Scriu acest material, oarecum, sub „presiunea timpului” și, tocmai de aceea, așa cum precizează Cristea Sandu Timoc, în Cuvântul înainte al cărții sale Vlahii sunt români (1997), „ar putea fi unele scăpări, pentru care cerem scuze cititorilor”. Apariția acestui text este și o consecință, indirectă[1], a unei excelente manifestări culturale, desfășurate la Iași, în acest sfârșit de săptămână.

În urmă cu aproape două decenii (1998), într-una din multele și îndelungile discuții din cadrul unor tabere școlare tematice, desfășurate la Ciric sau la Muncel, românul Pătru Iancu Timoceanu, din Bor (oraș din partea sârbească a Timocului), mi-a precizat că, în vremurile trecute, în transhumanța lor, ciobanii cu turmele de oi din Carpații timoceni se coborau spre locurile de iernat, spre finele lui octombrie, trecând, spre sudul Banatului prin vadul de la Sâmedru (sârbizat – Smederevo), spre a ajunge în Bacea, ținutul bacilor, situat între Dunăre și Tisa. Ținutul respectiv este împărțit, astăzi, între Ungaria (partea nordică – peste care se suprapune, parțial, comitatul numit Bács-Kiskun) și Serbia (partea sudică, ce formează, sub numele Bačka, sectorul vestic al provinciei Vojvodina)[2].

Informația a rămas, ulterior, în stand-by, până prin 2003-2006, când am inițiat o documentare (întâi pe site-ul companiei ungare de telefonie fixă – http://www.telefonkonyv.hu, apoi – pe cel al companiei similare din Serbia – http://www.belestrane.988info.rs/site/), completată, ulterior (până în 2010), cu informații cuprinse în site-urile altor companii de telefonie (fixă și/sau mobilă) din alte țări din spațiul carpato-balcanic, pe baza cărora am putut reconstitui, secvențial, aria de distribuție spațială a purtătorilor unor nume ce atestă migrația dinspre Bacea a strămoșilor celor ce poartă asemenea nume. Astfel de nume se regăsesc, atât în forme nerotacizate – Băcean(u) sau Bățean(u) – acestea fiind influențate, în bună măsură, de modificarea fonetică, la aromâni, a lui ce/ci, în țe/ți, fie în cele afectate de rotacizarea lui n intervocalic – Băcear(u) sau Bățear(u). Distribuția spațială a acestor nume este evidențiată în hărțile de mai jos.

Bac(z)eanu-Bac(z)earu-total coef ok

Bac(z)eanu-total coef ok

Bac(z)earu-total coef ok

Baceanu-total coef ok

Distribuţia spaţială a patronimului Băcean scoate în evidenţă prezenţa urmaşilor emigraţilor din Bacea în special în vecinătatea acestui ţinut al bacilor: Croaţia, Serbia, România, Ungaria, cu unele prelungiri spre nord şi est, înspre Ucraina, R. Belarus şi R. Moldova.

Varianta sa rotacizată, Băcear, cunoaşte o distribuţie asemănătoare, în primul rând în vecinătatea Bacei – Ungaria, Croaţia, Serbia, România, Slovacia (suprapusă peste aria unde se regăseau odinioară românii vestici, rotacizanţi, din nou cu prelungiri spre părţile estice ale României, spre Ucraina sau R. Belarus.

Bacearu-total coef ok

Băţean, variantă influenţată de fonetismul grecesc, scoate în evidenţă o concentrare mult peste medie în nordul Greciei şi în Muntenegru, arie influenţată de aceeaşi modificare fonetică, probabil din vremea dominaţiei medievale bizantine asupra zonei, dar şi în Serbia, Bosnia-Herţegovina şi Croaţia, unde fonetismul se poate datora aceleiaşi cauze sau este rezultatul erorilor de transmitere ale funcţionarilor imperiali ai Curţii vieneze. O explicaţie asemănătoare credem că are şi prezenţa acestei variante în Ucraina – mai ales în partea sa vestică, fost teritoriu aflat sub stăpânire austriacă – de unde purtătorii numelui vor fi emigrat spre estul şi sudul ţării, dar şi spre R. Belarus.

Bateanu-total coef ok

În fine, ultima variantă a numelui, Băţear, concentrată doar la nivelul Greciei, este o vie ilustrare a afirmaţiilor bizantine (G. Murnu, 2003), potrivit căreia strămoşii aromânilor ar fi venit, undeva înaintea sfârşitului primului mileniu al erei creştine dinspre nord. Ştim, inclusiv pe baza onomasticii, că nu toţi aromânii şi meglenoromânii de astăzi sunt urmaşii unor imigranţi dinspre Dunăre (Gh. Ivănescu, 2000), dar şi de unde anume, mai exact, au venit strămoşii lor. Este vorba despre zona Bacei, de unde, ca băceni, au decis să plece spre sud, probabil, cel mai târziu, imediat după aşezarea maghiarilor în Panonia (fapt argumentat de absenţa oricărui cuvânt unguresc la românii sud-dunăreni). Cum zona era afectată de rotacism în acea perioadă, în paralel cu forma Băceanu, circula şi Băcearu, aceasta, utilizată de emigranţii panonici fiind modificată sub influenţă elenă în cea actuală.

Batearu-total coef ok

Pe aceste baze am presupus că vechimea ca toponim a numelui Bacea ar putea coborî spre sau chiar înainte de anul 1000 al erei creștine. O asemenea constatare asigura acestui choronim o vârstă ce îl plasa printre cele mai vechi regionime din spațiul carpato-balcanic și (sigur) printre cele create de strămoșii noștri.

Între timp, activitatea de documentare a continuat. Ne-a atras atenția, recent, un citat preluat de Nicolae Iorga (1937), după Procopius din Caesarea: in Bacensi est civitate. O așezare, numită Bassiana, este menționată, pentru secolele V-VII, și de surse mai vechi (Iordanes, Getica 53, Geogr. Ravennat, Cosmographia, p. 214, 16). Așezarea era localizată între Dunăre și Sava, la sud de Bacea, în actualul Srem, parte a Vojvodinei sârbești. Nicolae Iorga se întreabă (Histoire des Roumains, vol. II, p. 278) dacă de la această mențiune derivă denumirea slavă Bačka. Această mărturie confirmă prezența unor băceni la finalul antichității în zona regiunii numite Bacea și faptul că termenul, probabil de origine traco-dacică, fusese păstrat și era utilizat de localnicii romanizați, dintre care, măcar o parte erau, și atunci, păstori.

Astfel, izvoarele documentare citate, care pomenesc o fortificație cu numele Bassiana (scrierile lui (Iordanes, Geograful Ravennat) sau menționând că „in Bacensi est civitate” (Procopius din Caesarea) plasează vechimea toponimului cu cel puțin patru secole înainte de anul 1000, undeva prin veacul al VI-lea. Așezarea fortificată Bassiana se găsea în hotarul localității actuale Donji Petrovci (Vojvodina, Serbia). Sensul celor două forme ale numelui – Bassiana/(in) Bacensi (est civitate) – se completează reciproc. Cum limba latină (și cea greacă) nu avea(u) fonemul ș acesta a fost transcris prin ss. Probabil și un posibil ă (prezent în limba traco-dacilor, dar nu și în latină) a fost redat prin a. Am avea, astfel, o primă formă latină (Bassiana), care ar reproduce pronunția locală *Bășeana/*Bășiana, în vreme ce a doua expresie (in Bacensi est civitate) s-ar traduce prin „în (ținutul) Băcenilor este cetate/fortificație”. O cetate a Băcenilor, numită chiar *Băciana/*Băceana (după graiul local, probabil *Bășiana/*Bășeana nu ar fi o surpriză, deoarece locuitorii din Bacea (situată puțin mai la nord) puteau traversa zona în transhumanța lor spre/dinspre Carpații timoceni (și în secolele V-VII, când, o mare parte din timp, sudul Banatului nu se găsea sub autoritatea Imperiului, acest drum putea constitui o alternativă la cel ce trecea la nord de Dunăre, prin vadul de la Sâmedru/Smederevo de mai târziu) și aceștia vor fi fost chiar fondatorii localității. În fine, și alternanța fonetică *Băciana/*Bășiana are o explicație, probabilă, chiar posibilă. Respectivii păstori, traco-daco-romani, știau că pronunția „corectă”, „literară” era cea cu ci/ce (*Băciana/*Băceana), dar foloseau, frecvent, un fonetism local, „popular”, cu și/șe (*Bășiana/*Băciana), fonetism păstrat, în apropiere, până în zilele noastre, în Banatul actual, fie în expresii de tipul „șie să fac” – prezentă în folclor (în locul literarului „ce să fac”), fie în toponimie: un toponim, probabil slav la origine, diminutiv al lui reka (= râu la slavi), a devenit Recița, dar, în nomenclatura locală (inclusiv în cea oficială) s-a impus forma populară – Reșița (pronunțat, adesea, Rieșița). Pronunția cu șe/și în loc de ce/ci  se regăsește, de fapt, și la românii timoceni, care mergeau cu oile la iernat în Bacea și aceștia mai știu acest lucru, după spusele lui Pătru Iancu Timoceanu (1998) din Bor (în versuri din diferite cântece populare timocene: vesălia când să fașie, izvoriel cu apă rieșe, șie mi-a fost mai drag pră lumie, etc.).

Pe de altă parte, dacă Bassiana se transcrie nu *Bășiana, ci *Bășeana, ar trebui reconsiderată opinia potrivit căreia sufixul de singular -ean (și pluralul -eni/-ani) ar fi slave, aceste forme putând fi autohtone, traco-daco-romane, forma *Bășiana putând fi o pronunție locală (de singular feminin) a unei *Bășeana, așa cum, până astăzi, ardelenii pronunță Ardial, în loc de Ardeal sau tot ei (dar și aromânii) spun valia, nu valea. În fine, Procopius din Caesarea, ori face o măruntă confuzie între Bacea de la nord de Dunăre și Bassiana ca fiind în (ținutul) Băcenilor, ori exprimarea sa vorbește de o cetate a Băcenilor (Bacensis), originari din Bacea, numită Bassiana. În sprijinul importanței activităților pastorale ale băcenilor în Srem (dar și în zonele învecinate – Slavonia, Bacea, Banat, Timoc etc.) stau și mărturiile antroponimice (concentrarea aici a multor patronime derivate de la Băcean/Băcear – originar din Bacea) și toponimice (cu trimitere la numeroase stâne, sălașe și hodăi ale acestor păstori). Aceste nuclee pastorale s-au păstrat până pe la începutul secolului trecut, așa cum o confirma și harta topografică austriacă, pe baza acesteia fiind realizată reprezentarea cartografică de mai jos, cu toponimele referitoare la activitățile pastorale. De asemenea, prezența elementului românesc în Bacea (este drept, din ce în ce mai modest ca număr și pondere) este confirmată până astăzi[3].

Toponime pastorit ok.ai

Aceste elemente, corelate, ar face din Bacea cel mai vechi nume de regiune locuită de strămoșii noștri (și denumită chiar de ei) cu o vechime de chiar 2000 de ani. Astfel, confom site-ului http://imperium.ahlfeldt.se/places/13848.html, accesat la 28 octombrie 2015, localitatea Bassiana apare atestată între anii 30 î. Hr. și 640 d. Hr., însă nu știm dacă, anterior secolelor VI-VII a purtat același nume. Ținând cont, însă, de faptul că romanii (din necesități practice, în primul rând) au utilizat neschimbate, secole la rând, aceleași toponime, credem că toponimul în cauză datează de peste două milenii, mai exact din perioada de început a administrației romane în Moesia. Dacă Bassiana era o formă locală a unui *Băciana, acesta ar fi prima confirmare a unui termen traco-dacic – baci (I. I. Russu, Etnogeneza românilor, 1981, p. 253-254) – cu ajutorul onomasticii.

Note:

[1] Păstrarea în toponimia administrativă a celor două țări a acestor nume este o confirmare a preluării și adaptării numelui, românesc la origine, al ținutului tiso-dunărean, Bacea.

[2] În discuțiile din cadrul manifestării (și mai ales din preajma ei) a reieșit ideea că românii nu au fost (mai) deloc creatori de „structuri supra-teritoriale”, fapt reflectat de cvazi-absența unor choronime/regionime create de ei înșiși. Deși ideea rămâne (o bună parte dintre aceste choronime fiind la origine creații ne-românești, iar cele românești, acolo unde apar, sunt creații recente: Crișana, Transnistria), ea nu poate fi nici absolutizată și nici măcar exagerată: unele asemenea nume sunt creații românești la „bază” – Maramureș – choronim ce a definit, inițial, o țară românească, la fel ca și Moldova, Basarabia – „extins” de ocupantul rus, în 1812, de la numele dat, de pe la 1350, sudului teritoriului pruto-nistrean (Bugeacul), eliberat de tătari sub conducerea dinastiei muntene a Basarabilor, sau pleacă de la termeni geografici populari românești – Bucovina, derivat de la cuvântul local nord-moldovenesc bucovină, cu sensul de „loc cu fagi, făget”, poate chiar și Muntenia – nume sub care moldovenii au cunoscut, de la începuturile sale, viitorul voievodat sud-carpatic dezvoltat inițial în/sub munte. Nu știm cât de românești sunt nume ca Ardeal (dar, dacă N. Drăganu nu are dreptate în a-l încadra ca unguresc și se dovedește a fi dacic?), Banat (deși o instituție a banilor, conducători ai unor ținuturi de margine – „mărci” a preluat o tradiție românească, de origine sud-vest slavă, cea a băniilor, prezentă și în vechiul nume, românesc, al Olteniei, Bănia Craiovei) sau Dobrogea (intrat în istorie, ca regionim, după transformarea ținutului dunăreano-pontic în pașalâc, după numele despotului său, Dobrotiță, care nu se știe dacă era român, bulgar sau… bizantin).

[3] Prezenţa până târziu a românilor în Bacea este confirmată atât de documente, de statistici, cât şi de onomastică. Astfel, într-un document din veacul al XVIII-lea, autorităţile oraşului Kecskemét (situat în centrul Bacei, azi – în sudul Ungariei) atrăgeau atenţia locuitorilor să nu mai vândă case păstorilor români, deoarece aceştia erau deja prea numeroşi în localitate. Românii sunt menţionaţi în această aşezare şi în a doua jumătate a secolului următor, într-un articol publicat în Dacoromania, VIII, 1934-1935, ca participanţi la o Societate de lectură (Ion Breazu, Literatura Tribunei, p. 11). Antroponimia din vestul ţării atestă patronimul Bacican, care face trimitere la urmaşii unor originari din Bacea (numită Bačka de către sârbi), deci a unor români veniţi din regiune după extinderea numelui slav asupra (sudului) zonei. De asemenea, românii mai sunt menţionaţi ca prezenţi în câteva localităţi din vestul regiunii Bačka şi de recensămintele sârbeşti de după anul 2000.

Bibliografie:

 

Boamfă Ionel (2007), Ţara Oltului – studiu de geografie istorică cu privire specială asupra relaţiilor cu toponimia, Editura Fundaţiei AXIS, Iaşi (reeditare 2008), ISBN: 978-973-7742-59-9;

Boamfă Ionel (2011), Spatial Distribution of Pastoral Activities in Romania based on  Anthroponimy – in Analele Universităţii din Craiova, Seria Geografie, vol. 14 (serie nouă), 2011, p. 70-89, Craiova, p-ISSN: 1224-4112, e-ISSN: 2069-6191;

Boamfă Ionel, Horea-Șerban Raluca-Ioana, Camară Gabriel, Camară Iosif (2012), Features of the Pastoral Activities in the European Romanic Space reflected by Anthroponimy, Charles University in Prague, Faculty of Science, Department of Social Geography and Regional Develoment, The Institute of History, Academy of Sceinces of the Czech Republic, Czech Geographical Society, p. 126, http://www.ichg2012.cz/en/book-of-abstracts, http://www.yumpu.com/en/document/view/4959951/book-of-abstracts-international-conference-of-historical-geographers, ISBN: 978-80-904521-8-3;

Boamfă Ionel, Camară Gabriel, Camară Iosif (2015), Elements of historical geography reflected in the anthroponomy of Olt Country in the 1500-2004 period, în International Conference of Historical Geographers 2015, Royal Geographical Society (with IBG), London, 5 to 10 July 2015, http://www.ichg2015.org/wp-content/uploads/ICHG-2015-Programme-Book.pdf;

Boamfă Ionel, Camară Gabriel, Camară Iosif (2015), Cartographic Representation of Anthroponyms of Historical Moldavia, în 27th Cartographic Conference, 16th General Assembly, August 23-28, Rio de Janeiro / Brazil, ICC 2015, http://www.icc2015.org/abstract,208.html, ISBN 978-85-88783-11-9;

Dragomir Silviu (1959), Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în Evul Mediu, Editura Academiei, București;

Drăganu Nicolae (1933), Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei și a onomasticei, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București;

Iorga N. (1937-1945), Histoire des Roumains, vol. I-X, București;

Ivănescu Gheorghe (2000), Istoria limbii române, Editura Junimea, Iaşi;

Jawor Grzegorz (2013), Așezările de drept valah și locuitorii lor din Rutenia Roșie în Evul Mediu Târziu, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași;

Meteş Ştefan (1977), Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti (ediţia a II-a);

Murnu George (2003), Istoria românilor din Pind. Vlahia Mare (980-1259). Studiu istoric după izvoare bizantine, Editura Europa Unită, Bucureşti, ISBN: 973-96238-0-4;

Nandriş Grigore (1934-1935), Păstoritul românesc în Carpaţii poloni în lumina Atlasului linguistic al Poloniei subcarpatine Dacoromania, anul VIII, 1934-1935, p. 138-148, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională, Bucureşti;

Russu I. I. (1981), Etnogeneza românilor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti;

* * * (1888-1916), Harta topografică austriacă, ediția 1886-1916, scara 1:200000, Wien;

* * * (1893-1986), Hărțile topografice românești, edițiile 1893, 1917-1944, 1963-1973, 1996, București;

* * * (1973-1984), Harta topografică sovietică (Peninsula Balcanică), ediţia 1973-1984, scara 1:50000, Moskva;

http://edh-www.adw.uni-heidelberg.de/home, 15 octombrie 2013-04 septembrie 2014;

http://en.pkt.pl/yellow-pages/, 28 martie 2008, 22 februarie 2009;

http://eu.ixquick.com/do/phone.pl, 21 martie 2008;

http://imperium.ahlfeldt.se/places/13848.html, 28 octombrie 2015;

http://mapire.eu/en/, 27 iulie-21 octombrie 2014;

http://mercury.odessa.ua/search/, 25 august 2009;

http://phone.fin.cz/, 27 martie 2008, 22 februarie 2009;

http://soltdm.com/, 15 iunie 2011-18 septembrie 2014;

http://tiraspol.telkniga.info/, 12 noiembrie 2013-17 august 2014;

http://tis.telekom.si/, 27 martie 2008, 28 decembrie 2009, 22 iulie 2010;

http://www.bessarabia.ru/d_d1.htm, 14 octombrie 2014;

http://www.bcci.bg/services/directory.htm, 25 martie 2008;

http://www.belestrane.988info.rs/site/, 17 septembrie-8 octombrie 2006, 21 februarie 2009-15 februarie 2010, 30 iulie 2010;

http://www.bhtelecom.ba/index.php, 28 martie 2008, 18-22 iulie 2010;

http://www.bol.bg, 18 septembrie-12 octombrie 2006;

http://www.diadiktion.com/diadiktiondirectory-whitepagescyprus.htm, 17-18 iulie 2010;

http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/nepes.htm#studrom, 12 ianuarie 2006-17 martie 2014;

http://www.infobel.be, 18 martie 2008-15 februarie 2010, 28-31 august 2010;

http://www.lviv.net/tel/, 25 august 2009;

http://www.moldtelecom.md, 25 octombrie 2008-23 februarie 2010, 18 iulie-8 august 2010, 17 octombrie 2012-18 august 2014;

http://www.nomer.org/allukraina/, 25-31 august 2009, 29 decembrie 2009, 21 februarie 2010, 12 iulie 2010-15 august 2014;

http://www.nomer.org/chernivtsi/, 25 august 2009;

http://www.nomer.org/lida/, 26 iulie-8 august 2010;

http://www.nomer.org/minsk/, 26 iulie-8 august 2010;

http://www.nomer.org/pinsk/, 26 iulie-8 august 2010;

http://www.nomer.org/tiraspol/, 1 septembrie 2009, 18 iulie 2010;

http://www.nomer.org/zaporozhye/, 25 august 2009;

http://www.paginialbe.ro, 19 iulie 2002-30 iunie 2003; 1 octombrie-20 noiembrie 2004, 3-18 septembrie 2005, 15 februarie 2007-28 noiembrie 2009, 21 februarie 2010, 17 octombrie 2012-15 august 2014;

http://www.portal.edu.ro, 25 iulie-31 octombrie 2002; 26-30 iunie 2003; 1-15 octombrie 2004;

http://www.shqiperia.com/numeratori.php, 20 martie 2008, 21-22 februarie 2009;

http://www.telefonkonyv.hu, 3 octombrie-5 noiembrie 2003, 15 februarie-9 octombrie 2006, 18 noiembrie 2009-18 ianuarie 2010, 21-25 iulie 2010;

http://www.telekom.me/Phonebook.aspx, 21-22 februarie 2009, 18-19 iulie 2010;

http://www.telekomsrpske.com, 25 martie 2008;

http://www.tportal.hr/imenik, 25 martie 2008, 28-29 decembrie 2009, 12-31 iulie 2010;

http://www.whitepages.com, 3-20 septembrie 2005, 22 martie 2008-15 februarie 2010;

http://www.whitepages.gr/en/, 20-22 martie 2008, 21 februarie 2009, 29 decembrie 2009, 18 iulie 2010;

http://www.yellowpages.com.mk/default_en.aspx, 21 martie 2008;

http://www.zoznam.sk/hladaj.fcgi?co=telzoznam, 27 martie 2008, 22 februarie 2009, 28 decembrie 2009, 30 iulie 2010;

Anunțuri