De ziua Schimbării la Față a Domnului Nostru Iisus Hristos, locuitorii din zonă participă la Sărbătoarea Muntelui, așa cum este denumit acest moment festiv, dedicat, în fiecare an, Ceahlăului. Prilej pentru noi de a enumera, pe scurt, argumentele în favoarea ideii că Muntele Sfânt al traco-dacilor, Kogaionon-ul este Ceahlăul.

În primul rând, vechii greci numeau fluviul Istros, (Dunărea), pe cursul său inferior, în aval de Galați, „fluviul sfânt al tracilor”. Aceasta, deoarece, în aval de actualul oraș dunărean, se vărsa Siretul, denumit Hierasus = „sfântul”.

Siretul primea (și primește și azi), apele râului Bistrița, care erau sfințite prin trecerea sa prin vecinătatea Ceahlăului, dar și prin apele de pe versanții muntelui ce se vărsau (și se varsă și acum) în râul amintit. Nu întâmplător, singura fortificație dacică al cărei nume a rămas aproape neschimbat, vechea Petrodava, numită, în Evul Mediu, Piatra lui Crăciun, mai târziu Piatra (iar, după Unirea Principatelor, Piatra-Neamț, spre a fi deosebită de alte localități omonime), se afla pe cursul aceleiași Bistrițe, fiind cea mai importantă fortificație a carpilor, traco-dacii liberi din Moldova, al căror nume s-a păstrat în antroponimul Carp, localizat continuu, din Evul Mediu, tot în Moldova.

O pledoarie logică pentru localizarea Kogaionon-ului în nord-estul Regatului dac este legată de amenințarea politico-militară ce plana asupra țării, și care venea dinspre sud-vest – Imperiul roman. Unul dintre cei mai înalți munți din Carpați era/este Ceahlăul. Nu era indicat ca, în cazul căderii Capitalei (Sarmizegetusa Regia) și a căpeteniilor politico-militare, să fie prins și liderul religios al dacilor.

Este posibil ca, de la anticul Kogaion(on) să se fi ajuns, prin evoluție fonetică, la patronimul Ghedeon. Numele este prezent pe versantul estic al Ceahlăului, în toponimele Bâtca lui Ghedeon și Izvorul lui Ghedeon (pârâu care curge de sub Bâtca lui Ghedeon), ultimul fiind numit, spre vărsarea în Lacul Bicaz, Izvorul Muntelui (= „Izvorul Muntelui Sfânt”).

Convertirea, prin romanizare, a traco-dacilor la creștinism (inclusiv a carpilor, care, din 318 d. Hr. nu mai atacă Imperiul roman!) a făcut ca vechiul Munte Sfânt al traco-dacilor să devină Munte Sfânt al românilor. Așa se explică mulțimea de toponime cu caracter religios creștin: Toaca, Panaghia, Pârâul Schit, Poiana Maicilor, Poiana Călugărilor, Schit (sat redenumit de comuniști Ceahlău) și altele*.

Probabil, așa se explică și acest fenomen – piramida spațială – vizibil, pe 6 august, pe Muntele Ceahlău.

Mai multe se pot afla și aici, despre cultul lui Zalmoxis.

 

* Toate aceste aspecte sunt amintite în articolul publicat aici.