi astăzi despre răspândirea numelui Pantelimon, sfânt ocrotitor al medicilor și bolnavilor, prăznuit pe 26 iulie.

Vechimea numelui – a apărut în secolul al III-lea – când se naște, la Nicomedia, în Asia Mică, sfântul omonim (numit, inițial, Pantaleon) – dar și importanța sa au făcut ca acesta să cunoască o mulțime de variante și derivate, după cum explică, în Dicționar onomastic românesc, p. 126-127, N. A. Constantinescu.

Astfel, de la patronimul Pantelimon, notat și Panteleimon, au rezultat forme ca Panteleiu (amintit în Moldova, în veacul al XVI-lea), Pentelei (notat, prima dată, în Moldova, în 1600), Pântelei (atestat în 1655), Panteleț (consemnat în veacul al XVI-lea), Antilie (prezent, în sudul țării, în veacul al XVII-lea), Pintilie (frecvent în Moldova și în Maramureș), etc.

Formele ipocoristice Pante, Pănte, Pânte, Pinte au generat patronime prezente în tot spațiul românesc: Panta (în Muntenia și Oltenia), Pante/Pantea (în Moldova, Ardeal), Panteș (în Oltenia), Pantia (în Ardeal), Pantoc (în Oltenia) și altele. Păntea apare în Moldova, Păntel – în Muntenia, iar Pânte – în Oltenia, în vreme ce, în Maramureș sunt consemnate formele Pente, Pantea. Am mai notat formele Pinte (frecvent în Maramureș), Pintea (atestat de multe ori în Ardeal), Pintescu (în Moldova), Pintoi (în Ardeal) sau Pintie (în Moldova).

N. A. Constantinescu consideră că formele Pancu, Pancoi, Panca, Pănciu, Panciova, etc. derivă tot de la Pantelimon, deși există și opinia că ar fi derivate, pe „teren lingvistic” (neo)slav, de la Ștefan/Stepan, prin formele Stepanco/Stepancio…

Apar și derivate rezultate din evoluția părții a doua a numelui – (Pan-)Telimon: Teleman, Teliman, Tileman. Dintr-un Telemon au rezultat și ipocoristicele Tell, Telul, Teloe, Tele, Telescul, Teli, ș.a.m.d., prezente în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Ardeal…

Numeroase sunt, apoi, derivatele din forma Pandeleimon: Pandelimon, Pandele, Pandalia, Pandia, Pandu, Păndic, Pandușca, Pande, Pandi – prezent, și în trecut și azi, în Oltenia, Moldova, Muntenia, Ardeal și la aromânii fărșeroți.

Mai adăugăm și formele derivate de la radicalul Mon – pentru care este greu de lămurit dacă au evoluat din Pantelimon, sau de la numele Simon, Solomon, Filimon, Paramon, Timon: Mon, Monu, Monea, Mone, Monescu și altele.

Din formele antroponimice amintite au rezultat, frecvent, și toponime: Panteleești, Pânteleești, Penteleu, Antelești, Pentenoaica, Pâncota, Păncăuți, Panciu, Păncești, Panciova, Teleasca, Telești, Telea, Teliu, Telița, Teliuc și altele, atestate în Moldova, Muntenia, Oltenia, Ardeal, Crișana, Banat, Dobrogea, Basarabia, dar și în regiuni locuite de români din Balcani.

De-altfel, numele este prezent, și azi, în ierarhia statelor din spațiul carpato-balcanic, pe locuri importante. Astfel, în Cipru – Panteli/Pantelides (locul 33), Serbia – Pantelić/Pantić (locul 40), Muntenegru – Pantović (locul 133), poate și Ucraina – Panchenko (locul 58), diversele variante ale numelui se află în top (dacă, în ultima țară menționată, nu este vorba de un derivat de la Stepan).

Și în spațiul românesc actual, numele este între primele 100, de pildă în Țara Oltului (locul 83), unde am notat formele: Pantelimon/Pantelemon/Panteleimon/Pantilimon/Pandel/Pandea/Pantalon/Panta/Pante/Pantea/Pantilă/Pantili/Pantiş/Pintilie/Pintilei/Pintilii/Pântea/Pîntea/Pintea/Pancu/Pâncu/Pîncu/Pîncoschi/Pincoschi/Telea/Teleucă/Pintea-Ion . Aici apar, de fapt, și derivatele de la patronimul Mon (locul 99), care are, ca forme, Mon/Mone/Monea/Monar/Monariu. Ca și în restul spațiului românesc, în Țara Oltului, primele mențiuni au apărut în Evul Mediu (mai exact, în secolul al XVII-lea): Pintie, Panciuc, Telia.