În fatidicul an 1940, în această zi, dictatorii Hitler și Mussolini au patronat așa-zisul „acord” – în realitate, un diktat! – la Viena. În urma acestuia, România ceda Ungariei partea de nord a Transilvaniei. Acest teritoriu, parte a României Mari după primul război mondial, a fost reintegrată în teritoriul țării în toamna anului 1944, actuala frontieră vestică a României fiind recunoscută, din nou, prin Tratatul de Pace de la Paris (1947).
Răspândirea geografică a numelui Alexandru Joi, aug. 30 2018
Centenar 2018 and Cultură and Geografie istorică and Onomastică and Opinii and Turism Centenar 2018, Cultură, Geografie istorică, Onomastică, Opinii, Turism 10:23
Astăzi, cu ocazia sărbătorii sfântului Alexandru, vom vorbi puțin despre vechimea și repartiția geografică a acestui patronim în spațiul carpato-balcanic.
Astfel, patronimul, atestat istoric chiar dinaintea erei creștine – cel mai cunoscut exemplu fiind Alexandru Macedon, creatorul și conducătorul Imperiului macedonean (în a doua parte a secolului IV î. Hr.), este amintit din primele secole după Iisus Hristos, fiind înregistrat în formele Alexander sau Alexandrus. Prima mențiune datează din anul 314, când își începe activitatea în scaunul arhiepiscopal de la Byzantion (viitorul Constantinopolis), un prelat Alexander. Apoi, sunt amintiți, tot în secolul al IV-lea, un episcop cu același nume la Salonic, încă unul – în Rodopi și altul – în Tesalia. Din secolele V-VI, datează alte mențiuni în diverse arii de pe teritoriul actualelor state Turcia, Grecia și România (o mențiune a unui Alexander, ca episcop al Tomisului, în anii 449-452).
Pentru veacurile VII-X există mai puține atestări: un Alexander – în sud-estul Bulgariei, și câte un Alexandrus – în partea asiatică a Turciei (unul în veacul al VII-lea, celălalt – în secolul următor).
Pentru intervalul cuprins între secolele XI-XV există înregistrări ale acestui antroponim și la nord de Dunăre, cele mai frecvente apărând în Moldova, unde numele se situa pe poziția a șaptea, dar și în Ardeal, unde este consemnat, în Țara Oltului, pe locul 17 în ierarhia acestei perioade.
Alte mențiuni apar și în secolele XVI-XVIII, din nou – în Moldova, apoi – în Oltenia, dar și în partea asiatică a Turciei.
În prezent, numele este atestat, frecvent, în România – variantele Alexandru/Alexandrescu/Sandu (locul 13), în Bulgaria – formele Aleksandrov/Aleksandrova/Alexandrov/Alexandrova (locul 24 în ierarhia națională actuală) și în Cipru – Alexandrou (locul 27).